Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




PROZATORII literaturii romane despre Sinteze literare



Cititorul care ar dori sa aiba tabloul complet al prozei noii epoci este rugat sa aduca aici si scriitorii care si-au continuat activitatea dupa razboi precum Mihail Sadoveanu, G. Calinescu, Mircea Eliade, V. Voiculescu, Ion Vinea si Zaharia Stancu. incepem si la acest capitol cu autorii noi, fara volum la data aleasa ca moment de deschidere, cu unele exceptii.



Moartea neasteptata a lui MARIN PREDA (n. 1922), la nici 58 de ani incadreaza opera sa intre limitele ultimei perioade de care ne ocupam in aceasta istorie, intre 1948 (anul aparitiei volumului de debut, intalnirea din pamanturi, si 1981 un an dupa aparitia ultimei sale carti, Cel mai iubit dinte pamantenI). O stranie coincidenta face ca Rebreanu, care a murit cu un an mai in varsta (nu implinise nici el 59 de anI), sa debuteze la 27 de ani, tot cu un an mai tarziu ca Preda, care a debutat la 26 de ani. Unele nuvele din Framantari vor intra in Ion, precum unele nuvele din intalnirea din pamanturi vor fi absorbite in Morometii. E vorba de O adunare linistita cu formidabilul narator Patanghel, viitorul Ilie Moromete, si de Dimineata de iarna cu figura lui Moromete insusi si a fiilor sai, Paraschiv si, aici, Ilie, in cearta cu tatal lor pentru ca s-a recasatorit, injumatatindu-le mostenirea. Dugu din nuvela intalnirea din pamanturi, fiul lui Patanghel, se bate cavalereste cu Achim pentru o fata, iesind invingator. Balea si Stroie, doi ciobani, dau peste o fata adormita pe camp si-o violeaza, fara constiinta delictului, dovedindu-si unul altuia ca sunt barbati, ca si indiferenta fata de victima. Un taran ucide un cal batran ca sa-i ia pielea, ducandu-1 intr-un loc singuratic, altul, Ilie Resteu, isi ia inapoi fata vitrega de la noul barbat al nevestei, Beleaga, care o punea la munci prea grele. Brutalitatea si mila nu se exclud in aceasta lume elementara Vasile Catrina crede in vedeniile lui din vis, Stancu lui Stancila nu crede pe patul de moarte ca un doctor ii poate spune precis cand va muri. inca de pe acum Marin Preda revela laturi necunoscute ale psihologiei omului de la tara cel putin netratate inainte. in continuare, el a renuntat la Ana Rosculet (1949) si Ferestre intunecate (1956), dar si-a rescris Desfasurarea (1952) si indrazneala (1959) nuvele observand transformarea morala, dezalienarea unor tarani in conditiile emanciparii sociale. Dupa Friguri (1963), nuvela de atmosfera indochineza amintind de Cuceritorii lui Malraux, Marin Preda n-a mai scris decat Amiaza de vara, Albastra zare a mortii, Soldatul cel mititel si Situatiile presedintelui, schite si nuvele pe care le-a inclus in culegerea definitiva de nuvele, intalnirea din pamanturi (1973). A publicat in 1966 piesa de teatru Martin Bormann.





Originalitatea romanului Morometii (1,1955) statea, nu mai incape indoiala, in noua viziune a lumii rurale. Ilie Moromete, taran din satul teleormanean Silistea-Gumesti, nu semana cu nici unul din prototipii literaturii de caracter rural anterior, fiind dotat nu numai cu o filozofie asupra vietii, dar si cu vointa de a rezista la tot ceea ce contravine gustului sau de trai linistit, confortabil intr-o gospodarie mijlocie. Astfel, daca Moromete nu face mari speculatii, el cauta sa profite de institutiile create de civilizatia capitalista, evitand pe cat posibil capcanele ei. Nu se sfieste sa ia bani cu imprumut de la banca spre a-si cumpara oi si cai, isi pune la munca familia, el rezervandu-si rolul de stapan, pierde timpul in lungi conversatii cu prietenii, citeste ziarul si discuta politica, simpatizand cu liberalii si cu autorul legii conversiunii. Moromete nu se sinchiseste de legionari, are pareri indraznete despre regalitate, se fereste de a fi atras in combinatii politice de moment. Singura sa grija e de a-si achita impozitele si datoriile contractate, taraganand, amanand cat mai mult scadentele fara sa instraineze ceva din avere. Cand isi da seama ca unul din fii sai din prima casatorie, Achim, trimis cu oile la Bucuresti ca sa aduca bani, nu se va mai intoarce, Moromete se gandeste sa vanda caii, dati in grija altor doi fii, Paraschiv si Nila. Acestia se opun si spre a-i imbuna, Moromete isi bate intai nevasta, pe Catrina, mama vitrega a baietilor, apoi, scos din rabdari fiindca baietii au spart lada surorilor vitrege, ii ia si pe ei cu parul. Moromete nu e deci un insetat de pamant, averea nu reprezinta pentru el un scop, ci un mijloc de a trai mai in tihna, cu iluzia, daca nu cu certitudinea autonomiei. Cand si Paraschiv si Nila, neintelegand luptele tatalui lor cu instrumentele puterii statului burghez (jandarmi, perceptorI), fug cu caii la Bucuresti, Moromete vinde mai mult de jumatate din pamant, cumpara alti cai, plateste impozitul funciar, rata la banca, taxa scolara pentru fiul cel mic, Nicolae, si se acomodeaza noii vieti. Om al vremii sale, lipsit de ipoteza fie si utopica a altei lumi, Moromete e un sceptic, de altfel ca si taranul sarac Tugurlan, care, rezistand o clipa fortei cu forta, se duce de bunavoie la inchisoare. Exemplar al unei lumi crepusculare, una din victimele inexorabilitatii istoriei care nimiceste orice tendinta centrifuga, Moromete e un individ cu simtul umorului si, dovada de finete a comunitatii sale, de ironie. Prin Morometii, Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite. capitole nareaza moartea lui, batran de aproape 80 de ani, din ce in ce mai strain de tot ce se petrece in preajma sa, ratacind pe camp in nestire, purtat de un nepot cu roaba, pana ce, cazut definitiv la pat, mai are timp sa spuna doctorului intr-o zi: Domnule eu totdeauna am dus o viata independenta!

