Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Camil PETRESCU



Camil PETRESCU - poza (imagine) portret







 

Camil PETRESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Camil PETRESCU







Camil Petrescu - reprezentant al realismului
Camil Petrescu - universul creatiei
Universul literar
Personajele lui Camil Petrescu (trasaturi generale)
ELEMENTE DE NOUTATE IN ESTETICA ROMANULUI (Universul literar)
CAMIL PETRESCU, POETUL SI ARTISTUL
DIMENSIUNILE PERSONALITA,TII

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

ACT VENETIAN

- citeste textul
ACT VENETIAN - DRAMA DE CONSTIINTA - Relatarea subiectului pe acte, tablouri si scene
Interpretari si semnificatii
Caracterizarea personajelor (Pietro Gralla, Alta Gralla, Marcello Mariani)



Romane

Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

- citeste textul
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Tema iubirii intr-un text narativ: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI de Camil Petrescu
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - cautari ale sinelui - Geneza romanului
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - roman de Camil Petrescu
Viata este vis - drama filozofica a scriitorului spaniol Calderon de la Barca
Caracterizare - Stefan Gheorghidiu - personaj principal in romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI - roman de analiza psihologica
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, 1930
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI - comentariu literar -
STEFAN GHEORGHIDIU - drama intelectualului lucid (caracterizarea personajului)
Roman modern de analiza psihologica - ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI - Repere pentru analiza literara

Patul lui Procust

- citeste textul
Patul lui Procust - un roman expresionist
Raportul dintre timpul cronologic si cel psihologic, ilustrat intr-un roman studiat, apartinand lui Camil Petrescu : Patul lui Procust
Particularitatile de constructie a unui personaj, dintr-un text narativ, apartinand lui Camil Petrescu : Patul lui Procust
Relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ, apartinand lui Camil Petrescu : Patul lui Procust
Patul lui Procust - contratimpurile lumii moderne
PATUL LUI PROCUST - comentariu literar- Romanul subiectiv de analiza psihologica
Caracterizarea personajelor - George Demetru Ladima, Fred Vasilescu, Doamna T.
roman modern subiectiv - PATUL LUI PROCUST - Tehnica si compozitia romanului
ELABORAREA ROMANULUI
SUBIECTUL
TEORETICIANUL ROMANULUI ROMANESC MODERN
ORGANIZAREA TEXTULUI NARATIV
UNIVERSUL EPIC
Poetica romanului
Doamna T. - caracterizare
Emilia Rachitaru - caracterizare
Fred Vasilescu - carcaterizare
George Demetru Ladima
D.
Recurenta personajelor
TEHNIC A NARATIVA, - Autor si narator
Modalitatile reprezentarii narative
MOMENTE EPICE SEMNFICATIVE - (analize de text)



Drama

Suflete tari


Suflete tari - o drama realista
SUFLETE TARI - DRAMA, DE CONSTIINTA, - Semnificatia titlului
Semnificatii si interpretari
Caracterizarea personajelor (Andrei Pietraru, Ioana Boiu-Dorcani )
SUFLETE TARI IN LITERATURA DIN PERIOADA INTERBELICA

Jocul ielelor


Jocul ielelor - drama realista - conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala.
JOCUL IELELOR - analiza literara
Jocul ielelor - fete ale absolutului in drama de idei
Camil Petrescu, Jocul ielelor, actul 1,1918 - intelegerea textului
JOCUL IELELOR - DRAMA, DE CONSTIINTA, (DRAMA, DE IDEI)
Interpretari si semnificatii ideatice
Caracterizarea personajelor (Gelu Ruscanu, Serban Saru-Sinesti)



Eseu

Danton


Camil Petrescu, Danton, Tabloul al XVI-lea, scena a II-a - intelegerea textului


Camil PETRESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 9 apr. 1894, Bucuresti - m. 14 mai 1957, Bucuresti.

Prozator, dramaturg, poet, eseist, filosof si publicist.

Fiul ofiterului Camil Petrescu (mort inainte de nasterea scriitorului) si al Anei (n. Cheler/ Keller); crescut de comisarul de politie Tudor Popescu si sotia sa, Maria (prime elemente traumatizante).

