Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Nikolai Strahov (1828-1896) despre Critica literara



Grigoriev a murit in 1864; Dostoevski, dupa esecul celor doua periodice ale sale, Vremea si Epoha (1861 1864), n-a mai scris critica literara. in Jurnalul scriitorului, incercarea lui jurnalistica de mai tirziu (1876 1877, 1880 1881), el afirma cu toata claritatea: Aici nu veti gasi critica literara"1. in deceniile al optulea si al noualea punctul de vedere conservator, substantialmente sla-vofil, a fost reprezentat de Nikolai Strahov, un extrem de versatil filozof, om de stiinta popular si ideolog, care a scris abundent impotriva nihilistilor si a criticat pozitivismul si evolutionismul importat din Europa. Lungile lui articole despre Renan si Taine (pe care 1-a considerat mult inferior lui RenaN) sint adesea polemici incisive, pline de spirit. Din punct de vedere ideologic Strahov se situeaza foarte aproape de Grigoriev si de Dostoevski. El a devenit primul biograf al lui Dostoevski, dar, lucru destul de ciudat, in timp ce-si scria amintirile despre Dostoevski, a conceput o violenta antipatie fata de el ca fiinta umana. Dupa cum i-a spus lui Tolstoi intr-o scrisoare notorie, Dostoevski n-a fost nici bun, nici fericit". A fost rau, invidios si desfrinat", iar in sprijinul acestei ultime afirmatii relateaza povestea greu de verificat potrivit careia Dostoevski ar fi violat o fata. Dupa parerea lui, Dostoevski se aseamana cu eroul insemnarilor din subterana, cu Svidrigailov din Crima si pedeapsa si cu Stavroghin din Demonii2. Mai inainte Strahov vazuse in Dostoevski, cu admiratie, un dusman al nihilismului care priveste nihilismul cu intelegere si mila. Tema lui principala este nihilismul penitent": Raskolnikov, Satov, Ivan Karamazov3. Totusi, Strahov n-ar merita atentia noastra daca ar fi fost pur si simplu unul dintre numerosii ideologi care, la acea data, discutau despre Vest versus Est. El a fost, de asemenea, critic literar, si, dupa parerea mea, un critic literar bun, intr-o perioada cind ceilalti critici de oarecare valoare fusesera redusi la tacere de moarte sau de exil. Strahov a facut comentarii patrunzatoare asupra marilor opere ale literaturii ruse din deceniile al saptelea si al optulea, admi-tind ca le face in limitele si preocuparile schemei preluate de la Grigoriev, pe care 1-a admirat ca pe criticul nostru cel mai bun" si ale carui opere le-a editat in 18761.



Conceptia generala a lui Strahov despre literatura rusa se aseamana foarte mult cu cea a lui Grigoriev. El priveste literatura rusa ca pe o lupta intre elemente autohtone si straine, prin care Rusia urma sa-si gaseasca adevarata identitate nationala si independenta spirituala absorbind anumite influente occidentale. Strahov insa, spre deosebire de Grigoriev si de Belinski, apara pseudo-clasicismul rus din secolul al XVIII-lea, considerindu-1 o etapa necesara de pregatire a marii literaturi a secolului al XlX-lea si o expresie a autoincrederii recent dobindite de Rusia5. El il preamareste pe Puskin, anticipind foarte indeaproape argumentatia generala din vestitul discurs al lui Dostoevski. Puskin a absorbit si a intrecut modelele sale europene. Strahov face comentarii sensibile despre maiestria lui Puskin si despre detasarea cu care isi priveste modelele, subliniind atitudinea glumeata, parodiatoare, care se degaja, de pilda, din Imitatii dupa Coran sau din versiunile din Dante. Strahov acorda, de asemenea, o valoare deosebita prozei tirzii a lui Puskin. El gaseste o anticipare a lui Gogol in Cosciuga-rul, a lui Dostoevski in Capitanul de posta si a lui Tolstoi in Fata capitanului6.

Cele mai bune pagini critice ale lui Strahov sint cele dedicate lui Turgheniev si Tolstoi. Parerile lui despre Turgheniev sint impartite: il admira ca artist dar, desigur, nu agreeaza ideologia lui. Doreste sa-1 scape din ghearele nihilistilor, si cind Turgheniev insusi s-a declarat de acord cu acestia, Strahov a afirmat, pur si simplu, ca poetul adesea nu stie ce vrea sa spuna"7. Adoptind, dupa parerea mea, o atitudine corecta, Strahov interpreteaza Parinti si copii in termeni universali. Este un roman nu despre nihilism, ci despre ciocnirea generatiilor si despre conflictul dintre teorie si viata. Bazarov este invins de viata si de dragoste. Inimicitia lui Bazarov fata de arta este o trasatura necesara a caracterului sau, deoarece arta ne scoate intotdeauna din timpul nostru, introdudn-du-ne in etern, departe de emotiile zilei, spre calmul contemplatiei3. Lui Strahov nu i-a putut placea Pamint virgin: i-a parut un esec si o apologie slaba a generatiei tinere. Dar Turgheniev n-a fost un nihilist; el a imbratisat un schopenhaucrismusor". Necrologul scris de Strahov la moartea lui Turgheniev este lipsit de generozitate, dominat de spirit nationalist: Turgheniev nu exprima adevaratul spirit al Rusiei9.

