Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






UNIVERSUL EPIC :: Patul lui Procust de Camil PETRESCU



Camil PETRESCU Patul lui Procust
Experienta devastatoare a iubirii

In cele trei scrisori ce deschid naratiunea, doamna T. reconstituie, lapidar, trei momente biografice. Adolescenta "cea mai frumoasa" din oraselul de povincie, s-a casatorit la optsprezece ani cu un tanar inginer si amandoi s-au stabilit in Germania. Au divortat si doamna T. a revenit in tara.

Evenimentele in care este implicata se desfasoara cincisprezence ani mai tarziu. Spre a-si castiga decent existenta, doamna T. a deschis un magazin de arta decorativa moderna si isi petrece o mare parte din timp studiind literatura de specialitate, pentru a-si perfectiona cunostintele profesionale Este aproape tot timpul ocupata; isi indeplineste munca si obligatiile de serviciu cu pricepere, daruire si constiinciozitate. Aceste amanunte le aflam tarziu, in ultimele pagini din caietele lui Fred Vasilescu.

Cu exceptia evocarii propriei adolescente, doamna T. nu vorbeste nimic despre sine si munca ei. isi prezinta doar interiorul locuintei: "un salonas" cu un divan si un mic birou, dormitorul cu alt divan, un tablou de Luchian, o masuta alba, cu veioza, pentru a citi noaptea; nici un covor pe parchetul lucios de stejar, nici o mobila de-a lungul peretilor albi, cu doua dungi aurii, fara draperii la ferestre pentru ca, dimineata, lumina sa navaleasca nestingherita in interior.

Relatarea relatiilor cu tanarul D. ocupa un spatiu privilegiat, dar intuim ca totul este un pretest, un voal asezat intre expeditoare si naratorul caruia ii este destinata corespondenta Dincolo de evocarea iubirii lui D. si reliefarea sentimentelor sale antonimice pentru acelasi individ: mila si dezgust, duiosie si atitudini contrariante (desi nu-i placea tovarasia "unor barbati mizeri ca infatisare, cu ghetele scalciate si cu mainile neingrijite", il ia totusi de brat pe D. si se plimba cu el pe cheiul DamboviteI), pulseaza propria-i durere sufleteasca.



La intrebarile disperate ale tanarului D:" nu pot face nimic ca sa ma poti iubi putin? E cu adevarat posibil?" - doamna T. retraieste un discret, dar autentic zbucium interior. Aceeasi intrebare, provocata de atitudinea incomprehensibila a enigmaticului X., ar putea sa o puna ea, dar nu o rosteste din pudoare

Memoria involuntara reactualizeaza secvente fulgurante ale timpului trecut: intalnirea cu X. in propria ei locuinta, intrarea "inflorita de bucurie" in garsoniera lui, trei zile "incomparabile in viata lui si a mea", la Sighisoara, "oraselul sasesc cu aspect medieval si de cetate". Si, candva, intr-un timp neprecizat a intervenit o ruptura. Tanarul X. nu a mai vrut sa o intalneasca. Motivele ii sunt nestiute. La inceput, s-a straduit sa caute cauzele posibile. Dar acum, atitudinea barbatului care lipsea de acasa la ora intalnirii, "cum de atatea ori a facut-o" in trecutul apropiat, era cu neputinta de explicat rational.

Scrisorile ne spun prea putin despre viata interioara a expeditoarei, dar reliefeaza doua modalitati comportamentale in fata unei iubiri refuzate: decenta prin care doamna T. isi ascunde suferinta si insistentele lui D., penibile pana la iritare, de a obtine un cat de insignifiant semn de bunavointa din partea tinerei femei, ce i se daruise totusi.

Urmatoarele nuclee epice expun alte doua atitudini antonimice: un barbat tanar, seducator, bogat, respinge, aparent irational, iubirea unei femei frumoase si inteligente; altuia, poet inzestrat, cu o evidenta vocatie de ziarist, insa fara resurse materiale sigure, dragostea ii este refuzata de o actrita mediocra. Fred Vasilescu are sentimentul ca va trebui sa se ridice pe o treapta superioara pentru a fi egalul doamnei T.; Ladima, dimpotriva, este nevoit sa coboare pentru a se apropia de Emilia.