Clasele primare la o scoala din Obor, cartierul parintilor adoptivi; cursuri liceale la "Sf. Sava" si la "Gh. Lazar". Din 11 nov. 1913, student al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. PETRESCU P. Negulescu si C. Radulescu-Motru il remarca si il incurajeaza. Sub pseud. Raul D., debuteaza la Facla in 1914 (art. Femeile si fetele de azi). Cu acelasi pseud. colaboreaza la Rampa lui N. D. Cocea si la Cronica lui T. Arghezi. Din 1916, cursurile scolii militare la Regimentul 6 "Mihai Viteazul" din Bucuresti (in paralel cu cele universitare). La 1 aug. 1916 se inroleaza ca sublocotenent in armata. Pana la 1 aug. 1917 este ranit de trei ori. Cade prizonier si revine in tara la 10 apr. 1918. Razboiul il supune unor noi experiente traumatizante (ramane pentru tot restul vietii cu auzul slabit). Este perioada scrierii, mereu reluate, a piesei Jocul ielelor. Licentiat in filosofie cu o lucrare de logica (1919). intre 1919 si 1921, prof. la Timisoara: conduce rev. Banatul romanesc. Tara si Limba romana. Intensa activitate politica. Revine la Bucuresti. Pentru scurt timp, in grupul rev. Sburatorul. Scrie si publica febril; art. sale, de o rara vehementa polemica, apar in mai toate rev. vremii, precum si in rev. pe care le-a intemeiat si condus: Saptamana muncii intelectuale (1924) si Cetatea literara (1926). Voi. Versuri in 1923. in 1925, Suflete tari (la Teatrul National din Bucuresti) - oarecare succes. Din motive obiective, dar si ca urmare a unor cronici exagerat de severe, piesa Mioara (1926) cade. Esecul il indreapta spre proza, care il impune definitiv atentiei publice, mai intai cu Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930), si apoi cu Patul lui Procust (1933), roman care ii aduce aproape unanima recunoastere a talentului. Pamfletul critic Eugen Lovi-nescu supt zodia seninatatii imperturbabile (1933) marcheaza pragul ultim al rupturii de marele critic. Notele zilnice (1927-1940) il arata ca pe o fiinta hartuita de lipsuri materiale si de complexul propriei infirmitati, inconjurata din toate partile de ostilitate si de atacuri nedrepte (la impresia de coalitie generala indreptata impotriva sa va fi contribuit, fara indoiala, si un nemasurat orgoliu vesnic la panda, vesnic susceptibil si tocmai de aceea atat de usor de ranit). Pana prin 1943, PETRESCU se dedica filosofiei; aprofundeaza studiul fenomenologiei si schiteaza bazele unui "sistem" propriu, de esenta fenomenologica: Substantialismul. Din 1934, colaborator si apoi redactor-sef al Revistei Fundatiilor Regale, unde publica multe dintre cele mai valoroase studii ale sale. Din 1948, membru al Acad. in 1953, publica primul voi. al romanului istoric Un om intre oameni, opera in trei voi. insumand peste 1500 pag., ramasa neterminata. in 1954, Premiul de Stat clasa I si titlul de Laureat al Premiului de Stat pe anul 1953, decorat cu Ordinul Muncii clasa I. in oricare dintre multiplele domenii la care s-a oprit, activitatea sa se situeaza in zona superioara a creativitatii. Cu Ultima noapte si cu Patul lui Procust a modificat profund romanul romanesc.

Teatrul sau reprezinta, dupa I. L. Caragiale, momentul cel mai important din istoria dramaturgiei romanesti: prin intensitatea situatiilor dramatice, prin puritatea opozitiilor care intra in joc, prin forta coplesitoare a personajelor.

