Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Feodor Dostoevski (1821-1881) despre Critica literara



Privit din perspectiva actuala, Grigoriev este complet umbrit de Feodor Dostoevski care, alaturi de Tolstoi, se impune ca figura cea mai mare a literaturii ruse din a doua jumatate a secolului al XlX-lea. A fost studiat si dezbatut la infinit nu numai ca romancier si ca persoana, ci si ca ginditor si profet in religie, psihologie, morala, politica si chiar in metafizica. Lucru destul de ciudat, vederile lui critice si estetice au fost neglijate, desi ele arunca multa lumina asupra practicii lui literare si sint departe de a fi incoerente sau dogmatice. Spre deosebire de unele dintre parerile lui despre politica si religie, ele ne pot parea moderat-rationale, realizind un echilibru de bun-simt intre factiunile inamice ale timpului.

Trebuie totusi sa recunoastem ca estetica lui Dostoevski (spre deosebire de critica lui literara) este exagerat de idealista: sursa ei ar putea fi Platon, Schiller si Belinski, dar Dostoevski preamareste frumusetea ideala pe un ton AŁtit de plin de adoratie, cinta frumusetea lumii, a paradisului in care traim sau am putea trai, cu atita intensitate, incit simtim inrudirea dintre extazul estetic si iluminarea mistica asociata uneori cu criza de epilepsie. in viziunea lui Dostoevski exista o nota de sentimentalism dulceag, indiferent daca il face pe Miskin sa spuna ca lumea va fi salvata de frumusete"1 sau daca prezinta cetosul tablou Acis si Galatea" al lui Claude Lorrain ca pe o imagine a Epocii de aur, sau daca ridica in slavi Madona Sixtina a lui Rafael. intr-un context mai rece Dostoevski a sustinut ca arta este pentru om o necesitate la fel de mare ca si a minca si a bea. Nevoia de frumos si nevoia unei creatii care sa-1 intruchipeze este inseparabila de om, si poate ca fara ea omul ar fi refuzat sa traiasca in aceasta lume. Omul este insetat de frumos, il gaseste si il accepta fara nici un fel de conditii". El este armonie, este chezasia linistii, intruchipeaza idealurile omului si umanitatii"2. Dar Dostoevski isi da prea bine seama si de primejdia frumosului. Vestita reflectie a lui Dmitri Karamazov despre faptul ca pentru majoritatea oamenilor Sodoma reprezinta frumosul3 este doar una dintre numeroasele cugetari despre teroarea, tentatia si caracterul inselator al frumosului. La Dostoevski frumosul are, in mod clar, implicatii etice si religioase imediate: identificarea platoniciana a frumosului, binelui si adevarului este luata in intelesul ei literal.



