Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Marii poeti ai literaturii romane despre Sinteze literare



Marii poeti ai epocii noi raman pana la disparitie, chiar daca sunt impiedicati sa publice sau reapar tarziu, uneori postum, intai Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Alexandru Philippide, Emil Botta la care trebuie sa adaugam pe Zaharia Stancu si Eugen Jebeleanu, de asemenea poetii trecuti la capitolul Orientari noi dupa 1930, definiti inca de la primul volum, precum Maria Banus si Mihai Beniuc. incepem expunerea poeziei noi cu cel mai reprezentativ poet de dupa razboi, ce poate fi luat si ca sef de generatie: Geo Dumitrescu, redactor al revistei ALBATROS (10.III-15.VI.1944), cu colaborarea lui Dimitrie Stelaru, St. Aug. Doinas, Mihnea Gheorghiu, Dinu Pillat.

Nota personala a lui GEO DUMITRESCU (n. 1920) in volumul de debut Aritmetica (1941) semnat Felix Anadam, devenit apoi Libertatea de a trage cu pusca (1946), replica la Libertatea de a dormi pe o frunte (1937) de Gellu Naum, sta intr-un prefacut infantilism, intr-o simulare a candorii, naivitatii si inocentei de domn Goe pe un ton numai in aparenta serios, de fapt malitios. Sentimentele, idealurile, marile teme lirice sunt persiflate si caricaturizate, continuu ironizate. Potrivit fondului, stilul e de o familiaritate suspecta cu locutiuni din limbajul curent: in definitiv, probabil, in fine, cu siguranta, pe legea mea, Dumnezeu sa ma ierte, Dumnezeu mi-e martor, ehe!

   



Suntem oameni inteligenti - ti-e mai mare dragul!

    Vom avea si noi sa povestim de un razboi frumos, mare, epopeic, nemaivazut, la care, ehe!

    am luat parte si noi!

   





Poetul a revenit abia in 1963 cu Aventuri lirice, compuneri uneori de mari dimensiuni, apologuri si parabole, precum Cainele de pe pod, pe tema dragostei de semenul nostru, Balada corabiilor de piatra, sarja a colonialismului, si Spinoasa problema a noptilor, pledoarie pentru creatia lucida, nu somnolenta, lenesa. Si in Nevoia de cercuri (1967) citim o meditatie pe tema poeziei spontane, scrisa asa cum ai respira, cu semne avand finalitatea in ele insesi ("O, negresit imi spuneam, nu incape nici o indoiala, / Aceste semne fugare ajung undeva, / ajung unde trebuie sa ajunga, / Fireste ca ajung, / altminteri, vezi bine, / altminteri, la naiba, ce rost ar avea sa respiri?") Un Cantec de nuca verde e o parodie la Ballade des dames du tempsjadis de Villon, cu aluzii la vremea anilor de scoala: eram scolar, erau dudui, eram un cal cu saua-n spate, cu semne de celebritate, iubeam iubite adecvate pe doi trei poli si jumatate



Acest cantec despre "neuitatele femei din ultimele clase" ar fi fost scris in cinci luni. Umorul lui Geo Dumitrescu nu e intreprindere facila. Jurnal de campanie (1974) contine o antologie severa din culegerile anterioare cu foarte putine piese noi. O culegere completa de Versuri, in 1981.

Alaturi de Geo Dumitrescu pe linia poeziei tinere moderne apar un numar de poeti caracteristici noului val ce se anunta, curand intrati in conflict cu orientarea oficiala, marginalizati, unii chiar arestati si incarcerati.

O viziune de cosmar intr-un limbaj de la inceput contestatar si contorsionat cu termeni personali (bleg, pecingine, scarba, spaN) aduce in Panopticum (1944) ION CARAION (1923-1986) imagist frenetic, nu fara reminiscente argheziene si bacoviene. Bordeiul, carciuma, mahalaua, cartierul nou al orasului privit cu difidenta de burghezi apar si in Omul profilat pe cer (1946) si in Cantece negre (1946) cu poezii de rezistenta din vremea razboiului, in stil voiculescian, notand caderea la datorie a unui ostas:



Dar prabusit in clisa sau in veac, Cu ceru-n brate mare cat o noapte. Adoarme pe-un maidan de stele coapte sub coviltirul cerului sarac.



Experiente de limbaj adesea ingenioase, alaturi de expresia clasica cateodata impecabila, ne intampina in volumele urmatoare, publicate dupa iesirea din inchisoare, (Eseu, 1966; Dimineata nimanui, 1967; Necunoscutul ferestrelor, 1969; Cartita si aproapele, Deasupra deasuprelor, 1970), selectate si sporite cu inedite in Selene si Pan, Cimitirul din stele, (1971); Muntii deos( 972); Frunzele in Galaad, (1973); Poeme, (1974); Lacrimi perpendiculare, (1978) ce impun in poezia romaneasca un teritoriu singular, destinul unui poet sarcastic convulsiv, vulnerat de nedreptati (a fost chiar condamnat la moartE), protestand cu violenta impotriva violentei, izolat intr-un univers de angoase, parcurgand o teribila drama existentiala, de unde o stare generala de febra si apelul la un absurd formulat hilar, din cand in cand cu superbe metafore ("Doua leziuni erotice: ochii", "Aceste mici inventii: cuvintele"), gnomic in Interogarea magilor (1978). Mare cititor si traducator de poezie universala; mai ales franceza (de la Rimbaud pana azI), Ion Caraion a facut critica ascutita, punand in evidenta lucruri neobservate de criticii de profesie cu o mare sinceritate si intr-un stil penetrant (Duelul cu crinii, 1972; Enigmatica noblete, 1974; Palarierul silabelor, 1976; Jurnal I, Literatura si contraliteratura, 1980). A consacrat un formidabil eseu lui Bacovia, Sfarsitul continuu (1977), unde aplica prin intuitie proprie metode ale semioticii. Ultimul volum de poezii: Dragostea epseudonimul mortii (1980).

Primele versuri ale lui ION FRUNZETTI (1918-1985) din Risipa avara (1941), volum cu titlu oximoronic, transcriu aparente de obiecte sugerate prin metale lucioase sau corpuri translucide ("Cobalt, uitramarin cobalt. Lunar sideF). Dupa o faza folclorica in stil Dan Botta (Greulpamantului, 1943), poetul a tradus Iluminarile lui Rimbaud, precedate de poeme din primele versuri (1945), evoluand catre o lirica erotica de rezonanta mai ales argheziana Maree, 1946; Ostrovul meu, 1957; Dragostele aceleiasi inimi, 1967), neobservata, din cauza autoritatii sale de critic, profesor la Institutul de Arte Plastice.

Notele tipice ale poeziei lui MIRCEA POPOVICI (n. 1923), sef de lucrari la Institutul Politehnic din Iasi, sunt exotismul, feericul, dispozitia pentru vagabondaj, medievalismul, butada, umorul, teribilitatea, politetea, filistinismul, fantezia, badinajul, ingenuitatea, pe rand sau toate la un loc. Poetul isi imagineaza in Izolare (1946), un destin de marinar, rimbaldian, "contrabandist de vise".

Puteam si eu sa descopar polul magnetic si sa-1 trec in geografii pe numele meu, sa-nfig un steag pe-o latitudine noua, ratacind pe banchize de ghiata mereu.

In acelasi stil e comentata dragostea. Iubita e blonda ca tutunul calitatea intai si are ochi ca reflexele atlaselor geografice, genele arcuite meridian peste Sahara, face parte din fauna si flora tropicala.

De la universul degradat, morbid si macabru din Cartea cu sange, paine si cocs (1946), VICTOR TORYNOPOL (1922-1985), emul al lui Ion Caraion, a evoluat la o lirica de insufletire a materiei in care erosul e un antidot impotriva mortii, poet preocupat de facere si desfacere, de haos si creatie in Viscolul si armonia (1967), de o noua poetica in Zbor prin subcuvinte (19 79). Subcuvintele sunt cuvinte nediferentiate din spuma originara, capabile sa denumeasca doar subobiectele, forme primitive ale obiectelor, invelisul lor extern, pe care poetul il obtine printr-o rascolire in labirintul interior:

Ma caut ca un fanatic sa vad ce-i inauntru si-ncerc printr-un sondaj de sange solul de sub mine Cobor cate o treapta de var si de azbest, de negru antracit si alte verzi ruine.

Versuri noi in Artere de taina (1979). Diplomat in diferite tari din Asia, America Latina si Europa, Victor Torynopol a descris intr-un memorial Franta in cele patru anotimpuri (1967).

