Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Stephane Mallarme (1842-1898) despre Critica literara



Stephane Mallarme ramine legat, in constiinta publica, de ideea poeziei pure, obscure si ermetice, mai putin datorita teoriilor sale, cit prin propria sa munca austera si dificila ca si prin exemplul sau personal de mare sacerdot al poeziei. Cugetarile lui Mallarme despre estetica se gasesc risipite prin eseurile valoroase adeseori voit impenetrabile si vagi culese intiia oara in 1897 sub titlul Divagations, dar, adeseori si mai clar exprimate, in scrisori si convorbiri. Ele pot fi expuse ca un adevarat sistem de idei cu mult mai coerent si consecvent decit ar putea sugera formularile lui, adesea oblice si intens metaforice.

Ca teoretician, Mallarme descinde din Poe si Baudelaire, dar se deosebeste totusi de ei in mod radical in punctele fundamentale. Poe este venerat ca marele sau dascal1, sufletul poetic cel mai nobil din cite au trait pe acest pamint"2, principele spiritual al acestei epoci"3. Mallarme traduce poemele lui E.A. Poe, gasind ca aproape toate sint capodopere"4; in ceea ce priveste tecria poetica, imprumuta de la Poe accentul pe premeditare si efect, aversiunea fata de inspiratia romantica, cultul trudei si mestesugului. Filosofici compozitiei i se pare a cuprinde o foarte noua teorie a poeziei", careia ii ia apararea impotriva acuzatiei de mistificare". Paginile lui Poe, chiar daca ar fi scrise dupa compunerea poemului, si chiar daca n-ar avea baza anecdotica" ar fi totusi sincere", sustine Mallarme. De la Poe invata ca orice urma de hazard trebuie proscrisa din creatia moderna, ca hazardul nu poate fi decit simulat"; de asemenea ca eterna filfiirc a aripei nu exclude privirea lucida scrutind spatiul mistuit de zbor"5. Mallarme protesteaza impotriva conceptiei, atunci curente, dupa care poetul ideal ar fi marele epileptic, despletit, cu privirea pierduta, emitind oricum, si dintr-o singura tisnire, sub inspiratia cine stie carei muze vorbarete, versuri facile si incoerente", ci dimpotriva, un ginditor serios cu conceptii ferme, imprejmuindu-si conceptiile cu imagini indraznete si cizelate cu migala"6. La Mallarme, ca si la Poe, poezia conceputa din perspectiva unui calcul de efecte apare imbinata cu o aspiratie catre frumusetea pura, desi idealul lui Mallarme este departe de frumusetea sentimentala, eterica, superba" a lui E.A. Poe: este vorba de un lucru mult mai auster, mai rece, mai inghetat si, in acelasi timp infricosator, uluitor de obscur si de vid.



Comparativ cu Poe, legatura cu parerile estetice ale lui Baudelaire este mult mai slaba. Mallarme impartaseste cu Baudelaire vederi comune cu ale lui Poe, dar nu crede in imaginatia creatoare, in dominarea si asimilarea realitatii, in acea identificare dintre subiect si obiect ce constituie simburele central, si, in ultima instanta romantic, al esteticii baudelairiene. Desi Mallarme vorbeste ocazional de corespondente si analogii si recurge neindoielnic la metoda respectiva in poemele sale, nu impartaseste convingerile filosofice generale ale lui Baudelaire cu privire la universul simbolurilor sau hieroglifelor, si nu se arata deosebit de preocupat de retorica metamorfozelor. Pasajul despre cuvintul interzi-cind sa facem din el un joc al hazardului", despre limbaj ca vraja evocatoare" , desi izolat in contextul scrierilor lui Baudelaire, sugereaza mult mai clar preocuparile principale ale lui Mallarme decit restul gindirii estetice a lui Baudelaire.

