Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Disciplinele stiintei literaturii despre Sinteze literare





Istoria literaturii



Istoria literaturii este o disciplina a Stiintei literaturii care urmareste evolutia diacronica a fenomenului literar ca proces specific in cadrul unei tipologii culturale. Ca disciplina de studiu, istoria literaturii se ocupa de studiul curentelor literare, a scriitorilor ce marcheaza aceste curente (aici intra monografiile, studiile de sinteza etc.).

Termenul apare in secolul al XVIII-lea, multa vreme intrand in sfera istoriei propriu-zise. AŽn romantism, istoria literara nu era diferentiata de critica literara, impunandu-se ca disciplina relativ independenta in randul eruditilor germani. Pozitivismul a influentat istoria literara, conceputa ca o stiinta avand drept obiect sa explice faptele literare, cauzalitatea lor, eludandu-se judecata estetica. Istoricul literar pozitivist e un scientist, un sursolog, pierzandu-se in documente fara a avea perspectiva judecatii generale. O pozitie opusa pozitivismului o are istoricul literar impresionist ce nu are in judecata de valoare alt criteriu decat subiectivismul excesiv.

Un mare istoric literar care a echilibrat cele doua tendinte a fost Gustave LanA§on, adept al metodei istorice. Istoricul literar, dupa opinia sa, trebuie sa realizeze a€śun intreg studiu al faptelor generale, al genurilor, al curentelor de idei, al nivelelor de gust si de sensibilitate in care se incadreaza marii scriitori si capodoperelea€ť.

Istoricul literar pune in valoare individualitatile, releva unicitatea marilor scriitori, dar ii integreaza intr-o serie culturala, deci a€śnecesitatea unei duble investigatii, aceea a privirii operei ca realitate estetica individuala si totodata ca realitate istoricaa€ť.

O definitie completa a Istoriei literare a dat-o la noi G. Calinescu: istoria literara este forma cea mai larga de critica, este o istorie de valori pe care istoricul trebuie sa le certifice si sa le impuna. Istoria literara nu poate fi reparata de critica literara: a€śCritica si istoria literara sunt doua momente ale aceluiasi proces. Nu poate fi critic fara perspectiva istorica, nu poate face istorie literara fara criteriu estetic, deci fara a fi critica€ť (G. Calinescu a€“ Principii de esteticA).



Istoricul literar nu se dispenseaza de aspectul istoric, sociologic, dar in cele din urma trebuie sa primeze principiul estetic (impresionismul, in sensul bun, elevat, ca disociere a esteticului de culturaL).

T. Vianu distinge doua tipuri de istorie a literaturii:

A) istoria interna a€“ ce insemna stabilirea unor filiatii pur literare, vizand explicarea genezei operei, curentele literare, autorii etc.

B) istoria externa a€“ studiul documentelor si al factorilor extraliterari, mai des sociali (tine acesta mai mult de sociologia literaturiI). Vianu aduce o viziune sintetica integratoare a nationalului in universal.

A. Marino, distinge si el doua tipuri de istorie literara:

1) o istorie a artei literare, a procedeelor formale specifice literaturii, o istorie a stilurilor.

2) o istorie a operelor ce presupune o ierarhizare a valorilor trecutului.

Conceptul de istorie literara s-a imbogatit atat in metodologia folosita, cat si in deschiderea spre alte ramuri ale artei si desigur ale stiintei literaturii (critica, teorie literarA).



AŽn timp, termenului de istorie literara i s-au dat diferite acceptiuni, dintre care amintim:

Acceptiunea organicista -- conform acestei teorii, istoria literaturii apare ca un organism viu, fiind vazuta in analogie cu biologia. Schlegel a preluat si el aceasta idee, la fel Goethe intr-un studiu intitulat Metamorfoza plantelor. Creatorul istoriei literare de tip organicist este BrunetiA¨re.

Acceptiunea pozitivista, al carei reprezentant este si G. LanA§on.

Acceptiunea biografica (biografismuL), reprezentata Saint Beuve. Ceea ce conteaza nu este atat opera (ca lume autonoma, ca fictiunE), ci creatorul ei. Cercetand opera ca un palimpsest (documenT), ea incearca sa extraga imaginea creatorului. La Saint Beuve primeaza anecdota, viata creatorului.

