Am citit si am comentat acum vreo cinci ani (adica atunci cand au fost reeditatE) memoriile reginei Maria. Ceea ce impresiona, mai intai, in acea lunga automarturisire (trei corpolente volumE), a fost prea marea asteptare a acestei domnite pentru a ajunge regina a Romaniei. A fost o adastare de 22 (douazeci si doI) de ani pentru ca, maritata cu principele Ferdinand in 1892, a devenit regina de abia la 28 septembrie 1914 (stil vechI). in tot acest timp a avut de indurat severitatea unchiului (regele Carol I) care nu-i ingaduia nici o iesire din litera protocolului, nici o abatere de la vointa sa suverana dictand si supraveghind totul, inclusiv educatia copiilor, cenzurandu-i si plecarile in strainatate. Si in acest rastimp a nascut cinci copii (ultimul, Mircea, a murit in 1916, la varsta de trei anI) de a caror crestere, repet, nu avea voie sa se ocupe cum socotea ea ca e mai bine. Acest trai incorsetat de veghea tiranica a suveranului, indurat peste doua decenii, a dat, adesea, in clocot. Principesa Maria era o vitala si a gasit cai de scapare spre mondenitate si trai mai libertin. A avut numeroase flirturi si amoruri, cel mai cunoscut fiind cel cu Barbu Stirbey, cu care - au precizat oameni informati - a si conceput unul din copiii ei, principesa Ileana. Si acest amor a fost indelungat, convertit, finalmente, intr-o durabila prietenie nu numai amoroasa cu regina ci si chiar regele Ferdinand, cultivat mult, dar binisor nehotarat si chiar abulic. Ajunsa pe tronul Romaniei, regina Maria a contribuit enorm la pastrarea neutralitatii tarii si, apoi, la alianta cu Antanta Iar in perioada razboiului, inclusiv in greii ani ai refugiului in Moldova, cand totul ne era impotriva, regina Maria a fost un extraordinar factor de curaj, refuzand exilul in Rusia, imbarbatand ostasii si alinandu-le suferintele. Rolul ei in faurirea Romaniei Mari a fost extrem de important. A mai domnit mai putin de un aeceniu. Pentru ca, in 1927, a murit regele Ferdinand, a fost declarat rege nepotul ei Mihai, instituindu-se o regenta (din care n-a facut parte, desi a dorit-o imenS) iar din iunie 1930 s-a auloinscaunat pe tron fiul ei Carol al 11-lea, care, dctcs(and-o efectiv, a supus-o, in anii treizeci, unei umilinte sfidatoare, neascunsa, grobiana si inventiva, inveninandu-i ultimii ani de viata. (A murit in 1938.)
Pe langa memorii (Povestea vietii melE), regina Maria si-a tinut un jurnal, inceput in 1916 si terminat in 1938. Primii doi ani din jurnal au intrat, selectiv, in al treilea volum al memoriilor. Restul de caiete (sunt, precizeaza editorul, in total, 102 caietE) incep, acum, sa fie publicate in romaneste, ele aflandu-se, redactate in limba engleza, la Arhivele Statului din Bucuresti. Primul volum, recent aparut la Editura Albatros, cuprinde insemnarile perioadei decembrie 1918-decembrie 1919, adica materia a cinci caiete (XV-XIX). Desi a cochetat cu muzele, voindu-se scriitoare asemenea Carmen-Sylvei, insemnarile reginei Maria nu vadesc calitati expresive. Ele sunt mai ample decat telegraficele insemnari ale lui Titu Maiorescu, chiar mai cuprinzatoare decat cele ale lui Marghiloman sau chiar N. lorga. Dar nici unde nu se profileaza artistul, aici inexistent. Ele sunt insa placute la lectura, constituindu-se intr-un document istoric. Ne lasa, pentru o clipa, sa patrundem in intimitatea atat a unei regine cat a familiei regale, cu atat de absorbantele preocupari si responsabilitati. Nu era deloc usoara viata unei regine, pe atunci. Aglomerarea de protocol, griji cu institutiile de caritate, mondenitate acaparanta si, pe deasupra, amestecul necesar in treburile politice ale tarii. Realitatea este, s-o spun de pe acum, ca regele Ferdinand n-a domnit, asemenea regelui Carol I, ca un suveran constitutional. El facea guvernele, numind - prin rotatie, primii-ministri care, apoi, faceau alegeri pe care, in zdrobitoare masura, le castigau invariabil prin trucaj electoral. Guvernele nu erau - nici atunci, nici inainte, nici mai tarziu - la noi, expresia vointei electoratului ci aceasta din urma rezultatul vointei guvernului, si el, de fapt, expresia deciziei suveranului. De aceea suveranul era factorul politic esential, de vointa sa depinzand echilibrul de putere in tara. Titu Maiorescu apreciase, intr-o scrisoare, din iunie 1898. catre un partizan politic: Practic vorbind: noi suntem o monarhic despotica, mascata sub o constitutie liberala. Regele numeste astazi pe ministri, cum vrea, iar ministri fac majoritatile parlamentare, cum vor. Nici nu putea fi altfel intr-o tara, care pana la 1857-59 era smerita sub greco-turco-rusi" (vezi cartea mea. Viata lui Titu Maiorescu, voi. II, 1987. p. 123). Asa se explica de ce era atat de ocupat regele cu viata politica. Si cum regele Ferdinand era mereu indecis, slab, regina Maria (impreuna cu Barbu StirbeI) i se ala.urau suveranului, consiliindu-1 si influentandu-i foarte mult adoptarea hotararilor. Situatie, in comparatie cu o Curte precum cea a Angliei, era, la noi, anormala din acest punct de vedere. Dar asta era situatia de fapt si regina Maria i s-a adaptat firesc. Si, adaug, increderea regelui, a reginei Maria, ca si a lui Barbu Stirbei se indrepta spre
