Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Edgar Allan Poe (1809-1849) despre Critica literara



S-ar putea arata cu usurinta ca Edgar Allan Poe a fost un cronicar literar care a reflectat gustul epocii sale si care a folosit metodele si diferitele stiluri ale revistelor britanice contemporane si ale replicilor lor americane. Ideea izolarii intelectuale a lui Poe intr-o civilizatie comerciala, intretinuta in Europa mai ales de articolele foarte colorate ale lui Baudelaire, este infirmata de activitatea frenetica si plina de succes a lui Poe ca jurnalist literar care se conforma cerintelor publicului sau si conventiilor meseriei sale. El isi desfiinteaza" dusmanii in executii" sarcastice, sau lauda si glorifica autoare blonde", comparind-o cu toata seriozitatea pe D-na Osgood cu D-na Norton, sau pe D-ra Talley cu D-na Welby1. El isi exprima admiratia fata de meritele timpului sau in comparatie cu cele ale trecutului. Epoca noastra este, in mod pregnant, epoca gindirii; de fapt, putem prea bine sa ne punem intrebarea daca pina acum omenirea a gindit vreodata substantial"2. Poe dispretuieste tragedia greaca pentru superficialitatea si grosolania ei"3 si vorbeste despre incapacitatea dramatica a anticilor"4. Gaseste ca poetii englezi vechi sint supraestimati3 si ne spune ca un Fouque- valoreaza cit cincizeci de Molieri"8. Socoteste, de asemenea, necesar sa-si etaleze eruditia istorica, desi aceasta e adesea inexacta si luata din surse indirecte7. Poe admira poeti precum Ten-nyson, cel mai nobil poet care a existat vreodata"8, Elizabeth Barrett Browning, Thomas Moore, Thomas Hood si R.H. Home pe aceasta din urma pentru poemul epic Orion, opera care n-a fost niciodata depasita si nici macar egalata in tot ceea ce tine de cele mai inalte si mai sfinte atribute ale adevaratei poezii"9. El admira romancieri ca Dickens, Godwin, Bulwer si Disraeli. ii detesta pe Carlyle si Hugo pentru ca sint niste idioti"10, iar pe Emerson pentru ca este un mistic de dragul misticismului"11. Nu-1 iubeste pe Cooper, il persecuta pe Longfellow pentru pretinse plagiate si il ataca violent pe Lowell, care facuse o remarca malitioasa la adresa lui, cerind ca nici un sudist sa nu ia vreodata in mina un volum de acest autor", Lowell fiind abolitionist1 -.



Desi multe dintre cronicile literare ale lui Poe sint pline de repetitii, partinitoare, sentimentale sau pur si simplu plictisitoare, se poate sustine ca observatiile lui sint adesea corecte si uneori chiar patrunzatoare. ii face astfel cinste faptul ca a scris elogios despre primele povestiri ale lui Hawthorne, desi formuleaza si unele rezerve: il acuza pe Hawthorne ca 1-a plagiat pe Tieck13, nu agreeaza alegoriile lui si critica stilul sau monoton. Recenzia la Bamaby Rudge a lui Dickens14 merita sa fie apreciata nu pentru ca Poe a ghicit cine e ucigasul, ci datorita analizei inteligente a intrigii si a personajelor, judecate dupa criteriul verosimilitatii si coerentei. Critica lui dramatica are si ea merite pentru epoca in care a fost scrisa: Poe imputa pieselor contemporane mai ales lipsa verosimilitatii"15, conventiile scenice absurde si absenta unei constructii dramatice solide18. Chiar si in critica poeziei, care e mult mai capricioasa, gasim analize subtile ale imagisticii, rimei si limbajului poetic. in general, Poe are o atitudine judicioasa in problema nationalismului literar. Desi este un bun patriot, el isi da seama ca noi ne-am aflat zilnic in situatia paradoxala de a prefera sau de a ne preface ca preferam o carte stupida pentru simplul motiv ca (fana nici o indoiala) stupiditatea ei era de provenienta autohtona si discuta treburile noastre"17. Meritoriu este si faptul ca Poe a subb> niat frecvent functia inalta a criticii, si in special faptul ca a acordat importanta rolului ei de judecator18. Totusi, el nu stie daca trebuie sa considere critica o stiinta sau o arta1". Critica cere arta-, in sensul ca fiecare eseu s-ar cuveni sa fie o opera de arta, dar este si o arta bazata neclintit pe natura"20, pe principii, aspirind astfel la calitatea de stiinta".