De fapt, independent de Poe sau Baudelaire, Mallarme dezvolta citeva alte idei mai vechi impingindu-le pina la extremele lor, logice sau ilogice. Din cite stiu, el este primul scriitor care sa-si fi manifestat radical nemultumirea fata de limbajul obisnuit al comunicarii si care sa fi incercat a construi un limbaj poetic in intregime separat. 77 Trobar dos si G6ngora (pe care Mallarme nu-1 cunoastE) incercasera un lucru asemanator si chiar Collins avusese ideea poetului ca inventator de rostire. Aproape in acelasi timp, Gerald Manley Hopkins isi elabora un limbaj poetic personal. Dar la Mallarme, propunerea este cu mult mai radicala. Limbajul comunicarii, in utilizarea lui bruta, imediata" este divortul de limbajul esential" al poeziei8, nu doar, si sigur nu in primul rind (desi Mallarme a fost invinuit de aceastA), din motive snobe, de dispret aristocratic fata de turma comuna", si nici macar din cauza dorintei de experimentare poetica, ci datorita unei radicale nemultumiri fata de limbaj in sine. Nu fara sarcasm, Mallarme sugereaza chiar ca ar fi poate de ajuns pentru schimbul gindirii omenesti, sa iei sau sa pui in palma celuilalt, in tacere, o moneda"9, de vreme ce civilizatia noastra comerciala nu are nevoie de gindire. Dar pina si uzajul narativ, didactic, si descriptiv al limbii cotidiene, identificata cu uzajul jurnalistic si reportajul utilitar, este condamnata de Mallarme ca nepotrivita pentru poezie. Toate limbile istorice sint deficitare pentru ca nu intrunesc conditiile idealului lui Mallarme: limba ca limba reala, limba ca magie, cuvintele ca lucruri". Diversitatea idiomurilor de pe pa-mint impiedica pe oricine de a pronunta cuvintele care, altminteri, emise o singura data, ar fi Adevarul insusi intruchipat. A-ceasta prohibitie este pretutindeni in vigoare in natura, ca sa nu existe ratiune de a ne considera egali dumnezeirii"10. Singur Dumnezeu cunoscind adevarul, doar cuvintele reale" ar putea exprima adevarul absolut. Incidental, Mallarme cocheteaza cu ideea unui nou proiect de limba universala, cel despre care visase Leib-niz si pe care matematicienii, astazi, au izbutit sa-1 creeze dupa specificul lor; in practica, in calitate de poet, Mallarme propune, de fapt, un fel de transformare a limbii franceze intr-un idiom poetic special. El descrie si exploateaza sistematic cea mai mare parte a procedeelor traditionale de separare a limbajului poetic de vorbirea cotidiana. Mallarme credea intr-o relatie fixa intre sunet si sens, pe care poetul este chemat s-o descopere si s-o foloseasca. Simbolismul sanatos, se parea, tocmai de aceea, o viitoare stiinta" pe care personal incearca s-o cerceteze intr-o curioasa lucrare diletanta intitulata Les mots anglais (1877). De pilda, snecr" (sarcasM) si snake" (sarpE) avind in comun grupul consonantic sn reprezinta dupa el o diagrama sinistra", in timp ce fly" (musca) si flow" (curgerE) implica avint si fluiditate". in cartea Traite du verbe (1887), la care Mallarme scrie citeva remarci introductive, Rene Ghil dezvolta, in mod mai mult mecanic, o schema de simbolism sonor intitulata instrumentatie poetica". Maurice Grammont in l.e Vers frangais (1913) stabileste sistematic simbolismul sunetelor din franceza; dar pina si el nu reuseste sa evite extrema subiectivitate a interpretarii si asocierii pe care, in teorie, Mallarme voia s-o excluda. Mai mult chiar, Mallarme credea in sinestezie ca implicita limbajului. Obiecteaza de exemplu impotriva faptului ca in franceza, cuvintul jour" (ziua) contine o vocala plina" iar nuit" (noaptE) una usoara": personal, crede ca ar fi trebuit sa fie invers12. Sabloanele de sunete, aliteratiile, rima alcatuiesc un prim nivel al procedeelor poetice. Celalalt este alcatuit, desigur, din metrica care, prin farmecul ritmului, produce izolarea cuvintului, separat de limbajul cotidian; tragind un fel de cerc magic in jurul poemului, compenseaza deficientele limbilor"13. Metrul are, asupra cuvintelor, care il compun, o putere unitiva. Versul devine un nou element, in sine si de la sine, nud, mistuind propriile sale cuvinte"14. Astfel cuvintele se repeta unele pe celelalte pina ce par a nu mai avea culoare proprie, ajun-gind sa nu fie decit tranzitiile unei game"15.