Versurile lui MIHAIL CRAMA (n. 1923) care sub numele real de Eugen Enachescu a debutat cu volumul Toamna din noapte (colectia "Adonis", 1940, condusa de Virgil TreboniU) din Decor penitent (1947), autobiografie lirica in stil fantezist, notand avatarurile eului de la geneza pana la sfarsitul lumii, aveau substanta poeziei lui Constant Tonegaru, minus exuberanta si volubilitatea ei. in culegerile urmatoare, adunate in volumul imparatia de seara din 1979 {Decor penitent I-II; Dincolo de cuvinte, 1967; Determinari, 1970; Codice 197 4; Ianuarii, 1976) Mihail Crama e un elegiac laconic, concentrat uneori in numai doua versuri: "Acum un fluier nemernic s-aude-n vai / pentru marea ora a stingerii".

in Revista Cercului Literar (1945), nr. 5, de la Sibiu, RADU STANCA (1920-1962), colaborator mai inainte la Natiunea romana, Gand romanesc (1933-1940), Simpozion, Kalende si Vremea, semneaza un articol care, in acord cu ceilalti membri ai gruparii (Stefan Augustin Doinas, Ioanichie OlteanU), incerca Resurectia baladei, alegandu-si drept model pe Goethe si vazand in balada o forma suprema de poezie lirica, nu epica, un mijloc de comunicare a unei stari afective, de a umple vidul produs in lirica de adeptii poeziei pure in sensul conceptului lansat de Henri Bremond. Poeziile lui Radu Stanca adunate in volum abia in 1966 cuprind ciclurile: Ars doloris si Baladele lacrimei de aur, datand dinainte de 1950, si ciclurile Fumul ruinilor, Cina cea de dragoste si Argonaut cosmic, dintre anii 1958 si 1962. Izbeste peisaiul specific medievalizant, cu castele, turnuri, trubaduri, studenti alchimisti si fantome, decor potrivit fanteziei romantice, cat despre balade, ele sunt pretexte pentru intamplari fabuloase, precum cel din Fata cu vioara (o fata blestemata sa moara cand va inceta sa cante la vioarA), Balada lacrimei de aur (un rege batran asteapta zadarnic sa-i apara intr-o lacrima fata visuriloR), Balada celor sapte focuri (povestea vestalei care a lasat sa i se stinga altaruL). Trecand peste un numar de lamentatii, eroide si egloge in stil modern cam fade, dam de un interesant poem cu titlu dupa un eseu de Andre Gide, Corydon, zugravind un personaj hilar cu fes de pasa, un ochi roz, ascuns sub monoclu, si altul galben, drapat cu panglici si urmarit de toti pe strazi, desi, ca Narcis, el nu se iubeste decat pe sine, replica la sir Aubrey de Vere din Remember de Mateiu I. Caragiale:



Sunt cel mai frumos din orasul acesta, Pe strazile pline cand ies n-am pereche, Atat de gratios port inelu-n ureche, Si-atat de-nflorite cravata si vesta, Sunt cel mai frumos din orasul acesta.





Radu Stanca a scris piese de teatru (Hora domnitelor, Ochiul, Critis sau galceava zeilor, Rege, preot si profet, Secera de aur, Oedip salvat, Madona cu zambetul, DonaJuana, Faunul si cariatida, OstatecuL), reprezentate si publicate de asemenea postum.

"Spiritul baladesc" e cultivat de STEFAN AUGUSTIN DOINAS (n. 1922), in poezii publicate abia dupa 42 de ani in volume de tinuta artistica foarte supravegheata {Cartea mareelor, Omul cu compasul, 1966; Semintia lui Laokoon, 967;Alterego, 1970; Ce mi s-a intamplat cu doua cuvinte, 1972; Papirus, 1974; Anotimpul discret, 1975; Locuiesc intr-o inima, Alfabet poetic, 1978; Hesperia, 1980). Baladele sale surprind prin actualizarea unor motive mitice, legendare, apocrife, satirice, precum basmul cu Acela care nu se teme de nimic, mitul androginului, renascut in momentul amplexiunii unui cuplu, legenda lui Alexandru cel Mare refuzand apa destinata copiilor in desert, evocarea funeraliilor lui Demetrios Poliorcetes, a unui five-o clock modern (cu sageti impotriva onirismuluI), Parsifal intreband de vasul sfant al Graalului, simbol al virtutilor, sfantul Gheorghe cel Fals, trimisul diavolului, furand inima calugaritei Cecilia, generalul Lucculus deplangand victoria stearpa de la Amisus, Leandru cel inecat in Helespont pentru Hero, toate cu admirabile versuri descriptive, parnasiene. In Mistretul cu colti de argint, printul urmareste fiara nazdravana, simbol al absolutului care nu se lasa cucerit, dimpotriva, cucereste, metamorfozand realul si pana la urma omorand pe creator. Un regim fabulos se afla si in Trandafirul negru, Nunta, Regele, fiul copacului, Balada lupilor de mare, Crai de ghinda. Poetul ajunge in ultimele productii la o mare siguranta a mijloacelor si incearca sa dea o noua stralucire formelor fixe. Interesanta e ideea de a vedea in poet un mistificator superior:



Voyeur cu ochiul fix, Eu vand cenusa fina de fenix si crapatura lucrurilor - fanta ce-mi desfraneaza limba sicofanta.



A publicat eseuri si articole critice despre poeti (Lampa luiDiogene, 1970; Poezie si moda poetica, 1972; Orfeu si tentatia realului, 91 A; Lectura poeziei, 1980), osandind delirul verbal, betia de imagini, dispretul pentru forma, falsa profunzime si alte vitii ale tinerei generatii, iscate dintr-o supraevaluare a inovatiei, care fac ca poezia sa curga asemenea unei tenii, "plictisita de a mai trai in intestinele tinerilor poeti". Doinas opteaza pentru forma canonica, clasica.



Balada in intelesul obisnuit al cuvantului de speta epica a fost cultivata intai de VICTOR TULBURE (n. 1925), GEORGHE DAN (1916-1972), ofiter in marina comerciala, in Dunare, Dunare (1955), unde publica o frumoasa versiune aKirei Kiralina, si DAN DESLIU (1927-1992), asumandu-si, dupa doua decenii de retorica a evenimentului, cu gravitate esecul declamatiei printr-o barbateasca scrutare a interioritatii {In batalia pierduta, 1971; Visul si veghea, 1972; Sangele voinicului, 1973; Cetatea de pe aer, 1974).

Balada lirica, pretext pentru metafore, confesiuni sau viziuni o monopoliza, la un moment dat, TUDOR GEORGE (1926-1992), in doua culegeri chiar cu titlul Balade (1967, 1969) si cu un ciclu evocand boema dintr-o bomba bucuresteana, cu numele celebrului port din sud-estul Asiei, Balade singaporeze (G. Margarit, Tonegaru, Stelaru, PacA). Tema generala a poetului e aspiratia spre absolut si elogiul libertatii (Legenda cerbului, 1957; Copacul descatusat, 1968; Tara migrenelor, 1970). Avar cu sine la inceput, poetul s-a revarsat apoi intr-o cantitate eftimieasca de sonete pe toate temele posibile si imposibile (Sonetele aeriene, Armura de sudoare, 1972; Bazarul cu masti, 1973; Imnun olimpice, Parfumul timpului, 1975; Sport si lira, Sub semnul lui Hercule, 1976). in 1977, publica Catehismul iubirii, in 1978, Imaculatul panegiric, iar in 1979, Cupola Baraganului, balade, imnuri, ode si elegii.

Balada tinde a redeveni piesa muzicala, text de muzica folk, unele pe motiv de blues, cu refrene obsedante, thanatofile, Ia CEZAR IVANESCU (n. 1941), autor de volume intitulate invariabil Rod sau Baaad (Rod I, 1968; Baaad, 1970; Rodiii, 1975; RodIV, 1977 ; La Baaad, 91%,Muzeon, 1980). Alte titluri repetate sunt Turn si Jeud amour. Specimen de balada:



O mai singur e ca moartea Trupu-mi gol frumos si viu Timpul mort mai lung se face Os de mort intr-un sicriu.



in sfarsit, in familia baladistilor se inscrie ALEXANDRU MIRAN (n. 1926) cu Adevarata intoarcere (1969), Locul soarelui (1970), Alegerea lemnului (1974), Cronica I (1977) si Cronica, II (1979), poet mitologizant, fara imaginatie fantastica, si BARBU CIOCULESCU (n. 1927) cu balade simbolice in Media luna (1970), fabuloase in Poemii (1974), precum Balada viteazului cu mierla sau Balada inimii care creste intruna.

O meditatie sau cel putin o neliniste existentiala caracterizeaza opera altor poeti din care cel mai important este A. E. BACONSKY (1925-1977), nu desigur in culegerile deceniului de inceput, in care a staruit pe marginea evenimentului cu reportaje, mici povestiri si ode (Poezii, 1950; Copiii din valea Ariesului, 1951; Itinerar bulgar, 1954; Cantece de zi si noapte, 1954; Doua poeme - Cantecul verii, Lucrari si anotimpuri, 1956), nici chiar in tablourile si rememorarile din alte doua volume aparute in 1957, Dincolo de iarna si Fluxul memoriei, selectate si completate cu piese noi in Versuri (1961). Adevarata cariera incepe cu Imn catre zorii de zi (1962) si Fiul risipitor (1964), spre a se fixa definitiv in retrospectiva antologica Fluxul memoriei (1967), incheindu-se cu volumul Cadavre in vid, din 1969. indoielile asupra experientelor spirituale, artistice si etnice din Fiul risipitor sunt extinse asupra intregii existente in Cadavre in vid, cu sarcasme la adresa neantului decadentilor, a poligrafiei bolnave, despre un spatiu gol, formulat in cuvinte fara viata, "paralitice". Poetul deplange falsul delir, absurdul, marasmul celor nascuti "la confluenta insangerata a rasaritului cu apusul", inchinatori la niste idoli "pe care nici un templu nu-i mai primeste", Baconsky exprima cu un mare patos nemultumirea de poezia vremii sale, neexcluzand propria poezie. Un volum de versuri postum: Corabia lui Sebastian, titlu dupa Das Narren Schyff( 1494) de Sebastian Brant. Atitudinea estetica apare si intr-o povestire simbolica, Artistii din insula, din volumul de proze fantastice Echinoxul nebunilor (1967). Niste indivizi certati cu legea, deveniti pastori, prefac arborii unei paduri in statui de femei si picteaza peretii caselor si colibelor cu scene din viata lor. Cat timp natura e incremenita, statuile si picturile raman neschimbate, dar la sosirea primaverii, cand viata se trezeste, ele sunt desfigurate, invadate de muschi sl mladite tinere (mod a spune ca arta care reproduce natura e supusa, ca si natura, eroziunii si pieiriI). In majoritatea povestirilor (unele sunt pe tema romantica a dubluluI), firul epic e dificil de urmarit, sensul greu de descifrat, dar atmosfera stranie bine intretinuta. A. E. Baconsky a facut critica (Colocviu critic, 1957; Poeti si poezie, 1963; Meridiane, Pagini despre literatura universala contemporana, 1965, 1970), traduceri din poezia lumii (Panoramapoeziei universale contemporane, 1973) si a publicat interesante note de drum (Calatorii in Europa si Asia, 1960; Remember. Fals jurnal de calatorie, I, Jurnal, II, 1968).



