Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Secvente ante-decembriste despre Sinteze literare



Acceptate cu resemnare ca o fatalitate lingvistica, eschivate expeditiv si elegant din fuga condeiului ori musamalizate inelegant cu jena si premeditare, -dificultatile cu care se vede confruntata limba romana incercand sa gaseasca un echivalent consacratei - si internationalizatei - titulaturi americane science fiction nu raman, totusi, mai putin evidente.

N-ar ridica, desigur, probleme prea complicate diferenta de incarcatura semantica a descendentilor latinescului fictio, fictionis in cele doua limbi. Aparent ireductibila, acceptiunea in plus pe care cuvantul o are in englezeste ("literatura imaginativa si narativa in proza, cu referire prioritara la roman") devine perfect reductibila odata ce am luat cunostinta de ea si am convenit ca atare asupra ei. Impedimentul sta, asadar, nu atat in cuvantul ficfioii ca atare, cat in interstitiul alb -marcat sau nu prin cratima - dintre science si fiction. E la mijloc mai mult decat o simpla diferenta de sens, e o deosebire mai adanca, structurala si in principiu insurmontabila, nu doar intre limba romana si limba engleza, ci intre chiar "familiile" lingvistice - indoeuropene amandoua, dar atat de distincte - de care cele doua limbi apartin: inegala dezvoltare a sistemului de formare a cuvintelor prin compunere, ca si mecanismul insusi al acestui procedeu (in limbile germanice elementul determinant precedand cuvantul determinat, in timp ce limbile romanice prefera - cand se decid, destul de rar, s-o faca - exact ordinea inversA). Asadar, diferentieri congenitale, istoric si genealogic constituite.

Functioneaza insa - se stie - pe ansamblul fiecarei limbi, un complex si subtil sistem de compensatii gratie caruia se ajunge, in cele din urma, la o relativa echilibrare a resurselor. Care ar fi, prin urmare, resursele proprii pe care limba romana le poate mobiliza in cazul dat? Mai intai, perifraza: "literatura stiintifico-fantastica" e formula "oficial omologata" si beneficiind, s-ar zice, printre multele denumiri ale "genului", de "dreptul primului nascut". Pe parcursul a doua decenii (1955-1974), din doua in doua saptamani, Colectia "Povestiri stiintifico-fantastice" -revista prea repede si prea usor trecuta printre amintiri - a batatorit aceasta cale; pesemne, insa, mai mult dintr-o anume inertie, intrucat, dezmintind coperta candidatura terminologica tot mai insistent vehiculata in paginile publicatiei, in ultimii ani de aparitie, era alta; "stiinta-fictiune", "literatura de stiinta-fictiune". Admirand temeritatea gestului, riscul acestui calc lingyistic "contra naturii", sa observam, totusi, in respectul realismului si al bunului simt (tot lingvistiC), ca sintagma "stiinta-fictiune" bruscheaza, cu o inadmisibila lipsa de menajamente, spiritul limbii noastre romanice, si - mai grav - nu se poate acomoda nicidecum cu sistemul ei de flexiune. Ce ne facem, de exemplu, daca vrem s-o articulam sau s-o punem la genitiv? Anchiloza totala!

    "Grefa" lingvistica a esuat, din originarul cuvant compus n-a mai ramas decat o simpla juxtapunere exterioara de cuvinte, razletite unul de altul si privind unul la altul cu mirare, desi "din imediata apropiere": vocabule ale caror sensuri nu fuzioneaza, nu pot intra in comunicatie reciproca.



Cat despre "literatura stiintifico-fantastica", de la care am pornit, s-a observat in repetate randuri improprietatea termenilor ce o compun. Mai intai, "stiintific" nu e chiar acelasi lucru cu "de stiinta" (asa cum zicem "literatura de aventuri", "proza de idei" sau "roman de analiza", de ce n-am putea zice, bunaoara, "literatura de stiinta", "proza de stiinta" sau "roman de stiinta"?). Dar mai ales "fantastic" - nu se stie de unde aparut!

