Ion Minulescu intre tristetea tragica a lui Bacovia si jovialitatea minu- j lesciana contrastul e total. Sociabil, bonom, masca lui Ion j Minulescu nu poate fi separata de atmosfera cafenelei literare bucurestene, modul de existenta lipsit de mister asigurin- J du-i o mare popularitate. Dezinvoltura temperamentala si gustul pentru butada, gestul larg, bratul gata sa bata amical pe umarul interlocutorului, privirea complice, risul zgomotos, mimica in perpetua mobilitate, cu ceva de actor comic, fac din Iqu_ Minulescu un caragialian la modul superior, spiritual si flegmatic. Sentimentalul se autopersifleaza ; solemnitatea cade voit in parodie. A aparea in public, pentru Minulescu e o necesitate organica ; stilul trubaduresc, modernizat potrivit epocii, lavaliera si ochelarii in cadru vermeil sau negru apartin unui program de vedeta a poeziei. in Bucurestii de inceput de secol, poetul romantelor cultiva cancanul de nuanta pariziana, exprimindu-si optiunile si adversitatile la cafenea, intre amici ; fronda e juvenila, disproportionat de galagioasa in relatiile cu presupusii rivali, generoasa si simpatica in fond. Minulescu isi zice simbolist, cu orgoliul unui amiral, triumfator in sfirsit, dupa lupte indecise. Mai mult exterior si mecanic", totusi stegar al simbolismului", E. Lovinescu il vedea in situatia paradoxala de a fi facut simbolismul pe intelesul tuturor, de a-i fi popularizat metodele", fapt ce arunca o prima banuiala asupra calitatii unei poezii atit de j comunicative".
Debutantul I. M. Nirvan din 1897, la Povestea vorbei (n. in Bucuresti, la 7 ian. 1881, in casa parintilor sai din str. Covaci, nr. 15") nu-si cunoscu tatal, Tudor Minulescu, negustor pielar, murind subit cu o saptamina inaintea ivirii fiului. Imaginea olteanului volubil, caruia ii seamana, apare, exacta pare-se, in unul din romane. M-am nascut la Bucuresti, fiindca preludiul nasterii mele a fost moartea tatei. Sint un copil postum, Tatiana Poate vrei sa stii cine a fost tata ? N-a fost nici boier nici mujic. Era exact ceea ce unii ar putea sa fie daca ar voi, iar altii vor sa fie fara sa poata Era un suflet de artist vagabond, infratit cu clipa vietii traite integral. Vintura tara in lung si in lat, cumpara unde gasea, vindea unde putea si la nevoie schimba o piatra de topaz pe o damigeana de Dragasani vechi si doua pietre de smarald sau safir pe doi ochi de fata mare" (Rosu, galben si albastrU). Vaduva la douazeci de ani, Alexandrina Minulescu (nascuta Ciuca) se recasatori in 1883, cu capitanul Ion Constantinescu, profesor de hipologie", care se ingriji cu afectiune de instructia poetului, inteligent, dar mediocru la studii. De la liceul din Pitesti, nu departe de rustica si vesela Trivale", trecu in 1897, intern, la institutul particular Brindza si Arghirescu" din Bucuresti, motivul fiind evocat in Corigent la limba romana, in 1900 era la Paris, cu intentia de a studia dreptul, pe care gasind-o inadecvata, renunta, pentru a frecventa pina in 1904 mediile artistice si literare, music-hallurile si expozitiile din Montmartre, liber de orice alte preocupari. Lecturile acestei epoci, decisive, incep cu descoperirea lui Baudelaire, pentru a continua cu Vcrlaine, Rimbaud, Lautreamont, Aloy-sius Bertrand, Jules Laforgue, Emile Verhaeren, Maurice Mae-terlinck, Charles van Lerberghe, atras concomitent de gri-voiseria lui Tristan Corbiere si admirind figura de pontif a lui Jean Moreas, caruia ii fusese prezentat de pictorul Galanis. Prin 1906 1907, dupa ce colaborase la Viata noua, Revue blanche si alte publicatii, era functionar la Domeniile statului, la Constanta, unde cunoscu pe D. Anghel. La Viata literara si artistica a lui Chendi dadu in 1906, drept traducere dupa un papirus egiptean, romanta Celei care minte, urmata de altele. Notorietatea fu rapida. De la Berlin, Caragiale ii cerea lui Mihail Dragomirescu informatii despre autorul poeziei in orasul cu trei sute de biserici, din Convorbiri critice (1907) : Asta nu mai e domnisoara !
Asta e barbat !
Bravo lui !
De mult n-am avut asa impresie. il salut calduros si-i multumesc pentru inalta placere ce mi-a facut cu ciudatele-i versuri. Extraordinar !
" Pina la aparitia in 1908 a Romantelor pentru mai tirziu (coperta de IseR), poetul publicase la Samanatorul, dar si la Viitorul social, cu profil opus. Tot in 1908 redacta Revista celorlalti, articolul-program Aprindeti tortele chemind la insurectie impotriva ideilor primite : Aprindeti tortele sa luminam prezentul literar". Minulescu e de partea marilor disparuti" Stefan Petica, Iuliu-Cezar Sa-vescu si ceilalti, partizani ai inovatiei. Colaborator la Versuri si proziu de la Iasi, era prezent, in acelasi timp la Viata romaneasca, aceasta aplaudindu-1 pentru Romanta soarelui. Dinamic, scoate o noua revista, Insula (1912), efemera dar energic-novatoare, si publica la Flacara, in 1913 fiind autor al unui alt volum de versuri, De vorba cu mine insumi, dupa care, aproape doua decenii se manifesta ca prozator si dramaturg. Cu Liviu Rebreanu redacta in 1921 1922 bazarul literar Cititi-ma, in anii de dupa razboi poetul semnind in publicatii cu orientare contradictorie, de la Sburatorul pina la Gindirea. La poezie reveni cu Strofe pentru toata lumea (1930) si Nu sint ce par a fi (1936), cind minulescianismul nu mai reprezenta avangarda, pastrind intacta insa increderea in noutate : Poezia noua e ca dinamita veche Cind crezi ca nu mai e buna de nimic, atunci face explozie singura" (Rosu, galben si albastrU). in mapele lui Minulescu, mort de colaps cardiac la 11 aprilie 1944, au ramas proiecte diverse.
