Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





METODOLOGIE LINGVISTICA‚ despre Sinteze literare





IPOTEZA, INDUCTIA SI DEDUCTIA.

OBSERVATIA SI EXPERIMENTUL.

METODA MODELA‚RII. STATISTICA*

Ipoteza, inductia si deductia. Aˇn metodologia stiintelor, ipoteza e considerata ca o operatie necesara, care de obicei preceda stabilirea oricarui adevar; ipoteza este in general concluzia unei inductii1. Pornind de la unele observatii, mintea noastra anticipeaza asupra rezultatului, construind o explicatie provizorie, care urmeaza a fi verificata (confirmata sau infirmatA). Ipoteza e desigur un produs al imaginatiei omului de stiinta, dar nu un produs dezlegat de realitatea obiectiva, ci, dimpotriva, cu atat mai valoroasa, cu cat e mai putin libera, cu cat e mai dependenta de fapte, cu cat surprinde si reflecta mai adevarat si mai plenitudinar aspecte ale naturii sau societatiia€¯2. Emiterea ipotezelor e de regula precedata de observarea unor analogii; se construiesc rationamente prin analogiea€¯.

Metoda ipotezei duce pe omul de stiinta la emiterea unor previziuni, reflectarea anticipativa se cristalizeaza, in primul rand, sub forma de ipotezaa€¯3.

Din istoria lingvisticii pot fi amintite numeroase ipoteze; iata cateva dintre ele:

a€“ cele doua ipoteze formulate in antichitate cu privire la originea limbajului (teza contractuala si teza conditionarii naturalE);

a€“ ipotezele (sustinute in secolul al XIX-lea [r. ed.]) potrivit carora orice limba trece obligatoriu prin anumite perioade sau stadii de dezvoltare4.

Filozofia limbii din secolul nostru dezbate ipoteza Sapir-Whorfa€¯: modul de percepere a lumii e conditionat de normele de exprimare ale fiecarei limbi. Limbajul determina atat formarea categoriilor logice, cat si, in general, a tuturor formelor culturii5.

Dintre ipotezele valoroase, care au dus la progres in stiinta limbii, citam: a€“ ipoteza unei limbi comune indo-europene si a unor limbi comune intermediare intre aceasta si limbile cunoscute din documente. (Exemple de limbi comune intermediare : germanica comuna, slava comuna s.a.)




Rolul analogiei ca metoda de rationament este evident: ipoteza limbilor comune si a procesului de diversificare se bazeaza pe analogia cu limbi comune si diversificari cunoscute din istorie (latina si formarea limbilor romanice, de pildA)6; a€“ ipoteza ca linearul B din Creta noteaza un dialect al limbii grecesti l-a dus pe Ventris la descifrarea, in 1953, a inscriptiilor redactate in acest sistem de scriere.

Inductia consta in gasirea unui temei de explicare a fenomenelor prin descoperirea unor legi7. Acestea se formuleaza ca urmare a studierii unor fenomene accesibile observatiei, dar ele se aplica si fenomenelor inaccesibile sau care nu s-au produs inca. De la reflectarea realului se trece la oglindirea posibilului8. Bacon, de numele caruia se leaga impunerea metodei inductive, porneste de la dubla supozitie ca faptele sunt carmuite de legi si ca din cercetarea unui numar suficient de fapte este verosimil sa se desprinda legea care le guverneazaa€¯9. Nu se poate spune cate fapte particulare sunt suficiente pentru a garanta soliditatea unei inductii; inductia este in mod firesc incompleta10 (caci nu se pot colectiona toate faptele particularE). Uneori sunt suficiente cateva fapte; Engels scria ca o singura masina cu aburi demonstreaza tot asa de bine ca si zece mii de masini ca miscarea mecanica poate fi obtinuta din caldura11. Spre deosebire de certitudinea concluziilor deductive, concluziile inductive sunt doar probabile (sau, cum scria Kant, pe cat am observat pana acum, nu se gaseste nici o exceptie de la cutare sau cutare regulaa€¯)12. Trebuie respinsa teza ca nici o afirmatie nu poate fi socotita valabila pana nu se va constata ca ea se aplica la toate exemplarele unui tip, existente pe lume; sustinerea ei e o dovada de agnosticism, mascat sub cerinta, laudabila, a exactitatii, a preciziei13. Nu mai putin primejdios este excesul contrar: efectuarea unor inductii pripite, sprijinite pe cateva fapte nesemnificative. Istoria stiintelor a€“ a lingvisticii inclusiv a€“ arata ca formularea legilor, descoperite prin inductie, e supusa totdeauna corectarilor (cf. legile foneticE), ceea ce nu infirma catusi de putin valoarea inductiei, ca metoda generala de descoperire a adevarurilor.

