Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Stilurile narative: picarescul modern despre Sinteze literare





De la picarescul amabil dinaintea razboiului la picarescul artagos. a€“ Severitatea satirei impotriva prostiei omenesti. a€“ Pierderea iluziilor si cruzimea eleganA¬tei. a€“ Un realism subiectiv. a€“ Picaresc german si picaresc anglo-saxon. a€“ De la mizerabilism la cinism. a€“ Saul Bellow si Pier Paolo Pasolini. a€“ Odisee coA¬mice. a€“ Roger Vailland si Legea. a€“ Picaresc si populism. Picarescul in slujba realismului.





AŽntre 1948 si 1960, cand trebuia gasit un pretext penA¬tru furia vervei si pentru acel dezgust usuratic fata de viata, caracteristice epocii, inspiratia picaresca a fost transmisa in Franta, incepand cu romanul ironic" si Pivnitele Vaticanului, de catre povestitori malitiosi, inainte de a publica, in 1959, o carte umoristica destiA¬nata marelui public", Zazie in metrou, Raymond QueA¬neau pusese in miscare, cu douazeci de ani mai devreme, marionetele comice din Departe de Rueil: poetul Louis-Philippe des Cigales, viata cartierelor periferice si ciuA¬data epopee a copiilor cuprinsi de febra cinematografica, crezandu-se eroi de cinema, pe vremea cand cinematograA¬ful era cu desavarsire epic Aci, aspectele comice ale prostiei omenesti erau surprinse pe viu, fara compleA¬zente facile, si regizate cu spirit; in Prietenul meu PierA¬rot ori in Departe de Rueil, Raymond Queneau juca aceA¬lasi joc ca si Charles Sorel cu trei secole mai devreme, in Pastorul extravagant. La fel, Marcel Jouhandeau in zugravirea Chaminadourului a€“ in care unii au recunoscut GuA©ret-ul, orasul sau natal a€“ facea o cronica plina de cruzime in genul picarescului ironic", in maniera lui Gide. Iar Marcel AymA© a devenit cunoscut prin Iapa verde a€“ o satira glumeata, libera, amabila, la adresa unui sat caricatural a€“ carte considerata clasica in liteA¬ratura contemporana" a anilor 1935.

Picarescul dintre cele doua razboaie se putea confunda cu fantezia". Nu continea el oare un anume arbitrar, arbitrarul povestitorului vesel de la care asteptam, din principiu, numai personaje caraghioase, ca acelea din deA¬senele lui Dubout, contemporan al lui Queneau, Jouhandeau, Marcel AymA©?




Chiar daca ii este superioara prin ton, prin reusita verbala si literara, aceasta arta amabila si calculata a€“ reluata, apoi, de Ladislas Dormandi a€“ are putine puncte de contact cu "picarescul pasionat", artagos, brutal, care domneste dupa 1950. Atunci cand Queneau ori Marcel AymA© luau omul in deradere, ei faceau puA¬blicului cu ochiul, ca si cum ar fi pus la cale o farsa, un joc de inteligenta: era o opera burlesca, mai mult sau mai putin amestecata cu amintiri suprarealiste la Queneau, de pilda. Dimpotriva, atunci cand generatia urmatoare HervA© Bazin, Georges Arnaud, Michel de Saint-Pierre prezinta unchii, parintii, prietenii si colegii lor, adica intreaga societate, ca pe niste marionete fara suflet, puse in miscare doar de o ambitie infantila, de un conformism pueril, de pasiuni meschine si de lasitati dezgustatoare, nu mai este vorba de un joc: autorul nu mai vrea sa provoace rasul dintr-o pornire catre farsa, ca Marcel AymA©. AŽi prezinta pe contemporani ca pe niste marionete, la modul serios si dintr-un punct de vedere realist; el n-o face pentru a scrie un roman comic", ci pentru ca asa-i simte ca sunt. Tanarul erou din romanul lui Romain Gary nu mai vede in locul oamenilor care si-au pierdut in ochii lui a€“ prin infrangere, lasitate, calcul a€“ demnitatea si existenta, vede dar vesmintele: Mergeau pe trotuare, cumparau ziare, luau autobuzul, mici singuratati ambulante care se saluta ori se ocolesc, mici insule pustii care nu cred in existenta continenA¬telor. Tata ma mintise, oamenii nu exista si ceea ce veA¬deam pe strada era doar un vestiar, niste vesminte (). Nu vedeam decat un vestiar derizoriu si mii de figuri care imitau, injosindu-l, chipul omenesc"