In portul blond al unei mari din Nord, Au debarcat corsarii bruni din Sud"
(Romanta nordica)
Se duc pe Dunare la vale Caiace-n roz si-n alb vopsite Se duc pe Dunare la vale Cosciuguri albe, plutitoare Pe negrul apelor murdare"
(Pe DunarE)
Exercitind o acuta sete de migratie, marea face sa apara dubletul unui Minulescu stapinit, cel putin pasager, de un sentiment al absolutului, apasat de conditia restrictiva a destinului. Cu deschiderea ei larga spre univers, marea devine o forma posibila, chiar daca iluzorie, de eliberare din cotidian. Oceanul, Montevideo, Rio de la Plata constituie, in acest caz, b prefata a visului, cu promisiuni ademenitoare :
Iar pasilor ce-mi plictisesc timpanul As vrea sa nu le mai aud cadenta Decit in clipa-n care capitanul Va comanda matrozilor Partenza.
Cm gindul si cu ochii-njipti in largul Poemei ce-si intirzie sfirsitul, As vrea sa fiu totuna cu catargul Ce sjisie in doua infinitul"
(Solilocul nebunuluI)
Refrene si enumeratii, versuri de lungimi variabile, intr-o alunecare sinuoasa, creeaza o atmosfera" muzicala adecvata fanteziei. Citeva romante se intituleaza ostentativ Romanta fara muzica, insa melodia transpare de pretutindeni, ca element constitutiv al poeziei. Simple jocuri funambulesti sfir-sesc in muzica : Cheia ce mi-ai dat aseara / Cheia de la poarta verde, / Am pierdut-o chiar aseara !
/ Dar ce cheie nu se pierde ?" (Romanta cheiI). Lucru cert, Minulescu dispune de o tehnica exceptionala, putind sa infrunte orice dificultati. Rime din nume proprii, in Rinduri pentru Sulamita, scot, precum in poemul biblic, sunete de . chimval sacrii : Laudatu-te-au profetii / Si-nteleptul Solomon / Ca pe macii din Saron, / Ca pe crinii din Senir, / Ca pe griul din Sulem" Fraza onomatopeica din
Clopotele, cu alte intentii decit la Schiller, pune in partitura sunete joase de bronz.
Dupa Baudelaire, gustul pentru parfumuri gasi la simbolisti audienta ampla. In cinstea celei mai frumoase", Minulescu imagineaza un cadru de un rafinament straniu : flori insingerate", parfum de brad", miresme-otravitoare". Ritualul mai implica trei ramuri verzi de lamiita si^-un ram uscat de-Eucalipt" (Celei care mintE). Poza este enorma, dar ca dezinvoltura, desavirsita. Sugestii cromatice si odorifere se unesc, in spirit simbolist, cu melodia, transpozitia senzatiilor dintr-o categorie in alta fuzionind intr-o imagine-sinteza, o sinestezie, de un gratios incontestabil :
De ce-ti sint ochii verzi
Coloarea wagnerienelor motive
Sl parul ca greseala imaculatelor fecioare
De ce-ti sint buzele patate de violete trecatoare ?
Si miinile de ce-ti sint albe ca albul tristelor altare
Din Babilon
Si din Ninive ?"
(Celei mai aproapE)
Simbolistii francezi sfarimasera alexandrinul, fragmen-tindu-1 in scopul sublinierii ideii, dar si cu intentii muzicale. Gustave Kahn se erija in teoretician al versului liber ; aparu o noua categorie de poeti, frondeuri si zgomotosi : vers-libristii. Partizan declarat al acestora, Minulescu disloca topica versului clasic, recurgind, totusi, mai mult tipografic, la o noua asezare in pagina. Pentru cine asculta versurile, inovatia formala poate trece neobservata, totusi, pauzele si emisia bine valorificate, cum o facea Minulescu insusi, recitator neintrecut al propriilor creatii, contribuie la teatralizarea poeziei. Excelent mim si actor, memorabil in Acuarela (Un ba-trin si o batrina / Doua jucarii stricate / Merg - tinin-du-se de mina") sau in Cu toamna-n odaie, poetul a putut sa apara ca un jongleur" (VI. StreinU), cuvint derivat din latinescu joculator", interpret popular de ispravi epice pe cite un podium, in strada, cu un mileniu in urma. Grandilocvent, extravertit, fantezistul nu utilizeaza decit rareori coardele grave, filozofia sa fiind a unui epicurian inteligent, refractar sublimitatilor romantice. Caricatura devine maniera, motiv de comedie bufa, aspect ce determina pe Perpessicius, referi ndu-se la Spovedanii, sa afirme ca nu este drama si nici singe in poeziile lui Minulescu". Jocul facil din Romanta policroma poate fi interpretat ca o modalitate de sfidare a gravitatii ; invocarea muzei si amicei duce insa la inflatie gongorica, parodia pierzindu-si sensul :
Nu-i cer nimic
Si totusi daca-ar vrea
O, daca-ar vrea sa-mi dea ce nu-i cer inca!
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Si dintr-un melc, un Sfinx sapat in stinca.
Da-mi tot ce creai ca nu se poate da, a- Da-mi calmul blond al soarelui polar. Da-mi primul crepuscul pe Golgota Si primul armistitiu planetar.
