La venirea lui N. Iorga la Samanatorul, terenul pentru samanatorism era netezit, intr-un sens, de Ilarie Chendi, fost colaborator la Romania juna si Vointa nationala. Pe Eminescu si Creanga, scria Chendi (Cu prilejul aparitiei operelor lor completE), ii uneste adoratia trocului, exclusivismul fata de straini si sovinismul national" (Sam., 1902, nr. 28). Trecutul istoric reprezinta izvorul adevaratei poezii", dind un. sens suferintelor si faptelor unui popor" (Sam., 1903, nr. 11). Dintr-o drama razboinica, Penes Curcanul, de insignifiantii V. Leonescu si T. Dutu, sint citate tiradele sovine, xenofobe, desi piesa in ansamblu e respinsa, ca inexistenta. Indispus, criticul regreta, cu alt prilej, protestul cam socialist" impotriva unor nedreptati din armata si tendinte sociale pe care n-am voi sa le gasim la scriitori ca dl. Bratescu-Voinesti" (Sam., 1903, nr. 20). Se manifesta si oroarea de modernism. Lirica simbolistilor Mircea Demetriad, Al. Petroff si ceilalti, discipoli ai lui Macedonski, devine motiv de sarcasm, animatorul Literatorului fiind un vinator de succese literare" peste puterile lui.
Rotunjite progresiv in articolele si studiile din deceniul trecut, partial incluse in Schite de literatura romaneasca »(1892 1893), in paginile revistelor Arhiva, Vatra si Convorbiri literare, ideile vehiculate la Samanatorul de N. Iorga nu constituie o revelatie. Ca licean la Iasi, istoricul fusese atras de ideologia socialista si colaborase la Contemporanul, cu versuri. Din contactele cu revista ieseana retinea, consecvent, principiul functiei sociale a artei, cu precizarea ulterioara ca Gherea indrepta literatura romaneasca spre ideale ce nu sint si acelea ale poporului romanesc" (indrumarea cea buna si cuminte, Sam., 1905, nr. 12, p. 178). Latura sociala si problemele etice legate de ea, continutul de idei, sint considerate prin prisma rolului lor practic, formativ, samanatorismul angajind literatura in acest scop, devenit primordial. N. Iorga nu concepe literatura fara o mare misiune de indreptare si moralizare", punctul de vedere din Ce este Samanatorul ?" excluzind orice concesie :
E usor a zice ca literatura nu se exprima decit pe sine, ca ea da numai o forma frumoasa rezultatelor observatiei, combinatiilor inchipuirii, marturisirilor inimii si ca, prin urmare, nu poate fi vorba de moralitatea si imoralitatea, ci numai de adevarul, frumusetea ei, pentru »care singura poate fi trasa la raspundere. Aceasta e inca una din superstitiile si prejudecatile ce au ramas din vremea romantismului, cind se asezase Arta pe tronul pustiu al divinitatii. De fapt, observatiile sint totdeauna personale, inchipuirile se inalta totdeauna din realitatea unui suflet cu o anumita individualitate, si inimile pot fi curate sau necurate. Cu voie sau fara voie, cea mai simpla bucata literara va oglindi un om bun sau un om rau, un antisocial care uraste pe. semenii sai, care vrea sa le faca rau, vrea sa-i insele ori ii acopere de despretul lui, sau un sociabil, care gaseste in iubirea de oameni, in silintele spre a le fi folositor mingiierea tuturor suferintelor pe care le primeste de la unii oameni si menirea de capetenie a vietii. Numai, pe acestia din urma intelegem sa-i aducem inaintea cetitorilor nostri" a- (Sam., 1960, nr. 1).