Dupa Mallarme acest strat sonor al poeziei realizeaza efectele muzicii, dar, spre deosebire de numerosi contemporani care obisnuiau sa proclame zgomotos De la musique avant toute chose", el nu confunda sunetele poeziei cu sunetul muzicii si nu doreste ca poezia sa devina muzica. Desi intr-o scrisoare marturiseste Je fais de la musique"16, Mallarme intelege ca muzica in poezie este zadarnica, daca limbajul nu confera sens sunetului. El sustine, ca in raport cu sufletul, cuvintul realizeaza aceeasi apropiere nemijlocita pe care, in termeni muzicali, corzile sau alamurile o produc asupra auzului, la oricare inaltime"17. Pentru Mallarme, muzica are acceptia vechiului termen grec, ritmul ideii totalitatea relatiilor existente in intreg"18, un lucru mai dumnezeiesc decit o simfonie". Poezia apropiata ideii este Muzica prin excelenta ea nu consimte la nici o inferioritate"19. Mallarme admira mult pe Wagner, dar nu subordoneaza poezia muzicii (asa cum o intelege eL), si nici nu tinde la realizarea unei sinteze similare cu aceea a compozituorului. Mai curind s-ar putea spune ca anexeaza pe Wagner domeniului poeziei.



La Wagner nu percep, in sens strict, latura teatrala (incontestabil, gasim mai mult, din punct de vedere dramatic, la greci sau la ShakespearE), ci acea viziune legendara, suficienta sub valul sonoritatilor cu care se amesteca; de altfel, nici partiturile sale, comparate cu Beethoven sau Bach, nu se reduc la muzica. Rezulta ceva special si complex: situata la convergenta celorlalte arte, ivita din ele insele si guvernindu-le, se afla Fictiunea sau Poezia"





Poezia, in ochii lui Mallarme este indiscutabil, arta cea mai inalta.

Dar dincolo de organizarea sonora, Mallarme vrea sa infaptuiasca acest limbaj poetic prin schimbari in sensul cuvintelor, anume, prin utilizarea acestora in sens etimologic, cu valente denotative necunoscute limbajului comun (s-ar parea ca, uneori, sursele documentarii lui sint rezultatul unei lecturi atente a dictionarului LittrE)21; prin includerea neologismelor al caror sens poate fi dedus; de asemenea, ocazional a unor arhaisme; si, mai ales, prin elaborarea unei noi sintaxe, violind raporturile ordinare de structura din interiorul propozitiei franceze, uzajul si distributia stabilite pentru partile de vorbire ale francezei. S-a sustinut ca Mallarme ar fi fost influentat de sintaxa engleza, dar este evident ca nu se cistiga un spor de claritate transcriind fidel constructiile lui Mallarme in engleza. Mult mai multe elemente sint imprumutati; de la latina decit de la engleza, iar cit priveste sintaxa, luata n ansamblu, ea nu este nici engleza nici franceza, ci personala.



