Ideile lui Gherea au avut ecou sau au venit in intampinarea unor scriitori contemporani. Imitator al lui Alecsandri si Eminescu la inceput {Poezii, 1893), N. BELDICEANU (1844-1896) vestea taranilor in Dezmostenitii (1894) ca a venit ziua rascoalei cu sloganul: inainte, inainte, milionule flamand!
" I se publica un volum de Poezii, postum, in 1914. Si IOAN N. ROMAN (1866-1931), colaborator a Literatura si stiinta QvamQsexamza, prevestind in unicul sau volum de poezii din 1895 pe
Ion Pillat. Doina lui Eminescu desteapta interesul pentru cantecul popular. Beldiceanu compune Doina voinicului si Doina dorului, GHEORGHE DIN MOLDOVA (1863-1909) scria si el o Doina dejale, asociind dragostea cu razvratirea si celebrand ziua proclamarii Comunei din Paris. E si el dintre epigonii lui Eminescu in Poezii (1894). Viata Romaneasca ii alcatui postum o culegere de Versuri si proza (1912). Gherea pretuia mult Doina din 1891 a lui O. CARP (1867-1943), poet umanitar in Randunel (1906). in doina nu-i, dupa el, doar plansul unei inimi, ci neam al nostru-ntreg isi canta/Durerile de care moare". Palide erau versurile lui ARTUR STAVRI (1869-1928) din cele cinci volume cate a publicat {Poezii, 1894; De demult, 1897; Pa acelasi drum, 1900; Cateva clipe, 1904; Luminisuri, 1910), cu simpatie totusi pentru viata de la tara. ION PA,UN-PINCIO (1868-1894) credea ca poezia lui O. Carp te ajuta sa-ti lamuresti durerea de care te tangui". Avea idee de Heine si Lenau si citise Corbul lui Edgar Poe. in oda sa intai Mai, proletariatul e o oaste ce defileaza cautand cu ochii veseli in albe slove lumina unui vis". I s-a publicat postum o culegere de Versuri si proza (1896). Poezia e trista la finele secolului cu exceptia productiei falsului folclorist TH. D. SPERANTIA (1856-1929), autor de anecdote populare" (trei volume 1889-1893), afumate", impaiate", piparate", botezate", de post", cu minuni", cu noroc", marinate", proaspete", triviale rareori de spirit. Mult mai onestae literatura populara a lui PETRE DULFU (1856-1953), alcatuita din Pacala (1894), Legenda tiganilor (1896), Gruia lui Novac (1914) si Fat-Frumos (1919), Doctor in litere cu o teza despre Alecsandri si traducator din Euripide, Dulfu scria in paralel cu Cosbuc. Un ecou din poezia social-protestatara a lui Cosbuc este volumul postum Spre tarmul dreptatii (1907) de D.TH. NECULUTA, (1859-1904).
Proza se incadreaza si mai bine in ceea ce s-ar putea numi naturalism umanitar, incepand cu cele patru volume de Schite si nuvele (1893) din viata pescarilor dobrogeni de STEFAN BASARABEANU - Victor Crasescu (1850-1917). Remarcabila este nuvela Spirea, documentand asupra zavodurilor de pescari dintr-un sat de langa Sulina. Interesante memorii din inchisoare si exil {Temnita si exil, 1894; Nihilistii, 1895; in exil, 1896; in puscaria Petropavlovsk, 1924) a publicat ZAMFIR C. ARBORE (1848-1933), prieten al lui Gherea si al lui Victor Crasescu. O imagine naturalist umanitara a satului gasim in nuvelele si romanele {Nuvele, 1893; Din chinurile vietii, 1895; Patimi, 1904; Parinti si copii, 1907; Din lume pentru lume, 1909) SOFIEI NA,DEJDE (1856-1946), care in polemicile pentru apararea femeilor se documenta cu cartea lui A. Bebel, Die Frau und der Sozialismus (1883). Sofia Nadejde colaboreaza intre altele la Revista noastra condusa de CONSTANTA HODOS (1860-1934), autoare si ea, in stil asemanator, de nuvele, romane si drame, {Spre fericire, 1897; Frumos, 1905; Martirii, 1908; Departe de lume, 1909; Aur!
, MantuireA). Poezie prozaica, apreciata, zice-se, de Eminescu ( Versuri, 1883), dar mai ales proza autobiografica si politica, refractara dupa modelul lui Jules Valles a scris C. MILLE (1861-1927), romanul Dinu Millian {1887), continuat cu O viata (in presa in 1900, in volum in 1914) si Letopisiti (I-II, 1908). Gazetarului Miile i se asociaza ION GORUN (1863-1928), poet si prozator tratand despre lumea micilor functionari sau a taranilor, in schite, povestiri sau romane {Cateva versuri, 1901; Alb si negru, 1902; Robinson in Tara romaneasca, 1904; Taina a sasea, 1905; Lume necajita, 1912; Fata cea frumoasa, 1916). Aici intra, daca e sa facem o mentiune, N.G. RADULESCU-NIGER (1861-1944), scriitor foarte citit, autor de numeroase romane duioase, sentimentale, S.F., publicate vreme de patru decenii incepand din 1879 {Fiii ucigasului, Jertfa si gelozie, Amor criminal, Romanul casniciei, Strein in tara lui, Tribunul poporului, Maria Sa Ogorul, Puterea destinului, Bietul Tudorel, Omul de cristaL). impreuna cu Stefan C. Mihailescu (StemiL), Niger lua in 1885 apararea lui Caragiale {Caragiale fluieraT) si a naturalismului ce va aduce moartea romantismului si patetismului". Tipul militarului marginit si abuziv e zugravit cu haz de ANTON BACALBASA (1865-1899) in Mos Teaca (1893), dupa Le colonel Ramollot de Charles Leroy, si in Din viata militara (1895), publicata intai in hebdomadarul Mos Teaca, jurnaltivil si cazon. Reversul naturalist tragic al vietii de cazarma care dezumanizeaza il gasim in nuvela lui PAUL BUJOR (1862-1952) Mi-a cantat cucu-nfata, publicata in revista Literatura si stiinta. Acelasi a mai scris nuvela Indurare, referitoare la rascoalele din 1907 , si Amintiri despre Vlahuta si Caragiale (1938).
Problema diasporei si problema renuntarii la traditiile habotnice invechite sunt obiectul eseului Doua masuri (1889) si al dramei Manasse (1900) de RONETTI-ROMAN (1847-1908). Solida e mai ales piesa, cu efigia batranului fanatic Manasse, si aceea, intelegatoare, a lui Zellig Sor. Versuri in stilul Coppee-Manuel, lugubre {Prima, 1896; A zecea, 1904) si piese sociale, naturaliste, de oarecare tensiune dramatica (Casta Diva, 1899; Jucatorii de carti, Suprema forta 1900: Cainii, 1902; Cancer la inima, 1907), unele simple adaptari a publicat H.G. LECCA (1873-1920). in sfarsit, un dramaturg naturalist umanitar era in primele doua piese, Bestia (1909), cu studiul unei femei sterilizate voluntar, si Tot inainte (1910), dupa Falimentul lui Bjornstjerne Bjornson, cu conflictul dintre capital si munca la o uzina de armament din Clermont-Ferrand, G. DIAMANDY (1867-1917). Acelasi a mai scris Dolorosa, piesa cu discutii despre arta, de sursa d annunziana, si Chemarea codrului (1913), cu actiunea in vremea lui Petru Rares (haiducul Ionita si Anca, pangarita de tatari, simt chemarea codrului ca pe o lege a firiI).