Ionel Bratianu, seful puternicului P.N.L. Aveau toti trei, mai putina sau deloc incredere in noile formatiuni politice postbelice si erau hiperocupati pentru a gasi solutii guvernamentale viabile. Iar oamenii politici neliberali si antiliberali judecau cu asprime simpatia perechii regale pentru Ionel Bratianu, condamnand-o, vehement. Au facut-o, hotarat, Al. Averescu, C. Argetoianu, N. Iorga, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, intretinand, in jurul deciziilor regale, o atmosfera incordata, mereu exploziva, care dadea mult de furca perechii regale.
Patru sunt evenimentele mai importante traite si descrise in acest an de insemnari ale reginei Maria. Mai intai e momentul emotionant al reintoarcerii familiei regale, in 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, in Bucuresti. Fusese o clipa mult asteptata timp de doi ani, care, adesea, parea a nu mai veni. Si, totusi, norocul a fost de partea Romaniei, si reintoarcerea a devenit realitate: Ne-am intors dupa doi ani lungi de exil. Ne-am intors - nu-mi vine sa rostesc cuvantul, dar trebuie totusi spus, pentru ca, indiferent ce va urma, astazi acesta este adevarul, ne-am intors triumfatori!
" Intrarea a fost, cu adevarat, triumfala. Soldati, romani si aliati, aliniati pe ambele trotuare ale soselei, mii, zeci de mii de bucuresteni aclamau in delir, familia regala, calare, a trecut prin aceste coloane vii, oprindu-se, un moment, la statuia lui Mihai Viteazul din fata Universitatii, de acolo, la Mitropolie pentru o slujba solemna si, de aici, intr-o masina deschisa, cortegiul a pornit spre Cotroceni Era un triumf si un omagiu care i se cuveneau regelui si reginei. Dc-abia dupa-amiaza s-au dus sa viziteze Palatul Regal din Piata Victoriei. Ziua a fost incheiata cu un dineu, si el solemn. Istoria isi reintra in matca ei fireasca. Al doilea eveniment important e, in.acest an de insemnari, vizita efectuata de regina Maria la Paris si Londra, in februarie-aprilic 1919 (stil vechI) pentru a recuceri simpatia corifeilor conferintei de pace de la Paris in favoarea tarii noastre. N-a fost deloc o calatorie de placere ci una, si inca aglomerata, diplomatica. Regina se bucura de un prestigiu imens in cercurile suspuse ale fostilor aliati si cuvantul ei ne putea aduce servicii diplomatice utile. De fapt, neintelegerile la Conferinta de pace par, azi, neimportante. Ni se reprosa incheierea armistitiului si tratativele de pace cu Puterile Centrale, nu ni se recunostea dreptul - inscris in tratatul politic din august 1916 -asupra intregului Banat (dar asta se datora, in fapt, intelegerii prealabile dintre Takc lonescu si PasicI) si ni se impunea un statut obligatoriu pentru minoritati. Daca Bratianu ar fi fost mai maleabil si se adapta, lucid, situatiei, totul s-ar fi desfasurat cum trebuie. Dar el nu recunostea intelegerea Takc Ionescu-Pasici, cerea tot Banatul (inclusiv partea care apoi s-a numit Banatul sarbesC), nu admitea statutul minoritatilor si cerea sa fim considerati ca facand parte dintre tarile care au castigat razboiul. Regina Maria a fost chemata sa netezeasca aceste asperitati. S-a intalnit cu Clemenceau, cu Loyd Georgc, cu presedintele american Wilson, fiind, peste tot, primita cu respect si simpatie, Bratianu fiind inca, la Paris, seful delegatiei romane. Presa pariziana toata era plina de reportaje si interviuri despre si cu regina, iar la Londra atmosfera a fost asemanatoare. Nu se poate spune ca vizita reginei Maria n-a fost utila. Dar mai marii Conferintei de pace continuau sa-si mentina punctele de vedere, Bratianu a parasit Conferinta suparat, Vaida-Voevod, devenit premier, 1-a inlocuit pe Bratianu si acesta a fost mai intelegator si mai maleabil. Pana la urma, Romania Mare, infaptuita in 1918, a fost recunoscuta oficial de Conferinta si, de fapt, asta era important. Un al treilea eveniment de seama in acest an 1918-1919 1-a constituit vizita perechii regale (mai 1919) in Ardeai. Era cea dintai vizita a familiei regale in
Ardealul revenit in trupul tarii si ca a fost emotionanta foarte. Pe tot parcursul drumului, noteaza la Campeni regina, am avut cele mai loiale si mai entuziaste primiri din partea taranilor, in fiecare sat, de multe ori femeile mi-au oferit cusaturi facute in casele lor." Tulburatoare a fost primirea la Alba lulia: am intrat in vechea cetate prin aceeasi poarta prin care, cu multe secole in urma, intrase calare Mihai Viteazul. Am fost frenetic aclamati Poale, din toate primirile pe care le-am avut, aceasta a fost cea mai entuziasta, erau mii de oameni care aproape ca-si pierdusera capul de bucurie". in sfarsit, evenimentul, de un dramatism acut, c legat de casatoria morganatica (apoi anulata de guverN) dintre printul mostenitor Caro!
