Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Folclorul si literatura romana din perioada romantica despre Sinteze literare



Interesul accentuat si organizat fata de creatia folclorica este o manifestare specifica romantismului, determinata de necesitatea adincirii formelor concrete si reale ale vietii, ele a sublinia particularul, cu corolarul imediat al culorii locale, de a explora si promova fondul specific national. De- sigur, apropieri de literatura populara si tentative sporadice de a o valorifica prin culegeri tiparite au existat si in epocile anterioare. in studiul sau G. A Biirger et Ies origines anglaises de la ballade lilteraire en Allemagne (Paris, Hachette, 1889), G. Bonet Maury ne informeaza ca primele culegeri de balade au fost realizate in Spania, in 1510, si Danemarca, in 1591, urmate de cele trei volume A Collection of Old Ballads, aparute la Londra, in 1723 1727. Adevarata descoperire si valorificare creatoare a resurselor folclorice nationale se produce insa o data cu afirmarea romantismului, care deschide noi perspective gindirii si sensibilitatii umane, proclama o noua viziune estetica, readucind literatura la izvoarele autohtone, nationale, din realitatea imediata, fenomen intimplat mai intii in zona culturilor nordice, in Anglia si Germania, unde apar primele manifestari romantice. Un des traits dominants du romantisme, en Angleterre et en Allemagne, spune Paul van Tieghem in Le mouvement romantique c est la rupture avec la tradition erudite greco-latine, et le retour aux sources nationales de la poesie et du drame : mythologie celtique ou germanique, folklore, legendes epiques, chants populaires, contes populaires" 1.

Cel dintii important moment in revelarea comorilor folclorice, cu consecinte salutare, deosebit de fertile pentru creatia culta, 1-a inscris culegerea lui Thomas Percy Reliques of Ancient English Poetry, aparuta in 1765. Aceasta culegere a exercitat o puternica inriurire atit in Anglia cit si in Germania, determinind orientarea unor mari scriitori ai epocii spre creatia populara, in primul rind a lui Walter Scott si apoi a lui Biirger, care in 1773 daruie celebra sa balada Lenore.





Culegerea lui Thomas Percy e tradusa si tiparita in Germania in 1767, punind premisele unei miscari folclorice ce avea sa capete in scurt timp un caracter european, sub auspiciile romantismului, de hotaritoare insemnatate pentru interferenta dintre creatia culta si cea populara. Aceasta noua si vasta miscare folcloristica o inaugureaza Johann Gotfried Her-der, in 1779, prin culegerea sa Volklieder, intrata in circuitul literaturii universale si in constiinta umanitatii sub titlul Stimmen der V olker in Liedern, al editiei din 1807. Culegerea lui Herder este importanta nu numai prin aceea ca aduce la lumina, pentru prima data, un florilegiu din folclorul poetic al mai multor popoare, ci si prin faptul ca pune bazele teoretice ale cercetarii si cunoasterii coordonatelor fundamentale ale poeziei populare, argumentind ca aceasta reprezinta floarea cea mai frumoasa a particularitatilor unui popor". Ideea de baza a lui Herder, pe care o vom intilni si la scriitorii romani din secolul al XlX-lea, este aceea ca poeziile populare, pe linga faptul ca releva ceea ce este specific national, contin arhiva unui popor", sint depozitarele unor marturii istorice autentice.

Culegerea lui Herder a exercitat o dubla inriurire, una pe plan national, in cadrul literaturii germane, iar alta pe plan european, in literaturile mai multor popoare. in ceea ce priveste literatura germana, Herder a declansat asimilarea creatiei folclorice de catre cei mai reprezentativi scriitori ai epocii, determinindu-i sa se inspire cu deosebire din balada populara, cum au facut Goethe, SchiHcr, mai ales in anul 1797, anul baladelor", dupa propria sa expresie, apoi Uhland, Wieland, Heine. Pe de alta parte, culegerea lui Herder si conceptiile sale teoretice au propulsat aparitia unor noi culegeri de literatura populara, mai intii in Germania, cum au fost culegerea de cintoce populare si balade Des Knaben Wunder-born (1806 1808) de Achim von Arnim si Clemens Bren-tano, si culegerea de povesti a Fratilor Grimm Kinder und Hausm archen (1812 1815). in tarile europene, in prima jumatate a secolului al XlX-lea, incep sa apara tot mai numeroase culegeri de literatura populara, multe din acestea determinate de nobilul ideal, alimentat de avintul romantic al epocii, de a releva trasaturile si valorile specifice nationale ale unor popoare, in lupta lor pentru unitate si independenta nationala. Pe aceasta directie se inscrie in primul rind culegerea lui Vuk Karagici Srbske narodne pjesne din 1814 1815 si 1823 1824, cu un viu ecou in epoca, tradusa si in limba franceza, in 1834, de catre Elise Voi art, sub titlul Chants populaires des Serviens, o noua versiune franceza, Poesies populaires des Serbes, datorata lui Aug. Dozon, aparind in 1859. La culegerea lui Vuk Karagici se mai adauga culegerile Drevnie rossiiskie Stihotvorenia (1804) de Kirsa Danilov, Chants populaires de la Grece moderne (1824 1825) de Ch. Fauriel, Pilsni polskie i ruskie ludu galicyjskriego (1833) de Waclaw Zaleski, precum si o serie de culegeri aparute in Danemarca si Suedia.



Aceasta ampla miscare folcloristica desfasurata pe plan european, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, va avea ecouri tot mai puternice si in tarile romanesti, sub impulsul idealurilor romantice ale scriitorilor nostri din epoca respectiva, daruiti luptei poporului roman pentru dreptate si libertate sociala, pentru unitate si independenta nationala. inca de la inceputurile ei, literatura romana a crescut si a evoluat printr-o permanenta si fertila legatura cu folclorul. Acest fenomen de infuzare a sevei folclorice in literatura noastra scrisa il putem distinge chiar de la Psaltirea in versuri a lui Dosoftei, cea dintii versificatie in limba romana nutrita cu aroma versului popular, vizibila in vioiciunea ritmului trohaic, in armonia rimei imperecheate si in simplitatea plastica a graiului si formelor poetice de factura populara. De asemenea, primele pagini de proza literara romaneasca, cele 32 de legende ale lui Ion Neculce din O sama de cuvinte, ce sint auzite den om in om, de oameni vechi si batrini si in letopiset nu sint scrise", poarta aceeasi amprenta a inspiratiei folclorice. in alte literaturi europene, indeosebi cele apusene, schimburile dintre folclor si literatura culta au fost reciproce, Wil-liam Lemit, in lucrarea Le Folklore et nous, vorbeste chiar de un fel de du-te vino", in ceea ce priveste contactul literaturii culte cu folclorul : II faut rappeler aussi combien sou-vent, a toutes Ies epoques, la litterature, la musique, l art savants et populaires des villes ont ete cherche dans Ies fol-kloires mationaux ou etrangers leurs themes d inspiration et leurs modeles de style. La verite est donc que Ies echanges sont z double sens et que depuis le moment (sans doute le haut moyen-agE) ou s est cree dans nos pays une classe intelectuelle distincte du oommun peuple, des echanges constants entre Ies deux formes de civilisation et une fecondation reciproque n ont cesse de se produire. On trouverait d innombrables excm-ples de ces echanges, dont ii est le plus souvent bien difficile de dire dans quel sens ils se sont produits, et dont ii n cst peut-etre pas absurde de supposer qu ils ont du constituer dans bien des cas un veritable va-et-vient".

Fata de alte literaturi europene, literatura romana a fost un adevarat receptacol al folclorului, 1-a asimilat si 1-a sublimat permanent in substanta sa intima, nerestituind izvorului primar decit o cantitate infima, in mod izolat si intimplator.



