Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Paul Bourget (1852-1935) despre Critica literara



Barbcy d Aurevilly, Scherer si Montegut apartin unei generatii mai vechi; mai tiuara generatie poarta amprenta lui Taine, se impartaseste din ambitiile stiintifice ale epocii, are, despre studiul literar, optica diagnosticianului. Essais de psycholo-itie contemporaine de Paul Bourget (2 voi., 1883, 1885) este o culegere care se face remarcata printr-o patrunzatoare intuitie si prin maiestria prezentarii. Din nefericire, Bourget devint;, mai tirziu, un romancier la moda, prizat de high-life-ul parizian, un avocat al traditionalismului catolic si monarhist. Din romanele sale emana un puternic parfum erotic; pe buna dreptate, acestea sint astazi uitate. in schimb cele doua volume de eseuri de tinerete, in ciuda unui ton cumva afectat si dincolo de faptul ca, prin sensibilitatea lor, prevestesc viitoarele romane reprezinta, in materie de diagnoza culturala bazata pe probe literare, o piesa de virtuozitate. Bourget scoate in evidenta izvoarele pesimismului modern, intreg fenomenul decadentei", pornind de la studiul scriitorilor care au exercitat, asupra lui si a celorlalti membri ai generatiei sale, influentele cele mai profunde: Baudelaire, Renan, Flaubert, Taine si Stendhal in volumul intii; Dumas fiul, Leconte de Lisle, fratii Goncourt, Turghcniev si Amiel, in volumul al doilea, mai slab decit precedentul. Bourget se preocupa de psihologia", mai bine zis, de sensibilitatea acestor scriitori, analizand efectul exercitat de ei asupra sa, si, in mod explicit, asupra timpului sau. Cu toate ca fiecare eseu este independent, fiecare bucata urmareste aceeasi tema a dacadentei, adunind cu grija diversele trasaturi ale disperarii moderne, noul mal dusieclc, diferit, dupa Bourget, de acela al antecedentului, romantic, printr-o mai acuta constiinta de sine. Principalele ingrediente ale acestei stari de spirit sint surprinse foarte clar: diletantism, ceea ce echivaleaza cu relativism si indiferenta; cosmopolitism, factor ce tinde sa dezradacineze pe om din toate certitudinile sale; scientism, element prin care se naruie religia si personalitatea; spirit analitic, factor de mutilare a creatiei; si, in cele din urma, pesimism sau nihilism, ceea ce conduce la o adevarata sinucidere a individului si a societatii.