Ulterior in cariera sa, Mallarme adauga alte procedee apte sa produca ruptura cu conventiile, de pilda ilustratia grafica in pagina tiparita, si chiar modificari in prezentarea materiala a cartii. Si in aceasta privinta este vorba de reluarea unei idei vechi: Anthologia graeca cunoaste procedeul, la fel ca si poemele persane caligrafiate cu model, sau, mai aproape de noi, poeziile Altar si Podeaua bisericii de George Herbert. Dupa Mallarme aranjamentul plastic este utilizat de Apollinaire, E.E. Cummings si multi alti poeti moderni. in poemul lui Mallarme Le coup de des, tema constelatiei de astri este sugerata grafic, dar aranjarea rindurilor si cuvintelor in pagina sugereaza mai ales ierarhii de importanta, cu accentuari si surdine, iar in spatiile albe, intervale, pauze, taceri. Modelul partiturii muzicale este evident prezent in mintea poetului. Punerea in pagina, vizibila dintr-o singura privire, are drept scop sa scoata poezia din durata, realizind intrucitva un efect similar cu statismul picturii. Chiar conceptia concreta a cartii felul in care paginile sint indoite, formatul, trebuie sa participe la efectul general al operei. Aceasta intoarcere catre pictura scrisa (l ecriturE) demonstreaza progresiva neincredere a lui Mallarme fata de elementul sonor, completa renuntare la ambitia de a rivaliza cu muzica, retragerea in lecturi solitare, taciturne. Schimbarea merge mina in mina cu abandonarea metrului regulat si optiunea pentru versul liber, mai inainte socotit lax si capricios, si a carui inventie tot el o anuntase publicului englez in urmatoarele cuvinte ingrozite: On a touche au vers"23.

Dar acestea toate nu sint decit redarea descriptiva a ceea ce poetul a exprimat in faimosul vers din Le Tombeau d Edgar l oe:



Donner un sens plus pur aux mots de la tribu.



Adevarata lui originalitate apare doar atunci cind inteleg justificarea intregii intreprinderi de faurire a unui limbaj poetic special, atit de departat de comunicarea obisnuita. Telul este, inainte de orice, negativ: realitatea, societatea, natura, persoana insasi a artistului trebuiesc tinute afara. Antinaturalismul implicat aici nu are nevoie de elaborare. Arta, pentru Mallarme, nu poate fi descriptiva: poetul nu trebuie sa numeasca un obiect, ci doar sa sugereze si sa evoce, acesta fiind si motivul pentru care el recurge atit de frecvent la elipsa si perifraza. Arta nu trebuie si nu poate fi personala sau lirica. Creatia implica disparitia poetului rostitor care cedeaza initiativa cuvintelor"24. Poetul este un sacerdot, consacrat artei sale, pe care o slujeste cu smerenie, in mod ascetic, in profunda singuratate, fara speranta unui cistig personal, sau a gloriei. Pe cind compunea Herodiade, Mallarme scria unui prieten urmatoarele: sint acum impersonal, nu mai sint Stephane pe care l-ai cunoscut, sint o aptitudine a universului spiritual de a se vedea si de a se dezvolta, prin intermediul a ceea ce am fost cindva eu"25. Disparitia poetului i se pare a fi fara doar si poate, marea descoperire a poeziei moderne"26. Omul si poetul sint entitati total distincte la Mallarme. El critica pe Taine pentru conceptia potrivit careia pretinde ca artistul n-ar fi decit un om inaltat la puterea suprema". Mai curind, sustine el, putem avea de-a face cu un temperament uman cit se poate de distinct de temperamentul literar in fata foii sale de hirtie, artistul se face. Taine nu crede, de pilda, ca un scriitor si-ar putea schimba complet felul, ceea ce este fals, dupa cum am observat la mine insumi"27. Mallarme, intr-adevar, trecuse atunci de la stilul debutului sau, parnasian si baudelairian, la concizia si complexitatea versului sau matur.

Dispretul sau aristocratic fata de filistini este evident, inca din primele scrieri. Studiul L Art pour tous (1862) proclama cu indrazneala necesitatea misterului in arta", deplora faptul ca poezia se preda in scoli si sustine ca exista persoane care n-ar cuteza sa se pronunte asupra aspectului tehnic al picturii sau al muzicii, dar care au in schimb pareri proprii despre poezie, pentru ca utilizeaza limbajul. De fapt, poezia nu este accesibila decit pentru foarte putina lume. Omul poate fi democratic, artistul se dedubleaza si trebuie sa ramina aristocratic"28