Referindu-se la gradul de interferenta dintre folclor si literatura culta, asa cum se prezinta in cadrul literaturilor europene si in cazul aparte al literaturii romane, Ovidiu Papadima precizeaza : Spre deosebire de multe dintre popoarele occidentale la care, inca de secole, literatura populara a primit mai mult de la literatura culta decit i-a daruit ea acesteia la noi folclorul a receptat incomparabil mai putin decit a dat el creatiei culte. Este un adevar deci ca literatura culta romaneasca dato,reaza incomparabil mai mult folclorului nostru decit sclipirile care au patruns ide la ea spre el." J

La inceputul secolului al XlX-lea, cind literatura romana isi fundamenteaza structura ei moderna, avea o situatie specifica, in raport cu alte literaturi romanice. Cunoscuse si asimilase valorile antichitatii, trecuse printr-o epoca umanista, dar nu se dezvoltase intr-o productie originala de tipul Renasterii, de inspiratie livresca, savanta, ceea ce a apropiat-o si a mentinut-o permanent in strinsa legatura cu folclorul, indeosebi cu poezia populara. Literatura Renasterii, spune Tudor Vianu - oriunde o intilnim, a fost o literatura de surse savante si, uneori, o literatura livresca. Aceasta caracteristica s-a accentuat pe masura ce Renasterea evolua spre sfirsitul ei si a constituit un strat izolator intre creatia populara si cea culta. Fiindca Renasterea, ca miscare literara, a lipsit din dezvoltarea literaturii romane, aceasta n-a pierdut niciodata contactul cu sursele populare si cind a ajuns sa dea creatii artistice originale de o valoare inalta, literatura ro-mina a pastrat un caracter popular. Este prima caracteristica izbitoare in evolutia ei de-a lungul secolului al XlX-lea si al XX-lea."



Faptul ca literatura romana, de la originile ei si pina in contemporaneitate, a fost permanent regenerata si dinamizata de creatia populara, este un adevar unanim recunoscut, axiomatic. Titu Maiorescu sublinia : Astazi pot constata ca partea lirica a vietii poporului a fost cea mai roditoare in dezvoltarea ulterioara a literaturii noastre culte, indeosebi pentru Eminescu si, prin mijlocirea lui, pentru urmasii sai." 1 Tot astfel, G. Ibraileanu releva ca in meritele poeziei culte, partea celei populare e imensa, pentru ca poezia culta nu e altceva decit evolutia poeziei populare".2 Desigur, marturiile in aceasta directie sint extrem de numeroase, datorate nu numai criticilor si istoricilor literari, ci si scriitorilor insisi3. De pilda Ion Pillat recunostea ca poezia populara e o traditie si un izvor de reinviere. Fiecare generatie de !

   a Alecu Russo si Alecsandri, de la Eminescu si Creanga, de la Gosbuc si Vla-huta, de la Goga si Iosif pina la generatia de azi, a deslusit din comoara tot pierduta si mereu regasita a viersului popular o noua indrumare si un sens poeziei romanesti." 4 Chiar si in perioada interbelica, in care poezia noastra se ridica la nivelul poeziei europene, sub in,riurirea noilor orientari moderne, actiunea fertilizatoare nu sucomba, ci, dimpotriva, afla cai mult mai subtile si mai profunde de patrundere in substanta organica a liricii si, in general, a literaturii romane din aceasta perioada. in 1936, cercetind zacamintele folclorice in poezia noastra contemporana", Al. Dima demonstra ca avem o poezie sincronizata european, dar careia nu-i lipseste in acelasi timp boarea peisajului local, a climei noastre sufletesti, a clocotului de viata romaneasca ce si-a gasit fireasca expresie in variatele forme ale credintelor, obiceiurilor si literaturii noastre populare".



Rasfringerea folclorului asupra literaturii romane culte, inceputa cu Dosoftei si Ioan Neculce, nu devine o actiune constienta si organizata decit spre sfirsitul primei jumatati a veacului al XlX-lea, dupa 1830, in epoca de pregatire si infaptuire a revolutiei de la 1848. Este epoca de afirmare a idealurilor de dreptate si libertate sociala, de unitate si independenta nationala. Sentimentul patriotic al afirmarii nationale, manifestat in literatura in primul rind prin cunoscutul program al revistei Dacia literara, din 1840, a lui Mihail Ko-galniceanu, fundamentarea stiintei noastre istorice, indeosebi prin lucrarile lui NicoJae Balcescu, interesul tot mai accentuat si mai sincer fata de soarta taranimii, care se confunda cu insusi poporul roman, nazuinta de a crea o literatura originala care sa reflecte realitatile nationale, au constituit cauzele principale care au determinat orientarea scriitorilor epocii spre creatia populara.



Multi dintre scriitorii reprezentativi ai acestei epoci, formati din punct de vedere spiritual si artistic, mai ales iA« timpul studiilor, in ambianta si efervescenta miscarilor romantice din tarile apusene, au introdus in literatura romana, aflata in faza fundamentarii ei moderne, suflul nou al romantismului, in cadrul caruia interesul pentru folclorul national reprezenta o coordonata majora. Scriitorii romantici au vazut in primul rind in poezia populara o sursa inepuizabila a aspiratiei lor spre concret si particular, spre ceea ce este specific national, spre culoarea locala. Atractia pentru natura autohtona, interesul tot mai pronuntat pentru trecutul national, invierea traditiilor proprii poporului din care faceau parte, dorinta nobila de a oglindi viata si caracteristicile propriei natiuni, mai ales intr-un moment de incordare a eforturilor pentru realizarea visului sublim al unitatii, demnitatii si independentei nationale, toate aceste coordonate specifice romantismului au aflat un puternic punct de sprijin in creatia populara, cn,rc le oferea raspunsurile cele mai potrivite.



Pina la Alecu Russo si Vasile Alecsandri, adevaratii descoperitori si primii culegatori ai poeziei populare romanesti, a existat o serie de tentative mai mult sau mai putin intimpla-toare, care au pregatit insa terenul pentru explorarile rodnice si teoretizarile de prestigiu ulterioare. Se pare ca primul culegator de folclor ar fi Gheorghe Asachi, daca acordam credit unor marturii tardive ale acestui pionier al literelor romanesti. O prima marturie depune Gh. Asachi in articolul Literatura serbeasca, aparut in Albina romaneasca an. XX, nr. 6, din 18 ianuarie 1848, p. 21, in care aduce un cald elogiu lui Vuk Karagici, pe care-1 cunoscuse indeaproape si cu care avusese chiar relatii de prietenie in timpul sederii lor comune la Viena, in 1823. Articolul este interesant si prin aceea ca scriitorul nostru acorda folclorului o functie cognitiva a trecutului national, deci si un rol regenerator, aratind ca din culegerea lui V-uk Karagici serbii s-au oglindit, au inteles ce sint, ce pot fi, ce rasufla si ce viitorime-i asteapta", in cadrul articolului, Gh. Asachi precizeaza ca folcloristul sirb i-a daruit, la Viena, un numar de cintece populare, pe care le-a adaugat la cele culese de el insusi, cu scop de a le publica, dar care, din pacate, au fost nimicite de incendiul izbucnit la Iasi in 1827. La acel prilej scria Gh. Asachi D. Vuk adunasa in calatoriile sale o multime de cintece nationale romane, care mi le daduse spre adaogi colectia cin-ticelor de mine adunate cu scop de a le publica, care insa toate au ars la Iasi, in focul cel cumplit din anul 1827". Peste citiva ani, Gh. Asachi revine asupra acestei marturii, afir-mind mai categoric ca s-a indeletnicit cu culegerea poeziilor populare inca din 1822 si ca in 1823, la Viena, si-a sporit culegerea sa cu poeziile primite de la Vuk Karagici. in articolul consacrat culegerii lui V. Alecsandri, publicat in Gazeta de Moldavia, am XXIV, nr. 20, din 17 martie 1852, p. 77, Gh. Asachi scria : inca de la 1822, in epoha emigratiei, calatorind prin provintiile de romani locuite, eu am fost intreprins pentru asemene scop a aduna a lor cintice, iar la 1823, cind petreceam la Viena, mult onorabilul D. Vuk Ste-fanovici, renumitul literator sirb si al meu amic, carile calatorise multi ani prin provintiile sud-slavice spre adunarea anticelor sirbesti, ce apoi la 1823 le au tiparit in trei tomuri la Lipsea cu cheltuiala Printului Milos, au fost adaugit colectia me, daruindu-mi 30 coaie manuscrise cintice romanesti care, cu ocazia calatoriilor sale, le au fost adunat in Transilvania, in Banat si in Tara Romaneasca, si intre care se aflau compuneri foarte interesante. Dar colectia cu multe a mele le au mistuit in Iasi focul anului 1827, incit acele cintari ramasera iar numai in gura poporului, cu melodia patetica in fluierul pastorilor, iar adunarea lor in sarcina literatilor mai fejice de a le asigura de urgia timpului si a evenimentelor".