Optica nu mai e aceea a romanului ironic" si nici a picarescului traditional. Nu dintr-o conventie literara un anume roman adopta, in desfasurarea vervei lui, inA¬tentiile caricaturii ori ale zeflemelii, ci dintr-o sinceriA¬tate si dintr-o violenta care vor dura, fireste, cat si tineA¬retea autorului Nu acest lucru e insa important. ImA¬portant e faptul ca s-a nascut o noua optica picaresca", aceea care foloseste intentia picaresca nu ca pe un proA¬cedeu literar, ci ca pe o iritare reala, traita Caz neoA¬bisnuit in istoria literara, fiindca n-au mai existat romane care sa transcrie direct, fara transpunere, fara procedee, artagul autorului.



***



Luand, prin conventie si prin alegere deliberata, drept punct de pornire un erou" cinic, adesea dezinvolt si superior, care de cele mai multe ori scapa cu obrazul curat din joc, cateodata, rareori totusi, coplesit de meA¬diocritatea contemporanilor, insa lucid si ironic, noul realism francez condamna a priori la caricatura, la zefleA¬mea si la dispret obiectul insusi al studiului sau: exisA¬tenta umana, societatea umana AŽnsemna a fixa dinaA¬inte si din principiu interesul cititorului asupra locvacitatii si vervei naratorului, si a face din universul inconjurator o sinistra si caraghioasa comedie. Tanarul revoltat al lui Michel de Saint-Pierre e cuprins de neliA¬niste si dezgust in fata surprinzatoarei slugarnicii a oaA¬menilor, in fata mediocritatii existentei: Marc se gandea la nemaipomenita supunere a omului. AŽsi aminti de druA¬mul pe care-l facea zilnic cu metroul cand se ducea la cursurile sale de medicina. Ora de mare aglomeratie. Oameni grabiti in spatiu, grabiti in timp, femei cu palaA¬ria pusa stramb, barbati cu cotul agresiv Totusi, fiecare barbat, fiecare femeie accepta incomoditatea, atinA¬gerea feselor vecine, jilaveala generala si izul rasuflarilor. A«Scuzati-ma, domnuleA» spunea tuturor un tanar voinic, bine imbracat, cu infatisare sportiva, care se lasa imbrancit. Vigoare fizica umilita, fantezie vestimentara stranA¬gulata si mii de alte simptome: din toate partile se atenta la integritatea fiintei umane. Lumea era nivelata, folosindu-se cuvinte mari si confuze, ca A«socialA» si A«coA¬lectivA». De ce? in ce scop? Si cum se va sfarsi oare acest tropot, aceasta conspiratie a turmelor?"

Asupra aceleiasi deziluzii se opreste si Romain Gary in Marele vestiar, odiseea unui copil ajuns la varsta perA¬fidiilor in clipa Eliberarii Frantei.

a€“ LA©once. a€“ Ce? a€“ Crezi ca oamenii exista? a€“ Lasa-ma-n pace.

Unde erau acei oameni faimosi despre care-mi vorA¬bise tata, despre care toata lumea vorbea atat?"

Pe acesti oameni, romanul cinic ii infatiseaza ca fiind inselati de o viata sociala molcoma, mediocra, conA¬formista. Bertrand Poirot Delpech ii invectiveaza, reuniti intr-o turma infricosata care participa la o adunare pseudoculturala: V-a placut doar sa aveti un cuib caldut, ca animalele. AŽncepeti, mai degraba, prin a inA¬vata ca se traieste in singuratate. Nu va bizuiti pe niA¬meni. Rugati-va, daca sunteti femei, blestemati, daca sunteti barbati, dar incetati de-a da din cap la auzul celor mai slabe ecouri ale unei culturi de care soarta v-a lipsit. Mentorii vostri va insala si va tradeaza turnand acest balsam sintetic" peste niste rani pe care le stiu incurabile. Ei se afla aici pentru ei, nu pentru voi, acest mic apostolat le satisface sensibilitatea lor de fetite."