Din exterior, opera sa ne intampina printr-o derutanta diversitate: de la articolul politic si cronica literara pana la studiul filosofic, trecand prin creatia originala in toate cele trei genuri literare, spatiul strabatut este impresionant si poate trimite cu gandul la marii oameni ai Renasterii, daca o astfel de apropiere nu ar trezi azi, prin ea insasi, scepticismul; o atat de larga cuprindere este privita mai degraba ca semn al unei superficiale dispersari, decat ca infrigurata incercare de cunoastere si de realizare universala. "S-a vorbit adeseori despre plurivocitatea mea - precizeaza autorul -, dar cred ca nu s-a remarcat esentialul, si anume: ca atentia mea a putut fi orientata spre cele mai felurite zone ale artei si stiintei, unele atat de indepartate de celelalte, dar ca niciodata aceasta atentie nu s-a impartit simultan, iar activitatea nu a fost propriu-zis multipla." Cu alte cuvinte, energia creatoare a fost succesiv indreptata si cheltuita de fiecare data intr-o anumita directie, implinind fiecare posibilitate a naturii sale neobisnuit dotate, dar si construite voluntar de o extraordinara ambitie a performantei si a demonstratiei publice (in acest sens, portretul pe care E. Lovi-nescu i-1 face in Memorii este, fara indoiala, verosimil, daca nu de-a dreptul adevarat, in ciuda desmintirilor revoltate ale scriitorului, din Eugen Lovinescu supt zodia seninatatii imperturbabile). Pe masura ce ne apropiem insa de opera sa, observam ca doar formal activitatea sa este diversa, fiindca ea sta sub semnul unui unic imperativ (VI. Streinu): autenticitatea, cuvant de ordine de atatea ori pronuntat si explicat de PETRESCU insusi. Vocatia autenticitatii il obliga sa caute noi modalitati romanesti. Parerea lui, expusa explicit intr-un celebru eseu-confe-rinta (Noua structura si opera lui Marcel Prousi), este ca fiecare epoca are o anumita structura profunda, identificabila in literatura, filosofie, mod de a trai si de a simti etc., cu alte cuvinte, are ceea ce mai tarziu s-a numit o episteraa. Caracteristicile epistemei modeme sunt, spune el, "morfologia organica, instinctul, inconstientul, inefabilul, unicitatea fenomenului vital ". Dar fiecare dintre aceste caracteristici nu se poate realiza autentic decat daca apartine propriei subiectivitati. Numai plecand de la o constiinta anumita, care nu poate fi decat a celui care a scris, se ajunge la intuitia justa a trairilor si a lumii. Primatul intuitiei (de provenienta bergsoniana, certificat si de tezele fenomenologice) si centrarea naratiunii pe un singur personaj-subiect cunoscator (asa cum o cere si filosofia husserliana) impun folosirea in roman a viziunii "dinauntru". In felul acesta lucrurile dobandesc o fluenta pe care nu o avea realismul mecanicist cauzal al epocii anterioare. (Folosirea unui narator-personaj unic si toate consecintele care decurg de aici sunt singurele apropieri importante ce se pot face intre romanele lui PETRESCU si ale lui Proust, fiindca - in rest - exista numai deosebiri: proza celui dintai se bazeaza pe folosirea unor procedee tipic narative, proza celui de-al doilea face apel la procedee metaforice, construindu-se in detaliu si in ansamblu prin lanturi de asociatii, intelectualizarii unuia i se opune sen-zitivitatea celuilalt, unul declanseaza ample procese de constiinta, celalalt etaleaza ample spectacole ale concretului in inepuizabila lui stralucire). Tot nevoii de autentic i se datoreaza si celebra anticalofilie teoretica a lui P., dublu motivata psihologic: pe de-o parte e teama de a nu falsifica trairea printr-o atentie deosebita acordata stilului (a devenit moneda curenta faptul ca procesuali-tatea ideii camilpetresciene are un alt ritm, mult mai accelerat decat posibilitatea de transcriere a ei: imagine avantajoasa, mitizanta, si de aceea suspecta), iar pe de alta parte e impresia ca stilul "frumos" lasa sa se vada ca fictiunea romanesca nu e decat fictiune. Iata pentru ce romanele sale trebuie sa aiba aspectul unor santiere literare: constructia ansamblului nu renunta, nici cand este definitiv elaborata, la schelaria notelor de subsol, a parantezelor, a referintelor directe si precise la realitatea vremii, fiindca astfel fictiunea se apropie de formal, desi aparent, de datul viu, real, niciodata incheiat, din a carui vitalitate actul literar ar dori sa se impartaseasca. Metoda este cu adevarat moderna; Valery o practica si o teoretiza printre primii: opera nu este niciodata terminata, ci doar abandonata intr-un anumit moment al devenirii ei neintrerupte - abandon salutar insa, de vreme ce, rupta de creatorul ei, creatia dobandeste o existenta proprie, amplificand la nesfarsit impulsul initial care a generat-o (nu se poate sa nu recunoastem aici drama de odinioara a scriitorului, el insusi copil abandonat si adoptat, sortit adica marginalizarii sociale si esecului, a caror victima nu a fost totusi: victorie ce ii va fi dat sentimentul deplinei autarhii, al unei nemasurate increderi in auto-constructie, transferata ulterior asupra operei). Marturisirea principalului editor al scriitorului este graitoare: PETRESCU "adauga, refacea toata cartea {Ultima noapte) la fiecare corectura". Patul lui Procust, cu deosebire, duce pana la capat experienta autentificarii romanului: mozaic de memorii (ale doamnei T. si