Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Camil PETRESCU



Camil PETRESCU - poza (imagine) portret Camil PETRESCU



Despre Jocul ielelor

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Jocul ielelor - drama realista - conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala.
JOCUL IELELOR - analiza literara
Jocul ielelor - fete ale absolutului in drama de idei
Camil Petrescu, Jocul ielelor, actul 1,1918 - intelegerea textului
JOCUL IELELOR - DRAMA, DE CONSTIINTA, (DRAMA, DE IDEI)
Interpretari si semnificatii ideatice
Caracterizarea personajelor (Gelu Ruscanu, Serban Saru-Sinesti)








JOCUL IELELOR - analiza literara :: Jocul ielelor de Camil PETRESCU








Printre marii scriitori corupti"1 (sau compromisi"? este foarte greu de pus cuvantul exact spre a designa acest caz de ruptura" in istoria literaturiI) de regimul comunist, Camil Petrescu ocupa locul cel mai dramatic. Cu Sadoveanu si chiar cu Arghezi lucrurile par a fi mers cumva mai simplu, mai direct, scriind, fiecare la timpul sau si in genul sau, cate un Mitrea Cocor, Pauna Mica, un 1907 Peizajesl chiar Cantare omului, interpretate de prea oportunista, versatila critica oficiala drept trepte" de salt calitativ in creatia celor doi mari clasici in viata". Chiar si cu G. Calinescu, spre a mai lua un singur exemplu din atatea, s-a ajuns la un compromis onorabil: Bietul Ioanide si Scrinul negru (scrise indeajuns de pe muchie de cutit") au fost interpretate si ele ca niste romane despre transformarea" intelectualului in noile conditii", chiar daca, tacit, se lasa a se subintelege ca acea transformare nu s-a produs aproape deloc. in cele din urma, din compromis in compromis dar si sub presiunea unei editii aparute peste granita s-a retiparit si Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941). Camil Petrescu a avut o soarta mult mai trista. Opera lui, in special piesele de teatru, era prea incarcata de ideologie. Si apoi, autorul a avut nefericirea si ghinionul de a fi murit prea devreme, in plina era" proletcultista, in 1957, dupa ce a fost supus (caci altminteri n-avem cum sa ziceM) sa scrie o piesa de teatru istorica, despre Nicolae Balcescu si sa reia tema (subterfugiu?) in romanul, ramas neterminat si deloc la inaltimea celorlalte doua anterioare, Un om intre oameni.



Folosim cuvantul in intelesul sau mai vechi si, mai exact, in sensul de stricat".



Din intreaga dramaturgie a lui Camil Petrescu, scoala din timpul regimului comunist a batut moneda mai mult pe Jocul ielelor. De ce? Simplu de tot spus, deocamdata: pentru ca in aceasta piesa de teatru, asa cum arata ea in ultima versiune, cea din 1965, cand s-a jucat pentru prima dar si pentru cea din urma oara, este vorba de drama unui intelectual, director la ziarul Dreptatea sociala, luptator alaturi de muncitori impotriva potentatilor regimului capitalist, in numele drcpta[ii absolute. Daca se pierde din vedere ansamblul, piesa convine" mult fie si prin faptul ca Gelu Ruscanu, eroul principal, Praida, Penciulescu si ceilalti lucratori din redactia ziarului isi zic intre ei tot timpul tovarasi". Ca sa nu mai vorbim de marea simpatie cu care este inconjurat luptatorul pentru cauza muncitorimii Petre Boruga, condamnat la 15 ani de temnita grea infioratoare, cum rezulta din o serie de scene fara alta vina decat aceea de a fi cerut cele mai elementare drepturi pentru semenii sai.

Acestea sunt insa mai curand aparentele. Drama de constiinta a lui Gelu Ruscanu are numai unele adiacente de superficie cu ceea ce s-a numit lupta clasei muncitoare, a proletariatului, pentru socialism si pentru comunism. Criticii subtili au aratat aceasta, in fond niciodata insa limpede, clar de tot exprimat si scoala, prin profesorii ei, a lasat sa se inteleaga in Camil Petrescu un campion al luptelor socialiste-comuniste.