si Zizi Lambrino. Desi casatoria a fost anulata, printul continua aventura sa cu amanta, creand o imposibila situatie in familia regala si in viata politica a tarii. Robit amantei sale, printul voia sa abandoneze dreptul la succesiune, pentru a-si trai zilele alaturi de femeia iubita. La 21 mai 1919, exasperata, regina nota: Am avut un moment groaznic de disperare cumplita. Pentru prima data, aproape ca mi-am urat fiul, l-am dispretuit si mi-a fost amarnic de rusine de el". Dar calvarul continua, Zizi a nascut un fiu, Carol voia sa-1 recunoasca, regina si regele suferind mult. Se amestecau, firesc, in incident, si oamenii politici, fiecare voind sa acumuleze, de aici, capital politic. Scandalul a fost mare si a durat multa vreme pana a fost inchis. Intereseaza, desigur, in aceste pagini de jurnal, opiniile despre oamenii politici. Acum, simpatia se indrepta spre
Ionel Bratianu si apropiatii sai liberali. Averescu trezea spaime, Maniu era inca nestiut, Vaida parea agreabil. Surprinde opinia despre N. Iorga, care i-a adus reginei mari servicii, o adora efectiv. Dar cum ajunsese presedinte al Camerei Deputatilor sub guvernul Federatiei Unite si avea alte pareri despre incidentul Carol-Zizi Lambrino, regina il considera acel batran profesor, vanitos, impulsiv si putin smintit".
Editia e ingrijita de dl Vasile Arimia si traducerea din engleza li se datoreaza doamnelor Valentina Costache si Sanda Racoviceanu. Pe langa o prefata, cam terna, dl V. Arimia a intocmit si note, unele sunt, desigur, utile. Dar domina notele de informare enciclopedica, trecand senin peste detaliul semnificativ. Nota despre Barbu Stirbei nu sufla o vorba despre relatia sa sentimentala cu regina Maria, care s-a pastrat devenind o prietenie amoroasa, Stirbei devenind indispensabil, chiar incetase a fi maresalul Palatului, pentru toate treburile publice Regina marturiseste asta adeseori si e ciudat ca editorul nu a gasit necesar sa clarifice lucrurile. Si in cazul celebrului colonel canadian Boyle, nota d-lui Arimia e alba si nesemnificativa, desi era notoriu faptul, atunci, ca spatosul si cam verosul canadian a fost amantul reginei, la Iasi si, apoi, la Bucuresti. Argctoianu, in memoriile sale, descrie o scena cu Boyle, pe vremea cand ci era ministru de Finante in guvernul Avcrescu (martic-iunie 1920), cand regina se rupsese vadit din bratele amorului si bacanta imbatata de fericire a inaintat spre mine imbatata" Si, in alta parte: Regina a ramas insa cu aripile frante, caci marele amor al vietii sale n-a fost Stirbei, ci Boyle". Nota despre generalul Dumitru lliescu nu spune nimic despre marea sa incapacitate militara care a adus tarii dezastrul de la Turtucaia. Nota despre generalul Radu R. Rosetti uita sa mentioneze ca a fost si ministru in guvernul Ion Antonescu de dupa rebeliune. Si tot asa inainte, cuminti note de dictionar enciclopedie, cam fara tangenta cu textul pe care ar trebui sa-1 comenteze si sa-1 clarifice, lamurind invatat, lectura celui neprevenit.
Iunie 1996