Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



SAMANATORISMUL despre Sinteze literare





Samanatorismul a fost un curent de idei ce a depasit sfera literarului, afirmandu-se intr-un plan mai larg, cultural.

Pe de o parte, a constituit un moment de criza pentru ca a dezechilibrat brutal raportul national-universal. Pe de alta parte, a venit ca o solutie intr-un climat de atonie intelectuala, de asteptari si latente.

S-a pus problema daca poate fi asezat samanatorismul alaturi de curente literare cu profil clar conturat precum clasicismul, realismul, romantismul etc. Punctul nevralgic il constituie constatarea ca samanatorismul nu aduce o optica diferita sub raport estetic si ca porneste deliberat de la confuzia etic-estetic, ignorand valoarea specific literara care defineste slab unghiul esteticului.

Totusi el a constituit o realitate cu largi ecouri si consecinte, avand un impact mai puternic in perioada sfarsitului de secol al XIX-lea si inceputul de secol al XX-lea decat simbolismul ??? reprezentat de gruparea din jurul ''Literatorului'' lui Macedonski, desi abia acesta din urma presupunea un fenomen de sincronizare cu literatura europeana.

Vom urmari in aceasta prelegere: A) radacinile ideologice ale samanatorismului; B) structura si principalele motive ce l-au reprezentat in literatura; C) istoricul miscarii samanatoriste si publicatiile prin care acesta a fost propagat.

A) Doctrina

Sub raport sociologic, samanatorismul a pornit de la o intelegere romantic-agrariana a fazei de dezvoltare a societatii romanesti, fenomen deloc inedit intrucat isi gaseste puncte comune cu pasoptismul moldovean (in special M. KogalniceanU), cu opiniile lui Costache Negruzzi si care.???

Pentru ca ea se incapataneaza sa creada intr-o ordine arhaica, feudala, ce poate face abstractie de urbanizare si industrializare, in numele unei conceptii organiciste asupra statului si a istoriei.



Ceea ce izbeste la lectura atenta a textelor samanatoriste este nebulozitatea lor ideologica. Demersul samanatorist se legitimeaza in primul rand ca o forma de criticism, de negativism. Se critica insa fara a se propune solutii, intr-un soi de lamentatie fara obiect. Junimismul nega formele fara fond, pledand pentru ordinea legiferata la 1864 si 1866.

Poporanismul si, in prelungirea acestuia, taranismul au dezaprobat procesul de constituire a Romaniei moderne, propunand in schimb un model pe care ar fi trebuit sa evolueze societatea romaneasca. In perioada interbelica, din zona taranismului sau gandirismului s-au lansat atacuri impotriva civilizatiei importate, negandu-se tot ce s-a creat intr-un secol de evolutie precipitata si s-au gasit solutii in statul etnocratic sau statul legionar.

In sfera curentelor de idei romantic-agrariene, samanatorismul are tocmai particularitatea de a nu propune nimic. Se glorifica trecutul eroic, dar nu se credea posibila reinvierea acestuia. Se deplangeau noile realitati care mutileaza sufletul national, dar nu recunostea, implicit, ca drumul este ireversibil.

In fond samanatorismul este un neo-iluminism, care avea ca singur deziderat reasezarea societatii romanesti pe baze sanatoase, prin cultura si culturalizare.

Fenomenul romanesc nu este izolat si el trebuie asezat in contextul european ce l-a facut posibil..????

