G. Topirceanu in 1915, un tinar prozator, Petre Locusteanu, pregatea o antologie a umorului romanesc, aparuta in acelasi an. Adre-sindu-se lui G. Topirceanu pentru a obtine date biografice (destinate sa prefateze capitolul consacrat acestuiA), raspunsul fu negativ : Te rog mult sa nu-mi dai nici un fel de biografie. Daca spui ca sint contemporan in viata, ajunge. Cred ca un scriitor nu are dreptul sa-si dea biografia in vileag de-cit dupa ce a murit. Altminteri, e o anticipatie cam primejdioasa si comica : de unde stiu eu daca posteritatea (singurul judecatoR), ma consacra sau nu ?" Singurul interviu important, din cele citeva aparute, a fost obtinut prin tactul lui Demostene Botez. Legenda il preceda si-1 insotea, popularitatea fiind inlesnita de umorul cuceritor. Cizelata cu rigoarea unui clasic, poezia lui G,..I.Qpirceanu a fost considerata de trnii ca produs al unei dexteritati tehnice superioare. Recu-noscindu-i inteligenta artistica", E. Lovinescu i~a contestat substanta..lirica. in versurile taiate cu dexteritatea unei miini de mester", criticul gasea uit aer de perfectie" si de finit", care stinjeneste impresia poetica". G. Topirceanu devine cel mai autentic reprezentant al mostenirii directe a lui A. Mirea", in intelesul ca atitudinile si mijloacele de expresie pornesc din Caleidoscop" (
Istoria literaturii romane contemporane, 1937, p. 140). inaintasii scriitorului erau transilvaneni. Nascut la Ocna Sibiului, tatal,
Ion Topirceanu, facuse ucenicie la un cojocar, la saptesprezece ani trecind clandestin frontiera pentru a veni la Bucuresti. La treizeci si unu de ani, in 1881, se casatori cu Paraschiva Coma, transilvaneanca si ea, din Saliste, din neam de oieri. Din prima casatorie a acesteia, la Saliste, cu un Ion Mateescu, de care se despartise, rezultasera doi copii, Ion (ajuns profesor de sculptura la Belle-Arte, la IasI) si Ana. Poetul se nascu la 21 martie 1886, dupa o sora Ralita (Rita, casatorita cu inginerul IlianT). Alta sora, mai mica, Alexandrina (TitI) traieste inca la Namaiesti-Arges. Sprijinita de generalul Carol Davila, mama poetului venise in tara libera ca maistra de tesut covoare la Azilul Elena Doamna" din cartierul Cotroceni. in 1888 i se incredinta conducerea unui atelier la Horezu-Vilcea. in intervalul 1892 1894 se gasea din nou, cu familia la asezamintul din Cotroceni. in noua circumstanta, G. Topirceanu frecventa doua clase primare la Bucuresti, la scoala de baieti nr. 14 Costache Aristia", pina cind Paraschiva Topirceanu fu transferata la Valeni-Arges. Studiile elementare sint continuate la tara, in satul apropiat, Suiei. Din 1898, poetul era bursier la liceul Matei Basarab" din Bucuresti, coleg cu Emanoil Bucuta si Eugen Todie, viitori scriitori, cu ultimul disputindu-si in fiecare an premiile clasei. Profesor de istorie il aveau pe G. Banu, mai tirziu director al revistei Flacara. in vacante, in Arges, descoperind elegia harpistei Paula din Miramare" de Duiliu Zamfirescu, liceanul are revelatia poeziei ; un puscas hursuz", creionat intr-o Amintire, il initiaza in. tehnica vinatoreasca. Internatul liceului se desfiinta in 1901, ca efect al economiilor Sturdza" si G. Topirceanu fu transferat din oficiu la Sf. Sava", cu Eugen Todie si altii. intre colegi sint Mihail Cru-ceanu si, temporar, Mihail Saulescu. Eminescu e poetul preferat, imperuna cu Duiliu Zamfirescu din Imnuri pagine si Alte orizonturi, doua volume mici, ca doua nestemate cu stralucire pura". La Byron, cel mai iubit poet al adolescentei mele", descoperise, sub invelisul ironic, o melancolie discreta. Din Maid of Athens ere voe part (Fiica a Atenei, inaintea despartiriI) repeta refrenul sentimental, in greceste : Zoe mou, sas agapo (cu sensul : Viata mea, te iubesc"). Frecventeaza teatrul, admirind o stea", bruna si fatala ca o andaluza" Ma-rioara Voiculescu si scrie versuri cu ecouri din Eminescu si Cosbuc. La sfirsitul clasei a sasea, in mai 1904, liceanul de la Sf. Sava" debuta (semnind G. Top.) la o publicatie umoristica, Belgia orientului, supliment duminical gratuit al ziarului Adevarul. in 1905, Topireenii se stabileau definitiv la JNFamaiesti-Muscel, unde poetul o cunoscu pe Victoria luga (DoloR), neagreata de familie. Momente de efuziune erotica sint consemnate intr-un scurt jurnal in franceza : Quelques jours de fievre Confesiunile lirice din aceasta etapa, partial publicate, sint modeste exercitii. Totusi, in Jalnica mea rapsodie pot fi gasite versuri introduse ulterior in Rapsodii de primavara :
Cine-ar putea sa-mi spuna Citi secoli au trecut De-o luna. De cind nu te-am vazut ?"
