Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Eugen LOVINESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 31 oct. 1881, Falticeni - m. 16 iulie 1943, Bucuresti.

Critic literar si prozator.

Al patrulea fiu al lui Vasile T. Lovinescu, prof. (pe numele lui adevarat Vasile Teodorescu), si al Profirei (n. Mano-liu).

Gimnaziul la Falticeni, apoi "Liceul Internat" din Iasi (1896-1899), avandu-i prof pe A. Densusianu, J.-B. Hetrat, S. Mehedinti, M. Pompiliu. inscris la Univ. din Iasi (1899), o paraseste dupa cateva saptamani, mutan-du-se la sectia de lb. clasice a Univ. din Bucuresti. Audiaza cursurile lui T. Maiorescu si N. Iorga. Licenta cu o lucrare despre sintaxa latina (1903). Prof. la liceul din Ploiesti (1904-1906). Debuteaza in suplimentul literar al Adevarului (1904) si se face cunoscut prin foiletoanele publicate in Epoca (1904-1906), stranse in voi. Pasi pe nisip (I-II, 1906). Obtine titlul de dr. (in Franta, 1909) cu o lucrare despre Jean-Jacques Weiss et son oeu-vre litteraire (tiparita in acelasi an, cu o pref. de Emile Faguet); lucrare suplimentara: Les voyageurs frangais en Grece au XlX-e siecle (1909) cu o pref. de Gustave Fougeres. Colaboreaza la Convorbiri literare, Viata Romaneasca si, mai ales, la Convorbiri critice. Monografiile sale despre Gr. Alexandrescu (1910), C. Negruzzi (1913), G. Asachi (1921) indica interesul pentru zona clasicitatii. incercarile de a intra in ierarhia universitara, la Bucuresti, apoi la Iasi (unde e prof. suplinitor intre 1911-1912), din nou la Bucuresti (dupa primul razboi), se soldeaza cu esecuri amare. Publica foiletoane in Viata literara, Falanga, Flacara, Noua revista romana, Rampa, adunate in seria Critice. Editeaza magazinul ilustrat Lectura pentru toti (1918-1920) si rev. Sburatorul (1919-1922; serie noua, 1926-1927), patronand, pana la sfarsitul vietii, si cenaclul cu acelasi nume. Elaboreaza, pe bazele teoretice ale "modernismului", sintezele Istoria civilizatiei romane moderne (I-III, 1924-1925) si Istoria literaturii romane contemporane (I, II, III, IV, VI, 1926-1929). Dupa ce da o ed. definitiva a Criticelor (1925-1929), incepe seria Memoriilor (1932) si, paralel, ciclul romanesc Bizu (1932), romantand si episoade din biografia eminesciana (Mite, Balauca, 1935). in ultimii ani de viata, se dedica studiului mostenirii maioresciene: T. Maiorescu (I-II, 1940), T. Maiorescu si contemporanii lui (I-II, 1943-1944), T. Maiorescu si posteritatea lui critica (1943). LOVINESCU este, dupa T. Maiorescu, cel mai important critic roman: el repune analiza pe terenul autonomiei esteticului, fara a eluda totusi factorii istorici si rolul unui "spirit al veacului" (saeculum) in formarea curentelor si personalitatilor creatoare.