Prin literatura, N. Iorga intelege in fond lectia etica, / factorul educativ, transformator. Din aceasta perspectiva, numeroase din articolele sale de la Samanatorul (reunite in doua volume, sub titlul : O lupta literara, 1913 1914) sint j dezbateri de aspect iluminist, tratind despre tot ce poate / cultiva : albume de cusaturi, calendare populare, coruri si formatii teatrale de amatori, camine si atenee, biblioteci circulante", muzee, cursuri serale de iarna. Profesorul continua, de altminteri, sub acest aspect, directia lui Vlahuta si Cosbuc, in conceptia carora Samanatorul fusese intemeiat ca< un organ pentru cultivarea poporului si pentru raspindirea ideilor morale, nu ca sa inlocuiasca literatura romaneasca si sa creeze un curent". Vechile romane ale lui Bolintineanu, dezaprobate pentru slabiciuni artistice, solicita un moment atentia pentru partea de satira sociala, intrucit prezinta critic tineri viciati. La aparitia revistei Viata noua a lui Ovid Den-susianu (fost colaborator al SamanatoruluI), ideologul fulgera, blestemind ticalosiile sociale si ratacirile bolnave in care poate cadea simtirea omeneasca" (Sam., 1905, nr. 12). in cadrele tezei despre evolutia organica a culturii, simbolismul si tendintele noi sint trecute prin flacari nimicitoare, ca unele care abat de la specificul national. Diatribele impotriva literaturii franceze contemporane, nu numai asupra celei decadente, pornesc din intentia de a opri contaminarea. Istoricul e constient de criza capitalismului, cu repercusiunile ei multiple, prezentind-o insa ca o criza morala. Dezgustul pentru/N) nemernica biiguiala straina din saloanele cosmopolite" este / la N. Iorga, nu de natura estetica, ci reactiune morala. Pentru intretinerea saloanelor curg sudori de singe pe lanurile muncite din greu" ; cartuliile decadentilor" sint surse demonice de simtire falsificata si de coruptie, cu care Apusul otraveste teri nepricepute" (O noua epoca de cultura, Sam., 1903^/ nr. 20).
Eticul si etnicul se intrepatrund in formula de indrumare-sanatoasa", lansata de la Primele vorbe de Vlahuta si Cosbuc, dar luind la Iorga forme absolute. Curentul nou, argumenteaza el, intr-un articol din Fat-Frumos (1904, nr. 15), trebuie sa se numeasca mai simplu romanesc. Romanesc cu un singur r si fara nici o trufie". Imperativul moral sfirseste in pledoarie, criteriul etnic in exclusivism. Critica decadentismului francez degenereaza in galofobie. Clasele suprapuse, atrase de luminile putregaiurilor", de insanitatile pariziene", trebuie readuse la realitatile nationale. Celor ce stau in strainatate timp indelungat si-si culeg de pe mosii, lucrate in sudori de singe de teranii: nostri, veniturile cu care cauta a speria Apusul", sa li se aplice taxe strasnice". Pentru importul de carti straine, cu exceptia celor de stiinta, se cere un regim similar (Boierimea franceza in Romania, Sam., 22 febr. 1904). Nu e suficient sa se scrie in limba nationala iar continutul de sentimente sa fie strain. Sint idei pentru care militeaza si altii. Scriitorii, explica Vlahuta, trebuie sa fie misionarii vietii romanesti pentru toti ratacitii si instrainatii bunului nostru popor" (Sam., 1905, nr. 12). !
G. Bogdan.-Duica,
Ion Bianu, Al. Lapedatu fac cor cu N. Iorga si Vlahuta.
Conceptul de organicitate formulat de N. Iorga relua, in linii mari, teoria lui Hasdeu despre mersul cel linistit si migalos, dar fiziologiceste sigur al naturii lucrurilor", emisa la Revista noua (1887). Traditia, institutionalizata, devenita ideal, se confunda cu experienta istorica, binele si raul, in poli t;ca, etica si cultura verificindu-se in raport cu trecutul. Zeci de referinte dezvolta, in forme diverse, acest deziderat. insa adoratia trecutului", patrimoniu de traditii, de datine, de istorie traita", nu exclude interesul pentru fenomenul modern. O literatura trebuie sa afirme sufletul unui popor in forme care a- corespund culturii timpului", declara N. Iorga tunind impotriva clevetitorilor (Sam., 1905, nr. 49). Trei numere mai tirziu (1906, nr. 1) istoricul releva necesitatea ridicarii poporului, printr-o munca iubitoare de fiecare clipa", catre cultura moderna". in acest sens si nu in acela de predicatii trufase, de sovinism", se vrea conturat curentul de la Samanalorul. Cultura autentica, in conceptia lui N. Iorga, nu se confunda cu aceea a patriotismului oficial" (Sam., 1903. nr. 281.