Vreo zece poezii ii aparusera in 1906 la Revista noastra, a Constantei Hodos, concomitent cu altele la Viata literara de sub directia lui G. Cosbuc si Ion Gorun, aici cunoscind pe Ilarie Chendi, secretar de redactie, si la Romania ilustrata, a lui Em.
Grigorovitza. La examenul de bacalaureat, in iunie 1906, facea cunostinta cu Alice Calugaru, poeta de aceeasi virsta, cu care apoi poarta corespondenta. Perspectiva unui post e indoielnica. Putin timp, poetul e institutor suplinitor la scoala Arhiereul Calist", cu 80 lei pe luna" ; la 22 mai 1907, semnind student al Facultatii de drept din Bucuresti", se adresa cu respect desavirsit", ministrului instructiunii, solicitand un post de copist : ca sa-mi pot duce mai departe studiile". St. O. Iosif il introduce la Samanatorul ; versuri i se publica la Ramuri si Neamul romanesc literar. Cu sprijinul lui C. Banu (care interveni pe linga Spiridon Popescu, director la Ministerul instructiunii si culteloR), la 14 aprilie 1909 poetul era numit copist la Casa Bisericii iar peste citeva zile putea fi vazut tacanind cu atentie la masina Yost in toamna aceluiasi an, pe baza certificatului de absolvire a sectiei clasice a liceului Sf. Sava, cu nr. 149 din 26 iunie 1906", se inscria la Facultatea de filozofie si litere, specialitatea filologie romanica, sectia romana si franceza".
Adevaratul debut se produce in 1909, cu publicarea in Viata romaneasca a confesiunii Raspunsul micilor functionari, replica la cronica vesela Elegie de A. Mirea. Riposta in versuri a ajuns nu stiu cum in mina lui Anghel si de acolo, m-am trezit cu ea in paginile Vietii romanesti". G. Ibraileanu i-a telegrafiat un singur cuvint : Bravo !
" Era cea dintii parodie considerata demna sa figureze in Parodii originale. Slujbasul de la Casa Bisericii vorbea in numele unui grup :
Asta ni-i viata !
Tot mereu aceeasi, sara, dimineata : Slujba, facultatea, birtul si chiria » Peste tot apasa, grea, monotonia" intr-o improvizatie cu titlul semnificativ, Metamorfoza (Viata romaneasca, 1910), pentru intiia data apare atitudinea critica, antisentimentala, fata de versurile anterioare. Era primul pas al unui proces, daca nu de maturizare, cel putin de clarificare. Masca tragica nu i se potriveste, dar umoristul are momente de melancolie. Nu te lasa tristetii caracteristice unui temperament ca al d-tale si virstei d-tale. Asculta-ma. Cunosc toate astea", ii scrie prevenitor G. Ibraileanu la 16 iunie 1911. La sugestia criticului, in toamna anului 1911, poetul veni la Iasi, imprejurarile stabilirii in noul climat fiind evocate in causeriile Cum am devenit moldovean (cercul Libertatea", Bucuresti, 1933), si Cum am devenit iesean (Aula Universitatii din Iasi, 1935). Publicat frecvent in paginile Vietii romanesti, cu versuri, proza (schite, povestirI), cronici dramatice, recenzii, atrage atentia. Unele opinii critice despre St. O. Iosif, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu contin observatii din cele mai interesante. La Miscellanea" polemiza cu decadentii ; in acelasi timp, versurile ii apareau in Viata sociala a lui N. D. Cocea, in Flacara si alte periodice. Mihail Sadoveanu, prieten al poetului si director al Teatrului National, ii incredinta redactarea unei mici reviste, intitulata Teatrul (1912 1913). In 1913, ambii luau parte la razboiul balcanic. Izbucnind primul razboi mondial, poetul, din nou mobilizat, intrerupea definitiv studiile la Facultatea de filozofie si litere, acum ca student la Iasi.