In formatia critica a lui LOVINESCU intra elemente de maiores-cianism si impresionism, dar criticul va face efortul de a se detasa repede de parintii sai spirituali. Pasi pe nisip (1906) si primele volume din Critice arata tendinta de a depasi rigorile criticii normative (maioresciene) si de a structura impresionismul. Mai tarziu va crea un concept (modernismul) suficient de larg pentru a primi si proza realista a lui Rebreanu, si poezia ermetica a lui Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu. De la inceput, LOVINESCU combate in spirit maiorescian dogmatismul samanatorist, lirismul excesiv, paseismul literaturii despre tarani, confuzia dintre estetic si cultural frecventa in scrierile multor ideologi din epoca. Deocamdata, LOVINESCU nu ofera un sistem de lectura, o metoda coerenta. El este un impresionist sceptic, intelegand prin impresionism o desfacere de rigorile dogmatismului si un mod mai decisiv de a ajunge la sufletul creatiei si deci la personalitatea scriitorului. Menirea criticii este "infatisarea grafica a fiintei morale". Influenta lui Faguet, Lemaitre, Anatole France se observa in scrierile de inceput ale acestui tanar clasicist care imbratiseaza fara rezerve cea de a zecea muza. El scrie despre tot si comenteaza, la inceput, orice ii cade sub ochi: Matilde Serao si Panait Cerna, Benvenuto Cellini si I. A. Bas-sarabescu, Antonio Fogazzaro si Vasile Pop, Contesa de Noailles si Mihail Sadoveanu, intr-un stil disociativ, fluent, agreabil la lectura. incepe, in 1915, seria revizuirilor literare si morale, si printre cei dintai care intra in discutie sunt Maiorescu si Dobrogeanu-Gherea. Revizuirile anticipeaza teoretic teoria mutatiei valorilor estetice, formulata in volumul al Vl-lea al Istoriei literaturii contemporane. Izbucnirea razboiului scoate, pentru moment, pe critic din fecunda lui solitudine si floretistul gratios de mai inainte recurge la arme mai adecvate. Scrie articole profetice, pamflete. Aparitia, in 1919, a revistei Zburatorul da lui LOVINESCU alt ritm de munca. Faza maturitatii lui incepe. Criticul are, acum, peste 40 de ani, si fotografiile din aceasta epoca ne prezinta un om bine cladit, cu o fizionomie distinsa de senator tanar, cu aer bonom, fara nimic agresiv in masivitatea trupului. Pare un dascal de provincie bine hranit, care nu a cunoscut inchisoarea voluntara a bibliotecii. Cu toate acestea, isi petrecuse tineretea in biblioteci, si cand viata lui se statorniceste, parasind salile publice de lectura, se instaleaza definitiv in biblioteca personala. Locuieste pe Strada Campineanu si, apoi, pe Bulevardul Elisabeta, unde primeste in fiecare dupa-amiaza, cu speranta ca va aparea marele necunoscut, poetul sau prozatorul care sa rasplateasca atatea ore zadarnicite in discutiile cu numerosii solicitanti. Viata intima ne ramane necunoscuta: nu stim daca omul a iubit sau nu, pe cine si cand, daca a trait clipe de descurajare, ca Maiorescu, pana a ajunge la pragul sinuciderii. O rodnica discretie invaluie tot ceea ce depaseste copertile cartilor. Cautand sa afle ceva in corespondenta, biograful ramane deznadajduit vazand ca si acolo este vorba tot de carti, de cursuri de literatura, de proiecte de lucrari si nici o insemnare mai intima. Dupa 1922, LOVINESCU trece la lucrari de sinteza, si cea dintai este Istoria civilizatiei romane moderne (1924-1925), in trei volume solid documentate. Criticul explica aici procesul de formatie si de evolutie a civilizatiei romane, din alt punct de vedere decat acela al junimistilor. La baza acestui proces s-ar afla legea imitatiei, potrivit careia societatile inapoiate suporta o fecunda influenta din partea celor avansate. E vorba de un proces in doi timpi: mai intai simularea si, in al doilea rand, stimularea. Tendinta este ca popoarele mici sa devina sincronice, sa ajunga adica, din urma, prin imitatie, popoarele aflate pe o treapta superioara de dezvoltare. Luata din sociologia lui G. Tarde (Les lois de l imita-tion), ideea imitatiei este aplicata la fenomenul romanesc, si din cercetarea actelor politice si culturale LOVINESCU deduce ca civilizatia romana moderna incepe in clipa in care patrund in Principatele Romane primele semne ale spiritului occidental. Societatea romaneasca intoarce atunci spatele inertiei orientale si, imprumutand formele, creeaza premisele pentru a aparea fondul. Fenomenul formelor fara fond, de care vorbesc junimistii, este, asadar, real, dar, spre deosebire de acestia, LOVINESCU il considera inevitabil si creator. Romania moderna, civilizata, cu drum-de-fier si constitutie, cu institutii de cultura si regim juridic, ar fi fructul acestui proces ce apare la inceputul secolului al XlX-lea si, cu toata opunerea claselor traditionale, evolueaza rapid, pana a ajunge, spre sfarsitul veacului, sa impuna imaginea unei tari intrate in ritmul de dezvoltare european. Burghezia este vehicoful acestor idei innoitoare, iar liberalismul reprezinta ideologia progresului pe vechiul pamant al parcalabilor. Junimistii, socialistii, mai tarziu poporanistii si samanatoristii s-au opus acestui proces, fatal in conditiunile noastre, de unde - observa LOVINESCU - lipsa de convergenta dintre dezvoltarea sociala si evolutia culturii. Aceasta din urma este, prin rezistenta fata de noile forme, in contratimp cu tendinta de evolutie a societatii. Acestea sunt, pe scurt, ideile lui LOVINESCU argumentate pe larg in Istoria civilizatiei. Lucrarea intampina, de la inceput, protestul specialistilor. Autorul este declarat amator, nepricepator in materie, si intinsa istorie trecuta la capitolul curiozitatilor "beletristice".

