Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Roman modern de analiza psihologica - ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI :: Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi de Camil PETRESCU



Camil PETRESCU Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
in perioada interbelica, Eugen Lovinescu initiaza curentul literar numit modernism, al carui program traseaza noi directii pentru dezvoltarea literaturii romane, printre care; trecerea de la tema rurala la tema urbana, de la personajele taranesti la cele intelectuale, precum si crearea romanului obiectiv si de analiza psihologica.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957), este cel care, prin opera lui, fundamenteaza principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romanE), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul, si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta* cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este neaparata nevoie de un mediu social in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta.

/C amil Petrescu propune o creatie literari autentici, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti Din mine insumi, eu nu pot iesi Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai"./



/in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930), Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii./



Structura romanului

Romanul este structurat in doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand doua ipostaze existentiale: "Ultima noapte de dragoste", care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta si "intaia noapte de razboi", care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii. Daca prima parte este o fictiune, deoarece prozatorul nu fusese casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, Jn timpul primului razboi mondial.

Compozitia romanului

Romanul este scris la persoana I, fiind un monolog liric, deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte.#Eroul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate, dominat de incertitudini si care se confeseaz&introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare*

Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv evolueaza paralel cu timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc. in plan subiectiv, memoria involuntara aduce in timpul obiectiv experienta interioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a razboiului.

Jurnalul de campanie, pe care sublocotenentul Stefan Gheorghidiu il incepe o data cu experienta frontului, consemneaza drama iubirii adusa in memoria eroului de o discutie pe aceasta tema, purtata de ofiteri la popota regimentului. in jurnalul ce consemneaza evenimentele traite de erou in timp obiectiv (imaginea frontuluI), sunt rememorate (prin memorie involuntara) episoadele casniciei lui cu Ela, aduse in timp subiectiv, deoarece ele se petrecusera cu doi ani inainte de a fi consemnate in jurnal.

Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar conferinta sa despre "Noua structura si opera lui Marcel Proust" constituie un adevarat manifest literar de credinta. O apropiere vizibila este si intre eroii lui Stendhal si aceia ai lui Camil Petrescu, in special in inzestrarea lor cu energie, forta interioara si loialitate: "A trai, in sensul de a simti ca traiesti, inseamna a incerca senzatii puternice". Calitatile fizice si trasaturile intelectuale care individualizeaza in societate personajele celor doi scriitori trebuie sa-i situeze pe o treapta ierarhic superioara celorlalti. La ambii scriitori eroii sfarsesc tragic, fiind invinsi de propria pasiune, de propriul ideal. insa /personajele lui Camil Petrescu dobandesc energii uriase declansate de pasiuni devoratoare, fiind impresionante prin capacitatea lor de a trai idei/



Semnificatia titlului

Cuvantul "noapte" repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua "nopti" din titlu sugereaza si doua etape din evolutia personajului principal, dar nu si ultimele, intrucat - in final - Stefan Gheorghidiu este disponibil sufleteste pentru o noua experienta existentiala.

Subiectul romanului

Scris la persoana I, romanul incepe cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la .amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei ceea ce se constituie in incipitul romanului. Naratorul-personaj incrimineaza cu ironie usturatoare incompetenta sistemului de aparare militara a tarii, in preajma primului razboi mondial. Desi frontul se intindea pe zece-cincisprezece kilometri de frontiera, armata romana "fortificase" trei sute de metri cu "niste santulete ca pentru scurgere de apa", pe care "zece porci tiganesti, cu boturi puternice" le-ar fi ramat intr-o jumatate de zi.

* Ať Discutia ofiterilor la popota se poarta in jurul unui fapt divers comentat de presa privind achitarea - de catre tribunal - a unui barbat care isi ucisese sotia surprinsa in flagrant de adulter.

