Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...




TEORETICIANUL ROMANULUI ROMANESC MODERN :: Patul lui Procust de Camil PETRESCU



Camil PETRESCU Patul lui Procust
Creatorul romanului romanesc modern nu este Liviu Rebreanu, cum sustine manualul scolar, ci prozatorul Camil Petescu. Scriitor cultivat, redactandu-si romanele in aceeasi perioada temporala cu Hortensia Papadat Bengescu, Mircea Eliade, Anton Holban, Virginia Woolf, W.Faulkner, Camil Petrescu si-a expus conceptia despre roman in eseul devenit celebru, Noua structura si opera lui Marcel Prousi, aparut initial in Revista Fundatiilor Regale, in noiembrie 1935, si inclus in volumul Teze si antiteze, 1936.

Captivat de creatia romancierului francez, prozatorul roman considera fara ezitare, in cautarea timpului pierdut romanul care a tulburat cel mai adanc constiinta literara a lumii", iar pe autorul lui un deschizator de era noua, poate tot atat cat Balzac insusi". insa ideile dezvoltate in acest studiu sunt atat de personale si de individualizate, incat singura posibila eroare imputabila autorului este aceea de a aseza numele romacierului francez in titlul studiului sau; procedand astfel, pare sa reduca romanul modern exclusiv la opera lui Marcel Proust

Insistenta pusa de Camil Petrescu in abordarea teoretica a poeticii romanului a creat impresia ca Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul lui Procust ar fi fost scrise din dorinta, mai mult sau mai putin constienta, de a exemplifica pro-pria-i conceptie critica. Ideea a exprimat-o, sub forma unei interogatii dubitative, G. Calinescu in Istoria literaturii romane : teoria este forma generala a spiritului sau productiv anticipand fapta, ori dimpotriva, opera este mai mult un act de demonstratie, de ilustrare a teoriei?"9 insa creatia si reflectia critica nu sunt disjuncte. Teoria reflecta gradul de intelectualitate al scriitorului si multi romancieri romani: Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Anton Holban, sau straini Henri James, Virginia Woolf, E. M. Foster, Angus Wilson s.a. au meditat asupra tehnicii romanului. La Camil Petrescu, procesul de elaborare al romanelor si de construire a sistemului critic se cristalizeaza paralel, ideile se gasesc diseminate in forma bruta in articolele si interviurile acordate, majoritatea, intre anii 1926-1933. Pe de alta parte, sfera preocuparilor teoretice si capacitatea speculativa sunt mult mai ample, deoarece Camil Petrescu, asemenea lui Mircea Eliade, are o vocatie teoretica identic de pronuntata ca si aceea creatoare.





Noua structura"

Notiunea de structura" epica, inteleasa ca asezare a elementelor operei intr-o totalitate solidara, intr-un raport de interdependenta intre intreg si partile lui componente, ce ofera operei o identitate destincta, o intalnim indata dupa primul mare razboi la E. Lovinescu, la Lucian Blaga si la Mihail Dragomirescu. in eseul sau, Camil Petrescu adauga substantivului structura" atributul noua". Procedand astfel, el sublinia ca are in vedere un alt tip de structura decat aceea traditionala. Prin noua structura", eseistul intelegea un nucleu de constituienti ce isi pierd partial sau isi modifica integral semnificatiile particularizante, absorbiti de un sens general, de un tot omogen si structural" Daca definitia data structurii in Teze si antiteze aduce o nuanta abia perceptibila fata de cea curenta, elementele si componente isi modifica total, in viziunea romancierului, functionalitatea estetica. intreprinzand un examen critic al modalitatilor narative traditioanle, Camil Petrescu observa prezenta unui raport disjunctiv intre structura veche" si noua structura" Desi ambele tipuri se armonizeaza prin prezenta unei unitati organice, ele se despart prin semnificatie si mobilitatea diferita de curinderea realitatii.