   " in Ilie Moromet vorbeste cu demnitate trecutul, prin Nicolae se intrevede inca neclar viitorul, cele doua fete ale istoriei prezentate de scriitor cu egala forta intr-o opera de reconstructie viguroasa, durabila, printre cele mai impunatoare din cate se puteau spera. Cele doua volume din Morometii sunt echivalente operelor lui Rebreanu, Ion si Rascoala, scrise si ele la distanta tot de 12 ani. intre 1962 si 1968, Marin Preda a trecut prin trei variante romanul din mediul intelectualilor proveniti din muncitori si lumea medicilor, Risipitorii, romanul unor energii disponibile, experimentand politica, stiinta si tehnica, aventura sentimentala si cerebrala, riscul, indiferent de esec, dezgustul de viata, ca si nevoia de ideal, rivalitatea si solidaritatea. Intrusul (1968) exploateaza tema omului revoltat, al lui Camus. Ce se intampla cu cineva care se baga fara sa intrebe in ceva? Un muncitor, Calin Surupaceanu, intra intr-o cisterna spre a salva pe altul si e desfigurat. in loc sa devina erou, personajul ajunge un frustrat, i se dau munci inferioare si e parasit de sotie, desi are copil cu ea. Parcurgand o experienta tragica, el si-a pastrat totusi integritatea morala si nu accepta situatia de invins, nu puteti avea iertarea mea", spune celor care l-au scos din mijlocul lor. Marele singuratic (1972) analizeaza cazul unui alt frustrat, acela al lui Nicolae Moromete, ajuns prin staruinta inginer horticultor la o ferma de langa Bucuresti. Rupand legatura cu semenii, Nicolae a devenit un mizantrop surazator, sceptic si chiar cinic, atras cu toate acestea de o pictorita care-1 picteaza in ceva asemanator cu un caine, cu tristetea nelecuita intr-o lume in care totul straluceste si infloreste". Eroul e pe punctul de a-si reinvia credinta in ideal prin dragoste, dar pictorita moare si fiul lui Moromete intelege ca o singura iubire, un singur ideal nu ajunge. (Moromete insusi are o dragoste tarzie pentru Fica, sora primei sotii, RaditA). Scriitorii nu mai pot reveni la tema vietii de la tara cu optica taranilor de ieri, scrie Marin Preda in Imposibila intoarcere (1972); ei trebuie ca vada lucrurile cu ochii omului de azi, desigur fara a nesocoti valorile morale inalterabile ale lumii satului. Pe acestea, ca si valorile ratiunii in genere le apara Marin Preda in Delirul (1975), roman intemeiat pe documente, dar si trait, al guvernarii generalului Antonescu, memorial al tanarului Paul Stefan, varul lui Nicolae Moromete, indragostit de Luchi Dumitrescu, sora secretarului de redactie de la Ziua (Timpul lui Grigore GafencU), caci in timpul Revolutiei franceze, zice Remy de Gourmont, amorul nu soma. Cartea contine, alaturi de Bietul Ioanide de G. Calinescu, viziunea cea mai adanca a nebuniei tragice prin care tara noastra a trecut in intunecatii ani 1940-1941, anii care au precedat debutul lui Marin Preda, evocat si in autobiografia intitulata Viata ca o prada, din acelasi an, 1975. Intrusul poate fi echivalat cu Ciuleandra, Delirul cu Padurea spanzuratilor.



Cel mai iubit dintre pamanteni (1980) e romanul unor experiente fundamentale de viata, romanul unor trairi esentiale. Titlul ascunde, iarasi ca si Bietul Ioanide, o ironie. Eroul principal, Victor Petrini, e un asistent la Facultatea de Filozofie, care a faptuit o crima si in inchisoare, in asteptarea procesului si a sentintei, povesteste circumstantele care l-au condus la neasteptata fapta, un memoriu la persoana intai. Desfasurat pe fundalul deceniului VI, memoriul scruteaza conditia umana. Petrini a scris un eseu despre ceea ce el numeste o noua gnoza care sa redea integritatea constiintei umane in fata universului", pornind de la ideea ca omul este liber in sine si pentru sine si singur acest concept este izvorul dreptului si al creatiei spirituale". Alt eseu al sau se intituleaza Era ticalosilor, eroul fiind in plus de parerea ca orice poate fi trait, insa nu oricum. Romanul are zece parti repartizate in trei volume, din care primul si o mare parte din cel de-al doilea se refera la initierea erotica a lui Petrini in liceu, la universitate si apoi ca universitar, cand intalneste pe Matilda, sotia poetului neiesit inca de sub autoritatea paterna, Petrica Nicolau. Petrini desface cuplul nereusit al poetului cu arhitecta Matilda (inversare a situatiei din Bietul IoanidE), antrenandu-se insa intr-un adevarat cosmar matrimonial, fiindca Matilda (una din cele mai interesante figuri feminine din literatura romana) e o femeie de o incredibila vitalitate, acaparanta, imprevizibila, visceral violenta, agresiva, obstinata, trecand brusc de la tandrete la ura, expresie a unui suflet total irational, obscur si absurd. Fetita care se naste din aceasta uniune, Silvia, nu intareste legatura, ci mai curand desparte pe cei doi, mai ales cand Victor e invinuit de participare la ispravile unei bande contrarevolutionare, arestat si condamnat sa lucreze trei ani intr-o mina de plumb. Va ucide acolo un tortionar, apoi, eliberat, degradare crescanda a conditiei sale, se va angaja intr-o echipa infernal-hilarianta de deratizare, prilej pentru autor de a infatisa indivizi abrutizati, precum Bacaloglu sau Calistrat, ori pastrand si sub crusta abjectiei un rest de umanitate, precum Vintila. Matilda paraseste pe Victor pentru un om al puterii, Mircea, care admitea ca universitarul nu avusese legaturi cu sumanele negre", dar nu era sigur ca in caietele sale confiscate la perchezitie nu erau ganduri periculoase pentru ordinea sociala. Tot un fel de tradare e aceea a prietenului Ion Micu, critic al exceselor de tot felul, dar partizan al ideii ca mai intai de toate trebuie sa supravietuiesti. in sfarsit, Petrini ajunge contabil la Oraca (iarasi ironiE) si se indragosteste de o casiera, Suzy Culala, fiica unui industrias, exmatriculata din facultate din acest motiv. Suzy, pare intruchiparea idealului regasit si Petrini rezista incercarilor Matildei, divortata de Mircea, de a-1 readuce langa Silvia, pana cand, invitat la schi, e intampinat pe partie de inginerul Pencea, sotul nemarturisit al noii iubite pe care, atacati, e nevoit sa-1 arunce din cabina telefericului, sa declare apoi crima si sa fie din nou inchis. Mircea intervine inca o data spre a-i reduce pedeapsa, nu spre a-1 absolvi in intregime, dar Suzy, condamnata si ea, mai putin, nu-1 viziteaza la timp in inchisoare si totul ia sfarsit, deoarece nesinceritatea a adus neincrederea. Din nou eliberat, eroul, cel rau iubit, ajunge profesor de franceza navetist. Recitindu-si memoriul, el a vrut sa-1 arunce pe foc, 1-a lasat insa ca pe un document moral al unei constiinte:

Multi dintre semenii mei au gandit poate la fel, au jubilat ca si mine, au suferit si au fost fericiti in acelasi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atata timp cat aceste trepte urcate si coborate de mine, vor mai fi urcate si coborate de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand: daca dragostea nu e, nimic nu e!

    intr-adevar, poate ca nici o carte nu aduce o marturie mai vie despre incantarile, dar si dezastrele pe care intr-o epoca de seisme sociale si politice le naste dragostea, ca in acest incomparabil Cel mai iubit dintre pamanteni, mai bun, credeam, decat Jar, Gorila si Amandoi, la un loc.