Potrivit acestor marturii, Gh. Asachi poate fi considerat deci primul nostru culegator de folclor. in aceeasi perioada activeaza si Anton Pann, in 1831 tiparind Poesii deosebite sau cintece de lume, in 1846 volumul de Poesii populare si in 1850 Spitalul Amorului. Anton Pann ocupa insa un loc cu totul aparte, care nu-l situeaza nici printre primii nostri culegatori de folclor, nici printre cei dintii folcloristi cu preocupari teoretice referitoare la literatura populara. Problema a fost elucidata de Ovidiu Papadima, in exegeza Anton Pann, Cintecele de lume si folclorul Bucurestilor, in care precizeaza : A fost Anton Pann un folclorist, si inca primul la noi ? lot atit de putin ca si Vasile Aaron, Constantin din Golesti, Ioan Barac, Iordache Golescu, Zaharia Caircalechi. Adica, de loc. Scrierile sale, prefetele lor nimic nu indica cea mai mica preocupare teoretica referitoare la folclor si nici un semn ca pasionatele dezbateri de idei, pricinuite in Europa de catre descoperirea poeziei populare, la .raspintiile dintre secolele al XVIII-lea si al XlX-lea, ar fi avut vreun ecou in constiinta literara a lui Anton Pann." Volumul de Poesii deosebite sau cintece de lume, arata Ovidiu Papadima, este departe de poezia populara", iar cel de Poesii populare nu corespunde cu nimic titlului".

Cercetarile intreprinse pina acum demonstreaza, pe baza unor argumente concrete, ca miscarea noastra folcloristica isi are punctul de plecare in Transilvania. 2 Fenomenul este, istoriceste, explicabil. Mai mult decit in celelalte tari romanesti, lupta pentru libertate si unitate nationala devenise acuta in Transilvania oprimata de imperiul habsburgic, ceea ce a adus cu sine, de timpuriu, si un interes mai accentuat fata de creatia populara, considerata ca un mijloc important in afirmarea constiintei nationale, in a demonstra vechimea si continuitatea poporului roman pe aceste meleaguri, in relevarea inaltelor trasaturi morale si spirituale ale natiunii romane din Transilvania.

Prima transcriere de texte folclorice dateaza din anul 1831, cum atesta manuscrisul Cintari lumesti si veselitoare al lui Dimitrie Ardelean, descoperit si comunicat de Romulus Todoran in Anuarul arhivei de folclor. l Printre versurile populare cuprinse in acest manuscris se afla si o varianta a baladei Toma Alirnos, numele eroului aparind ca Iosif Da-limos.



Tot din 1831 mai dateaza un alt manuscris cu texte folclorice, apartinind lui Timotei Cipariu, manuscris comentat de Ion Muslea, in buletinul Studii de istorie literara si folclor al Filialei Cluj a Academiei R. S. Romania. - Timotei Cipariu a cules si a notat pentru prima data un numar de povesti si snoave, ghicitori, proverbe si locutiuni, deci genuri necercetate pina la el de nici un invatat sau literat roman. Dintre cele zece povesti sau fabule", cum le-a denumit Timotei Cipariu, toate foarte scurte, pina la douazeci de rinduri, cele mai interesante", potrivit opiniei lui Ion Muslea, sint povestile cu animale, mai ales aceea care dezvolta motivul sarpelui care poarta noroc gospodariei si familiei, si deci trebuie tinut neaparat pe linga casa, precum si povestirea care infatiseaza neintelegerea dintre un om si un leu, acesta suportind mai usor lovitura de secure decit observatia jignitoare ca are gura urita. Manuscrisul lui Timotei Cipariu aduce un numar de peste 170 de proverbe si zicatori, unele rar intilnite (Lung, ca scara furcilor"), altele comune (Graba strica treaba", Galbin de gras", Vorba multa, saracia omului", Mita cu clopot nu prinde soareci" etc. etC). in ceea ce priveste ghicitorile, Ion Muslea precizeaza ca Timotei Cipariu se inscrie ca primul culegator al acestei specii la noi".



Inaintea lui Vasile Alecsandri, cea dintii ampla si valoroasa culegere de folclor a fost realizata, tot in Transilvania, in 1838, de catre Nicolae Pauleti. Din pacate, manuscrisul acestei culegeri a ramas ascuns timp de aproape un secol, pina in 1927, cind a fost publicat de Al. Lupeanu-Melin, la Blaj, cu titlul De pe Secas. Cintece si strigaturi romanesti de cari cinta fetele si feciorii si striga la joc, culese de Nicolae Pauletti din Rosia, in anul 1838. O editie critica, ingrijita si comentata de Ion Muslea, cu titlul Cintari si strigaturi romanesti de cari cinta fetele si ficiorii jucind, scrise de Nicolae Pauleti in Rosia, in anul 1838, a fost tiparita in 1962, in Editura Academiei R. S. Romania. Culegerea lui Nicolae Pauleti cuprinde peste 300 de poezii populare romanesti. Cele mai multe cintece, spune I. Muslea in prefata editiei critice, se refera, in special, la dorul de bade sau de mindra, la puterea si manifestarile dragostei, la lauda feciorului sau a fetei, la blestemarea celui ce-si paraseste perechea, la jalea parasitului, la nenorocirea de a trai alaturi de sotul urit fie el barbat, fie femeie , la mama care nu se invoieste la casatorie sau isi sileste fata sa ia pe cine nu-i place, la dorul si jalea de casa, satul, parintii de care s-a despartit fata maritata in alt sat, ori feciorul instrainat". Alte citeva poezii cinta viata codrului si a voinicului", nelipsind nici textele in care strabate protestul social".



Fara indoiala, daca culegerea lui Nicolae Pauleti ar fi vazut lumina tiparului in anul alcatuirii ei, 1838, folcloristica romaneasca ar fi dobindit de la inceput un drum mult mai sigur de afirmare, iar apropierea scriitorilor de creatia populara s-ar fi realizat mult mai devreme si poate ca lirica noastra, aflata in faza ei de constituire moderna, in acea epoca, ar li lost scutita de unele tribulatii in ceea ce priveste substanta, orientarea si modalitatile ei de expresie. Privita retrospectiv, culegqrea lui Nicolae Pauleti suscita un interes deosebit, chiar daca nu a fost tiparita decit cu aproape un secol mai tirziu, semnificatia si valoarea ei putind fi intelese in functie de momentul pe care-1 reprezinta. in comentariile sale la editia critica, I. Muslea sintetizeaza astfel insemnatatea culegerii lui Nicolae Pauleti :



A) Ea reprezinta, in primul rind, cea dintii mare si autentica colectie de poezie lirica populara romaneasca facuta pe teren.

B) Materialul lui Pauleti are valoare deosebita si prin faptul ca a fost cules de un fiu al satului, bun cunoscator al graiului si ai oamenilor. Calitatea aceasta ii da o superioritate incontestabila fata de culegerea indreptata a lui Alecsan-dri, aparuta dupa 10 15 ani si fata de aceea a lui Jarnik-Birseanu, mult mai tirzie, intocmita pe baza unor texte culese de elevi si prelucrata in sens estetizant.

C) Manuscrisul lui Pauleti, cuprinzind 319 cintece si strigaturi, reprezinta prima monografie folclorica a unui sat romanesc. Faptul ca s-a limitat la doua specii : cintecul si stri-gatura, 1-a ajutat sa culeaga majoritatea acestor doua productii poetice din satul natal.

D) in culegerea lui Pauleti se afla numeroase texte cu substantiale calitati poetice. Unele motive de circulatie curenta, probabil, in veacul trecut, ni s-au pastrat numai in aceasta colectie".