    - incurca "fantastic" lucrurile si se face vinovat de atatea confuzii si neintelegeri. Cuvantul odata pronuntat, se creeaza impresia unei intentii de imixtiune pe teritoriul propriu-zis al literaturii fantastice, tentativa de uzurpare ce nu ramane fara reactie din partea adeptilor, numerosi, zelosi si gelosi (o mie de ani pace!

   ) ai acestui de mult consolidai bastion literar: sanctiunea, legitima ori ba, care se aplica drastic imprudentului outsider, pre singurul sau nume adevarat stiintifictiune, este subordonarea acesteia unei jurisdictii estetice "straine", care, prin forta lucrurilor, o dezavantajeaza, rezervandu-i un regim de "ruda saraca" si un statut artistic minor. Perifraza mai e, pe deasupra, si greoaie, lipsita de orice cursivitate, suporta cam silnic determinatiile adjectivale, care vadit o incomodeaza, iar daca vrem sa ne referim global, sa zicem, la "literatura si filmul stiintifico-fantastice contemporane romanesti", si asta intr-o fraza ceva mai lunga, iese vrand-nevrand un brontosaur sintactic de toata frumusetea. (Am zis si filmul pentru ca, daca tot vorbim despre fictiunI)

Inconvenient pe care il poate eschiva o alta uzuala formula perifrastica "literatura (si filmuL) de anticipatie stiintifica", ce poate fi contrasa, simplu si elegant la un singur cuvant "anticipatie", asa cum se si procedeaza, curent. Atata doar, ca nu intregul science-fiction este "de anticipatie", si va recunoaste oricine ca ar fi o prea mare cruzime sa ni se rapesca astfel tocmai ce are el mai fascinant, adica "masina timpului", "tunelul timpului", "calatoria in timp" si "cronoplastia", can "anticipeaza" in egala masura viitorul si trecutul, si care, in cazul unei aplicari strici literale a termenului "anticipatie", ar ramane - inconsolabil - pe dinafara. Eventuali replica obiectand ca se anticipeaza in acest caz nu trecutul, ci posibilitatea insasi de i calatori in trecut, posibilitate rezervata viitorului, unui ipotetic viitor, - obiectie des in sine abila si in principiu valabila, e totusi excesiv de sofisticata, taind inutil firul ir patru. O eticheta trebuie sa fie simpla, directa si globala.

Cateva cuvinte, doar, despre alte doua candidaturi terminologice, mai de curand avansate: "fictiunea speculativa" si "cora". Prima (purtand girul lui Robert AHeinleiN) prezinta, in original {speculative fictioN), doua atu-uri: adecvarea semantica si mentinerea formala a siglei consacrate, SF ; in romaneste, si-ar pastra insa doar primul atu, al doilea volatilizandu-se (daca nu cumva rotunjindu-se excesiV). De adecvare si cuprindere semantica beneficiaza si "cora", rezultata prin contractie acronimica din "conjectura rationala"; operatia, efectuata mai intai pe limba franceza (conjecture rationellE) de catre Rene Versins, a fost propusa si la noi, de catre Dan Culcer,1 caruia ii propunem in schimb, cu aceasta ocazie, un zambet, "un zambet pentru Cora", "un suras in plina cora": Cora, vocabula a carei fizionomie sonora sugereaza mai degraba o literatura cosmetica decat una cosmica.

Ar mai ramane solutia preluarii tale quale, cu statut de neologism, a sintagmei englezesti arhicunoscute: science fiction. Asa procedeaza si limba franceza, dar pastrand in paralel posibilitatea de a substitui pronuntia originara cu aceea proprie, prevalandu-se de grafia identica, ceea ce in romaneste nu e cazul. Solutia, desi dupa cat se pare este totusi in curs de a castiga teren si la noi, ramane expusa unor numeroase obiectii, si nu neaparat tinand de un anacronic purism lingvistic. Printre aceste obiectii, cea mai benigna are in vedere contrastul fonetic fata de restul - neaos - al contextului, fisura prin care se insinueaza o usoara senzatie de pretiozitate, daca nu chiar de snobism.2 Peste asta sa zicem insa ca am trece, in definitiv omul se obisnuieste cu de toate. Ce ne facem insa cu o alta "senzatie", mai jenanta, aceea de corp strain, neasimilat si fara sperante de asimilare, in timp? Ce ne facem - iarasi si iarasi - cu buclucasul sistem flexionar, cu articularea, cu adjectivarea, cu declinarea, toate - "probe obligatorii si eliminatorii", daca vrem un cuvant functional si operant, nu un simplu bibelou lexical? Reactia de respingere a grefei lingvistice se va produce, inevitabil, si aici, fie prin presiunea sistemului fonetic, fie prin actiunea celui gramatical. Orice s-ar spune, asimilam mai greu in limba noastra cuvinte de alta provenienta decat cea latina (eventual greco-latinA), daca nu direct de la sursa, atunci prin filiera unei alte limbi romanice.