Plecand de la experiente in numar necesarmente limitat a€“ vom cauta sa le alegem cat mai variate cu putinta a€“ determinam prin calcul toate posibilitatile imaginabile in cadrul anumitor limite. Ca sa verificam calculul nu trebuie sa cercetam daca teoria se aplica intr-adevar la toate obiectele existente. Trebuie numai sa controlam daca calculul teoretic e in sine lipsit de contradictii si exhaustiv14. Numarul infinit de fapte studiate nu-i da lingvistului posibilitatea sa-si formuleze conceptele de baza prin generalizare inductiva. De aici necesitatea folosirii deductiei, desi, prin obiectul ei, lingvistica e o stiinta inductivaa€¯15. Descrierea lingvistica este inductiva in dorinta sa de a explica fidel realitatea obiectiva si este deductiva din cauza necesitatii de a mentine coerenta modelului si de a ajunge la o generalitate coextensiva cu corpus-ul supus descrierii16.

Deductia, metoda care se gaseste in unitate dialectica cu inductia17, consta in strabaterea drumului invers, de la legi si principii la luminarea fenomenelor particulare. La mijlocul secolului al XVIII-lea, BeauzA©e sustinea ca gramatica generala este o stiinta, pentru ca are ca obiect numai speculatia rationala asupra principiilor imuabile si generale ale limbajuluia€¯18. Aˇn acest fel, stiinta gramaticala este anterioara tuturor limbilora€¯19 a€“ afirmatie care trebuie apropiata de teza hjelmsleviana a apriorismului teoriei limbii. Se considera la ora actuala ca o disciplina oarecare e cu atat mai stiintifica, mai exacta, cu cat are un caracter deductiv mai pronuntat. (Aˇn sprijinul lingvisticii matematice s-a adus si argumentul ca aplicarea metodelor matematicii la studiul limbii e o conditie a progresului in lingvistica, deoarece matematica e prin excelenta o stiinta deductiva.)

Reconstructia cuvintelor neatestate, pornind de la legile de evolutie si corespondenta fonetica, implica folosirea metodei deductive. Astazi, aplicarea cea mai discutata a metodei deductive in stiinta limbii este gramatica generativa, un tip de model logico-matematic20.

Aˇntr-un sens special, termenul deductie a fost folosit de Hjelmslev pentru a denumi descompunerea unui obiect in parti tot mai simple pana se ajunge la unitati inanalizabile21. Fragmentarea fluxului sonor in unitati de diferite nivele (fraza, propozitie, morfem etc.) este aplicarea lingvistica a deductiei intelese in acest mod particular.

Observatia si experimentul. Metoda observatiei este absolut obligatorie in orice stiinta; ea premerge descrierea, comparatia, clasificarea. Opozitii de felul stiinte descriptive sau de observatiea€¯ a€“stiinte teoreticea€¯, uzuale in jurul anului 1900, au cazut in desuetudine (ca si distinctiile stiinte istorice si experimentalea€¯ sau stiinte comparative si experimentalea€¯)22; s-a vazut ca observatia, descrierea, istoria, experimentul sunt necesare tuturor disciplinelor. Observarea nu inseamna contemplare pasiva; a aplica metoda observatiei inseamna a face o operatie de selectie (trebuie sa stii ce sa vezI) si un inceput de interpretare (e important cum vezI). Aˇn antichitate, in toate stiintele observatia era deficitara; materialul acumulat era foarte sarac, iar valoarea lui era diminuata de unele interpretari si teorii fanteziste. Observarea trasaturilor fonetice, lexicale si gramaticale ale unui text era dirijata spre descoperirea abaterilor de la anumite norme. Aˇn evul mediu, in limbile moderne se cautau similitudini de organizare lingvistica cu latina23. Gramaticii observau, sau credeau ca observa, o scadere a posibilitatilor expresive de la limbile clasice la idiomurile moderne.

Aˇmpletind o observatie mai libera cu comparatia detaliata a francezei cu latina, mai multi filologi ai secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea s-au pronuntat pentru egalitatea limbilor sau chiar pentru superioritatea celor moderne24.

Observatiie facute de autorii de gramatici universalea€¯ erau si ele adesea tendentioase, caci trebuiau sa sprijine ideea ca, in esenta, toate limbile pamantului se reduc la o singura structura gramaticala, deosebirile fiind de ordinul accidentelor: Grammatica una et eadem est secundum substantiam, in omnibus linguis, licet accidentaliter varietura€¯25.

Eliberata de constrangeri de aceasta natura, metoda observatiei va da rezultate extrem de valoroase in secolul al XlX-lea, in colaborare cu metoda comparativa-istorica26. Aˇn lingvistica, un rol insemnat are observatia internaa€¯ sau autoobservatiaa€¯, mai ales in cercetarile de semantica; la acest tip de observatie apelam cand discutam despre sentimentul vorbitoruluia€¯.