Acceptiunea imanentista, conform careia obiectul istoriei literare il constituie viata interna a literaturii, a textului independent de creator, mai ales ca cel care creeaza este un eu profund, mitic si mult mai putin un eu biografic. Aceasta acceptie ridica istoria literara la rangul de disciplina estetica pentru ca are in vedere specificitatea. Dupa Paul ValA©ry, a€śo istorie aprofundata a literaturii ar trebui inteleasa nu atat ca o istorie a intamplarilor si a autorilor cu viata lor, ci ca o istorie a spiritului, ca spirit care produce sau consuma literatura, iar aceasta istorie ar putea fi facuta fara ca numele unui singur scriitor sa fie rostita€ť (Introducere in poieticA).

Exista si o acceptiune care incearca sa concilieze istoricul cu esteticul, teoretizata si aplicata de Hans Robert Jauss.

Criteriile dupa care se ghideaza demersul istoricilor literari sunt si ele diverse:

A) criteriul telelologic a€“ transcendent, care subliniaza existenta unui spirit al poporului care tuteleaza o opera literara; creatorul nu ar fi, din aceasta perspectiva, decat un instrument al spiritului poporului

B) criteriul determinismului, conform caruia literatura ar constitui un ansamblu general al dezvoltarii economico-sociale

C) criteriul formalist se raporteaza la acceptia imanenta a literaturii; istoria literaturii inseamna o cercetare a structurilor prin ele insele a€“ teme, paradigme, motive.



Stilistica, disciplina rupta din coasta retoricii, fructifica acel a€śelocutioa€ť din retorica cu mutatiile respective. Istoria literaturii in acceptia stilisticii este o istorie a stilurilor, a limbajelor.



Critica literara



Etimologia termenului critica vine din : fr. critique ; lat. criticus - critic; gr. kritikos a€“ in stare de a judeca, a decide. La Platon apare substantivul kritike a€“ in sensul de arta a judecatii a€“ derivat din verbul krinein a€“ a judeca.

Critica literara este o operatiune aplicata operelor literare, definind-o in esenta ei. Critica descopera aspectele operei literare, aspecte ce tin de compozitie, de valoarea estetica etc. Actul critic presupune emiterea unor judecati de valoare, deci o investigare axiologica a literaturii.

Valorificarea critica presupune antecedenta valorii : actul critic descopera nu creeaza valoarea. Din antichitate si pana in Renastere nu e delimitata critica literara de arta poetica (actul critic era oficiat de autorii de tratate de poetica - Aristotel, Tratatul despre subliM). Umanismul Renasterii, apoi clasicismul ofera actului critic o mai nuantata specializare. AŽn sec. al XVIII-lea, obiectivele si metodele si functiile criticii se diversifica, apare o constiinta critica, tot acum desfasurandu-se si celebra polemica dintre antici si moderni, dintre doctrina si creatia clasica si cea romantica (cf. Pope a€“ Eseu asupra criticii a€“ Gottsched a€“ Arta poetica critica ; Diderot, Lessing, Herder etc.)



Critica incepe sa se specializeze si sa devina un domeniu autonom, cunoscand , la randul ei chiar o clasificare pe curente; se poate vorbi astfel de o critica romantica (fratii Schlegel, Eichendorff, de o critica moderna postromantica (Baudelaire, MallarmA©). Critica celei de a doua jumatati a sec. 19 devine un domeniu autonom, tinzand sa se constituie intr-o stiinta de sine-statatoare.

Exista doua directii in critica sec. 20 : a€“ prima este o directie ce declara inutila o analiza metodica, opera fiind considerata o entitate ce nu se reveleaza in inefabilul ei decat partial; acesti critici, urmand impresionismul si pe B. Croce, afirma ca unicul rol al criticii ar fi sa sugereze inefabilul creatiei literare. a€“ a doua directie, mai extinsa si mai importanta, confera criticii literare statutul de stiinta

Dupa perspectivele filosofiei si stiintelor aplicate (mai des lingvisticA), se pot distinge mai multe curente si scoli in critica literara contemporana: critica marxista (Plehanov, Cernisevski, Gherea, G. LukAtcs. Aceasta critica isi asociaza si cercetarea sociologica (cf. Lucien GoldmanN); critica de orientare structuralista : Scoala formalista rusa, reprezentata de Boris Tomasevski, Iuri Lotman, Mihail Bahtin, Roman Jakobson etc.); noul criticism (americaN) si grupul de la Tel Quel : Roland Barthes, Serge Doubrovsky, Julia Kristeva etc.; critica psihanalitica ce sta sub influenta lui Karl Jung si Sigmund Freud : Gaston Bachelard, Marthe Robert etc.