ale lui Fred Vasilescu), de marturii indirecte (Emilia) si de scrisori (ale lui Ladima), pe care un personaj cu statut literar nesigur ("autorul") le reuneste intr-o scriere la care adauga un nou epilog cu noi marturii (Ciobanoiu si Penciulescu). Totul este dublat de un neobisnuit subsol explicativ, menit si el sa opereze mutatia dinspre fictiune spre real a lumii create, proiect himeric, dar tenace urmarit, asa cum o dovedeste si faptul ca o mare parte a personajelor si evenimentelor de fundal sunt usor de reperat in realitate (directori de teatre, premiere, date topografice si social-politice, reviste etc). Asadar, presiunea autenticitatii stabileste -intre altele - legaturi referentiale acolo unde ar fi trebuit sa intalnim autonomie estetica (inca o data, obsesia autenticitatii isi reveleaza radacinile psihologice in accidentul atat de important al copilariei, aflate sub semnul unui deficit de autentificare). Eforturile scriitorului, constiente sau - mai degraba - inconstiente, se indreapta toate spre implantarea fictiunii in concretul realului, in "adevarul" lui brut, reduta finala mereu luata cu asalt, dar, evident, de necucerit altfel decat la modul metaforic, modul lui ca si cum: fictiunea nu va deveni niciodata cu adevarat adevar. Fantasmele, oricat de patimas traite, nu vor sa prinda contur, omul PETRESCU o stie aceasta perfect din propriile sale experiente si de aceea s-a hotarat sa lupte mai intai cu puterile imaginative, perpetua sursa de deceptii. Imaginatia, tocmai ea, facultatea primordiala a romancierului, se cere cea dintai pedepsita de o instanta de neinduplecat care o controleaza si o contrazice cu brutalitate: datul concret. Nu este intamplator ca personajele sale masculine vor iesi de fiecare data invinse din lupta cu realul mereu altfel decat aparuse in oglinda idealului. Lumea personajului (din romanele, dramele, ba chiar si din poeziile sale: Kicsikem, bunaoara) deriva din doua mari prototipuri, unul masculin, altul feminin. De la Andrei Pietraru, din Suflete tari, la Balcescu, din Un om intre oameni, diferenta nu este de esenta; aceeasi aspiratie catre absolut (erotica, politica sau epistemologica), aceeasi inflexibila dorinta de a transcende limitele, aceeasi dilatare sufleteasca si aperceptiva, aceeasi fidelitate fata de sine si fata de propriile convingeri ii unesc pe toti si - de atatea ori - ii despart net de multiplele aparitii feminine, reflexe si ele ale unei singure figuri centrale. Se intelege ca toti eroii sai masculini, infranti si totusi victoriosi prin chiar nobletea infrangerii, intrezarim chipul orgolios intristat al autorului (care, de fapt, nu a pierdut nici o batalie). Acest lucru nu a scapat unor comentatori si nici nu a fost respins nici chiar de catre scriitor; cand i se spune ca Balcescu pare creat dupa chipul si asemanarea lui, PETRESCU raspunde, nu fara emfaza, ca "orice creatie in arta este autobiografie. Nu in sensul ca incidentele si datele vietii eroului sunt incidentele si datele autorului. Exista «familii de spirite» care au afinitati intre ele si intre care e posibila o adevarata inductie psihologica. " Un punct sigur de convergenta a operei il constituie, cum sugeram mai sus, permanentul joc dintre fenomenul concret si perceptia lui subiectiva. Potrivit doctrinei lui Husserl, cunoasterea ultima nu are loc decat in urma reductiei fenomenologice, cand devine posibil accesul in sfera constiintei transcendentale, la nivelul structurilor noetice. Aceasta modalitate de cunoastere nu este pur formala si nici strict ideala, caci esentele, ideile, nu se afla ipostaziate undeva in afara realului. Structurile noetice si structurile noematice isi corespund: formele si continuturile sunt paralele si unitare, asa incat, intuind formele, intuim germenele profund, aprioric, al datului concret. Or, schema teoretica in care autorul crede cu nestramutata convingere este - in mod paradoxal - contrazisa de fiecare dintre operele sale. (Este curios ca opera se opune cu regularitate, prin "agnosticismul" ei, concluziilor luminoase, rationale ale filosofului P., care se straduieste sa demonstreze, dimpotriva, posibilitatea deplinei cunoasteri: iata inca o contradictie dintre multele contradictii ale personalitatii acestui scriitor.) Nenumarate perturbari pot interveni in procesul de cunoastere. Datul concret nu se confunda cu esenta sa; el are o alta natura decat pare sa aiba. Asa incat personajele acestea insetate de adevar si certitudini se inseala fie pentru ca iau aparenta drept esenta, fie pentru ca - din inexplicabile motive - intuitia lor este din capul locului defectuoasa, fie pentru ca sunt incapabile sa-si revizuiasca o imagine deja cristalizata. Cum s-a spus, drama personajelor sale este o drama a cunoasterii. Ladi-ma, cel mai frapant "caz" de autoiluzionare, vede intr-o vulgara actrita o fiinta plina de talent si farmec, reluand aproape caricatural experienta lui Stefan Gheorghidiu. Ceea ce este intolerabil pentru amandoi nu este atat faptul ca au ratat absolutul iubirii, de care "uita" inexplicabil de repede, ci faptul, primit cu insuportabila uimire, ca ei s-au putut insela intr-un mod atat de grosolan. Descoperirea tardiva a adevarului ii face sa se indoiasca de insasi posibilitatea de a mai cunoaste ceva in alta ordine a realului. Momentul de