Aˇntre observabtie si experiment legatura este foarte strinsa. Experimentul reprezinta observatia stiintifica a unui fenomen provocat in conditii cunoscute si care pot fi variate in conformitate cu scopul cercetariia€¯27. La baza utilizarii acestei metode sta ideea ca procesele si fenomenele naturale din natura vie pot fi izolate si reproduse in laboratora€¯28. Progresele mari ale medicinii moderne se datoresc introducerii de catre Claude Bernard a metodei experimentale (cunosti mai bine o boala cand o poti produce a€“ la un animaL), iar emanciparea psihologiei ca stiinta coincide in mod semnificativ tot cu introducerea experimentului29.

Varietatea experimentelor de lingvistica este foarte mare, desi in mod obisnuit metoda experimentala este conceputa foarte ingust, ca un auxiliar in studiile de fonetica articulatorie si acustica. Efectuarea unei experiente nu reclama neaparat utilizarea unor instrumente.

Cel mai vechi experiment organizat pentru elucidarea unei probleme de lingvistica pare sa fie cel relatat de Herodot: ca sa afle care au fost primele cuvinte articulate la originea graiului, faraonul Psametih a izolat de societate doi copii care nu invatasera sa vorbeasca si prin intermediul unui pastor urmarea felul cum incepeau sa comunice intre ei.

Aˇn cele ce urmeaza, vom indica sumar domeniile actuale de aplicare a metodei experimentale si obiectivele urmarite.

Experimentul s-a dovedit de o maxima utilitate in investigatiile aflate la limita dintre lingvistica, psihologie, fiziologie si medicina: modul de producere a sunetelor vorbirii, legarea complexului sonor de anumite semnificatii, invatarea limbii de catre copii, patologia limbajului.

Studiile anatomo-clinice ale cazurilor de afazie au constituit punctul de plecare al unor teorii asupra limbajului. Sunt cunoscute, de exernplu, interpretarile lingvistice date de R. Jakobson tulburarilor afazice si modul in care a adus observatiile clinice in sprijinul doctrinei structuraliste30. Conceptia despre existenta unor centri verbali preformati pentru limbaj a fost infirmata de constatarea ca distrugerea la copii a zonei limbajului din emisferul cerebral stang este urmata de preluarea de catre emisferul drept a functiilor limbajului31.



Procesul de constituire a cuvantului ca semnal independent in exprimarea copilului a format obiectul a numeroase experiente organizate de psihologi. S-a vazut ca, in a doua jumatate a primului an, cuvantul actioneaza asupra copilului numai ca un component al unui stimul complex. Treptat, diferitele componente neverbale ale stimulului complex (gesturi, figura adultului, situatia etc.) isi pierd eficienta, iar componentul verbal se intareste, pana cand, in cele din urma, cuvantul devine un semnal independent32. Valoarea comunicativa a limbajului creste pe masura ce cuvantul se elibereaza de situatia concreta, de care, initial, era legat indisolubil. Se stie ca si in comunicarea dintre adulti cuvantul actioneaza ca un component al unui stimul complex (mimica, gesturile, situatiA), deci problema nu priveste numai insusirea limbajului de catre copii33. Aˇntelesul unui cuvant sau al unei fraze e perceput mai repede si se evita ambiguitatile virtuale cand intervine situatia extralingvistica, contextul lingvistic.

Tot psihologii sunt aceia care si-au propus sa dovedeasca experimental ca nu numai latura sonora, ci si latura semantica a cuvantului actioneaza ca un semnal. Se citeaza experienta lui G.H.S. Razran, care a elaborat la subiectii sai (adultI) un reflex conditionat salivar la diferite cuvinte, apoi a incercat transferul reflexului asupra altor cuvinte, sinonime si omonime. Acest transfer s-a efectuat mai usor asupra sinonimelor. La rezultate asemanatoare a ajuns si psihologul L.A. Svart, care a imaginat urmatoarea experienta: dupa elaborarea unui reflex conditionat la cuvantul rus doktor, a urmarit daca reactia se manifesta si la sinonimul vraA¨, la paronimul diktor crainica€¯, la echivalentul sau dintr-o limba straina cunoscuta de subiecti. Acestea si alte experiente sustin concluzia ca, in conditii normale de functionare a scoartei cerebrale, reactia fata de aspectul acustic al cuvantului e dominata de legaturile de sens, iar in conditiile scaderii capacitatiii de munca a scoartei cerebrale apar pe primul plan legaturile sonore34.

Sunetele vorbirii sunt cercetate cu ajutorul aparatelor din punctul de vedere al articularii si al calitatilor lor acustice. Aparatura utilizata in experimente este fie specifica pentru fenomenele lingvistice (de exemplu, filmograful si filmofonul35), fie proprie si unor cercetari de alta natura (razele X folosite in lamurirea unor chestiuni de fonetica articulatorie, spectrograful s.a.); [a€¦].