Cu putine zile inainte de inceperea operatiilor din vara anului 1916, aparura in vitrine Parodii originale si Balade vesele. Razboiul marca o experienta tragica. Episoade de front, si din cele optsprezece luni de captivitate in Bulgaria sint consemnate in Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918), Amintiri din Bulgaria (1920), si, mai amplu, in Pirin-Planina (1936). Dupa razboi, Mihail Sadoveanu si G. Topirceanu, sub indrumarea lui G. Ibraileanu. redactau saptamanalul Insemnari literare (1919). Un an mai tirziu, in 1920, reaparea Viata romaneasca, poetul fiind redactor pina in 1933, cind publicatia se muta la Bucuresti. Paralel cu activitatea la revista, colabora cu Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Otilia Cazimir si De-mostene Botez la Lumea bazar saptaminal" (1924 1926) .si. la Adevarul literar. Partial, articole publicate in aceste reviste au fost grupate in Scrisori fara adresa (1930).
Spirit receptiv, scriitorul se angajeaza in lecturi diverse,, trecind de la psihologie la probleme de fizica (una din ele cu aplicatie practica, imaginind o solutie proprie la cinematografia in relieF) ; observa viata insectelor si deseneaza ca pictor amator. Un ciclu de balade triste" se adauga plachetei de Balade vesele, volumul complet devenind Balade vesele si triste (1920). Dupa Migdale amare din 1928 popularitatea era in crestere, desi noul volum nu atinge nivelul celuilalt. Cred ca dl. Topirceanu are cei mai multi cititori, nota Demostene Botez. Sint chiar unii care-1 citesc fara sa stie, caci sint oameni care-i spun versurile pe dinafara, fara sa stie de cine sint facute, de parca s-ar fi nascut ca poezia populara" (Viata romaneasca, 1929, nr. 1). De dimensiuni mici sint Bacilul lui Koch, conferinta umoristica in versuri" (1927) si prologul in versuri Jos cortina !
(1929), acesta destinat sa inaugureze la Iasi un teatru liber". A tradus Visul unei nopti de vara de
Shakespeare (1921) si Nunta lui Figaro de Beaumarchais, ultima ramasa in manuscris.
Dupa mutarea Vietii romanesti la Bucuresti, G. Topirceanu fu inspector general al teatrelor si, provizoriu, director al Teatrului National din Iasi, inlocuit de Ionel Teodoreanu. Sprijiniti de un grup de intelectuali democrati, Mihail Sadoveanu si poetul intemeiara in 1936 revista insemnari iesene suprimata in 1940 o data cu alte publicatii democratice. La propunerea lui Sadoveanu, G. Topirceanu (caruia in 1926 i se atribuise premiul national de poeziE), fu ales, inainte de a muri, membru corespondent al Academiei. La 7 mai 1937, inceta din viata, rapus de cancer hepatic. In mapele scriitorului au ramas lucrari in proiect, fabule pentru copii, romanul neterminat Minunile Sj intului Sisoe si note pentru elaborarea unui studiu estetic : Despre ris. Din acestea, selectiuni a publicat Otilia Cazimir in Postume (1938).
Partizan al realismului, G. Topirceanu combate consecvent tot ce contravine echilibrului clasic. Pe Slavici il elogia, sub-lmiindu-i meritul de a inaugura in literatura noastra nuvela realista ; a scris nuvele realiste pe vremea Sarmanului Dionis, cu mult inainte de Samanatorul unde a inflorit mai tirziu totusi nuvela romantica si taranista" (Viata romaneasca, 1925, nr. 9). in spiritul lui Ibraileanu, redactorul Vietii romanesti are in vedere conditionarea sociala a artei. Toti marii nostri scriitori, Caragiale si Cosbuc, Creanga si Sadoveanu sint profund legati de realitatile noastre sociale, geografice si istorice. Opera incomparabilului nostru Eminescu e si mai imbibata de sufletul specific romanesc" (Importul de civilizatie si literatura, in Lumea bazar saptaminal, 1925, nr. 14). Desi exponent al Vietii romanesti, G. Topirceanu n-a fost poporanist. Dar ca si Ibraileanu, poetul e un admirator al geniului popular. Sufletul poporului (afirma el in Scrisori fara adresa) este marele si singurul rezervoriu de fapte creatoare din care rasar arta si liteatura culta, idealul si mobilul marilor fapte colective". Considerindu-se descendent din bacii de pe Negoiul, optiunea lui e clara : Ma simt legat de pamintul pe care am copilarit si |de trecutul poporului din care fac parte, prin radacini care-si intind firisoarele pina la pastorii din vremea lui Tu-gomir Basarab". Declaratia e inclusa intr-un articol despre Literatura de avangarda (Lumea bazar saptaminal, 1924, nr. 6).