In aceeasi vreme in care Nicolae Pauleti realiza cea dintii culegere de cintece populare, incep sa apara si primele indrumari constiente spre tezaurul folcloric, primele formulari teoretice asupra valorii creatiei populare si asupra necesitatii dezgroparii si promovarii ei pe o arie cit mai intinsa. Momentul incipient il putem fixa in lucrarea lui Mihail Kogalniccanu Romanische oder Walachische Sprache und Literatur, aparuta la Berlin, in 1837, in care se afirma lapidar : Ceea ce este simburele poeziei noastre nationale sunt baladele si cin-tecele populare. Sunt unele intre ele care n-ar face rusine celui mai bun poet" 1 Descifram aici un ecou direct al interesului pentru poezia populara promovat de noua conceptie Romantica. Daca interventia lui Mihail Kogalniceanu poate fi considerata spontana si izolata, fara consecinte imediate, in schimb trebuie precizat ca cea dintii indrumare constienta si organizata spre creatia populara apartine lui Gheorghe Barit. in 1838, chiar in primul numar din Foaie pentru minte, inima si literatura, Barit cerea cititorilor sa stringa feliurimi de obiceiuri vechi, povestiri cari ar avea ceva insemnatate istorica si arheologica si care au vadit trasatura de caracter pentru noi, precum si cintece populare de care sint foarte multe si interesante, si iarasi unele frazuri, proverburi, ziceri originale romanesti".

La 25 octombrie 1838, profesorul Ioan Rusu trimite lui Gh. Barit poezia Iubita parasita, cu subtitlul cintec satcnesc", insotita de o scrisoare in care preciza ca poezia e imitata putind dupa o chitare de sezatoare." Poezia apare in Foaie pentru minte, inima si literatura (an. I, nr. 26, 24 decembrie 1838, p. 207):



- Calatori din alta tara !

    Ce la casa ne-ati venit, Ien sa-mi spuneti va rog dara, N-ati vazut p-al meu iubit ?

Tot astept, dar in zadar !

   

1,-as cerca, si nu stiu unde.

Ce sa fac ? Suspin amar

D-atunci pieptul mi-1 patrunde !

   



Desi poezia nu era decit o imitatie a unui cintec popular, totusi Barit si-a dat seama de importanta acestor lucrari si mai ales de sursa lor de inspiratie, si de aceea deschide, inaintea lui V. Alecsandri si Alecu Russo, actiunea pentru descoperirea, inregistrarea si valorificarea folclorului romanesc. in nota care insotea poezia, Gh. Barit scria : Aceasta poezie cu atita ne este noua mai binevenita, cu cit poetul s-a tinut mai mult de formele vorbirei norodului. Cintec satcnesc din Ardeal este acesta, unde, cu indrazneala poci sa zic, ca sa afla de aceste mai multe decit ori in care alta parte a romanimei. Originale cum sint, culegindu-lc din gura seceratoarclor, torcatoarelor si a maicelor ce-si leagana pruncii, adormindu-i cu horile sale, ai putea sa scrii tomuri intregi. Dar cine sa adune si multimea descintarilor ritmice, de multe ori prea ingenioase, care le striga romanul ardelean jucind fierbinte, si fara de a caror versuire mai nici nu poate sa joace !

   "

Peste putin timp, in Foaie pentru minte, inima fi literatura (an. II, nr. 5, 29 ianuarie 1839, p. 38), Gh. Barit publica o Poezie populara trimisa de medicul Fodor Andras din comitatul Hunedoarei :



De n-ar fi ochi si sprincenc

Inima mea nu mi-ar geme ;

Dar cind la ele privesc

Nu poci sa nu le iubesc. Uitatul lor cel frumos Ma patrunde pin la os Ochilor cei infocati Eu zic ca sinl fermecati ; Caci nici nu ma otravesc Ci numai ma pedepsesc.



Nota lui Barit, care insotea aceste versuri in stil popular, este edificatoare pentru stradania conducatorului Foii pentru minte, inima si literatura de a atrage interesul fata de creatia populara, fata de cintecele Osianilor si a barzilor romanesti", indemnind la culegerea acestora, fara nici o indreptare" sau corijare", cu convingerea ca poeziile populare reflecta trasaturile specifice ale unei natiuni. Domnu auctorul acestei poezii, scria Barit trimisa redactiei de curind citeva cintece scrise in limba poporului romanesc din Ardeal, noi ii sintem datori cu multa recunostinta pentru aceasta. Dorul inimii noastre, mai de multe ori descoperit este, ca, doar pe incetul se vor scula barbati, cari nu isi vor pregeta a culege odata cintecele Osianilor si a barzilor romanesti, originale, neschimbate, neatinse, cum sa afla in gura poporului, in munti, in vai, la sesuri si oriunde. Sa vedem care natie ne va intrece in aceste. Cine nu stie cum ca in cintecele, in povestirile, in jocurile, obiceiurile, teremoniile unei natii sa afla mai cu deosebire trasurile adevaratului caracter ?" Finalul pledoariei lui Barit este expresia directa a eforturilor pe care carturarii si scriitorii transilvaneni le depuneau pentru afirmarea constiintei nationale, pentru unitatea si libertatea nationala a poporului roman din Transilvania subjugata de imperiul habs-burgic.

In faza incipienta, meritul intelegerii valorii artistice si nationale a folclorului, al primelor indrumari constiente spre poezia populara revine asadar carturarilor si scriitorilor transilvaneni. La aceasta concluzie ajungem daca tinem seama de desfasurarea strict cronologica a faptelor. Privit insa in ansamblul lui, fenomenul apare aproape simultan si in celelalte tari romanesti, in Muntenia si Moldova. O buna initiere in poezia noastra populara atesta Ion Heliade Radulescu inca din 1839, edificator in aces sens fiind articolul Despre metru, publicat in Curierul romanesc (nr. 158 159). in aceasta tentativa de explicare si teoretizare a prozodiei, Ion Heliade Radulescu aducea exemple si din poeziile populare, pe care le denumea cintece nationale", scriind : in cintecele romanesti nationale vedem, cum si in proverbi si povete, deosebite versuri, unele albe sau nerimate, dupe chipul celor vechi, cum :



Ori le poarta cum ti-e vorba,

Ori vorbeste cum ti-e portul.



Altele cam rimate, unde putin ii pasa romanului la potrivirea sfirsitului sau a rimei, cit de tact si cadinta, care mai pretutindeni are de povatuitor urechea, ii este cu scumpatate ingrijita."

Demn de relevat este faptul ca, in acest articol, intrezarim o prima clasificare, indirecta, a poeziei populare dupa natura continutului, a sentimentelor pe care le exprima si a semnificatiilor pe care le degaja : Sa Se bage de seama ca ori sunt versurile facute pe malul unui piriias, la umbra unui copaciu si la sunetul fluerasului pastorului ; ori improvizate in mijlocul codrului si la mirosul prafului de pusca ; sau alaturea cu coarnele plugului si la sunetul glasului ciocirlici".

Ion Heliade Radulescu se marturisea cunoscator al folclorului din mai multe regiuni, facind aceasta precizare : Toate aceste versuri si altele multime din Banat, Transilvania si Moldova sunt curate rumanesti, ce nu miros nici a logofetie de prin oras, nici a mesi si ceacsiri din Fanar.. Auza cineva si cintecele satelor ce le numesc istorii, ramasite si urme a felului de barzi rumani, si vaza ca Rumanul a fost deprins de la descalicatoare inca sa auza cu placere la ospatul si veselia sa cimpeneasca, lauta insotita cu astfel de versuri :



Pe Arges, pe Argesal Trece Radul Negru Voda"