Prin dialog, fiecare opinie este corelata cu trasaturile fizice si morale ale sustinatorului, ceea ce demonstreaza ca autorul stapaneste cu maiestrie arta portretistica, ilustrand relativismul ca modalitate estetica moderna a prozei romanesti. De pilda, capitanul Dimiu, asezat in rosturi gospodaresti traditionale, considera ca "nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa [] daca-i arde de altele sa nu se marite". Capitanul Corabu, "tanar si crunt ofiter", este - in mod surprinzator - adeptul liberei exprimari a sufletului Omenesc: "Dragostea-i frumoasa tocmai pentru ca nu cunoaste nici o silnicie." Floroiu, un capitan fin, delicat si visator, considera ca "dreptul la dragoste e sfant [] unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea." Interventia lui Stefan Gheorghidiu este exploziva, agresiva si surprinzatoare pentru ceilalti, confirmand principiul estetic ca poti vorbi sincer numai despre tine, despre trairile si perceptiile proprii: "Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt".

Discutiile starnite minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste in conceptia eroului si-i declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu forta si dominata de incertitudini.

Memoria involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu aduce in prezent {timpul subiectiV), prin retrospectie, experienta erotica, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala". Iubirea lor fusese alimentata si de orgoliul tanarului, intrucat Ela era cea mai frumoasa studenta de la litere si Stefan, student la filozofie, era "magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, pentru ca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente". Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de saracie, iubirea fiind singura lor avere. Fiind invitati la masa la unchiul Tache, Stefan ii infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu, scena capatand accente balzaciene atat prin descrierea casei ("casa veche mare cat o cazarma"), cat si prin construirea tipului de avar ursuz si dificil care, desi bogat, locuia intr-o singura camera ce indeplinea toate functiunile, fiind in acelasi timp sufragerie, birou si dormitor. Tot un personaj balzacian este si Vasilescu-Lumanararu, milionarul analfabet, personaj mai putin conturat in acest roman.

Moartea unchiului Tache ii aduce lui Stefan Gheorghidiu o mostenire substantiala, fapt care surprinde pe toata lumea si schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capatand pentru Ela importanta primordiala. Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice, amestecandu-se in certurile iscate de testament, in afaceri, desi el ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare".

Gheorghidiu este incapabil sa se descurce in paienjenisul afacerilor, isi da seama ca nu face parte din aceasta lume si se reintoarce cu sete nepotolita la studiul filozofiei, spre cursurile de la Universitate.

Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, aparuta nu se stie de unde, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, de distractii nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea uimitor de bine. ". in casa Anisoarei, cunoscusera "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei", domnul G., si Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se afle mereu alaturi de el.

Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare, care devin sfasietoare, pe care le exprima prin monolog interior: "nu mai puteam citi nici o carte, parasisem Universitatea. Stefan se chinuie ingrozitor la petrecerile mondene, cantarind flecare vorba, flecare gest al Elei: "trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea", atitudine care-i face pe ceilalti sa-1 considere gelos. El respinge cu fermitate stupiditatea geloziei, considerand-o neconforma cu normalul si realitatea: "Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii".

Excursia la Odobesti declanseaza criza de gelozie a personajului, care pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei, orice element exterior provoaca in sufletul sau catastrofe chinuitoare. Compania insistenta a domnului G., asezarea Elei la masa langa el, gesturile familiare (mananca din farfuria luI) sunt tot atatea prilejuri de observatie atenta si framantare interioara care provoaca, eroului o chinuitoare suferinta, nu numai din orgoliu, deziluzie si neputinta, dar si pentru ca se sileste sa-si ascunda chinurile, se dedubleaza: "Ma chinuiam launtric ca sa par vesel [] Si eu ma simteam imbecil si ridicul". intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare, cu scurte perioade de impacare, la petrecerile mondene dl.G era mai rezervat fata de sotia lui Gheorghidiu, dar acesta continua sa-i spioneze.

Sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa, drama se amplifica, iar casa goala i se pare "ca un mormant fara nevasta-mea". Servitoarea nu poate oferi nici o informatie, el o cauta cu disperare pe la rude, este innebunit de deznadejde, iar cand Ela soseste acasa pe la opt dimineata, o goneste fara sa-i asculte explicatiile, convins ca "niciodata femeia aceasta nu ma iubise", propunandu-i sa divorteze "fara formalitati, fara explicatii multe". Suferinta lui este mistuitoare, fiind framantat de incertitudini, deoarece gaseste intamplator un bilet de la Anisoara, care purta data noptii respective si prin care-i cerea sa petreaca noaptea la ea, deoarece sotul plecase la mosie. Gheorghidiu interpreteaza faptul ca pe o ticluire pusa la cale de ele pentru a-i adormi banuielile, apoi se indoieste de motivul pentru care ar fi recurs ea la o astfel de stratagema, analizand si disecand toate eventualitatile.

Fiind concentrat in armata ca sublocotenent, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, aproape de regimentul sau. Capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste" incheie "cartea intai" a romanului, Stefan Gheorghidiu consemnand intalnirea cu Ela, care se arata ingrijorata ca ar putea ramane saraca in caz ca el va muri in razboi si ii cere sa treaca pe numele ei "o parte din lirele englezesti de la Banca Generala". Totul se intuneca definitiv cand il vede in oras pe domnul G. si, din acest moment, Stefan nu se mai indoieste ca "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant". Planuieste sa-i omoare de amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga in aceeasi zi la regiment, nemaiavand astfel posibilitatea sa-si duca la indeplinire planul de razbunare impotriva celor doi presupusi amanti.



"Cartea a doua" a romanului incepe cu capitolul "intaia noapte de razboi", care ilustreaza p imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.

Adevarata desprindere din drama torturanta a Incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mal dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidlu participa efectiv, luptand pentru eliberarea Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare. Ofiterul Stefan Gheorghidiu descopera o realitate dramatica, nu atacuri vitejesti, nu strigate neinfricate si entuziaste de eroism, ci ordine date anapoda de catre conducatorii militari, marsuri istovitoare, foamete si mai ales iminenta permanenta a mortii cu care oamenii se afla fata in fata in fiecare clipa. Notatiile din jurnalul de campanie reflecta acum o experienta traita direct, in timpul obiectiv al petrecerii faptelor. Starea de confuzie totala, ordinele contradictorii, deruta ofiterilor sunt ilustrate prin episoade cutremuratoare, dublate de o ironie subtila.



Un ordin de retragere este dat in sens invers si, cand un ofiter ii sare de gat lui Gheorghidiu si striga "Prizonier, prizonier", isi dau seama ca sunt amandoi romani, ca fac parte din aceeasi armata si "ne pufneste pe toti un ras ca de morti". Autenticitatea specifica naratorubui-personaj reda momente reale din razboi, episodul surorilor Maria si Ana Manciulea, in capitolul intitulat "intamplari pe apa Oltului", fiind sugestiv. Dupa ce sunt arestate sub acuzatia de spionaj, Maria Manciulea este decorata cu "Virtutea militara", deoarece calauzise armata romana sa treaca Oltul si sa invinga inamicul.

Camil Petrescu creeaza pagini antologice prin imaginile de apocalips, ca acelea din capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Un soldat, Marin Tuchei, spune intruna "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu", iar altul este socat pentru ca a vazut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, care "fugea, asa fara cap, dupa dumneavoastra, domnule locotenent. A mers cam la vreo patru-cinci pasi si pe urma a ingenuncheat si a cazut. " in conditiile frontului, timpul exterior (obiectiV) si cel interior (subiectiV) coincid, razboiul ocupa definitiv planul constiintei eroului, care se simte acum detasat parca de sine si de tot ce a fost intre el si Ela.

Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidiu se intoarce in Bucuresti si este primit de Ela cu dragalasenie, dar el o simte ca pe o straina si-i propune sa se desparta, gandind nepasator: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovata", desi candva "as fi putut ucide pentru femeia asta [] as fi fost inchis din cauza ei, pentru crima". isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel".



El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul".

Ca toate personajele camilpetresciene, Stefan Gheorghidiu este intelectualul inadaptat superior, care nu se potriveste in nici un fel cu societatea mediocra, necinstita la care incearca sa se adapteze fara succes, deoarece nu se aseamana cu firea lui onesta, inflexibila, hipersensibila, fiind impresionabil numai de bine, frumos si adevar.

Stefan Gheorghidiu traieste drama singuratatii intelectualului lucid, analitic sl reflexiv, care devine constient ca "o Iubire mare e mai curand un proces de autosugestie". El traieste, asadar, in lumea ideilor pure, caci vede idei

Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu evidentiaza autenticitatea personaiului-narator. construita cu maiestrie si talent prin: monologul Interior, dialogul, Introspectia starilor sufletesti, autoanaliza sl autointrospectia, precum si noile elementele ale esteticii romanului, timpul obiectiv sl subiectiv, memoria Involuntara, jurnalul.

Stilul lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta sl nervoasa, este analitic si intelectualizat. Stilul este anticalofil, iar autorul considera ca intr-o opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa, "ca intr-un proces verbal". ^) "4f Caracterizarea personajelor*

Stefan Gheorghidiu - drama intelectualului lucid

Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidiu, identificandu-se in totalitate cu autorul Camil Petrescu, este un personaj-naratbr, deoarece relateaza la persoana I si analizeaza cu luciditate toate evenimentele si starile interioare prin care trece acest intelectual dominat de Incertitudini.

Eroul traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiV), in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiV), drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Gheorghidiu analizeaza cu luciditate atat experienta subiectiva a iubirii, cat si cea obiectiva, traita, a razboiului.

Student la filozofie, intelectual lucid, Stefan traieste in lumea cartilor si nu se poate adapta lumii afacerilor, reprezentata de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu si Tanase Lumanararu, cu care eroul nu are nici o legatura spirituala.

Dialogul de la popota despre iubire provoaca o reactie violenta a eroului, care considera ca "cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, prin memorie involuntara, se declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste, pe care o consemneaza in jurnalul de front. "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala". Eroul este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar.

Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent in cautarea absolutului. Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau, Tache si, ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu idealul sau de feminitate. Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declanseaza criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punand sub semnul indoielii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, privirile si cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului (autenticitateA) care sufera Ia modul sublim drama iubirii Mici incidente, gesturi fara importanta, priviri schimbate de ea cu domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiau, se amplificau, capatand dimensiuni catastrofale in constiinta eroului: "era o suferinta de neinchipuit". Principala modalitate de a ilustra zbuciumul sau interior introspectia prin monolog interior.

Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale interioare, pe care le diseca cu minutiozitate. Atentia insistenta acordata Elei de domnul G., avocat obscur dar barbat monden, sporeste suspiciunile, personajul-narator, care, autoanalizandu-se, ii observa pe cei doi cu luciditate, despicand firul in patru: "Nevasta-mea avea o voce usor emotionata".

Incertitudinea iubirii devine in curand "o tortura", nu mai putea citi "nici o carte", asa ca Stefan se desparte de sotia sa, desi respinge ideea geloziei: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii." Vazuse in Ela idealul sau de iubire si de feminitate catre care aspira cu toata fiinta lui si a carui prabusire ii provoaca intreaga drama.

Hipersensibil si orgolios, personajul isi amplifica suferinta, ridicand-o la proportii cosmice, ceea ce semnifica nevoia eroului de absolut. Venit pe neasteptate acasa intr-o noapte, dupa o absenta mai lunga, incertitudinea lui se accentueaza si casa ii pare "goala ca un mormant, fara nevasta-mea". Eroul traieste in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta, cautand in permanenta certitudini care sa-t confirme profunzimea sentimentului de iubire, dar se simte obosit si hotaraste sa se desparta definitiv de Ela, pe care o priveste acum cu indiferenta "cu care privesti un tablou" si careia ii lasa o buna parte din averea la care ea tinea, se pare, in mod deosebit: "i-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul".