Ceea ce este o profunda nedreptate!

Jocul ielelor este, putem spune, prima si ultima opera a lui Camil Petrescu, unul dintre cei mai mari scriitori romani din epoca interbelica. Prima, pentru ca a fost scrisa, intr-o intaie versiune, in cateva zile numai fulgeratoare aruncare pe hartie a unei sacre indignari juvenile, la varsta de 22 de ani din luna mai a anului 1916. Ultima, pentru ca ultima versiune (dupa multe altele efectuate pe intreg parcursul carierei, de aproape patru deceniI) a fost jucata numai postum, in 1965, la 8 ani dupa moartea autorului .



Ca nu exista nici o legatura intre miscarea muncitoreasca si piesa de teatru Jocul ielelor reiese chiar si din nota" pusa de autor in capul textului: Lucrarea care urmeaza nu vrea sa fie decat a AĞdrama a absolutuluiAğ si, deci, se intelege ca toate referintele aparent istorice nu corespund datelor stiute. Astfel, personajele principale si partidele socialist, liberal si conservator citate sunt aici personaje si partide de fictiune. Sunt insa in anume sens substantial reale datele cadrului, menite sa fixeze momentul: mai 1916."

Aceasta importanta nota", pe care comentatorii nu au pus pret, vine totusi in perfect acord cu un pasaj din Addenda la Fals tratat din voi. Teze si antiteze:

Greu as putea sa uit vreodata radacinile sociale ale carierei mele de trudnic in ale scrisului. Student, solicitat de toate contradictiile si mirajele, ma intorceam, pe inserate, intr-o sambata, din mai 1916, cu obrajii incinsi de invidie si dezgust, cu pumnii stransi de infrigurare, de la o bataie de flori de la AĞrondul al doileaAğ de la sosea [] Ultimele echipaje, cu podoabele florale zdrentuite de AĞbombardamenteAğ, se intorceau si ele, starnind curiozitatea prietenilor; in picioare, pe perne, evantalii de femei tinere si fete cu obrajii aprinsi de batalie aruncau ramasitele cosurilor, garoafe, margaritare, bujori [] Zdrobite in picioare, erau impinse spre rigolele trotuarului, amestecate cu resturi de ziare, prin care privirea agera a tanarului de douazeci si doi de ani putea descifra din mers, chiar la ora aceea, titlurile stiute de altfel pe dinafara, despre gigantica macinare de la Verdun []. intelegeam atunci ca lumea asta nu e AĞcea mai buna cu putintaAğ, ca Leibniz nu avea dreptate. In sambata aceea s-a desprins in mine insumi autorul dramatic si intr-o saptamana, lucrand insetat zi si noapte, am scris, intr-o camera mobilata de langa Arsenal, prima versiune din Jocul ielelor"

Asadar, Jocul ielelor are un punct de plecare, si inca destul de ferm, in realitatea sociala. in istoria luptelor clasei muncitoare" spre a relua o prea tocita expresie din arsenalul propagandei totalitariste de pana mai ieri insa, nu! Pur si simplu pentru ca asa ceva nu prea exista. Dar in istoria partidelor liberal si conservator? La aceasta intrebare ne permitem in ciuda celor afirmate de autor in nota amintita sa raspundem afirmativ. Camil Petrescu a fost, toata viata lui, un adversar neimpacat al politicianismului veros. Nu neaparat impotriva partidelor ca atare, dar mai cu seama a lichelismului prea de tot nerusinat al unora dintre politicieni. Mai ales in perioada asa zisa de neutralitate" a Romaniei (anii 1914 1916), cand se pregatea lichidarea partidului conservator, cand, dupa moartea regelui Carol I, se dezlantuise o adevarata goana dupa putere si imbogatire rapida, prin nu importa ce mijloace, tineri intelectuali de conditia lui Camil Petrescu au simtit adanc ultragierea constiintei unei generatii, a generatiei de sacrificiu, prin jertfele careia se va infaptui Unirea din 1918.