Dintr-un dialog din Noapte de august, parodie dupa Mus-set, se desprind citeva principii ale unei arte poetice. Cultiva stilul simplu si epitetul rar". indemnul Muzei coincide cu formula practicata de Poet, dar acesta respinge lezat turnul de ivoriu". Despre literatura evazionista, intr-un articol din ziarul Lumea formula constatari" ironice : O literatura AĞesteticaAğ, o literatura AĞartisticaAğ, in care grija de arta predomina orice alte nazuinti si rafinarea exasperata merge adeseori pina la singularizare", indiferenta la dramele celor care au indurat si indura". Pe frontul opus, sint citati scriitorii umanisti (Romain Rolland, Henri Rarbusse, Andreas LatzkO), acestia indreptatind schitarea unor prognosticuri" :
Nu, literatura viitoare va fi mai curind sociala si militanta decit- estetica. Dintr-un obiect de lux, ea se va transforma intr-o arma d& lupta sau intr-un mijloc de perfectionare morala". (Constatari si prognosticurI).
Prozatorul
Dupa improvizatii insignifiante, la douazeci de ani poetul publica in Romania ilustrata prima sa schita : in pestera (Namaiesti, 31 martie 1906"). Epicul e parasit insa pina tir-ziu, la romanul Minunile Sfintului Sisoe, care, terminat, ar fi fost una din marile opere satirice contemporane. Citeva schite si comentarii sint reunite intr-un volum de aspect satiric-umoristic : Scrisori fara adresa.
Succintele Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918) se inscriu in categoria memorialisticii de razboi, intregita cu Amintiri din Bulgaria (1920), acestea reluate spre sfirsitul vietii in Pirin-Planina (1936). Generalizindu-se spontan, panica transforma unitatile intr-o gloata care se rostogolea in goana pe drumeagul pietros si ingust, un amestec infrigurat de carute cu bagaje, de chesoane, de soldati negri si prafuiti, de cai slobozi care alergau pe de margini si de oameni raniti, care se tirau cum puteau spre Turtucaia". Dar amintirile nu sint numai fapte si impresii. Naratorul nu-si ascunde indignarea fata de cei care, in incinta oraselor", pun la cale razboaiele. Raspunsul dat de un rezervist slab, cu mustatile pe oala", unui ofiter abia iesit cu toate iluziile din scoala", e semnificativ. Ce sa-mi apar, domnule ? Cenusa din vatra ?" Captivitatea il apropie pe scriitor de acesti soldati fara nume.
Pregatind o noua versiune a amintirilor, autorul se baza pe fragmentele publicate in 1920. Le voi completa cu citeva capitole inedite, imi ziceam, si volumul e gata. Dar cind le-am reqitit, mi s-au parut asa de proaste, ca parca nu erau de mine. Parca erau scrise anume ca sa ma compromita, de neuitatul meu detractor literar, criticul Eugen Lovinescu". Pirin-Planina reuneste episoduri", fapte si mai ales marturii impotriva razboiului. in amintirile turtucaiene era indreptatita miscarea exterioara, traducind forfota razboiului. Aici, aflam meditatia la rece : un epilog comentat.