Ulterior, insa, Mallarme a facut mai multe propuneri privind iesirea artei din izolare, si tintind sa faca din ea un bun colectiv, national si popular. intr-un eseu dedicat lui Richard Wagner si intitulat Reverie d un poete francais (1885), el isi exprima admiratia pentru sinteza wagneriana dintre drama intima si muzica ideala, pentru succesul sau in intronarea unor mituri pe scena; isi exprima totodata rezervele cu privire la posibilitatea de a realiza un lucru similar in Franta. Spiritului francez ii repugna legenda, si, in aceasta, este de acord cu Arta in integritatea ei, care, se stie, este Inventatoare" pesemne pentru ca imaginatia libera nu se poate multumi cu reproducerea mitului traditional. Francezul poate accepta o fabula in locul mitului, sau, la rigoare, un singur mit, neindividualizat, in locul mai multor mituri. Un tip, un erou fara nume, un Hamlet sau altul ca el, s-ar putea ivi. Este luata in consideratie, destul de vag, posibilitatea unui teatru, a unui ritual, asezate sub auspiciile Cetatii; dar, pe aceeasi pagina, Mallarme manifesta indoiala nu numai in legatura cu necesitatea unor actori reali, dar si a oricarui fel de exteriorizare concreta. Oare un fapt spiritual, inflorirea unor simboluri sau pregatirea lor, sa aiba nevoie pentru a se putea dezvolta de altceva decit de focarul fictiv al viziunii, fulguranta sagetare pentru ochiul multimii!

   "29. Un fel de monodrama, sau, eventual, o oda pe mai multe voci este incidental evocata. Ulterior, intr-un eseu intitulat Catholicisme (1895), autorul pare sa sugereze o arta liturgica asemanatoare missei sub forma unui joc al Patimilor, organizat la cele patru anotimpuri si care ar comunica autenticitatea cuvintelor si lumina triumfala a Patriei, Onoarei si Pacii". Mallarme invoca exemplul muzicii vechi bisericesti, a corurilor a capella, a muzicii de orga; dar, intr-un post-scriptum (pe care maitirziu avea sa-1 retraga) el tine sa sublinieze ca intentia sa este strict seculara: Mallarme prefera reputatia grotesca de anticlcrical, mai curind decit aceea care sa-1 faca confundabil cu misticii din noua voga catolica30.



Dar toate aceste propuneri pentru o arta sociala ramin deconcertant de vagi. Credinta sa ca poezia este facuta pentru fastul si pompele supreme ale unei societati constituite, unde si-ar avea locul gloria careia oamenii par sa-i fi pierdut notiunea"31, este foarte teoretica, la fel de ireala ca si incercarile sale patetice si zadarnice descrise in schita Conflict , de a intra in raporturi intime cu lumea muncitorilor. in practica, Mallarme intelege ca aceasta societate nu permite poetului sa traiasca, este cazul omului care se insingureaza pentru a-si ciopli propria piatra de mormint poetul este in greva impotriva societatii"32. Singura arta posibila pentru Mallarme este o arta solitara si austera, cul-minind cu acea creatie arhitecturala, premeditata", organismul acela dumnezeiesc si complex numit de el Cartea". Ar fi insa eronat sa credem ca aceasta ar fi doar proprietatea indragita a bibliofilului. Cartea este pe placul lui Mallarme tocmai pentru ca reprezinta cea mai buna asigurare de nemurire, cea mai sigura afirmare a permanentei artei. Cartea este reproductibila aproape nelimitat: ca si Biblia va da poezia, poezia sa proprie, un bun universal, dainuitor, indestructibil, nemuritor. intregul complex de procedee sonore, de mutatii in sensul verbal, tot limbajul atit de special al poeziei, contribuie, in ultima instanta, la eliminarea hazardului si a elementului contingent ce afecteaza atit de mult limbajul cotidian. Se edifica astfel o structura care urmeaza sa fie coerenta, precum un sistem de simboluri numerice, unde nici o iota nu poate fi schimbata fara ca intreaga constructie sa se prabuseasca. Logic vorbind, nu poate exista decit o singura carte de acest fel, asa cum nu poate exista decit o singura limba universala34. O astfel de Carte (in vederea careia scrierile lui Mallarme nu erau decit simple schitE) ar exista pur si simplu, independenta de spiritul autorului sau cititorului35. Ar fi ca un limbaj ce s-ar crea pe sine. Cuvintul, pentru Mallarme, nu este la inceput", ci urmeaza sa fie tinta finala.