AŽn timp ce realismul traditional se ocupa de mecaA¬nismele sociale a caror imagine romanesca a dat-o, priA¬mul, Balzac, noul realism ataca slabiciunea congenitala" a oamenilor, slabiciune independenta, considera el, de conditiile sociale si care va sluji drept ic in romanul vervei. Cinic intr-o masura mai mare sau mai mica, dar totdeauna lucid, eroul" noului roman este literalmente coplesit de prostia oamenilor: Tu nu-i cunosti, Lila. De zece mii de ani se antreneaza din tata-n fiu, ba mai au si talent!

    Asculta-i pe victime si pe calai, pe imbeA¬cili si pe marlani, caci ii pun in aceeasi oala pe toti Priveste-i Da, sunt abili, industriosi Ce n-au inventat ei oare?!

    Asculta-i vorbind Sunt multumiti de ei insisi, sunt satisfacuti A«Suntem civilizati, facem progrese in fiecare dimineata. Sa nu credeti ca suntem niste maiA¬mute. Noi gandim.A» Tu, Lila, nu-ti dai seama cum sunt. Te lasi amagita. Marile descoperiri, dezintegrarea atoA¬mului, penicilina, fericirea maselor. A, in idei nu-i inA¬trece nimeni!

    Ele se-nvartesc tot timpul in capatanile lor, au idei pentru toate gusturile; unii vehiculeaza exA¬plozibile, altii a€“ cei mai rai a€“ traiesc de pe urma prinA¬cipiilor inalte, sunt purtatori de idei, de germeni. Galgaie de sentimente nobile, au viciul bunatatii, iubesc omul, ei, apostolii care sfarsesc invariabil in pielea jandarmilor, care plictisesc pe toata lumea, care omoara in numele dreptatii si al caritatii si care stiu cum sa-si impace constiinta"

De aceea marea tema realista e, cel mai adesea, stuA¬diul iluziilor pierdute", al ambitiei abile si secatuitoare in fata unei lumi josnice, demne de dispret. Adevarul realist al epocii rezida in confesiunea uneori picaresca, alteori de o desavarsita sinceritate: Toate a€“ sau aproape toate a€“ reusitele ce mi se propuneau drept exemplu erau rezultatul unei exploatari publicitare lipA¬site de discernamant (). Foiletonistul la moda, politiA¬cianul corupt, criminalul ori cercetatorul onest se perinA¬dau cu totii, talmes-balmes, pe ecranele cinematografelor si televiziunii, fara nici o tranzitie, impartindu-si favoaA¬rea sunlight-urilor si insemnele popularitatii. Tot mai multi indivizi aveau drept scop marturisit sa-si vada nuA¬mele reprodus si tamaiat", nu legat de vreo opera insemA¬nata (). Important era sa se vorbeasca despre tine, inainte de a fi realizat ceva, cat de putin" Asa se explica inflexiunea realista si totodata malitioasa a romanului-marturie: croindu-si drum intr-o societate coA¬rupta, romancierul exprima doar febra si dispretul care-i mai raman dupa toate cele vazute. Si o face, cel mai adesea, cu o urma de insolenta si cu o vizibila ironie. O tanara actrita vrea sa faca cariera:



a€“ Ai face mai bine sa incerci la radio. Ti-am spus doar ca acolo varul iti poate pune o pila.

El nu era chiar atat de sigur ca A«pilaA» varului de la Ministerul de interne era atat de eficienta pe cat ii plaA¬cea sa spuna. a€“ Poate multe, crede-ma. a€“ Ti-am spus ca radioul nu ma intereseaza. AŽn oriA¬ ce caz, nu ma intereseaza acum. a€“ Radioul plateste, domnisoara, in timp ce toate teatrele astea mici nu aduc nici un castig Si nici n-au nevoie de tine."