Altii o ignora, iar sociologii din cercul Vietii Romanesti o considera o replica "voluminoasa" la Spiritul critic al lui G. Ibraileanu. Cu acesta, LOVINESCU se intalneste, este adevarat, in cateva puncte, dar se desparte in numeroase altele. Sunt, fireste, discutabile multe idei in aceasta sociologie scrisa intr-un stil ce cucereste de la inceput si mentine treaza curiozitatea noastra pana la sfarsit, desi lucrarile de aceasta natura nu incita, de regula, spiritul la contemplatie. Exista, totusi, ca sa ne referim la una din ideile cartii, o traditie a progresului (sa-i spunem asa) in Tarile Romane, iar contactul cu Occidentul incepe ceva mai inainte. Penetratia ideilor revolutionare nu este, apoi, fara legatura cu aparitia factorilor stimulatori in campul social. O civilizatie noua nu poate aparea pe un teren gol, si, fiind vorba de civilizatia romana, trebuie spus ca ea s-a constituit nu prin negatia radicala a traditiei, ci prin integrarea ei. Preocuparea lui LOVINESCU este de a pune in acord evolutia sociala cu cea culturala, artistica, si punctul sau de vedere e ca aceste doua realitati se supun, deopotriva, legii sincronismului. Istoria literaturii romane contemporane (I-VI, 1926-1929), sintetizata, apoi, intr-un singur volum, urmareste consecintele acestei legi in literatura de dupa 1900. Sinteza se constituie in buna parte din materialul Criticelor (l-IX) reluate, acestea din urma, in mai multe editii. Se adauga puncte de vedere noi asupra autorilor si portrete critice pe care, sub latura morala, le va dezvolta in Memorii (I-III, 1932) si Aquaforte (1941). In acestea din urma, criticul urmareste formatia intr-un chip care surprinde prin luciditatea spiritului. E vorba, de fapt, de o opera delectabila de moralist. Ce izbeste de la inceput este scepticismul superior, ideea mai adanca a zadarniciei si constiinta foarte acuta (Aquaforte, mai ales) a mortii. O confesiune amara se constituie in aceste pagini pline, altfel, de verva, de ironie fina si atingatoare. Dupa 1930, preocuparile lui LOVINESCU merg, in afara memorialisticii, spre literatura propriu-zisa si spre istoriografia literara. Interesul pentru beletristica era mai vechi, si dupa drama ibseniana De peste prag (1906) urmeaza volume de nuvele, scenete, fantezii si romante, unele reluate sub diverse titluri (Aripa mortei, 1913; Comedia dragostei, f.a.; La/w, 1920; Viata dubla, 1927). Doua cicluri sunt, sub raportul valorii, de retinut; ciclul Bizu (Bizu, 1932; Firu-n patru, 1934; Diana, 1936; Mili, 1937; Acord final, publicat in Revista Fundatiilor Regale, 1938) si ciclul Emi-nescu, cuprinzand Mite (1935) si Balauca (1935). Cele dintai sunt, pana la un punct, opere autobiografice, in solitarul, inadaptabilul Bizu scriitorul marturisind a se prefigura pe sine. Materia epica de aici este aceea a nuvelisticii romane de la inceputul secolului, tratata insa cu mai mare luciditate estetica. Aceasta face ca faptele sa se organizeze intr-un simbol mai general, cum e acela