Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Emilia Rachitaru - caracterizare :: Patul lui Procust de Camil PETRESCU



Camil PETRESCU Patul lui Procust
in personalitatea doamnei T., naratorul a intuit posibilitatile unei mari actrite si era incredintat ca ea poate realiza doua din indicatiile scenice impusei eroinei din Act venetian: vorbea "repede, cu pauze inteligente intre propozitiile frazei", in asa fel incat toate cuvintele "nu faceau parca decat sa repete ce au spus ochii". Invitatiei de a juca, doamna T. nu i-a dat curs. Nu dintr-un sentiment de neincredere in posibilitatile ei actoricesti, ci din oroarea de a aparea sub lumina reflectoarelor: "Lasa-ma, te rog, in magazinul meu de mobile Nu am nimic de aratat de pe scena lumii" -ii replica naratorului, "cu o rasfrangere cald interioara".

Prin contrast, Emilia Rachitaru vrea sa joace teatru. Convinsa fiind de inzestrarea ei fizica dorea cu disperare sa ajunga pe scena, ca si cum frumusetea singura ar fi fost suficienta. Aceasta nazuinta explica vanitatile ei de artista neinteleasa, desi lipsa de talent ramane invederata, iar frumusetea ei, o caracterizeaza Fred - era "caligrafica": "blonda, sau mai mult spalacita, grasuta si vulgara".

Tot Fred si-o aminteste dubland rolul unei actrite: articula fiecare silaba, facand-o sa vibreze ca un bob de fier intr-o nuca de metal"; comportamentul scenic era inadecvat: "Tinea umerii drept si nu ridica bratul decat pana la inaltimea lor"; se misca incet si maiestuos, desi rolul interpretat era al unei croitorese care "cauta sfioasa de lucru". in timp ce comenteaza scrisorile lui Ladima si evoca iubirile ei pasagere, spre a-l impresiona pe Fred Vasilescu, Emilia se prezinta singura, fara sa-si dea seama, drept o femeie de moravuri usoare, o "cocota vulgara"23. Relatiile ei amoroase sunt diverse; numerosi barbati din inalta societate o frecventeaza, cu mai mult sau mai putina asiduitate. Tanara profita de avantajele feminitatii pentru a obtine foloase materiale adiacente: bani, cadouri, invitatii in diferite localitati din tara.



Cultiva legaturile cu G. D. Ladima deoarece il considera un suport necesar carierii ei profesionale.



In cronicile teatrale, Ladima ii elogiaza "talentul" si tot el se straduieste cu obstinatie sa-i obtina un rol, oricare, indiferent in ce piesa. insa Emilia nu percepe intensitatea si nu sesizeaza dimensiunile iubirii lui: "Era un barbat bun, saracu Ma necajea el cateodata Dar ii parea grozav de rau Venea pe urma sa-mi ceara iertare Ce puteam sa fac? Mi-era mila de el Dar intelegea si el ca nu se poate altfel " Punctele de suspensiune dezvaluie dificultatea Emiliei de a caracteriza un comportament uman ce scapa intelegerii ei limitate.

Emilia, constata Fred Vasilescu, "vorbeste", dar "fara minte"; conversatia ei "jigneste"; ea nu discuta, ci palavrageste. Comunicarea este anulata de inaptitudinea de a gandi dincolo de interesele clipei si de realitatea imediata. Emilia este singurul personaj din Patul lui Procust care face greseli de exprimare. in limbajul sau, caracterizat prin varianta standard a stilurilor functionale, intalnim forme pleonastice: "Ea a coborat jos"; solecisme, dezacordul dintre subiect si predicat: "Pe mine m-a iubit foarte multi"; fenomenul de hipercorectitudine: "excrocule", abatere facuta de teama de a nu gresi, prin efortul de a se confrunta constient, dar mecanic, normelor limbii literare; alaturari dizarmonice de silabe." am intors capul ca eram grabita"; "Ce vrei sa faca fata?"; "Vine Valeria cu cafelele" etc.





Comportamentul Emiliei scoate la iveala si o rautate innascuta. Semnificativa ramane scena in care protesteaza vehement, fara a tine seama de prezenta lui Fred in camera alaturata - impotriva solicitarii verisoarei sale, probabil indreptatite: ii lucrase "doua rochii din nou si doua transformari". Cand "pramatia" i-a cerut banii pentru munca efectuata, Emilia s-a dezlantuit in invective: "Tine-ti morisca, madam, ca ti-o aduni de pe jos .. Ee cand mi-oi infige mainile in claia dumitale ti-o fac ondulatie permanenta".

Emilia primeste dragostea lui Ladima cu suficienta. Tot timpul il tine la distanta, cu sentimentul ca o incomodeaza si o plictiseste cu prezenta lui. intr-o zi cand Ladima o roaga sa nu iasa in oras, unde -banuia - se va intalni cu un alt barbat, il concediaza cu similara vulgaritate: "la asculta, domnule Ladima domnule Ladima si Emilia pune pe silaba doua un accent greu ca spatele ei, iar repetarea numelui o face cu o ironie sueratoare. Unde te trezesti, domnule? Dar ce, ai contact cu mine sa ma pisezi atat? [] Si pe urma i-am aratat usa, scurt te rog sa iesi"

"Nefericitul de Ladima - spune Ciobanoiu - a iubit cu o iubire nepermisa, de om descreierat, pe o femeie fara suflet, actrita, fire netrebnica".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.