Ambitii vulgare, descrise fara inconjur, ambitii mesA¬chine si in afara lor nimic altceva decat putregai. Si totusi, tanara actrita va reusi, in urma unei combinatii in care sansa" ei depinde in acelasi timp de un ziarist, de proprietarul unui grajd de cai si de un print egipA¬tean: aceasta e lumea mult laudata a succesului" paA¬rizian, denuntata chiar de cei dinlauntru!

    ei. O lume goala, exacerbata, pasionata. Dar, in masura in care, A¬ncepand din 1950, in viata literara franceza deveneai romancier" cu ajutorul unor asemenea combinatii, nuA¬merosi romancieri nu aveau de comunicat nimic altceva decat conditiile destul de ciudate in care s-a desfasurat lupta lor pentru a deveni romancieri Se ajunsese la un realism dezinvolt, nesatios, la un realism care se autodevora.



* * *



Chiar si romanul de analiza in traditia lui Adolphe e reinnoit de o anume febrilitate, de o nervozitate moderna". Autorul, naratorul, eroul sunt judecatori, martori temuti: Totusi Concha avea totdeauna aerul ca ma priveste cu un amuzament ce nu era altceva deA¬cat surprinderea de a ma vedea atat de indragostit de ea, atat de preocupat sa-i ascund dragostea mea si atat de neindemanatic in acest indoit rol. AŽsi apleca nitel capul privindu-ma, asa cum facem cand ne uitam la copii sau la animalele care ne sunt dragi. Desi nici un muschi al fetei nu i se clintea, suradea atat de evident, incat vedeam in ochii ei jocul acela imprecis si plin de cruzime pe care mi-l opunea atat de des." Aci, perfecA¬tiunea analizei e strabatuta insa de infrigurare, iritare, neliniste, ea regasind tonul dezinvolturii pasionate care marcheaza epoca: Razbunarea e un fel pe care-l mananci cu cine poti, cu conditia ca toti convivii sa aiba aceeasi pofta. Si daca sosurile sunt variate, oamenilor li se deschide totdeauna pofta de mancare; unii mananca resturile lasate de ceilalti, fara scarba. AŽn draA¬goste, de asemenea, e mai bine sa nu participi la plata."

Dupa Jean-Louis Curtis (Tinerii, Padurile noptiI), alti romancieri psihologisti"' a€“ Philippe Sollers, Jean-Loup Dabadie sau GeneviA¨ve Dormann de pilda a€“ sacrifica, pana la urma, psihologia in favoarea cruzimii. RealitaA¬tea e infatisata numai si numai pentru a fi acuzata, iar realismul a€“ psihologic sau nu a€“ cedeaza in fata nerabdarii si a unui anume dispret. E tot un realism pasionat, mai pasionat, mai exacerbat a€“ pana la a deA¬veni gol si deznadajduit a€“ decat preocupat sa redea realitatea. O intreaga epoca, o intreaga generatie de scriitori s-au vazut pusi in postura de observatori maA¬litiosi pe oare noi am acceptat-o bucurosi. Nu ne scapa nimic Vanam ridicolul cu o rigoare justificata de speA¬ranta ca noi nu vom putea fi niciodata atinsi de acelasi ridicol. Privindu-i pe ceilalti, ne izolam si mai mult, ne mentineam la un nivel superior, denuntand fara cruA¬tare toate atitudinile care ar fi trebuit, dupa parerea noastra, evitate. Era o gradina zoologica, un circ fara taxa la intrare, un film perpetuu."



***



AŽntemeiata pe verva autorului si pe dispretul fata de oameni, inspiratia picaresca" fusese anuntata de operele lirice si virulente ale lui CA©line, de atrocele si zgomotoasele romane de razboi ale lui Malaparte (Pielea, KaputT), si, de asemenea, de o intreaga geneA¬ratie de romancieri americani. Stilul picaresc modern" e stilul dominant al epocii postbelice; el traduce iritaA¬rea individului entuziast si dezabuzat in fata unei lumi mincinoase care si-a regasit pacea ia mediocritate, conA¬fortul in abrutizare, linistea in teama de razboi, inalA¬tarea sociala in cultul pentru titluri" si intrigi, draA¬gostea in erotism. AŽn sensul acesta, noul picaresc reprezinta un fenomen general, si aici, in acest curent mai vast, trebuie situat romanul vervei" din Franta, roman care are drept caracteristica nationala dezinvoltura.