inautentic pe care l-au trait i-a marcat pentru totdeauna. (Astfel, aceste personaje impartasesc simbolic aceeasi soarta cu a copilului umilit de hotararile destinului care il impinsese sa fie altceva decat era: deposedat de identitate, de sine, de originea sa reala, de "familia" sa, el va trai cu sentimentul unui dureros si perpetuu travesti. Mare parte din creatia sa literara, pe care si-a dorit-o neaparat autentica, poate fi vazuta ca o reverie regresiva a copilului - ce, ascuns, isi retraieste in fiecare nou personaj masculin infrant conditia originara - si, in acelasi timp ca o victorie multipla a adultului-scriitor asupra acestei conditii.) Spre deosebire insa de Ladima, Stefan Gheorghidiu are la indemana o "sansa" de evadare din lumea erosului, prin care el trecuse cu ochii inchisi (de aici, probabil, si titlul Ultima noapte de dragoste), pentru a intra in tenebrele altei lumi, dintru inceput recunoscute ca atare - noaptea razboiului. Aici, cel putin, teroarea ia chipul terorii! Fara a face nici un moment apologia razboiului (dimpotriva!), Stefan Gheorghidiu, soldatul, isi da seama ca are un ascendent asupra sa in ipostaza de amant: aproapele de langa el, aflat in pragul mortii, s-a descoperit in intregime privirii sale, oferindu-se deplin intelegerii, ceea ce nu se intamplase inainte, in existenta conjugala. El insusi se vede in alta lumina, singura adevarata, iar revelatia se extinde acum asupra fiecarui lucru din jurul sau. Daca in Ultima noapte nu cunoastem decat o singura fata a intamplarilor, aceea pe care o inregistreaza un singur personaj, Patul lui Procust multiplica perspectivele, fara sa se abata de la comandamentul unei singure perceptii intr-un timp si un spatiu dat. Reluarile succesive ale acelorasi situatii dau cititorului privilegiul de a afla treptat "adevarul" asupra personajelor si-i permit astfel accesul la identitate. Pentru doamna T. si pentru cititorul primelor pagini, Fred Vasilescu (misteriosul personaj fara nume) este un dandy incapabil de iubire, Don Juan lipsit de orice alte atribute. Parcurgand insa "procesul-verbal" al acestuia, imaginea noastra asupra lui se rastoarna complet, imbogatindu-se enorm (rasturnarile repetate sunt inscrise in derularea interna a romanului). Nici doamna T., nici Fred Vasilescu, desi deopotriva superiori ca fel de a fi si de a gandi, nu pot totusi evita impresia falsa, mistificarea involuntara, urmata, in final, de tulburatoarea dezvaluire a starii de fapt. in ecuatia intuitiei, ceva a ramas pe dinafara sau a fost inadmisibil de mult timp acoperit de valul prejudecatilor. Iar prejudecata poate fi chiar si simplul reziduu de lectura. Asa se intampla in cazul Ioanei Boiu din Suflete tari, cand intre ea si Andrei Pietraru se strecoara clipa de clipa spectrul situatiei stendhaliene din Rosu si negru. Sansa intelegerii dintre cei doi este mereu ratata si mereu regasita, dupa cum Andrei Pietraru se apropie sau se indeparteaza de paradigma mitica a unei fantome, Julien Sorel. Trebuie sa spunem ca prezenta unei istorii straine in drama de mai sus nu reprezinta un accident, opera lui PETRESCU pastrand numeroase urme ale unei intertextualitati asumate. In Suflete tari istoria straina functioneaza ca oglinda interna a textului (mise en abyme), la fel si in Jocul ielelor, unde destinul tatalui (cu mica sa poveste) induce destinul fiului. in alte parti, dialogul textelor ia forma polemicii declarate (autorul nu uita sa reaminteasca in cateva randuri, si in chiar cuprinsul romanului - Tolstoi o facuse si el -, ca literatura de razboi de pana la el se indeparta flagrant de la realitate, fiindca "razboiul e mai ales sinceritate. Nu e teatru, chiar cand e gluma. Nu exista (ca in literatura) tipuri pitoresti"; la fel, in Un om intre oameni dialogul neintrerupt cu alte texte si cu banale evidente este intretinut fie implicit, fie prin didactice note de subsol). Revenind la tensiunea dintre idee si datul concret, ca germene al operei camilpetresciene, observam ca esecul lui Gelu Ruscanu din Jocul ielelor este tot de ordin gnoseologic: ceea ce el a cunoscut (ideea pura, inumana si - de aceea - platoni-ciana) nu este compatibil cu ceea ce exista sau poate exista. Pietro Gralla din Act venetian se inscrie si el in aceeasi constelatie a celor inselati de propria lor credinta; daca Alta a avut sau nu motive sa-1 prefere pe Marcello Mariani, acest lucru, de la un punct incolo, nu mai are nici o importanta. Chiar o comedie cum este Mitica Popescu pleaca de la o situatie bazata pe confuzii, neintelegeri si reciproce derutari intre personaje. Descoperirea unei prapastii de netrecut intre imuabilitatea esentei si vesnica transformare a datului concret, precum si verificarea acestei descoperiri in fiecare dintre operele sale nu l-au impiedicat sa formuleze la un moment dat un punct de vedere "mai complex, pe care noi il numim substantial si care este, asa cum am aratat in termeni strict personali, un conjunct intre esenta si concretul istoric"; de acum incolo incepe constructia "substantialismului" sau, spatiu al ratiunii, unde se impaca, in cele din urma, cele doua taramuri ale realitatii, din tensiunea carora a luat nastere literatura sa. incercarea de a mai scrie, dupa formularea acestei viziuni totalizatoare (al carui rezultat mai important, in plan literar, il