Despre experimentele de fonetica acustica specialistii spun ca au dat rezultate foarte valoroase, unele neasteptate, dar ca interpretarea lor lasa de dorit; cercetarile sunt inca in faza de copilariea€¯. Cea mai amanuntita analiza acustica a sunetelor se obtine cu spectrograful36: spectrogramele sunt adevarate fotografii ale sunetelor. Experiente realizate cu ajutorul spectrografului au aratat ca nu toate vibratiile care se produc cand rostim un sunet sunt necesare ca interlocutorul nostru sa-l recunoasca. Importanta reala (functiune comunicativA) au numai tonul fundamental si primii doi formati37, si anume nu valorile lor absolute (exprimate in cifrE), ci conturul formantilor, distanta dintre ei sau numai anumite portiuni din formanti38.

Spectrogramele fiind reprezentari vizuale atat de minutioase ale vorbirii, rezultatul transformarii sunetelor in imagini a fost numit vorbire vizibilaa€¯ (engl. visible speecH)39. Deosebit de interesant e faptul ca s-au construit si aparate pentru retransformarea vorbirii vizibile in vorbirea audibila. Acestea sunt asa-numitele masini vorbitoarea€¯. Putem introduce intr-o asemenea masina si spectrograme artificiale, adica desenate de cercetator. Vorbirea obtinuta prin introducerea in masina vorbitoarea€¯ a unor spectrograme artificiale se numeste limbaj sintetic. Se pot obtine experimental sunete care ni se par identice cu cele emise de om, desi am introdus spectrograme foarte sumare, cu reprezentarea a mult mai putine vibratii decat ale sunetelor naturale. De aici s-a tras concluzia ca, pentru identificarea unui sunet, nu e nevoie de prea multe vibratii concomitente. (Celelalte vibratii produse la articularea sunetelor, de aparatul fonator al omului, sunt deci redundante. Fonetica experimentala permite deci separarea trasaturilor fonetice pertinente de cele nerelevante.)

Masinile vorbitoarea€¯ se numesc si sintetizori ai vorbiriia€¯ (in engl. speech simulatorS). Primul aparat de acest fel a lost inventat in 1791 de Wolfgang von Kempelen si imita aparatul fonator al omului40. Alt tip de aparat arata ca un instrument muzical cu claviatura si pedale41. Limbajul sintetic e o realizare ideala pentru metoda experimentala: s-a putut construi in laborator un aparat care produce acelasi efect ca aparatul fonator al omului, sunetele artificiale se confunda cu cele naturale.

Metoda modelarii. Lingvistica se apropie de celelalte stiinte nu numai pentru ca toate recurg la modelare, ci si pentru ca un anumit tip de modele (sistemele formale logico-matematicE), verificat in matematica, fizica, biologie s.a., si-a gasit aplicari recente in stiinta limbii. Interpretarile notiunii de model nu sunt unitare42, dar e cert ca procedeele de modelare apartin gandirii analogice. Modelul, in sensul cel mai larg, este un analogon care se substituie obiectului cercetarii; prin modelare obiectul acesta (numit originaL) e supus unei investigatii in mod mijlocit prin inlocuirea lui cu alt obiect (numit modeL). Modelul este un obiect sau o constructie (materializata sau idealA) care reproduce, in conditii dinainte stabilite, alt obiect sau proces si il reproduce fie ca structura, fie functional43. Stiintele recurg la aceasta cale ocolita ori de cate ori considera necesara cercetarea unui obiect cu metode care nu i se pot aplica direct. Scopul modelarii este imbogatirea cunostintelor despre obiectele modelate, modelele au o functie euristica44.

Aˇn diverse stiinte, lingvistica inclusiv, termenul model apare adesea cu o acceptie ingusta, aceea de model matematic: se considera, anumite multimi de obiecte si se definesc, in aceste multimi, anumite relatii si operatii. Se aleg anumite proprietati ale multimilor, relatiilor si operatiilor considerate. Apoi, pe cale deductiva, se obtin proprietati noi, care duc la definirea unor noi multimi, relatii si operatii. Deoarece multimile, relatiile si operatiile considerate initial au fost astfel alese incat sa admita o interpretare relativa la obiectul modelat, rezultatele obtinute prin deductie vor admite si ele o astfel de interpretare. Se stie insa ca metodele deductive se pot aplica numai in cadrul unor sisteme formale, iar faptele de limba sunt departe de a avea acest caracter. De aceea se procedeaza mai intai la o modelare nematematica a obiectului; uneori intre un fenomen si un model al sau matematic se interpun mai multe descrieri intermediare45. Lingvistica structurala a furnizat lingvisticii matematice mai multe modelari nematematice care au pregatit calea modelarii matematice.

O directie urmata de modelare este simplificarea prin operatii de analiza, de abstractizare etc. Daca modelarea chimica a unei molecule de apa prin schema46:













are un caracter vadit simplificator, afirmatia ramane valabila si pentru o schema ca

simbolul structurii sintactice a propozitiei acum respinge aceasta propunere, unde cele patru litere noteaza concepte foarte abstracte: Gramatica unei limbi naturale este o structura postulata, care contine concepte foarte abstracte, utilizate pentru a explica formarea de catre vorbitor a enunturilor gramaticale ale limbii lui. Ea (= gramaticA) contine multe entitati care nu pot fi observate direct in structura fizica a nici unei propozitii, dar care trebuie admise prin ipoteza ca o sursa din care pot fi derivate multe enunturi diferitea€¯47.