Legaturile cu largul fiind taiate, scriitorul isi propune sa studieze portiunea de viata de pe insula numita lagar. Era un prilej de a face psihologie comparata. Italienii cintau, fran-tujii se tineau de conversatii, rusii c-au venit si citiva rusi in urma noastra palavreau ziua intreaga facind politica si punind omenirea la cale. Numai cei patru engleji, asezati pe-un bustean, la o parte, trageau din pipa si taceau intre ei ceasuri intregi" in mina tiganului Dadu vioara tipa cu glas de durere, aproape omenesc". Un cintec de jale, o doina, rasunind poate pentru intiia oara pe acele meleaguri", uneste o clipa pasarile captive intr-o solidaritate a suferintei. Tortura incercuirii spirituale se face mai simtita decit insasi nevoia de hrana". Scriitorul crede ca o poate atenua prin-tr-un exercitiu de autosugestie. Stind cu spatele spre tabara, puteam sa-mi inchipui ca nu mai sint prizonier, sa am iluzia ca sint liber. Si incercam sa prelungesc cit mai mult clipele acestea de liniste si singuratate"
Un comentator bulgar remarca, la aparitia volumului, realismul descriptiilor, muntele Pirin fiind zugravit cu o maiestrie de mare pictor si de mare poet". Scriitorul e profund uman", in sensul ca oamenii lui sint umani, desi-s aspri si nefericiti" Poate ca, uneori, exagereaza, ca orice om care a suferit. Dar sint atitea episoduri induiosatoare, prietenii care se leaga in graba intre el si santinele sau starsi, oameni din popor, simpli si aspri, singurii pe care a avut prilejul sa-i cunoasca el, rumanski pisatei". intr-un cuvint, autorul nu scrie ca sa sconteze un succes usor, nici ca sa fie pe placul unui anumit public sovin". Dincolo de respectul biografic, cartea captivitatii releva nu numai un excelent descriptiv, ci si un psiholog. Pirin-Planina atinge nivelul inalt al expresiei clare si vibrante, alternind intre patosul tragic si surisul intelegator : e totodata una dintre cele mai bune carti iesite din incercarile dureroase ale primului razboi mondial. Sinceritatea si suferinta devin argumente pentru o viziune lucida, antirazboinica.
Minunile Sfintului Sisoe, in care Mihail Sadoveanu vedea o capodopera in proza", trebuiau sa alcatuiasca un roman cu substrat satiric. Sfint de rind, fara cruce in calendar", Sisoe e nemultumit de rangul lui ; unii prea mult, altii nimic". Ar vrea si el sa aiba sub supraveghere o ceata de binecre-dinciosi. Nu multi ca omonimul sau, Sisoe cel mare , caci un sfint ca acesta poate sa aiba sub obladuirea lui si pina la trei sute de suflete".
Tot hazul sta in parodie, oaspetii raiului cazind in pacatul invidiei or1" al trufiei. Si ce fapte mari pina pe-acolo ai facut sfintia-ta pe pamint ?", ii riposteaza Sisoe (gata sa plinga de obida"), lui Pafnutie. Sfintii triseaza si mint cu inocenta. Urit mi-a fost mie de cind lumea, frate Avacume, rsfintul care umbla cu siretlicuri la tintar", rosteste scirbit Pafnutie. intre locatarii de diferite nationalitati ai raiului intervin neintelegeri : se colporteaza stiri mincinoase si se birfeste. Caprioarele si panterele convietuiesc insa pasnic.
Dezamagirea cea mai amara i-o aduce lui Sisoe necon-cordanta dintre dogma si realitate. Candoarea acestuia se loveste de ironia generala, caci (noteaza autorul intr-un Memento pentru fondul povestiriI), pe pamint nimeni nu mai crede in rai". Aceasta remarca (nr. 54) concorda cu un aforism al lui Jules Renard, ales ca motto al operei : Nu exista paradis, dar trebuie sa facem asa ca sa meritam sa existe unul". Aceasta e miscarea actiunii, in patru din cele douasprezece capitole, cite trebuia sa aiba romanul. Pina la urma, insusi Sisoe se va indoi de existenta raiului. Calatoria pe pamint i-a dat o alta intelegere : in curind, oamenii au sa dea gata Raiul cu tot ce-i in el" noteaza autorul in amintitul Memento pentru fondul povestirii. Viata cea vesnica a mortilor n-are sa mai fie, caci Raiul nu mai e vesnic, cum credeam noi". Prin constructia cvasi swiftiana, cu perspective alternante, romanul convenea structurii artistice a scriitorului, trucajul permitindu-i o larga utilizare a risului cu implicatii critice. in sprintenele Scrisori fara adresa sarcasmul e abia disimulat. Duelul dezvaluie conventionalismul eroismului burghez", devenit o parodie inofensiva. Peste citiva ani, adversarii vor ajunge sa schimbe intre ei cele doua gloante fara rezultat, asa, de la mina la mina, subt forma de pilule. Ori au sa si le trimeata prin posta, daca locuiesc in alte orase" (Despre dueL). in acelasi mediu, iubirea si-a pierdut puritatea romantica. Pentru o burgheza normala si serioasa", sentimentul iubirii tine de bogatia materiala, cu tot cortegiul ei de seductiuni" (Evolutia unui ideaL). in familiile burgheze se cinta cantonete frantuzesti sau cuplete, mai pudice, de prin revistele teatrale", iar poetii (moftangii") fac mallarmism cuto-vlah" (Literatura de CraciuN).