La prima vedere, aceasta estetica parc sa aiba prea putin de-a face cu teoria sau cu critica literara. Dar ea se afla, fara nici o indoiala, la baza aspiratiei constante a lui Dostoevski spre universal si etern in arta, a dorintei lui de a crea tipuri, nu indivizi, si a criticilor lui la adresa realismului curent. Dar naratorul, poetul, poate avea si alte obiective decit acela de a zugravi cotidianul; exista universalul, eternul si, dupa cit se parc, adincurile vesnic inexplorabile ale spiritului si caracterului uman"4. Dostoevski observa critic: Se spune ca realitatea trebuie sa fie reprezentata asa cum este ea; dar o asemenea realitate nu exista, si nici n-a existat vreodata pe acest pamint, deoarece esenta lucrurilor este inaccesibila omului, el percepind natura asa cum se reflecta ea in ideea lui, dupa ce a trecut prin simturile lui. Iata de ce trebuie sa dam ideii un cimp de actiune mai mare si sa nu ne temem de ideal"5.Iata de ce el a aparat intotdeauna drepturile fantasticului in literatura si a deplins tendinta contemporana, care ii cerea literaturii sa copieze faptul real" si sa respinga adevarul poetic"6. Dostoevski 1-a apreciat pe E.T.A. Hoffmann, preferindu-1 mult mai concretului Edgar Allan Poe7. A ridiculizat caietul de notite al romancierului si imitarea pe scena a ticurilor verbale8. A simtit intens deosebirea dintre el si scriitorii realisti ai timpului sau Goncearov, Turghe-niev si Tolstoi pe care i-a criticat fatis sau indirect. Dostoevski a fost socat de micimea si platitudinea conceptiei despre realitate" a lui Goncearov9. Atitudinea lui complexa fata de Turgheniev este prea colorata de animozitatea personala pentru a fi concludenta ca critica10, dar pe Tolstoi, pe care nu 1-a cunoscut personal, 1-a admirat mult ca artist. Mai semnificativa este dezaprobarea aproape invidioasa a intregii literaturi a mosierilor", a vietii de familie armonioase din Razboi si pace, care apartine unui trecut irevocabil11. Dostoevski 1-a atacat pe Tolstoi in mod deschis doar pentru parerile lui despre slavii din sud exprimate prin Levin la sfirsitul Annei Karenina12. El a sustinut intotdeauna ca arta nu trebuie sa se limiteze la subiecte realiste contemporane. Sintem legati si de trecutul istoric, si de tot ce este general uman"13. Citind poemul Diana de Fiot, i-a adus cele mai mari laude si a pledat pentru subiectul lui mitologic. Arta nu este intotdeauna fidela realitatii"14, intr-un mod oarecum timid, Dostoevski a incercat sa dea realismul ui un sens nou pentru a-si caracteriza propria lui arta. in timp ce termina Idiotul, a scris doua scrisori in care sustine ca realismul lui este un realism de tip superior: Ideile mele despre realitate si realism sint complet diferite de cele ale realistilor si criticilor nostri. Idealismul meu este mai real decit realismul lor. Doamne!

    De-ar fi sa povestim numai prin ce am trecut noi, rusii, in ultimii zece ani in dezvoltarea noastra spirituala, n-ar striga oare realistii ca toate acestea sint nascociri, in timp ce ele sint realism adevarat, vechi de cind lumea. Este intr-adevar vorba de realism, doar ca de un realism mai profund, in timp ce al lor este de suprafata". Am o conceptie mai aparte despre realitate in arta. Ceea ce pentru majoritatea oamenilor este aproape fantastic si exceptional constituie uneori pentru mine insasi esenta realitatii. Dupa parerea mea, a trata fenomene obisnuite si a le prezenta in spirit cazon nu este realism, ci, mai degraba, opusul lui"16. Strahov, destinatarul acestei scrisori, a afirmat mai tirziu ca Dostoevski ar fi declarat: Se spune despre mine ca sint psiholog. Nu e adevarat. Sint doar un realist in sensul inalt al cuvintului, adica infatisez toate adincurile sufletului omenesc"10.