RenA© Welek si Austin Warren in Conceptele criticii analizeaza si delimiteaza cateva orientari in critica literara: a€“ critica stilistico-lingvistica, reprezentata de : Karl Vosler, Leo Spitzer, Erich Auerbach, Damaso Alonso; a€“ critica antroplogica si mitica sustinuta de : Wilson, Mihail Bahtin, Northrop Frye; a€“ critica existentialista, ilustrata de : J.P. Sartre, Georges Poulet, Maurice Blanchot, cu lucrarea sa celebra Spatiul literaR); a€“ critica eclectica, reprezentata de : Albert Thibaudet, Marcel Raymond, Albert BA©guin.

- critica venita din partea unor mari creatori, poeti, dramaturgi ca : P. ValA©ry, T.S. Eliot, Ezra Pound, iar la noi : C. Petrescu, G. Calinescu, L. Blaga.



AŽn ceea ce priveste critica literara romaneasca, germenii acestei critici ii gasim inca din perioada pasoptista, incepand cu articolele programatice din Dacia literara, in anul 1840. Primii reprezentanti de seama sunt: Titu Maiorescu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Iorga, Ilarie Chendi, Garabet Ibraileanu, Ovid Densusianu, M. Dragomirescu, D. Caracostea, Paul Zarifopol, E. Lovinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Mihail Ralea, Serban Cioculescu, G. Calinescu.

Critica fiind un mod de lectura interpretativa, valorificare a creatiei literare, isi comunica aprecierile in variate forme ale discursului critic : glosa critica, scholie, comentariu, recenzie, cronica literara, eseu, monografie.

Opera are un caracter deschis ceea ce presupune o multitudine de perspective critice. Ca mod de comunicare, deci ca finalitate sociala, critica are cateva functii:

A) functia teoretica a€“ observatiile si analizele critice permit unele generalizari asupra fenomenului literar.

B) functia practica a€“ chiar cand critica nu-si asuma un rol formativ, ea constituie un catalizator al creatiei literare, oferind modele, avertizand etc.

C) functia sociala a€“ contribuie la formarea gustului viitorului, indeplinind un rol pedagogic.

G. Calinescu, in prefata la faimoasa Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent afirma existenta in literatura romana a trei feluri de specialisti: lingvisti si istorici a€“ Cartojan, Sextil Puscariu a€“ interesati de literatura veche, insa nu sub raport estetic, ci documentar; istoria literara facuta de universitari, iubitori ai valorilor clasicizate a€“ biografi, cercetatori de teme, influente si scoli literare, incluzandu-i aici pe D. Popovici, Ov. Densusianu, Bogdan Duica; criticii epocii contemporane, publicistii, cronicarii literari, singurii, in opinia lui Calinescu, care percepeau valoarea artistica, dar ei nu coborau cu cercetarile mai jos de 1900.

Nicolae Iorga s-a ocupat de toate perioadele, si a practicat toate metodele, de la paleografie la recenzia literara. El e mai aproape totusi de specialistii din prima categorie. Critica facuta de Iorga formelor noi este una destul de reticenta, ele fiind percepute ca o criza, o involutie (morala si esteticA). Preferintele lui Iorga mergeau spre un ev mediu romanesc, arhaic, cu boieri intelepti, apostoli ai neamului.



Contributia lui G. Calinescu la dezvoltarea istoriei literare si a criticii literare, fara de care nu e posibila o ierarhizare a valorilor, e imensa. El publica eseurile Tehnica criticii si a istoriei literare si Istoria ca stiinta inefabila si sinteza epica, in care anticipeaza ideile lui Wellek (profesorul american ce publica in 1949 Teoria literaturii modernE). Istoria criticii literare moderne nu retine nimic din domeniul romanesc al legaturii dintre istoria si critica literara.