Sprintena, concisa, eleganta, proza lui G. Topirceanu nu are totusi amploare. Dar citi creatori pot infrunta suflul de-miurgic caragialian, orchestratia polifonica sadoveniana, vigoarea paginilor lui Rebreanu ? Cu inteligenta sa artistica, autorul Pirin-Planinei a perseverat pe citeva coarde, dind prozei ceea ce stia ca-i poate da. insa Pirin-Planina, opera de o limpezime desavirsita, constituie o lectie de stil.
VOLUME : Balade vesele, Buc, Alcalay", 1916; Parodii originale, Buc, H. Steinberg", 1916 ; Amintiri din luptele de la Turtucaia, Buc, Alcalay", 1918 ; Strofe alese, Balade vesele si triste, Iasi, Viata romaneasca", 1920; in fihiara lor, Amintiri din Bulgaria si schite usoare, Buc, Socec", 1920 ; Visul unei nopti de vara de Shakespeare, trad. Iasi, 1921 ; Bacilul lui Koch, conferinta umoristica in versuri, Iasi, 1927 ; Migdale amare, versuri umoristice si fanteziste, Buc, Cartea romaneasca",
1928 ; Jos cortina !
prolog in versuri la piesa Amantul anonim, Buc.,
1929 ; Scrisori fara adresa, proza umoristica si pesimista, Buc, Nationala", S. Ciornei, 1930 ; Pirin-Planina, episoduri tragice si comice, din a- captivitate, Buc, Nationala", S. Ciornei, 1936; Postume, Buc, Cartea romaneasca", 1938 ; Opere alese, ed. ingrijita, bibliografie si studiu introductiv de Al. Sandulescu, voi. I-II, Buc, E.S.P.L.A., 1959.
REFERINTE : Liviu Rebreanu, G. Topirceanu : Parodii originale, Balade vesele, in Capitala, 1916, nr. 16; G. Ibraileanu, Cu prilejul Strofelor alese" in Viata romaneasca, 1920, nr. 4 ; M. Ralea, O. Topirceanu, in Cuvintul liber, 7925, nr. 16 ; Demostene Botez, De vorba cu dl. O. Topirceanu, in Adevarul lit. si art., 1926, nr. 277 ; E. Lovinescu, Poezia de fantezie", Istoria literaturii romane contemporane, voi. III, Evolutia poeziei lirice, Buc, Ancora", 1927; Tudor Arghezi, G. Topirceanu, in Hilete de papagal, 1928, nr. 3 (repr. in Tablete de cronicar, E.S.P.L.A., 1960); E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, voi. IV,
Evolutia prozei literare, Buc, Ancora", 1928 ; Pompiliu Constantinescu, Scrisori fara adresa, in Vremea, IV, 1931, nr. 158; M. Sadoveanu, La inmormintarea lui G. Topirceanu, in Adevarul literar si artistic, 1937, nr. 858 (repr. in Marturisiri, E.S.P.L.A., 1960); Tnsemnari iesene, numar inchinat amintirii lui G. Topirceanu, 1937. nr. 12 ; Otilia Cazimir, G. Topirceanu in fata vietii, in fata mortii, in insemnari iesene, 1940, voi. XV, nr. 7; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini, Buc, F.P.L.A., 1941, Ov. S. Crohmalniccanu, Umorul Iui Topirceanu, in Viata romaneasca, VI, 1953, nr. 4; Aristarc, G. Topirceanu. in Contemporanul, 1957, nr. 15; Al. Sandulescu, G. Topirceanu, Buc, E.S.P.L.A., 1958; Otilia Cazimir, Prietenii mei scriitori, Buc, E.S.P.L.A., 1960 ; Demostene Botez, Amintiri despre Topirceanu, in Viata romaneasca, XV, 1962, nr. 5 ; Const. Ciopraga, G. Topirceanu, Buc, E.P.L. 1966.