EUGEN BARBU (1924-1993) a inceput in 1955 cu nuvela Munca de jos (GloabA), urmarind transformarea morala a unui muncitor. intr-un singur an, 1956, scriitorul a dat o nuvela, Tripleta de aur, si doua romane din viata sportiva, Balonul e rotund si Unsprezece, distractive, umoristico-satirice, cu eroi comici, precum Bibiloi, Nicu Vanzare Buna, Mucala, Gica-Marafet etc. Pe-un picior de plai (1957) parea sa anunte un nou reporter, neincrezator in literatura, adica in transgresarea realului, cand, in acelasi an, Eugen Barbu veni cu Groapa, la care, zice-se, lucra de mult. Cartea nu era intitulata roman fiind o aglomerare de nuvele legate intre ele prin carlige". Romanul inseamna creatie de oameni vii, caractere. Atentia lui Eugen Barbu cade, ca la George Mihail-Zamfirescu, asupra periferiei, suburbiei bucurestene, pe care o zugraveste in fresca, atasat de ea si totdeodata ironic. Cele doua nuclee romanesti, cariera carciumarului Stere si istoria bandei lui Bozoncea nu ocupa primul plan. Cel dintai e adus in scena pentru a prezenta o nunta la mahala, cu detalii folclorice, cel de-al doilea, cu rivalitatea dintre staroste si un ucenic pentru tiganca Didina, e intrerupt de episoade independente, ca moartea unui parlagiu, ucis de taurul pregatit pentru jertfa, amorul fetei unui tramvaist ("aia mica") cu un student, pomana argatului unui brutar, afacerile camatarului Bica-Jumate etc. Eroii sunt exponenti ai pegrei: gunoieri, sifonari, caramidari, bidinarese, macelari, autopsieri, vatmani, hoti. Atmosfera e de roman de mistere si de aventuri, talentul (marE) al prozatorului stand in cunoasterea limbajului pitoresc al hotilor de cai (caramangiI), constituiti in grupuri de caiafe sub conducerea unui hubar, avand in subordine carditori, trosnitori, suti, zulitori, a caror ocupatie este de a caduli, a cisi, a mangli si a suti sau zuli marafeti de la husani gorobeti, gabroveni, draibari, geanabeti, cataroi, mahari si spileri. Eugen Barbu isi continua de altfel opera cu un alt volum de nuvele, Oaie si ai sai (1958), republicat sub titlul Tereza (1961), si cu nuvela Patru condamnati la moarte (1959). Romanul Soseaua Nordului (1959), refacut in doua volume (1965-1967), inglobeaza nuvela Tereza. Cele cateva intamplari dinainte si din preajma lui 23 August 1944 nu dau consistenta eroilor, romancierul narand fapte secundare, o fuga de sub escorta, transporturi de materiale explozive, sabotaje, scene de tortura. Se retine figura comisarului Mizdrache. Mai bun e volumul de nuvele Pranzul de dumineca (1962), republicat si in culegerea Martirul sfantului Sebastian (1969), indeosebi nuvelele Patru pesti, Paunii si O canistra cu apa, in vreme ce romanul Facerea lumii (1964) ramane precar. Eroii pozitivi (Filipache, MateI) nu se tin minte, cei negativi (Anghel, ManicatidE) sunt confectionati. De Manicatide, proprietar de cai de curse, se indragosteste Eva, fiica lui Filipache, fata cu complexul staturii (prea inalta, n-a putut urma o scoala de baleT). Romanul Principele (1969) e o alegorie pe tema puterii, instabile la noi in veacul fanariotismului (actiunea e plasata intre 1783 si 1797), cand au domnit, in Tara Romaneasca, Mihai Sutu, Nicolae Mavrogheni, Alexandru Moruzi, Alexandru Ipsilanti si Constantin Hangerli, a carui decapitare e descrisa in Cronograful Tarii Romanesti de Dionisie Eclesiarhul, reprodusa in roman intocmai. Princepele" caricatura a principelui lui Machiavelli, face, ca Brancoveanu (libertati pe care si le ia autoruL), insemnari de taina, consulta, iarasi ca Brancoveanu, foletul intocmit de Ioan Valahul (in realitate: Romanul, italianul Giovanni Candido RomanO) si are ca secretar pe messer Ottaviano, curtezan, initrigant si delator, un fel de Joseph Balsamo, Cagliostro, efeb si geniu rau al domnitorului, opus spiritului intelept local, reprezentat de Ioan Valahul. Autorul se serveste de acest cadru de fantazie spre a proiecta in el, ca :n infernul dantesc, personaje din contemporaneitate, usor travestite, intr-o viziune batjocoritoare, scatologica. Indiferent de autenticitate, unele tablouri de epoca sunt remarcabile, dar lalancu Moruzi se mananca testemeluri, iar la curtea Princepelui se vorbeste cu infinitivul lung (in secolul XVIII), si cu nice, pre, pohta, arbitrar. Maniera e continuata in stil supraincarcat de culoare in Saptamana nebunilor (1981), unde Hrisant Hrisoscelu (recte HrisoscoleO) deturneaza banii Eteriei infrante, patimind pentru greaca Herula Lucretia Vimercatti sotia curtezana a unui nobil venetian, si, intors in Bucuresti, cade la stenahorie, nemaistiind daca a dat sau nu petrecerea a carei promisiune a provocat ruina generala. Pentru descrierea Venetiei ar fi servit cartile lui P. Molmenti (La storia di Venezia nella vita privata si Venise etses laguneS) cele ale lui D. Valeri (Guida sentimentale di Venezza, La civilta veneziana del RinascimentO), mai curand Venetiile lui Paul Morand, iar pentru moravurile bucurestene, cartile lui Al. Alexianu, Un boier de altadata. Risipitorul logofat Dudescu si Mode si vesminte din trecut (11, 1971). Mai putin pretentioase sunt nuvelele haiducesti din volumele Vanzare de frate (1968) si Miresele (1975) cu tot gustul lor pentru senzational si macabru. Tot nuvele, povestiri cu eroi care revin se cuprind in romanul cu evenimente mai mult sau mai putin istorice Incognito (I-IV, 1975-1980), din pacate, mai ales in volumul al treilea, cu pasaje colate (reproduse fara ghilimelE) din opere de fictiune straine. Eugen Barbu a mai scris teatru (Sa nu-ti faci pravalie cu scara, 1959; Sfantul, Labirintul, 1967; Groapa, melodrama), un volum de poezii (Osanda soarelui, 1968) alte reportaje (Cat in sapte zile, 1960, reunite cu celelalte in volumul Cu o torta alegand in fata noptii, 1972), memorialistica (Jurnal, 1966; Foamea de spatiu, 1969; Jurnal in China, 1970), un portret critic, Mastile lui Goethe (1967), cu anecdote demitizante, o suita de prezentari personale privind Poezia romana contemporana (1975), unde Ion Gheorghe e declarat poet national". Caietele Principelui (I-VII, 1972-1981), dintr-un Jurnal de creatie", cum erau concepute initial, au devenit jurnalul unor romane" nescrise, cu note de lectura sau extrase din cele mai diverse si mai curioase carti de magie, alchimie, teosofie, mitologie, calendare, dictionare. Bietele fragmente de pronosticuri oferite de Ioan Romanul lui Brancoveanu in Foletul novei, simple traduceri din calendarele burlesti italiene i se par lui Eugen Barbu cea mai frumoasa carte de poezie pe care o avem". Tot aici cuvantul turcesc arzuri (petitiI) este inteles ca incendii.