Din Franta, optica romantic-restauratoare s-a extins in Germania si apoi in alte tari europene, intarziate in dezvoltare, ca un efect de rezistenta a lumii invinse in fata unei noi ordini ale carei legi erau dure si adesea anti-umanitare (capitalismul primitiv insemna concurenta acerba si scoaterea din scena a tot ceea ce era simtit drept frana in dezvotlarea impetuoasA). In Rusia, de exemplu, va fi afirmat de filozofi apartinand slavofilismului sau narodnicismului (Soloviev, Mihailovski, Nicolai OM). Cei care ii dau presitigiu si autoritate sunt intemeietorii sociologiei germane moderne, veniti in traditia unor ganditori ca Schlegel, Scheling, Mueller sau Gentz. Sociologii romantici germani vor elogia lumea satului si viata ei naturala. Ferdinand Toennies, de exemplu, distinge intr-o opera devenita celebra ''Gemeinenschaft und Gessellschaft'' (1887) conceptul de comunitate (Comunite et societE) de cel de societate.

Comunitatea e bazata pe cutuma si traditie, iar morala se exprima spontan, e o ''lege a pamantului'', bazata pe legaturi de rudenie, de prietenie, obiceiuri si credinta. Raporturile intr-o comunitate sunt organice si naturale, presupunand ca forma ideala de organizare satul. E vorba, bineinteles, de satul arhaic, generator si depozitar al unei constelatii fixe de valori.

Societatea se defineste in opozitie, ca expresie a vointei rationale sau arbitrare, ce reuneste un numar de indivizi, eterogeni, nelegati printr-un liant natural, afectiv. Intre indivizi apar bariere, raporturile devin exterioare si conventionale, golite de continut afectiv. Legea nu mai vine din interior ci este impusa si ca atare resimtita punitiv. Societatea favorizeaza izolarea si raporturile mercantile, spatiul sau de manifestare fiind orasul.

In conceptia lui Toennies, comunitatea este forma de viata ideala, bazata pe raporturi reale si vii. .????

Acest curent de idei de factura romantica propune, pe langa perechea de termeni discutata anterior, si antinomia cultura/civilizatie. Intregul curent de opinie, ce a culminat cu celebra lucrare a lui Spengler ?? ''Declinul Occidentului'', se bazeaza pe doua antiteze majore: Orient/Occident; cultura/civilizatie.

E un model de gandire foarte rezistent, preluat si in filosofia romaneasca, detectabil la personalitati de marca si mare originalitate, cum ar fi: Lucian Blaga, Tudor Vianu sau Constantin Noica.

Revenind la spatiul german, de unde au migrat conceptele, trebuie sa mentionam ca mai toti romanticii germani exaltau conceptul de Kultur, ca atribut al natiunii, expresie al sufletului comunitatii, opus conceptului Zivilisation, care implica progres tehnic, masinism. La Spengler, cultura si civilizatia sunt vazute ca doua stadii deosebite din istoria unui popor: ''Civilizatiile sunt starile cele mai exterioare si mai artificiale pe care le poate atinge o speta umana superioara. Ele marcheaza un sfarsit ; ele urmeaza devenirii, cum ceea ce este devenit urmeaza vietii asemenea mortii. ca batranetea spirituala si orasu mondial pietrificat si pietrificant.''

In aceeasi ordine de idei, optica romantic-restauratoare inglobeaza viziunea dezvoltarii organiciste a sosietatii omenesti. Revolutia (in special cea francezA) este atunci o intrerupere a cursului normal de dezvoltare. Cum afirma Schlegel ''revolutiile sunt miscari anorganice''.

Este firesc atunci ca doctrinele izvorate din aceste conceptii sa adopte o atitudine paseista. Lordul Acton, intr-un studiu asupra romantismului, numea romantismul ''o razvratire a istoriei maltratate''.

Aceste concepte dezvoltate pe terenul filosofiei culturii au patruns in teoriile gandirii romanesti, care, cum spunea Lovinescu, ''ne-a format un suflet rural, rezistent fata de noile conditii de viata ale burgheziei moderne.''.??? unde au modelat o traditie cu o mare rezistenta in timp.

Ele sunt detectabile pretutindeni, daca nu manifest teoretizate, atunci in ''structura de adancime a literaturii si programelor samanatoriste.''

Cel mai concludent este cazul marelui istoric, doctrinar al samanatorismului, Nicolae Iorga.