Concomitent cu Gheorghe Barit, in Transilvania, si Ion Heliade Radulescu, in Muntenia, Costache Negruzzi inaugureaza, in Moldova, actiunea de relevare si insusire creatoare a valorilor folclorice nationale. inca din 1838, autorul lui Alexandru Lapusneanu scrisese trei doine", poezii in spirit autentic popular, pe care i le trimite caminarului lordache Melinescu, dupa cum marturiseste acesta intr-un articol publicat in Foaie pentru minte, inima si literatura, in 1842 (nr. 13, 30 martie, p. 99), asupra caruia vom reveni. Adevaratul si primul descoperitor al tezaurului folcloric, in Moldova, este insa Alecu Russo. Pina in toamna anului 1836, autorul Cintarii Romaniei isi facuse studiile in Elvetia, la institutul lui Francois Naville din Vernier, linga Geneva, unde asimilase nu numai o solida cultura, ci si principiile innoitoare ale conceptiei romantice, in plina efervescenta, in acel timp, in tarile apusene. Desigur, luase cunostinta de ampla activitate folcloristica fundamentata de Herder, ale carei ecouri patrunsesera adinc in miscarea romantica europeana. Aceasta avea sa aiba consecinte salutare atit pentru opera Iui Alecu Russo, cit si pentru intreaga literatura romana. Mediul in care el s-a format spune D. Popovici era puternic influentat de gindirea herderiana, asadar de gindirea ce sta la baza miscarii romantice europene. indrumarea lui catre viata poporului, catre limba si literatura poporului se explica printr-o adinca cunoastere a obiectivelor folclorice ale romantismului si prin adoptarea lor." * intors in tara, la lasi, in toamna anului 1836, Alecu Russo transpune in viata, nu peste mult timp, unul din principalele obiective romantice, si anume intoarcerea la natura, la natura solului national. Si astfel, la inceputul lunii septembrie a anului 1839 o porneste intr-o calatorie prin muntii Neamtului. Privelistile oferite de natura patriei ii redesteapta parca o lume uitata, il umplu de extaz romantic. O, te recunosc adiere dulce !

    Cit de bine imi umpli pieptul !

    De pe ce piscuri ai cules miresmele tale ? Sufla, haide, joaca-te in parul meu, racoreste-mi fruntea infierbintata !

    Te salut ca pe un credincios prieten pe care-1 socoteam pierdut, ca pe o amintire a zilelor frumoase, care a venit sa-mi zim-beasca !

   "



Calatoria in muntii Neamtului a inscris un moment notarilor in viata si activitatea lui Alecu Russo. Contactul viu, direct cu frumusetile naturii si bogatiile patriei constituie pentru el un adevarat izvor reintineritor, imprima preocuparilor sale sensuri nobile, ii dezvaluie un nou univers social-uman si moral. Pe potecile muntilor, pe plutele involburatei Bistrite, prin satele prin care trece sau poposeste, Alecu Russo axe prilejul fericit de a cunoaste oamenii simpli, multi si anonimi, ale caror virtuti morale si fizice le admira fara rezerve, din-du-si seama ca ele reprezinta trasaturile specilicc ale intregului popor. Stind de vorba cu acesti oameni, stabilind cu ei o calda comuniune sufleteasca, impartasindu-si reciproc gindu-rilc si sentimentele, Alecu Russo descopera nepretuitele comori ale creatiei populare, pentru care va nutri tot restul vietii sale o nemarginita dragoste. Descoperind filonul de aur al creatiei folclorice, Alccu Russo nu se rezuma la simpla lui contemplare. Cu indreptatita mindrie pentru poporul din care face parte, cu elan patriotic, incepe de indata o truda rabdatoare, pasionata pentru a stringe si a aduce la cunostinta tuturor nestematele de gindire si simtire nascute si slefuite necontenit in marea masa a oamenilor simpli. Din prima sa calatorie in muntii Neamtului aduce cu sine Chiteati lui CJjelraru si mai cu seama legenda Piatra Teiului.



In vremea in care romanticul Alecu Russo, prin reintoarcerea la natura, patrunde in farmecul creatiei populare, in tara noastra, atit in Moldova cit si in Muntenia, cercetarile folclorice capata o vie amploare, stimulate fiind de nobile sentimente patriotice. Cind Alecu Russo calatorea prin muntii Neamtului, Costache Negruzzi scria cunoscutul sau articol Cintece populare a Moldaviei, pe care il publica, in 1840, in revista Dacia literara. Scopul principal al publicatiei lui Mihail Kogalniceanu, marturisit in Introductia", adica in articolul-pro-gram, era acela al punerii literaturii noastre in slujba unitatii si afirmarii nationale, ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti". Prin duhul national" preconizat in literatura, Mihail Kogalniceanu intelegea o literatura de inspiratie nationala, care sa oglindeasca atit trecutul eroic al poporului roman, cit si realitatile prezentului, o literatura ridicata pe temelia solida a creatiei populare, a celor mai frumoase traditii. Istoria noastra are destule fapte eroice spunea conducatorul Daciei literare frumoasele noastre tajri sint destul de mari, obiceiurile noastre stat destul de pitoresti si poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam la alte natii".



Articolul lui Costache Negruzzi Cintece populare a Mol-daviei corespundea intru totul programului Daciei literare, fiind cea dintii prezentare dedicata in mod special poeziei populare, prima incercare de teoretizare folcloristica de pe teritoriul tarii noastre". * Costache Negruzzi vedea folclorul ca manifestare cu caracter sincretic, vorbind de versurile populare in directa corelatie cu muzica prin care sint exprimate. imbratisind ideea determinismului geografic, scriitorul nostru considera folclorul drept cea mai autentica sursa de cunoastere a profilului moral si spiritual al unei tari, al unui popor, deci a specificului national, idee de mare actualitate in epoca, in spiritul Daciei literare si al atmosferei generale de afirmare a constiintei nationale. Precum orice tirg, orice sat, are a sa particulara fizionomie, scria Costache Negruzzi fiestecare tara are cintecele sale, a caror muzica si poezie sunt potrivite cu firea pamintului sau si caracterul lacuitorilor ei". Ideea era preluata din articolul lui J. Mainzer Musique et chants populaires de VItalie, aparut in Revue des deux mon-des din 15 februarie 1835, unde se spunea : Chaque pays a ses chants, dont la musique et la poesie lui sont propres comme son genre de vie, la nature de son sol et Ies caraetheres de ses habitants". Transpusa in climatul spiritual al epocii, la noi, aceasta idee servea admirabil lui Costache Negruzzi pentru a reliefa valorile poeziei populare, ca expresii ale trasaturilor specifice poporului roman, ale vietii si sufletului sau, ale naturii si realitatilor sociale in mijlocul carora traieste, ale imprejurarilor istorice prin care a trecut, ale credintelor si obiceiurilor sale. Pornind de aici, Costache Negruzzi schiteaza cea dintii clasificare a poeziei populare, dupa natura contin uuil ui si a semnificatiilor pe care le degaja, sorimd : Sunt deosabite cintece populare : cintul ostasesc sau istoric, cintul religios, cintul dragostei si a nuntei si cintccul codrului sau voinicesc". Fiecare gen este ilustrat de Negruzzi cu A«xemplc concludente, insotite de comentarii explicative si aprecieri valorice. Daca initial formuleaza o opinie neintemeiata, datorita unei cunoasteri incomplete a poeziei populare, opinie potrivit careia in Moldova cu greu se poate gasi astazi vreo urma de cintec patriotic" deoarece asta teaxa a cercat prea multe prefaceri ca sa-si mai poata aduce aminte de vremile eroice", in schimb precizeaza, cu justete, ca istetimea, naivitatea si duhul satiric a poporului romanesc se vad in toate cintecele sale".

Demna de relevat este atentia pe care C. Negruzzi o acorda ctatecului voinicesc sau tilharesc", adica haiducesc, evocind figurile lui Vasile cel Mare si Bujor. Daca pe primul il priveste cu mai putina simpatie, pentru ca era prea crud, in schimb il apreciaza elogios pe Bujor, care era mai romantic" si adesea imbla incognito prin sate si tirguri, cercetind pre saraci si miluindu-i din prazile bogatilor", exemplificind cu versurile :



Frunza verde de negara, Au iesit Bujor in teara ; Prada popii si-i omoara, Pe ciocoi ii baga-n fiara. in articolul lui Costache Negruzzi intilnim totodata si o prima incercare de apreciere estetica a poeziei populare. Scriitorul atrage atentia asupra valorii poetice a formulei initiale Frunza verde", cautimd sa descifreze simbolurile ei : .Este de luat sama, ca mai toate cintecele populare incep cu frunza verde. Judicind cineva, va vede ca ideea e destul de poetica.



Frunza verde !

    Ea vesteste primavara, ea este emblema nadej-dei, singurul bun din cutia Pandorei ; singura mingiiere si mijlocul a suferi celelalte rele ale acestei bune lumi. Frunza verde in traiul ei samana cu viata !