Structura veche" a romanului traditional a ramas anchilozata intr-o fixitate anacronica. Prin contrast cu dezvoltarea stiintelor si a gandirii filosofice, literatura epica autohtona respira un aer vetust. Sau, inversand termenii, stiinta si filosofia timpului nu-si au in Romania un roman corelativ. Pentru ca acest deziderat sa se realizeze este necesar ca epica sa fie sincronica structural filosofiei si stiintei", care au adancit cunoasterea realitatii si a fiintei umane. Indirect, eseistul surprindea o caracteristica esentiala a romanului autohton care, cu cateva notabile exceptii, ramasese, sub raportul problematicii general-umane, dar si al expresiei lingvistice la stadiul epigonic al romanului european din a doua jumatate a secolului a!XIX-lea.

Prin stiinta", Camil Petrescu se referea atat la disciplinele ce au ca obiect observatia fiintei umane, cat si la acelea ce studiaza aspectele particulare ale realitatii. Psihologia si psihopatologia (denominatia se refera la psihanaliza) au descoperit ca eul, nucleul personalitatii nu mai e o suma de senzatii", dupa cum versul ,fu e suma cuvintelor care-l alcatuiesc"; fiziologia si endocrinologia au demonstrat ca omul nu este o masina, ci un organism, larin fizica, s-au fundamentat sau sunt pe cale sa se cristalizeze relativitatea, teoria cuantelor si mecanica ondulatorie.

Prin filosofie", teoreticianul avea in vedere intuitionismul si fenomenologia, curente ale gandirii umane ce au valorificat dintr-o perspectiva fertila valorile neglijate de materialism si reprobate de marxism: intuitia, instinctul si inconstientul. Filosofia apropiata de ideea de structura" ramane, pentru Camil Petrescu, intuitionismul. Prin intuitie, concept dezvoltat in Eseu despre datele imediate ale constiintei, 1889, Henri Bergson definea aptitudinea constiintei de a descoperi, spontan, o solutie, ori esenta unei probleme sau a unui fenomen:..numim intuitie simpatia prin care ne transportam in interiorul unui obiect, pentru a coincide cu ceea ce are el unic si prin urmare, inexprimabil". Patrunderea in intimitatea constiintei ofera calea de acces in inima organicului, a existentei si a cunoasterii in absoluitatea ei. Punctul de plecare al acestei explorari este situat in profunzimile sinelui nostru si il putem descoperi cu conditia de a ne adanci in noi insine. Fenomenologia, studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, dezvoltata de ganditorul german Ed. Husserl, priveste dintr-o alta perspectiva structura deoarece, printre altele, propunea revenirea la intuitia originala a lucrurilor si a ideilor.

Noutatea tulburatoare adusa de stiinta si filosofie consta, in esenta, in relevarea cailor de acces in zonele instabilului si ale relativului, atat ale fiintei umane cat si ale realitatii. Consecinta imediata a acestui nou mod de a percepe lumea a fost, precizeaza Camil Petrescu, reorientarea atentiei asupra actului originar, promovarea fluidului, a devenirii sufletesti in locul staticului, a calitatii in locul cantitatii si mai ales descoperirea acelei impresionante solidaritati a momentelor sufletesti" ce aratau ca noua structura in psihologie se infatiseaza sub semnul covarsitor al subiectivitatii in locul obiectivitatii". in concluzie, stiinta si filosofia au modificat viziunea asupra fiintei umane, demonstrand ca nimic nu este stabil, ci relativ, ca lumea interioara a fiintei este mai complexa decat s-a crezut. Corelatia intrezarita de eseist sesiza un proces real de interdependenta si de modificari semnificative in interiorul mecanismelor artistice.

G. Calinescu a contestat valabilitatea generala a ideilor formulate de Camil Petrescu si a dezaprobat sincronizarea propusa intre literatura, stiinta si filosofia unei epoci, motivand ca sufletul uman e vesnic acelasi"10. insa in discutie nu era sufletul uman; el ramane vesnic" acelasi, dar se transforma, latent sau mai pronuntat, vitiunea noastra despre univers, se schimba modalitatile de cunoastere si investigatie, oferind alte perspective si noi mijloace de aprofundare ale aceluiasi suflet.