Odata cu Morometii de Marin Preda si Gloaba de Eugen Barbu apareau un volum de Povestiri si romanul Strainul (1955) de TITUS POPOVICI (1930-1994). Autorul nu pare a fi avut cunostinta de L Etranger (1942) al lui Camus. Este vorba de un adolescent, elev de liceu, Andrei Sabin, tip de frondeur, revoltat impotriva mediului filistin, obtuz, din anii razboiului, subordonat apoi dupa insurectie si prefacut in exponent (abia in editia revizuita devenit ziarist si pastrandu-si atitudinea inconformista de strain"). Confruntarile dintre mentalitati diferite sunt urmarite cu mai multa aplicare in Setea (1958), in momentul reformei agrare din 1945, unde setea de pamant e inlocuita cu setea de razbunare a taranilor saraci impotriva mosierilor si chiaburilor. Personaje memorabile sunt Mitru Mot, profesorul Suslanescu (reluat din StrainuL), invatatorul Teodorescu, chiaburul pocait Gavrila Ursului, mai toti ezitanti, dusi inainte de evenimente, afara de activistul Ardeleanu, care insa cade jertfa. Dupa o trecere prin teatru (Pasacaglia, 1960), la care a revenit tarziu (Puterea si adevarul, 1973), si o carte de insemnari despre revolutia cubaneza (Cuba, teritoriu liber al Americii, 1962), dedicat scenariului de film, a transpus magistral pe ecran SeteA), Titus Popovici n-a mai scris decat nuvela Moartea lui Ipu (1970), oferind un excelent studiu asupra lasitatii colective si a indiferentei fata de ideea de sacrificiu. Un neamt e omorat si prostul satului, Ipu, isi atribuie crima ca sa intre si el in randul oamenilor. Notabilitatile comunei, ce urmau sa suporte represaliile, isi serbeaza salvarea printr-un chef monstruos, dar peste noapte nemtii pleaca si sacrificiul lui Ipu, propria-i salvare, nu mai are loc. Prozele lui RADU COSASU (n. 1930) trec prin reportaj, jurnalistica, pseudoeseu, roman, sintetizandu-se dupa un deceniu si jumatate in false memorii, inteligent contrafacute, spirituale, sub titlul de Supravietuiri (serie de patru volume, inceputa in 1973).



Rebreanu din Adam si Eva si Padurea spanzuratilor are un urmas in LAURENTIU FULGA (1916-1984), care, in Straniul paradis (1942), suita de cinci nuvele {Strania domnisoara Ruth, Dubla crima a sorei Diana, Magdalena si visul, Vant de noiembrie fatal, Taina in care s-a pierdut Sonia CondreD), exploata tema redobandirii edenului prin regasirea unitatii cuplului primordial. Dupa o trecere nesemnificativa prin teatru, intre 1951 si 1961, prozatorul a revenit in 1956 cu Oameni fara glorie, vast tablou al razboiului din Rasarit cu angoasele si exasperarile celor siliti sa-1 faca impotriva aspiratiilor lor, iar in 1963 cu Steaua bunei sperante, marturie a momentului trezirii din cosmar si a deslusirii unei posibilitati de iesire. In povestirile urmatoare {Concertulpentru doua viori, 1964; Doamna straina, 1968; Sinteza, 1971, la care putem adauga si noua versiune din Straniul paradis, 1975), ca si in asa-intitulatele romane, Alexandra si infernul (1966), Moartea lui Orfeu (1970), Fascinatia (1977), Salvati sufletele noastre {1980), Laurentiu Fulga trateaza aceeasi tema a separarilor tragice la care perechea umana ideala e supusa permanent, paradisul fiind amenintat de infern, pacea de razboi, viata de moarte, Alexandra, Horatia, Marta, Arghira sunt in cele patru romane simboluri ale sperantei si visului de eliberare a omului si a valorilor pe care el le infaptuieste, dar si o continua iluzie, un miraj, o capcana a nefiintei, a mortii, Euridice sau Persefone. Amestecul de real si fantastic, de veghe si vis, de adevar si himera dau prozei lui Laurentiu Fulga un caracter specific, aparte.

. Ca nuvelist s-a impus intai si DUMITRU RADU POPESCU (n. 193 5), observator mai ales al mediului rural, dotat cu imaginatie epica, umor si indrazneala in alegerea temelor {Fuga, 1958; Umbrela de soare, 1962; Fata de la miazazi, 1964; Somnul pamantului, 1965; Duios Anastasia trecea, 1967; Prea mic pentru un razboi prea mare, 1969, si culegerile antologice Dor, 1966; Ploaia alba, 1971; Caruta cu mere, 197 4, Leul albastru, 1981). Interesante sunt Ploaia alba, cu competitia dintre sarac si bogat agitata si in plan erotic, Dor, pe tema rivalitatii in dragoste dintre mama si fiica, Duios Anastasia trecea, cu o Antigona moderna care ingroapa un partizan ucis si expus in drum, suportand apoi o pedeapsa sinistra. Romanul Zilele saptamanii (1959) e un reportaj de fapte diverse din lumea satului cu eroi (cei 16 BrandeburgI) decalcati dupa Ganj ii lui Zaharia Stancu. inca din Vara oltenilor {1964) apare tehnica povestirii constand din convorbiri intre personaje menite sa reconstituie din relatarea unor intamplari trecute sau din confruntarea opiniilor divergente atat felul de a fi al interlocutorilor, cat si firea celor despre care vorbesc. Cu F. (1969) apare povestirea parabolica, simbolica, politista, amestecul de real si absurd, ancheta cu suspansuri, eroii fiind niste traumatizati, alienati, chiar dementi. Un procuror, Tica Dunarintu, cerceteaza cum a fost deportat tatal sau si familia lui Vasile Guran, dupa ce doi fii sunt ucisi, unul de presedintele cooperativei agricole Celce in complicitate cu socrul sau si altul, de directorul unei scoli Moise. Ginerele lui Guran, Nicolae Pop, pretinde a fi omorat pe Moise, alta versiune fiind ca acesta s-a aruncat singur sub rotile trenului. Autorul creeaza o atmosfera de mister si suspiciune, vrea sa dovedeasca nesiguranta in care oamenii traiesc, pornirile lor paradoxale. In momentul cand procurorul stabileste nevinovatia lui Nicolae Pop, acesta baga cutitul in el. E ceva aici din W. Faulkner. Maniera e reluata in Vanatoarea regala (1973) continuare a anchetei lui Tica Dunarintu cu privire la moartea tatalui sau, Horia, studiu, in povestirea titulara, a spaimei produse intr-un sat de o epidemie de turbare, Cei doi din dreptul Tebei {1973) povestire-argument impotriva sovinismului in dragoste, O bere pentru calul meu (1974), unde calul vorbitor Misu al lui Moise e factorul obiectiv intr-o colectivitate aberanta. Ploile de dincolo de vreme si imparatul norilor (1976), unde reintalnim figura directorului Moise care incearca sa-si ucida nevasta, pentru ca la urma sa fie lichidat de ea, dupa ce si-a ucis fiica (textul e sibiliN). O noua serie romanesca e inaugurata de Viata si opera lui Tiron B., I, Iepurele schiop (1980). D.R. Popescu a scris numeroase piese de teatru (Fora imposibilei iubiri, 1966; Cezar, mascariciul piratilor, Vis, 1.968; Acesti ingeri tristi, 1969; Pisica din noaptea Anului nou, 1970; O pasare dintr-o alta zi, 1972; Piticul din gradina de vara, 1973; Pasarea Shakespeare, 1975; Balada pentru noua cerbi, Balconul, 1976; Padure cu pupeze, Doua ore de pace, Muntele, 1977; Mireasa din tren, 1980; Hotul de vulturi, Mai suna-vei dulce corn?, Studiul osteologic al unui schelet de cal dintr-un mormant avar din Transilvania, Rugaciune pentru un discjockeR). Un volum de Teatru, in 1974, altul in 1981.