al mortii sau al ratarii in iubire. In cele doua carti despre Eminescu sunt folosite documente, dar si numeroase legende in legatura cu viata sentimentala a poetului. G. Calinescu gasea cartilor meritul de a comunica profanilor documente rare, greu accesibile altfel. Este, in fapt, o negatie inteligenta, cordiala a romanelor si L., intelegand seriozitatea obiectiei si poate temeinicia ei, a simtit nevoia sa le apere. Sa recunoastem, oricate obiectii am avea fata de speta usuratica a biografiei romantate, preocuparea lui LOVINESCU de a surprinde o drama metafizica in circumstantele vietii comune. In fapt. Mite si Balauca sunt, intr-un chip mai profund, niste opere lirice, si in destinul tragic al poetului criticul isi citea propria nefericire. Spre sfarsitul vietii, parasind aproape de tot foiletonul critic, LOVINESCU se dedica studiilor junimiste, si hotararea sa nu este fara legatura cu temperatura morala a momentului. Agitatiile politice din deceniul al IV-lea il nelinistesc si, vazand ce infumurate, intolerante confuzii ameninta din nou cultura romana, criticul se gandeste sa reactualizeze spiritul clarvazator al lui Maiorescu. Cele doua tomuri ale monografiei T. Maiorescu urmate de T. Maiorescu si posteritatea lui critica (1943), de brosura Petre Carp (1941) si de o Antologie a ideologiei junimiste (1942) constituie o opera critica impresionanta, comparabila cu aceea a lui Sainte-Beuve despre Port-Royal. LOVINESCU se afla, acum, in pragul mortii, si ideile sale, de o limpezime si o gravitate nefireasca, razbat intr-un taram metafizic. Desi impacat de timpuriu cu ideea disparitiei, omului care citise atatea opere pline de ideea zadarniciei vietii ii e totusi teama sa priveasca negurile de dincolo de portile negre. Bolnav, el se gandeste la izbavire, si gestul de tandrete al unui confrate il misca pana la lacrimi. "Uluit - raspunde el lui Tudor Arghezi, in Informatia zilei (13 mai 1943), cu cateva saptamani inaintea mortii - ma tin acum de zidurile prabusite, ca dupa un cutremur, caci in timpul ei (al bolii, n.n.) mi s-a aratat atata interes, dragoste, devotament din partea atator persoane mai de aproape sau mai de departe, carora nu le acordasem decat rabdare si cifre de evaluari, incat intregul meu univers moral s-a zguduit din temelii Ma simt sarac si umil, rusinat de mine insumi si mai nevrednic decat toti cei ce ma inconjoara []. infiorati, ne strangem uneltele sarace de lut si ascultam torsul stelelor". Aceasta se va petrece foarte curand, inainte ca scriitorul sa implineasca 62 de ani. Evolutia lui LOVINESCU este, asadar, de la impresionism la modernism; in limitele acestui spatiu spiritual el a creat o opera critica de cea mai mare importanta pentru literatura romana. Directia pe care a incurajat-o el (proza urbana, psihologica; poezie intelectuala, strabatuta de sentimentul marilor contradictii ale vietii moderne; critica estetica) a biruit in cultura noastra, fiind si azi, prin unele dintre laturile ei, actuala.



