Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Romanul - specie narativa despre Sinteze literare



Fiind cea mai ampla specie a genului epic, romanul este greu de definit si de clasificat, datorita complexitatii si interferentelor lui cu alte genuri si cu alte specii. Acesta reprezinta o constructie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, cu intrigi paralele si cu numeroase personaje bine individualizate.

Desi romanul se dezvolta in literatura moderna, scrieri asemanatoare sunt atestate in literatura greaca si latina (Satyricon de Petronius, Magarul de aur de ApuleiuS). in Evul Mediu circula romanul cavaleresc, pastoral, satiric, picaresc etc, de mai mica amploare decat cel modern, insa cu o constructie asemanatoare (Roman de la rose, Roman d AlexandrE). in Renastere se dezvolta romanul alegoric si cel comic, pentru ca in romantism sa se impuna romanul de aventura, sentimental si epistolar.

Secolul al XlX-lea este cel care revolutioneaza specia, prin largirea cadrului epic, diversitatea mediilor sociale surprinse, transformarile suferite de personaje, o arhitectura narativa elaborata, iar cel care este considerat creatorul romanului modern in literatura universala este Balzac.

Deoarece la inceput reprezenta un gen umil, adresat unui public divers si nepretentios, care nu respecta normele artei antice, romanul nu a beneficiat de arte poetice care sa-i fixeze niste canoane de existenta, aceasta lipsa de constrangeri avand ca efect pe termen lung asa-numitul proteism al speciei (tendinta de a lua forme diferitE). Romanul nu are deci canoane sau reguli fixe (precum tragedia, epopeea, oda etC), distingandu-se prin suplete, capacitate de adaptare la toate epocile si curentele literare, intr-o permanenta cautare de noi forme de exprimare.



Romanul reflecta existenta in toata complexitatea si sub toate aspectele sale, de la nivelul social, institutional al epocilor istorice, al curentelor de gandire, al problematicii universale, al maselor pana la cel al individului, surprins si analizat din punct de vedere psihologic, afectiv, mental, relational, familial etc. Nu exista o specie literara cu mai mari disponibilitati spre viata reala decat acesta, incat a fost considerat o replica a modernitatii la epopeea Antichitatii. Dinamismul sau structural si compozitional este efectul dinamismului societatii, al transformarilor produse la toate nivelurile acesteia.



Tipologia romanului este deosebit de eterogena, realizandu-se in functie de criterii diferite. Daca avem in vedere criteriul temporal, al momentului in care se petrece actiunea, exista romane istorice, contemporane, ale anticipatiei. in functie de mediul investigat, distingem romane rurale si romane urbane. Modalitatea compozitionala adoptata de autor si formula epica impart romanul in epistolar, jurnal, eseu, document etc. A. Thibaudet imparte romanul in brut (cel care prezinta o epoca), pasiv (cel care prezinta o viata) si activ (cel care izoleaza o criza). in functie de problematica abordata, exista romane sociale, psihologice, cavaleresti, de formatie, de aventuri, politiste, istorice, alegorice, de spionaj, populare, de moravuri etc. Dupa amploarea epica, distingem romanul-ciclu, romanul-fluviu, romanul-] resca. Daca avem in vedere procedeul narativ pe care se axeaza textul, exista romane de analiza psihologica, experimentale, romane-eseu, parabola, alegorie, liric, fantastic, oniric etc. in Arca lui Noe, N. Manolescu propune trei modele de existenta a romanului romanesc, in virtutea relatiei dintre procedeul narativ predominant, epoca abordata si natura personajului : doric, ionic, corintic.

Doricul infatiseaza o lume omogena, coerenta si plina de sens, eroii sunt energici, ambitiosi, au spirit intreprinzator si dorinta ascensiunii sociale, a parvenirii, sunt luptatori si realisti (Dinu Paturica, Tanase Scatiu, Mara, Ion, Stanica RatiU). Personajele sunt construite tipologic, evoluand, in general, pe o trasatura de caracter dominanta. Epicul se bazeaza pe evolutia logica si cronologica a faptelor, pe continuitate si interdeterminare. Naratorul este omniscient, clasic, naratiunea se face la persoana a IlI-a, structura este robusta, unitara, rotunda, simetric inchegata. Aici se incadreaza romanul-fresca, romanul--cronica si romanul istoric (N. Filimon, Ciocoii vechi si noi; Duiliu Zamfirescu, Ciclul Comanestilor; I. Slavici, Afara; L. Rebreanu, Rascoala, Ion; M. Sadoveanu, Fratii Jderi; Marin Preda, MorometiI).



Ionicul corespunde constiintei de sine a romanului, lumea infatisata isi pierde omogenitatea, in locul tenacitatii si al luptei apar spiritul de finete si de analiza, contemplatia, individualismul, dramele personale, viziunea relativa asupra lumii, spiritul reflexiv, problematica filosofica si pshiologica, discontinuitatea epica, absenta unui subiect inchegat. Compozitia este moderna (jurnal, scrisori, articole de ziar, confesiune etC), modul de expunere dominant este monologul, finalul este deschis, naratorul este si personaj (Camil Petrescu, Patul lui Procust, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi; H. Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach; Anton Holban, Jocurile Daniei; M. Eliade, intoarcere din rai, MaitreyI).





Corinticul infatiseaza o varsta a ironiei" (Noemi BomheR), o lume incoerenta, neomogena, derutanta. Eroii nu au discernamant, sunt in eterna cautare a sinelui, in conflict cu sistemul politic si social, traiesc experiente tragice. Cultiva parodicul, atipicul, ludicul, alegoria, simbolul, caricatura, masca. Subiectul este intentionat ambiguizat, ascuns. Acestei categorii ii apartin romanul parabola, romanul mitic, metaromanul (Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche; D.R. Popescu, Vanatoare regala; N. Breban, Animale bolnavE).



Romanul traditional este o constructie masiva, cu o arhitectura laborioasa, cu o structura simetrica, bine echilibrata, cu un subiect coerent, evoluand in episoade si secvente narative distincte, unitare, cu planuri compozitionale clar delimitate. Este o constructie rationalista, deductiva, mizand pe obiectivitate, are un caracter linear, inchis, finit, coerent. Naratorul este omniscient, relativ detasat de personaje si de actiune, povestirea se face la persoana a IlI-a, evolutia personajului este previzibila, perspectiva narativa este unilaterala, eroii sunt tipuri proiectate pe un anumit fundal social si istoric. Corespunde modelului doric despre care vorbeste N. Manolescu.



Romanul modern este orientat spre eu, considerat singura realitate verificabila, autentica, reala. Acorda credit total intuitiei, incertitudinii, subiectivitatii, exprimarii directe, nemijlocite a trairilor. Introduce personajul-reflector, naratiunea la persoana I si monologul, perspectiva este relativizata si multiplicata, ideea de tip este anulata de aceea a individualitatii. Exprima numai experiente autentice, traite de personajul-narator. Subiectul este nelinear, contorsionat, cu rasturnari temporale si evenimente imprevizibile. Discursul este fragmentat, prolix, intrerupt de elemente metatextuale. Structura, absolut eliberata de orice constrangeri si reguli, are aspectul unui dosar de existente" (C. PetrescU). La nivelul compozitiei si al tehnicii narative observam memoria involuntara, decupajul, jurnalul, jocul planarilor narative, reportajul, tehnica detaliului, colajul (scrisori, articole, comentarii estetice, chitante, poezii etC), pluriperspectivismul, introspectia, deconstructi-vismul etc.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.