Mai intai tragic si exacerbat, cu Chestionarul lui Ernst von Salomon, apoi documentar cu Stalingrad de Theodor Plievier, plin de facilitate la Hellmut Kirst (08/15 etC), romanul de razboi" german evoca, intr-un mod oarecum dur, dezordinea, confuzia, viata zdrunA¬cinata si brutala, adica toate elementele unui picaresc din care bucuria a disparut, unui picaresc dominat de resentiment si favorizand inflorirea caricaturii, vervei, aventurii, a sensului vietii trepidante, ca in Tarmurile verzi ale Spreei de Hanz Scholz. AŽn aceasta ordine de idei, N-a venit inca sfarsitul de Fritz von Unruh, epopee grotesca, sparge limitele genului. Si in America, se impun, dupa povestirile tragice si obiective despre razA¬boi, zeflemeaua, ironia, forta razbunatoare, ca, de pilda, in Proaspata si voioasa de William Hoffmann.

Dar, pe langa romanul de razboi, viata imbucatatita si strangulata a secolului nostru da nastere romanului ratacitorului, aventurierului, declasatului magnific si sordid: aventurile neverosimile, dar intotdeauna adeA¬varate, realismul care rabufneste in cele mai neinsemnate fragmente, sarcasmul individului intr-o lume devenita eterogena si neinteligibila. Cei ce nu pot fi gasiti de Ernst Kreuder amesteca misticismul cu aventura burlesca. La Portile dementei de Wemer Warsinsky uneste evidenta impostura a lumii reale cu dramele amneziei si cu ispitele himerei picaresc germanic, exacerbat, neguros, fulgurant



Paralel, picarescul american se vadeste a fi la fel de aspru, dar fara rezonante fantasmagorice. O lume heteA¬roclita constituie materia prima" a viziunii romanesti. Putem gasi anecdota ciudata, aventura hazlie la Flannery O'Connor (Cumintenia in sangE), unde sectele evanghelice devin pretextele unor episoade rocambolesti. Morris L. West infatiseaza, in Avocatul diavolului, un episcop ameA¬rican in lupta cu un miracol calabrez. Mary McCarthy se rezuma in O fata cuminte la biografia unei tinere ameriA¬cane; dar, in pofida dramului de dulcegarie, nimic nu poate parea mai de necrezut si mai nebunesc decat ChocoA¬latA©s for breakfast de Pamela Moore.

Picarescul modern englez e, in principiu, mai rezervat, mai retinut. Precursorul lui a fost Evelyn Waugh prin cartile scrise inainte de 1942: nebuniile tineretului lonA¬donez in Aceste trupuri josnice, epopeea unui absolvent al colegiului Eton devenit escroc in Purtare scandaloasa E suficient sa citam numele personajelor sale: Lady CirconA¬fA©rence, Mrs. Beste-Chetwynde, Mr. Prendergast, Lord Pastmaster a€“ infioratorul homosexual supranumit Ambrose, si Sir Alastair Digby Vaine-Trumpington O intreaga societate descompusa, ratacita in propria-i inA¬coerenta si deziluzie:

a€“ O!

    Nina, cate receptii!

   

Serate mascate, primitive, victoriene, grecesti, serate cu cow-boys, serate rusesti (), in case, in hoteluri, pe vapoare, in localuri de noapte, in mori de vant si piscine (); balurile cenusii ale Londrei, balurile comice ale Scotiei, balurile mizere ale Parisului, aceasta insiruire, aceasta umanitate ingramadita Aceste trupuri josA¬nice"

Acelasi dezgust pentru viata artificiala se exprima si in Franta: baruri si localuri de noapte, alcoolism si disA¬perare. AŽn Odihna razboinicului, Christiane Rochefort isi conduce eroul printr-un sumbru plictis: Faceam turneul cabaretelor: imi placea spectacolul; lui Renaud a€“ consumatia; dubla lor intrebuintare ne punea, o data de acord. Atmosfera oricarui loc unde se putea bea ii placea lui Renaud. De cand fusesem dresata sa-mi tin gura, ma ducea prin barurile din Montparnasse, din Saint-Germain, prin bistrourile din jurul Halelor, pe care le frecventase odinioara; isi relua vechile obiceiuri, facandu-mi acum onoarea de a ma asocia; perora ore intregi in fata unor personaje pe jumatate ametite care nu intelegeam prin ce ii trezeau interesul, daca nu prin complicitatea deseurilor; artisti ratati, vagabonzi de toate clasele, intr-un cuvant, resturi ale societatii. Toti acestia beau, evident, sau, daca nu, se drogau; eu faceam figuratie. Eram soferul. Asteptam ca Domnul sa doreasca sa se intoarca acasa. Fara mine, n-ar fi putut."