O mare parte din aceste declaratii trebuie sa fie privite in contextul polemic al timpului. in deceniul al saptelea Dostoevski i-a atacat pe Cernisevski si Dobroliubov pentru conceptia lor utili-tarista despre arta. A parodiat Disertatia lui Cernisevski intr-o sedinta imaginara a scriitorilor, in care vorbitorul le cere colegilor sai: Patrundeti-va de principiul ca marul adevarat poate fi min-cat, in timp ce marul desenat nu poate fi mincat. in consecinta, arta este o prostie, un lux, putind servi doar pentru amuzarea copiilor", in orice caz, o pereche de cizme e de preferat lui Puskin". Numai burta conteaza17. Pe un ton mai serios, intr-un lung articol scris in 1861, indreptat impotriva lui Dobroliubov, Dostoev-ski sustine ca dilema arta pentru arta" sau utilitate sociala" este falsa si formulata in mod fals. El este de acord cu utilitaristii ca arta poate fi nelalocul ei la un moment dat (in timpul cutremurului din Lisabona, pe cimpul de lupta) si ca ea are o mare valoare sociala. Dar, sustine el, aceasta valoare poate fi realizata numai prin libertatea completa a inspiratiei si creatiei. Tot ce a fost impus, tot ce a fost smuls cu forta din timpuri imemoriale pina in zilele noastre n-a reusit, si in loc sa aduca folos, a adus numai paguba"18. Utilitaristii, care cer utilitate imediata, obtin tocmai efectul contrar. Dostoevski arata ca Masa, povestirea despre o iobaga a lui Marko Vovciok, ridicata in slavi de Dobroliubov, este nu numai slaba din punct de vedere artistic, ci si complet neconvingatoare si ineficienta ca propaganda in favoarea eliberarii iobagilor. El conchide cu patrundere: Adevarul este ca dispretuiti poezia si caracterul artistic; voua va trebuie inainte de toate o cauza; sinteti oameni practici"19. Utilitaristii nu recunosc ca arta este un intreg organic," care are o viata proprie, organica"20. Folosind terminologia lui Grigoriev, cu care colabora pe atunci indeaproape, Dostoevski pledeaza pentru o utilitate mai profunda si mai greu de prevazut. Cum veti putea stabili, masura si cintari folosul pe care 1-a adus Iliada intregii omeniri?" Chiar si iLaura la clavir poate fi de oarecare folos"21. Dostoevski a fost profund mihnit de dispretul cu care criticii radicali l-au tratat pe Puskin, deoarece el 1-a venerat nu numai ca pe cel mai mare poet rus, ci si ca pe rusul ideal: omul universal, a carui utilitate nu poate fi masurata. in faimosul discurs despre Puskin (1880) el il ridica in slavi, considerind ca a fost omul care a absorbit si depasit intreaga Europa, marele conciliator si sintetizator. Dostoevski insusi recunoaste ca nu vorbeste ca critic literar"; si, intr-adevar, unele dintre argumentele lui ne par neconvingatoare in simplitatea lor. Astfel, in sprijinul ideii ca Puskin e universal se invoca, mult prea facil, varietatea subiectelor si surselor lui, luate, dupa cum se stie, din multe tari. N-ai putea sa-ti dai seama ca Don Juan n-a fost scris de un spaniol"; iar in Banchet in timpul ciumei se afla geniul Angliei22. intr-un mod mai convingator, Dostoevski dezvolta ideea ca Puskin este creatorul unor tipuri rusesti: Aleko si Oneghin reprezinta tipul ratacitorului rus, Tatiana apoteoza feminitatii ruse etc. Dostoevski a adoptat metoda generala a criticii ruse, una dintre cele mai izbitoare trasaturi care o diferentiaza de critica occidentala: permanenta stradanie, intilnita pentru prima data la Belinski, de a extrage din citeva figuri literare o istorie spirituala a rusilor si tipurile sociale ale timpului: omul inutil, nihilistul si, mai tirziu, omul subteranei sau eroul revolutionar pozitiv. Distinctiile dintre fictiune si realitate, dintre arta si viata, sint abolite sau minimalizate, in parte din cauza ca atentia criticii s-a putut concentra asupra citorva figuri care au devenit reprezentative, in timp ce in Vest o incercare similara s-ar fi impotmolit in multimea figurilor literare si a marturiilor lor contradictorii. O lista incluzindu-i pe Tom Jones, Unchiul Toby, Elizabeth Bennett, Edward Waverley, David Copperfield, Becky Sharp etc. pur si simplu n-ar avea aceeasi semnificatie si n-ar putea stirni aceeasi reactie emotionala ca marii eroi literari rusi. Dar sarcina criticii este aceeasi pretutindeni. Don Qui-jote, Hamlet, Faust arata ca exista figuri literare care au devenit aproape personalitati istorice. Dostoevski a incercat el insusi sa creeze asemenea figuri mitice si le-a ancorat, cu abilitate, in literatura trecutului: Miskin, Idiotul, ne trimite la Don Ouijote, Ras-kolnikov la Rastignac; Fratii Karamazov e plin de citate din Schiller, iar Faust si Mefistofel reapar, intr-o tonalitate diferita, in figura lui Ivan si a diavolului sau ticalos.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.