Da-mi paradoxul frumusetii tale. Da-mi prorocirea viselor rebele, ,
Do-mi resemnarea strofelor banale Si controversa versurilor mele"
Prea lucid pentru a se angaja integral pe versantul liric, poetul romantelor prefera disimularea, masca sa expnmind fluctuatiile biografiei intime. Cind vorbeste de infinit si aprehensiuni metafizice, sinceritatea cedeaza pasul trucajelor, intr-o mimica echivoca de personaj ce nu vrea sa para cum este. Ei sint cuminti / Eu sint nebun / Dar cum Eu sint ce-am fost mereu / Poate ca cel cuminte-s Eu" (Cintecul nebunuluI). Pornit pe panta mistificarilor, autorul Liturghiilor profane reapare travestit, fiind pe rind : olandezul zburator", mascariciul Pepi, nebun dupa Pepita", sau Prometeu pelerin. Portretul in miscare deruteaza prin abundenta grotescului, declaratiile, excesiv sonore, negasind un consens :
In craniu port Imensul, stapin pe Univers. Si-n vers, vointa celui din urma Neinteles !
"
(Ecce homO)
Ma-ntrupez in al veciei si-al imensitatii Domn !
Da
Sint Domnul celor vesnic plutitoare-n infinit"
(Alea iacta esT)
Artificiul este enorm, pastelurile (Pastel de toamna, Pastel bolnaV) nefiind descrieri, romantele nefiind romante, colocviile fiind de fapt solilocvii. Misterul nu are absconsitate, fantasticul e grotesc, inclinat spre pastisa, aluziile esoterice ascund in ele o mare doza de ironie, dar toate acestea se incadreaza in constructii, care daca nu imping prea departe concesiile, respira o permanenta simpatie. Minulescu nu poate fi nici grav, nici tragic si nu forteaza nota. Scheletele si cavourile patrunse de ploaie, circiumile cu aer de cripte si pelerini bizari (Romanta mortului, Pelerinii mortiI), nu inspira dezolare; calatoria spre insula enigma" nu anunta nimic tenebros. In Strofe pentru elementele naturii (1930) nu descriptia, ci comentariul inteligent, intre paradox si imn, joaca primul rol. Strofele (pentru lumina, pentru foc^ pentru vint, pentru ploaie, pentru zapada, pentru intuneriC) nu sint strofe, propozitiile incoi porindu-se intr-o proza ritmata in maniera Paul Fort : Cind Prometeu te-a smuls din mina atotputernicului Zeu, imbogatind cu-o jertfa noua, altaru-arhaicelor mituri, el n-a stiut ca drept rasplata in urma lui, alt Prometeu ii va reduce sacrificiul la o cutie de chibrituri" (Strofe pentru foC). Necenzurat, cazind in grotesc, umorul duce insa la exhibitie. Vinul vechi de Dragasani intinereste spiritul cu trei sute de ani". Desenind pe firmament o spada de Toledo, un nour negru" spinteca luna, ce pare un cap de rege saltimbanc".
Cu trasaturi ca acestea, minulescianismul are o structura proprie, din care nu poate iesi. Din faptul divers, citadinul Minulescu deduce drame rapid intrate in uitare, moartea unui acrobat de circ (Ultima ora), sinuciderea unui necunoscut in camera igrasioasa de hotel (Moartea pasageruluI) devenind . pretexte de zimbet blazat pe marginea mecanicii cotidiene. Disperarii negre a lui Bacovia, Minulescu ii opune un sentimentalism travestit in ironie, atitudine in care delimitarile sint dificile, caci echilibrul e instabil, pindit de riscuri. Cea mai mica lipsa de tact ar fi putut transforma Moartea dresorului de sticleti fie in elegie anodina, fie intr-o intempestiva pagina bufa. A murit dresorul de sticleti !
/ Bine c-a murit la timp si el / Ca era batrin, / Betiv / Si chel / Dar, la drept vorbind, era dresor" / Fiindca, dupa moartea lui, sticletii, / Cind au incercat din nou sa cinte / Numai dupa capul lor / Au dat AĞkixAğ cu totii."
Umorul e o modalitate de a disimula sub ochelarii fumurii o lacrima inutila, al carei impuls nu poate fi obnubilat, in ciuda precautiei. in locul sentimentului exacerbat in tragic apare zimbetul, nu in destul de degajat pentru a fi comparat, cum s-a facut, cu umorul discret al lui G. Topirceanu, prea putin imbibat de sarcasm pentru a se apropia de hu-mourul" casant al anglo-saxonilor. Cum grotescul constituie un subterfugiu, laturile grave, persiflate sistematic, se estompeaza pina la anulare, prioritatea revenind poetului frivol Pagliaccio nu poate fi luat in serios, chiar daca o vrea cu dinadinsul. Comunicativ si flecar, cine va crede in declaratia solitarului din De vorba cu mine insumi ? Ma simt asa de singur, / C-aproape mi-este frica" Romanta celor ce se vind sau Moartea pasagerului nu genereaza, potrivit cadrului, mari dezbateri dramatice, fondul sever fiind escamotat. Solidaritatea cu oamenii tine de un sentiment vag al speciei : ,Jn mine, / in tine / Si-n el / Inima cinta / Si plinge la fel" (Hodie mihi, cras, tibI).