reprezinta Un om intre oameni), este, de fapt, un esec impresionant prin insesi proportiile lui. Romanul istoric in trei volume marcheaza, ca structura literara, un recul fata de proza anterioara: spiritul care-1 anima este, din pacate, acelasi cu spiritul pe care intentioneaza sa-1 reinvie - de secol al XlX-lea. Invazia vesteda a tezismului, mult reprimata in Ultima noapte si in Patul lui Pro-cust, este lasata aici in deplina libertate; nici indelungile cufundari in concretul descrierii, nici miile de intamplari cuprinse intre copertile cartii nu o pot stavili. Daca Ultima noapte, Patul lui Procust si dramaturgia se alimenteaza subteran din tensiunea psihica inconstienta -scriitorul retraind in ele teama esecului -, motiv pentru care toate aceste opere s-au si inscris ca remarcabile reusite ale literaturii noastre, filosofia sa si Un om intre oameni sunt rod al efortului constient, linistitor, care spune ca in cele din urma totul se aranjeaza, motiv pentru care, poate - cel putin in privinta ultimului roman -, incercarea s-a sfarsit cu un esec. De aceea, creatia sa literara se poate numara printre actele psihice inca legate de vechea trauma si de manifestarile inconstientului, in timp ce filosofia sa are mai degraba functia de a vindeca si consola. Problematica noua (lumea intelectualului) - e vorba despre primele romane - si noua modalitate de a scrie (nicidecum anticalofila, fara indoiala, de o deplina transparenta si simplitate stilistica, asa cum o cere aceasta arta a confesiunii) indica profunzimea inovarii, in spatiul literaturii noastre, a creatiei sale romanesti. Fara sa lase propriu-zis epigoni, PETRESCU este un deschizator de drumuri in proza noastra reflexiva. Cele zece piese de teatru, drame si comedii (Jocul ielelor, Suflete tari, Dan-ton. Mioara, Mitica Popescu, Act venetian, lata femeia pe care o iubesc, Prof. dr. Omu vindeca de dragoste, Bal-cescu, Caragiale in vremea lui) se circumscriu acelorasi teme, animate de aceeasi patrunzatoare gandire deprinsa cu dialogul nesfarsit al antinomiilor, de nerezolvat intr-o confortabila concluzie. Opozitia fundamentala pe care o vom intalni in aproape toata dramaturgia sa se afla -dupa remarca unui critic - intre "ratiunea pragmatica a exponentilor mediului social dat si ratiunea transcendentala din constiinta eroilor substantiali". Deloc neglijabil atu, spre deosebire de romane, in drame - prin insasi natura constructiei lor nemediate de un narator - fortele aflate in conflict sunt mai echilibrate. Daca in Ultima noapte sau in Patul lui Procust tot ce nu face parte din lumea personalitatilor superioare are statut de obiect, privit adesea cu detasare si dispret lipsit fiind de posibilitatea exprimarii (este cazul figurilor feminine), Jocul ielelor sau Act venetian logica pragmatica (logica celorlalte personaje!) isi aduce propriile argumente, se apara, se justifica: argumente ale omului comun, incapabil - e drept - sa se smulga din labirintul compromisurilor, dar si el inzestrat cu nobletea remuscarii si cu patetismul aspiratiei. Apoi, nici personajele cu vocatia absolutului nu se comporta linear si nu adopta - desi au o perfecta constiinta a propriei lor valori - poze rigide: Andrei Pietraru este sovaielnic, de o excesiva timiditate si slabiciune sufleteasca atata timp cat nu este provocat, dar, "de indata isi revine, instantaneu ca dupa o lege a totului sau nimic, e plin de viata, uneori cu izbucniri naprasnice"; Danton este, in momentele-cheie ale piesei, descurajant de indiferent, ca si cum ar refuza orice incercare de autoaparare, in ciuda titanicei lui vitalitati si a puterii covarsitoare de a convinge prin insasi masivitatea sa fizica, prin cuvant si prin fapta; Gelu Ruscanu, arhanghel neinduplecat al nedreptatii, insensibil la toate argumentele, este dintr-o data infrant de neasteptata revelatie a mortii tatalui sau, "amanunt" in fond exterior conflictului propriu-zis. Din punctul de vedere al echilibrarii celor doua logici (pragmatica/transcendentala), teatrul lui PETRESCU se dovedeste a fi superior prozei sale. in schimb, in dramaturgie opera sa nu mai este aceeasi forta revolutionara: innoirile tin de sfera tramei, ramanand circumscrise domeniului situatiilor dramatice si tipologiei personajelor fara a aduce modificari esentiale conditiilor generale ale reprezentarii, fara a propune - ca limbaj dramatic vorbind - formula unui nou tip de teatru. in sfarsit, poezia sa, halucinant de concreta in Ciclul mortii (starea angoasanta prezenta aici o vom regasi in cea de-a doua parte a Ultimei nopti), abrupta si de o mare concentrare a ideii in Transcendentalia, cuceritoare prin puritatea jocului erotic in Un luminis pentru Kicsikem, este incarcata de "sens existential", amintindu-1 pe G. Calinescu prin erotica "voit prozaica, plina de farmecul maruntisurilor femeii, al oglinzii, al sertarelor haotice, al lenjurilor" (N. Manolescu). Multiplele valente ale scriitorului s-au manifestat si intr-o "epopee" bufa in versuri, de factura carnavalesca, Papuciada. PETRESCU este printre primii nostri scriitori care, prin ce are mai durabil opera lor, apartin in intregime spiritului acestui secol; dar nu fiindca, fapt inevitabil, i s-a integrat, ci fiindca, acolo unde energiile sale creatoare s-au indreptat, el a fost coautor la constructia vremii sale.