Tipul de literatura pentru care opteaza istoricul e unul instructiv, cu implicatii etice foarte marcate : literatura preconizata de Carlyle si realizata de un Ib.sen. il intereseaza observatia profunda si realista, arta adevarata" nelimitindu-se la a imita o reproducere anterioara a naturii, ci de a infatisa caracteristicul, viata adinca a naturii, asa cum ea se oglindeste in ochii unui privilegiat" (Pictura si statui, Sam., 1903, nr. 18, p. 287). Exista literatura falsa" (exemplu : RiriA) care ofenseaza gustul si literatura-creatie. Se respinge ideea poetului supraom, sublindindu-se, prin invocarea lui Walt Whitrnan, necesitatea contactelor cu mediul social. intre Rostul inchipuit si cel adevarat al literaturii (Sam., 1903, nr. 34), optiunea pentru adevar, conditie de indeplinire aevea a frumosului", nu cunoaste ezitari. Preferintele la obiect sint expuse cu claritate in seria Povestitori de ieri si de azi : nuve-listi si autori de schite (Sam., 1904, nr. 12 14). De la scrierile sarbede" ale lui Asachi pina la Sadoveanu curba ascendenta marcheaza etape si trepte : un moment Negruzzi, altul Filimon, urmind Slavici (stimat pentru cele dintii nuvele taranesti"), Creanga, Gane, Delavrancea. Ca prozator, Cara-giale e un mester, un virtuoz neintrecut al artei, voite, pregatite, cintarite, refacute si prefacute cu o constiinta neadormita, cu un simt de o finete rara, cu o stiinta ce nu se poate intrece". Exemplar, autorul momentelor ofera supremul model; de invatat deci de la el perseverenta extraordinara, devenita tortura a scrisului. Dintre prozatorii activi dupa o mie noua sute, Mihail Sadoveanu, desi la primele volume, este mai puternic decit toti cei tineri" prin mladierea care ii ingaduie sa infatiseze viata supt toate aspectele ei". Pasiunea pentru natura nu se converteste in descriptii izolate" ; trecutul si natura stimuleaza la autorul Soimilor inclinarea spre fabulos, un fantastic din care porneste si spre care se intoarce viata". Anul 1904 devine anul lui M. Sadoveanu". Dar la Samanalorul realismul e inlocuit, de multi, cu un pseudorealism naiv. Linga Sadoveanu si Bratescu-Voinesti sint asezati, cu elogii, Vasile Pop, Ion Gorun, Constanta Hodos si altii. in alte articole intervine criteriul folcloric (Anton Pann, G. CosbuC) sau cel tematic, legat de subiecte satesti (Octavian Goga, St. O. losif, Ion AgirbiceanU). Proliferarea scrierilor de aspect rural sau paseist coincide cu companiile samanatoriste ale lui N. Iorga, in 1905 aparind in librarii Credinte de St. O. Iosif, Batrinii de Emil Girleanu, De la tara de Ion Agirbiceanu, in urma plugului de C. Sandu-Aldea, Traiul nostru de Ion Ciocir-lan si altele, in serie.
Moralmente, nimic nu egaleaza, la samanatoristi, virtutile taranimii, aceasta privita ca o masa nediferentiata. intoarcerea la surse, la substanta, autentica, inseamna revenirea la sat. Vad ca.singura mintuire pentru noi, afirma N. Iorga, o viata dominata de taranime" (Cronica, Sam., 1906, nr. 11). in tabloul rural intra insa si boierimea, simbolizind relatiile patriarhale, pe care istoricul le vede disparind sub amenintarea capitalismului. Taranimea recunoaste ca ei (boieriI) trebuie sa fie si nu se gindea la o stare noua de lucruri in care boierimea ar pieri dinaintea ochilor" (Boierimea de tara care se duce, Sam., 1905, nr. 47, p. 861). Doi ani mai tirziu, istoricul ataca in Neamul romanesc (1907), intr-o postura diferita ; latifundiarii, cauza fundamentala a rascoalelor, sint exploatatori ai statului si ai tarii".