Un model diferit de cel al analizei fonetice si gramaticale traditionale este analiza in constituenti imediati, care prinde intr-un mod nou jocul raporturilor de subordonare in manifestarea lor paradigmatica si sintagmatica. Modul in care creierul omenesc elaboreaza fraze din unitatile pastrate in memorie a inceput a fi cercetat cu modele generative. Procesele de codificare si decodificare, ascunse observatiei noastre, nu pot fi studiate decat pe calea modelarii. Un grup insemnat de modele sunt cele probabilistice; ele descopera legaturile cantitative dintre unitatile lingvistice si se preteaza uneori prin sugestiile pe care le ofera, la interpretari diacronice.



Modelele folosite in studiul limbajului se ierarhizeaza dupa gradul de abstractizare al conceptelor propuse. Aˇn general, cele matematice opereaza cu abstractii de ordin superior, obtinute nu in mod nemijlocit din obiectele realitatii, ci prin intermediul altor abstractii.

Discutia modelelor matematice trebuie legata de problema, mai generala, a utilitatii metodelor matematice in lingvistica si a caracterului de stiinta exactaa€¯ al disciplinei noastre. Lingvistii, ca si specialistii in alte domenii, raman adesea dezamagiti de rezultatele obtinute in urma aplicarii metodelor matematice. Explicatiile acestui fapt sunt urmaatoarele: a€“ matematicianul da descrieri partiale, iar cel care il solicita asteapta de la el descrieri exhaustive; a€“ matematicianul stabileste de obicei proprietati pe care fenomenul studiat le are in comun cu alte fenomene, in timp ce specialistul in fenomenul studiat cauta proprietatile specifice acestuia; a€“ matematicianul nu se ocupa decat rareori de o problema, in forma in care ea i se propune de catre nematematician, ci o reformuleaza, o restructureaza in asa masura, incat nematematicianul n-o mai recunoaste48.

Catre sfarsitul secolului al XIX-lea [r. ed.] destule voci proclamau caracterul de stiinta exacta al lingvisticii si Hasdeu putea scrie: Procedura lor [= a lui Pott, Curtius, Corssen, Ascoli] nu difera mai intru nimic de a naturalistului celui mai exact, celui mai scrupulos in observatiunea fenomenelor curat biologicea€¯49.

Pentru Hasdeu, lingvistica este cea mai exacta stiinta sociologicaa€¯, a formelor sonore ca si a sufletului limbiia€¯, a variatiilor teritoriale si individuale ale sistemului lingvistic, ca si a relatiilor cu istoria poporului. Criticile aduse neogramaticilor si afirmarea altor scoli lingvistice la inceputul secolului al XIX-lea [r. ed.] au zdruncinat atare convingeri.

Aˇn ultimele decenii, lingvistii, ca si specialistii in alte stiinte antropologice, avand sentimentul ca metodele clasicea€¯ au valoare cognitiva redusa si ca lasa loc variatelor interpretari subiective, sunt tentati sa se agate de metodele stiintelor naturale, si chiar de certitudinea matematica. Stiinta umana, lingvistica trebuie sa scape de acest ajutor iluzoriua€¯50. Nu toti lingvistii impartasesc insa acest punct de vedere.

Statistica. Metoda statistica a fost, dintre toate metodele riguroase ale stiintelor pozitive, cel mai usor acceptata de numerosi lingvisti in urma constatarii ca legile statistice guverneaza comportamentul verbal, in aparenta voluntar si constient51. Statisticianul pune in lumina mediile, tendintele, lasand la o parte detaliile, oricat ar fi de specifice; in consecinta, cand apelam la metoda statistica, obtinem o orientare generala si nu explicatia unui eveniment individual52. Dar simplificarea de tip statistic se dovedeste indispensabila53. Ca si despre biologia contemporana, se poate sustine despre stiinta limbii ca se gaseste acum in faza cand apar primele explicatii cantitative ale aspectelor calitative ale fenomenelora€¯54. Metoda statistica apropie lingvistica de numeroase discipline; de exemplu, doua notiuni de baza ale statisticii provin din fizica: ergodicitatea si entropia in analiza limbii, ergodicitatea se manifesta prin aceea ca, in texte lungi, frecventele fiecarei unitati lingvistice se stabilizeaza si devin sensibil egale. (De pilda, in doua texte a trei randuri o anumita litera poate aparea cu frecvente foarte diferite; in doua texte a 50 de pagini fiecare, frecventa literei respective va fi aproximativ aceeasi.) Entropia masoara nedeterminarea pe care o elimina un mesaj lingvistic; ea este o masura a dezordinii. Aparitia unei unitati lingvistice intr-un punct al unui text e rezultatul unei alegeri efectuate intre n unitati, cu probabilitati diferite, care ar fi putut aparea in acel punct. Cu cat n este mai mare, entropia (nedeterminareA) este mai mare. Daca aparitia unei anumite unitati (fonem, morfem, cuvanT) este previzibila, unitatea se numeste redundanta, iar nedeterminarea eliminata de ea este nula55.

