Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Istoria criticii literare despre Sinteze literare



in istoria criticii literare, perioada ce se intinde de la mijlocul secolului al XVIII-lea pina in deceniul 1830-1840 ridica, cu deosebita claritate, toate problemele fundamentale care ne preocupa si astazi. Este perioada cind asistam la dezintegrarea marelui sistem al criticii neoclasice, mostenit din antichitate si apoi dezvoltat si codificat in Italia si Franta in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, si la aparitia unor tendinte noi, care la inceputul secolului al XIX-lea s-au cristalizat in curente romantice.



Dupa cit se pare, in prezent ne-am eliberat de dominatia ideilor romantice, ajungind sa intelegem mult mai bine si sa privim cu mult mai multa simpatie punctul de vedere neoclasic. Astazi exista o literatura academica bogata care interpreteaza principiile, aplicatiile si evolutia criticii neoclasice nu doar cu simtul de dreptate al istoricului impartial, ci imbratisind cu entuziasm principalele doctrine neoclasice si combatind cu inflacarare polemica crezul romantic. in critica neacademica engleza si americana gasim, de asemenea, multe tendinte si idei care ar putea fi considerate o reinviere a principiilor neoclasice. in vestita prefata la For Lancelot Andrewes (1928), T.S. Eliot si-a caracterizat drept clasicist punctul sau de vedere general -■ si el a influentat critica literara contemporana cit se poate de profund, daca nu in toate problemele teoretice, cel putin prin diferitele judecati pe care le-a emis si prin inclinatia generala a gustului sau. Accentul pus de Eliot pe impersonalitatea si obiectivitatea poetului, conceptia Iui despre poet, in care vedea un "fir de platina" catalizator (pentru a cita vestita comparatie din Tradition and the Individual TalenT), ar putea fi interpretate ca o reluare a principiilor neoclasice, reprezentind in mod sigur o reactie impotriva subiectivismului si lirismului romantic, impotriva exaltarii romantice a eului. Permanenta subliniere de catre Eliot a rolului intelectului in procesul de creatie, pledoaria lui pentru constructia rationala si solida si conceptia lui ca poezia trebuie scrisa cel putin tot atit de bine ca si proza ar putea fi considerate, de asemenea, neoclasice. Stilul familiar, de conversatie, pe care 1-a recomandat in poezie, invita la o comparatie cu stilul folosit de Dryden si Pope. Faptul ca a fost profund convins de continuitatea traditiei occidentale, conceputa de el nu numai ca o forta literara, ci si ca o forta morala si religioasa, ar putea, la rindul lui, sa fie interpretat ca o reintoarcere constienta la convingerea similara, exprimata insa mai putin constient si mai putin raspicat, din epoca dominatiei neoclasicismului. Definindu-si idealul de critica, Eliot isi manifesta preferinta pentru analiza, pronuntindu-se impotriva impresionismului si "aprecierii", pe care am ajuns sa le asociem cu atitudinile romantice.



Daca examinam opiniile altor critici contemporani remarcabili, putem gasi aceleasi elemente, sau cel putin unele dintre ele. F.R. Leavis desfasoara steagul traditiei si analizeaza orice poezie din punctul de vedere al "limbajului viu". Yvor Winters vorbeste despre "sensul prozaic" - ideea morala care sta la baza unui poem - vazind in poezie o proza de un tip mai intens. Recenta si aproape universala sporire a interesului pentru economia expresiei, pentru maiestrie artistica si pentru retorica si procedeele ei poate fi considerata neoclasica. A privi cu aversiune strigatul liric, tonul pur subiectiv si elementul pur biografic e ceva obisnuit astazi, in Statele Unite, majoritatea exponentilor "Noii critici" se exprima foarte sever la adresa poetilor romantici englezi, in special la adresa lui Shelley. Multi considera ca spiritul, paradoxul si ironia sint cele mai importante procedee ale poeziei.