Diferentele intre volume, minime, intaresc ideea despre un Minulescu invariabil ca viziune, dind cu tifla tuturor", complacindu-se intr-o planare circulara, intrerupta exact in momentul in care lirismul putea deveni consistent. Desi maturele Strofe pentru toata lumea si Nu sint ce par a fi abandoneaza partial aventura in exotic, in avantajul reflexivitatii aparente, poza fanfarona persista, de asta data in cadrele unei geografii in care Buhara, Corintul, Bosforul, Xeres, Sira-cuza si Lesbos sint inlocuite cu Carpati, Dunare, Olt, Lotru, Brezoi, Voineasa, Schei, Buzau, iar Brigitta cu Ileana Cosin-zeana, Bocklin cu Miron Costin, vioara cu cimpoiul. incepind in ton serios, notatiile de specific romanesc" sfirsesc, mai toate, in scherzo si suris ironic, minulescian deci, cind se refera la realitati sociale din epoca. Pe soseaua comunala : Circiu-marul, / Invatatorul, / Popa / Si notarul / Cei mai de seama gospodari din sat /Se cearta pe un scaun vacant de deputat" (Amiaza rurala). Aluzia grava se strecoara neobservata, plopii parind : Cosuri negre de masini / Ce-au treierat / Bucatele din sat / Pentru straini" (Seara rurala). in orasul nostru romanesc" bintuie gripa si ftizia : Tinerii fumeaza si tusesc, / Iar batrinii dorm in vesnicie" (Ploaie urbana). Strofe cu respiratie folclorica (Primavara rurala, Rin-duri pentru pasarile calatoare, Romanta inimiI) altele cu truculente de periferie bucuresteana, precum Fetita din Fagadau (din Cinci grotestI), produc miresme mai putin obisnuite, indaratul lor Minulescu urmarind experiente noi. Surisul liniei intra in tehnica acestui neintrecut caricaturist verbal, ca element definitoriu.
Ironist si patetic, rebel si inofensiv, despuiat si baroc, amator de infinit dar cultivind voluptatea clipei, vagabond" in cautarea frumosului din suflet / si din rime", armonie de proza si de vers", imperechere de straniu si comun", pur-tind in sine un diavol" curios de toate, dar reprimindu-si nostalgia de inefabil, efigia poetului ponegrit" sau pastisat" se clarifica sau se abureste alternativ, minulescianismut fiind o expresie plastica a fluxului si refluxului. Sentimentul dedublarii, mai subliniat in ultimele volume (Ruga pentru ziua onomastica, Rinduri pentru intregirea mea, Cintecul unui oM) parea sa duca in Nu sint ce par a fi la o limpezire, in sensul apropierii ferme de inaintasii de la Olt. Sint cel din urma strop de vin / Din rustica ulcica de pamint / Pe care l-au sorbit pe rind / Cinci generatii de Olteni / Cei mai de seama podgoreni, / Dintre mosneni / Si oraseni / Stramosii mei, care-au murit cintind : / AĞ
Oltule riu blestemat / Ce vii asa tulburat ?Ağ Intervine insa gustul pentru calambur, facind ca aripile sa bata in gol. Antinomiile caracterizeaza un temperament original, credul si mistificator, poetul din Spovedanie schimbind de patruzeci de ani in sir" ciresii-n palmieri, / pe tata-mare-n AĞUncie SamAğ / si Oltul in Guadal-quivir" Capacitatea de autoiluzionare, autentica, nu urca spre marea poezie, versurile lui Minulescu fiind : Zboruri in zig-zag" de rindunele, / Zboruri fragmentate, / Rupte / Si-nnodate / Ca sa poata fi de toti cintate", cum insusi le defineste, din culmea virstei, in dantelata Ita est.
Scrieri in proza. Dramaturgul
Proza lui Minulescu, opera de improvizatie, conteaza prea mult pe verva si artificiu, insuficientele din Casa cu geamuri portocalii (1908) regasindu-se in Masti de bronz sTl,ampioane de portelan (1930). Intentia de amuzament cu orice pret dilueaza in Rosu, galben si albastrtt_(1934), roman al spatelui frontului, accentele grave, unii protagonisti, dezertori cu bilet de voie", fiind refractari problemelor de constiinta iar scriitorul privimdu-i cu ironie indulgenta. Strada Lapusneanu de Mihail Sadoveanu si Balaurul Hortensiei Papadat-Bengescu se situau exact pe versantul opus. Cu alta optica, romanul lui Minulescu putea deveni o imagine revelatoare a realitatilor de la partea sedentara" ;~ asa cum este, inregistreaza la modul zeflemist aventurile invirtitului de razboi" Mircea Baleanu, narate in capitole de tipul : Sol, sol, sol, mi bemol, fa, fa, fa, sol !
, Hg C2 Az + H CI + Hg CI + C2 Az H", Mai tare ca Stanislavski". Capitala fiind ocupata de trupe germane, gazetarul Mircea Baleanu, care avusese legaturi cu proprietareasa,
Griimberg, se indreapta spre Iasi, contribuind discret la evacuarea amantei protectorului sau, director general la interne. Instalat la negustorul Aivazian, personaj intreprinzator, patron al modestei cantine-restaurant Cocostircul de aur" ulterior imbogatit de razboi, cu local de lux Mircea Baleanu cunoaste pe Nikolai Damianovici, ostas rus cu idei revolutionare, versatil insa, in final renegat, si pe amanta acestuia, Tatiana, tinara infirmiera. Ecouri ale evenimentelor din februarie 1917 sint consemnate jurnalistic, in latura senzationala, paralel cu aventurile erotice ale celor trei sau cu stiri despre orgiile de la spitalul de campanie din Cotofenesti (obiectul unui roman de D. V. BarnoschI).
Amorf ca structura, romanul propune o experienta biografica, dintr-un unghi de vedere cind cinic, cind neserios, stirnind nedumerire prin neaderenta la realitatile majore, general considerate in alt mod. La distante mari poate fi descoperita, incidental, cite o constatare semnificativa, ilustrind procesul etic al unei destramari : Stim bine ca si eu, ca si altii, nu sintem decit un fragment din fresca decorativa a unui zid cuprins de igrasie". Fraza vizeaza critic un climat in care venalitatea, inconstienta, imoralitatea sub forme multiple, vizibile la clasele conducatoare, indreptateau sarcasmul ; Minulescu da curs ironiei pasagere, locvacitatea zgomotoasa nivelind totul.