Viata facila si iritata a intelectualilor faliti marA¬cheaza o anumita tentatie a romanului picaresc englez ori francez: Waugh, Christiane Rochefort, Nathalie de Alexandra Orme. Aci era vorba insa de privilegiati si de paraziti. De fapt, nu numai ei aveau dreptul sa zambeasca sau sa ranjeasca dispretuitor. Inspiratia picaA¬resca e deopotriva o inspiratie a aventurii si a satirei sociale.



* * *



Noul picaresc se asociaza confuziei bizare a unei existente dezlanate, unde eroul, domnul cu o mie de meserii, rade de fragmentele absurde ale societatii heteA¬roclite in care traieste, de escrocheriile la care se deda Nimic mai modern" in sensul american al cuvantului, si mai apropiat totodata de traditia picaresca, decat Aventurile lui Augie March de Saul Bellow: un strenA¬gar din mahalalele Chicagoului care, in adolescenta si tineretea sa, manat de dispretul fata de lume si de zeA¬flemeaua lui cuceritoare, strabate, asemenea unor serA¬pentine, lumea micilor traficanti, a miliardarilor nauci, a vaduvelor bogate, a originalilor, a bizarilor. De la mizerabilism la cinism, de la scoala publica pana la cele mai felurite imposturi, Augie March este a€“ transpus in America de astazi a€“ picaroul batranului roman spaA¬niol: intelegeam cateodata ca incepusem sa renunt la anumite protectii vechi si puternice, prin nimic inloA¬cuite (). Cate avertismente teribile nu primisem!

    Priveste!

    O neghiobule, sarman imbecil, tu nu esti decat un individ ratacit intr-o imensa umanitate si nu inA¬semni mai mult decat pulberea metalica raspandita intr-un camp magnetic (). Atunci la ce bun sa cauti noi mijloace de a-ti pierde libertatea? (). Fii intelepA¬tul care se taraste, care zboara, si, obisnuit cu efortul solitar, se descurca singur, dispretuind temerile lumii noastre."

Destul de apropiata de aceste aventuri americane este viata derbedeilor obraznici si corupti din Baietii de Pier Paolo Pasolini: insolenta si nesanatoasa liberA¬tate a haimanalelor romane din cartierul Trastevere, lumea in care copilul nevoias, vagabondul, picaroul, traieste la margine", descrisa intr-un stil zeflemisitor unde exacerbarea si realismul se unesc cu populismul: AŽntre Ponte Sisto si Ponte Garibaldi (), erau asezati de-a lungul parapetului pe putin douazeci de baieti, dispusi sa se vanda primului venit, iar pederastii treA¬ceau cu duiumul, cantand si dansand, chelbosi sau oxiA¬genati, unii foarte tineri, altii batraiori, dar pusi pe taA¬raboi cu totii, fara sa se fereasca de pietoni ori de oamenii din tramvaie."

Picarescul sardonic e legat de oamenii degradati de viata urbana, ratacitii, vagabonzii. Tom Kaye il trateaza cu o anume poezie in O noapte dulce, gingasa Acolo vagabonzii Londrei viseaza un vis dickensian. Dar in Stupul de Camilo JosA© Cela viata e aspra, primitiva, agitata, mizera, viata mahalalelor Madridului, a celor mai sarace cartiere; Madridul cersetorilor pe care-l reA¬gasim in Infailibilul Faco de AndrAts LAtszlAł.

