Doua tendinte dominante sint vizibile in lirica de dupa 1900 : una traditionala, fetisizind exemple clasice, alta insistent novatoare. Titu Maiorescu anticipa (in 1889), pe cit se poate omeneste prevedea", ca poezia romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului" lui Eminescu, a carui opera va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmintului cugetarii romanesti" (Eminescu si poeziile luI). Manuscrisele poetului (peste patruzeci de caiete si registrE), predate de critic in 1902 Academiei, suscita o reevaluare a fenomenului eminescian cu efecte in ideologia samanatorista. Eminescianismul liric e o realitate polivalenta. Traditionalistii, in mare parte, ii imprumuta superficial nota elegiaca, stilul melancolic. Cintecul, romanta, chiar pastelul, sint imbibate de dor", pustiu", tristete". in locul profunzimii eminesciene, ni se serveste limonada de clar de luna", exclama intr-un comentariu (Clasicism si decadentisM) N. Da-videscu. Fizionomii triste au si modernii. Prin filiera Eminescu, dar si prin contacte cu decadentii apuseni, la simbolistii de tipul Bacovia-Petica, durerea spiritului ulcerat, sentimentul crizei, se exteriorizeaza intr-un monolog tulburator.
Adeptii continuitatii militeaza pentru specificul national". Europenismul e in favoarea celorlalti. Ovid Densusianu si
Ion Minulescu, radical diferentiati ca structura, sint capi de serie ai poeziei orasului. De remarcat la modernul Ovid Densusianu simpatia deschisa pentru vitalismul cosbucian. E de presupus ca animatorul Vietii noi se voia, in forul intim, un Cosbuc al cetatii. Poezia dinamismului citadin nu e insa, la Densusianu, si o poezie a energiei. intre tendintele contradictorii, tentativele de echilibru sint neconcludente. D. Anghel, pina la un punct, reprezinta o sinteza.
Spre sfirsitul perioadei, balanta inclina spre nou ca riposta la aplatizarea samanatorista. La Iosif, Goga, N. N. Beldiceanu, Alice Calugaru, lautarul e o simbolizare a melancoliei. Modernii Petica, Bacovia, Minulescu recurg la flaute, orgi si clavire. Nu numai Minulescu, exultand in rapidul Pulmann", dar si Iosif, Goga, G. Valsan, Mircea Dem. Radulescu, Natalia Negru accepta in confesiunea lirica, trenul, gara. Prin Minulescu si Anghel, se impune tema marii, careia Verhaeren si D Annuzio ii consacrasera mari poeme. Elegiacul Verlaine (din care traduc Anghel-Iosif, D. Iacobescu si altiI) isi disputa interesul cu ironistul Heine, foarte agreat. Macabrul, spleenul, satanismul (prin Baudelaire, Rollinat, CorbidrE), sint atitudini fara rezonanta. Dupa Stefan Petica, prolificul Mircea Dem. Radulescu saluta gratia botticeliana. De verva spumoasa a lui Edmond Rostand sint cuceriti Anghel-Iosif (Caleidoscopul lui A. Mirea, CometA), Mihail Codreanu (traducator al lui Cyrano de BergeraC), Oreste, Cineinat Pavelescu. Rostandieni sint si altii.
Poeti de conceptie", poeti cu fond social-umanitar, neoclasici si trubaduri, optimisti si nevrozati reflecta, sub variate titulaturi de grup, particularitatile unui peisaj contradictoriu in oare temele fundamentale, existenta, erotica, timpul, moartea nu ating marea poezie. Mostre antologice exista ; poeti de marimea lui Tudor Arghezi si Lucian Blaga, ajunsi la maturitate intre cele doua razboaie, nu.