OPERA

Pasi pe nisip, I-II, Falticeni, 1906; De peste prag, drama in trei acte, Ploiesti, 1906; Nuvele, Bucuresti, 1907; Jean-Jacques Weiss et son oeuvre litteraire, pref. E. Faguet, Paris, 1909; Les voyageurs francais en Grece au XlX-e siecle, pref. de Gustave Fougeres, Paris, 1909; Critice, I-II, Bucuresti, 1909-1910; Gr. Alexandrescu, viata si opera lui, Bucuresti, 1910 (ed. II, 1928); Scenete si fantezii, Bucuresti, 1911; Costache Negruzzi. Viata si opera lui, Bucuresti, 1913 (ed. II, 1924; ed. III, 1940); Aripa mortii, roman, Bucuresti, 1913; Critice, l-IX, Bucuresti, 1915-1923 (ed. definitiva, 1925-1929); Epiloguri literare, I, Bucuresti, 1919; in marginea epopeei. Note de razboi, Bucuresti, 1919; Pagini de razboi, Bucuresti, 1919; Lulu, roman, Bucuresti, 1920; Antologie critica, Bucuresti, 1921; Gh. Asachi, Bucuresti, 1921 (ed. definitiva, 1927); Portrete literare, Bucuresti, 1921; Istoria civilizatiei romane moderne (I, Fortele revolutionare, Bucuresti, 1924; II, Fortele reactionare, 1925; III, Legile formatiei civilizatiei romanesti, 1925); Viata dubla, roman, Bucuresti, 1927; Istoria literaturii romane contemporane, I-VI, Bucuresti, 1926-1929 (ed. noua, I-II, 1973; postfata de E. Simion, 1989); Memorii, I-III, Bucuresti, 1932; Bizu, Bucuresti, 1932 (ed. II, ingrijita si pref. de M. Papahagi, Cluj-Napoca, 1974); Firu-n patru, roman. Bucuresti, 1934; Balauca, roman, Bucuresti, 1935; Mite, roman, Bucuresti, 1935; Diana, roman, Bucuresti, 1936; Mili, roman, Bucuresti, 1937; T. Maiorescu, I-II, Bucuresti, 1940 (reeditare, 1972); Aquaforte, Bucuresti, 1941; P.P. Carp, critic literar si literat, Bucuresti, 1941; Antologia ideologiei junimiste, Bucuresti, 1942; T. Maiorescu si contemporanii lui, I-II, Bucuresti, 1943-1944 (reeditat, 1974); T. Maiorescu si posteritatea lui critica, Bucuresti, 1943; Antologia scriitorilor ocazionali, Bucuresti, 1943; Texte critice, Bucuresti, 1968; Scrieri, I-VIII, ed. si studiu introductiv de E. Simion, Bucuresti, 1969-1980; Mite. Balauca, Bucuresti, 1971; Istoria civilizatiei romane moderne, ed., studiu introductiv si note de Z. Ornea, Bucuresti, 1972; Istoria literaturii romane contemporane, I-II, Bucuresti, 1973; Acord final, ed. si pref. de A. Sasu, Cluj-Napoca, 1974; E. Lovinescu. Corespondenta cu M. Dragomirescu si Elena Far ago, ed. ingrijita, studiu introductiv si note de CD. Papastate, Craiova, 1976; E. Lovinescu. Scrisori si documente, ed. deN. Scurtu, Bucuresti, 1981; Opere, I-VIII, ed. ingrijita de Maria Simionescu si Al. George, studiu introductiv si note de Al. George, Bucuresti, 1982-1989; Mihai Emi-nescu, ed. critica, pref., note, variante bibliografice si indice de I. Nuta, Iasi, 1984; Istoria literaturii romane contemporane, postfata de E. Simion, Bucuresti, 1989; Mite. Balauca, Bucuresti, 1989; Viata dubla, roman, ed. de I. Nuta, Iasi, 1991; Istoria civilizatiei romane moderne, I-III, ed., studiu introductiv si tabel cronologic de Z. Ornea, Bucuresti, 1992; Zburatorul". Agende literare, pref. si note de Al. George, ed. de Monica Lovinescu si Gabriela Omat, Bucuresti, 1993; Mite. Balauca, romane, ed. de T. Vargolici, Bucuresti, 1995; Istoria civilizatiei romane moderne, ed. si studiu introductiv de Z. Omea, Bucuresti, 1997; Memorii. Aquaforte, ed. de Gabriela Omat, Bucuresti, 1998. Traduceri: Tacitus, Analele, I-II, Bucuresti, 1918 (ed. II, 1922; ed. III, 1925); Horatius, Odele si epodele, Bucuresti, 1923; idem, Satire si scrisori, Bucuresti, 1923; Cicero, Catilinarele, I-IV, Bucuresti, 1935 (ed. IV, 1938); Vergilius, Eneida, Bucuresti, 1938 (alte ed.: text revizuit, pref., tabel cronologic, note si indice de E. Cizek, 1964; text revazut si note de E. Cizek, pref. si note finale de E. Papu, 1967; tabel cronologic, pref., note si bibliografie de G. Cretia, 1978); Homer, Odiseea, ed. III, Bucuresti, 1946 (alte ed.: I-II, text revazut si note de Tr. Costa, pref. de Venera Antonescu, 1966; pref. de Tr. Diaconescu, 1995).