Citam din recent publicatele memorii ale lui Constantin Argetoianu, scriitor de exceptie, cum s-a vazut, de la care nu ne putem astepta nici la cea mai mica urma de partinire:



Neutralitatea! Oribila epoca a istoriei noastre, in care ne-am dat arama pe fata. in loc sa muncim zi si noapte si sa ne faurim instrumentul intregirii neamului, ne-am certat doi ani de zile, in demni mostenitori ai Bizantului si ai Fanarului! Am facut politica si afaceri in loc sa facem treaba [] Aceasta epoca a neutralitatii, cu nebuniile si cu rusinile ei (ma gandesc la AĞcontractul britanicAğ (stocarea grauluI) si la toate furniturile statului, si la permisele de export, ar fi meritat sa fie descrisa in amanuntele ei, pentru pedeapsa generatiei noastre si pentru edificarea celor viitoare []. Liberalii lasau in seama Bratienilor grija politicii, taceau si-si umpleau pungile. Cu inceputul lui 1915 s-au deschis intr-adevar, pentru cei cu trecere la guvern, atatea posibilitati de imbogatire peste noapte, prin exporturile si importurile de favoare, prin furniturile armatei si prin lucrarile publice, incat numai cei tari de inger sau cei prosti nu s-au procopsit. Intrarile la Costinescu, la Constantinescu-Porcu, la secretarii lor generali se precupeteau si se plateau scump. Samsari nemti, samsari unguri, samsari englezi misunau pretutindeni si oamenii cinstiti mai erau si dintre acestia

nu mai indrazneau sa dea cuiva un bilet de recomandatie, de frica sa nu fie banuiti ca au luat spert."



Bataia de flori de la sosea, din mai 1916, observata" de tanarul Camil Petrescu cu un ochi atat de ascutit, lucid, nu era decat reflexul, in planul frivolitatii moravurilor, a ceea ce spun documentele cele mai autorizate ale vremii. De altminteri, autorul romanelor Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul luiProcust se potriveste in foarte multe din opiniile lui de ceva mai tarziu cu cele ce aflam acum de la C. Argetoianu care, o alta coincidenta, in memoriile din care am citat se refera si el la bataile de flori" de la sosea din vremea neutralitatii", in primavara lui 1916.

Cu punctul de plecare intr-o sfanta revolta a tanarului de 22 de ani, Jocul ielelor chintesentiaza un moment istoric printr-un temperament manifestat puternic, cum insusi autorul spune, in o drama a absolutului".