O aventura lirica, o meditatie asupra existentei si conditiei poetului ofera in versurile sale de austera compozitie intelectuala (Poeme, 1963; Parabola focului, 1967; Clopotul nins, 1971; Sectiunea de aur, 1973; Lumea diafana, 1971; intalnirea in oglinda 1978, Salonul olandez, 1979) VASILE NICOLESCU (1929-1990). In spirit bachelardian, poetul e la Vasile Nicolescu o cheie de foc rasucindu-se de mii de ori pe secunda in toate usile universului, un astru candid cutreierand spatiul si timpul in cautarea unui land al visului sub comandamentul estetic renascentist al proportiei pure, al "sectiunii de aur".

O existenta meteorica a avut NICOLAE LABIS (1935-1956), exprimand in Primele iubiri (195 6) tristetea iesirii din varsta candorii, brutala necesitate de a trai prin sacrificiul fiintelor inocente, constiinta unui destin inedit plutonic. ("Eu sunt spiritul adancurilor, / Traiesc in alta lume decat voi, / In lumea alcoolurilor tari, / Acolo unde numai frunzele / Amagitoarei neputinti sunt vestede".) Postum i s-au publicat alte versuri fragmentare nu stim exact cat de autentice (Lupta cu inertia, 1958).

Din mantaua lui Nicolae Labis a iesit CEZAR BALTAG (1937-1997); poet marturisind in primele volume (Comuna de aur, 1960; Vis planetar, 1964), o tensiune spre viitor, puternic individualizat apoi in Rasfrangeri (1966), oglindiri sau mai bine-zis convertiri ale conceptelor in imagini, ale universalului in particular, ale abstractului in concret, dar si ale omenescului in himeric, poetul intretinand prin tentatia experientelor fundamentale un continuu dialog cu absolutul. Iesirea din contingent are loc prin mutatii esentiale dintr-un regim in altul, din prezent in viitor, din real in imaginar, din fiinta in nefiinta si invers, cu apeluri la mit, la mitul germinatiei si al fecunditatii prezidate de zeitele Demeter si Astarte, precum si la mitul sacrificiului cerut de creatie, inteleasa ca o incercare de posesiune a puritatii (mitul lui ActeoN). Cu Odihna in tipat (1969), Madona din dud (1973) si Unicon in oglinda (1975), lirismul devine tot mai ocult, instruind asupra elementelor esentiale si in primul rand asupra dificultatii primordiale de a fi (angustiA) in imagini oraculare, magice si ludice, ritmuri si rime de descantece, cu vocabule tiganesti ("Rupeti mixandre / surori cornute, / tute pe mande, / mande pe tute"). Cautarea esentei lucrurilor, a paradisului lui "als ob" din lumea cuvintelor ne intampina si intr-un numar de texte in proza si versuri nu fara anume ariditate din Sah orb (1971). Selectie de Poeme si versuri noi in 1981.



Pe un drum aparte a mers IO AN ALEXANDRU (1942-2000), inocent si naiv in felul lui Esenin in Cum sa va spun (1964), decis sa infrunte viata ca un taur in arena sau un schior pornit pe o panta infinita in Viata deocamdata (1965), volum sensibil deosebit de primul, original dar inexpresiv, cum e in mare parte si Infernul discutabil (1966). in conceptia lui loan Alexandru, poezia nu e arta, poetul nu creeaza, ci mai degraba distruge, incat viata e preferabila iluziei, artei. Traind, fie si intr-un univers ostil, angoasant, predestinat ca Oedip celor mai teribile crime, omul isi poarta vina de a se fi nascut, pacatul originar, ca pe un semn al onoarei, drept un protest impotriva infernului, devenit prin consecinta, ca plan existential, discutabil. Ceva din filozofia heideggeriana a fiintei spre moarte ("Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decat de eroare, de viata omului decat de limbajul lui care poate fi uneori o tradare a faptelor") agita poezia lui loan Alexandru cu imagini impure ale degradarii materiale si animale, nu straine de Arghezi. S-ar zice ca in continuare poetul s-a convertit, emancipandu-se din lut printr-o adevarata asceza dupa modelul celei a lui Vasile cel Nou din Vamile vazduhului, din moment ce in 1969 publica Vamile pustiei, relatiune lirica a trecerii prin purgatoriu inspre eden, "en plein voyage de fou", unde nu dai insa (asa se intelege dintr-un Imn eterN) decat de "un fel de ingeri muti pustii ce se saruta / si diavolul plangand le canta din lauta", prin urmare de demonul din tine insuti, care e poezia. Pustia e, aflam din Imnele bucuriei (1973), un rasarit etern, o tentatie vesnica de (in termenii lui BlagA) dezmarginire, increatul lui Ion Barbu, caruia loan Alexandru ii aduce o noua lauda:



Paharul bucuriei l-am sorbit Betie sfanta pururi slava tie Eu nu mai sunt decat un imn divin Lumina necreata in Pustie.



Din nefericire, mai departe loan Alexandru a trecut la o masiva productie de "Imne" distribuite pe provincii, indatorate mai mult traditiei si istoriei decat poeziei {Imnele Transilvaniei, 1976; Imnele Moldovei, 1980; Imnele Tarii Romanesti, 1981). Lirica de meditatie existentiala mai scriu tinerii DINU FLAMAND (Apeeiron, 1971, "nelimitatul" lui AnaximandrU), ADRIAN POPESCU (Umbria, 1971, nu provincia italiana, ci un taram utopic, "departarea mea"), HORIA BADESCU (Marile Eleusii, 1971), MARIUS ROBESCU (Spiritul insetat de real, 1980), DORIN TUDORAN (Mic tratat de glorie, 1973; Cantec de trecut Akheronul, 1975; Uneori plutirea, 1977; O zi in natura, 1977; Respiratie artificiala, 1978; Pasaj de pietoni, 1980).

Printre manieristi clasam intai pe AUREL RAU (n. 1930) la inceput simplu reporter (Mesteacanul, 1953; Focurile sacre, 1956; Apele vorbesc cu pamantul, 1961) cu o vizibila tendinta de modernizare in continuare prin cerebralizarea maxima a senzatiei in care se mai recunosc totusi modelele, Pillat si mai ales Blaga (Jocul de-a stelele, 1963; Stampe, 1964; Pe inaltele reliefuri, 1967; Turn cu ceas, 1971; Zeii asediati, 1972; Micropoeme, 1975; Cuvinte deasupra vamii, 1976; Septentrion, 1980). A publicat note de calatorie din Extremul Orient si din Grecia.

Manieristii in stil Ion Barbu au ca reprezentanti principali pe Nichita Stanescu si Leonid Dimov. in primul sau volum din 1960, Sensul iubirii, NICHITA STANESCU (1933-1983) incearca o intoarcere a poeziei din exterior spre interior, o reafirmare a lirismului impotriva anecdoticului si reportajului pe urmele lui Eminescu si Arghezi. Poezia cu sentiment, romanta, devine creatie, nastere prin cantec a unui alt univers, ca in mitul lui Amfion, arhitectul muzicant, in cel de-al doilea volum, O viziune a sentimentelor (1964). inca din Dreptul la timp (1965), Nichita Stanescu isi propune sa realizeze o corespondenta intre realitatea dinauntru si cea din afara, o identitate intre sentimente si cuvinte, cum citim intr-o Ars poetica: "imi invatasem cuvintele sa iubeasca / le aratam inima / si nu ma lasam pana cand silabele lor nu incepeau sa bata". Cu 11 elegii (1966), poetul se apropie tot mai mult de ermetismul barbian, intelegand acum lirismul ca o instruire despre adevarurile fundamentale, altfel spus esente sau, cu un termen al filozofiei medievale, reale. In lupta dintre senzorial (visceraL) si real, poetul are tentatia, chiar optiunea, pentru acesta din urma. Din Hegel pare a proveni ideea ca spiritul este subiectul, nu reprezentarea obiectului, acesta nefiind decat o ipostaza a ideii. Fenomenalul e continut in ideal, transcendentul in imanent, omul in ideea nepalpabila de om, in omul-fanta: "Omul-fanta vine din afara / el vine de dincolo / si inca mai departe de dincolo. / Odata venit, nu e mai stie cine-a venit si cine intr-adevar e de dincolo / si inca de mai departe de dincolo / este." Daca nu aici, noua cunoastere poetica e aratata bine in alta parte:



Camera se varsa prin ferestre si eu nu o mai pot retine in ochii deschisi. Razboi de ingeri albastri cu lanci curentate, mi se petrece-n irisi.