Elementele constitutive ale noii structuri

Noua structura" in vizuinea lui Camil Petrescu este alcatuita dintr-o succesiune de constituienti indispensabili pentru realizarea unui roman original si autentic.

Autenticitatea. Notiunea de autenticitate s-a format si precizat prin aluviuni semantice succesive Initial, Camil Petrescu i-a imprimat un sens predominant etic: una din normele constiintei morale este fidelitatea fata de sine insusi, consecventa prin care eul devine obiect de observatie interpretativa directa Apoi, ii adauga o valoare estetica: autenticitatea reprezinta o modalitate de existenta a obiectului", determinat de omogenitatea si interdependenta solidara a elementelor structurii; prin revers, acolo unde nu exista organizare, structura perceptibila, nu se afla nici autenticitate.

La arta autentica se ajunge prin doua soiuri de documentare: introspectiunea si observatia mediului cat mai obiectiv cu putinta". Introspectia presupune sinceritate, confesiune simpla, fara simulare si artificii si tocmai pentru franchetea netrucata Camil Petrescu elogia Amintirile colonelului Grigore Lascuteanu. Observarea obiectiva a mediului implica descoperirea in realitatea cotidiana a elementelor cu semnificatie general-umana, inlaturarea aprecierilor subiective asupra personajelor si a evenimentelor, dar impune si modificarea limbajului; in locul exprimarii emfatice, prozatorul introduce in dialoguri banalitatile cotidiene Aceeasi obiectivitatea este aplicata propriei fiinte: chiar cand vorbesti de durerile tale sa fii calm, ca si cand ai vorbi de dureri straine".



Substantialismul. Camil Petrescu asociaza frecvent notiunea de autenticitate, cat si propriile romane de epitetul substantial Patul lui Procust, afirma teoreticianul, este un roman substantial", in sensul unei reconstituiri prin cunoastere"; el presupune o experienta substantiala"; nu faptele infatisate au importanta, ci semnificatia lor. Altfel raman cu cea mai odioasa forma literara: realismul naturalist". Substantialitatea - reluata si in Doctrina substantei -ramane o calitate a creatiei ce presupune continua straduinta de perfectionare, prin prelungirea semnificatiei evenimentelor in absolut. Continutul substantei, gen-eral-uman, al operei constituie o garantie a adevarului si a inteligibilitatii ei in toate epocile istorice.

Anticalofilia. Dimensiune intrinseca a noii structuri, reactia anticalofila a izvorat dintr-un sentiment de iritare in fata conventionalismului si a artificialitatii excesive. Stilul frumos, numit calofil" nu poate surprinde realitatea constiintei: Scrisul frumos, doamna - afirma naratorul in Patul lui Procust - e opus artei. E ca dictiunea in teatru, ca scrisul caligrafic in stiinta". Asadar, calofilia este sinonima cu livrescul si inautentiul. in structura discursului epic, anticalofilia are doua consecinte immediate si de durata. in primul rand, oroarea de stil", de scriitura artistica", aferenta. Direct sau indirect, Camil Petrescu va elogia stilul sec, precis, nervos. El are cultul exactitatii si, dupa modelul Codului civil, des invocat, al ariditatii. in Arta prozatorilor romani, 1941, Tudor Vianu releva exactitatea aproape stiintifica in despicarea complexelor sufletesti tipice. intocmai ca moralistii clasici, dar, evident, in primul rand cu mijloacele de naratiune si prezentare ale unui romancier, analiza sa se aplica asupra marilor pasiuni umane, in care lamureste elementele constitutive, in treptata lor insumare, cu un adevarat spirit de geometrie"11.