Statistica a dat rezultate interesante in studiul lexicului si al sunetelor: de exemplu, in engleza nu se rostesc mai mult de 10-15 cuvinte fara ca unul dintre ele sa se repete, desi in Oxford English Dictionary figureaza 500 000 de unitati lexicologice. Frecventa unui cuvant a€“ arata legea lui Zipf a€“ e invers proportionala cu rangul sau. (Prin ranga€¯ se intelege locul pe care il ocupa un element intr-o lista in care elementele sunt dispuse in ordinea descrescanda a frecventei. De exemplu, elementul cel mai frecvent are rangul unu.) De pilda, in Ulysses de Joyce, un cuvant cu rangul 10 e folosit de 2053 de ori, un cuvant cu rangul 100 apare de 265 de ori, iar un cuvant cu rangul 1000 e folosit de 26 de ori56. Pentru limba romana s-a facut un studiu al frecventei cuvintelor in operele marilor scriitori pe baza a zece lucrari57. Textele insumeaza 50.000 de cuvinte, care reprezinta repetarea a 4547 de unitati lexicale diferite; aproximativ a saptea parte a corpusului consta numai din repetarea cuvintelor de, si, el, avea. Pana la rangul 27 inclusiv apar numai prepozitii, conjunctii, pronume, adverbe primare si articole. La rangul 42 apare primul substantiv.

Folosind statistica, exprimam in formule unele adevaruri intuite de lingvisti, de exemplu: exista o relatie direct proportionala intre numarul de sensuri al unui cuvant si frecventa sa si o relatie invers proportionala intre frecventa cuvantului si numarul de foneme din care e alcatuit.

Aˇn mai multe limbi, mai ales in stilul conversatiei uzuale, predomina monosilabele (in engleza, in vocabularul convorbirilor telefonice primele 30 de cuvinte clasate in ordinea descrescanda a frecventei sunt monosilabe; surprinde faptul ca si germana, cu foarte multe cuvinte polisilabice, arata aceeasi preferinta pentru monosilabe58). Aˇn limba romana, frecventa cea mai mare o au cuvintele de o silaba (39,37%) si de doua silabe (24,11%). Dintre cuvintele bisilabice, cele mai frecvente sunt de tipul (consoana + vocalA) + (consoana + vocalA): CV a€“ CV. Dintre cuvintele trisilabice, cele mai frecvente au structura CV a€“ CV a€“ CV59. Aˇn cercetarea cantitativa a fonemelor s-a studiat diferenta dintre consoane din punctul de vedere al inclinarii lor de a aparea langa vocala silabei (criteriu numit aderenta silabicaa€¯)60. Calculul frecventei sunetelor (izolate sau pe grupurI) ajuta la caracterizarea cantitativa a fizionomiei unei limbi a€“ lucru observat inca de Hasdeu; frecventa cuvintelor e interesanta in studierea fondului principal lexical, a vocabularului fundamental [a€¦], precum si in investigatiile stilistice61. Poetica a€“ se spune tot mai des in ultima vreme a€“ poate deveni o stiinta cantitativa, caci stilistica e o stiinta a abaterilor lingvistice, iar statistica e stiinta abaterilor in generala€¯62. Celor care contesta valoarea metodelor exacte (printre care si statisticA) in lingvistica, sub cuvant ca aceasta opereaza foarte mult cu elemente ideale, subtile, necantificabile, li se poate raspunde cu argumentele adeptilor unei poetici exactea€¯63: (A) sa nu se confunde observatia cu faptul observat. Poezia se opune stiintei ca fapt, dar aceasta opozitie nu prejudiciaza cu nimic metoda de observare adpotata. Diferenta dintre astrologic si astronomie nu e in stele, ci in spiritul oamenilor care le studiaza; (B) faptul de a cunoaste mecanismele unui fenomen nu impiedica deloc aceste mecanisme sa functioneze ca si inainte de a le fi smuls tainele. Pamantul a ramas imobil in ochii nostri si dupa ce am aflat ca se invarteste64.

________________________________________

* Subcapitole din volumul: Acad. Al. Graur, S. Stati, Lucia Wald (rcd.), Tratat de lingvistica generala, 1972, p. 77-88.

1 Henri Wald, Elemente de epistemologie generala, Bucuresti, 1967, p. 128. Cunoasterea se ridica de la experienta la ipoteza printr-o inductie spontana, intuitiva (ibidem, p. 201).

2 A. Joja, Studii de logica, II, Bucuresti, 1966, p. 505.

3 Henri Wald, lucr. cit., p. 200.

4 Graur a€“ Wald, Ist. ling., p. 36-38

5 Vezi S. Stati, Interferente lingvistice, Bucuresti, 1971, p. 153-158; id., Omul prizonier al limbajului ?, in vol. Limbaj, si educatie, Bucuresti, 1972.