La Iorga exista clar o optiune pentru istoria moderna, bazata pe studiul strict al surselor, contrazisa in subsidiar de o structura temperamentala de factura romantica, structura ce-l va conduce mereu catre judecati si atitudini excesive la istoric; Iorga nu agrea scoala romantica, lucru afirmat transant in discursul sau de receptie la Academie (1911), intitulat ''Doua conceptii istorice''.

Spunea in acest studiu ca ''cel mai stralucit reprezentant al acestor tendinte romantice a fost B.P.Hasdeu, al carui spirit genial se formase in lumea ruseasca de pe la 1830, care reproducea in caricatura exagerarile romantismului francez si german'' si ca ''Grigore Tocilescu a fost prin calitatile, ca si prin defectele sale, unul din cei urma reprezentanti la noi ai scolii romantice apusene''. Aceasta scoala, in numele unor idealuri nationale, intelegea sa faca din istorie legenda, glorificand istoria unui popor, pe care-l vedea harazit de Dumnezeu unui destin maret.

Dar glorificarea se facea adesea prin eludarea adevarului, prin hiperbolizarea unor figuri istorice si prin ignorarea datelor mai putin convenabile continute in documentele istorice.

A urmat insa o alta generatie de istorici, ce a scos istoria din regimul beletristicii, impunand-o ca stiinta prin cercetarea scrupuloasa a izvoarelor si impunand ca unic principiu director - adevarul istoric. Daca ''Romanii supt Mihai Voevod Viteazu'' a lui Nicolae Balcescu este adevarat roman (sau, oricum, istorie romantatA), noile generatii de istorici se vor cu adevarat oameni de stiinta.

Iorga se va delimita net de scoala romantica, afirmand intr-o conferinta sustinuta in 1933 la Paris ca el este ''reprezentand al unei epoce noua de metoda si cugetare, de constructie si de forma istorica'', recunoscandu-l ca precursor pe A.D.Xenopol: ''intre generatia noastra si cea romantica a fost totusi cineva binecunoscut la Paris: A.D.Xenopol.''

Si totusi. (vorba poetuluI), Iorga nu este un istoric auster, retras in lumea arida a documentelor ci un spirit mesianic, insufletit de credinta ca isi poate educa neamul.

El a ramas structural un romantic, si, in aceasta calitate s-a daruit samanatorismului, al carui principal doctrinar a fost. Cum insusi marturisea in 1914, apartinea ''celor ramasi in urma, naivii, romanticii, oamenii trecutului''.

Punand in discutie termenii de ''cultura'' si ''civilizatie'', Iorga nuanteaza astfel ''caracterul distinctiv intre cultura si civilizatie sta in aceea ca una, cultura patrunde adanc firea poporului, pe cand civilizatia sta numai la suprafata. Civilizatiunea e o haina pentru corp; cultura e o deprindere sapata in suflet''.

''Civilizatia se imprumuta prin imitatie si se rapandeste cu o iuteala uimitoare; cultura de imprumut nu exista'' - Radulescu-Motru.

Astfel se contureaza ideile samanatoriste, potrivit carora o politica culturala trebuie sa porneasca de la fondul national, de la spiritul arhaic.

Ca si Iorga, Motru voia sa demonstreze ca revolutia din 1848 a fost o ruptura de traditie, implantarea unor forme straine carora sufletul profund al natiunii romane ramane ostil.

''Legile si institutiunile apusene, este drept, s-au votat si tiparit in ''Monitorul oficial al regatului, dar de viata ???? a romanului ele au ramas inca departe /./ Legile si institutiunile apusene sunt inca intr-o faza de ideatiune.??? pentru practica de toate zilele a poporului nostru''.

Apropierea de idei intre Iorga si Motru face ca lucrarea acestuia ''Cultura romana si politicianismul'' (1904) sa fie elogios recenzata in ''Samanatorul''. E aceasta o punte ce se cladea intre ideologia junimista si cea samanatorista.