Ca orice ermetic de substanta, Nichita Stanescu e un poet cu o viziune din perspectiva unitatii lumii. Oul si sfera (1967) cuprinde poezii in care e denuntata practica mimesisului, a cunoasterii realitatii exterioare prin simturi. Vechile imagini tinand de realismul plat nu sunt decat sunete nedigerate, fata de care poetul simte o sartriana greata:



Vomita ochii vechi vedenii mancate tot de-a valma si mirat. Vomita nara mirodenii, pe care-n timp le-a respirat. Timpanul alb vomita muzici pe care sarea nu a nins, si pielea vechi pipaituri vomita care-n burice i s-au prins.



Ptolemeu din volumul Laus Ptolemaei (1968) nu e autorul Almagestei, ci un poet geocentric antirationalist in favoarea bunului simt, imaginand universul ca o multime (aluzie la teoria lui Georg CantoR) de puncte, microexistente denumite prin numere. Plecand de la ideea ca in poezie cuvantul trebuie sa se identifice cu lucrul, Nichita Stanescu incearca totusi sa descopere in spatele lucrurilor fondul enigmatic sonor si armonios, real fara corespondent in dictionar. Un exemplu de cuvant-lucru si vehicul ar fi lacrima: "Numai lacrima, numai ea / Transporta sinele catre sine / ridica sinele din sine, prin simpla luare". Dar poezia, aflam in Necuvintele (1969) "nu este lacrima, / ea este insusi plansul, / plansul unui ochi reinventat / lacrima ochiului / celui care trebuie sa fie frumos, / lacrima celui care trebuie sa fie fericit". Acesta nu e in orice caz poetul reflexiv, e poetul "care nu crede, care nu credea / care nu credeam / sa-nvat a muri vreodata". Alte volume (in dulcele stil clasic, 1970; Maretiafrigului, romanul unui sentiment, 1972; Epica magna, 1978; Opere imperfecte, 1979) contin mai mult compuneri ludice, parodii ale poeziilor cu sentiment, cu reguli si cu inteles. Un Pean din Epica magna rezuma poetica Iui Nichita Stanescu:



Nu trebuie intelese sentimentele, -ele trebuie sa fie traite. Nu trebuie intelesi porcii, -ei trebuie sa fie mancati.

Nu trebuie intelese florile, -ele trebuie sa fie mirosite.

Adresa mortii un salut in Opere imperfecte:

Numai tu ma iubesti pe mine, moarte, numai tu ma iubesti iubito!

   



A scris poezii patriotice in alt sens decat cel curent (Rosu vertical, 1967; Un pamant numit Romania, 1969) si a publicat un volum de microeseuri, Cartea de recitire (1972). Selectiuni proprii in Alfa (1967), Poezii (1970), Clar de inima (1973) si Starea poeziei (1975). Editie postuma in doua volume, cu titlul Ordinea cuvintelor, urmata de o antologie din proza si versuri cu titlul Fiziologia poeziei.

Imagini dintr-un peisaj dunarean cu sate sau cetati de piatra, crasme, catedrale, clopotnite, turnuri, ulite, cranguri cu salcam, figurate himeric sau visate, izbesc prin finetea liniilor si a ritmurilor in primul volum de Versuri (1966) al lui LEONID DIMOV (1926-1987). Modelul lor e Isarlacul lui Ion Barbu. Acesta e si mai vizibil in 7poeme (1968), constand din Poemul odailor, in munti, Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese, Turnul Babei, Vedeniile regelui Pepin, Mistretul si pacea eterna sxA.B.C, cu vagi pretexte epice, conglomerari de obiecte si fiinte intr-un absurd Turn Babei prezidat de un grotesc si hilar genius loci, Urgoragal, un "nerod cu vorba" "decat Homer mai orb". Ermetismul formal e mult atenuat in Pe malul Stixului (1968), sonete pe tema mortii vazuta ca o calatorie subterana sau aeriana si ca o parasire a pamantului pentru tinutul plutonic sau uranic. Tehnica parnasiana corespunde si aici formulei Ion Barbu, minus fondul ei elegiac. Onirismul devine pur procedeu in Cartea de vise (1969), mijloc de expunere a unor intamplari scoase din constrangerile realului si proiectate in zona fabulosului. Desi derularea e uneori prolixa si prozaica, se pot taia multe fragmente de o indiscutabila prospetime a viziunii. Pretexte plastice, mai ales din domeniul decorativului, sunt si in Semne ceresti (1970), culegere de rondeluri in spiritul Mallarme-Macedonski (Rondel mallarmist, Rondelul liniei rozalbe, Rondelul lucrurilor, Rondelul rondeluriloR). Autorul pretinde ca la hotarul dintre viata si moarte, dintre vis si realitate, dintre semn si veghe si-a zarit in Eleusis (1970) peisajele oglindite ca in "butucul nichelat al rotii unui automobil oprit". Aceleasi constructii imaginare de spatii, tablouri abstracte facute palpabile prin ironie si umor infantil ne intampina in Deschideri (1972), Amintiri (1973), La capat (1974), Litanii pentru Horia(915), Dialectica varstelor (1977), Tinerete fara batranete (1978), Texte (1980), poezii de stil baroc, manierist, rafinat, stanjenitor totusi de la o vreme prin abandonarea in hazardul goalei asociatii sau in nascocirea de nume sonormuzicale precum Ubadololo, Agamelon, Vilovali, Libelolite, Balgorubal, Iluleile, Marube Morb, "monumentul jumatatilor de corb". Barbizant se infatiseaza SORIN MARCULESCU (n. 1936) in Cartea muntilor (1968) si Locul samburelui (1973) impreuna cu DANIEL TURCEA (1945-1979) in Entropia (1970) si Epifania (1978) si ION MIRCEA (n. 1947) cu Istm (1971) si Tobele fragede (1978). Un barochist inteligent, fabricant umoristic de caraghiozlacuri, "pezevenglacuri" si "farafastacuri" de tipul "dogul doaga doagele" e in Indulgente (1969), Ironice (1970), Mioritiada (1973), Retorica (1975), Stilistica si Vo x populi vox dei (1979). ION NICOLESCU (n. 1943), autor si al unui roman, Voi de colo de la Biarritz (1979). VIRGIL MAZILESCU (1942-1984) aduce vagi ecouri din Saint-John Perse (Versuri, 1968; Fragmente din regiunea de odinioara, 1970; Va fi liniste va fi seara, 1979). In sfarsit, aici intra intarziatul MARCEL GAFTON (1925-1987), inrudit cu Ion Nicolescu, ludic cu multe improprietati voite ("taceruri", "Zamboasa") in Non possumus (1973) titlul unui eseu de Julien Benda, si Miraria (1977).



Din cele doua directii in care a mers ION GHEORGHE (n. 1935), intaia a romanului in versuri, reportajului, insemnarilor de drum, relatiunilor de aventuri interioare si exterioare (Paine si sare, 1957; Caile pamantului, 1960; Cariatida, 1964; Nopti cu luna pe oceanul Atlantic, 1966; Vine iarba, 1968 si Avatara, 1972), a doua a resuscitarii misterelor, fenomenelor de arta populara, practicilor magice, obarsiilor (Zoosophia, 1967; Cavalerul trac, 1969; Mai mult ca plansul, 1970; Megalitice, 1972; Noimele, 1976; Dacia Feniks, 1978; Cenusile, 1980), cea care i-a stabilit reputatia e a doua. Exaltat patetic, recriminator apocaliptic si prapastios profetic cu ecouri din Leaves ofGrass de Walt Whitman, Ion Gheorghe e totusi mai putin un poeta vates si mai mult un poet chtonic, voind a inventa chiar o mitologie autohtona, cum vedem din bizarul sau eseu Cultul Zburatorului (Opiniile poetului despre lumea miturilor autohtonE), 1974. Compunerile din Zoosophia sunt in stilul Urmuz "genial si mofluz". Mitul uciderii miselesti din Miorita duce la moartea lui Mihai Viteazul, mitul lui Icar din Legenda Manastirii Arges la mitul phoenixului, mai greu se pot explica in Carabusul - Vlad Tepes, in Melcul -Tudor Vladimirescu, in Asinul - Avram Iancu, in Balaurul - Radu cel Frumos. Stefan cel Mare e pus in legatura cu licorna, Brancoveanu cu grifonul. Adesea se apeleaza la folclorul copiilor: "Saptegorie / saptemorie / saptereche / sfantul Apostol Grigore / Ureche". Cavalerul trac se pretinde fundat pe Getica lui Vasile Parvan si vorbeste de Manimazos parintele lui Orpheus si al lui Pitagora, heghemonul care se jertfeste pentru dainuirea colectivitatii. Mai mult ca plansul comenteaza cu naivitati studiate icoanele pe sticla din albumul Cornel Irimie - Marcela Focsa, aparut in 1969. Un soldat de la mormantul lui Isus are mustata de "gagiu", Sfantul Gheorghe e cu parul taiat ca la "fetele de cabaret", Fecioara cu pruncul e "dada Agapia, matusa calugarita / cand era-n brate cu varul Ghita". Volumul Megalitice evoca in compuneri ciclopice practici primitive, preistorice, conservate mai ales in descantece (Descantec de framantat painea, Descantecul cartofilor, Descantec de boala necunoscuta, Descantec de casa nouA). Imaginea calusarilor, a caloianului, a alaptarii din Fat-Frumos, a gigantului teluric, steril, sunt viguroase. Noimele din volumul cu acest nume sunt esentele, mumele goetheene, obarsiile lucrurilor si fiintelor, arhetipurile. Poetul nu poate insa transgresa planul material, desi sustine ca scrie cu "logostele" (logos=ratiune + stelE). incercarea de restitutie a Daciei felix devine prin folosirea necritica a Daciei preistorice a lui Nicolae Densusianu Dacia Feniks, cu temerara, dar si absurda nascocire a limbii dacilor. O selectie din opera lirica, Proba logosului (1979). Poeti chtonici mai sunt ION HOREA (n. 1929), pillatian; GHEORGHE PITUT (1940-1991), arghezian in Sunetul originar (1969); PETRE GHELMEZ (n. 1932) inAltare de iarba (1969); IOAN SERB (n. 1932), culegator de folclor din Tara Zarandului si autor de poezii in stil popular originale (Florile norocului 1970); GHEORGHE ISTRATE (n.1940) in Pseudopatriarchalia (1964); GEORGE ALBOIU (n. 1944) in Poemele campiei (1978).