Orientandu-ne, asadar, in aceasta din urma directie, un model perfect valabil ramane superba fantascienza" a italienilor (dar in spiritul, nu in litera sa, pentru ca, evident, n-o sa ne apucam acum sa zicem si noi "fantastiinta"!

   ). Preluand de aici, printr-un calc de structura, doar modelul de organizare a cuvantului, procedeul in sine - cu care limba romana este, oricum, mai familiarizata, sau cel putin familiarizabila - am putea, foarte bine, ajunge la formatia lexicala propusa, in titlul acestui articol, drept posibila titulatura romaneasca a "genului" in discutie: stiintifictiune.



Ajunsi in acest punct, o mica paranteza istorica se impune. Se stie ca parintele - de fapt, mai degraba nasul - "genului" ajuns azi la o celebritate planetara a fost americanul Hugo Gernsback (1884-1967), imigrant luxemburghez, si ca "botezul", oficia] atestat, dateaza din 1929. Ceea ce se stie mai putin este ca acelasi Hugo Gernsback optase initial (in 1926) pentru forma scientifiction, care deci abia dupa trei ani a fost detronata de science fiction. Daca scientifktion ar fi castigat pana la urma partida, am fi zis si noi azi, mai mult ca sigur, stiintifictiune, si totul ar fi fost O.K.3 Asa insa, nu ne ramane - inainte de a inchide paranteza - decat sa cotrobaim putin prin lada cu vechituri a istoriei literare, sa scoatem de acolo uitata stiintifictiune, sufland usor praful asternut peste ea intr-o jumatate de secol, si vom vedea ca este ca noua!

   

Pledam, asadar, pentru stiintifictiune.

Un astfel de cuvant ar fi scutit de toate insuficientele si incomoditatile enumerate mai inainte:

(A) semantic, spune exact ce trebuie si cat trebuie; articulatia, solid sudata, e totusi suficient de laxa pentru a menaja intre cei doi termeni constitutivi si o oarecare doza de indeterrninare, minima dar necesara; pe deasupra, prezinta avantajul de a putea fi analizat de catre vorbitorul de limba romana ca fiind format pe terenul propriei limbi;

(B) morfologic, cuvantul e perfect incadrabil flexiunii romanesti, il putem declina, articula, adjectiva etc dupa voie;

(C) sintactic, e foarte maleabil si maniabil, nu devine un balast in frazare, asemenea anchilozatelor perifraze amintite, fluenta frazei nu se poticneste in el, sintaxa nu e constransa la excrescente parazitare, dupa cum nici topica nu e silita la intorsaturi nefiresti si inelegante;

(D) lexical, ligamentarea e perfecta, incluzand suplimentar si un mic "efect" de virtuozitate pe care rebusistii, cel putin, il vor gusta si-1 vor aprecia, sper ("telescoparea" lexicala, sincoparea silabei -fie-); dar nu numai ei, ci toti amatorii de "cuvinte-valiza" ("portmanteau words"), in genul consacrat de Lewis Carroll in jabberwocky (alias Ciorbobocu, pentru cine prefera varianta mai neaosa, carpatinA);