Stendhal este vazut aici ca precursor indepartat, neapreciat ca atare la timpul sau, data fiind inzestrarea lui cu o puteri; de analiza socanta. Eroul stendhalian, noteaza Paul Bourget, prin insasi natura sa actioneaza si, in acelasi timp, se priveste pe sine actionind, simte si se contempla pe sine simtind"1. Apoi, Stendhal este un cosmopolit, la un moment cind Franta se afla inca concentrata asupra propriei sale fiinte, in spiritul gloriei napoleoniene. Analiza otraveste iubirile lui Baudelaire. Deziluzia poetului inaintea sexului si a religiei il duce la nihilism si decadenta ca la un crez, explicat de Bourget ca descompunere in sens literar si fizic. Metafora organica este exploatata cumva eronat: sanatatea artistica si sociala, ca si unitatea timpurilor vechi, contrasteaza spune Bourget cu spiritul nesanatos, dispersiunea si fragmentarea literaturii moderne. Stilul decadentei se gaseste oriunde unitatea unei carti se descompune spre a face loc independentei paginii, oriunde pagina se descompune spre a face loc independentei frazei iar fraza, la rindul ei, spre a face loc independentei cuvantului"2. Flaubert se cramponeaza inca de romantismul literar, dar este vorba de un romantism al deziluziilor, ducind la sinucidere si disperare. Emma si Frederic au citit romane si poeti; Salammbo s-a hranit indelung cu legendele sacre istorisite ei de catre Schahabarim". Toti sufera de maladia de a fi cunoscut imaginea realitatii mai inainte de a cunoaste realitatea insasi. Abuzul de creier este marea lor maladie"3. intocmai, ca si eroii sai, Flaubert este un livresc, cu vointa paralizata de constiinta de sine. Toate personajele sale sint pasive, un fel de asociatii ambulante de idei"4. Fiece imagine este izolata, fiecare cuvint e separat, precum o piatra intr-un mozaic. Atributul flaubertian caracteristic, asa-numita impassibilite, se potriveste cu determinismul lui Taine si cu diletantismul lui Renan. Acesta din urma este interpretat ca un amalgam de scepticism si relativism, impingerea la extrem a civilizatiei a dus incetul cu incetul, la abolirea facultatii de a crea, inlocuita cu facultatea de a intelege"5. Renan intelege religia, dar nu crede in ea, Leconte de Lisle are simpatie fata de toate religiile, si fata de toate treptele vietii, chiar fata de viata animala, dar se refugiaza in cele din urma in budism, doctrina a nihilismului total, in fata caruia toata istoria nu este altceva decit o progresiune fara rost catre moarte. Fratii Goncourt ofera un exemplu elocvent pentru mania colectionara, alta forma de diletantism; puterea lor de analiza spulbera, distruge vointa si spontaneitatea sentimentului, ca si, de altfel, coerenta compozitiei si stilului traditional. Amiel ofera imaginea omului modern lipsit de vointa, subminat in toate certitudinile sale de conflictul sau launtric dintre spiritul francez si cel german si de filosofiile pesimiste ale lui Schopenhauer si Hartmann. El se dovedeste prea plin de viata interioara"6. Analiza sustine Amici ucide spontaneitatea. Grauntele macinat si prefacut in faina nu are cum sa mai incolteasca si sa creasca"7.



Galeria lui Bourget cunoaste totusi doi autori care lasa sa patrunda si putina lumina in intunecoasa sala a decadentei: Turghe-niev la fel de deziluzionat, slab in vointa, si dezradacinat ca si prietenii sai francezi de care insa se deosebeste prin faptul ca este un rus sanatos. Cosmopolitismul sau are intotdeauna de-a face cu Rusia, cu Europa fata cu Rusia: pesimismul lui are o nota de duiosie; eroinele lui Turgheniev continua sa pastreze misterul feminin, total evaporat din romanul francez modern. Dumas fiul a descris in modul cel mai critic acest nou sentiment al neputintei de a iubi, maladia noastra datorata excesului de gindire critica, boala excesului de literatura, a excesului de stiinta8. Dar Bourget vede totusi la Dumas o licarire de speranta: un moralism riguros, un misticism aproape maniheic. Caricatura intelectualului iresponsabil, filosoful pozitivist Sixte din romanul lui Bourget Le Disciple (1889) apare schitat si prevestit in aceste eseuri, dupa cum, si ulterioara convertire a scriitorului poate fi intrucitva intuita din paginile sale de critica.

Tentele sint deseori aplicate crud; impartirea fiecarui eseu in trei parti, fiecare cu o singura tema, poate, deseori, sa para mecanica; probele sint uneori premeditat prezentate intr-o lumina deformanta; si, de buna seama, pesimismul creeaza o monotonie exagerata. Stendhal n-a fost un pesimist in sensul in care il vede Bourget. Trebuie insa sa recunoastem ca este vorba de diagnosticarea impresionanta a unui malaise real. Nietzsche a preluat si utilizat conceptul de decadenta citindu-1 pe Bourget9. Pe de alta parte, metoda lui Bourget reprezinta o inovatie, cel putin in starea ei pura. Ea deriva din conceptia lui Taine a operei ca simptom si abso rbe orice idee despre influenta morala a cartilor. Bourget este, evident, preocupat de scriitorii generatiei care l-au precedat (Amiel nu intra aici in discutiE) cei care au modelat starea de spirit a tineretei sale: este vorba de o tinara generatie specifica, marcat pariziana, care, desi nu foarte importanta din punct de vedere numeric , a dat tonul epocii. Pornind de la principiul dupa care critica este nu numai marturisirea unui om ci si purtatoarea de cuviat a unei epoci, Bourget a fost, desigur, un critic bun.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.