6 Tot pe baza unor analogii se construiesc si astazi ipoteze, de exemplu atunci cand se fac previziuni asupra dezvoltarii limbilor actuale: schimbari morfologice, de vocabular, disparitia de idiomuri. Aˇn unele lucrari de lingvistica moderna se vorbeste de caracterul ipotetic al unitatilor limbii: fonem, morfem, cuvant.

7 Inductia nu se poate justifica in afara ipotezei, confirmata de o practica constrangatoare, a existentei obiective a legilor naturiia€¯ (A. Joja, lucr. cit., p. 502).

8 Henri Wald, lucr. cit., p. 128.

9 A. Joja, lucr. cit., p. 501

10 Hegel, Logica, Bucuresti, 1962, p. 322.

11 Vezi F. Engels, Dialectica naturii, editia a III-a, Bucuresti, 1966, p. 206.

12 Henri Wald, lucr. cit., p. 115. Vezi si F. Bercelli, Note sull'interpretazione dei termini probabilitÅ•a€¯ e induzionea€¯, Lingua e stilea€¯ III, 1968, 1.

13 Graur, Studii, p. 488. Pretentia de a nu trage concluzii decat pe baza tuturor exemplarelor din lume ar duce la desfiintarea stiinteia€¯ (ibidem, p. 400).

14 Hjelmslev, Le langage, Paris, 1966, p. 140 a€“ 141.

15 I.I. Revzin, Models in Language, Londra, 1966, p. 2.

16 Greimas, SA©mantique, p. 68.

17 Henri Wald, lucr. cit., p. 137 -170.

18 BeauzA©e, la Henri Wald, lucr. cit., p. X-XI.

19 Ibidem, p. X.

20 Vezi, mai departe, p. 131 si urm. [r. ed.]

21 Prolegomena, p. 13.

22 Dialectica metodelor in cercetarea stiintifica I, Bucuresti, 1966, p. 323.

23 Asemanarile observate erau adesea rezultatul unor interpretari tendentioase.

24 De exemplu, Du Bellay, DA©fense et illustration de la langue franA§aise, si opusculul lui Frain du Tremblay (1703), edificator prin chiar titlul sau: TraitA© des langues, oA¹ l'on donne des principes et des rAØgles pour juger du mA©rite et de I'excellence de chaque langue, et en particulier de la langue franA§aise.

25 Formularea apartine unui predecesor al autorilor de gramatici universalea€¯: Roger Bacon, citat de Robins, lucr. cit., p. 77.

26 Lingvistica a devenit stiinta din ziua in care a incetat sa impuna reguli pentru a observa faptelea€¯ (Jean Cohen, Structure du langage poA©tique, Paris, 1966, p. 17).

27 Dialectica metodelor in cercetarea stiintifica, II, Bucuresti, p. 219.

28 Ibidem, I, p. 323, unde se insista asupra faptului ca metoda experimentala nu trebuie inteleasa, in mod unilateral, ca cercetare pe baza manipularii unor aparate.

29 Vezi Al. Rosca si colectivul, Tratat de psihologie experimentala, Bucuresti, 1963, p. 11; Henri Baruk, La psychopathologie experimentale, Paris, 1964, p. 5-6.

30 Jakobson, Essais, p. 43-67. Pentru problema afaziei, cf. H. HA©caen, R. Angelergues. Pathologie du langage, Paris, 1965.

31 Dialectica metodelora€¦, II, p. 249-250.

32 Experientele sunt relatate de Al. Rosca, lucr. cit., p. 240 si urm.

33 T. Slama-Cazacu afirma (Limbaj si context, Bucuresti. 1959, p. 296, 422) ca intre limbajul situational al copilului si cel contextual al adultului e cel mult o diferenta de grad.

34 Al. Rosca, lucr. cit., p. 256-261. Experimentul joaca un rol de seama in psiholingvistica: vezi Slama-Cazacu, Psiholingvistica, passim.

35 Realizate in laboratorul Centrului de fonetica si dialectologie din Bucuresti al Academiei [a€¦]; vezi V. Suteu, Gh. Abalasei, Noi mijloace de cercetare in fonetica experimentala, SCL X, 1959, 3. Filmograful e un aparat care transforma vibratiile sonore in impulsuri luminoase care se inscriu pe o pelicula. Astfel se obtin filmograme (sunete filmatea€¯). Introduse in filmofon, filmogramele se transforma din nou in sunete.

36 Primul a fost construit in 1940, in S.U.A. Aparatul a fost comercializat in 1948 sub numele de Sona-Graph.

37 Sau primii trei formanti, dupa parerea unora; vezi Valeriu Suteu, Observatii asupra structurii acustice a vocalelor romanesti, i, e, a, o si u, SCL XIV 1963, 2, p. 179 a€“ 198.