Tristetea picaroului care dispretuieste oamenii, fie el, la o extrema, aventurierul din Lume Noua de Saul Bellow, ori a€“ la cealalta a€“ lenesul" sicilian al lui Vitaliano Branoati din AŽnflacararile lui Paolo. Ca si Augie March, Paolo vrea sa traiasca fara obsesia neceA¬sitatii, fara perspectivele triste ale unui viitor inteA¬meiat pe munca. AŽti vei da seama si tu de asta () atunci cand muncitori, tarani si mici burghezi iti vor inspira repulsia pe care o simt eu numai cand le aud numele" , spune raisonneur-ul cartii.



* * *



Se incearca deci rascolirea materiei vietii colective prin prezentarea evenimentelor nu in succesiunea lor logica, ci intr-o dezordine pitoreasca, brutala, dezabuzata: acesta este universul epic si derizoriu din CulegaA¬torul de spini de Georges Govy, unde eroul calatoreste din tinut in tinut, prin mizerie si revolutii. Traiasca Aspidistra!

    de George Orwell e fabula unui ins care refuza, in viata sociala, jocul banului. Aurul Republicii de Jean Duvignaud constituie odiseea, comica si teriA¬bila, pe parcursul a zece ani de istorie dementa, a catorva lazi cu aur expediate din Madridul evacuat. Aventuri crude, cinice, absurde in care omul e jucaria stupiditatii oamenilor, in care individul e supus unei legi" ce nu reprezinta decat arbitrarul si rautatea seA¬menilor si a destinului



Roger Vailland rezuma intr-un mod fericit aceasta viziune asupra conditiei umane in cartea intitulata Legea. Centrul de interes a€“ pur simbolic a€“ este aici un joc practicat de niste italieni meridionali: sase barA¬bati in jurul unei mese si unui ulcior cu vin. Hazardul (carti de joc, zaruri, taroturI) desemneaza, dintre ei, un patron, care alege un subpatron. Cei doi controleaza impartirea vinului, pot bea cat poftesc si pot oferi un pahar celor de fata. Patronul si subpatronul au dreptul sa converseze despre orice subiect vor, cu fiecare dintre cele patru victime: le este ingaduit sa-i interogheze pe cei care rabda" asupra esecurilor amoroase, asupra trasnailor nevestei, asupra datoriilor contractate. Trebuie sa li se raspunda respectuos patronilor, oricat de insulA¬tatoare si de indiscrete ar fi intrebarile lor. Partida duA¬reaza cat vinul din ulcior. Apoi se aduce un alt ulcior si soarta alege un nou patron", un nou calau. Este jocul adevarului", jucat de niste barbati care in buA¬zunar au un cutit si la mana" un functionar al politiei meridionale care nu va denunta un omor Astfel se pot insulta si batjocori privindu-se drept in ochi.

Daca pitorescul brutal al acestui joc salbatec l-a sedus pe Roger Vailland, determinandu-l sa scrie un roman de un exotism facil si complezent, anecdota cartii sale avea o valoare de exemplu. Ea definea lumea picaresca: universul celor duri" si dezgustati", viziune romanesca apartinand de zece ani literaturii ulterioare anului 1948, adica romanului consacrat absurditatii saA¬vuroase si sadice a vietii reale, batjocurii care reduce o existenta umana, intr-o lume corupta, la o serie de jigniri, de sfidari si, in primul rand, de esecuri caraA¬ghioase



***



AŽntre fatuitatea naiva si pitoreasca a barbatilor unei regiuni inapoiate, evocati cu un dram de exotism de catre Roger Vailland, si dezordinea complexa, sofisticata, a tinerilor parizieni exista un punct comun: autorul prezinta, intr-un mod pitoresc sau cinic, prostia omeA¬neasca. Picarescul e intotdeauna alcatuit din realismul brutal care trezeste, atat in cititor cat si in autor, o senA¬zatie de dezgust, de amuzament si de superioritate.

Dupa 1950 acest picaresc este, de altfel, surprinzator de variat: exotic, elegant, subtil, ironic, populist, mitocaA¬nesc. Se intampla ca, intr-o insumare realista", AndrA© Lavacourt sa il canalizeze inspre burlesc si inspre populism: Doamna EugA¨ne Pichegru, nascuta LA©ontine Bobet, lovi puternic cu cotul burta sotului si declara: a€“ Soseste.