   "



Romantismul francez a exercitat o inriurire puternica asupra literaturii romane, in secolul al XlX-lea, datorita unor conditionari social-istorice. Dincolo de preferintele si gusturile pur individuale, scriitorii romani au asimilat acele idei, credinte si valori estetice care corespundeau unor realitati si necesitati autohtone, care concordau cu suflul vremii lor, cu starea de spirit generala, cu particularitatile concret-istorice. in studiul Influente straine si realitati nationale, publicat in Viata romaneasca din februarie 1925, (>. Ibraileanu arata, cu justete, ca numai valorile straine care conveneau spiritului national au dat rezultate bune, viabile, adica au ajutat la inchegarea unei literaturi nationale". Bogata si rodnica intrepatrundere dintre literatura romana si cea franceza, devenita preponderenta in secolul al XlX-lea, incepe si capata o tot mai mare amploare in momentul in care scriitorii romani descopera romantismul, inriurirea literaturii noastre de catre romantismul francez a fost posibila deoarece corespundea unor realitati si necesitati nationale, unor conditii social-istorice interne similare celor care au generat literatura romantica din Franta. Starea de spirit revolutionara din tara noastra, din perioada revolutiei de la 1848, imprejurarile social-istorice specifice au pregatit nasterea romantismului romanesc, l-au conditionat obiectiv. Contactul cu romantismul francez nu a facut altceva decit sa inlesneasca declansarea romantismului nostru, contribuind la cristalizarea si amplificarea unor tendinte si atitudini care existau in constiinta scriitorilor romani, izvorite din realitatile nationale. Asemeni scriitorilor romantici francezi, scriitorii romani au coborit in mijlocul multimii, al oamenilor obisnuiti, dind glas sentimentelor si aspiratiilor lor. D. Popovici sublinia ca scriitorii nostri nu s-au marginit numai sa pregateasca poporul pentru ideea de libertate si unire, ci au luptat si in arena politica spre a realiza acest program. Si cei ce se ofereau ca exemplu in directia aceasta erau scriitorii romantici, al caror revolutionarism depasea limitele literaturii si capata un sens general. Daca Lamartine introducea pe scriitorii romani in tara visului, a melancolici, Beranger si Victor Hugo, arin versurile lor, prin prefetele lor rasunatoare, ii faceau sa coboare in mijlocul luptei sociale."



In cadrul miscarii romantice europene, romantismul romanesc are un profil aparte, determinat de faptul ca atitudinile preluate de la romantismul francez s-au grefat pe un fond specific, in stricta conditionare cu realitatile social-politice si aspiratiile nationale ale epocii, cu dezideratele majore ale momentului istoric respectiv. in ceea ce priveste relatiile dintre folclor si literatura culta, din aceasta perioada, stabilite sub auspiciile romantismului, distingem citeva idei generale, fundamentale care au o vie si constanta prezenta in conceptia si atitudinea scriitorilor nostri. Ideea de baza, care a generat celelalte idei vehiculate in literatura epocii, se circumscrie in sfera idealurilor democratice si progresiste afirmate in acel timp, pornind de la premisa ca trasaturile specific nationale pot fi descifrate numai prin cercetarea si cunoasterea masei largi a poporului roman. Trebuie insa adaugat ca, prin notiunea de popor, potrivit realitatilor din acel timp, scriitorii nostri intelegeau in primul rind taranimea. Deci taranimea era considerata pastratoarea adevaratelor caracteristici nationale. Edificator in acest sens este articolul lui Cezar Bolliac Poezia populara, publicat in 1844 in Vestitorul romanesc (an. VIII, nr. 8, 28 ianuarie, p. 29), unde spunea : Cind va cineva sa-si faca o idee despre caracterul si simtitatea unei natii, nu trebuie sa o cerceteze in saloanele aristocratilor sai, unde toate sentimentele sint inginate si unde spulbcreaza ideile vagabonde si bastarde ce ajung cosmopolite pe aripile luxului ; trebuie sa se coboare in fundul norodului, in matca natii ; sa vaza traiul sateanului, afectiile lui, si in acest chip numai va putea zice ca are o idee despre caracterul acelei natii."

Considerand asadar ca taranimea constituia norodul", matca natii", Cezar Bolliac tragea concluzia, in mod firesc, ca productia spirituala a taranimii, adica folclorul, poezia populara, este expresia cea mai caracteristica a unei natiuni, expresia ei cea mai autentica : Trasura insa cea mai caracteristica care poate da o idee fizionomistului filozof ce voiesu* sa studieze de departe o natie oarecare, este poezia ; poezia populara, a carii melodie, ritm, cantilina, expresii si idei nu sint nicidecum profa.nate de ingalarea imitatii streinisinurilor si de afectatiile inimilor obosite si roase prin atitea deosebite role cu care au trebuie sa se imbrace spre a juca in asta comedie bizara pe care o numim inalta sotietate."

Articolul lui Cezar Boli iac avea un caracter de manifest, chemind scriitorii vremii sa creeze o literatura nutrita de seva productiilor populare, acesta fiind singurul mijloc de a imprima literaturii un caracter specific national si de a o face sa exprime viata, sufletul si aspiratiile poporului roman. Citincl o poezie populara, Cezar Bolliac incheia cu acest apel : Veniti, domnilor poeti !

    veniti, toti citi va rusinati a lua sa dezvoltati o tema nationala, ci cautati epigrafele dumneavoastra totd-auna aiurea si niciodata acasa."



Cezar Bolliac era un bun cunoscator al folclorului nostru. Totusi nu era un teoretician, ci un estetician si un moralist,, privind folclorul ca o manifestare psihologica, o expresie a unei mentalitati colective, cum rezulta din insemnarile de calatorie prin tara, publicate in Curierul romanesc, in 1845 1846. De pilda, la Caracal consemneaza existenta cintecului batrinesc : Lautarii cint prin cireiumi baladele lui Mihai Voda si cintecul Caracalului, in care se aud Mihai Voda, Calomfi-rescu, Popa Stoica din Fagaras, Buzestii si Caplestii. Nu e locuitor sa nu-ti spuie o traditie" La Cimpulung descopera haulitul", o practica colectiva cu functie satiric-educativa : Cimpulungul a mai pastrat inca unul din obiceiurile sale cele vechi. Au fost zile hotarite ale anului in care baietii de orasani se urca pe coasta dealului noaptea si de acolo striga pe cit le lua gura toate imoralitatile orasanilor, toate intrigile scandaloase, care cu cine are a face si tot ce nu se poate zice de fata sau care ar putea rusina pe cel ce le face. O astfel de cenzura si-au inchipuit vechii moralisti ai Cimpulungului, si aceasta tot se mai tine inca, cu toate goanele politiei moderne". Acest pasaj precizeaza Ovidiu Papadima e cu deosebire pretios, deoarece ne procura una din putinele dovezi concrete pe care le avem, ca odinioara folclorul oraselo,r noastre atesta o complexitate de manifestari aproape similara cu viata lui J in asezarile rurale. Bolliac nu-si da scama, desigur, de aspectul I general folcloric al obiceiului pe care-1 descrie aici, considerin-| du-1 ca o singularitate a orasenilor din Cimpulung, privindu-1 | mai mult ca moralist si admirindu-1 ca atare". 1

!