Structura povestitorului e observabila si in prozele lui FA,NUS NEAGU (n. 1932), in nuvele ca si in roman. El e un pictor al pornirilor elementare, al unor ritualuri tribale mentinute si azi, a unor reglari de conturi, ca si a unor pretexte fabuloase pentru copii (Ningea in Baragan, 1959; Somnul de la amiaza, 1960; Dincolo de nisipuri, 1962; Vara buimaca, 967;Caii albi din orasul Bucuresti, 1967; Casa care se leagana, 1971, si culegerile Cantonul parasit, 1964 1968; In vapaia lunii, 1971; Fantana, 1974). Certarea fetelor care gresesc la olelie", darea cainilor, ca sa se faca rai, in Jujau", razbunarile prin incendierea casei cu strigatul cocosul rosu cocosul rosu", prinderea fetei de maritat in zborul dragaicei", inaintarea in susul garlei, pe vreme de seceta, spre a da drumul apei oprite, in credinta gloatei, de morari, conditiile atroce in care trebuie sa lucreze intr-un mediu de brute o invatatoare, devorarea a doua fetite de caini infometati -, iata numai cateva aspecte ale narativei lui Fanus Neagru, de tehnica faulkneriana in Doi saci de posta, istoria unui curier care a retinut scrisorile combatantilor scapand dintr-o incercuire si traieste apoi din santaj, lichidat in cele din urma de una din victime. Realist si fantast, sobru si colorat, calm si violent, delicat si brutal. Fanus Neagru e un povestitor exemplar, cu un exceptional simt al limbii. Romanul ingerul a strigat (1968) e o aditiune de episoade privind uciderea lui Nicolae Mohreanu, conducatorul unei cete de migranti din Plataresti peste Dunare la Agulesti, pe mosia lui Alexandru Sutu-Buric, urmarirea asasinului Tulea Falcosu de fiul lui Nicolae Mohreanu Ion, dupa sapte ani, in Braila si la Bucuresti, fara rezultat, deoarece Falcosu, ajuns jocheu, moare, cele doua iubiri ratate ale lui Ion Mohreanu, arestarea lui, deoarece, ca marinar, refuzase sa transporte detinuti in delta, in fine impuscarea lui Ion Mohreanu pe cand, eliberat din inchisoare, era baiat de pravalie la un gostat, confundat cu un denuntator. Descrierea tarii hotilor de cai din campia Brailei si a capitalei barbutului", Brailita, sunt de un pitoresc remarcabil. Frumosii nebuni ai marilor orase (1976) e o versiune noua si originala a Crailor de Curtea Veche. Suntem prea furiosi ca sa ne traim viata ca observatori", declara unul din ei, scriitorul Cornel Ramintki, autorul volumului Poemele iernii, centrat pe ideea ca sub zapada lumea se purifica si pare mai buna". Ramintki e un adept al sinesteziei aude miresmele", precum Camil Petrescu vedea idei. El are o casa in Balta Alba, cu pat ca o iesle, scatii de Mozambic intr-o colivie pusa in biblioteca, greieri de Bucovina prin colturi, pod cu fan si mere. Alt crai e un cantaret de muzica usoara, Radu Zavoianu iar al treilea un fotbalist, Ed Valdera. Naratiunea e simbolica. Craii iau parte la o vanatoare de caini (in realitate, Radu vrea sa impuste pe scriitor, deoarece i-a ademenit sotia, pe AstaDragomirescU), petrec in casa lui Cezar Violatos, fostul cumnat al Astei, de revelion (la adevaratii Arnoteni"), si se intorc acasa intr-o biserica de gheata trasa de trei fete, cadou din partea Astei, readusi la realitate de politie, inainte de apoteoza. Cu tot gustul ei ciudat, povestirea e o capodopera de rafinament estetic. Interesante prin atmosfera de mister si poezie sunt piesele Echipa de zgomote (1971) si Scoica de lemn (1977). In sfarsit Fanus Neagu e un inimitabil cronicar sportiv in ale sale Cronici de carnaval (1972) si Cronici afurisite (1977), cu adevarate jerbe de metafore. Admirabil portretist in Cartea cu prieteni (1979) si diverse insemnari in Insomnii de matase (1981).





Pornind de la reportaj {Drum in campie, 1960), STEFAN BANULESCU (1929-1998) publica sase proze apeland la fondul arhetipal, mitic si folcloric, ritualuri si practici obscure, ca si exotice, in genul inca nepublicatului V. Voiculescu, insa de un epic subtire, invaluit, nedeslusit {Iarna barbatilor, 1965). in Mistretii erau blanzi, se cauta un loc pentru ingroparea unui copil intr-un pamant potopit de ape, ostil. In Dropia, cautarea pasarii de vanat e in acelasi timp cautarea femeii greu de gasit. Satul de lut vrea sa arate disparitia asezarilor patriarhale, efectul pustiitor al razboiului, Masa cu oglinzi simbolizeaza iesirea din imperiul iluziei in momentul intoarcerii armelor spre vest. Mici compuneri folclorice in formula bocetului, descantecului, doinei, incluse initial in reportajele din Drum in campie, partial introduse in Iarna barbatilor, au fost adunate in placheta Cantece de campie (1968). Pretentioasele (ca titlU) Scrisori provinciale (1976) sunt departe de Pascal in partea narativa {Un viscol de altadata, Un alt colonel ChaberT), imitate dupa prozele fantastice ale lui Mircea Eliade. In fine, Cartea de la Metopolis (1977), primul volum dintr-o tetralogie, Cartea Milionarului, este evocarea unui oras mitic amenintat de invazia civilizatiei noi de tip mercantil. Ce s-a publicat pana acum e bizar si neconcludent. Banulescu e un povestitor, nu un romancier. Ultimul model: Gabriel Garcia Marquez {Cien anos de soledad, 1967; El otono delpatriarca, 1975).



Tot povestitor, descins in Poarta (1960) din Marin Preda, e NICOLAE VELEA (1936-1987), prozator putin productiv {8 povestiri, 1963; Paznic la armonii, 1965, reunire a primelor doua volume: Zbor jos, 1968; in razboi un pogon de flori, 1972, dezvoltare a nuvelei anterioare Alaturi; Vorba-n colturi si rotunda, 1973, fabule reluate in culegerea Calator printre intelepciuni, 1975; doua carti pentru copii, Cutia cu greieri, 1970, si Dumitras si cele 2 zile, 1974). Eroii sunt limbuti, fanfaroni inca de copii (unul zice: Hai sa m-ajuti sa dregem poarta aia, mama", altul, la treier, cerand un pieptene: Ia da, fa, femeie, problema aia incoa!

   "). Lui Dica nu-i pasa ce leafa ia, il intereseaza doar ce-i cade peste^ Un ziarist si un copil vorbesc asa: - Cum te cheama? - Deocamdata Marin. - in ce clasa esti? - Sunt in gradinita. - Si e bine? - E bine. - De ce? - Pai daca asa ne-a spus." Olina face un copil ca sa nu ispiteasca pe nemti, cultiva un pogon cu flori de vanzare, apoi mai face un copil cu cineva, rezistand flacaului polocru" Terbesel. Copiii dau foc casei, facand pamantul si mai bun pentru cultivat flori, ceea ce inseamna ca puritatea Olinei, rezistenta si virtutea sa inving. Paremie e om cumpatat si, ca sa nu fumeze sau sa bea, intra in cinematograf sau intr-un muzeu. Toata opera adunata in volumul intalnire tarzie (1981).

Trei volume de reportaje (1961-1964), sapte dejurnalistica sentimental-cultu-rala de oarecare nerv (1968-1978) si doua dialoguri teatrale despre Stefan cel Mare si Mihai Viteazul (1968-1969) au dat lui PAUL ANGHEL (1931-1995) curajul de a trece la romanul fluviu, cronica si fresca din vremea razboiului de independenta, gandit pe masura redactarii, fara adevarata epica si fara observatie tipologica, intr-o suita reoranduita arbitrar, Zapezile de acum un veac (I, schimbat in V, Scrisoare de la Rahova, 1977; II, schimbat in III, Te Deum la Grivita, 1978; III, schimbat in VI, Noaptea otomana, 1979; IV, schimbat in II, Fluviile, 1980; V, schimbat in I, Iesirea din iarna, 1981). Si astfel romanul" poate continua la infinit. intr-adevar continua.