Din rememorarile aleatorii, provocate de lectura corespondentei primite de Emilia Rachitaru de la G. D. Ladima, Fred Vasilescu reconstituie intalnirea cu doamna T. si evolutia relatiilor dintre ei. Tanarul voia sa-si mobileze garsoniera si apeleaza la serviciile doamnei T., directoarea magazinului "Arta Decorativa"; cucerit de cunostintele si priceperea ei profesionala, ii ofera cheile locuintei si ii cere sa o mobileze cum crede de cuviinta pana la o anume data. Doamna T. pune atata gust si pasiune in activitatea ei incat Fred a rugat-o sa ramana alaturi de el, sa bea impreuna un pahar de vin "pentru inaugurarea" locuintei, "ca parte integranta a acestui moment nou pentru mine Era asa de potrivita acestui interior aranjat de ea, incat mi se parea ca daca o sa plece, are sa plece sufletul casei" Si ea accepta, spre a intregi atmosfera de familie cu sufletul si cu trupul ei: "M-a impresionat gestul de a-mi da cheia - se explica -. Ceea ce tacusesi era dragut, iar lucrurile frumoase sunt putine daca le lasi fara raspuns e pacat"

Revelionul anului 1928 ii gasea despartiti "de un an si jumatate". in ciuda acestui fapt, Fred Vasilescu isi spunea ca nu poate lasa trecerea vechiului an si implinirea celui nou fara a face un dar doamnei T., singura fiinta "care ma interesa pe lumea asta"; ea, "care la inceput nici nu mi s-a parut frumoasa - isi motiva el gestul -, m-a facut sa descopar frumusetea".

Tanarul i-a daruit o bratara superba, a invitat-o la restaurant si doua saptamani au vizitat, "intr-o aiureala de fericire continua", toate expozitiile din Bucuresti, Dupa aceea, sub felurite si puerile pretexte, a refuzat sa o mai intalneasca. Fred Vasilescu a lipsit o luna de zile din tara, dar in fiecare zi i-a trimis o scrisoare de dragoste. La intoarcere, aproape intreaga luna aprilie a fost dupa-amiaza in magazin, fermecat de cunostintele ei, din cele mai diverse domenii de activitate, cu incredintarea ca isi desavarseste sensibilitatea artistica.

Intervine apoi un alt gest irational. Cand doamna T. ii propune sa se intalneasca spre a sarbatori aniversarea iubirii lor, tanarul o respinge iarasi, motivand ca asteapta "din moment in moment" o alta femeie. De atunci, se confeseaza, a inceput chinuitoarea lui tortura sufleteasca: "De doi ani - nota el in aprilie 1928 -, viata mea e un sir de contraziceri stupide, de hotarari mari, gesturi curajoase alternante, cu actiuni gratuite si greseli mici, infame, de o inconstienta care ma ingheata " in august a plecat la mare numai pentru a o vedea; aici a avut loc conflictul cu G. D. Ladima. in Bucuresti, revenea cu regularitate noaptea, in parcul Filipescu, privea fereastra apartamentului unde locuia doamna T. si plangea.

Fred a iubit-o pe domna T. tot timpul si nu a facut un secret din dragostea lui. La mare, toti cunoscutii stiau ca e indragostit; lui Ladima ii marturiseste ca o iubea de patru ani. in ciuda evidentei atractii pe care doamna T. o exercita asupra lui, dupa cateva luni de mistuitoare iubire, Fred isi impune o atitudine distanta, refuza sa o mai intalneasca, desi tot timpul sufera ingrozitor.

Tanarul nu marturiseste niciodata motivul rupturii relatiilor cu femeia iubita El ofera receptorului cateva informatii, toate lacunare in ultimele zile ale lunii decembrie 1927, inaintea revelionului, afirma, lapidar, ca erau "certati", fara sa adauge nimic altceva. in aprilie 1928, dupa aproape patru luni de "iubire rarefiata", decizia doamnei T. de a relua relatiile anterioare este respinsa cu un "gest disperat", de necuviincioasa asprime "Va pretuiesc nesfarsit ca inteligenta si-mi place prezenta dumneavoastra dar nu ma interesati ca femeie".

Altadata, face aluzie la un secret inavuabil, nerelevant de asemenea. in noaptea cand Ladima l-a intalnit in parcul Filipescu, Fred, afirma, ar fi dorit din tot sufletul ca ziaristul acela sa-l intrebe ceva mai mult, ca astfel sa-si "descarce" sufletul: "Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care era cancerul vietii mele, care ma face sa fug de o femeie iubita".