O alta consecinta o reprezinta renuntarea la regulile traditionale de compozitie si retorica, fuga de mestesug". Naratorul isi va exprima emotiile exact cum Ie-a trait, fara a le modifica si fara a incerca sa le faca mai "frumoase". Acesta este idealul exprimat intr-o nota de subsol din Patul lui Procust: "Un scriitor e un om care exprima in scris cu liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectele neinsufletite. Fara ortografie, fara stil si chiar fara caligrafie".



Durata concreta Prin aceasta notiune introdusa de Henri Bergson in studiul Evolutia creatoare, 1907, se intelege perceptia subiectiva a timpului. in romanul traditional, timpul este considerat un cadru exterior, intre ale carui limite evoluau evenimentele si se consumau destinele. Marcel Proust a introdus in roman, cel dintai, durata concreta: perceput subiectiv, timpul se dilata sau se contracta, ora poate parea scurta ca o clipa, ori nesfarsita ca un veac, pe cand in timpul obiectiv, ora ramane aceeasi, indiferent de trairile eului psihologic. Eliberat de cronologie, timpul se desfasoara in functie de rememorarile fiintei, nu este nici linear, nici ascendent, ci are volutele imprevizibile ale vietii insasi, oferind romancierului o libertate de miscare ilimitata. in acest mod, timpul preferat al naratiunii devine prezentul indicativului, timpul adecvat memoriei involuntare. in capitolul intr-o dupa-amiaza de august, Fred Vasilescu citeste scrisorile lui Ladima de la ora 16 pana la zece si jumatate seara. Peste timpul real, se asterne durata concreta, prin care vocea naratorului recepteaza temporalitatea in derularea ei subiectiva pe o distanta de cativa ani, printr-o curgere de imagini traite si momente sufletesti calitativ diferite, in care spatiul si timpul se intretaie intr-un prezent continuu.

Memoria involuntara. in structura duratei concrete, isi continua Camil Petrescu argumentarea, in "fluxul constiintei mele, in acea curgere de ganduri, indoieli, imagini, nazuinte, afirmatii, negari absolute, intra si amintirile. Dar nu amintirile voluntare, reactualizate prin explorarea sistematica a stocurilor memoriei, ci numai amintirile involuntare, ce se insereaza intr-un anumit context de actualitate.

Spre a fi mai explicit, Camil Petrescu recurge la cateva exemple din care retinem unul. La intrebarea: "Cum se numeste regele Cretei?" raspundem automat cu ajutorul memoriei voluntare: "Minos!". Memoria involuntara reactualizeaza trecutul, imprimand o puternica coloratura afectiva amintirii: " cu totul altceva ar fi daca eu as fi trait gandul: AĞRegele Cretei se numea fvlinos. imi aduc aminte cand am auzit numele acesta. Nu de la un profesor, ci in mod ciudat, de la o fata bruna cu care priveam impreuna de pe vapor stancile insuleiAğ"

Lantul amintirilor involuntare este spontan si capricios, nedirijat de o anume intentionalitate, fiindca acest tip de memorie nu respecta nici o regula prestabilita. Ceea ce imprima coerenta si substanta memoriei involuntare, "singura care ne poate da realitatea concreta", este tonul afectiv, ce constituie "cimentul" operei.

Specificitatea creatiei lui Marcel Proust nu se reduce numai la elementele constitutive teoretizate de Camil Petrescu. Analizele ulterioare ale proustianismului, efectuate de Al. George in Semne si repere, 1971, Nicolae Manolescu, in Arca lui Noe, II, Ov. S. Crohmalniceanu in Cinci prozatori in cinci feluri de lectura, 1984, au reliefat valente si complexitati pe care, aparent incredibil, Camil Petrescu pare sa nu le fi remarcat. in realitate, prozatorul roman a selectat din poetica lui Marcel Proust numai acele modalitati ce au gasit ecou in gandirea lui estetica, deoarece intre cei doi romancieri exista o diferenta structurala ce coboara pana in zonele cele mai profunde! ale operei, rasfrangandu-se singular in creatia fiecaruia.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...