Critica nu a omologat romanele lui ION LA,NCRANJAN (1928-1991), lungi cronici in fresca a lumii rurale in perioada colectivizarii agriculturii, cu sfarsitul inevitabil al mentalitatii individualiste in Cordovanii (I-III, 1963), cu istoria carierei scriitorului Alexandru Ghetie, intelectual oscilant intre dreapta si stanga inainte de razboi, intre dogmatism si liberalism dupa razboi, inchizand in el insusi conceptia despre evolutia sociala si menirea artistului in Caloianul (I-II, 1975) cu peripetiile vietii unui taran, Simion Moldovan, Monu, in anii 1935-1960, dat afara din partid si trecut la chiaburi, inchis, eliberat, oponent in continuare la colectivizare ca un duh al pamantului in Suferinta urmasilor (1978), in fine cu biografia unui copil moldovean crescut de o familie in Transilvania, Vasile Pozdare, ajuns activist si director de intreprindere in Fiul secetei (1979). Romanele sunt pline de recriminari si opinii tardiv curajoase, intempestiv lirice sau de un realism plat, redactate greoi, in stil jurnalistic, cu intolerabile prolixitati. La fel povestirile din Eclipsa de soare (1969), Vuietul (1969), Ploaia de la miezul noptii (1973), Drumul cainelui (1974) si articolele din Fragmentarium (1969) si Nevoia de adevar (1978).



Odata cu Lancranjan a debutat cu povestiri (Capul bunei sperante, 1963; De ce zboara vulturul? 1966) AUGUSTIN BUZURA (n. 1938), receptat abia cu Absentii (1970), unde un medic psihiatru, Mihai Bogdan, frustrat de profesorul abuziv Poenaru, care-si insuseste cercetarile subalternilor, se refugiaza, cuprins de o sartriana greata fata de presiunile exterioare, intr-o stare de luciditate activa, ca omul revoltat al lui Camus practicand ironia sau autoironia. Solid, desi greoi si cam incarcat, este romanul Fetele tacerii (1975). Un ziarist, Dan Toma, ajunge fara voia lui, in situatia de a j udeca faptele activistului Radu Gheorghe, care a facut colectivizarea intr-un sat, si faptele lui Carol Magureanu, dintr-o familie veche de tarani, arestata tocmai pe cand voia sa intre in gospodarie. Primul si-a facut datoria neocolind violenta, ceilalti au suferit fara o adevarata vina. De partea cui e adevarul in cercetarea caruia ziaristul a fost implicat? Autorul prezinta faptele fara a da un raspuns, investigand cazurile din perspectiva celor doi eroi, fata de care cel de-al treilea se declara incapabil de a da o judecata. Sugestia este ca istoria este indiferenta fata de destin (ideea a preocupat pe Marin Preda, romancier interesat de iesirea din fatalitatea relatiei om-istoriE). Omul revoltat, intransigent, revine in persoana savantului chirurg Cristian, in Orgolii (1977). El are de salvat acum pe procurorul Redman, care in trecut 1-a socotit un ambitios incurabil si 1-a dat pe mana dusmanilor sai. Sa faca la fel Cristian? Pentru el, singura libertate care conteaza este recunoasterea adevarului, constiinta orgolioasa a valorii. Dificil in expunere, Buzura e superior prin problematica si analiza psihologica lui Lancranjan. Romanul Vocile noptii (1980) prezinta tribulatiile tanarului Stefan Pintea, supus unei anchete ce prilejuieste un examen personal al trairilor anterioare, culpabile nu fata de legi, ci de chemarile venite dinauntru la care n-a gasit raspuns. Un Blocnotes in 1981.



Ceea ce se remarca numaidecat la NICOLAE BREB AN (n. 1934) este puterea de observatie a unui mediu social, fondul de viata si dorinta de a descrie procese psihologice adanci. In Francisca (1965), trama epica o formeaza confesiunea eroinei omonime, povestea modului cum s-a rupt de clasa ei burgheza, integrandu-se noii lumi rezultate din revolutie. Insa personaje ca Chilian, activistul dintr-o uzina, ca si taranul Cupsa, devenit muncitor, cu toata vorbirea lui pitoreasca, sunt schematice. In romanul In absenta stapanilor (1966) avem a face cu trei naratiuni a unor existente apasate de un destin inexorabil, fie ca acesta se cheama varsta (in BatraniI), sex (in FemeI) sau instinct (in CopiI). Batranii pot fi satiri, ca anticarul Pamfil, femeile au si comportari virile, cinice, dominatoare, ca Ibi Barta, care nu vrea sa fie iubita, ci sa iubeasca ea, copiii nu sunt numai inocenti, ci si rai, cruzi sau concupiscenti. Cei care lipsesc in toate cazurile sunt barbatii, stapanii, energiile atotbiruitoare, nesubstituibili de batrani, femei si copii. Un adolescent incapabil de a deosebi realitatea de irealitate sau vis, un fantast, mitoman, e Paul Sucuturdean din Animale bolnave (1968), studiu al pornirilor obscure incoercibile care fac din unii oameni predicatori ai binelui (precum misticul KrinitzkI), iar din altii criminali, precum Donesie Micula zis si Miloia. Autorul foloseste tehnica romanului politist, creand o atmosfera de spaima, intr-un spatiu totusi prea extins, diluat. Conflictul dintre aspiratie catre reumanizare si pornirea spre degradare este tema din ingerul de ghips (1973), unde conferentiarul, apoi profesorul doctor Minda oscileaza intre femeia superioara, ingerul sau bun, tanara doctorita Ludmila Ogrin, si femeia vulgara, asemanatoare unui inger de ghips, Mia Fabian (un roman cu titlul ingerul cu aripi de ghips scria la Mogosoaia, in 1969, Menelaos LudemiS). Ghipsul e friabil, si Mia, care 1-a coborat o vreme pe doctorul Minda in infernul pasional, moare, lasand partenerului senzatia naufragiului (tema din Profesor Unrat de Heinrich ManN). Bunavestire (1977) ar fi romanul omului mediocru fara calitati, Traian Liviu Grobei, un fel de Ulrich din Der Mann ohne Eigenschaften. Dintr-un merceolog oarecare, aspirant la mana nu mai putin banalei Lelia Crainiceanu, Grobei devine seful unei asociatii obscure, absurde, nascute intr-un fanatism fara sens, orb. Don Juan (1981), in fine, actualizeaza figura seducatorului in persoana lui Nicolae Rogulski care nu mai e batjocoritorul femeilor, ci pedagogul care le trezeste la viata, chiar daca (Cici, ToniA) nu-1 privesc la inceput cu incredere, antipatic si grobian cum e, casatorit si facand curte alteia care e maritata si are doi copii."