Negoita Prescureanu din Barbierul regelui Midas sau (Voluptatea adevarului, 1931) functionar superior la Ministerul artelor, nu se considera un om deosebit, nici nu-si complica existenta cu probleme ce nu-1 privesc, pina in ziua in care obsesia adevarului il descumpaneste. intilnirea cu barbierul regelui Midas", simbolica, e in fond revelatia unui adevar-necesitate, amintind, ca semnificatie, intimplarea legendarului rege al Frigiei. Sensibil la frumusetea unei tinere pe care o admira discret, Negoita Prescureanu descopera, prin intermediul anonimului barbier al regelui Midas", ca domnisoara Lilly Ionescu o amanta directorului general, seful lui direcL. Cum tinara urmeaza sa devina mama, directorul general, om practic, cauta un tata copilului sau nelegitim si il descopera in persoana lui Negoita Prescureanu. La un moment dat. se ivesc doi barbieri", reprezentind puncte de vedere opuse, fiecare insistind sa-1 ia pe Negoita Prescureanu sub tutela sa. Gazetar independent" si partizan al compromisului, unul ii recomanda parvenirea, indieindu-i drept solutie de avansare casatoria cu amanta directorului general. Riposta celuilalt barbier, dezgustat de falsitatea modului de viata, e intoarcerea -?._Frigia natala> expresie parodistica desigur a resemnarii. Fondul amar al moravurilor contemporane ar parea sa determine la Negoita Prescureanu, personaj mediocru, decizia de a descoperi adevarul integral. Faptul ca nimeni nu face investigatii pentru identificarea misteriosului barbier, detinator al secretelor compromitatoare, configureaza o stare de spirit stranie : adevarul nu interesa. Ceea ce putea rascoli straturile profunde ale constiintei, alimentind, ca la Camil Petrescu, o drama, se converteste la Minulescu in atitudini fara semnificatie, Negoita Prescureanu nedevenind un tip reprezentativ. Perpetua balansare de la satira la gluma, amestecul de grotesc si amabilitate, la care recurge prozatorul, deruteaza, incit, practic, voluptatea adevarului" coincide cu voluptatea incertitudinii. Mai consistenta ca personaj, Lilly Ionescu stie ce vrea si utilizeaza resursele feminitatii sale cu un instinct al nuantelor infailibil. Amanta directorului general vrea sa termine studiile universitare si sa ramina definitiv in Bucuresti, fiindu-i indiferent cine va deveni tatal copilului ei nelegitim. Cel mai interesant personaj din Barbierul regelui Midas e insa directorul general, scriitor si critic, pseudosavant, compilator, cinic, dezinvolt, individ ce profita de asiduitatea altora pentru a-si consolida situatia. In mediile de functionari schitati rapid, de boemi inofensivi si specimene curioase, ziaristul independent Aristotel Macro-pol, cu masca sa de raisonneur, admirator pretacut al Iui Agamita Dandanache, aliaj de bui simt si fanfaronada, taios si zeflemist, evolueaza ca observator al culiselor politice si mecanismului social. Mereu ironic, dar fara perspectiva istorica a lucrurilor, in roman Ion. Minulescu se numeste Aristide Macropol. Concluzia e gratuitatea oricarei iluzii, satira fiind subordonata cinismului.
Etalarea de amanunte autobiografice din Corigent ia limba romana (1929), cu aventurile si experientele Don Juanu-lui Bucu, de la Pitesti, ramas repetent, ca si amuzamentul factice din 3 si cu Rezeda 4 (1933) demonstreaza refuzul, dar si incapacitatea aprofundarii. Dealtminteri, referindu-se la propriile romane, Minulescu isi recunoaste, ricanind ironic, inaptitudinea pentru arhitectura severa si lucrul ordonat. Mai intii, corigentul meu la limba romana nu este propriu zis un roman. Nu vreau sa se creada ca in modestul meu compartiment literar am introdus bagaje care nu-mi apartin. Nu. Nu stiu sa scriu romane, si probabil, nu voi putea sa invat sa scriu niciodata asa ceva. De cite ori am incercat, mi-am dat seama ca sensibilitatea mea artistica nu poate suporta disciplina riguroasa a formelor precise dupa care se scrie un adevarat roman. Ma marginesc sa scriu asa cum ma taie capul, mai bine zis, nu-mi dau niciodata osteneala sa-mi fixez mai dinainte nici popasurile, nici sfirsitul drumului pe care ma las purtat numai de fantezie".
Patru nuvele fantastice, reunite in Cetiti-le noaptea (1930) introduc intr-o atmosfera stranie, sub semnul nocturnului, de unde avertismentul : Cetiti-le noaptea sau nu le mai cetiti de loc l" Sinucigasul Adrian Mantu din Apa, gisca, si femeia are trasaturile lui D. Anghel, poet roman care a sfirsit ca un suprem final de madrigal". Mihail Saulescu, alt personaj, e Omul cu inima de aur. in De vorba cu necuratul prinde contur un poet famelic, modelul fiind Oreste (Geor-gescU). Din Cravata alba creste fantoma unui Andrei Naum. Trasatura comuna, grotescul e un derivat al absurdului.