Mai ramane, in fine, aspectul

(E) fonetic, ce suporta - recunosc - oarecari subiective obiectii, de ordin, sa zicem, estetic. Cu atatia -i si -t, cuvantul suna, ce-i drept, cam pitigaiat (nu mai mult insa decat rudele-i cepelege precum "stiintificitate" ori "stiintificeste", acceptate in cele mai "stiintifice" si simandicoase ocaziI). Dar - asa lipsit de eufonie si eutrofie cum este - nou-nascutul e, cel putin, operant si functional, asa cum celelalte denumiri, consacrate ori ba, ale "genului", am vazut ca nu erau. (Si apoi, in definitiv, un cuvant cum e "haplologie" - termen cu care lingvistii denumesc, in cea mai deplina seriozitate, tocmai fenomenul eliptic semnalat mai sus - nu beneficiaza oare si el de o sonoritate, va recunoaste oricine, ireprosabil burlesca? Sau sinonimul lui -hilara "hapaxepie"?

Cat despre alerta - si criptica, pentru "profani", dar nu si pentru "fani" -sigla S.F. (sau, omitand la repezeala" sedila de rigoare, - S.F.), ea poate fi valabila, de ce nu?, si pentru noul termen. Cu atat mai mult cu cat aceasta sigla, substantivata sau adjectivata, s-a si grabit sa prinda radacini - mai ales dupa aparitia cartii lui Florin Manolescu Literatura S.F. (1980) - nu numai in scris (unde se mai oscileaza inca intre grafiile SF si S.F.), dar si in verbalizarea orala, in ortoepie, unde pronuntii ca esfeu, esfeul, esfeului etc. sunt de pe acum curente. Ca substantiv, esfeul poate avea forme flexionare. Ca adjectiv, e invariabil. Ceea ce aveti sub ochi in momentul de fata ar fi, asadar, un eseu esfe. Sau sefe. Hai esfeistii!

    Sau sefistii!

    Huo sofistii!

   

Pentru ca mai exista, pentru grafia SF I S.F., si varianta ortoepica "sefe", preferata chiar de unii "sefisti", ca sa nu mai vorbim despre depreciativul si cepeleagul "sci-fi", pronuntat chiar asa, din varful limbii, "cum se citeste" pe romaneste, de catre sclifositii si suficientii (nu doar numeriC) "binevoitori", conformisti si snobi, care astfel se leagana in iluzia ca, gata. , l-au si dat gata, l-au si ingropat sub dispretul lor suveran; sci-fi e tot o marfa de import, dar acolo, acasa la producator, conotatia e (relatiV) depreciativa numai in cazul pronuntiei "skaifi" ori "saifi", caz in care denumeste, intr-adevar, maculatura si rebuturile; pronuntat "skiffy", insa, "sci-fi" (dupa modelul tehnologiei "hi-fi", de "inalta fidelitate", "highfidelity"), e altceva, "e pe bune", denumind un anumit sortiment de science fiction: pitoresc, multicolor, de divertisment usor, uneori vetust, perimat. Oricum, sci-fi - mai bine n-ai fi!

   



Revenind la stiintifktiune, propunerea - imi dau seama - poate parea, in primul moment, socanta. Dar, oricat ne-am fi obisnuit cu anumite improvizatii, imperfecte, improprii si incomode, nu ne mai putem complace la nesfarsit in aceasta situatie, cand ne prefacem cu totii a nu observa, in mijlocul atator ezitari si fluctuatii terminologice, ca nu avem, de fapt, o denumire romaneasca acceptabila pentru un "gen" care a inceput sa fie ilustrat, cu rezultate majore, si de catre scriitori romani.

Si, pentru ca tot veni vorba, ce mai putem constata, in culmea surprizei? Ca nici pentru acestia nu avem un nume!

    Poezia o scriu poetii, proza - prozatorii, dramaturgia - dramaturgii, romanul - romancierii, nuvela - nuvelistii si eseul -eseistii. Etc, etc. Pana si pentru articole exista articlieri. Literatura, intr-un cuvant (de la Macedonski cetire!

   ), o scriu literatorii. Dar cine scrie "anticipatia": anticipatorii? Cine scrie "literatura stiintifico-fantastica": scientistii fantasti ori oamenii de stiinta fantastici? Oamenii de stiinta fictivi, astia da, s-ar mai putea la o adica indeletnici cu "stiinta-fictiune". Dar speculanti ori speculatori, fie si fictivi, nu primim in casa, afara cu ei si cu marfa lor dubioasa, "fictiunea speculativa"!