38 Perceperea unei vocale nu depinde de valoarea absoluta a frecventei formantilor sai, ci de raportul care exista intre frecventa formantilor acestei vocale si cea a celorlalte vocale pronuntate de acelasi vorbitor. Zona acustica de trecere de la un sunet la altul are o importanta deosebita in identificarea consoanelor; ea constituie inima perceperii unei consoanea€¯. O explozie corespunzatoare frecventei de 1440 de perioade pe secunda e auzita ca un /p/ cand e urmata de /i/ si ca un /k/ daca trecerea se face spre /a/. Invers, explozii cu frecvente diferite sunt interpretate auditiv ca fiind aceeasi consoana (AndrA© Rigault, La synthAØse de la parole, Etudes de linguistique appliquA©ea€¯, I, 1962, p. 63-64).

39 Lucrarea clasica in acest domeniu este R.K. Potter, G.A. Kopp, H. C. Green, Visible speech, New York, 1947.

40 Descrierea lui la A. Rigault, lucr. cit. p. 55; Francis Ingemann, Simulated speech, in Linguistics today, edited by A.A. Hill. New York-Londra, 1969, p. 207-208.

41 Francis Ingemann, lucr, cit. p. 208.

42 Vezi o enumerare de acceptii in Yuen Ren Chao, Models in linguistics and models in general, in Logic, methodology and philosophy of science, Proc. of the 1960 Intern. Congr. Standford (CaliforniA), 1962.

43 Materialismul dialectic (manuaL), Bucuresti, 1963, p. 342.

44 Consideratii generale asupra utilitatii aplicarii in lingvistica a metodei modelarii, la N.D. Andreiev, Models as a tool in the development of linguistic theory, Worda€¯, 1962, 1-2; S. Stati, Modelarea in cercetarea lingvistica, in Materialismul dialectic si stiintele naturii, X, 1965; M. Gross, L'emploi des modAØles en linguistique, Langagesa€¯, 9, 1968; cf. si L. Revzin, lucr. cit.; F. Kiefer, Mathem. linguistics.

45 Marcus-Nicolau-Stati, Lingv. mat., p. 72-74.

46 V. Sahleanu, Despre valoarea teoretica si practica a modelelor, in Materialismul dialectic si stiintele naturii, X, p. 407.

47 R. Lees, recenzie la N. Chomsky, Syntactic Structures, Languagea€¯, 1967, 3. Caracterul de modelare (matematicA) al schematizarii structurii sintactice in modul aratat mai sus e discutat de Paul L. Garvin, The definitional model of language, in Natural Language and the Computer, editat de P.L. Garvin, University of California, 1963.

48 Marcurs, Poetica, p. 15.

49 B.P. Hasdeu, Cuvente den batrani, Isloria limbei romane, partea I, vol. Ill, Principii de linguistica, Bucuresti, 1881, p. 14.

50 Leroy, Lingu. moderne, p. 178.

51 G.K. Zipf observa ca, din toate comportamentele omenesti, limbajul e singurul continuu care poate fi izolat cu un risc minim de deformare, care poate fi determinat si studiat statistic cu o mare exactitatea€¯ (cit. de George A. Miller, Langage et communication, Paris, 1956, p. 112). O lucrare de baza privind statistica in lingvistica este Ch. Muller, La statistique linguistique, Paris, 1968.

52 Alexandra Roceric-Alexandrescu, Fonostalislica limbii romane, Bucuresti, 1968, p. 6.

53 G. A. Miller, lucr. cit., p. 112-113.

54 Dialectica metodelora€¦, p. 383.

55 Pentru aplicarea la studiul limbajului a teoriei informatiei, cf. Marcus-Nicolau-Stati, Lingv. mat., p. 221-262, si lucrarea de popularizare, M. Rosenblalt-Roth, Teoria informatiei pe intelesul tuturor. Bucuresti, 1966.

56 Malmberg, Nouv. tendances, p. 286-287.

57 V. Suteu, Observatii asupra frecventei cuvintelor in operele unor scriitori romani, SCL X, 1959, 3.

58 La 11.000.000 de cuvinte-text, 50% sunt monosilabice, iar cele tetrasilabice, reprezinta numai 8,4%. Cifrele rezulta din calculele lui Kaeding, autorul primului dictionar de frecvente, aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea [r. ed.]. Pentru problema preferintei acordate monosilabelor, vezi G. A. Miller, lucr. cit., p. 125.

59 A. Roceric-Alexandrescu, lucr. cit. p. 153.

60 Bengt Sigurd, Rank order of consonants, Studia linguisticaa€¯, IX, 1955.

61 Stilul a fost definit ca o abatere care se defineste cantitativ in raport cu o normaa€¯ (P. Guiraud, ProblA¨mes et mA©thodes de la statistique linguistique, Paris, 1960, p. 19).

62 Jean Cohen, lucr. cit., p. 14. Vezi acum Marcus, Poetica, p. 145-152.

63 Marcus, Poetica, p. 17-19.

64 Jean Cohen, lucr. cit., p. 24.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.