Mobilitatea fanteziei, servita de o verva fara pauze, inculca pieselor lui Minulescu o anumita savoare, spectacolul nepromitind decit divertismentul, incit dincolo de replici nu trebuie cautat altceva. Prin frivolitate si exces de artificiu, stilul dramatic traduce gustul unui public amator de galanterie, majoritatea comediilor dezvoltind conflicte erotice. Dupa l,ulu Popescu si Pleaca berzele din 1920, Nevestele lui Mos Zaharia (1921), Omul care trebuie sa moara (1924), a- tiparita in 1939 sub titlu schimbat : Ciracul lui Hegesias Manechinul sentimental (1926), Allegro ma non troppo (1927), Amantul anonim (1928), cu un prolog in versuri de G. Topirceanu, Porumbita fara aripi (1931), rotunjesc un repertoriu lipsit de substanta, in orice caz in afara dezbaterilor majore, fapt ce explica dezinteresul postum. Impresia de repetitie in constructia personajelor se accentueaza de la o piesa la alta, faptul atragind o explicatie a dramaturgului : in varietatea lor nu mi-a placut sa vad decit diferitele ipostaze ale propriei mele personalitati umane", personajelor nefiindu-le permis niciodata sa se ia in serios", raminind sub controlul strict al personalitatii" autorului. Mastile, oricit de colorate, sint prea asemanatoare.
Revenit in tara, dupa aproape doua decenii, aventurierul Mihnea Dornescu din Pleaca berzele se indragosteste de Irena, sotia lui Radu Majoreanu, vechi prieten, stabilit la Constanta, il intereseaza trecutul Irenei, care-i vorbeste de o pasiune uitata pentru un barbat disparut. Gelozia se spulbera, in momentul in care Mihnea Dornescu isi da seama ca disparutul idealizat nu era altul decit el insusi. Neputind reinvia o pasiune consumata, se decide, potrivit practicii din trecut, ca odata cu plecarea berzelor sa-si piarda urma. Dialogul cu subintelesuri e gratios, fantezia poetului desfasurindu-se liber, dar Mihnea Dornescu vrea sa para complicat, fiind numai un juisor superficial :
Irena : Spune-mi ca nu mai pleci, dragul meu Lasa berzele sa plece singure Spune-mi ca nu mai pleci si ramii cu Irena cu Irena pe care n-o mai cunosti Asa este ca n-o mai cunosti pe Irena de altadata, pe mititica Irena Valeanu 7
Mihnea : () Dar din seara in care mi-ai spus ca pleaca berzele, nu ma mai pot gindi la altceva decit la ele Le vad ducindu-se sto-luri dupa stoluri, una dupa alta Le vad tacute, inconstiente si enervate ca norii Ceea ce ma nelinisteste insa mai mult, este obsesia asta funebra ca in fiecare din ele ma vad pe mine. Tu te-ai uitat dupa ele cum se duc ? Parca toate s-ar duce sa nu se mai intoarca. Nici una nu-si mm intoarce capul inapoi. Nici una parca nu vrea sa stie de ce lasa in urma ei Si parca toate pornesc cu gindul sa uite ca au trecut pe aci, pe aci pe unde am trecut si eu Ah, daca as pleca mai curind !
Pina la miezul noptii imi pare un veac O sa ma duc si eu dupa ele".
Decizia plecarii e irevocabila. Irena il impusca, incheind astfel un conflict fantezist, trasatura de remarcat si in Allegro ma non troppo. Milionarul Titu Micsoreanu, cu ambitii de literat, profita de experienta dramaturgului Ion Marian pentru a scrie in colaborare o piesa de teatru, dar cei doi nu cad de acord asupra finalului : daca sotul inselat trebuie sa suprime pe vinovata si pe amant. Se face apel la opinia altora, incepind cu Florica, fata in casa, care reactioneaza prompt : Apoi, conasule Sa ma iertati, dar eu ca femeie ce sint, pot sa jur cu mina pe sfinta cruce ca nevasta, cind isi inseala barbatul, il inseala fiindca are de ce". Samsarul Cut-ui. un Pristanda in postura schimbata, se pronunta echivoc. Apoi daca am dreptate, ce mai astepti ? Raspunde ce-ai face?", il someaza Titu Micsoreanu. Cutui : Ce-am facut totdeauna, coane Titule Ce ziceti dumneavoastra aia fac si eu" in al doilea act, Ion Marian e asteptat de Cocuta, sotia lui Micsoreanu, la conacul de la tara, in timp ce milionarul se gaseste la o partida de vinatoare cu Noemi, amanta. Legatura dintre Cocuta si Marian nu e curata, Titu Micsoreanu, intors de la vinatoare, gasindu-i imbratisati. Gata sa-i impuste, i se argumenteaza ca totul era un experiment ad-hoc pentru a observa reactia celui inselat, cazul oferind piesei un final bazat pe studiul psihologic. intre timp, samsarul Cutui sur-prinzindu-si sotia cu varul ei, ii impusca sau are impresia ca i-a impuscat. Dialogurile dintre Cocuta si Ion Marian (recte : Ion MinulescU) pun in lumina, printre replici usoare, o situatie falsa. Scriitorul sarac e un obiect de curiozitate snoba : Pe voi, va intereseaza numai existentele plastice Voi nu cunoasteti decit voluptatea trupului si a banului. Restul nu exista Pentru voi, restul nu e decit visul unei nopti de vara", intr-o ambianta in care nu pot trai impreuna decit minciuna si ridicolul".