Oricare ar fi meritele uriasei activitati de cronicar literar a lui Poe pentru epoca si tara respectiva (in editia Virginia" a operelor lui exista 258 de articolE), ele nu l-ar indreptati sa pretinda un loc intr-o istorie universala a criticii. Dar pretentia este justificata, lucru ce se poate dovedi apelindu-se la doua eseuri: Filozofia compozitiei (1846) si Principiul poetic (1848, publicat 1850) . Argumente suplimentare in sprijinul ei sint furnizate de unele insemnari din Marginalia si de observatii razlete din recenzii. Privit din perspectiva privilegiata a epocii noastre, si in special prin ochii simbolistilor francezi, Poe ne apare ca exponentul unor teorii care, luate in sine, pot sa nu fie originale, iar in ansamblu pot sa nu constituie un sistem critic coerent, dar care au meritul de a fi sugerat ideile principale ale unei conceptii despre poezie ce avea sa apara mult mai tirziu.

Poe reafirma ideea autonomiei artei pe un ton atit de categoric, incit se apropie de formularea completa a doctrinei artet pentru arta. in practica, el s-a ridicat impotriva didacticismului oprimant al epocii si tarii sale, pe care 1-a infierat prin vestita expresie inventata de el erezia didacticului"21, afirmind ca este bine si frumos sa se scrie poezie doar de dragul poeziei"22. Poe se indoieste ca scopul ultim al poeziei este adevarul" si sustine ca exista deosebiri radicale si abisale intre modul in care se intipareste adevarul si cel in care se intipareste poezia". Este imposibil sa impaci uleiurile si apele refractare ale Poeziei si Adevarului"23.

Fapt mai surprinzator, Poc subliniaza ca poezia nu este pasiune!

   . Acest punct de vedere trebuie interpretat, pe de o parte, pur si simplu in sensul ca Poe admite teoria lui Wordsworth despre retrairea emotiilor in clipe de reculegere", ideea ca durerea, de pilda, pentru a deveni material poetic, trebuie sa fie purificata" sau, cum am spune noi, trebuie sa fie privita de la distanta; iar pe de alta parte, in sensul ca poezia, inaltindu-se, linisteste sufletul. Cu inima n-are nimic de-a face"24. Poezia este spirituala, nu pasionata si nu erotica. Bineinteles, ea nu reprezinta o imitatie a lumii exterioare, fiind, cel mult, reproducerea a ceea ce simturile percep din natura prin valul sufletului"25. Iata de ce poezia nu depinde de societate: Poetul din Arcadia ramine tot poet chiar si in Kamceatka conditiile sociale, politice, morale sau naturale nu pot sa inabuse decit in mod trecator impulsurile ce ard in pieptul nostru cu aceeasi flacara cu care ardeau in pieptul stramosilor nostri".



Pina aici, aceasta delimitare a sferei poeziei pare sa se incadreze foarte bine, prin caracterul ei exclusivist, in traditia Criticii judecatii a lui Kant, oricit de mult ar fi fost ea filtrata prin Coleridge, A.W. Schlegel si alti intermediari. in practica insa conceptia lui Poe despre autonomia artei apare considerabil modificata si mult mai putin categorica. Desi condamna poeziile didactice si il critica pe Longfellow cu indirjire pentru sfirsitul moralizator al baladelor sale, el admite ca o morala didactica" poate fi substratul unei teze poetice"27 si recunoaste ca poeziei nu i se interzice sa zugraveasca virtutea, ci doar sa discute si sa predice despre virtute"28. Scriind despre teatru, isi manifesta din nou ostilitatea fata de didacticismul ostentativ. Sarcina de a transmite ceea ce se numeste in mod absurd AŤo moralaAť ar trebui lasata in seama eseistului si a predicatorului. Nu sta in puterea operelor fictiunii sa inculce vreun adevar". Dar admite fara ezitare necesitatea veridicitatii. Adevarul, indispensabilul adevar al teatrului, se refera numai la fidelitatea cu care teatrul trebuie sa zugraveasca natura intr-un cuvint, teatrul trebuie sa fie veridic fara sa comunice adevarul"29. Astfel, Poe readmite adevarul si moralitatea in literatura, desi intr-o pozitie subordonata si, dupa cit se pare, numai in doua genuri literare, drama si romanul, care in mintea lui sint inferioare poeziei tocmai pentru ca sint imitative.



