Aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XlX-lea, ca reactie antiromantica si antiparnasiana, simbolismul a fost un curent literar si artistic "ce cauta sa sugereze, prin valoarea muzicala si simbolica a cuvintelor, nuantele cele mai subtile ale vietii interioare" (DEX).
Tentativa lui Baudelaire de a descifra "analogia universala" si legaturile ascunse dintre lucruri, demersurile lui Mallarme pentru a inventa un nou limbaj poetic, filosofia lui Nietzsche, ruptura fata de parnasieni sunt premisele cristalizarii unui nou curent, numit de Jean Moreas, inca din 1855, "simbolism", termen care poate sugera "tendinta actualului spirit creator in arta" (J. MoreaS).
Desi se vorbeste de doua scoli simboliste in peisajul liricii franceze - cea "decadenta", cu insistenta asupra nelinistii, a nevrozei sau a spleen-uui fiintei citadine, si cea simbolista, de esenta intelectuala, curentul este relativ unitar prin poezia invaluita in mister si muzica interioara, profunda.
Simbolismul ilustreaza efortul de modernizare a liricii, complexitatea estetica a timpului, nevoia de o noua arta, de o "poezie a viitorului", anticipand indiscutabil formele moderne ale expresionismului sau suprarealismului.
Trasaturi:
. Propune o noua viziune poetica, ce decurge din intuirea complexitatii lumii si a "universalei analogii".
. Se valorifica muzicalitatea cuvantului, a cadentelor si rimelor, conform principiului de la musique avant toutes choses (P. VerlainE). Apar refrene, laitmotive, armonii sugestive, repetitii, aliteratii ce converg spre o muzica interioara inefabila a poeziei.
. Sugestia este tehnica secreta prin care poezia evita rostirea directa si substituie magic obisnuitul cu neobisnuitul, realitatea cu imaginea ei ideala. Cuvantul poetic este magic, aluziv, conotativ, pentru ca "a numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem (); a sugera, iata visul nostru" (S. MallarmE).
. Simbolul este unul dintre instrumentele prin care se realizeaza sugestia, este un semn (imagine, obiect concret, o cifra, un cuvanT) care substituie un element abstract (idee, concept, fenomeN). Frecvent in matematica, logica, semiotica, arta, hermeneutica, simbolul devine in poezie figura de stil de nivel superior, alaturi de metafora, imaginea sensibila, oglinda lirica a unei idei. intr-o lume in care sacrul este camuflat in profan, poetul cauta cheia de interpretare a unui univers de semne, iar simbolul devine, in contextul simbolismului, mijlocul de relationare cu sacrul sau de revelare a acestuia, nu prin semnificatii consacrate, reperabile (ca in textul romantiC), ci chiar prin ambiguitate si potentare a misterului.
. Corespondentele exprima legatura universala dintre lucruri, sunt un mijloc de sugestie anticipat de Baudelaire in celebrul vers din poemul Correspondances: "Parfum, culoare, sunet, se-ngana si-si raspund", stabilesc raporturi intre senzatii diferite, aspecte variate, culori si sunete, muzica si poezie, parfumuri si trairi, cautand magica analogie universala, tradusa in sinestezii sugestive: "Primavara -o pictura parfumata cu vibrari de violet" (G. BacoviA).
. Predomina imaginile vagi, fara contur, clarobscurul de tip impresionist, iar spatiile poetice sunt: orasul de provincie, taverna, parcul solitar, strazile pustii, mahalaua sordida.
. Motive simboliste: singuratatea, tristetea metafizica, evadarea, ploaia, nevroza, spleen-u (amestec de plictis, tristete, dezolarE).
. Obsesia culorilor (alb, negru, violet, rosu, galbeN) este dublata contrapunctic de sugestia instrumentelor muzicale (vioara, clavirul, harfa, pianul, caterincA), toate exprimand stari sufletesti limita.
. Prozodia primeste libertati noi - versul liber, refrenul obsedant, neologismul, ritmul interior.
Reprezentanti in literatura universala: Ch. Baudelaire, S. Mallarme, A. Rimbaud, P. Verlaine, J. Moreas, R. Ghil, T.S. Eliot, S. Esenin.
Reprezentanti in literatura romana: Al. Macedonski, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, George Bacovia,
Ion Minulescu.
Al. Macedonski este teoreticianul simbolismului romanesc, fara ca poezia lui sa fie in totalitate simbolista. in articole ca "Arta versului" (1890), "Poezia viitorului" (1892) sau "Logica poeziei" (1880), Macedonski va comenta noile tendinte din lirica europeana, identificand poezia cu muzica ("arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii") sau definind poezia ca "muzica, imagine, culoare". Mai mult, el vorbeste despre logica "poeziei", care este "nelogica intr-un mod sublim", precum "insusi absurdul", devansare socanta a epocii spre tendintele poetilor moderni de a face "limbajul sa spuna ceea ce limbajul nu spune niciodata natural" (J. Cohen, Structure du langage poetiquE). Studiile lui Macedonski, simultane cu dezvoltarea simbolismului francez, atrag pe tinerii poeti fascinati de idealul artei ca valoare suprema, de prestanta poetului contestat. Poetul traieste iluzia de a ajunge, in interiorul cenaclului sau, "Literatorul", la "inaltimea sa imaginara si efemera, la conditia de rege, profet si magician" (A. MarinO).
in desfasurarea simbolismului romanesc se identifica mai multe etape:
1. Etapa cautarilor, a experientelor - reprezentata de Al. Macedonski si articolele sale publicate in revista Literatorul. Atrasi de experientele simboliste vor fi si Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Stefan Petica, Dimitrie Anghel ("poetul florilor", atras de rafinamentul senzatiilor olfactive, muzicale, cu predispozitie spre reverie, spre starile vagi, difuze, spre magia corespondentelor - volumele in gradina, FantaziI).
2. Directia pseudosimbolista de la Viata noua, revista coordonata de Ovid Densusianu. Se cultiva poezia citadina, cu parcuri, havuzuri, turnuri, in opozitie cu poezia satului, a samanatorismului. in schimb, nu se asimileaza esenta simbolismului, starea de spirit, inefabilul expresiei, nelinistea si nevroza sufletelor ce cauta un alt mod de comunicare prin versul modern.
3. Simbolismul "exterior" este reprezentat de Ion Minulescu. Acesta valorifica modalitatile noi de expresie, aspectul formal si mai putin viziunea, substanta simbolista. Poezia sa este retorica, declamativa, dar trimite la mirajul departarilor (Romanta celor trei corabiI), la muzicalitatea versului, a cuvantului neologic, la exotismul numelor proprii (Babilon, Corint, NinivE). Uneori se intuieste si nota grava, tristetea care dizolva poza retorica a eului (Ultima orA). 4. Simbolismul autentic, bacovian, prezent in volumele
Plumb, Scantei galbene, Comedii in fond etc, poezie a tristetii, a depresiei, a sugestiilor si a corespondentelor eului cu lumea, cu universul perceput in dezordinea si ciclicitatea sa fatala. intr-un autentic spirit modern, poezia bacoviana sintetizeaza temele si motivele simboliste, dar se inscrie intr-o zona mai larga, ce anunta notele expresionismului si chiar dezagregarea discursului avangardist.
O noua conceptie despre poezie, alte tehnici poetice, modificari ale limbajului artistic se remarca in evolutia simbolismului romanesc, un moment literar perfect sincronizat cu tendintele europene, deschizand drumul curentelor moderne ale secolului XX.