Cu Porumbita fara aripi decorul se muta la Constanta, in mediul dubios al tavernei. Sergentul timonier Ion Boian ofera Porumbitei, cintareata de local, doua mii de lei pentru placerea de a fi stat de vorba cu o femeie desteapta. Chitaristul Negoita, amantul femeii, observind gestul galant, ii pretinde Porumbitei jumatate din suma ; altercatia e inevitabila si in incaierarea ce urmeaza timonierul il ucide. Judecat de consiliul de razboi si achitat, deoarece fusese in legitima aparare, timonierul revine in localul lui Manole, propunin-du-i Porumbitei retragerea la tara, in satul lui. Psihologia degradarii nu poate fi schimbata. Tu vrei sa ma muti dintr-o colivie in alta si atita tot Fiindca ti-am spus ca eu n-am aripi sa pot zbura, tu vrei acum, de dragul tau, sa-mi tai si picioarele". Ratarea e ireversibila ; contrar nostalgiei spre puritate din Domnisoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Porumbita nu aspira la nici o transformare morala : mai mult chiar, in final ex-timonierul e contaminat el insusi. Angajat chitarist in localul lui Manole, Ion Boian observa blazat cum clientul Soare, turmentat, repeta situatia din actul intii, daruind bani frumoasei Porumbita. Revoltatul de la inceput primeste fara scrupule jumatate din suma. Circuitul se incheie in ceata unei destramari progresive; registrul grav ramine neutilizat, desi de aici putea rezulta poezia peliculelor unui Rene Clair. Pe intreaga arie dramatica, Minulescu trateaza casatoria, prietenia, creatia, cu o degajare exagerata, indiferentismul ducind la eludarea laturilor realmente dramatice, pe care loviturile de teatru si verva nu le pot suplini.
VOLUME : Versuri : Romante pentru mai tirziu, Buc, Alcalay", 1908 ; De vorba cu mine insumi, poezii, Buc, Flacara", 1913 ; Spovedanii, versuri, colectia Manuscriptum", Buc, Ed. P. Catunaru, 1927 ; Strofe pentru toata lumea, Buc, Cultura nationala", 1930; Nu sint ce par a fi versuri, (col. Scriitori romani contemporani"), Buc, F.P.L.A., 1936; Versuri, editie definitiva. ingrijita de autor. Buc, F.P.L.A., 1939 (ed. 11-a, 1943); Versuri, cu o prefata de Tudor Vianu, Buc, E.S.P.L.A., 1957 ; Scrieri, voi. l U, Buc, E.P.L., 1966 ; Romante pentru mai tirziu si alte poezii, editie ingrijita ti prefatata de Matei Calinescu, Buc, E.P.L. (B. p. T), 1967.
Proza : Casa cu geamurile portocalii, Buc, B.p.t., 1908 ; Masti de bronz si lampioane de portelan, nuvela, Buc, Alcalay", 1920; Rosu, galben si albastru, roman, Buc, Cultura nationala", 1924 ; Corigent la limba romana, Buc, Cultura nationala", 1929 ; Barbierul regelui Midas {sau voluptatea adevaruluI), Buc, Cultura nationala", 1930; Nu sint pe par a fi, Extras din Revista fundatiilor, 1941, nr. 10 (oct.) ; Bucurestii tineretii mele, reportaje si impresii, antologie de Mioara Minulescu, prefata si note de Emil Manu, Buc, Ed. tineretului, 1969.
Teatru : Lulu Popescu, un act in proza, Buc, Alcalay", 1920; Pleaca berzele, trei acte in proza, Buc, Alcalay", 1920 (repr. T. N.), 10 ian. 1921 ; Omul care trebuia sa moara (1924) ; Manechinul sentimental, Buc, Cultura nationala", 1927 ; Allegro ma non troppo, comedie in trei acte. Buc, Ed. Societatii autorilor dramatici", 1927 (repr. T. N., 30 apr 1927 ; Porumbita fara aripi, repr. T. N., Buc, 4 febr. 1931 ; Nevasta lui mos Zaharia, comedie trista in patru acte si doua tablouri, Oradea, Familia", 1937.
REFERINTE: (Ovid DensusianU), Romante pentru mai tirziu, in Viata noua, IV, 1908, nr. 9 (despre ed. Ii-a, Viata noua, V, 1909, nr. 6) ; Mihail Dragomirescu, Romante pentru mai tirziu. in Convorbiri critice, 11, 1908, nr. 12 ; (Ovid DensusianU), De vorba cu mine insumi, in Viata noua, X, 1914, nr. 1 ; Ion Trivale, Cronici literare, Buc, Socec", 1915 ; N. Davidescu, Minulescianismul, in Aspecte si directii literare, voi. I, Buc, Viata romaneasca", 1921 (si in voi. II, Buc, 1924) ; Mihail Dragomirescu, Triumful unei scoale literare, in De la misticism la rationalism, Buc, Tip. Romane-unite", 1924 ; Perpessicius, Ion Minulescu (medalioN) in Miscarea literara, I, 1924, nr. (repr. in Opere, voi. II, Mentiuni critice, Buc, E.P.L., 1967) ; F. Aderca, De vorba cu d. I. Minulescu, in Miscarea literara, II, 1925, 14 ian. (repr. in Marturia unei generatii, Buc, E.P.L., 1967) ; I. Valerian, De vorba cu I. Minulescu, in Viata literara, I, 1926, nr. 9 (repr. in voi. Cu scriitorii prin veac, Buc, E.P.L., 1967); E. Lovinescu, Poezia simbolista, in
Istoria literaturii romane contemporane, voi. III, Evolutia poeziei lirice, Buc, Ancora", 1927 ; G. Calinescu, Ion Minulescu, Nu sint ce par a fi in Revista fundatiilor, VIII, 1941, nr. 10. Istoria literaturii romane dE )a origini. Buc, F.P.L.A., 1941 ; Serban Cioculescu, Ion Minulescu, in Aspecte lirice contemporane. Buc, Casa scoalelor", 1942 ; Tudor Vianu, Ion Minulescu al posteritatii, in Figuri si forme literare, Buc, Casa scoalelor", 1946; D. Micu, Ion Minulescu, in Contemporanul, 1963, nr. 19 ; Al. Philippide, Studii si portrete literare, Buc, E. Pol., 1963 ; Adrian Marino, Ion Minulescu, in Steaua, 1966, nr. 5 ; Lidia Bote, Simbolismul romanesc, Buc, E.P.L., 1966 ; Eugeniu Sperantia, Amintiri din lumea literara. Buc, E.P.L., 1966 ; Matei Calinescu, Eseuri critice, Buc, E.P.L., 1967 ; Clau-dia Millian, Despre Ion Minulescu, Buc, E.P.L., 1968 ; Horia Oprescu, E un poet", in Scriitori in lumina documentelor Buc, Ed. tineretului", 1968.