Mirajul puritatii rurale gaseste sustinatori de o miopie stranie. Un proprietar dintr-o nuvela de Sandu-Aldea nu concepe altceva decit viata de plugar" pentru care renunta la slujba inalta" de la oras, cuprins de dorul, de linistea, de lumina, de curatenia vietii de la tara" (MurgU). Contradictiile sociale intre clase devin, intr-o optica deformanta, contradictiile intre medii, respectiv intre sat si oras. in Alb si negru (titlu relevind antinomiA), Ion Gorun se deda unei retorici lipsite de frina, satul fiind un paradis : O, dragele mele locuri, iata sint eu, sint eu, instrainatul, care m-am intors la voi, sint eu neastamparatul pribeag din departare, care vin sa va regasesc pe voi, tot asa de blinde si de linistite in puterea nemuririi voastre, tot asa de pline de farmec zimbitor. iertator si prieten intotdeauna, intotdeauna gata a reincepe idila vietii de odinioara impreuna". Imaginea orasului scarbeste. Jos, pavelele sint naclaite intr-o patura de noroi subtire si negru : de-a dreapta si de-a stinga, casele posomorite si respingatoare parca te tot indeamna sa te duci, sa fugi mai departe, tot mai departe si pasesc inainte cu capul in pamint" (Samanatorul, 1902, nr. 3).
Neoromantism liric, paseist si sentimental, samanatorismul e mai putin o doctrina, cit o stare de spirit, concretizata in citeva tendinte, facind din apologia taranului, a naturii si trecutului principalele directii de actiune. in scrierile provenind de la literati de tipul Maria Cuntan, I. U. Soricu, Ion Ciocir-lan, Ioan Adam, N. Pora, I. Chiru-Nanov, fenomenul de mimare a literaturii esueaza intr-un conventionalism strident. Vazind in existenta ruralilor cea mai buna dintre lumi, se ajunge la o teribila artificialitate, zeci de volume nefiind decit variatiuni pe aceeasi tema. Eroi si situatii-scheme, intr-o viziune limitata, sugereaza impresia unui automatism anacronic, amintind trucajele poeziei pastorale-arcadice.
Creatori cu personalitate, intre care Mihail Sadoveanu (a carui Floare ofilita apare in SamanatoruL), Bratescu-Voinesti, D. Anghel, colaboratori la Samanatorul sau la periodice samanatoriste, nu pot fi anexati curentului, reprezentat, in general, de scriitori minori sau insignifianti. Sadoveanu precizeaza ca scoala cunoasterii personajelor" sale a absolvit-o inainte de a fi fost chemat la Samanatorul". Amanuntul 1-a relatat in Anii de ucenicie, insa fara sa fi subliniat staruitor neaderenta la samanatorism". Nu eram dator sa fac eu asta. A fost datoria cercetatorilor critici sa scoata numele meu de subt o eticheta pe care unii mi-o pastreaza". in Dureri inabusite, Crisma lui mos Precu, Pacat boieresc, Bordeienii se vadeste un ochi sumbru si povesteste un glas amar", la antipodul idilei rurale de la Samanatorul. Era normal ca focul de artificii" sa nu dureze (Amintiri, voi. Marturisiri, p. 386). Dezacordul cu tendintele conservatoare de la Samanatorul e relevat din nou, intr-o succinta nota autobiografica din Contemporanul (1948). Insertii samanatoriste exista la Sadoveanu, mai clar la Goga, colaborator sporadic, dar nu acestea le sint caracteristice. Panait Cerna, umanitarist cu tendinte spre universalitate, modernizantii Stefan Petica si Al. T. Stamatiad, colaboratori ocazionali, Nicu Gane, Al. Davila, I. A. Bassara-bescu, Caton Theodorian, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, O. Densusianu, E. Lovinescu si altii demonstreaza, la rindul lor, neconformarea la samanatorism.