REFERINTE CRITICE

D. Caracostea, Un mare critic roman modernist, 1927; S. Cioculescu, in Adevarul, nr. 13859, 1929; idem, Aspecte; Camil Petrescu, E. Lovinescu sub zcdia seninatatii imperturbabile, 1933; Per-pessicius, Mentiuni, I-IV; VI. Streinu, Pagini de critica literara, 1938; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; S. Cioculescu, P. Constantinescu, Perpessicius, VI. Streinu. T. Vianu, Eugen Lovinescu, 1942; Ileana Vrancea, E. Lovinescu, critic literar, 1965; I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; VI. Streinu, in Luceafarul, nr. 48, 1966; P. Georgescu, Polivalenta necesara, 1967; P. Constantinescu, Scrieri, III, 1969; Ileana Vrancea, Lovinescu, artistid, 1969; I. Pascadi, Esteticieni romani, 1969; E. Simion, E. Lovinescu, scepticul mantuit, 1971; Z. Ornea, Studii si cercetari, 1972; FI. Mihailescu, E. Lovinescu si antinomiile criticii, 1972; Lovinescu interpretat de, 1973; Al. George, In jurul lui E. Lovinescu, 1975; I. Negoitescu, Engrame, 1975; Cahiers roumains d etudes Utteraires, nr. 4, 1981; Viata Romaneasca, nr. 1, 1982 (suplimentul Caiete critice); Le comparatisme roumain, I, 1982; M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; LOVINESCU Raicu, Calea de acces, 1982; Al. Sandulescu, Portrete si analize literare, 1982; Alex. Stefanescu, Intre da si nu, 1982; F. Aderca, Contributii, I; G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; Gh. Grigurcui intre critici, 1983; I. Holban, Proza criticilor, 1983; Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psihologica in literatura romana interbelica, 1983; N. Manolescu, Teme 4, 1983; M. Nitescu, Atitudini , Al. Paleologu, Alchimia existentei, 1983; M. Papahagi, Critica de atelier, 1983; Z. Sangeorzan, Anotimpurile criticii, 1983; N. Steinhardt, Critica; M. Zaciu, Viaticum, 1983; C. Ciopraga, Propilee, 1984; V. Cristea, Modestie si orgoliu, 1984; Al. Dobrescu, Foiletoane, III, 1984; S. Cioculescu, Eminesciana, 1985; Z. Ornea, Actualitatea; M. Ungheanu, Exactitatea admiratiei, 1985; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; D. Caracostea, Scrieri alese, I, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; Valentina Marin Curticeanu, Critica si modelul, 1986; M. Martin, Singura critica, 1986; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, II; S. Cioculescu, Dialoguri literare, 1987; P. Constantinescu, O catedra Eminescu, 1987; Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viata, 1987; F. Aderca, Contributii, II; N. Manolescu, Teme 7, 1988; N. Steinhardt, Prin altii spre sine, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; M. Zamfir, Cealalta fata; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Perpessicius, Scriitori, IV; V. Ierunca, Romaneste, 1991; E. Simion, in Literatorul, nr. 28, 29, 1993; A. Sasu, Eul suveran. Paradigme lovinesciene, 1994; St. Borbely, Gradina magistrului Tliomas, 1995; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 48, 1997; V. Popovici, in Orizont, nr. 5, 1998; M. Anghelescu, in Luceafarul, nr. 32, 1998; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 38, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.