OPERA

Versuri. Ideea. Ciclul mortii, Bucuresti, 1923; Suflete tari, Bucuresti, 1925; Teatru: Mioara. Act venetian, piesa intr-un act, Bucuresti, 1929; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, I-II, Bucuresti, 1930; Transcendentalia. Sapte poeme, Bucuresti, 1931; Danton, Bucuresti, 1933; Patul lui Procust, I-II, Bucuresti, 1933; Eugen Lovinescu supt zodia seninatatii imperturbabile, Bucuresti, 1933; Rapid -Constantinopol - Bioram. Simplu itinerar pentru uzul bucurestenilor, cu doua desene de Th. Sion si 10 reproduceri fotografice documentare, Bucuresti, 1933; Teze si antiteze, Bucuresti, 1936; Modalitatea estetica a teatrului. Principalele concepte despre reprezentatia dramatica si critica lor, Bucuresti, 1937; Suflete tari, Bucuresti, 1937; Husserl, O introducere in filosofia fenomenologica, extras din Istoria filosofiei moderne, III, Bucuresti, 1938; Mioara sau Toata lumea e sincera la 20 de ani, comedie in trei acte, Bucuresti, 1943; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Bucuresti, 1946; Patul lui Procust, Bucuresti, 1946; Teatru, I: Suflete tari, Jocul ielelor. Mitica Popescu, II Mioara, Act venetian, Danton, III lata femeia pe care o iubesc, Prof. dr. Omu vindeca de dragoste, Dona Diana, Addenda la falsul tratat, Bucuresti, 1946-1947; Balces-cu, piesa in 3 acte, 15 tablouri. Bucuresti, 1948; Cei care platesc cu viata, nuvela, Bucuresti, 1949; Balcescu, Bucuresti, 1949; Turnul de fildes, nuvele, Bucuresti, 1950; Balcescu, piesa in 3 acte, 15 tablouri, Bucuresti, 1952; Nuvele, Bucuresti, 1953; Un om intre oameni, roman, I-III, Bucuresti, 1953-1957; File de viata. Povestiri, intamplari la scoala de la Sfi Sava, Bucuresti, 1954; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Bucuresti, 1955; Un om intre oameni, I-III, Bucuresti, 1955-1959; Nuvele, Bucuresti, 1956; Cara-giale in vremea lui, piesa in trei acte, nouasprezece tablouri, Bucuresti, 1957; Patul lui Procust, pref. de S. Arghir, Bucuresti, 1957; Versuri, cu postfata autorului, Bucuresti, 1957; Un om intre oameni, I-III, Bucuresti, 1955-1959; Teatru, I-IV, studiu introductiv deH. Bratu si V. Moglescu, Bucuresti, 1957-1959; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, cu o pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1960; Balcescu, pref. si note de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1961; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, cu o pref. de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1962; Un om intre oameni, I-IV, pref. de Al. Rosetti si L. Calin, Bucuresti, 1962; Opinii si atitudini, antologie si pref. de M. Bucur, Bucuresti, 1962; Patul lui Procust, pref. de I. Oarcasu, Bucuresti, 1963; Teatru, I-II, pref. si tabel cronologic de Ileana Bratu, Bucuresti, 1964; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, I-II, cu o pref. de PETRESCU Georgescu, Bucuresti, 1965; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, I-II, cu o pref. de Marian Popa, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1968): Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, I-II, pref. de PETRESCU Georgescu, tabel cronologic de Bianca Dumitrescu, Bucuresti, 1966; Teatru, pref. si note de Eugenia Tudor, Bucuresti, 1966; Papuciada, Bucuresti, 1966; Un om intre oameni, I-III, Bucuresti, 1967; Opere, I, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, Bucuresti, 1968; Patul lui Procust, Bucuresti, 1970; Danton, piesa in 5 acte si 20 de tablouri, Bucuresti, 1970; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Bucuresti, 1971; Modalitatea estetica a teatrului, ed. ingrijita de L. Calin, Bucuresti, 1971; Teze si antiteze, eseuri alese, ed. ingrijita, pref. si tabel cronologic de A. Petrescu, Bucuresti 1971; Teatru, cu o pref. de G. Gana, Bucuresti, 1971; Opere, I. Versuri, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, introducere, note si variante de L. Calin, Bucuresti, 1973; Balcescu, cu o pref. de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1973; Teatru, I-III, studiu introductiv; tabel cronologic si bibliografie de A. Petrescu, Bucuresti, 1973; Patul lui Procust, Timisoara, 1973; Balcescu, postfata si bibliografie de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1973 ; Rapid - Constantinopol - Bioram. Simplu itinerar pentru uzul bucurestenilor, ed. ingrijita, pref. si note de I. Cristoiu, Cluj-Napoca, 1974; Cum am scris "Jocul ielelor", Bucuresti, 1974; Trei primaveri, evocari, marturii si contributii de T.Vianu, Anisoara Odeanu, T. L. Biraescu etc, ed. alcatuita de S. Dima, Timisoara, 1975; Note zilnice (1927-1940), text stabilit, note, comentarii, indice de nume si pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1975; Maxime si reflectii, ed. ingrijita si pref. de A. Petrescu, Bucuresti, 1975; Patul lui Procust, Bucuresti, 1976; Jocul ielelor, pref. si bibliografie de Roxana Sorescu, Bucuresti, 1976; Jocul ielelor, tabel cronologic, pref. si note de E. Zaharia-Filipas, Bucuresti, 1978; Patul lui Procust, Bucuresti, 1978; Documente literare. Din laboratorul de creatie al scriitorului, ed. ingrijita de Al. Bojin si Florica Ichim; Bucuresti, 1979; Opere, II, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, note si variante de L. Calin, Bucuresti, 1979; insemnari de razboi, ed. ingrijita si cuvant inainte de I. Manole, Bucuresti, 1980; Opere, III, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, note si variante de L. Calin, Bucuresti, 1981; Teatru, MI, repere istorico-literare alcatuite in redactie de Gr. Patrascu, Bucuresti, 1981; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, tabel cronologic, pref., note, bibliografie de Sanda Radian, Bucuresti, 1982; Patul lui Procust, pref. tabel cronologic de C. Cublesan, Bucuresti, 1982; Opere, IV, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, note si variante de L. Calin, Bucuresti, 1982; Opere, V, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, Bucuresti, 1983; Opere, VI, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, Bucuresti, 1983; Comentarii si delimitari in teatru, ed., studiu introductiv, note de Florica Ichim, Bucuresti, 1983; Piese de teatru (Act venetian, Danton), postfata de M. Iorgulescu; Bucuresti, 1983; Patul lui Procust, ed. ingrijita de Al. Rosetti si L. Calin, repere istorico-literare intocmite in redactie de Gr. Patrascu, Bucuresti, 1983; Doctrina substantei, studiu introductiv de V Dem. Zamfirescu, ed. ingrijita, note si indice de Florica Icnim si V. Dem. Zamfirescu, Bucuresti, 1988; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, ed. de M. Dinutz, Galati, 1993; Patul lui Procust, pref., tabel cronologic si referinte critice de C. Trandafir, Galati, 1994; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, ed. si curriculum vitae de Florica Icnim, Bucuresti, 1995; Patul lui Procust, ed. de O. Ghidirmic, Craiova, 1995; Teatru, ed., postfata si tabel cronologic de Florica Icnim, Bucuresti, 1997; Patul lui Procust, ed. si curriculum vitae de Florica Ichim, Bucuresti, 1997; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, texte alese, rezumate, schita biografica, nota introductiva, documentar, referinte critice si addenda de Liliana Buruiana-Popovici, Iasi, 1997.Traduceri: Dona Diana (trad. a piesei lui Moreto, El desden corn el desderi). Bucuresti, 1938; D. I. Pisarev, Studii filosofice si politico-sociale, cu o pref. de V. I. Kruj-kov, trad de Tamara Gane, Bucuresti, 1950;