    Cat despre coristi, ce sa zicem, parca totusi am prefera sa-i stim cantand in cor, decat scriind cora (sau poate coraua?).

Ceea ce decurge, logic si legic, din cele spuse, aproape ca nici nu mai are nevoie sa fie spus: exista o singura stiintifictiune si pe aceasta o scriu stiintinctorii. Scientifictionem ea fade novimus, qua scientifictores - scriptores, Hbropiclores, filmauctores, cinemactores, operatores decoratoresque - voluenmtl Nu facem decat sa luam in posesie ce este al nostru!

    Fingo, fingere, finxi, fictum insemna initial "a atinge, a pipai", apoi, prin dislocari si alunecari semantice, - "a da forma, a modela, a plasmui, a reprezenta, a infatisa, a produce, a crea, a-si inchipui, a (sE) preface, a simula, a nascoci, a ticlui a scorni" s.a.m.d. "Fingo se zice despre brutarul care framanta painea" - explica sfatos LNadejde, in dictionarul sau de pe la inceputul acestui secol. "Le ziceau in vechime fictores. Se zice de sculptorul (ficioR) care face statui (imagine fictoE) din lut sau metal De la ideea de «a forma, a aseza» s-a ajuns la «a ticlui adevarul, a nascoci, a spune ceea ce nu-i, a minti». intelesul figurat s-a legat mai cu seama cufictus." Eondi ficior Ulysses, spunea Vergilius in Eneida, adica, in traducerea lui E.Lovinescu, "Ulise, mesterul in minciuni".

Rezulta ca stiintifictiunea este si ea, in toate sensurile cuvantului cu toate virtutUe si servitutile-i inerente, o ars fingendi. Si mai rezulta ca stiintifictorul are dreptul - si chiar datoria - de a intoarce pe dos deviza lui Newton care, ca om de stiinta, declara orgolios: Hypoilieses nonfingo.

Asadar, HYPOTHESES SOLUM F1NGO!

    Dar asta e o alta poveste.

Note bibliografice

1) Dan Culca-, in eseul Literatura Cara si utopia, publicat in Viata Romaneasca, nr.l /1974, reluat in sumarul volumului Serii si grupuri, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981.

2) Si nu suntem noi, romanii, singurii care avem aceasta senzatie si aceasta reactie in fata lui saians ficsan, caci oare ce-ar trebui sa intelegem din titlul (numai din titlu, doar acesta mi-a fost accesibiL) unui volum de proza scurta al autorului german Franz Fuhmann, Saians-fiktschen (1981): amuzament inofensiv? sarcasm ofensiv? saturatie? sastiseala? sarja amicala? complicitate intru acelasi viciu, comun si incurabil? Saians ficsan: hai cu ricsa la Focsani, unde face plopul pere si rachita micsunele, ca tot de pe acolo-i si boier Neacsu ot Dlugopole, si Dumitru Iacsag, asasinul lui Mihnea Voda cel Rau al lui Odobescu ("Sa afle tot omul ca au botezat pre Saians Ficsan!

   ")

3) Si atunci ar fi fost al nostru "suspinul de usurare" pe care si-1 savureaza cu satisfactie (cu satisfecsaN) Harry Harrison amintind, inca o data, ca science fiction este cel care a castigat totusi, efectiv si nu ipotetic, partida (v. Harry Harrison, "La fantascienza come letteratura", in Grande Enciclopedia della Fantascienza, vol.VIL nr.49, Milano, 1980. O cronoplastie romaneasca, atunci cand mijloacele tehnice o vor permite, ar fi de avut in vedere.

(Din Echinox, Cluj-Napoca, anul XI, nr.6-7, iunie-iulie 1979. Text reluat si in fanzinul Biblioteca Nova. Buletin de teorie, critica si istorie a literaturii SF, Timisoara, 1986. Cateva pasaje si notele de subsol au fost adaugate in 1982, in dactilograma unui volum, «Sub semnul acoladei», care insa n-a avut atunci sansa sa apara.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.