Nu de mult, diverse adnotari si insemnari pregatitoare pentru aceasta Carte", datind din ultima parte a vietii lui Mallarme au fost publicate36. Ele sugereaza ca autorul isi vedea Cartea" in termenii mai concreti decit lasau sa se creada aluziile date publicitatii pina acum. Proiectul urma sa cuprinda nu mai putin de 20 de volume, din cite s-ar parea de cite 480, 384 sau 320 pagini; ele ar fi urmat sa fie citite cu glas tare, de catre autor, unor grupuri selectionate, alcatuite din cite 24 de auditori, pe o durata de 5 ani; misiunea autorului-cititor fiind aceea de interpret" sau operator". Mallarme n-a pierdut din vedere nici detaliile financiare: se prevedea o taxa de 500 de franci, restituibili in momentul cind 480 000 de exemplare aveau sa fie vindute maselor lipsite de privilegii. Fiecare exemplar ar fi trebuit sa produca un profit de 1 franc, totalizind astfel 480 000 de franci, o suma apreciabila pentru sfirsitul secolului al XlX-lea. Citirea publica s-ar fi desfasurat intr-un mic apartament; desi limitata, ea ar fi oferit lui Mallarme prilejul de a-si satisface dorinta unei reconcilieri intre cartea tiparita si un teatru de cerc restrins. Lectura nu ar fi fost o simpla recitare. Ar fi existat interpretari si, cu deosebire, o permanenta rearanjare a filelor volumului, de asa maniera incit acesta sa poata dobindi noi sensuri in contexte noi. Volumul, deci, in pofida fixitatii tiparului, devine gratie acestui joc mobil, din lucru mort, devine viata"37. Dar in ciuda acestor speculatii mecanice, deconcertante, care sugereaza pina si folosirea spatiilor sau a paginilor albe38 pentru reclame publicitare, notele lui Mallarme" sint extrem de vagi cu privire la textul propriu-zis al Cartii"; nu este nici macar limpede daca urma sa fie scrisa in vers sau in proza, iar aluziile la temele sau miturile" ei sint dezamagitor de sumare: v vorba, de pilda, de o situatie grotesca in care o doamna impiedica pe un vizitator sa manince; confruntat cu riscul mortii prin infometare, el se vede nevoit sa-si manince amfitrioana; un barbat, confruntat pe o plaja cu doua femei; un mort-viu moare de inanitie si foame in mormint. Ar fi nedrept sa judecam aceste sumare insemnari ca pe o opera finita, dar este greu de crezut ca Mallarme ar fi putut gindi concret si cu seriozitate infaptuirea proiectului acestor lecturi si enorma opera de tiparire. (O anume jucausa si melancolica ironie trezeste simpatie, dar nu poate convinge pe nimeni de vitalitatea planuluI). Aluziile privitoare la continutul propriu-zis, desi fragmentare, patetice in nedesavirsi-rea si nebulozitatea lor, sugereaza ca Mallarme nu ar fi fost in stare sa rezolve problema ambitioasa a cartii canonice", a acelei Biblii pe care propria sa teorie o pretinde. Reiese ca ar fi dorit foarte mult sa aiba probe" sau confirmari", constinta faptului ca ceea ce a scris nu reprezinta doar o inventie arbitrara si subiectiva, ci dimpotriva acea Carte unica, intruchipind atit realitatea cit si limbajul real. Dar Mallarme n-a putut merge mai departe, dincolo de intrezarirea problemei si de sugestia ca ar putea fi rezolvata prin aprobare si recunoastere publica39, caci, de buna seama, intreaga ideea a unei singure carti, a limbajului real" este o eroare. Ideea vine in contradictie cu diversitatea realitatii, asa cum decurge ea din conditia istorica. Demersul lui Mallarm6 este o aruncare disperata si eroica a zarurilor, un act care, in nici un caz, nu poate suprima jocul intimplarii.