In ceea ce priveste viziunea evolutiei organiciste a societatii romanesti, doctrina samanatorista are multe puncte comune cu cea a lui Eminescu.

?????diferentiaza astfel ''E sigur ca oricum l-am numi, nu trebuie sa se faca nici o confuzie intre 2 lucruri cu totul deosebite, intre un lucru de ordin material, pe care popoarele si-l trec cu usurinta de la unul la altul, si unul de esenta morala, produs intim, misterios si al unui singur popor''. Iorga exemplifica cu situatia Japoniei - imitarea formelor de civilizatie occidentala, pastrarea nealterata a secolelor intregi de dezvoltare proprie.

Este foarte interesanta in aceasta ordine de idei diferenta pe care o facea N. Iorga intre Revolutia Franceza si cea Americana.

''De fapt, oricare ar fi fost intentiile Revolutiei Franceze, a amestecat si brutalizat, in toate domeniile, intreaga societate. Prin urmare, nu Revolutia Franceza a liberat spritul uman, ci Revolutia Franceza a introdus, prin aceasta rupere a tuturor stavilarelor, ce este mai condamnabil in libertatea de a-si exprima oricine parerea /./ a dus de-a dreptul la oarba tiranie stearpa a lui Robespierre''.

Adevarata revolutie, in conceptiea lui Nicolae Iorga, a fost realizata in U.S.A. si nu in Franta (s-a realizat cu respectul legilor si prin respectarea traditieI): ''Revolutia Franceza s-a facut cu oameni izolati. Revolutia Americana s-a facut cu traditii istorice. Revolutia Franceza s-a facut cu improvizatii. Revolutia Americana s-a facut cu dezvoltari incete''.

Facand referinte la starea de lucruri din Romania, Iorga are in vedere factorii care au declansat mutatiile sociale. In Principate, revolutia de la 1848 a fost initiata de intelectuali, prea tineri si rupti cu totul de traditia romaneasca. In schimb, in America, revolutia a fost facuta de fermieri. ''Acestia nu erau oraseni, traiti prin saloane. Erau fermieri''.

De aici, simpatia samanatorismului pentru lumea satului, singura capabila sa conserve valorile si, candva, cand conditiile unei evolutii lente, firesti ar fi cerut-o, singura sa schime fata societatii omenesti.

Privind retrospectiv la modul in care s-a instaurat democratia in Romania, Iorga are viziunea unei crime culturale.

''Trecutul a fost asasinat, sugrumat. Tineretul, vazand moartea buna a vechiului regim european, a facut sa piara la noi de o moarte silnica un vechi regim care cuprindea inca elemente de viata. Aceasta a fost o crima culturala si politica, oricat de mare ar fi fost inconstienta cu care au savarsit-o''.

Doctrina samanatorista vorbeste curent despre inaderenta si inadaptarea taranimii la noile realitati, refugiul in vechile datini si in mirajul unui sat patriarhal, pe brazdele caruia se mai pogoara din cand in cand Dumnezeu si Sfantul Petru pentru a sta la sfat cu taranii.

Apelul lui Iorga este unul paseist, in cel mai pur spirit romantic: ''Razimati pe traditie, sa ne intarim prin solidaritate. Sa fim iarasi ca in vremea cand tara era a taranilor, supt un Domn care avea sufletul si aproape portul lor''.

Ceea ce ignorau exponentii samanatorismului era faptul ca, odata cu revolutia de la 1848, Romania isi incepuse un destin ce nu mai putea fi suspendat, interzis sau amanat.

B) Structura si motivele principale ale curentului in literatura

In incercarea de a stabilit statutul de curent literar al samanatorismului ne izbim de o chestiune de principiu: curentul literar se defineste de obicei prin raportare la un alt curent anterior, pe care il neaga. La ce se poate raporta samanatorismul ? Din articolele programatice, s-ar deduce ca e vorba de o recatie la literatura decadenta si instrainata, altfel spus la simbolism.