Alte informatii sugereaza-cum observa Nicolae Manolescu - o rezerva "de natura psihologica". Fred nu vrea sa devina sclavul robit de patima al doamnei T. si isi sacrifica pasiunea "pe altarul vanitatii"18 Vanitatea este o trasatura temperamentala a individului ce isi atribuie calitati pe care nu le are, ceea ce nu este cazul aici.

Ov. S. Crohmalniceanu considera adevarata cauza a rezervei lui Fred Vasilescu provocata de un "coplesitor sentiment de jena", generat de surpriza descoperirii in persoana doameni T. a unei fiinte superioare, dupa ce, la inceput, a considerat-o o faptura umana "oarecare" : "Am uneori ameteala -se destainuie Fred - ca si cand as fi trecut pe langa un pericol, la gandul ca am avut curajul sa fiu inconstient de natural langa o asemenea femeie".

Complexul de inferioritate trait de Fred Vasilescu nu se rezolva prin depasirea stadiului deprimant, ci se adanceste. Inconstientul -constata C. G. Jung - "nu este capabil doar sa doreasca, ci si sa-si suspende propriile dorinte"20 Asa se explica de ce permanenta evaluare negativa de sine a tanarului a favorizat aparitia in structura lui comportamentala a unor ingrediente perturbatoare. El traieste eronata convingere ca iubirea pentru domna T. reprezinta o aspiratie absurda^ cu neputinta de realizat. Tulburarea echilibrului psihic il determina sa traiasca o continua panica interioara si tanarul se retrage din fata situatiei conflictuale aparent inextricabile.

Prin revers, Fred Vasilescu incepe sa-si reconstruiasca persoana pe cale regresiva, inlaturand treptat, dar definitiv, asteptarile si sperantele initiale. Cu o luciditate inspaimantatoare, analizeaza fiecare gest al lui si al ei, cauta semnificatiile polisemantice ale unui cuvant si intelesurile ascunse ale enunturilor sintactice, ingustandu-si permanent campul perceptiv. Reductia aduce cu sine resemnarea in suferinta si tanarul are incredintarea ca singura conduita posibila o reprezinta evitarea fiintei iubite, atitudine ce ii provoaca o permanenta suferinta nevrotica.



Oricum, nu vom cunoaste niciodata adevarul. Taina lui Fred Vasilescu, mediteaza naratorul, "merge poate in cea universala, fara nici un moment de sprijin in adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un atluent urmeaza legea fluviului".

Prin contrast cu Fred Vasilescu, tanar monden, sportiv, cu un corp frumos proportionat, Ladima, un barbat de treizeci si cinci, patruzeci de ani, are o infatisare desueta: inalt, slab, "cu ochii rotunzi si orbitele mari, adancite cu o mustata de sergent-major si carare de frizer". insa pe amandoi ii apropie pasiunea prin care iubesc.

Meteorica existenta a lui G. D. Ladima este realizata prin doua linii conflictuale. Cea dintai este recreata de Fred Vasilescu, din cunoasterea directa a gazetarului in perioada redactarii ziarului Veacul. Nu banuia ca este si poet; abia dupa sinuciderea ziaristului a aflat cu "uimire" din presa "ca despre un geniu neinteles".

Scrisorile catre Emilia - gandeste Fred -contureaza o iubire imposibila:" ceea ce e penibil e ca un om ca Ladima poate sa scrie unei astfel de femei, fara sa se gandeasca, nici o clipa, ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite".



Romancierul a realizat prin aceasta actiune o dubla miscare epica. Scrisorile lui Ladima dezvaluie o stare afectiva reala, deosebit de intensa si stabila, pe care romancierul o dezvolta contrapunctic, asezand intre scrisorile citite de Fred , articolele lui Ladima, pentru a face mai evidenta structura sufleteasca a personajului. in ciuda aparentelor, comenteaza tanarul Vasilescu, epistolele trimise Emiliei "sunt asa cu intorsaturi de scriitor", au "un aer degajat de om care nu prea pune la inima". Emilia amplifica problematica textelor prin comentariu, exagerand cu buna stiinta pasiunea lui Ladima.