A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, paduchi, murdarie, diaree si mai ales frica, spaima, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristica a jurnalului de front, fiind inregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al personajului-narator evidentiaza discutiile demagogice din Parlament, inconstienta si cinismul politicienilor, falsul patriotism si iresponsabilitatea celor raspunzatori de soarta tarii. Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" dezvaluie tragismul confruntarii cu moartea, eroul insusi privindu-se din exterior ca pe un obiect, avand sentimentul ca "e ca la inceputul lumii."

Notatiile personajului despre razboi sunt de o mare autenticitate st luciditate, viata oamenilor fiind la cheremul hazardului: "cadem cu sufletele rupte in genunchi". Ca un blestem, unul dintre soldati silabiseste intruna, obsesiv: "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Tragediile razboiului sunt de un realism zguduitor: un ostas a vazut cum un obuz a retezat capul lui A Mariei si el "fugea asa, fara cap.

Unii critici literari considera ca Stefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un invins, deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care ameninta sa-1 dezumanizeze. El se inalta deasupra societatii meschine, traind o experienta morala superioara, aceea a dramei omenirii, silita sa indure un razboi tragic si absurd. Este, de altfel, singurul supravietuitor intre toate personajele camilpetresciene.Jfc

Ela este personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire catre care aspira cu atata sete Stefan Gheorghidiu. Femeia este construita numai prin ochii barbatului insetat de absolutul iubirii, al carui crez nu facea concesii sentimentului: "Cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt."

Iubirea lor se nascuse din orgoliul lui Stefan Gheorghidiu, intrucat Ela, era cea mai frumoasa studenta de la litere. Trasaturile fizice sunt putine, dar sugestive pentru frumusetea tinerei: "ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar". Averea mostenita de sotul ei da la iveala firea pragmatica a Elei, pasiunea ei pentru viata mondena, ceea ce-1 uimeste pe Stefan, care ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare".



Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate fiecare vorba, fiecare gest, dorind sa aiba certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G.: "trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea". in plimbarea la Odobesti, Ela se comporta ca o cocheta, devenind din-ce in ce mai superficiala. Fidelitatea Elei este pusa sub semnul intrebarii, Stefan observand mimica si gesturile femeii care gusta cu familiaritate din farfuria lui G., are o expresie deznadajduita atunci cand acesta sta de vorba cu alta femeie. intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare care se amplifica, Ela acceptand sa divorteze desi se considera nevinovata si jignita de banuielile lui.

Stefan Gheorghidiu vede in Ela idealul de femeie, in care el poate gasi iubirea reciproca perfecta. in sustinerea acestei conceptii sugestiv este si faptul ca el ii spune pe nume o singura data, prilej cu care cititorul si afla numele femeii, in restul romanului o numeste: "femeia mea", "nevasta-mea", "fata asta", "ea" in constiinta lui Stefan Gheorghidiu, Ela se transforma dintr-un ideal de femeie intr-o femeie oarecare, semanand cu oricare aha. El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul".

Limbajul artistic al lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat. Stilul este anticalofil, iar autorul considera ca intr-o opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa, "ca intr-un proces verbal".

Originalitatea romanului e data de subtilitatea analitica a propriei constiinte, de declansarea prin memorie involuntara a dramei suferite din iubire, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca scriitorul este in acelasi timp personaj si narator. Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia, care scot in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de aspiratia spre absolut. in conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent [], plin de subtilitate, de patrundere psihologica [] si din acest monolog nervos se desprinde [] o viata sufleteasca [], un soi de simfonie intelectuala".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.