in categoria poetilor fantezisti si ironici trebuie pus PETRE STOICA (n. 1931), patruns cu greu in constiinta critica, desi a debutat cu Poeme inca din 1957. Va reveni dupa o pauza cu Miracole (1963) si Alte poeme (1968), selectate in Arheologie blanda (1968) si, impreuna cu Melancolii inocente, in culegerea antologica Orologiul (1970). Masura intreaga a talentului si-o da in O caseta cu serpi (1970), Bunica se asaza in fotoliu, Sufletul obiectelor (1972), Iepuri si anotimpuri (1976), Un potop de simpatii (1978) si Coplesit de glorie (1980). Specialitatea sa sta in evocarea atmosferei provinciei, a satului ca si a orasului, dominata de prezenta sau amintirea bunicilor si a mobilelor demodate, a orologiilor in functie sau oprite, a gramofoanelor, maiacofurilor, calestilor, felinarelor, podurilor cu jucarii, calendarelor pe o suta de ani. Poetul gusta farmecul acestei lumi muzeale sau compatimeste victimele iremediabile ale banalitatii, uratului si inertiei vietii minate de eroziunea timpului. O anume placere a naivitatii il impinge sa caute sufletul ingenuu si nu-i de mirare ca-1 descopera in pictura lui Rousseau-Douanier, in tabloul Carriole du pere Juniet, pe care-l descrie intr-o epistola dedicata "cu stima si consideratie". "Spre deosebire de oameni, obiectele uneori reinvie", sustine Petre Stoica, atribuindu-le nu numai un suflet, dar chiar o tiranie asupra omului: "Obiectul acela din vitrina / fiinta aceea de ceramica ieftina / scarba aceea / te vede".

Mai reputat ca fantezist si ironist. dupa o scurta trecere prin parodia propriu-zisa {Singur printre poeti, 1963) e MARIN SORESCU (1936-1996), autor de numeroase volume de poezii, unele pentru copii {Poeme, 1965; Moartea ceasului, 1966; Tineretea lui Don Quijote, 96S; Tusiti, 1970; Suflete, bun la toate, 1972; Ia Lilieci, I-III, 1973-1980; Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic, Astfel 1973; Descantoteca, 197 6; Sarbatori itinerante, 1978, selectate in Poeme, 1967; Unghi, 1970; Norii, 1975). Spiritul gouailleur, zeflemist, benign fata de cel al lui Jacques Prevert, e combinat la Marin Sorescu cu o mare libertate fata de conventiile literaturii si ale poeziei, tendinta principala fiind de a minimaliza miturile, in lurma familiara a lui Geo Dumitrescu. Nu avem frunze de dafin cu care sa ne incununam succesele, avem insa frunze "foarte bune" de salcami, ciresi si nuci. Broastele nu-si pot comunica jalea prin lacrimi, cat despre testoase, "ce sa mai vorbim". Sunt persiflate lacomia de viata si "mama ei de viata", dispozitia de a holba ochii la fiece rasarit de soare, incordarea auzului ("Da-le naibii de sunete, / Totul se misca si scartie"), vanitatea cunoasterii ("Voi fi un om foarte invatat / Si voi muri") vana glorie (Oi fi chiar atat de important, / De starnesc aceasta deplasare, / Atata cheltuiala de foc si aburi / Pentru o biata inaltare?"). Bune efecte se scot prin tehnica absurdului. Casatorit cu o sorcova, stai pe perete in cui, cu o conopida, in pamant, cu o iepuroaica ajungi "iepure perfect", cu o veverita, te sui in copaci "pentru a le demonstra tuturor sotilor sceptici / cat de sus o dragoste adevarata poate sa-1 inalte pe om". inselate de Don Juan, femeile isi fac buzele cu soricioaica, dar Don Juan, prudent, s-a facut "soarece de biblioteca". Erotica e afectat serioasa: "Esti atat de statornic / in gandul meu, incat ai putea fi imprejmuita / Cu un gard". indragostitul isi ia precautii: "Mi-am pus o pereche de ochelari / in ceafa / Ca sa pot vedea numai / Cu mintea. / De pe urma." Spiritul se ingroasa insa in La Lilieci, ca in proza triviala a lui Ion Iovescu, poetul fiind concurat si de monologurile tv. oltenesti ale lui Amza Pellea (1931-1983), prozator umorist (Sa radem cu Amza Pellea, 1973). Teatrul lui Marin Sorescu e beckettian si ionescian, existentialist si absurd {Setea muntelui de sare, 1974). Iona din Biblie, inghitit de o balena, incearca sa iasa afara spintecand burta monstrului inghitit la randul sau de alt monstru. Vazand ca adevarul nu poate fi gasit in exterior, eroul nu mai spinteca alte burti, ci pe a sa proprie, ceea ce ar insemna ca absolutul nu e transcendent, ci imanent {Iona, 1968). O parabola e Paracliserul (1970). Creatia este jertfa, holocaust, ardere de tot. Artistul consumat de propria-i flacara nu lasa in trecerea sa prin lume decat impalpabile vestigii, un usor fum pe pietre, niste vorbe pe pereti. Matca (1974) ilustreaza ideea intoarcerii la fericirea primitiva din epoca genezei, a nostalgiei paradisului obtinut prin anularea timpului profan. Alte doua piese, Raceala si A treia teapa {Teatru, 1980) au ca erou central pe Vlad Tepes. Marin Sorescu publicat microeseuri {Teoria sferelor de influenta, 1969; Insomnii, 197 1: Starea de destin, 1976) si un roman cu tineri inconformisti, contestatari si ironici, Trei dinti din fata {1977).

Un fatezist ironic original e MIRCEA IVANESCU (n. 1931), dispretuitor fatade titlurile volumelor sale {Versuri, 1968; Poeme, 1970, Poesii, 1971; Poem, Amintiri, 1973), poet detasat in intentia sa de obiect ca si de subiect, scriind despre mopete, eroul unei false epopei, mopetiada, cu personaje himerice heraldice, precum pisicainele, pisifonele, broscoporcul, crocomurul si rinocalul (Der Siissenwassrmops si Der Weinpintscher din Neue Bildungen der Naturvor-geschlagen de Christian MorgensteM). Si EMIL BRUMARU (n. 1939) se preface in detectivul Arthur si Julien ospitalierul in poezia sa {Versuri, Detectivul Arthur, 1970; Julien ospitalierul, 1974; Cantece naive, 1976; Adio Robinson Crusoe, 1978; Dulapul indragostit, 1980) scoasa din comuniunea cu lucrurile familiare, cu mobilele, cu vesmintele, cu uneltele de uz casnic, alimentele, animalele domestice, insectele (Ai mur taie fluturi cu satarul pentru pisici, ingrasa un motan cu dulceata etC). Proiectia realului in fabulos sau fantastic o realizeaza pornind de la Eminescu si Holderlin, amestecand sinceritatea cu poza romantica, tonul grav cu frivolitatea, umorul cu ironia, MIHAI URSACHI (n. 1941) in Inel cu enigma (1970), Missa solemnis (1971) repetate in Poezii (1972), in Poemul de purpura si alte poeme (1974), Diotima (1975) si Marea infatisare (1977), reluate, ultimele doua ca un adaos in Arca (1979). Unele poezii au variante in proza in volumul Zidirea si alte povestiri (1978). Printre fantezisti si ironisti mai putem aminti pe ROMULUS VULPESCU (n. 1933), cu Poezii (1967) si Alte poezii (1970), Arta & Meserie (1979), FLORIN MUGUR (1934-1991), cu Cartea printului (1973), MIRCEA MICU (n. 1937), cu Parodii de la a laz (1975) si Vanatoarea de seara (1976) si romane de atmosfera {Patima; 1972; Semnul sarpelui, 1974; UmbrA), GHEORGHE TOMOZEI (n. 1936), cu Suav anapoda (1969) CORNELIU STURZU (1935-1992), cu Autoportret pe nisip (1966), IOANID ROMANESCU (n. 1937) cu Singuratate in doi (1966) si altele, VASILE VLAD (n. 1941), cu Omul fara voie (1970). NICOLAE OANCEA (n. 1937), cu in asternerea vailor (1974), ION COCORA (n. 1938), cronicar teatral, cu Suveranitatea launtrica (1976), GRIGORE ARBORE (n. 1943), cu Exodul (1960), Cenusa (1969) si Auguralia (1972).