Gelu Ruscanu detine o scrisoare din care reiese ca ministrul justitiei, Serban Saru-Sinesti, a devenit milionar asasinand o batrana. Obsedat pana la sfasierea de sine de ideea de dreptate (Pereat mundus fiat justitia!), eroul este decis sa publice documentul in ziarul Dreptatea sociala. N-o face insa din primul moment, pentru ca personajul, asemenea lui Hamlet (Camil Petrescu insusi este obsedat de perfectiunea surprinderii dramei de constiinta din capodopera shakespeariana) nu este un om al faptei imediate, prada fiind mai curand cazuisticii si tergiversarilor, lipsei de certitudine, in calea gestului sau ivindu-se, cum se intampla mai totdeauna in o societate ca a noastra, fel de fel de piedici. Scrisoarea ii este adresata chiar lui si provenea de la Maria Sinesti, sotia ministrului si iubirea lui, a lui Gelu, cea mare, unica, iubire absoluta". Caci, asemeni tuturor personajelar lui Camil Petrescu, Gelu Ruscanu este insetat de absolut in toate. I se explica, si inca cu argumente dintre cele mai tari, de catre insusi Serban Saru-Sinesti (intr-o scena dintre cele mai memorabile, Scena a 2-a din Actul IU, Tabloul X) o personalitate puternica, la randu-i, unul din acele, obisnuite la Camil Petrescu, suflete tari", un ins deosebit de abil in cele avocatesti si in tot felul de tertipuri politice de culise, un monstru", dupa opinia lui Praida ca de altminteri scrisoarea provenind de la o presupusa mitomana nu poate constitui o proba injustitie: Ce valoare probanta poate sa aiba aceasta scrisoare pe care vrei s-o publici si in care autorul ei face afirmatii care il privesc ca valoare de adevar, despre un tert?" De alta parte, matusa sa, Irena Ruscanu, care-i era ca o mama, fiindca il crescuse, orfan fiind, ii atrage atentia, intr-o scena anterioara (Scena a 4-a, Actul II, Tabloul VII), cum ca ar fi un gest de o mare ineleganta, infam chiar, pentru un Ruscanu" sa terfeleasca reputatia unei femei si inca a unei femei pe care o iubeste si de care este iubit. La aceasta se adauga, informeaza aceeasi Irena Ruscanu, faptul ca actualul ministru al justitiei, Sinesti, facuse pentru tatal sau, fratele ei, acum defunct, un gest de o mare noblete, imprumutan-du-i o importanta suma de bani spre a-si achita o datorie de onoare contractata la un joc de carti. Eroul este insa inflexibil, gata sa calce in picioare onoarea nu numai a femeii pe care o iubea, dar si memoria tatalui, care-i era atat de scumpa, cand spune cu mare cruzime: Lasa, matusa, acolo in groapa sa-si primeasca tata pedeapsa si sa indure memoria lui, daca e nevoie, ca un pic de adevar sa iasa deasupra". Un punct maxim de incordare spre a reveni din nou la scena a 2-a din, actul III este acela in care Sinesti confirma din plin spusele matusii, dovedind totul cu o scrisoare a disparutului Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, prin care i se solicita respectiva suma de bani, scrisoare pe care o tinuse in portvizit timp de 20 de ani si pe care i-o arunca, cu superbie, in fata, preopinentului sau:



Fa ce vrei cu aceasta scrisoare! (O arunca pe masa)."



O clipa eroul se clatina, in momentul in care afla, tot de la abilul Sinesti, ca tatal sau nu murise, cum stiau Gelu si toti ceilalti din juru-i, cum se scrisese in presa vremii (prin grija lui, a lui Sinesti, care induplecase pe procuror sa accepte astA), intr-un accident de vanatoare, ci din pricina unei femei vulgare, o oarecare Nora, actrita de mana a treia, o semiprostituata (exact ca Emilia din Patul lui ProcusT), care ii trimisese, in semn de adio, chiar revolverul cu care sa-si suprime viata:



Chiar procurorul a convenit la versiunea unui accident cu o pusca pe care o cerceta in birou Numai matusa dumitale, eu, medicul legist si procurorul am stiut intamplarea Tatal dumitale s-a sinucis cu revolverul pe care i 1-a trimis iubita lui anume".



Gelu o cunostea indeajuns de bine pe aceasta Nora si informatia lui Sinesti il lasa incremenit": Tata s-a sinucis pentru actrita aceea vulgara si fara talent? (Se frange, cade iar in fotoliu".) Un sinucigas va fi si poetul George Demetru Ladima din acelasi roman, Patul lui Procust, nu chiar neaparat din pricina Emiliei celei vulgare, totusi.) in sfarsit, acelasi Sinesti arunca in balanta argumentul cel mai tare, cum ca, in calitate de ministru al justitiei, ar putea sa imbunatateasca in chip substantial conditiile de detentie a liderului socialist al muncitorimii Petre Boruga, eventual chiar sa-1 elibereze. (Dramaturgul are grija ca intr-o scena anterioara a 2-a din Actul II, Tabloul IV sa ne infatiseze ingrozitoarea stare a detinutului nevinovat si a familiei sale, sub ochii lui Gelu Ruscanu si ai lui Praida care il vizitasera la inchisoare insotit de Mihai, copilul de numai 10 ani al lui Petre, instruit sa spuna tatalui ca mama, sotia ocnasului care de fapt il parasise casatorindu-se cu altul nu putuse veni, fiind bolnava. Este o scena dintre acelea pe care nici un Voitin de trista amintire, din cati cunoastem in epoca proletcultista, n-au fost in stare sa descrie: grozaviile" cu schingiuiri pe care le construiau dramaturgii preferati ai comunismului in legatura cu viata din inchisori a luptatorilor din ilegalitate ai partidului nu le-a crezut nici un spectator sau cititor cat de cat inteligent si cultivat.) Praida, tovarasul" de lupta si cel mai de nadejde al lui Gelu, confidentul sau definitiv, considera ca momentul trebuie folosit bineinteles cu consultarea conducerii partidului pentru eliberarea lui Boruga. Dar Gelu este un Saint-Just cum il poreclesc cei apropiati care considera dreptatea mai presus de orice, nu numai absoluta, dar chiar inumana", de o abstractiune de-a dreptul terorizanta, pe deasupra chiar a intereselor partidului socialist si a sacrei lupte pentru o viata mai buna a muncitorilor. Pana si un prim-procuror, venit la redactie sa ia apararea poetului de mare talent, Ion Zaprea, divulgat in ziar cu unele mici ilegalitati ce ar fi facut, ramane uimit de inflexibilitatea lui Gelu:



GELU (linistit, de neinduplecaT): in fata legii nu sta Ion Zaprea, sta Vasilc Constantinescu (Zaprea era un pseudonim literar, n.n.).

PRIMUI.-PROCUROR (uimiT): Dumneavoastra vorbiti in numele legii? Mie imi vorbiti asa? Iata o situatie paradoxala

GF.I.U: Nu c deloc paradoxala Nu e vorba de Legea dumneavoastra, pentru care nu avem prea multa stima, cum nu e vorba de dreptatea dumneavoastra, pe care o cunoastem Este vorba de cu totul altceva, mai pe deasupra. Situatia vi se pare paradoxala, fiindca nu ne cunoasteti si deci nu ne intelegeti Legile pe care le stiti si dreptatea aceea sunt dupa chipul si asemanarea dumneavoastra sunt omenesti Noi urmarim legea pura si ideea de dreptate insasi Legea este in noi Dreptatea asta nu are privilegiati []. Nu depinde de noi. Dreptatea este deasupra noastra si e una pentru toata lumea si toate timpurile []. Toata puterea noastra de a spune ceea ce spunem vine din constiinta acestei dreptati absolute Un singur caz de exceptie ar anula-o, precum daca o singura data doi si cu unu ar face patru toata matematica ar fi nula."

(Actul II, Tabloul VIII, Scena 1)



Cand, in scena urmatoare, intervine Praida si-i atrage atentia ca totusi ar fi nedrept sa sacrificam un poet de talent moralei burgheze, in numele unei dreptati inumane", Gelu ridica din umeri cu nedumerire si spune: Cum ar putea fi altfel? /PRAIDA (surprinS): O dreptate absoluta? / GELU (cu o privire liniara): Cum ar putea sa fie dreptatea daca nu absoluta?" In continuare, in aceeasi scena, lucrurile se lamuresc definitiv (la nivel teoretiC): Praida este un om cu picioarele pe pamant, un pragmatic, considerand ca drept este tot ceea ce slujeste cauza pentru care luptam cauza muncitoreasca Numai cauza e mare"; Gelu Ruscanu ramane uimit de acest chip ilogic, negeometric de a gandi si are aceasta replica memorabila: Dumneata asezi partidul deasupra dreptatii" dupa care eroul, cum arata indicatiile de regie (foarte laborioase, ca in tot teatrul lui Camil Petrescu, de unde imposibilitatea lor de a fi montate scenic, scriitorul situandu-se printr-asta in vecinatatea prozei de analiza), ramane incremenit". Cu toate acestea nimeni nu se indoieste de lupta lui sincera alaturi de cauza muncitorilor:



GELU: Cu alte cuvinte, pentru dumneata, dreptatea e in functie de interesele muncitorilor?

PRAIDA: Daca nu e asa, atunci ce poate fi dreptatea? O simpla abstractie?