Dupa un roman neobservat de critica, Moartea in padure (1965) fara legatura cu Death in the Woods (1933) de Sherwood Anderson si un volum de nuvele in spiritul Stefan Banulescu, Duminica mutilor (1968), CONSTANTIN TOIU (n. 1923) a atras atentia prin Galeria cu vita salbatica (1976), roman infatisand cazul unui intelectual, al redactorului de editura Chirii Meriscr, fiul unui medic, exclus din partid in 1950, in timpul verificarilor, deoarece luase apararea colegei Estera Muson, convertita la catolicism si care nu-si putea reprezenta alt paradis decat cel ceresc. Crescut si educat de un muncitor ilegalist, om de perfecta buna credinta, Chirii e socotit un idealist periculos" si un individualist, fiindca intelegea comunismul drept eliberare a omului chiar si de obsesia chinuitoare a propriei sale libertati". Arestat mai apoi pentru un caiet de insemnari pierdut si neizbutind sa se justifice in fata anchetatorilor, Chirii se sinucide, dupa ce lasa scris ca omul e indestructibil". Romanul mai contine cateva figuri din viata editoriala si mediul provincial si rural din primele doua decenii de dupa razboi, analize, dezbateri, descriptii, portrete, referinte erudite, toate denotand un intelect acut, mai putin dezinvoltura epica. Cursul e mai viu in insotitorul (1981) cu agronomul Megaclide Pavelescu in rol de spirit hegelian ce dirijeaza istoria in Clopeni. El restabileste ordinea morala pedepsind militareste un viol, apoi pune la cale pedepsirea sotului tradator cu aceeasi moneda. Sotul moare intr-un accident, dar Pavelescu, mort la randul sau in cutremurul din 1977, a lasat prin testament bunurile sale vaduvei si inginerului agronom specializat in America, Tili Streasina care-i va continua opera de vizionar cinstit, generos, nu mai putin justitiar al locului. Observator al tuturor intamplarilor e personajul din umbra Ranzei. Eseistica pe teme civice si estetice in Destinul cuvintelor (1971), Pretexte (1973) si Alte pretexte (1977).





Dupa un volum de schite si povestiri cuminti, Calatoria (1965), un volum de proze alegorice sau in genul absurd, Conversand despre Ionescu (1967), si un volum de proza cvasifantastica, cultivand oniricul din perspectiva infantila, intamplari din noaptea soarelui de lapte (1968), GEORGE BA,LA,ITA, (n. 193 5) a trecut la romanul parabolic simbolic cu Lumea in doua zile (1975), in formula Ulysse de James Joyce. Eroul principal e un functionar care inregistreaza decesele, in prezenta caruia se revela sensurile existentei. Faptele se petrec in noaptea de 21 decembrie (a solstitiului de iarna), incepand cu trezirea din somn (nastereA) lui Antipa, si in ziua de 21 iunie (a solstitiului de vara), sfarsind cu adormirea (moarteA) aceluiasi. Si celelalte personaje au nume semnificative. Antipa e insurat cu Felicia si are experiente cu Marta, stapana, Wiegler, leganatoarea, Silvia Raclis (de la racla, sicriU). August palarierul e cel care augureaza intamplarile din Albala, orasul de origine al eroului, Anghel este ingerul care dezlantuie dezordinea simturilor si conduce spre moarte pe Antipa in Dealu-Ocna, unde-si face naveta. Celelalte personaje sunt judecatori, Viziru si Alexandru (aparatorul barbatiloR) Ionescu sau martori ca Pasaliu, bibliotecarul si scriitorul. Antipa a trecut de la nepasare la putere si de la putere la nepasare, fapt pentru care e pedepsit, si ancheta lui Viziru stabileste pana unde se poate glumi". Faptele sunt desigur mult mai complicate, contribuind si tehnica narativa cu timpuri amestecate in convergenta cu prezentul, apelul la fise, comprimari si dilatari de expozitie, alternari de planuri, aluzii livresti, confruntari de situatii, stil direct si indirect, monolog interior, umor. Nu mai putin complicat e Ucenicul neascultator (1977), Bildungsroman al lui Naum Capdeaur, fiu al Anei Adam, un fel de Anadan, invatacel rebel al inteleptului hilar Ilie Palaloga. Autorul ofera doar prima parte din saga familiei Adam de la Albala, al primilor albalezi din care deocamdata e vorba de batranul Toma, tatal, de Visarion Adam, in rol de triumfator in viata, de Filip invinsul si de altii.



Simplul cronicar teatral {Teatru romanesc si interpreti contemporani, 1966; Al treilea gong, 1973) DINU SA,RARU (n. 1932) a venit cu trei romane la mica distanta unul de altul. In Niste tarani (1975) observa ezitarea taranilor inainte de cooperativizare, cand Naita Lucian isi pune ca sa nu piarda locurile patru temelii de casa, fara sa poata ridica si cladirile, intr-un sat oltean de pe Valea Cernei, Clipa (1976) cu opozitia dintre activistul neinduplecat Mihalache Dometie si activistul omenos, cu incredere in permanenta valorilor morale, Dumitru Dumitru, care nu-si uita parintii si-si asuma riscurile si Dragostea si revolutia (I, Toamna rosie, 1981), cu acelasi Dumitru Dumitru si alti oameni simpli; precum taranul Ghita Praz care da foc unui conac nu spre a nimici asezarile oamenilor vechi, ci pentru a recladi noul, pastrand simbolul civilizatiei unei lumi ridicate prin dragoste de tara si munca cinstita. Artistic, nimic nu e convingator.



Poetul manierist MIRCEA CIOBANU (n. 1940), excelent caligraf in Imnuri pentru nesomnul cuvintelor (1966), Patimile (1968), Etica (1971) si Cele ce sunt (1974), e un adept al noului roman" in Martorii (1968), Cartea fiilor (1970) si Taietorul de lemne (1974), experimentand metoda din Les Choses de Georges Perec, tehnica romanului in rama din Halima, in genere speta antiromanului sau a romanului eseu. Acelasi publica false Epistole (1969) apostolice, parabole {Armura lui Thomas si alte episoade, 1971) si trei volume de Istorii {1977-1981) din viata familiei Dudescu-Palada in curs de disolutie, soi de roman polifonic, cuprinzand un bazar de intamplari imprevizibile. Seria continua.



SORIN TITEL (1935-1985) a inceput cu proze scurte alegorice si simbolice, fragile {Copacul, 1963; Reintoarcerea posibila, 1966 Valsuri nobile si sentimentale, 1967; Noaptea inocentilor, 1970; Mi-am amintit de zapada, 1973) experimentand paralel noul roman" {Dejunulpe iarba, 1968; Lunga calatorie a prizonierului, 1971; Tara indepartata, I, 97A; Pasarea si umbra, 1977; Clipa cea repede, 1979). Critica amabila in Pasiunea lecturii, 1976, si un eseu despre Herman Melville (1975).