De o audienta meritata se bucura LUCIAN AVRAMESCU (n. 1948), imagist bucolic la inceput {Poeme, 1976; Stele pe dealuri, 1976), inca in cautarea profilului propriu in Un liber albatros (1978) si deodata reprezentativ pentru noua generatie neincrezatoare in caile cuminti ce nu excludeau nelinistea existentiala, trecut in Ei, as!

    spunea poetul (1980) intai la indoiala, fata de propriul eu, apoi la ironizarea conformismului nu numai al celor ce scriu, dar si al celor ce citesc.

Cel mai interesant dintre reprezentantii tineri ai acestui tip de poezie este MIRCEA DINESCU (n. 1950), cu Invocatie nimanui (1971), Elegii de cand eram mai tanar (1973), Proprietarul de poduri (1976), La dispozitia dumneavoastra (1979), culegerea Teroarea bunului simt (1980) si Democratia naturii (1981). Tanar impertinent cu spatele inaripat nu se sperie de navala timpului:



Desi arcasii cetii spre mine isi reped Sagetile vestirii, sunt tanar. Buna sera!

   

Natura duala, crud si bland, indraznet si fricos, pandit de primejdii si rasfatat de noroc, Mircea Dinescu e deocamdata "proprietar pe vorbe si rege pe nimic", un posedat de himere, decis a trai in graba cata vreme caii ard sub sa, zapada nu a devenit impura, iar limba e intreaga. Splendide metafore inedite: "Aprilie cu-o rafala de porumbei, /isi zboara creierii aurii surazand"; "Peste maruntaiele focului / trec berzele ca o leucemie a stelelor."



O categorie insemnata de poeti e formata de sentimentali si elegiaci. intaiul in ordinea debutului e AUREL GURGHIANU (1924-1987) nostalgic ruralist, cu ecouri din Cosbuc si din Blaga, discret, bun versificator, cautand si o poarta onirica spre infinit {Dramuri, 1954; Zilele care canta, 1957; Linistea creatiei, 1962; Biografii sentimentale, 1965; Temperatura cuvintelor, 1972; Agentii de seara, 1976; Orele si umbra, 1980), apoi VICTOR FELEA (n. 1923), poet de melancolii citadine {Murmurul strazii, 1955; Cu soarele si linistea, 1958: Voci puternice, 1962; Revers citadin, 1966; Omul modern, 1967; Ritual solitar, 1969; Sentiment de varsta, 1972; Cumpana bucuriei, 197 5; Reminiscente naivE), si critic in special de poezie, amabil in stilul Perpessicius {Dialoguri despre poezie 1965; Reflexii critice 1968; Poezie si critica, 1971; Sectiuni 1974; Aspecte ale poeziei de azi, I-II, 1977-1980). Urmeaza TIBERIU UT AN (n. 1930), relevabil incepand cu Cartea de vise (1965) si volumul retrospectiv Steaua singuratatii (1968), poet de expresie delicata si notari simple de bucurii, entuziasme si daruiri generoase in Clipe (1968) si Goana dupa vant (1973). HORIA ZILIERU (n. 1933) face figura unui Conachi modern in mantie de Orfeu, dedicat exclusiv erosului in versuri armonioase cu sugestii barbiene {Orfeu indragostit, 1966; Iarna erotica, 1969; Umbra paradisului, 1970; Nuntile efemere, 1972. selectate in Orfeu plangand-o pe Euridice, 1973, si Fiul lui Eros si alte poezii, 1978). Maniera Barbu apare si in Cartea de copilarie {1974), Australia {1976) ori Oglinda de ceata {1979), Orfeon (1980). Elegiac erotic cu ecouri din Ossi di seppia de Eugenio Montale, evocand detaliat chipul iubitei, este ANGHEL DUMBRAVEANU (n. 1933), la inceput cautandu-si modelele in Walt Whitman, Blaga si Pillat, apoi timbrul propriu, descoperit in tonul litanie si totodata galant {Iluminarile marii, 1967; Oase de corabii, 1968; Fata straina a noptii, 1971; Singuratatea amiezii, 1973; Diligenta deseara, 1978, si selectiile Delte, 1969; Poeme de dragoste, 1971,Poeme, 1979). S-a hazardat si in roman {Piatra de incercare, 1976). RADU CARNECI (n. 1928) cultiva, dupa o faza retorica, erotica mitologica clasicizanta in Umbra femeii si Iarba verde, acasa (1968), dupa cantecul The green, green grass ofhome, poezii prea repede reproduse in Centaur indragostit (1969) si Cantand dintr-un arbore (1971). Stilul academic din Banchetul (1973) nu ascunde absenta substantei lirice, Cantarea cantarilor (1973) pune in versuri rele poemul biblic. In spiritul Cantarii cantarilor sunt poemele lui OVIDIU GENARU (n. 1934) din Nuduri (1967), poet mai interesant in Patimile dupa Bacovia (1972) si Goana dupa fericire (1974), autor al romanelor Week-end in oras (1966) si Iluzia cea mare (1979). Un Minulescu stilizat, fara ironie, sobru, cautator de transparente e in poeziile sale {Spirale, 1965; Ochiul adancului, 1968; Identitate, 1970; Suflet in spatiu, 1973; Feriga sub stanca, 197 5; Rug de septembrie, 1979; Sarbatoarea nimanui, 1980), LIVIU CALIN, (n. 1930), editor si critic {Portrete si opinii literare, 1972; Recitind clasicii, 1975; Camil Petrescu in oglinzi paralele, 1976). Cat despre DAN LAURENTIU (n. 1937), acesta e in Pozitia astrilor (1967), Calatoria de seara (1968), Imnuri catre amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), si Zodia leului (1978), un erotic cu presimtirea mortii, de atmosfera ireala, unde spiritele abia se ating, barbatul serafic facand femeii angelice reprosuri ciudate intr-un dialog inefabil, eminescian si bacovian. Autor al volumului despre poetii actuali Eseu asupra^ starii de gratie (1976).

In sfarsit GHEORGHE AZAP (n. 1959) scrie noi cantece de lume, el, "samuraiul nimanui", strasnic Kamikadze" pentru un "fluturas de aur, vierme de liceu" sau o fiinta cu "minijupul bej" in Maria (1975), Bocceluta cu plapande (1977), Roxana, Roxana, Roxana (1978), Etcetera (1979) si Cantece strengaresti (1981).

Poezia feminina s-a dezvoltat mult dupa razboi.

G. Calinescu a incurajat prin Dinu Pillat debutul in volum cu Visele babei Dochia (1947) al VERONICAI PORUMBACU (1921-1977), care dupa fragile notatii turistice trecu la o poezie publicistica aliterara (Anii acestia, 1950; Marturii, 1951; Ilie Pintilie, 1953; Prietenii mei, 1954; Generatia mea, 1955) in mare parte anulata de autoarea insasi in antologia din 1957, Lirice. Acelasi lucru s-a intamplat cu alte trei volume (intreg si parte, 1959; Diminetile simple, 1961, si Memoria cuvintelor, 1963) numai in parte reproduse in culegerile selective de Poezii din 1962 si 1963, si rareori exerceptate in antologia din 1971. Cerc, unde se cuprind piese mai aies din intoarcerea din Cythera (1966), Histriana (1968) si Miner alia (1970). De retinut un singur Moment cosmic: eram linistea sau cantul etern al sferelor sau poate coama Berenicei stelare



Dar in Voce (1974) poeta se cauta zadarnic pe sine:,,De-as putea sa dau barem de capatul unui singur fir de argint, in acest labirint / al urechii ce vocalizeaza amintirea glasului meu". Disparuta in cutremurul din 1977, Veronica Porumbacu apucase sa-si publice doua volume de memorii, Portile (1968) si Voce si val (1976).