   0 idee dominanta la scriitorii romani de la mijlocul se-t colului al XlX-lea, care va ramine constanta si va fi din ce in ce mai accentuata, este aceea ca folclorul contine valori artistice intrinseci, de netagaduita splendoare, cu atit mai demne !

    de admirat si de luat ca exemplu de catre poetii culti, cu cit aceste valori s-au nascut anonim, din sensibilitatea si gindirea 1 unor oameni adesea nestiutori de carte. in articolul Citeva i reflexii asupra poeziei noastre, publicat in Foaie pentru minte, * inima si literatura, an. VII, nr. 26, din 26 iunie 1844, p. 201, Andrei Muresanu scria : Cum ca tinerii nostri au asa mare plecare spre versuri, nu ma mir ; caci la aceasta se pot indemna atit prin cetirea poeziilor, cit si prin acea imprejurare ca in partile acestea nici un fel de veselie, nici un sunet de vioara nu se aude fara de versuri ; dar ce versuri ? populare, firesti, fara vreo legatura maiestrita ; caci capitele din care au iesit acelea n-au invatat nici o logica, n-au citit pe Virgil, nici pe Schiller ori Gocthe. Cu toate acestea, au un ce poetic in sine, ce ne place si noua si dupa care mult ne batem capul, implind coli, ba carti intregi, si tot nu-1 aflam." Andrei Muresanu cerea poetilor o arta superioara, dispunind de alte mijloace decit autorul popular : Daca poporul s-a stiut exprima prin poeziile sale cele populare, dictate singur de focul cel poetic, si in loc de figuri poetice presarate cu frunza verde, toate sentimentele sale, atit de intristare, fior, groaza, tiranie, apasare, cit si cele de bucurie, de amor norocit, sau in-salat, cu cit va fi mai usor acelora cari avind talent de poet se stiu ajiuta, in loc de frunza verde, cu mijloacele ce ni le subministra o retorica bine inteleasa, o logica adevarata".

0 alta idee importanta lansata de scriitorii nostri in epoca pasoptista, pe care o asimilasera, direct sau indirect, de la Herder, era aceea ca folclorul reprezinta o inepuizabila si autentica sursa de informare istorica, inmagazinind marturii multiple despre viata sociala, economica, politica, morala si culturala a poporului roman, de-a lungul veacurilor. Conceptia istorista asupra folclorului o promoveaza mai intii Nicolae Balcescu si apoi Alecu Russo. in articolul Cuvint preliminariu despre izvoarele istoriei romanilor, publicat in Magazin istoric pentru Dacia, voi. I, 1845, Nicolae Balcescu pleda pentru o buna istorie nationala", argumentind ca o astfel de istorie ne va aduce sa credem ca o natie care in mijlocul atitor nevoi si-a pastrat nationalitatea ei in curgere de 18 veacuri nu mai poate pieri. Aceasta convictie, apoi, ne va face sa avem mai multa incredere in viitor si sa lucram cu mai multa inima la o reforma politica si sotiala, care sa ne faca vrednici a ne lua rangul ce ni se cuvine in marca familie a natiilor europene."



Pentru a se realiza o astfel de istoric nationala, N. Balcescu recomanda istoricilor sa alerge la izvoarale originale", enumerind cinci feluri de izvoare : 1. Poeziile si traditiile populare"; 2./Legile si actele oficiale"; 3. Cronicile care coprind faptele generale" ; 4. Inscriptiile si monumentele" ; 5. Scrierile care zugravesc obiceiurile private". Asadar, N. Balcescu acorda o mare insemnatate poeziilor si traditiilor populare, considerindu-le a fi primul si principalul izvor pentru fundamentarea istoriei nationale. Poeziile populare scria N. Balcescu sint un mare izvor istoric. intr-insele aflam nu numai fapte generale, dar ele intra si in viata privata, ne zugravesc obiceiurile si ne arata ideile si simtimentele veacului". De asemenea, traditiile sau povestile populare sint un izvor care slujeste la aceeasi tinta ca si poeziile". Subliniind insemnatatea istorica a folclorului, N. Balcescu lansa un calduros apel pentru culegerea tuturor productiilor populare, spre a sluji la fundamentarea istoriei nationale : O adunare, dar, a poeziilor si a povcstalor ce se afla in gura poporului roman este de trebuinta. Noi cerem penttu aceasta ajutorul tuturor color ce lacuind pe la tara pot mai cu lesnire a le culege si a ni le impartasi." Acelasi apel lansa N. Balcescu si in ar-ticolul-program al Magazinului istoric pentru Dacia, aratind ca aici va fi cuprins si traditionariul romanesc", adica deosebite poezii si traditii populare ale romanilor cu interes istoric". Din pacate, neprimind nici un text popular, Magazinul istoric pentru Dacia, in cele cinci tomuri ale sale, nu a putut indeplinii acest deziderat initial din Prospect". Aceasta nu inseamna insa ca N. Balcescu nu a intreprins diligentele necesare pentru a obtine texte populare. Dimpotriva. Pe cind se afla la Paris, printr-o scrisoare din 29 noiembrie 1847, N. Balcescu il ruga pe V. Alecsandri sa-i trimita lui August Treboniu Laurian un oiniec istoric vechi", promitind ca la intoarcerea in tara el insusi se va ocupa de culegerea poeziilor populare : Sint nerabdator a vedea poeziile tale si cintecele populare iesite la lumina. intoreindu-ma in tara voi cauta. in pimblarea mea prin tara, a aduna cintecele Valahiei si a ti le impartasi, ca sa faci o colectie completa. Pentru asta deocamdata, te-as ruga sa te faci si tu ctitor al Magazinului meu, trimitind lui Laurianu un cintec istoric vechi din cele mai interesante, cu vreo notita talmacitoare, de va fi trebuinta."



Daruit cu pasiune luptei revolutionare, N. Balcescu n-a avut ragazul necesar sa culeaga cintecele Valahiei", cum isi exprimase dorinta in scrisoarea catre V. Alecsandri. Totusi, printre manuscrisele sale intilnim citeva fragmente de poezii populare, cum este acest cintec haiducesc, semnificativ pentru intreaga ideologie revolutionara a lui N. Balcescu :



Cind cr.nn copila? mic, Tineam drumul la colnic Iara bat. Iara nimic, Numai cu palmele goale, l.,i briu cu patru pistoale, De luceau la simtul soare !

    Iar de cind ma facui mare Luai pusca la catare, Iesii la drumul cel mare Sa prinz hotul de ciocoi Si sa-1 judec cum eu voi :



Ia asculta, mai ciocoi, Pina cind o sa jupoi Si pe tara si pe noi ?" Unde vad drumul coiit Si de frunza napadii Si mi-auz pusca pocnind, Ciocoi de pe cal cazind, Ma fac broasca pe pamint Si casc gura sa-1 imbuc Ca p-un puisor de cuc.



Interesul si dragostea lui N. Balcescu pentru creatia populara au fost constante in scurta si zbuciumata sa existenta. De pilda, in 1850, scriind Precuvintarea" la Cintarea Romaniei a lui Alecu Russo, pe care o publica in Romania viitoare, aparuta la Paris, N. Balcescu releva ca acest emotionant poem in proza era impregnat mai cu seama de sufletul natiei" care ni se arata asa de lamurit si frumos in cintecele si poeziile populare". Iar in 1852, cu putin timp inainte de a muri, la Palermo, intr-un proiect de scrisoare catre V. Alecsandri, care publicase tocmai atunci baladele populare indreptate", N. Balcescu il ruga pe poet sa cerceteze locurile pe unde s-au purtat luptele lui Mihai Viteazul, pentru a culege poeziile populare care evoca aceste lupte. Ceea ce e mai interesant e ca, la acea data, spre deosebire de V. Alecsandri, N. Balcescu formula opinia justa, acceptata de stiinta folclorului mult mai tirziu, si anume ca un text popular trebuie transmis cu fidelitate, sa conserve toate particularitatile oralitatii populare : in toate aceste locuri vei merge in persoana si vei cauta, precum in toate locurile ce se vor insemna la vale, ca s-a petrecut vreo bataie, a aduna de la locuitori si orice povesti, legende, cintece poporale ar privi aceste locuri. Aceste trebuie a le seri astfel cum le spun taranii."

Cele mai mari merite in descoperirea si popularizarea comorilor folclorice le-au avut insa, la mijlocul veacului al XIX-lea, Alecu Russo si Vasile Alecsandri. in toamna anului 1842, Alecu Russo si Vasile Alecsandri, impreuna cu prietenul lor comun Mihail Cuciurean, si el poet, autor al volumelor Poetice cercetari (1839) si Poesii (1840), pornesc intr-o calatorie prin muntii Moldovei, pe cii de frumoasa, pe atit de rodnica pentru intreaga literatura romana. in aceasta calatorie, in valea Bicazului, Alecu Russo aude legenda despre Slinca corbului, pe care, la intoarcere, o si asterne pe hirtie, insa in limba franceza, La rocher du corboau". Scrierea respectiva a avut aceeasi trista soarta ca si lucrarile anterioare, nevazind lumina tiparului in timpul vietii scriitorului. Textul original, in limba franceza, a fost publicat postum, in 1863, in ziarul La Voix de la Roumanie, iar traducerea romaneasca, datorata lui V. Alecsandri, in 1868, in foaia sotietatii pentru literatura si cultura romana in Bucovina.