Cu un effort continuu, folosindu-se si de avantajele profesiunii, Ladima se straduieste sa-i construiasca tinerei cariera teatrala. Vorbeste cu regizorii, insista sa i se dea un rol cat de neinsemnat, roaga actritele sa-i accepte dublura, solicita sprijinul dramaturgilor ca un anume rol sa-i fie incredintat, participa la premiera, se bucura de "succesul" ei, este emotionat cand o colega, printr-un gest de reciprocitate, ii arunca flori pe scena; comenteaza si ii elogiaza in cronici teatrale "jocul" pe scena, creand imaginea unei actrite talentate. incearca sa-i cultive educatia artistica si o "poarta", spre plictiseala ei, "pe la expozitii".

Este cu neputinta de crezut ca G. D. Ladima sa nu fi sesizat lipsa totala de talent a tinerei "Emy". Nu intamplator, cand ii propune casatoria, ii sugereaza stabilirea undeva la tara. Fred Vasilescu a asistat intamplator la "premiera" ei:" intr-o piesa moderna, omeneasca si simpla, intr-o atmosfera de intimitate, ea s-a apucat sa urle ca o disperata".



Iubirea dintre cei doi evolueaza sinuos. Ladirna, crede nu fara temei Fred Vasilescu, "se amagea cu oarecare luciditate". Tarziu, el insusi renunta: a idealizai o femeie inferioara care nu-i merita dragostea: "Emy, ceea ce simt pentru tine - fi scrie el in penultima scrisoare - nu e nici dragoste nici ura E ceea ce simte somnambulul pentru luna incolo nimic". Abia acum realizeaza cat de compromitatoare sunt scrisorile pe care, imprudent, i Ie-a trimis si incearca, fara succes, sa le recupereze.

Romancierul a adaugat personalitatii lui Ladima o dimensiune enigmatica pe care Fred Vasilescu nu izbuteste sa o descifreze. Procurorul ce i-a anchetat sinuciderea a gasit o scrisoare adresata unei doamne pe care, probabil, "o iubea de ani de zile, cu un soi de deznadejde inabusita". El personal, a discutat cu doamna respectiva, dar ea "avea aerul ca nu stie ca nu pricepe absolut nimic". Realmente naucit, Fred Vasilescu afla numele misterioase destinatare: doamna T!

" dragostea mea - scris Ladima - s-a miscat in apropierea dumneavoastra ani de zile, nestiuta ca o felina domestica" Iubirea aceasta a constituit materia celor trei volume de versuri si "insasi procesul nasterii lor"; totusi, constata mahnit semnatarul, "versurile mele nu v-au spus nimic, pentru ca ele nu vorbesc niciodata de dragoste, dar substanta lor era, toata, iubirea aceasta eterata "



Aspecte ale realitatii social-politice

"in sens strict" - preciza Carnii Petrescu intr-un interviu imediat dupa aparitia cartii -actiunea romanului are loc intr-un pat. insa pe cale de amintire si documentare, urmareste realizarea unei ambiante care imbratiseaza viata literara, gazetareasca, politica si financiara asa cum era -de altfel - si Ultima noapte al carei spirit il continua "

Printr-un lant de episoade in care sunt angrenate principalele personaje ale romanului, Camil Petrescu recreeaza moravurile politice ale epocii, dezvaluie mecanismele presei si activitatii gazetaresti, infatiseaza culisele vietii sociale si patrunde dincolo de usile inchise ale marilor intreprinderi si institutii financiare, realizand o imagine artistica inedita si autentica a societatii romanesti interbelice.

Cu ajutorul acestei actiuni secundare, romancierul aseaza dramele traite de personaje intr-un spatiu determinat: orasul Bucuresti si, intr-o secventa temporala distincta, situata intre anii 1922-1932. impotriva lui Nae Gheorghidiu, industrias, bancher si om politic influent, se dezlantuie o violenta campanie de presa. Un cunoscut pamfletar al epocii il critica vehement pentru coruptie, afaceri veroase si contracte scandaloase Acuzatiile repetate compromiteau partidul liberal, de aceea, la remanierea guvernamentala din august, Ion Bratianu a decis excluderea lui din cabinet.