GELU: Nu nu tovarase eu lupt pentru cauza muncitoreasca si ii sunt devotat atat de mult numai si anume fiindca socot ca dreptatea este cu ea. Mi-as da viata pentru muncitorime, numai si numai pentru ca ea este sub steagul dreptatii si nu dimpotriva Am socotit totdeauna ca dreptatea e absoluta. Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea insasi."



Ajunsi in acest punct, este cazul sa spunem ca interpretarile date piesei si personajului lui Camil Petrescu, in critica oficiala si in scoala regimului totalitarist-comunist, au facut din Gelu Ruscanu o victima" a idealismului platonician, filtrat prin filozofia fenomenologiei husserliene (din carti precum: Philosophie als strenge Wissenschaft = Filozofia ca stiinta exacta, 1911 sau Ideen einer reinen Phanomenologie und phanomenologischen Philosophie Allgemeine Einfiihrung in die reine Phanomenologie = Introducere in fenomenologia pura, 1913, consultate si studiate asiduu de catre Camil Petrescu, cu efecte adanci nu numai in ceea ce el scrisese asupra doctrinei Substantei", dar in intreaga-i opera si cu deosebire in teatrU). Gelu Ruscanu este, s-a spus, intelectualul ratacit printre liderii muncitorimii, neagreat de aceasta, privit cu suspiciune chiar, cum spusese insusi Lenin (un intelectual" dar, si el, vazut ca atare, dupa moartea-i, de catre Stalin, cum bine se stiE). Intelectualul, filozoful dreptatii absolute, ar fi un visator aberant, periculos, cuprins de iele" (citeste, in limbaj husserlian, esente", eidoS), cum este pus sa ne informeze celalalt tovaras" al sau de lupta de la Dreptatea sociala, cumva cinicul" Penciulescu, cel care il poreclise Saint-Just pe eroul principal al piesei:



PRAIDA (examinandu-si pipa, raspunde lui GelU): Nu te supara, tovarase. E pentru prima data cand parca s-a intors in mine ceva, ca o umbrela rasucita de vant Caut si nu gasesc ce ar putea fi o dreptate AĞinumana".

PENCIULESCU: Dar tocmai asta e Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori pe pamant. Asa sunt ielele pedepsesc Nu le place sa fie vazute goale de muritori. A fost odata un grec, unul Platon, care pretindea ca a vazut ideile pure, si de la grecul acesta au venit toate nenorocirile din lume. A fost si un frantuz, Robespierre

GELU (cu o ardere interioara): Atunci, e foarte simplu Ideile n-au sa dispara niciodata

PENCIULESCU: Amin"



Asadar, s-a cautat a se vedea o greseala intelectuala" si deci mic-burgheza? in faptul ca Gelu Ruscanu este adeptul dreptului natural, etern, imuabil, decurgand din insasi natura omului, idee la care aderau filozofii antichitatii. Cand de fapt, de este sa coboram cu picioarele pe pamant, sa fim pragmatici si eficienti, cata sa luam partea a ceea ce se cheama dreptul pozitiv, cerut de necesitatile convietuirii oamenilor in societate. Asa este! Insa, pe de alta parte, se stie prea bine ca negandu-se legitimitatea dreptatii absolute, punandu-se, cum spune Praida, interesele partidului si clasei muncitoare pe deasupra" dreptatii (caci una e teoria si cu totul alta e practicA) s-a ajuns la ingrozitoarea dictatura comunista din care abia putem iesi acum. In numele acestei vulgarizari a teoriei lui Praida asupra dreptului s-au comis cele mai infioratoare crime din intreaga istorie a omenirii, lucru ce s-a petrecut chiar in secolul nostru, sub ochii nostri.



Cuprins de iele", Gelu Ruscanu ramane tot atat de dur chiar cand Serban Saru-Sinesti contrapune dictonului Pereat mundus, fiat justitia celalalt adagiu latin, de sens contrar, s-ar putea zice:



Salus rei publice (sau: salus populI), suprema lex, adaugand: sau cum va place dumneavoastra Mantuirea cauzei obstesti este suprema lege" (finalul Scenei 2, Actul III, Tabloul X).