Desi n-a fost de acord cu vederile politice si religioase ale batri-nului Tolstoi, Strahov a vazut in el idealul sau de scriitor. Recenzia la Razboi si pace reuseste sa scoata in evidenta valoarea cartii: umanismul si universalitatea ci. Strahov sustine in mod convingator ca nu este un roman istoric, ci mai curind o cronica de familie sau o epopee, si arata ca mesajul ei moral este acela al eroismului adevarat: acceptarea suferintei, a supunerii, pe care o vede intruchipata in taranul Platon Karataiev. El a fost, dupa toate probabilitatile, unul dintre primii critici care i-au atribuit o valoare simbolica. Strahov cauta sa justifice chiar si filozofarile lui Tolstoi: fatalismul acestuia il interpreteaza, in mod corect, nu ca pe un determinism modern, ci ca pe un fel de panteism10. Anna Karenina i-a parut lui Strahov un tablou al haosului moral. Atit Anna cit si Levin sint tipuri de sinucigasi. Cartea c prezentata ca fiind mult mai sumbra si mai deprimanta decit este, cel putin pentru cititorul de azi. Strahov nu este de acord cu opinia lui De Vogiie despre Tolstoi: el greseste cind invoca misticismul si budismul, deoarece vechiul crestinism este suficient pentru a explica atitudinea lui Tolstoi11. Avem aici de-a face cu un mic exemplu caracteristic pentru opera critica a lui Strahov, care este intotdeauna sanatoasa si lucida, libera de emfaza lui Grigoriev, dar de asemenea lipsita, intr-o oarecare masura, de finetea si pasiunea lui. in ciuda convingerilor lui religioase, Strahov a fost un intelectualist, un rationalist ca si Tolstoi. Dostoevski a stiut acest lucru cind, in 1869, a salutat in el pe unicul reprezentant al criticii noastre de astazi caruia ii apartine viitorul" si a comentat simpatia lui imensa si spontana pentru Lev Tolstoi"12.




Adevarata intelegere a lui Dostoevski, cel putin ca ginditor, a inceput odata cu Vladimir Soloviov (1853 1900) care in 1883 a tinut trei conferinte in memoria lui Dostoevski, salutindu-1 ca pe un profet al lui Dumnezeu, un vizionar mistic13 si cu V.V. Rozanov, care in 1890 a examinat, pentru prima data, Marele Inchizitor ca pe un text aproape religios, discutind importanta acestei opere pentru o filozofie a istoriei14. Intelectualitatea radicala s-a ridicat insa impotriva lui Dostoevski. Populistul Nikolai Mihailovski (1842 1904) a gasit o formula: Dostoevski este un talent crud" (titlul articolului sau, 1882), un sadic care gusta suferinta, un sustinator al starii de lucruri existente care creeaza schingiuitori si schingiuiti. Dostoevski, declara el, reuseste cel mai bine atunci cind descrie senzatiile lupului care devoreaza oaia si ale oii devorate de lup. Imaginea pe care ne-o da despre Rusia si despre revolutionarii rusi este totalmente falsa: n-a sesizat trasaturile cele mai interesante si cele mai tipice ale timpului nos* tru15. Astfel, in problema lui Dostoevski, Rusia s-a impartit din nou in doua tabere foarte diferite: radicalii si conservatorii, laicii si religiosii. Dostoevski, profetul unei noi religii, a devenit centrul in jurul caruia s-au grupat simbolistii rusi. Desi unele dintre scrierile lor preced anul 1900, consider ca e mai potrivit ca prezentarea criticii simboliste s-o fac cind ma voi ocupa de secolul al XX-lea. Ne-am forma insa o conceptie eronata despre secolul al XlX-lea rus daca l-am privi doar prin prisma factiunilor ideologice dusmane, in afara acestui cimp de lupta s-a constituit o foarte activa cercetare literara academica. Filologia slava, care fusese fondata ca stiinta enciclopedica de Joseph Dobrovsky (1753 1829) in Boe-mia, s-a dezvoltat in Rusia rapid, abordind studiul literaturii ruse vechi si a folclorului rus, iar istoria literara a perioadei moderne a fost pusa pe baze solide de multi cercetatori harnici. Totusi, caracteristic pentru situatia din Rusia este faptul ca lucrarea lui A.N. Pipin (1833 1904) Istoria literaturii ruse de la inceputuri la Gogol (4 volume, 1898 1899) este nu numai erudita, factologica, pozitivista", ci si fervent liberala in ton si accent. Pipin poate fi comparat mai curind cu Hettner si Brandes decit cu Taine, la al carui exemplu a apelat uneori.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.