Pentru a-si reconstitui imaginea publica,Nae Gheorghidiu a avut ideea editarii unei gazele finantate de Tanase Vasilescu Lumanararu; nici unul nu aparea proprietar; doar la Tribunal, ziarul fusese inregistrat pe numele celui de al doilea. La Sugestia lui Fred, directorul cotidianului a fost numit G. D. Ladima.

Sub conducerea lui, Veacul a obtinut un succes fulminant. Sprijinit pe un impresionant material documentar, Ladima redacta mai toate articolele, aborda probleme de interes general, cu o cutezanta naucitoare; frazele ii erau impregnate de revolta interioara si o sinceritate infriguranta, ca si cum fiecare aspect al realitatii inconjuratoare il privea personal, iar concluziile atat de evident convingatoare, incat acaparase atentia publicului.

Ziarul a dezlantuit la randul sau o campanie "salbatica", dupa cum o caracterizeaza Fred Vasilescu - impotriva celui ce era considerat un temut pamfletar, in consecinta, nu numai ca toate criticile au incetat, dar Nae Gheorghidiu a inceput sa inspire teama deopotriva adversarilor si propriilor membri de partid. Cu exceptia familiei Bratianu, comenteaza Fred Vasilescu, Ladima "ataca acum intreaga clasa conducatoare". Un articol incendiar, in care denunta "scandalul nemaipomenit al furniturilor de carbuni pentru calea ferata" provoaca furia lui Gheorghidiu. Tanase ii cere sa fie mai concesiv, dar Ladima isi da demisia: "Eu sunt un om care ocrie - isi motiveaza el atitudinea - si daca nu scriu ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel".

Fred Vasilescu il determina sa revina asupra hotararii si obtine fagaduiala "ca in chestia aceasta a carbunilor va amana campania pentru mai tarziu". Ladima si-a respectat promisiunea facuta, dar a continuat sa scire ca si cum ziarul era al lui, fara a se gandi o clipa ca astfel contrazicea intentiile proprietarilor.

Reluand exemplul marilor clasici, Camil Petrescu a introdus in articolele lui Ladima o problematica perena, ce isi dezvaluie dupa sapte decenii de la aparitia cartii actualitatea stringenta. Cu o ironie ucigatoare, Ladima denunta pretentia fabricilor de gheata ca statul sa le cumpere gheata in timpul iernii, fiinca altfel "vor fi nevoite sa inchida, lasand pe drumuri pe lucratori". O critica vehementa era indreptata impotriva bancilor "parazitare". Multe aveau imobilizate "in polite dubioase, sume mari de foarte multe milioane", imprumutate "prietenilor politici", "bani dati cu intentia sa nu mai fie achitati vreodata si care nu erau in realitate decat plata unor servicii pe care acestia le faceau, cand erau la putere, bancilor si industriasilor lor. Acum acestea incercau sa treaca statului, rand pe rand, aceste A«portofolii dubioaseA».In discutiile cu oamenii politici veniti la redactie, Ladima surprinde alte aspecte: "Nu e banca fara zece economisti improvizati directori, cu birouri americane, cu zeci de dactilografe": in intreprinderile de stat, cativa excroci, care formeaza "un consiliu de administratie" jefuiesc statul, prin salariile lor enorme, cu un miliard anual. Statul este sarac, "pentru ca nimeni nu-si plateste impozitele", cu exceptia celor mai saraci. Bancile si intreprinderile lucreaza "cu doua randuri de registre": fraudele directe, evaziunile fiscale "vor narui statul romanesc". Marea industrie, prin "jocul taxelor vamale protectioniste, mai jefuieste pe consumator inca de vreo opt, noua miliarde anual. in schimb, nu stiu daca doua-trei industrii platesc impozite".

Asemenea lui Caragiale, Camil Petrescu intuieste elementele adecvate ce definesc particularitatile specifice momentului social-istoric. Discutia colocviala dintre sotii Popescu, in nuvela Doua loturi, de pilda, era sintetizata de Caragiale printr-o fraza cu valabilitate permanenta: amandoi "vorbeau in tihna despre cum se scumpeste viata din zi in zi". intr-o alta etapa de dezvoltare economica a tarii, Camil Petrescu reliefeaza coruptia generalizata, provocata de ingerintele partidelor politice in viata financiara. Analogia cu situatia economico-politica a ultimului deceniu din Romania secolului trecut nu poate scapa nimanui.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...