Se intelege, situatia limita, teribila dilema in care Camil Petrescu isi pune eroul lasandu-1 sa fie absolut constient de tot ce se intampla cu el: Cata luciditate, atata drama" este chiar deviza scriitorului nu se putea rezolva decat prin sinucidere. Conducerea de partid este de parere ca scrisoarea care ar fi dus direct in puscarie pe ministrul justitiei sa nu fie data in vileag, spre a se salva de la moarte sigura unul dintre conducatorii miscarii. Auzind vestea (si putandu-se totusi impotrivI), Gelu Ruscanu devine inert sufleteste, nu zice nici da nici ba, de fapt aproba totul, cu indiferenta, cu o lehamite metafizica. Hotararea lui a fost luata. La mijloc intervine, atarnand greu in balanta, si convingerea ca iubirea absoluta" nu este posibila. Iata cateva franturi din replicile lui in scena finala a piesei: O iubire adevarata inseamna sa nu poti gandi contrariul ei Cand te iubeam nu-mi puteam inchipui viata mea fara tine nici pe lumea cealalta Nu pot gandi ca trei si cu patru sa nu faca sapte nici macar intr-un mod ipotetic"; Doi insi care se iubesc cu adevarat nu mai sunt oameni". in dragoste, dupa el, dupa Gelu Ruscanu, nu se poate admite greseala: Aici nu se poate AĞreparaAğ nimic Faptul insusi ca nu intelegi ca iubirea nu poate admite greseala imi explica si ceea ce ne-a adus unde suntem.Ti-am spus ca iubirea e un tot sau nimic O greseala nu are sens aici Daca intr-o pagina intreaga de calcul, un inginer a zis o singura data trei si cu patru fac opt, tot calculul este nul si podul se prabuseste"

Trecand acum la o alta ordine de idei, vom spune ca piesa nu e spectaculoasa decat prin incordarea de idei pe care o presupune. Si aceasta explica putinatatea reprezentarilor pe scenele teatrelor noastre inainte, dar si dupa razboi, a operelor celui mai mare dramaturg roman de dupa Caragiale. O gasire" inspirata din Hamletul shakespearian daca nu cumva acele husserliene Wesensschauen" (intuitii ale esenteloR) au aici un rol inca mai important, stiut prea bine fiind ca autorul nu sacrifica nimic in favoarea spectaculosului formal este scena mortii lui Grigore Ruscanu vazuta de fiu (dar si de public, precum fantoma de pe terasa castelului de la ElsinorE) tot timpul, ca si reala, nu insa si de Maria, care era de fata, scena petrecuta cu numai putin timp inainte de apasarea pe tragaciul revolverului cu care eroul, un suflet tare" (Sinuciderea este o demonstratie de forta", ii spune el MarieI) isi ia viata:



(Se intuneca incet, incet, pana cand scena e cu totul in intuneric. Apoi se lumineaza un singur colt din biroul tatalui din 1894 O canapea pe care el sta culcai, o etajera scurta, scunda, patrata ca o masuta, cu cateva carti si o cutie de tigari jos, iar deasupra o fotografie, serviciul de cafea, un revolver. Un fotoliu alaturi. Grigore Ruscanu e imbracat in haina de casa, figura este aceea aratata de portretul din redactie. E adancit pe ganduri, nervos. In tot timpul cat dialogul dintre cei doi continua in intuneric, Grigore Ruscanu va trai din nou in mintea lui Gelu ultimele sale clipe. Sunt aproape aceeasi fiinta ca trasaturi si ca gesturi, cu deosebirea usoara a varstei si a mustatii moi si matasoase. Dupa catva timp se scoala de pe acea canapea joasa, isi toarna cafea din cana filtrului, se aseaza in fotoliu si incearca sa citeasca o bucata de vreme, dar se vede ca mai mult asteapta, pandind cu urechea in adancul noptii. E nervos, are strambaturi de sarcasm si dezgust. Nu poate sa citeasca si azvarle cartea. Priveste cu owccare duiosie fotografia Ramane iar pe ganduri Toata viziunea este paralela in structura ei cu dialogul de aici pana la indicatia ulterioara.)" (Grigore Ruscanu, in timpul ultimelor fraze, a ascultat in inima noptii, pandind; are o noua strambatura de dezgust si de dispret, renunta definitiv, respira greu, apoi lipeste parca visator si anesteziat revolverul de pieptul desfacut. O convulsie usoara. A tras si s-a prabusit intre canapea si fotoliu.)" (S-a facut lumina, dar Grigore Ruscanu va ramane pana la sfarsit asa, prabusit.) "