Calatoria intreprinsa in muntii Moldovei, descrisa, mai tirziu, si de bardul de la Mircesti in O p imblare la munti, a avut consecinte fericite pentru destinul literelor romanesti, in aceasta calatorie, indemnat si ajutat de Alecu Russo, Vasile Alecsandri descopera si el farmecul si bogatia creatiei folclorice romanesti. in peregrinarile prin muntii, vaile si plaiurile Moldovei, poetul culege un mare numar de poezii populare, de doine, balade si cintece. Acestea au exercitat o influenta hotaritoare asupra intregii sale creatii poetice, cum vom releva mai departe. in 1846, in viata lui Alecu Russo intervine un accident neplacut pentru persoana scriitorului, dar care s-a transformat, in buna masura, intr-o imprejurare prielnica unei mai bune cunoasteri a creatiei noastre populare. in urma reprezentarii piesei sale de teatru Jignicerul Vadra sau Provincialul la Teatrul National, in seara zilei de 25 februarie 1846, Alecu Russo este surghiunit la minastirea Soveja, in tinutul Focsanilor. Cit timp sta la Soveja, scriitorul se straduie, cu o veche si nestinsa pasiune, sa cunoasca mai mult si mai bine creatia folclorica. Aici aude pentru prima data bocetele, la femeile care veneau deseori si plingeau deasupra mormintelor din cimitirul minastirii. il impresionau cintecele din fluier alternate cu rostirea orala a baladelor si doinelor, organizind el insusi un concert" cu ciobanii care poposeau in preajma Sovejii. Iar duminica mergea in mijlocul petrecerii oamenilor din sat, ascultind cu atentie cintecele lautarilor. Aici, in surghiun, Alecu Russo culege fermecatoarea balada Miorita, pe care i-o incredinteaza apoi lui Vasile Alecsandri, dupa cum marturiseste insusi poetul. intorcindu-se din surghiun, Alecu Russo elaboreaza una din cele mai de seama lucrari ale sale, si anume studiul intitulat Poezia poporala, publicat postum, tot prin grija lui V. Alecsandri, in Foaia sotietatii pentru literatura si Cultura romana in Bucovina din 1868. La alcatuirea studiului, Alecu Russo a folosit in larga masura poeziile, baladele si doinele populare culese in timpul sederii sale la Soveja. intreprinsese el o asemenea actiune in zilele de surghiun ? Fara indoiala ca da, caci atunci cind publica Miorita, Vasile Alecsandri precizeaza : Aceasta balada mi-a fost adusa din muntii Sovejii de d. A. Russo, care o descoperi, impreuna cu multe altele, in vremea cit a fost exilat pe nedreptate la minastirea Sovejii". Dorinta de a releva, intr-un studiu, inaltele valori si semnificatii ale poeziei populare, poate ca i-a venit chiar in timpul surghiunului, inriurit si stimulat de indemnurile lui Balcescu cuprinse in Cuvint preliminariu despre izvoarele istoriei romanilor aparut in Magazin istoric pentru Dacia, pe care Alecu Russo il citea cu mult interes in chilia sa de la Soveja, cum marturiseste in jurnalul sau, publicat postum de A. Odobescu in Revista romana din 1863, cu titlul Soveja ziarul unui exilat politic la 1846".



Ideea fundamentala a lui N. Balcescu, si anume ca poeziile populare sint un maje izvor istoric", o intilnim clar formulata si de Alecu Russo in studiul sau : Datinele, povestile, muzica si poezia sint arhivele popoarelor. Cu ele se poate oricind reconstitui trecutul intunecat". Alecu Russo dezvolta insa in profunzime aceasta conceptie istorista asupra folclorului, de esenta herderiana, ilustrind-o cu numeroase exemple culese de el insusi, nerelevate de cercetarile intreprinse anterior de catre ceilalti admiratori ai creatiei populare. Pornind de la convingerea ca poezia poporala este expresia cea vie a caracterului national", subliniaza ca, prin cunoasterea acestei productii spirituale a poporului ne vom lamuri despre originea limbei noastre, de nasterea nationalitatii romane, de plecarile naturei cu cari este inzestrat poporul, si de luptele, ce le-au sustinut coloniile romane pin-a nu se prifacc in locuitorii de astazi ai vechei Dacie".



Studiul lui Alecu Russo este axat pe doua mari idei, una privitoare la valoarea documentara a creatiei populare, iar cealalta la valoarea estetica. in cadrul acestor doua idei de baza, scriitorul realizeaza cea dintii incercare de cronologi-zare istorica a poeziilor populare si, dupa Costache Negruzzi, o noua si mai judicioasa clasificare a diferitelor genuri si specii literare. Alecu Russo precizeaza ca poporul imparte poeziile sale in cintice batrinesti, in cintice de jrunza, in doine si hore", adaugind ca cele mai multe balade ce le avem dateaza de la seculii XVI, XVII, si XVIII, precum : Toma Alimos, Gruia Grozovan, Codreanul, Ghimciu, Novac etc." inecreind sa reconstituie vremurile de odinioara, luptele si imprejurarile proprii istoriei poporului roman, asa cum au fost imortalizate in poeziile populare, autorul Cin-tarii Romaniei tragea concluzia ca araturile se faceau cu o mina pe coarnele plugului si cu una pe pala". De asemenea, sublinia ca poezia populara ofera o larga prescriere de starea morala, de obiceiurile vietii intime si de organizarea so-tiala a Principatelor."

Cunoscator atit de profund al folclorului nostru, Alecu Russo era intru totul indreptatit sa-si exteriorizeze cu entuziasm pretuirea sa pentru marile frumuseti artistice ale creatiei populare, scriind : lintre diferitele neamuri raspindite pe malurile Dunarii, nici unul nu are, ca neamul romanesc, o poezie poporala atit de originala, atit de variata, atit de frumoasa si atit de strins unita cu suvenirile anticitatii". Fa-cimd elogiul caracterelor proprii poporului nostru, Alecu Russo rasfringea acest elogiu asupra poeziei populare, ca expresie artistica a spiritualitatii si sensibilitatii poporului roman, aratind ca neamul roman a pastrat o inchipuire fecunda, vie, gratioasa, o agerime de spirit care se traduce in mii de cugetari fine si intelepte, o simtire adinca de dragoste pentru natura si o limba armonioasa, care exprima cu gin-gasise si totodata cu energie toate aspirarile sufletului, toate iscodirile mintii."



In sprijinul afirmatiilor sale, Alecu Russo aducea multe exemple revelatorii din poezia noastra populara. In ceea ce priveste valoarea estetica a folclorului, scriitorul insista indeosebi asupra baladei Miorita, pe care o caracteriza drept cea mai frumoasa epopee pastoreasca din lume", adaugind ca Virgil si Ovid s-ar fi mindrit cu drept cuvint, daca ar fi compus aceasta minune poetica". Relevind valoarea, semnificatiile si farmecul poeziei populare, Alecu Russo o considera pirghia cea mai importanta in dezvoltarea si consolidarea literaturii nationale, incheind studiul sau cu aceste entuziaste aprecieri : Iata poezie !

    iata adevarata literatura, de care se pot mindri romanii !

   " in scurta si zbuciumata sa existenta, Alecu Russo nu a avut posibilitatea sa desfasoare o ampla activitate literara. Totusi, in putinele scrieri care nc-au ramas de la el, intrate definitiv in patrimoniul literaturii noastre clasice, interesul si pretuirea acordate folclorului au o prezenta continua, accentuata. Scriitorul dorea cu convingere o literatura izvo-rita direct din realitatile romanesti, care sa oglindeasca viata, sufletul si idealurile poporului nostru, milita activ pentru apropierea de popor, pentru respectarea si preluarea trecutului, a traditiilor frumoase, pleda cu pasiune pentru o limbA

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.