Cartea" ar fi urmat sa ofere o explicatie orfica a pamintu-lui"40; ar fi urmat sa fie o carte de magie, incercind sa sugereze sau sa evoce misterul fundamental, inefabilul, Ideea, Tacerea, Neantul. Acesti termeni aproape ca pot fi utilizati unii in locul altora, dar mi se pare ca nici o problema realmente obscura nu este ridicata de ceea ce a fost cu exagerare denumit estetica negativa" a lui MallarmA£. A existat fara indoiala o baza psihologica pentru sentimentul sterilitatii, neputintei si tacerii finale. Mallarme descrie, in multe scrisori, mai ales in cele trimise de la Tournon, felul in care agoniza asupra coalei de hirtie trudind la masa de scris, poate ca nimeni altul. Mallarm6 a fost intr-adevar un perfectionist, nutrind un ideal sublim despre ceea ce poezia ar trebui sa fie; poetul, insa, un mestesugar meticulos, si-a propus un lucru prin natura lui cu neputinta de implinit: o Carte" care sa puna capat tuturor cartilor. Totul, pe lume, exista pentru a duce la o carte imnul, armonia si bucuria, ansamblu pur, grupat in circumstanta fulguranta, de relatii universale"41: pe scurt ar fi fost vorba de un compendiu magic al universului. Dar, dincolo de dificultatile psihologice, paradoxul fundamental al lui Mallarme nu este de natura sa revendice , din partea cititorului, o contemplare abisala. Ca multi alti poeti dinaintea sa, el vrea sa exprime misterul universului, dar isi da seama ca misterul este nu numai insolubil si teribil de obscur, dar si insesizabil, fara sens, mut, ca neantul insusi. Mallarme renuntase la religie inca din tinerete si se pare ca, precum multi alti atei, a oscilat intre materialism sau agnosticism, si o varianta de ocultism. Nu exista indicii serioase ca ar fi fost familiarizat cu Platon sau Hegel, cu care a fost asociat de unii, dar despre care nu pare sa fi avut decit cunostinte superficiale. Nu are rost sa mentionam, in aceasta privinta, nici francmasoneria, budismul, pe Schopenhauer si Schelling (sau aceea personalitate intermediara intre acestia, Richard WagneR) asa cum au sustinut altii42. Nu e nevoie, pentru a explica teoriile poetice ale lui Mallarme decit de atmosfera ateismului pesimist al secolului al XlX-lea, si de o cunoastere generala a ideilor si traditiei neo-platonice din estetica. Arta cauta sa atinga absolutul, dar e deznadajduita de perspectiva de a nu-1 putea atinge vreodata: esenta lumii este neantul, Nirvana; iar poetul nu poate face nimic decit sa vorbeasca despre aceasta nimicnicie, despre aceasta tacere.