Dar a prezenta situatia actuala a criticii doar ca o reinviere a neoclasicismului ar insemna a o simplifica absurd. Caci, bineinteles, nu este vorba de o reinviere totala; si se poate sustine ca doctrinele neoclasice sint folosite astazi intr-un context diferit si cu semnificatii modificate. S-ar putea sustine chiar si un punct de vedere opus: in unele dintre cele mai importante teorii ale lor, numerosi critici moderni utilizeaza, de fapt, cu mai multa pregnanta, idei romantice. Examinarea ascendentei unor termeni-cheie ai criticii recente va demonstra acest lucru. Ideea unitatii "organice" a operei literare isi are originea intr-un pasaj din Poetica lui Aristotcl (capitolul VIII). O gasim apoi in conceptul neoclasic de "unitate in varietate" si in conceptul neoplatonic de "forma interna". Dar abia Herder, Goethe, Schelling si fratii Schle-gel au sesizat implicatiile profunde ale metaforei organiciste, folosind-o consecvent in critica lor. Prin intermediul lui Coleridge, critica organicista a patruns in Anglia. Un nou pas in dezvoltarea conceptiei organiciste il constituie ideea ca o opera literara reprezinta un sistem de tensiuni si de echilibre. T.S. Eliot si, dupa el, LA. Richards1 citeaza mereu pasajul-cheie din Biographia Literaria a lui Coleridge in care imaginatia este prezentata ca echilibrarea sau impacarea unor calitati opuse sau discordante2. Pasajul nu contine o idee neoclasica sau o idee originala a lui Coleridge. El nu face decit sa reproduca ceea ce spusesera unii dintre cei mai romantici esteticieni germani, in special Schelling. Pe acesta Coleridge il studiase cu atentie, iar in 1817, cind scria Biographia Literaria, il admira atit de mult, incit pe sine se considera, cel putin pentru moment, un simplu propagator al filozofiei lui*. Contrariile si tensiunile se pot usor asocia cu ironia si paradoxul. Ideea folosirii estetice (nu doar retoricE) a ironiei isi are originea la Friedrich Schlegel. La un alt critic german, pe care putini il mai citesc astazi, Karl Wilhelm Ferdinand Solger, gasim, in chiar miezul sistemului sau, conceptia ca intreaga arta este ironie si paradox - iar Coleridge citise si adnotase cartea lui Solger Erwin (1815). Distinctia dintre sensul conotativ si sensul denotativ al semnelor lingvistice a fost stabilita mai demult, dar abia odata cu Vico, Blackwell, Diderot si Hamann se enunta teoria care vede in metafora si simbol elementul principal al poeziei; ea isi gaseste elaborarea completa la fratii Schlegel, pentru care poezia reflecta si exprima, prin sistemul corespondentelor, reteaua de simboluri ce cuprinde intregul univers. Se pare ca lui Goethe ii datoram distinctia dintre alegorie si simbol, distinctie dezvoltata apoi la Schelling si de August Wilhelm Schlegel, de la care a fost preluata de Coleridge. Desigur, mitul a repre; zentat dintotdeauna un procedeu al poeziei: mitologiile clasica s1 crestina au constituit baza epopeii si tragediei neoclasice. Dar conceptia ca orice poezie e mit, ca e necesar si posibil sa se creeze noi mituri, o gasim pentru prima data la Hcrder, Schelling si Friedrich Schlegel. Singurele anticipari necunoscute sau foarte putin cunoscute la vremea lor au fost viziunile si fanteziile mitologice ale lui William Blake.





Majoritatea criticilor moderni cer poeziei sa fie concreta, vizuala, precisa, nu abstracta sau universala. Si aici se poate arata ca unii critici preromantici au fost primii care au respins cu ho-tarire conceptia mai veche, conform careia poezia trebuia sa fie abstracta, universala, "sa nu numere nervurile lalelei, sa nu descrie diferitele nuante ale verdelui padurii". Schimbarea a avut loc la sfirsitul secolului al XVlll-lca - iar noi nu ne-am intors la idealul neoclasic. Astfel, daca urmarim ascendenta conceptelor-cheie ale multor critici moderni, ajungem inevitabil la perioada romantica, desi respectivii critici moderni pot sa nu fie intotdeauna constienti de derivarea exacta a termenilor specifici pe care-i folosesc. Fireste, o serie de concepte nu sint luate direct din sursele originale, ci ne-au parvenit trecind prin numerosi intermediari: prin Coleridge, Poe, simbolistii francezi si Croce. in mod paradoxal, criticii moderni declarat antiromantici, care resping o mare parte a poeziei romantice precum si unele dintre pretentiile metafizice ridicate in favoarea poeziei de catre critica romantica, au reinviat, totusi, principiile fundamentale ale acesteia. Poate ca ar fi mai corect sa spunem ca ei au realizat un curios amestec de concepte clasice si romantice. Desigur, critica moderna nu poate fi prezentata, pur si simplu, ca un astfel de amestec. Ea isi are caracteristicile ei distinctive. Contributiile aduse de semantica, sociologie, psihanaliza si antropologie sint, in mare masura, noi. Oricare ar fi insa realizarile si originalitatea criticii moderne, nu trebuie sa uitam ca problemele pe care le ridica au fost ridicate si inainte, si ca radacinile ei sint adinc infipte in perioada pe care o discutam. Parerea, recent exprimata, ca inainte de epoca noastra, cu exceptia lui Aristotel si Coleridge, n-a existat critica literara si ca "la ora actuala critica < moderna» nu pare sa existe decit in Anglia si in America", nu este altceva decit o expresie a ignorantei3. Sentimentul continuitatii traditiei critice poate spori daca ne dam seama ca problemele pe care le discutam astazi au un trecut indelungat si ca nu este nevoie sa incepem sa ne gindim la ele pornind de la zero. Faptul ca critica moderna nu sesizeaza acest lucru, ca fiecare critic american (si nu numai americaN) isi inventeaza propriul sau vocabular "fabricat in casa", propriul sau set instabil de termeni diferind uneori de la un eseu la altul, este cel mai serios obstacol in calea initierii, propagarii si victoriei finale a unei actiuni excelente.

intelegerea acestor optzeci de ani ne va permite sa intelegem situatia contemporana. Nu trebuie sa se considere insa ca in cele ce urmeaza as vrea sa prezint, in primul rind, o teza asupra originilor criticii moderne; ceea ce doresc de fapt este sa urmaresc istoria criticii, in toata complexitatea si multiplicitatea ei, ca domeniu de sine statator. O astfel de istorie nu se poate scrie fara un cadru de referinta, fara un criteriu de selectie si de evaluare. Acestea vor fi influentate de propria noastra epoca si determinate de propria noastra teorie a literaturii.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.