Reactia e insa disproportionata pentru ca influenta lui Macedonski si a discipolilor sai a fost una ''cu efect intarziat'', fara un ecou notabil in epoca.

In schimb, samanatorismul a intrunit o larga aderenta din partea publicului, fiind siit ca expresia unei literaturi ''cuminti'' si ''sanatoase''.

Alarma patetica a samanatoristilor, care simteau sufletul literaturii amenintat de ''morbul'' simbolist, a fost o alarma falsa, pentru ca o parte neinsemnata a publicului era contaminata de starea de spirit melancolica, de vagul simbolist, in schimb mai toata suflarea romaneasca aprecia robustetea versurilor lui Cosbuc si exaltarile lui Vlahuta sau Delavrancea.

Cum spune Zigu Ornea: ''Viata lui Vlahuta, nu urgisitul ''Literator'', a fost pbulicatia caracterstica a acelui inceput de deceniu.''

Ca principala caracteristica a samanatorismului, ar trebui mentionata confuzia de valori, contopirea structurilor (sfera larga a culturalului inghite pe cea a esteticuluI). Transferul de valori dinspre politic si etic inspre estetic duce la o depreciere a acestui din urma domeniu (singurul definitoriu pentru opera literarA).

Curios este ca programul samanatorist nu aduce approape nimic nou fata de directivele ''Daciei literare'', atat doar ca absolutizeaza anumite domenii ale inspiratiei literare (cum ar fi trecutul, istoria si folcloruL).

Propunandu-si deliberat sa creeze o literatura care sa oglindeasca spiritualitatea nationala, in concordanta cu doctrina analizata anterior, samanatoristii au pornit de la ideea ca singurul mediu in care spiritul national se pastreaza nealterat este satul.

Satul este privit ca un rezervor de energii, un loc de nastere a mitului, cum il caracteriza Iorga ''viata de sat neschilodita de cultura moderna, arhaica si primitiva, bogata in simtiri foarte curate si in hotarari foarte puternice''.

E vorba, evident, de satul arhetip, conservat prin izolare, plasat in afara ideii de devenire sau de progres, asa cum isi imaginau filosofii culturii, ce disertau pe marginea dihotomiei cultura/civilizatie.

Cum satul modern acoperea prea putin conceptul arhetipal, scriitorii samanatoristi isi intorceau privirile catre vremurile voievodale.

Se realiza astfel coincidenta dintre dimensiunea istorica si apologia satului idilic, coincidenta ce avea sa duca la aparitia imaginii decorative a satului samanatorist.

Satele de odinioara, in care boierul era un ''pater familiae'', liman al armoniei sociale, spatiu eroic al faptelor vitejesti, intruchipeaza la scara redusa imaginea unui Eden terestru.

In cronica lui Iorga la ''Batranii' lui Emil Garleanu apare consfintita aceasta stare de lucruri.

''Vremurile moderne au adus, pe langa pacatele noastre cele vechi, si unul nou si greu de clasa. Pana atunci avusesem o teranime, niste boieri si un cerc de carturari cari puteau trai bine alaturi, intelegandu-se in multe lucruri, iubindu-se in oarecare masura, mai mare decat ne inchipuim astazi. Daca era dusmanie intre anumite straturi, ea nu atingea pe domnul pamantului in puterea mostenirii, pe acela langa stramosii caruia traisera, lucrand aceleasi ogoare, stramosii celor ce-si primeau in fiecare an brazda pe care aveau s-o lucreze, ci dusmania se indrepta, intr-adevar puternica, impotriva ciocoimii, dregatori nemilosi, cari arau cu condeiul si secerau cu biciul.''

Literatura samanatorista este o literatura ''fabricata'', cu retete sigure, o literatura ''cu tendinta'' cum spunea Gherea, in care insa tendinta era atat de strident vizibila in tesatura operelor incat compromitea adeseori pagini de talent.