In romanele lui AL. IVASIUC (1933-1977), ideile, sumar incorporate in actiuni, se organizeaza in demonstratii de caracter filozofic, politic, etic sau estetic, dupa tehnica eseului. Epicul lipseste, eroii sunt simbolici, conceptuali, surprinsi intr-un moment de criza. Un profesor universitar, doctorul Ilea, s-a indragostit de o studenta mai tanara cu treizeci de ani decat el si n-are curajul sa-i marturiseasca sentimentele. inlocuieste declaratia printr-un sir de scrisori privitoare la conduita sa morala, opusa violentei {Vestibul, 1966). Ilie Chindris, lector universitar, reanalizeaza, cu prilejul unei excursii, atitudinea sa fata de o colega, exclusa din U.T.M. cu 12 ani in urma si datorita invinuirilor lui. Olga, maritata cu un om de actiune si ramasa vaduva, accepta justificarile (Chindris imbratiseaza credinta ca exista numai ceea ce trebuie"), destinele lor evoluand si mai departe paralel {Interval, 1968). Ion Marina, inalt functionar intr-un minister, insurat de 22 de ani, ajunge, in perspectiva iminentei morti a sotiei sale, la concluzia ca existenta sa a fost inautentica si ca abia murindu-i sotia devine o prezenta efectiva, reala {Cunoastere de noapte, 1969). Raportul dintre libertate si necesitate formeaza tema centrala a romanelor lui Ivasiuc. in Pasarile (1970), Liviu Dunca refuza intai autoritatea capului familiei sale, apoi, ca mineralog pe un santier, sa fie de acord cu acuzatorii unui prieten invinuit de sabotaj. Detinut vreme de 20 de ani, se sustrage unei iubiri care l-ar fi condus la intemeierea unei familii, pricinuind sinuciderea partenerei, sotie a directorului unui combinat, Dumitru Vinea, care, neglijent in serviciu, retinut de o femeie vulgara, se lasa destituit. in Apa (1973), fascinat de putere, Paul Dunca se alatura bandei de speculanti a lui Ion Lumei, zis Piticul, care, in 1946, terorizeaza un oras din Transilvania, instalat in casa unui baron, Grodl, alungat. Cand Piticul e invins si silit sa se spanzure, Dunca paraseste pe Hermina Grodl care-1 dominase pana atunci prin indiferenta. in Iluminari (1975), Paul Achim, directorul unui institut de cercetari sustine pozitia oficiala in stiinta ca sa mentina institutul, adoptand apoi el insusi atitudinea celor care n-au fost de acord cu el si pe care i-a sacrificat fara sa-i mai poata recupera. in fine, Racul (1976) arata cum exercitiul terorii culpabilizeaza pe calai ca si pe victime (e vorba de dictatura lui Don Athanasios intr-o republica sudamericana). Al. Ivasiuc a mai publicat un volum de nuvele {Corn de vanatoare, 1972) si doua volume de eseuri {Radicalitate si valoare, 1972, si Pro-domo, 1974). Nimic nu s-a retinut din cele sapte volume de poezii publicate intre 1963 si 1973 de PLATON PARDA,U (n. 1934), la care el insusi a renuntat trecand inca din 1970 la proza in chip mult mai staruitor, publicand cate unul sau doua volume pe an fara ecou in critica sau in public. De vina e neinsemnatatea subiectelor si tratarea reportericeasca de Ia Scara lui Climax pana la Minunata poveste a dragostei preafericitilor regi Ulise si Penelopa (sase romanE). Mai inchegate au parut romanele din ciclul Dorunei (denumire pentru Vatra Dornei, locul de nastere al autoruluI) deocamdata in numar de trei: Scrisorile imperiale (1979), Omul coborat din turn (1980) si Diavolul de duminica (1981).



Problematica omului contemporan e mai adanc dezbatuta in povestiri si romane, precare sub aspect epic, dar insistent analitice (Asteptand in liniste, 1973; Viata la o margine de sosea, 1975; Bate si ti se va deschide, 1978; Terasa, 1974; Ierarhii, 1981) de MIHAI SIN (n. 1942).

Din prozatorii ultimului deceniu mai putem cita pe: ROMULUS GUGA (1938-1983), la inceput poet reflexiv (Barci parasite, 1968; Totem, 1970), apoi romancier analitic, insolit si excentric (Nebunul si floarea, 1970; Viata postmortem, 1972; Sarbatori fericite, 1973; Adio, Arizona, Spovedania unui naiv facuta in fata unui autor de provincie, Paradisul pentru o mie de ani, 1974) si dramaturg (Speranta nu moare in zori, 1973; Noaptea cale finita, 1977); MIRCEA COJOCARU (n. 1938), cultivator in roman al absurdului si al experientelor erotice bizare (Minciuna 1969; Ramayana 1970; inapoi la Savina, 1975; Risipa, 1979); BUJOR NEDELCOVICI (n. 1936) preocupat in Ultimii (1970) de actiune trecutului asupra prezentului, explorator in continuare al mediului familial care a produs pe judecatorul Justin Arghir, un ins aruncat sa inoate singur in viata, sub amenintarea esecului (Fara vasle, 1972; Gradina Icoanei, 1977; Zile de nisip, 1980), primele trei reunite sub titlul Somnul vamesului (1981); ALEXANDRU GEORGE (n. 1930) autor la inceput de povestiri de magazin, livresti (Simple intamplari cu sensul la urma, 1970, Clepsidra cu venin, 1971), apoi istoric literar cu vointa de a schimba vechile opinii; provocator mai curand de scandal, decat de victorii (Marele Alpha, 1970; Semne si repere, 1971; La sfarsitul lecturii, I-II, 1973-1978; in jurul lui E. Lovinescu, 915; Mateiu I. Caragiale, 1981); RADU PETRESCU (1927-1982), romancier candid sentimental fin de siecle", in Matei Iliescu (1970), autor in continuare de Proze (1971) compuse din o autobiografie (amintiri din copilarie si adolescenta), Didactica nova, un scurt pretext de roman, Sinuciderea din Gradina Botanica, un Jurnal completat in Ocheanul intors (1977) si fragmentul in Efes, reluat si completat in romanul Ce se vede (1979) opiniile unui scriitor francez despre literatura romana. Parul Berenicei (1981) e jurnalul romanului Matei Iliescu; MIRCEA HORIA SIMIONESCU (n. 1928), autor de literatura parabolica parodica despre autori si carti imaginare in spiritul Swift, Borges (Ingeniosul bine temperat, I, Dictionar onomastic, II, Bibliografia generala, Breviarul, 1969-1980; Dupa 1900, pe la amiaza, proze, 1974; Rapirea lui Ganymede, note de drum, 1975; Jumatate plus unu, 1976; si romanele Nesfarsitele primejdii, 1978 si invataturi pentru Delfin (1979); COSTACHE OLA,REANU (n. 1929) il secondeaza cu povestiri si romane parodice (Vedere din balcon, 1971; Confesiuni paralele, 1978; Ucenic la clasici, 1979; Fictiune si infanterie, 1980), umoristice, satirice, stilistic ingenioase, fara un continut mai adanc. Dintre cei mai noi prozatori, promitator este EUGEN URICARU (n. 1946) intai cu proze fantastice (Despre purpura, 1974), apoi cu romane (Rug si flacari, 1977, despre aventura carvunarului Alexandru Bota cu o misiune la Galati in vremea lui Cuza, luptator indirect pentru eliberarea Transilvaniei, lichidat de societatea secreta supranationala din care facea parte, Mierea, 1978, alegorie despre ireversibilitatea trecutului sau imposibilitatea restabilirii fericirii pierdute, din cauza lasitatii si Asteptandu-ipe invingatori, 1981).



Printre prozatoare se cuvine trecuta intai ILEANA VULPESCU (n. 1932) cu ironii la adresa pretinsei nobilimi de altadata si a prea increzutilor barbati de azi vazuti de o femeie suferind partial de mizandrie (s.a.m.d., proza, Ramas bun, 1975 si Arta conversatiei, 1980, romanE). Staruitoare sunt: MA,RIA LUIZA CRISTESCU (n. 1943), cu romane notand conditia femeii (Capriciu la plecarea fratelui iubit, 1968; Dulce Brigitte, 1969; Nu ucideti femeile, 1970; Asteptare, 1973; Tutun de Macedouia, 1977; Figurantii, 1979; Vacanta, 1981 si interesante nuvele medievale" Castelul vrajitoarelor, 1*972; DANA DUMITRJU (1943-1987) cu sondari ale sufletului feminin si masculin in nuvele {Migratii, 1971) si romane {Masa zarafului, 1972; Duminica mironositele 1977; intoarcerea lui Pascal, 1979; Sarbatorile rabdarii, titlu rimbaldian 1980) ori eseistica {Ambasadorii sau despre realismul psihologie, 1976). Promitatoare e GABRIELA ADAMESTEANU (n. 1942) in romanul jurnal Drumul egal al fiecarei zile (1975) si volumul de nuvele Daruieste-ti o zi de vacanta (1979).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.