Desi protesteaza impotriva judecarii artei dupa criterii utili-tariste, Poe de fapt intelege si chiar glorifica rolul social al artei. in buna maniera kantiana, el situeaza gustul intre intelect si simtul moral, in relatii intime cu fiecare dintre cele doua extreme luptind impotriva Viciului doar din cauza ca este diform, disproportionat, dusman al potrivirii si armonici intr-un cuvint, al Frumusetii"30. in remarcabilul Dialog dintre Monos si Una (1841), in care triumful intelectualismului, democratiei si industrialismului ii apare ca ultima etapa, oribila, dinainte de distrugerea pamintului, Poe vede in pervertirea gustului oroarea finala. Numai gustul acea facultate care, ocupind o pozitie intermediara intre intelectul pur si simtul moral, nu putea fi nicicind ignorata fara riscuri , numai gustul ne-ar fi putut conduce acum, cu delicatete, inapoi la frumos, la natura si la viata"31. Aceasta salvare estetica a omului, care ne aminteste de educatia estetica >a lui Schiller, este insa, din nefericire, chiar si in visul cel mai exaltat, o sansa ratata. ,. De cele mai multe ori, Poe ne spune ca scopul si esenta artei este frumusetea, frumusetea divina". Aceasta nu este complet rupta de cunoastere, asa cum ar parea sa sugereze unele dintre declaratiile sale. Conceptia lui despre frumos e neoplatonica in referirea ei la armonie, la proportii matematice-, la ideal sau idealitate-3?. Ea capata nuante romantice prin sublinierea puternica a ideii c,a. frumosul este vag, sugestiv si straniu, trist sau melancolic, dac de asemenea divin", eteric" si mistic". in om exista un instinct nemuritor", o sete nepotolita care tine de eternitate.



Este dorinta moliei de-a ajunge la stele. Nu e simpla aprecier.s a frumosului din fata noastra, ci stradania salbatica de a atirir ge frumosul de deasupra noastra. insufletiti de intuirea extatica a splendorilor de dincolo de mormint, ne luptam sa atingem, prin combinatii multiforme intre lucrurile si gindunle Timpului, o parte din acea frumusete ale carei elemente apartin, poate, doar eternitatii. Si astfel, cind prin mijlocirea poeziei sau a muzicii, cel mai fermecator dintre modurile poetice ne simtim impresionati pina la lacrimi, plingem; dar nu din exces de placere, cum presupune abatele Gravina, ci din cauza unei anumite dureri pline de iritare si de nervozitate in fata neputintei noastre de a cunoaste acum, deplin, aici pe pamint, o data pentru totdeauna, acele divine si ineintatoare bucurii pe care prin intermediul poeziei sau muzicii doar le intrezarim, neclar si pentru scurte clipe"33.



Cel mai sever critic al lui Poe, Yvor Winters, ii reproseaza ca ar vrea sa deposedeze poezia de orice subiect, redueind-o la ceva banal, cind ea, prin traditie, este actul comprehensiunii totale";1*. Dar pentru Poe acest concept de frumos nu are nimic banal, nimic superficial. Oricit de ingust in exclusivismul sau, el isi revendica, fara nici o indoiala, capacitatea metafizica de a intrezari adevarul suprem. intr-un context similar, Poe citeaza, si nu intimplatoir, platonicul Imn frumusetii intelectuale al lui Shelley35, pe care ii considera de o frumusete impunatoare". El sustine ca stradania de a atinge frumusetea divina i-a dat lumii tot ceea ce ea (lumeA) a putut sa inteleaga si, in acelasi timp, sa simta ca fiind poetic"36. Dar este evident ca Poe n-a avut o intelegere profunda a metafizicului. Expresia durere plina de iritare si de nervozitate" sugereaza doar un sentiment al tainei pe care o ascunde universul, imbinat cu convingerea ca aceasta e de nepatruns. Credinta lui in nemurire se baza pe o vaga teorie a progresului cosmic, pe o palingenezie preconizind renasterea tuturor fiintelor pe o alta planeta37. Poe, in esenta un agnostic, a incercat sa-si bazeze estetica pe ramasite de religiozitate. in afara de aceasta, la Poe frumusetea si poezia sint adesea ceva foarte comun simplul sentiment al tristetii, gindul mortii sau dorul de iubire. Catalogul subiectelor frumoase din Principiul poetic este in parte o enumerare de frumuseti naturale si in parte o lista de valori etice: toate gindurile nobile, toate motivele ne-pamintene, toate impulsurile sfinte, toate faptele cavaleresti, generoase si pline de abnegatie", E inclusa si frumusetea femeii, atit cea fizica, cit si cea spirituala: armonia fosnetului rochiilor ei", caritatea ei gingasa, rabdarea ei blajina si cucernica, credinta, puritatea, taria, maiestatea cu totul divina a iubirii ei"38. Retorica sentimentala a acestui pasaj este completata de urmatoarele afir-rn atii din Filozofia compozitiei: in expresia ei suprema, frumusetea de orice fel impresioneaza intotdeauna sufletul sensibil pina Vx lacrimi"39 si moartea unei femei frumoase este, indiscutabil, subiectul cel mai poetic din lume"40. in practica, Poe are o conceptie mult mai larga despre poezia superioara. O lista a poeziei ideale" include Prometeu inlantuit al Itii Eschil, Infernul lui Dante, Numancia lui Cervantes41, Comus al lui Milton, cele trei mari poeme ale lui Coleridge, Oda la o privighetoare a lui Keats si in special Planta sensibila a lui Shelley si Un-Sine a lui De La Motte Fouqu

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.