O antologie a textelor samanatorsite compromise sub raport estetic ar constitui o veritabila antologie umoristica. Acelasi lucru s-ar putea face si cu multe din comentariile politizante ale anilor 50-60.

Pentru ca vorbeam de reteta literaturii samanatoriste, sa examinam indeaproape ingredientele acestei retete, deci principalele motive ce o caracterizeaza.

1. Mitul boierului de neam (vazut in opozitie cu arendasul venetiC).. Exemplu: romanul ''Doua neamuri'' de C. Sandu Aldea.

Locul actiunii: Vultureasca

Personaje: conul Macies (boier bun, de neaM), preotul, dascalul, taranii;

arendasul Iani Livaridi (cu slugile luI).

Boierul Macies, ''boier blajin si cuminte, de pe urma caruia ziceau bogdaproste toti vulturestenii.'', muncitor si care se simtea legat de mosia stramoseasca, intocmai dupa cum un stejar voinic se simte legat cu cel mai mic firisor de radacina, de fiecare graunte din pamantul din care s-a ridicat''.

Reactia revistelor samanatoriste ''Luceafarul'' sau ''Samanatorul'' este elogioasa - iata prezentarea facuta de Iorga in 1905 in ''Samanatorul'' (p.246).

Motivul strabate si linia timpului, unde cunoaste forme si mai stridente pentru sensibilitatea noastra estetica:

- poemul sublocotennetului Vulovici - ''Boierii'';

- Corneliu Moldovanu - ''Din vremuri'' (p.248);

- St.O.Iosif - ''Boierii''.

2. Motivul paseismului (St.O.Iosif - ''E mult de-atunci'', in Revista ''Floare albastra'') se leaga de toposul satului arhaic.

Discutand prejudecata samanatorista in legatura cu satul arhetip, scos din regimul istoricitatii, Mihai Ralea observa cu indreptatire:

''Sufletul etnic se preface mereu. Nu exista un singur si acelasi suflet etnic, Continuitatea vietii sufletesti nu se poate stabili decat intre momente imediat invecinate in timp. Istoria e creatie vesnica - fara sa nege existenta unor linii mari de evolutie, a unor constante.

Paseismul se asociaza frecvent cu intoarcerea in copilarie (''din soarele copilariei mele'' - O. GogA) si cu un alt motiv obsesiv al semanatorismului:

3. Motivul dezradacinarii (p.264-265), diferit de cel al inadaptatului superior din romantism - perioada interbelica; e vorba de spirite rurale transportate intr-un mediu urban, resimtit ostil (desi adeseori nici nu se poate vorbi de orase tentaculare ci de simple targuri prafuite.

C) In privinta istoricului miscarii samanatoriste, trebuie sa semnalam urmatoarele etape:

1. Idei samanatoriste avant la lettre (Costache Negruzzi, Eminescu; reviste cu profil presamanatorist: Vieata, Vatra, Gazeta sateanului, albina, Floare albastra, Curierul literaR);

2. ''Semanatorul'' - etapa directoratului Vlahuta-Cosbuc;

3. Rolul lui Ilarie Chendi;

Retragerea directorilor;

4. O perioada calma, lipsita de culoare si nerv;

Preparative pentru captarea lui N. Iorga;

5. Iorga, spiritus rector - autoritarism

6. Demisia lui Ilarie Chendi

7. Perioada combativa - revista lui Iorga ''personala''

Aparitia lui Sadoveanu

Reviste afiliate: Luceafarul, ????, Ramuri

8. Retragerea lui Iorga.

Persistenta unor clisee semanatoriste in literatura interbelica si proletcultista.

Persiflarea cliseelor samanatoriste: ''Smarandita, roman modern'' - Caragiale / parodie la ''Sultanica'' - Delavrancea; Nationalismul - ''Romanii verzi''.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.