Critica literara

Acesti doi cercetatori, care au adus o contributie insemnata la dezvoltarea teoriei literare, au ajuns sa fie apreciati abia in secolul al XX-lea. Aleksandr Potebnea a fost mai mult lingvist decit teoretician al literaturii, dar a fost unul dintre primii lingvisti care s-au ocupat serios de problema limbajului poetic. De la Wilhelm von Humboldt a preluat distinctia dintre limba ca produs sau munca (ergoN) si limba ca activitate (energeiA) si a sustinut ca poezia este o activitate constanta care tulbura si depaseste conventiile limbii ca munca. Poezia este identificata cu creatia lingvistica. in timp ce gindirea incearca sa reduca un cuvint la o simpla eticheta care desemneaza un obiect, poezia incearca sa scoata in evidenta sensurile: multiple ale unui cuvint: ea tinde sa exploateze similaritatea sonora dintre un cuvint si altul, sau asemanarile privind derivarea, categoriile gramaticale etc. Un cuvint, mai ales un cuvint poetic, este un semn polivalent, un adevarat simbol1, in aceasta teorie fundamentala Potebnea anticipeaza, in mod interesant, ideile lui Croce si asa-numita filologie idealista" a lui Karl Vossler, care identifica creativitatea lingvistica cu cea poetica. Conceptia a devenit importanta in Rusia pentru teoria simbolista si mai tirziu pentru formalisti. Potebnea si-a petrecut intreaga viata in Harcovul provincial, teoriile lui excrcitind o influenta abia dupa moartea sa. in conceptia lui generala el se apropie de lingvistii romantici germani, desi in 1862 a studiat la Berlin cu Steinthal.



Aleksandr Veselovski a apucat pe un drum complet diferit, pasionindu-se pentru noile stiinte sociale, Volkerpsychologie, etnologie si folclor comparat. A petrecut mai multi ani in Italia, rodul acestei sederi fiind un studiu in doua volume despre Boccaccio2. Din 1870, ca profesor de literatura generala la Petersburg, Veselovski a publicat un sir continuu de studii despre migratia temelor si subiectelor in intreaga lume vestica si estica: din antichitatea cea mai neguroasa pina la literatura romantica. Dar aici nu ne ocupam de lucrarile erudite, chiar daca Veselovski trebuie situat printre cei mai mari cercetatori literari ai secolului in ceea ce priveste vastitatea cunostintelor si competenta. El ne intereseaza aici pentru ca a incercat cu toata hotarirea sa prezinte literatura ca pe o totalitate de opere: a privit intotdeauna o opera literara ca pe un obiect independent de procesele psihice legate de originile sau de efectele lui, ca pe un fel de lucru" care poate fi asezat printre alte lucruri din lume, comparat cu ele si explicat prin cauze si consecinte. Scopul lui final, mai ales spre batrinete, a fost construirea unei poetici istorice", adica a unei istorii evolutioniste si universale a poeziei, in care istoria procedeelor, temelor, formelor si genurilor poetice trebuia sa fie urmarita prin toate literaturile orale si scrise3. Aceasta opera supraambitioasa a ramas, inevitabil, neterminata, dar numeroasele studii partiale ne ofera o schema generala, impresionanta nu numai prin bogatia documentatiei, dar si prin ingeniozitatea si sugestivitatea problemelor ridicate.



Veselovski pleca de la ideea unui sincretism initial al genurilor: nu un amestec, ci mai curind o poezie orala originara nediferentiata pe care a reconstituit-o exact asa cum filologia indo-europeana a reconstituit presupusa limba-mama din care s-au tras toate limbile ariene". Veselovski a descris procesul de sciziune foarte concret, ilustrindu-1, intr-un paragraf, prin exemple luate dintr-o povestire originara din Insulele Feroe, din imnurile homerice, din Longos etc. El presupune ca limbajul poetic a fost creat numai in timpurile preistorice. Chiar si acum acest limbaj reflecta conceptiile omului primitiv: animism, mit, ritualuri, ceremonii etc. Bunaoara paralelismul psihologic" dintre om si natura din multe poezii populare lirice reflecta o conceptie despre lume animista, originara4. Schema se bazeaza pe ideea, greu de sustinut, a divortului dintre continut si forma. Limbajul si formele poetice sint date: continutul se schimba odata cu schimbarile sociale si intelectuale. Rolul individului in creatia literara este sever limitat; el poate doar sa modifice limbajul poetic mostenit pentru a da expresie continutului schimbat al epocii lui. Astfel Veselovski imbina punctul de vedere sociologic cu formalismul, care ii permite un studiu minutios al tehnicilor, in special al celor din poezia orala anonima. El analizeaza, pe un plan larg, metafora, metrul, motivul si intriga sau subiectul (sujeT), pe care il deosebeste net de subiectul din realitate5. Veselovski i-a trasat cercetarii literare o sarcina care nu va putea fi niciodata indeplinita. Totusi, formalistii rusi i-au acceptat provocarea. Veselovski poarta insa prea mult pecetea epocii sale pentru ca solutiile lui concrete sa mai prezinte interes. El nu intelege corect unitatea formei si continutului, organicitatea operei literare, si ignora, cu mult prea multa seninatate, problema creatiei individuale. Fapt caracteristic, atunci cind studiaza un scriitor modern, de pilda pe poetul rus romantic Jukovski6, alege un eclectic si un intermediar, care reflecta epoca sa si curentele ei intr-un mod aproape pasiv. Veselovski venereaza faptele obiective si stiinta atit de excesiv, incit nu se poate ocupa de valoarea estetica. Problema centrala a criticii ii ramine straina. El a transmis cercetarii literare ruse de mai tirziu un universalism atotcuprinzator, o abordare anti-individualista, aproape colectiva, a literaturii, interesul pentru evolutia literaturii si pentru cauzele ei sociale, dar, in acelasi timp, a impovarat-o cu o metodologie tehnologica prin care literatura e privata de atractia ei estetica si, in ultima instanta, de atractia ei cea mai profund umana. Veselovski este tatal literaturii comparate ruse si unul dintre initiatorii formalismului rus. in Vest este aproape necunoscut.

Copyright © 2009 - 2012 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.