Eug. Stefanescu-Est
Fantezist, Eug. Stefanescu-Est (Craiova, 2 dec. 1881 1952), amator de clar de luna", calatoreste imaginar in tara perversa si sfinta" in care efebii lascivi si excentrici se poarta in rochii de femei", iar noaptea tirziu se plimba pe largi bulevarde, cintind serenade si versuri savante" (Spre alte tarI). Savureaza parfumul, poemele lui Liszt, vinul de Sicilia si Malaga nervoasa", obsedat de nevoia betiei de lux" ; ride, caci risul e-o rara vanitate", se zbate si urla in groaznic uragan" ; cinta ca un lunatic". Totul e otravitor de-arome", misteric", spectral", hypnotic", fara contingente cu realul, extatismul fiind o stare permanenta. Poza urmeaza maniera Minulescu : Stau ore-ntregi fanatic la pian si pui culoare, / Pe flori, pe cer, pe ape, visez lumini bizare" (SimfoniE). Erotica e un concert de simfonii nemaieintate" (Romanta). Pentru diafanele Mirsis, Nais si celelalte compune serenade, intr-o exaltare deplina : Mistici, romantici si sfinti umblat-am extatici odata" (Serenada). Aurul se confunda cu nisipul, o planeta e de cobalt", talazurile marine stropesc cu topaze. Linga Oglinda lacului albastru seara vine : Cu aur mult, / Cu verde ftizie, / Cu vinat vag, / Si roz sublim". Trubadurul din Balada Evei minulescianizeaza imbatat de culori :
Inir-un crepuscul violet, Pe tarmul unei mari vopsite Cu cel mai otravit albastru, Venisem sa privesc serbarea Culorile nemaivazute, Spasmodiaca enervare A gamelor de violet, Si-a gamelor de roz discret".
Poezia lui Eug. Stefanescu-Est (magistrat, functionar judecatoresC) cu camelii, hortensii, mimoze, parcuri galbene, frivolitati galante", nimfe si marchizi, nu evolueaza dincolo de aceste limite. Motivele din Poeme (1911) reapar in Impresii efemere (1926). A debutat in 1897 in Foaia pentru toti, publi-»cind apoi in Noua revista romana, Samanatorul, Revista celorlalti, Insula, Literatorul, Seara etc.
VOLUME : Poeme, Tip. Eminescu", Buc, 1911 ; Imperii efemere, Tip. Eminescu", 1926; Abdalah si frumoasa Azad, (basM), 1939; Zes-tra fachirul, 1939.
REFERINTE : Ilarie Chendi, Poeme, in
Luceafarul, X, 1911, p. 320 (reprod. in Schite de critica literara, Buc, Cultura nationala", 1924; (Ovid DensusianU), Poeme, in Viata noua, V, 1910, nr. 11 ; N. Davi-descu, Poeme de Eugen Stefanescu-Est, in Flacara, VII, 1922, nr. 39; E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, voi. III, Evolutia poeziei lirice, Buc. Ancora", 1927 ; Perpessicius, Imperii efemere in Mentiuni critice, voi. I., Buc, Casa scoalelor", 1928 ; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini, Buc, F.P.L.A., 1941 ; G. Calinescu, Material documentar, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, XI, 1962, nr. 1.
N. Budurescu
Poema navelor plecate (1912) este produsul momentului simbolist, cu inclinare spre decorativul somptuos, impregnat de exotic si galanterie. Pinzele corabiilor lui Minulescu sint aproape : Plutind spre larg cu eleganta cartaginezelor trireme, / S-au avintat atitea nave spre orizontul sidefat, / Pur-tind pe pinze stralucirea si vioriul aurorei" (Poema navelor plecatE). Referinte de ordin olfactiv (arome-nvapaiate") si refrene muzicale se asociaza misterelor" geografice. O tinara cu pasi marunti si lunecati" fascineaza, simpla prezenta transmitind :
Efluvii galbene de umbra si de amar eucalipt, Co aburi datatori de vraja ce ies din stinca de la Delphi, Facind din Pythia oracol de fericiri sau nenoroc".
(TirziU)
Parcul singuratic, infiorarea viorilor", misterul etericei iubiri", saloane cu vase de Galle", pianul trist, cripte cu sicrie de arama" apartin figuratiei tipice. Sub balconul cu glycine nu mai vegheaza trubaduri :
Cintul tristelor mandole A ramas faia sfirsit. Nu mai trec pe lac gondole Nici pe valuri barcarole. Si rapsozii au murit".
Ca debutant, N. Budurescu (n. Ramnicul-Vilcea, 28 iunie 1888) frecventase cenaclul lui Al. Macedonski. Colaborator la periodice simboliste, in special la Viata noua, dar si la altele, cu profil divers, n-a perseverat. Cind traduce din Verlaine (Serenada, Cintec de toamna) muzica originala se rarefiaza.
VOLUME: Poema navelor plecate, Crepusculare, Poema toamnei, Buc, Tip. Poporul", 1912.
REFERINTE: Ion Trivale, Cronici literare. Buc, Socec", 1915; E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, voi. III, Evolutia poeziei lirice, Buc, Ancora", 1927.