Si acum, dupa cateva minute, timp in care Gelu schimba un sir de replici (intrerupte de o scurta intrare in scena a vulgarei NorA), pe tema iubirii si a mortii, toate pe un ton ultimativ, iata si povestirea" (de fapt indicatiile privind jocul sceniC) sinuciderea fiului, perfect paralela, in idee, cu a tatalui:



GELU (vazut numai din partea ceastalalta, cat timp a vorbit cu ea si neobservat de ea, a scos revolverul, e cel incrustat cu sidef pe care i l-a adus cu doua zile inainte tot ea, si l-a lipit intai cu latul pe piept ca sai simta parca racoareA): Du-te, Marie, aseaza-le din nou la masa vietii Eu sunt prins in gura unui cleste de otel care ma smulge Nu doresc sa mai revin si nici nu pot reveni E cea din urma cea mai mare rugaminte nu face sa-mi sovaie mana Daca ma iubesti intr-adevar, du-te (Are o rasucitura convulsiva, apoi apasa hotarat, incet, pe tragator. Se prabuseste cu aceleasi gesturi ca si tatal lui, care a existat aici numai pentru el, la picioarele fotoliului. Din spate par la fel, ca si cand unul a murit de doua ori.)"



Rezonand, in final, privindu-i cadavrul cu dragoste frateasca, indurerat", Praida ne spune ca Gelu era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana astazi L-a pierdut orgoliul lui nemasurat"

Vorbe in doi peri, mai curand. Cine mai stie cum ar fi voit sa fie finalul acestei piese, in forul lui interior, Camil Petrescu cel adevarat si necorupt" de nenumaratii consilieri cei stateau permanent injur supraveghindu-1 (acesta e cuvantuL) cum scria Balcescu (drama izbutita, in buna masura, dar cu un final mutilat", eroului principal interzicandu-i-se sa pronunte pe patul de moarte, in ultimele clipe ale vietii, numele de Romania pentru ca pe atunci ne numeam R.RR.) si mai ales Un om intre oameni. Exista documente clare in acest sens.

De aceea, ziceam, Camil Petrescu a fost unul dintre marii scriitori romani cazut victima totalitarismului comunist, catre sfarsitul carierei sale, atunci cand si piesa de teatru Jocul ielelor, cu care incepuse, a fost terminata in ultima ei forma. Drama lui Gelu Ruscanu, ratacit printre luptatorii" pentru cauza clasei muncitoare este chiar drama lui Camil Petrescu, cel care in anii sai tineri vazuse, la randu-i ielele-idei":



Dar eu

Eu am vazut idei intaia oara brusc, fara sa stiu.

De dincolo de lucruri am vazut ideea

Cum vezi, cand se despica norii grei

Si negri

Zigzagul de argint al fulgerului viu.

Eu sunt dintre acei

Cu ochi halucinati si mistuiti launtric

Cu sufletul marit

Caci am vazut idei."

(Versuri publicate in Sburatorul pe anul 1920)



Se poate astfel spune ca intreaga opera a lui Camil Petrescu a crescut din si in jurul dramei Jocul ielelor, prima si ultima sa scriere, nu am putea sti si cat de exact dusa la bun sfarsit, la mijloc intrand zbuciumata viata a autorului, asemanatoate in anume privinte cu aceea a eroului sau, cu a tuturor eroilor sai.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.