Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Poezia despre Sinteze literare



Termenul poezie" deriva din latinescul poesis sau grecescul poiesis, cu sensul de creatie. Ca forma a literaturii, poezia presupune respectarea unor cerinte formale si a unor structuri specifice: rima, ritm, masura, strofa. in Antichitate, orice lucrare in versuri era considerata poezie, indiferent de continutul acesteia. Filosof ia, morala, discursul istoric sau politicTeloIoseau adeseori de poezie, de recitarile poetice. in evolutia literaturii, in timpul romantismului, a fost completata cu includerea sentimentului, a emotiei ca element definitoriu, iar simbolistii i-au adaugat muzicalitatea. in perioada moderna, aceasta arta a limbajului, sustinuta prin simboluri, comparatii sau metafore nu mai este conditionata de respectarea regulilor formale ritmice, metrice sau muzicale. Poezia inseamna o stare de spirit, o traire adanca, un continut afectiv sau reflexiv, transfigurat si stilizat intr-o viziune poetica originala, printr-un limbaj artistic inedit, care ignora deseori regulile prozodice rigide.

Eminescu o definea poetic voluptos joc cu icoane.", strai de purpura si aur", sugerand o percepere a realitatii sub alte raporturi, alunecare spre neobisnuit si inefabil, tensiune launtrica a fiintei. Exista o logica a poeziei in care isi pot face loc si absurdul, ilogicul sau insolitul, determinand o alta ordine a realului in situatia libertatii si a autonomiei esteticului, deci implicit a poeticului.

Genul liric cuprinde opere literare caracterizate prin modalitatea directa a comunicarii, in Grecia antica, poemele cantate cu acompaniamentul lirei erau considerate lirice. in general, genul liric acopera creatia literara numita poezie.

Primele forme ale lirismului au fost vechi poezii egiptene cu caracter funerar, elegiac, poemele ebraice de iubire din Cantarea cantarilor si cele religioase din Psalmi. in contextul culturii grecesti, se dezvolta specii lirice importante (oda, elegia, imnuL), dupa cum genul expozitiv" identificat de Platon se regaseste in specia ditiramb, imn de lauda in cinstea lui Dionysos.



Forme lirice confesive apar si la poetii latini - Ovidiu, Vergiliu, Catul.

Abia in secolul al XVI-lea se poate vorbi de o structurare a genului liric in speciile cunoscute, iar T. Tasso comenteaza teoretic separarea elementului verbal al poeziei lirice de cel muzical, pastrat doar in rezonanta cuvantului poetic, a versurilor.

Treptat, sentimentele, emotiile, ideile determinate de realitate si exprimate direct in poezie se nuanteaza prin raportarea gnoseologica a eului liric fata de realitatea reflectata, prin semnificatiile filosofice asociate lirismului de la preromantici si pana in secolul nostru.

Modernizarea discursului poetic, bogatia tematica, nelinistea fiintei, cautarea sensurilor existentiale se deschid odata cu romanticii secolului al XlX-lea: V. Hugo, Lamartine, A. de Musset, Puskin, Lermontov, Wordsworth, Coleridge, Byron, Shelley, Goethe, Schiller sau V. Alecsandri, Grigore Alexandrescu, M. Eminescu.

Simbolistii exploateaza alte valente ale discursului liric, interiorizeaza lirismul, ambi-guizeaza sensurile poetice, cultiva starile vagi, nedefinite, sugerate prin corespondente si simboluri.

Poezia expresionista transpune in vers nostalgia spre absolut, elanurile dionisiace, vitaliste ale eului, dar si agonia prabusirii sufletesti, instrainarea omului modern, teroarea limitei si a sfarsitului. Preluate de avangarda, temele si motivele expresioniste se dizolva in sugestiile venite dinspre zona inconstientului, a absurdului, a arbitrarului pentru a propune o poezie a revoltei, a negatiei violente, a eliberarii ostentative de clisee si tabuuri intr-un univers cultural aflat sub semnul crizei.

Esenta liricului este starea sufleteasca, sentimentul, iar in functie de acest criteriu al continutului poetic se identifica o varietate de creatii lirice:

» Lirica cetatii - cuprinde creatii in care se oglindesc tablouri de viata sociala, se exprima sentimente si atitudini fata de lumea cetatii", reflectare a realitatii contemporane poetului (oda, imnul, satira, epigrama, pamfletuL).

» Lirica intima (erotica) - ilustreaza trairi profunde, nascute din intimitatea fiintei, iubirea ca stare de gratie, sentiment fundamental in existenta umana, tristetea, regretul, nostalgia, departarea de cei dragi, dezradacinarea (elegia, romanta, cantecuL).

» Lirica peisagista - exprima vibratia sufletului in fata peisajului natural, extazul, armonia si integrarea cosmica a eului, dar si aspecte pitoresti din viata omului (pastelul, idila, pastoralA).

» Lirica de meditatie (filosofica) - impleteste substanta filosofica a versurilor cu profunzimea trairii, a emotiei, raportand destinul uman la cosmic, timp si spatiu, la aspiratia spre cunoastere sau transcendere a realului (elegia, meditatia, glosa, poemul filosofiC). in poezia lirica predomina autoexprimarea directa a impresiilor, a starilor afective, pentru ca subiectivitatea interioara este adevaratul izvor al liricii", punctul central il formeaza aici individul cu reprezentarile lui interioare si cu sentimentele lui" (Fr. Hegel, Prelegeri de estetica). Comunicarea de sine, subiectivitatea sporita, tensiunea trairii sunt elemente definitorii ale textului liric. Acesta se constituie, prin modalitati de expresie si limbaj poetic specific, intr-o compozitie ce ilustreaza, in succesiune, ipostazele eului liric. Intuitia lirica a lumii" se rasfrange in poezie ca stare de suflet" (T. Vianu, EsteticA), confesiunea exprima sentimente, emotii, dar si ganduri, idei, nelinisti metafizice, incat receptarea afectiva este dublata de cea intelectuala.

Eul liric este un concept esential in intelegerea textului poetic, sintagma care numeste ipostaza creatorului, a artistului, dar care nu se identifica cu biografia acestuia. De altfel, in poezia moderna se poate spune ca eu e altul" (A. RimbauD), in timp ce la P. Valery, P. Claudel, T.S. Eliot se adanceste departarea eului poetic (subiectul liriC) de eul empiric", psihologic, in sensul depasirii limitelor subiectivitatii autorului spre asumarea unei alte identitati poetice, mai complexe.

Tipurile de creatie sunt identificate si in functie de atitudinea eului creator - auto-reflectare sau distantare. in acest sens, eul care se contempla in actul autoexprimarii defineste genul liric; eul care se autoreflecta pe durata naratiunii subiective sau obiective -genul epic; eul care se autoreflecta in tensiunile sale interioare sau in conflictele exterioare - genul dramatic-tragic; eul care se autoreflecta in atitudinile critice, ironice, ridicole etc. - genul comic" (Adrian Marino, Dictionar de idei literarE).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.