O barbizanta se arata la inceput, in volumul La scara 1/1 (1947). NINA CASSIAN (n. 1924), nevoita sa-si retracteze tehnica suprarealist-umoristic-absurd-ermetica in favoarea poeziei publicistice din care intre 1949 si 1954 publica cinci volume (Sufletul nostru, An viu noua sute si saptesprezece, Horea nu mai este singur, Tinerete, Florile patrieI) si doua volume pentru copil (Nica-fara frica, Ce-a vazut OanA), antologate sever in 1955. Poeta nu s-a putut intoarce la adevaratele sale mijloace decat intr-un alt deceniu (1957-1967) in care a publicat inca opt volume de versuri erotice si peisagistice (Varstele anului, Dialogul vantului cu marea, Sarbatorile zilnice, Spectacol in aer liber, o monografie a dragostei, Sa ne facem daruri, Disciplina harfei, Sangele, Destine paralelE) si alte sapte carti pentru copii (Bot gros, catel fricos, Printul Miorlau, Aventurile lui Trompisor etC). antologate in 1963 si 1970 sub titlul Cronofagie (aici Ambitus din 1969, nu si cartile pentru copii, nici macar Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru, 1969). Urmeaza Recviem (1971), Marea conjugare (1971), Lotopoeme (1972), Spectacol in aer liber, o alta monografie a dragostei (1974), O suta de poeme (191 A), Suave (1977) De indurare (1981), si doua volume de pfoze sarcastic umoristice, Atat de grozava si adio (1971) si Alte proze (1976), De o mare disponibilitate in poezia erotica, Nina Cassian evita sentimentalismul prin luciditatea spiritului, obligat sa ironizeze, ca o replica la frustrare. Desi practicat cu exces, jocul da adesea prilejul unor compozitii fine, aparent frivole, ingenioase cand sunt exprimate intr-o limba artificiala de sunete, limba "sparga". Multe volume de poezii pe teme cetatenesti, intime si pentru copii (Inima omului, 1955; Iarba dragostei, 1957; Frumusete continua, 1964; Colind de primavara, 1969; Pedeapsa de viata lunga, 1972; Simfonie, 1975 etC), teatru (Lapoarta celor care dorm, 1970) si un roman, Cei de la casa pandarului (1974) a publicat VIOLETA ZAMFIRESCU (n. 1920). Iubirea, maternitatea si dorinta de salvare prin arta apar in poeziile publicate incepand din 1963 de CONSTANTA BUZEA (n. 1941), protestand impotriva complexului feminitatii {De pe pamant, 963;Agonice, 1970; Sala nervilor, 197 1; Rasad de spini, 1973; Ape cu plute, 197 5; Limanul orei, 1976 etc.) Raportul dintre ea si lume, misterul existential apare cel mai bine la ANA BLANDIANA (n. 1942), inca din primul volum, Persoana intaia plural (1964), Poeta are o filozofie. in tentativa sa de a fi, omul se izbeste implacabil de un termen final, ceea ce constituie, cum se intituleaza cel de-al doilea volum, Calcaiul sau vulnerabil (1966). Salvarea se afla in aspiratia spre puritate, conditie etica, dar si in sublimarea vietii in arta, conditie estetica. Altfel spus, nemurirea se obtine prin identificarea cu universul, nu prin imitarea naturii, arta e un fel de transsubstantiere, o mutatie ontologica {A treia taina, 1969). Mai departe, poeta cauta hotarul dintre bine si rau, dintre innorat si senin, dintre lumina si noapte, exterior si interior, paradis si infern. Moartea e vazuta ca un rit nuptial in superba poezie Daca ne-am ucide unul pe altul. Dragostea, care "a ucis pe mirii sortiti sa nu inchege rod", ii poarta in leaganul fecund al pamantului, destinandu-i germinatiei universale. Volumele {Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972 si Somnul din somn, 1977) se inrudesc cu lirica lui Lucian Blaga. Moartea e un somn vegetal lunile octombrie, noiembrie, decembrie, simbolizeaza trecerea din verde in galben, vestejirea, si din galben in alb, disparitia, neantul in care "firul noptii da colti si creste pur". Somnul e vital, animalic, visul spiritual, letal. Toate aceste lucruri sunt spuse in versuri clasice sau libere, inconfundabile, de o rara frumusete. Alte versuri in Ochiul de greier (1981) si selectii in Cincizeci de poeme (1970) si Poezii (1974). O idee din Calitatea de martor {1970): "Poetul exista si ramane numai prin ceea ce reuseste sa nu traiasca si, netraind, sa creeze". Alte aforisme in Euscriu, tuscrii, el, ea scrie (1976), proze fantastice in Cele patru anotimpuri (1977) si memorialistica in Cea mai frumoasa dintre lumile posibile (1978). Straniu e universul poeziei ILENEI MALANCIOrU (n. 1940) din Pasarea taiata (1967), Catre Ieronim (1970), Inima reginei (1971), Crini pentru domnisoara mireasa {1973), Ardere de tot {1976), Peste zona interzisa (1979); Sora mea dincolo, Poeme (1980), un monolog liric ciudat, insotit de ceremonialuri sau ritualuri magice, conjurari ale unui personaj fantomatic, Ieronim si a fiului sau Nathanael de catre cineva care e cand razbunatoarea Crimhilda, cand Ondina (din piesa Iui GiraudouX), cand Lenore "the queenliest dead" a lui Poe si cand Ierodesa (Herodias a lui MallarmE), Limbajul oracular incantatoriu creeaza o atmosfera bine intretinuta de taina, vrajind nu mai putin pe cititor. intr-o teza de doctorat, Vina tragica (1978), Ileana Malancioiu se ocupa de tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Faulkner, Camus, Esenin, Bacovia s.a. Cu versuri juvenile, in dependenta de Ana Blandiana, a inceput IOANA DIACONESCU (n. 1947), individualizandu-se apoi treptat {Furam frandqfiri, 1967; Jumatate zeu, 970;Adagio, 913;Taina, 916;Amiaza, 1978). Emotii, uimiri, intrebari si cautari se afla in poeziile MARTEIBARBULESCU (n. 1937) din Jocul anilor (1967), ingerii lui Rafael, Dincolo de cercuri (1972), Ideea de infiimzire (1976) si Invulnerabil cursul lumii {1977). Universul inconjurator intr-o continua metamorfoza spatiala si temporala preocupa pe VERONICA RUSSO (n. 1918) in Despre suflet, despre cuvant (1968), Tineretea toamnei (1977) si in freamat de luceferi (1979). Cea mai buna traducatoare a Divinei Commedia, ETA BOERIU (1923-1984), are si versuri proprii de remarcabila executie artistica {Ce vanat crang, 1971; Dezordine de umbre, 1973; Risipa si iubire, 1976; Miere de intuneric, 1980). O armonizare cu ritmurile muzicale ale naturii tenteaza GRETE TARTLER (n. 1948) in Apa vie (1970), Chorale (19 si Hore (1977). Feminitate voluptoasa, exuberanta, capacitatea de a vedea relatiile ascunse dintre fiinta si lucruri, mari indrazneli metaforice se fac simtite in poezia MAREI NICOARA (n. 1948) din Cuvintele, frumoase flori (1972), Biciul albastru (1974), Inorogul alb (1976), Mai mult pasare decat inger (1978), Boala crinilor si Obiectele verii (1980). DANIELA CRASNARU (n. 1950) scrie o poezie de meditatie intelectuala intre cei doi poli ai existentei inceputul si sfarsitul {Lumina cat umbra, 1973; Spatiul de gratie, 1976; Arcasii orelor, 1973; Crangul hipnotic, 1979). O Diana "padureanca" e CAROLINAILICA (n. 1951) in Neimblanzita ca o stea lactee (1974) si Dogoarea si flacara (1977). Un aer nebunatec, folatre si o ironie amabila sau superior naiva afla in versurile MARIANEI BULAT (n. 1942) din Desueta noblete (1975) si Cavalerul din dreptul soarelui (1979). Poeziile VIRGINIEI MUSAT (n. 1946) autoare a unei importante lucrari despre C. Stere (1978), din volumele Orion, constelatie mea (1976) si Ars amandi (1980) sunt discret confesionale cu aspiratii contrariate., reprosuri voalate si imagini din domeniul mitologicului gratios sau terifiant. in fine, LILIANA URSU (n. 1949) vine in Viata deasupra orasului {1977), Ordinea clipelor (1978) si Piata aurarilor (1980) cu viziunea unei lumi hipercitadinizate care are totusi inca nostalgia naturii si a dragostei atotbiruitoare.