Prin absenta constiintei estetice, literatura strict samanatorista se exclude de Ia sine din sfera creatiei. Cum Samanatorul n-a fost. in mod absolut, dominat de scheme, de idilism si exaltare nationalista, exista insa pagini in care scenele de gen si poezia-standard cedeaza pasul unei viziuni personale. Nu se poate nega ca, la unii scriitori, pledoaria pentru taranime a fost investita in forme de arta. Revista a stimulat ener- ( giile si interesul pentru culoarea locala ; de mentionat increderea in potentialul spiritual propriu poporului roman. A sustinut, prin literatura, idealul de desavirsire a unitatii nationale. !
E aproape tot ce se cuvine subliniat. Prin limitarea ideii de , specific national la perimetrul rural, singurul sanatos", sama-; natorismul a esuat intr-o penurie tematica grava, abatind totodata, pe scriitorii apropiati, de la reprezentarea mediilor muncitoresti. Din opozitia fata de spatiul citadin decurge falsa imagine a orasenilor, anticitadinismul fiind asociat cu xenofobia si oroarea de industrie. Consecinta traditionalismului ca adoratie a formelor revolute e inchistarea in conventii, unele exacerbate. in perioada interbelica, in ideologia gindirista. Nu e traditia ca germen ideatic, depozit de experiente, ci traditia-imitatie, radical ostila mutatiilor. Acestea fiind cadrele, anacronic prin neadeziune la progresele culturii moderne, samanatorismul, in ciuda anvergurii sale, inscrie in istoria literara un capitol steril.
REFERINTE: Sexiil Puscariu, Cinci ani de miscare literara (1902 1906), Buc, Bibi. Minerva", 1909; I. Agirbiceanu, Samanatorul, in Ramuri, VI, 1911, nr. 18, 19, 20 ; C. S. Fagetel, Pe drumul Sama-natorului", in Drum drept, an. X., 1915, nr. 13 ; N. Iorga, O lupta literara, voi. I, 1914, voi. II, 1916; E. Lovinescu,
Istoria literaturii romane contemporane, voi. I. (Evolutia ideologiei literarE), Buc. Ed. Ancora" S. Benvenisti, 1926; Serban Cioculescu, Poporanismul si samanatorismul sub unghi de vedere estetic, in Viata literara, an. I, 1926, nr. 16; Dan Smintinescu, Miscarea samanatorista, Studiu istoric-lilerar, cu o prefata de N. Iorga, 1933; Mihail Dragomirescu, Samanatorism, poporanism, criticism, Buc, 1934 ; I. E. Toroutiu, Studii si documente literare, Buc, Ed. Bucovina" voi. VII, VIII., X., XII; M. Gafita, Poporanism, sema-natorism, simbolism, in Contemporanul an. XII, 1958, nr. 15 ; G. C. Ni-colescu, Samanatorismul, in Viata romaneasca, an. XI, 1959, nr. 11 (noiemb.); Mircea Zaciu, Semanatorismul, in Tribuna, nr. XIII, 1960, nr. 3, 4, 5 si 6; Al. Sandulescu, Discutie despre semanatorism. in Gazeta literara, an. XVI, 1960, nr. 9, 10 si 12 (10, 17 si 31 martiE); G. C. Ni-colescu, Noi precizari despre samanatorism in Viata romaneasca, an. XII. 1960, nr. 10 (oct.) ; Sihnan Iosifescu, Probleme privind studierea marxista a unor curente literare, in Lupta de clasa. 1960, nr. 12 ; Teodor Virgolici, A existat o literatura samanatorista ?, in Viata romaneasca, an. XVI, 1963, nr. 6 7 (iunie-iuliE); Savin Bratu, Lupta de idei in critica noastra literara (1900 1916) in Viata romaneasca, an. XVI, 1963, nr. 6 7 (iunie-iuliE); D. Micu, Literatura romana la inceputul secolului XX, 1900 1916 (Cap. Noile reviste si gruparI). Buc, E.P.L., 1964; Scrisori catre Ibraileanu, Buc, E.P.L., 1966 (Cap. M. SadoveanU); Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga, Buc, Editura tineretului, 1968; Z. Ornea, Samanatorismul, Buc. Minerva", 1970.