Mallarme nu este un mistic in sensul vreunei ambitii de contact cu supranaturalul. Chiar asa-zisa depersonalizare pe care o pretinde, nu este de natura mistica, ci, mai curind, o capitulare a personalitatii proprii cu scopul de a oglindi adecvat universul si enigma acestuia. Impersonalitatea inseamna, pentru el obiectivitate, adevar. Arta cauta sa ajunga la posesia ideii care, in cele din urma, devine inexpresibila, deoarece este atit de generalizata incit ii lipsesc orice trasaturi concrete. Vorbind despre spiritul francez Mallarme il caracterizeaza drept strict imaginativ si abstract, deci poetic"43. Termenul general floare" i se pare poetic tocmai pentru ca sugereaza ideea insasi, suava, absenta din toate buchetele"44. Iata de ce arta este in acelasi timp abstracta si obscura. Ea nu poate trimite decit la mister. Arta trebuie sa evoce, intr-o umbra anume, obiectul trecut sub tacere, prin cuvinte aluzive, niciodata directe"45. Cuvintul simbol, utilizat cu larghete de Mallarme, ar reprezenta un procedeu pentru atingerea acestui efect. Fara a recurge la termenul in cauza, el afirma, intr-un loc, ca arta trebuie sa instituie o relatie exacta intre imagini, din care sa se desprinda un al treilea aspect fuzibil si clar, oferit pentru divinatiune"4". Antipatia pentru descriere, pentru idealul poeziei parnasiene, isi afla justificarea in accentul poesc pus pe efect. Renuntam la acea estetica eronata", dupa care poetul ar avea de inclus in subtila pagina a volumului altceva, spre o pilda, decit freamatul padurii, sau tunetul mut, pierdut printre frunze; nu padurea intrinseca si densa a fiecarui copac"47. Aflam, implicata aici, o varianta de impresionism si, desigur, un iluzionism bazat totusi, pina la urma, pe obiecte pamintesti. Dar, de obicei, Mallarme exalta arta abstracta pe un ton de mindrie exasperata: Poezia este expresia prin limbajul uman adus la ritmul sau esential a sensului misterios al aspectelor existentei: ea confera astfel autenticitate trecerii noastre pe pamint si constituie unica sarcina spirituala"48. Da, literatura exista, si daca doriti, exista singura, excluzind totul"49. Paradoxul devine mai clar intr-o serisoare a poetului, care rezuma, de fapt, crezul sau sceptic: nu sin-tem decit forme vane ale materiei, dar destul de sublime pentru a fi putut inventa pe Dumnezeu si propriul nostru suflet avin-tate cu putere in visul pe care-1 stim inexistent, cintind sufletul si toate impresiile divine asemanatoare, adunate in noi din cea mai frageda virsta si proclamind, inaintea Nimicului care se numeste adevar, aceste glorioase minciuni!

   "50 E vorba nu numai de mindria poetului, ci de o credinta autentica ca totul piere, in afara operei de arta, creatia perfecta si indeosebi, a celei mai greu destructi-bile dintre toate, creatia poetica: Cartea. E credinta exprimata in versurile din Toast funebru inchinate raposatului Theophile Gautier,





Eu, sclav dorintei voastre, as vrea sa vad, egal, Celui ce, ieri, se stinse in rostul ideal Dat noua de gradina acestui mindru astru, Cum, pentru nalta cinste a calmului dezastru, ii supravietuieste-n vazduh, solemn si rar, Un zbor de vorbe, pururi cintind, caliciti clar, Cum, ploi si diamante, privirea stravezie Pe-aceste flori scutite de moarte intirzie, Le izoleaza-n ora si razele de zi!

   



Teoria artei atinge aici un punct extrem, care incheie, credem, in chipul cel mai nimerit, aceasta prezentare a criticii din secolul al XlX-lea. Arta singura supravietuieste in univers, si nu atit arta in general, cit poezia in particular. Vocatia principala a omului este de a fi artist, poet, de a salva cite ceva din naufragiul timpului. Creatia sau, dupa Mallarme Cartea" este suspendata deasupra Vidului, a tacutului Neant fara divinitate. Poezia, ca atare, este segregata ferm de realitatea concreta, de mai vechile preocupari avind drept obiect imitatia naturii, de exprimarea personalitatii poetului, de orice retorica a emotiei, ca sa devina, simplu, Semn, semnificind Nimicul.

Contrastul fata de Tolstoi sau Zola nu putea fi mai categoric. Pentru Mallarme, poezia absoarbe toata realitatea ca sa devina unica realitate; la Zola si Tolstoi si la multi altii, arta, identificata cu viata, devine superflua si, in cele din urma, inutila. Evident, misiunea unei ere noi avea sa fie reechilibrarea balantei printr-o recunoastere a independentei si autonomiei artei, dar, totodata, a raportului ei semnificativ cu realitatea naturii, a omului si a societatii.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.