Din numarul mare al poetilor angajati, militanti, patrioti, selectam pe cei mai convingatori. Doi au o cariera paralela, al treilea e cel mai activ. ION BRAD (n. 1929) a publicat in aproape trei decenii mai mult de o duzina de volume de poezii {Cu suflet deschid, 1954; Cantecele pamantului natal, 1956; Cu timpul meu, 1958; Ma uit in ochii copiilor, 1962; Fantani si stele, 1965; Ecce tempus, 96S;Orgade mesteceni, 1970; Zapezile de acasa, 1972; Noapte cu privighetori, 1973; Transilvanie cetati fara somn., 1977; Razboiul cunoasterii 1979 si selectia Ora intrebarilor, 1979), pastrand tinuta clasica in lauda locurilor natale, a obarsiilor neamului si a luptei pentru libertate si fericire. Autor a trei romane din lumea satului nou {Descoperirea familiei, 1964; Ultimul drum 1975; Raiul raspopitilor, 1977), al romanului Muntele catarilor (1980) si al studiului Emil Isac - un tribun al ideilor noi (1975). Un ideal clasic de petreceri epicureice si armonii spirituale exprima dupa o lunga experienta {in Tara motilor se face ziua, 1953; Dragoste si ura, 1957; Portile de aur, Deceniul primaverii, 1958; Cartea de langa inima, 1959; File de cronica, 1962; Constelatia lirei, 1963; Varful cu dor, 1964; Simetrii, 1970; Aur, 1975, si in selectii Versuri, 1968; Euritmii, 1972; Pe drumul meu, 1974) AL. ANDRITOIU (n. 1929), autor si al unui volum de proza stiintifico-fantastica, Elixirul tineretii (1964). Poet insidios, atragand cu virulenta atentia asupra lui, ADRIAN PAUNESCU (n. 1943) incerca la inceput sa-si creeze un destin nu de exceptie, ci de exceptii (la pluraL) in culegerea din 1970, care ingloba primele sale trei volume, Ultrasentimente (1965), Mieii primi (1967) si Fantana somnambula (1968). Prin intuitie, ca si, mai degraba, prin contaminare decat prin lecturi, el a asimilat din cautarile poetice ale ultimilor ani si a adus la diapazonul personal o multime de experiente, aventuri si viziuni lirice, dizolvandu-le in magma propriei sale imagini despre lumea interioara si exterioara, intr-un limbaj frenetic, exploziv, truculent, surprinzator alteori prin ingenuitate si chiar prin gratie. Umilirile, terorile in fata multiplelor taine ale vietii sila de conditia terestra veneau din Arghezi si s-a spus ca Paunescu e cel mai vrednic urmas al autorului Cuvintelor potrivite. Volumele Istoria unei secunde (1971), Repetabila povara (1974) si Pamantul dorm, 1970) si un roman, Cei de la casa pandarului (1974) a publicat VIOLETA ZAMFIRESCU (n. 1920). Iubirea, maternitatea si dorinta de salvare prin arta apar in poeziile publicate incepand din 1963 de CONSTANTA BUZEA (n. 1941), protestand impotriva complexului feminitatii {De pe pamant, 1963; Agonice, 1970; Sala nervilor, 1971; Rasad de spini, 1973; Ape cu plute, 1975; Limanul orei, 1976 etc.) Raportul dintre ea si lume, misterul existential apare cel mai bine la ANA BLANDIANA (n. 1942), inca din primul volum, Persoana intaia plural (1964), Poeta are o filozofie. In tentativa sa de a fi, omul se izbeste implacabil de un termen final, ceea ce constituie, cum se intituleaza cel de-al doilea volum, Calcaiul sau vulnerabil (1966). Salvarea se afla in aspiratia spre puritate, conditie etica, dar si in sublimarea vietii in arta, conditie estetica. Altfel spus, nemurirea se obtine prin identificarea cu universul, nu prin imitarea naturii, arta e un fel de transsubstantiere, o mutatie ontologica (A treia taina, 1969). Mai departe, poeta cauta hotarul dintre bine si rau, dintre innorat si senin, dintre lumina si noapte, exterior si interior, paradis si infern. Moartea e vazuta ca un rit nuptial in superba poezie Daca ne-am ucide unul pe altul. Dragostea, care "a ucis pe mirii sortiti sa nu inchege rod", ii poarta in leaganul fecund al pamantului, destinandu-i germinatiei universale. Volumele {Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972 si Somnul din somn, 1977) se inrudesc cu lirica lui Lucian Blaga. Moartea e un somn vegetal lunile octombrie, noiembrie, decembrie, simbolizeaza trecerea din verde in galben, vestejirea, si din galben in alb, disparitia, neantul in care "firul noptii da colti si creste pur". Somnul e vital, animalic, visul spiritual, letal. Toate aceste lucruri sunt spuse in versuri clasice sau libere, inconfundabile, de o rara frumusete. Alte versuri in Ochiul de greier (1981) si selectii in Cincizeci de poeme (1970) si Poezii (1974). O idee din Calitatea de martor {1970): "Poetul exista si ramane numai prin ceea ce reuseste sa nu traiasca si, netraind, sa creeze". Alte aforisme in Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie (1976), proze fantastice in Cele patru anotimpuri (1977) si memorialistica in Cea mai frumoasa dintre lumile posibile (1978). Straniu e universul poeziei ILENEI MALANCIOIU (n. 1940) din Pasarea taiata (1967), Catre Ieronim (1970), Inima reginei (1971), Crini pentru domnisoara mireasa {1973), Ardere de tot {1976), Peste zona interzisa (1979); Sora mea dincolo, Poeme (1980), un monolog liric ciudat, insotit de ceremonialuri sau ritualuri magice, conjurari ale unui personaj fantomatic, Ieronim si a fiului sau Nathanael de catre cineva care e cand razbunatoarea Crimhilda, cand Ondina (din piesa lui GiraudouX), cand Lenore "the queenliest dead" a lui Poe si cand Ierodesa (Herodias a lui MallarmE), Limbajul oracular incantatoriu creeaza o atmosfera bine intretinuta de taina, vrajind nu mai putin pe cititor. intr-o teza de doctorat, Vina tragica (1978), Ileana Malancioiu se ocupa de tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Faulkner, Camus, Esenin, Bacovia s.a. Cu versuri juvenile, in dependenta de Ana Blandiana, a inceput IOANA DIACONESCU (n. 1947), individual izandu-se apoi treptat {Furam ti-andafiri, 1967; Jumatate zeu, 1970; Adagio, 1973; Taina, 1976; Amiaza, 1978). Emotii, uimiri, intrebari si cautari se afla in poeziile MARTEIBARBULESCU (n. 1937) din Jocul anilor (1967), ingerii lui Rafael, Dincolo de cercuri {1972), Ideea de infiimzire {1976) si Invulnerabil cursul lumii (1977). Universul inconjurator intr-o continua metamorfoza spatiala si temporala preocupa pe VERONICA RUSSO (n. 1918) in Despre suflet, despre cuvant {1968), Tineretea toamnei (1977) si In freamat de luceferi (1979). Cea mai buna traducatoare a Divinei Commedia, ETA BOERIU (1923-1984), are si versuri proprii de remarcabila executie artistica {Ce vanat crang, 1971; Dezordine de umbre, 1973; Risipa si iubire, 1976; Miere de intuneric, 1980). O armonizare cu ritmurile muzicale ale naturii tenteaza GRETE TARTLER (n. 1948) in Apa vie (1970), Chorale (19 si Hore (1977). Feminitate voluptoasa, exuberanta, capacitatea de a vedea relatiile ascunse dintre flinta si lucruri, mari indrazneli metaforice se fac simtite in poezia MAREI NICOARA (n. 1948) din Cuvintele, frumoase flori (1972), Biciul albastru (1974), Inorogul alb (1976), Mai mult pasare decat inger (1978), Boala crinilor si Obiectele verii (1980). DANIELA CRASNARU (n. 1950) scrie o poezie de meditatie intelectuala intre cei doi poli ai existentei inceputul si sfarsitul (Lumina cat umbra, 1973; Spatiul de gratie, 1976; Arcasii orelor, 1973; Crangul hipnotic, 1979). O Diana "padureanca" e CAROLINAILICA (n. 1951) in Neimblanzita ca o stea lactee (1974) si Dogoarea si flacara (1977). Un aer nebunatec, folatre si o ironie amabila sau superior naiva afla in versurile MARIANEI BULAT (n. 1942) din Desueta noblete (1975) si Cavalerul din dreptul soarelui (1979). Poeziile VIRGINIEI MUSAT (n. 1946) autoare a unei importante lucrari despre C. Stere (1978), din volumele Orion, constelatie mea (1976) si Ars amandi (1980) sunt discret confesionale cu aspiratii contrariate., reprosuri voalate si imagini din domeniul mitologicului gratios sau terifiant. in fine, LILIANA URSU (n. 1949) vine in Viata deasupra orasului (1977), Ordinea clipelor (1978) si Piata aurarilor (1980) cu viziunea unei lumi hipercitadinizate care are totusi inca nostalgia naturii si a dragostei atotbiruitoare.



Din numarul mare al poetilor angajati, militanti, patrioti, selectam pe cei mai convingatori. Doi au o cariera paralela, al treilea e cel mai activ. ION BRAD (n. 1929) a publicat in aproape trei decenii mai mult de o duzina de volume de poezii (Cu suflet deschid, 1954; Cantecele pamantului natal, 1956; Cu timpul meu, 1958; Ma uit in ochii copiilor, 1962; Fantani si stele, 1965; Ecce tempus, 96S;Orgade mesteceni, 1970; Zapezile de acasa, 1972; Noapte cu privighetori, 1973; Transilvanie cetati fara somn., 1977; Razboiul cunoasterii 1979 si selectia Ora intrebarilor, 1979), pastrand tinuta clasica in lauda locurilor natale, a obarsiilor neamului si a luptei pentru libertate si fericire. Autor a trei romane din lumea satului nou (Descoperirea familiei, 1964; Ultimul drum 1975; Raiul rcspopitilor, 1977), al romanului Muntele catarilor (1980) si al studiului Emillsac - un tribun al ideilor noi (1975). Un ideal clasic de petreceri epicureice si armonii spirituale exprima dupa o lunga experienta (In Tara motilor se face ziua, 1953; Dragoste si ura, 1957; Portile de aur, Deceniul primaverii, 1958; Cartea de langa inima, 1959; File de cronica, 1962; Constelatia lirei, 1963; Varfulcudor, 1964; Simetrii, 1970; Aur, 1975, si in selectii Versuri, 1968; Euritmii, 1972; Pe drumul meu, 1974) AL. ANDRITOIU (n. 1929), autor si al unui volum de proza stiintifico-fantastica, Elixirul tineretii (1964). Poet insidios, atragand cu virulenta atentia asupra lui, ADRIAN PAUNESCU (n. 1943) incerca la inceput sa-si creeze un destin nu de exceptie, ci de exceptii (la pluraL) in culegerea din 1970, care ingloba primele sale trei volume, Ultrasentimente (1965), Mieii primi (1967) si Fantana somnambula (1968). Prin intuitie, ca si, mai degraba, prin contaminare decat prin lecturi, el a asimilat din cautarile poetice ale ultimilor ani si a adus la diapazonul personal o multime de experiente, aventuri si viziuni lirice, dizolvandu-le in magma propriei sale imagini despre lumea interioara si exterioara, intr-un limbaj frenetic, exploziv, truculent, surprinzator alteori prin ingenuitate si chiar prin gratie. Umilirile,

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.