Conform opiniei lui Wellek, a€śstudiul literar se deosebeste de studiul istoric prin aceea ca are de-a face nu cu documente, ci cu monumentea€ť. Istoricul reconstituie evenimente din trecut pe baza izvoarelor istorice, a relatarii martorilor, pe cand cercetatorul are acces direct la obiectul cercetarii sale a€“ opera literara. Relativismul istoric, sau asa-numitul istorism, ce apare la Wellek il intanim si la Calinescu. Acestui istorism relativist, profesorul american ii opune existenta unor imperative estetice (KanT), care la Calinescu sunt universale, prin care criticul si istoricul literar combate teoria lovinesciana a mutatiei valorilor estetice.

Calinescu intoarce perspectiva consacrata in istoria literara; in loc de a cauta izvoarele, influentele ce ne pot atesta documentar, el a stabilit afinitatile pe care un cititor de astazi le intuieste intre un Dosoftei si un Arghezi, un Neculce si Sadoveanu. Este aici o lectura inversa, in sensul ca o lectura atenta a lui Arghezi ne va duce la Dosoftei. Acest gen de lectura au mai teoretizat-o T.S. Eliot, Borges, R. Barthes.



Dihotomia diacronie-sincronie, istorism-estetism a fost rezolvata de H.G. Gadamer care arata ca traditia nu e doar o suma de opinii si judecati succesive, ci un tot organic care este (rE)actualizat in mod necesar cu fiecare noua judecata. Dupa H. R. Jauss, a€śtocmai aceasta functiune creatoare a unei intelegeri evolutive, cuprinzand in mod necesar atat critica traditiei, cat si uitarea selectiva, urmeaza a constitui baza unei istorii literare renovate de estetica receptariia€ť.

Jauss va depasi acea intelegere a literaturii ca relatie determinista a unei estetici a producerii si reprezentarii, introducand o componenta noua, aceea a orizontului de asteptare. El credea in putinta de a a€ślumina dimensiunea istorica a fenomenelor literare prin sectiuni sincronicea€ť, deci prin crearea unei a€śnoi istorii literarea€ť, care contine o multiplicitate de sectiuni sincronice in diacronie. a€śIstoricitatea literaturii se manifesta tocmai la intersectia dintre diacronie si sincroniea€ť.



Critica literara are o extraordinara longevitate, fiind definita, tradusa si conotata prin literatura. AŽn epoca luminilor, critica e sinonima cu literatura, fiind evident o parte a literaturii; treptat, ea va inlocui termenul frantuzesc de littA©raire. Obiectivul criticii este instructia, educatia literara, scoala literaturii, a literelor frumoase. Gramatica paraseste in timp orizontul critic initial din antichitate, ajungandu-se ca vechiul gramatic sa devina omul de litere, criticul de astazi. Filologia actualmente ne trimite la critica si editarea de texte clasice. AŽn secolul 20 se promoveaza critica totala, un gen de critica ce isi subsumeaza toate metodele, de la cea filologica pana la cea hermeneutica. Ea este efectiv, o stiinta totala, mai ales in viziunea lui Gianbatista Vico.

Critica filologica descrie o arie foarte vasta a istoriei mentalitatilor, actualmente prelungindu-se in imagologie. Exista ii o critica enciclopedica ce se situeaza in relatie foarte stransa cu filologia. Statutul teoretic al lecturii critice este dominat mult timp de concepte traditionale, incepand cu retorica, initial arta de a vorbi, arta devenita in timp expresia scrisului frumos.

Poetica, apropiata esteticii poeziei, este de fapt teoria literara a sec. 18., iar in conceptia lui Fr. Schlegel, devine o filosofie a poeziei

Hermeneutica (eremineia, exegesiS) are initial o sfera de aplicare indeosebi la textele religioase. Primul care utilizeaza conceptul este Ioan Piuariu-Molnar care gloseaza pe tema hermeneuticii sacre. Dupa aceste definitii de dictionar vizand conceptul de critica, ne putem intreba care este statutul criticului. El e un carturar care stapaneste toate operatiile culturale, fiind deopotriva critic, gramatic, om de cultura de eruditie, de litere. Din aceasta perspectiva, critica va fi o operatie culturala, in sensul informatiei generale totale. Criticul este un om de gust, un revelator de valori estetice, de frumusete.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.