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Critice, IX, 1923; idem, Istoria , III, 1927; F. Aderca, Marturia unei generatii, 1929; Perpessicius, Mentiuni, III, IV, V; E. Ionescu, Nu, 1934; idem, in Facla, nr. 1613, 1936; E. Lovinescu, Ist. Ut. rom. cont., 1937; VI. Streinu, Pagini de critica literara, 1938 ; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; Al. Rosetti, in Gazeta literara, nr. 24, 1957; D. Solomon, Problema intelectualului in opera lui Camil Petrescu, 1958; D. Micu, Romanul romanesc contemporan, 1959; C. Baltazar, Contemporan cu ei, 1962;
B. Elvin, Camil Petrescu, 1962; S. Cioculescu, in Gazeta literara, nr. 3 o, 1964; Ioana Lipovan, in Luceafarul, nr. 24, 1965; S. Cioculescu, Varietati critice, 1966; PETRESCU Georgescu, Polivalenta necesara, 1967; G. Calinescu, Ulysse, 1967; N. Ciobanu, Nuvela si povestirea contemporana, 1967; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I ;
C. Regman, Carti, autori, tendinte, 1967; Al. Piru, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1967; Al. Oprea, Miscarea prozei, 1967; C. Ionescu, Amintiri, 1968; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 24, 1968; L. Petrescu, Realitate si romanesc, 1969; M. Ilovici, Tineretea lui Camil Petrescu, 1969; Al. Georgescu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1970; Marian Popa, Camil Petrescu, 1972; A. Petrescu, Opera lui Camil Petrescu, 1972; Camil Petrescu interpretat de, 1972; Perpessicius, Patru clasici, 1974; Ov. Ghidirmic, Camil Petrescu sau patosul luciditatii, 1975; I. Pop, Transcrieri, 1976; E. Simion, Scriitori, I; L. Calin, Camil Petrescu intre oglinzi paralele, 1976; PETRESCU Tugui, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1976; Scrisori catre Camil Petrescu, I, 1981; Irina Petras, Proza lui Camil Petrescu, 1981; N. Cretu, Constructori ai romanului, 1982; Al. Paleologu, in Teatrul, nr. 5, 1982; Al. Sandulescu, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1982; L. Ulici, in Ateneu, nr. 6, 1982; Camil Petrescu interpretat de, 1984; Ov. S. Crohmalniceanu, Cinci prozatori in cinci feluri de lectura, 1984; L. Leonte, Prozatori contemporarii, 1984; Z. Ornea, Actualitatea; C. Ungurea-nu. Proza; Al. Calinescu, Bibilioteci; M. Angheles-cu, Lectura operei, 1986; Irina Petras, Camil Petrescu. Schite pentru un portret, 1994; G. Dimisianu, Clasici romani din secolele XIX si XX, 1996; M. Muthu, Calcaiul lui Ahile, 1996; C. Baltag, Paradoxul semnelor; L. Petrescu, Poetica postmodernismului, 1996.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.