Barbatul care sforaia se intoarse, grohai si readormi cu gura deschisa. LA©ontine il izbi din nou cu cotul: a€“ Hei, Pichegru!

   

El se scula cu greutate. a€“ Soseste. AŽntelegi? Soseste micutul.

Dormeau unsprezece intr-o camera. Aerul era plin de mirosuri organice distilate in familie. Acum se amesA¬teca si un iz mai consistent decat de obicei, fiindca LA©onA¬tine gatise varza in ajun. Toata lumea stie ca dupa ce mananci varza tragi vanturi puturoase. Peste tot erau copii. AŽn mijlocul podelei, pe o saltea veche de paie, dorA¬meau trei persoane."

Deseori, verva naratorului are o infatisare rabelaisiana. Canard au sang, de Robert Sabatier, e un fel de epopee burlesca a boemilor si a micilor comercianti din Cartierul Latin: Sala era plina: toti infriguratii, toti amaratii din cartier, toti cei ce n-aveau unde se-ncalzi se gaseau aici (). Racroy fuma gustand din tuica. AŽn fata lui, Lapin scotea rotocoale de fum din vechiul os ce-i slujea drept mustiuc. La aceeasi masa, niste tineri vorA¬beau despre viata si moarte (). Din cand in cand incepea o lunga istorisire (). Cate unul nu era de acord, doar asa, ca sa se afle-n treaba, ca sa mai puna putina sare; totul era atunci luat de la capat, comentat, discutat. Se infierbantau, ajungand, de la cearta de carciuma, la dialoguri sublime. Hugolianul Racroy avea ultimul cuvant, ca un gentilom de vita veche sau ca un patriarh iesit din Legenda secolelor." Mai putin puternica, insa mai incisiva, verva lui RenA© de Obaldia dezarticuleaza in permanenta povestirea prin sagetile ironiei agresive ori gentile: Dragostea lor era vesnic contrariata; niciA¬odata n-aveau destul timp pentru a ajunge la capatul impulsurilor lor trupesti sau psihice. Alintari intrerupte () de fiecare data trebuiau sa revina la preludiu, sa atace uvertura care, oricat de magistrala ar fi fost, se termina o data cu ultimul metrou, cu ultima minciuna inventata la intoarcerea acasa. El trebuia sa se intoarca in casa parinteasca; ea a€“ in bratele lui Gaston." AvenA¬turi marunte, caraghioase prin trivialitatea lor, fiorul cartii fiind dat de suflul naratorului: in Escapada la Waterloo, Alouette si Zilou fug departe de constrangerile familiale. Dar lirismul imaginativ si verbal al lui RenA© de Obaldia dezvolta episodul respectiv de la picarescul ironic pana la un soi de fantastic desantat.

Sarcasmul autorului poate fi mai mult sau mai putin accentuat. Poate fi inclinat spre umor, ca la Obaldia, spre verva traditionala si aproape arhaizanta, ca la Sabatier, spre cinismul epicurianului spiritual, ca la Vailland, spre populism, ca la Lavacourt. Dar nu e mai putin adevarat ca din aceasta ironie se naste un roman care, chiar daca deocamdata nu a dat capodopere, marA¬cheaza o epoca a romanului francez, o epoca paradoxal de apropiata, in ciuda pretentiilor ei, de tot ceea ce secolul al XVII-lea a avut mai familiar si mai putin creator

Exact la mijlocul secolului al XX-lea, renasterea, dupa trei secole, a spiritului picaresc a€“ tot atat de viziA¬bila si in alte tari, nu numai in Franta a€“ a retezat brusc, a intrerupt evolutia romanului care incepuse o data cu postsimbolismul. Respingand nelinistea si serioA¬zitatea romanului conditiei umane" ori a romanului dostoievskian", precum si incercarile "romanului-arta" incepute de Proust, Joyce, V. Woolf, romanul picaresc marcheaza contraofensiva victorioasa a realismului", a unui realism transformat, unde umoarea inlocuieste obiectivitatea, unde verva se substituie sarguintei naraA¬tive, unde faptul divers ciudat ia locul problemei sociale. Sa nu uitam nici formele lui elegante: romanul deA¬zinvolt, povestea mondena, nuvela mA©rimA©eana.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.