Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Camil PETRESCU



Camil PETRESCU - poza (imagine) portret Camil PETRESCU



Despre Patul lui Procust

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Patul lui Procust - un roman expresionist
Patul lui Procust - contratimpurile lumii moderne
PATUL LUI PROCUST - comentariu literar- Romanul subiectiv de analiza psihologica
Caracterizarea personajelor - George Demetru Ladima, Fred Vasilescu, Doamna T.
roman modern subiectiv - PATUL LUI PROCUST - Tehnica si compozitia romanului
ELABORAREA ROMANULUI
SUBIECTUL
TEORETICIANUL ROMANULUI ROMANESC MODERN
ORGANIZAREA TEXTULUI NARATIV
UNIVERSUL EPIC
Poetica romanului
Doamna T. - caracterizare
Emilia Rachitaru - caracterizare
Fred Vasilescu - carcaterizare
George Demetru Ladima
D.
Recurenta personajelor
TEHNIC A NARATIVA, - Autor si narator
Modalitatile reprezentarii narative
MOMENTE EPICE SEMNFICATIVE - (analize de text)








Caracterizarea personajelor - George Demetru Ladima, Fred Vasilescu, Doamna T. :: Patul lui Procust de Camil PETRESCU








George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice pe care le produc aceste destainuiri asupra lui Fred Vasilescu, prin comentariile complementare ale Emiliei Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafea.

Ladima este poet talentat si gazetar intransigent, care cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.



Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput "un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier, cu mansete scrobite ca doua burlane", apoi, dupa ce devin cunostinte apropiate, tanarul isi aminteste de Ladima ca de un barbat injur de 40 de ani, "inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbitele mari, adancite cu o mustata de sergent major si carare de frizer, cu haina lui neagra, de alpaca, iar camasa alba si cu gulerul totdeauna prea larg, scrobita, cu mansetele mari, rotunde, ca niste burlane, prinse cu butoni roz de camasa, pe cand ceilalti butoni erau mici betigase, desigur de aur - cine stie ce amintire, (,..)care era grav ca un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar, surazand putin indepartat, cu ochii calzi in orbitele prea mari". Fred este constient ca el aparea in ochii celorlalti "prea putin prezentabil se imbraca prost () era ceva ridicol in silueta demodata ca o figura dintr-un catalog vechi, prafuit () Prea avea aerul unui profesor, inacrit de geografie, de provincie". Fred consemneaza in caiete o lunga discutie pe care o avusese cu Ladima despre moda barbateasca, incercand sa-1 convinga sa-si comande un costum la croitor, dar poetului i se pare o problema minora, "o vanitate puerila", desi tanarului se parea infantila "vanitatea asta a mustatii lui imperiale, care atragea luarea-aminte". Totusi, cand i-1 prezinta pe Ladima lui Tanase Vasilescu, Fred este incantat ca acesta emana incredere, cu aparitia lui de "om in toata firea, cu reala prestanta, ca sa zic asa, a facut o foarte buna impresie Mustata blonda, intoarsa in sus, barbatia lui bataioasa, un fel de incredere in sine l-au impresionat pe tata". Emilia si-1 aminteste ca pe un tip "blond si foarte inalt () putin cam haloimas, dar era simpatic."



Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unii ca genial (procurorul care ancheteaza sinuciderea il socotea "unul dintrei cei mai de seama poeti ai nostri, de la Eminescu incoace"), ignorat de altii (Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu Lumanararu il credeau "un om de paie") sau negat cu fermitate de altii (Cibanoiu considera ca "n-avea talent Scria si el asa"). Ca gazetar, George Demetru Ladima este intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nu se manifesta nici pe departe ca "un om de paie", neputand fi manevrat de patronii sai in a servi interesele lor meschine, devenind chiar periculos pentru acestia. Numit director la "Veacul", gazeta finantata de Tanase Vasilescu si controlata ideologic de Nae Gheorghidiu, Ladima reuseste ca, in scurt timp si cu personal putin, platit mizerabil, sa aiba un succes rapid si sa devina un organ de presa temut, prin campaniile aproape salbatice, dezlantuite impotriva politicienilor corupti, a afacerilor necinstite, cohstituindu-se intr-un scut de aparare a statului roman impotriva jafurilor: "O tribuna pentru promovat tot ce e dorinta de reinnoire in moravurile noastre politice". Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care are ceva de transmis cititorilor, marturisindu-i lui Fred (atunci cand patronii incearca sa-i tempereze indignarea manifestata in legatura cu afacerile veroase demascatE) crezul sau gazetaresc: "Eu sunt un om care scrie Si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel." Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om cinstit, care nu putea sa nu demaste aceasta "adunatura de jecmanitori ai statului", preferand sa-si dea demisia cu demnitate, chiar daca devenea, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame.



Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in profunzime pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate Emiliei, este din ce in ce mai mare, deoarece el nu poate sa inteleaga cum "un om atat de serios, un profesor ca infatisare, () de reala distinctie, () pedant de binecrescut si atat de lipsit de orice familiaritate" poate sa iubeasca o femeie vulgara ca Emilia, pe care orice barbat putea sa o aiba contra unei sume de bani, cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit "nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite". Fred Vasilescu incearca sa gaseasca explicatii logice acestei pasiuni degradante si presupune ca "el se amagea cu oarecare luciditate", deoarece i se pare incredibila sinceritatea indragostitului, care este cu totul in dezacord cu insusirile deosebite ale intelectualului, ba mai mult ca Ladima sa creada in aceasta dragoste. Framantarile si tristetea profunda care-1 chinuie pe Ladima, provocate de prea desele si evidentele relatii ale Emiliei cu diversi barbati, il fac pe Fred sa-i inteleaga durerile iubirii si sa-l simta pe poetul hipersensibil ca pe un frate intru suferinta: "frate adevarat, din acelasi altoi de suferinta".

Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism al punctelor de vedere diferite (relativismuL). Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, din vartejul careia Ladima nu are puterea sa se smulga, procurorul care ancheteaza cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima incearca sa evadeze din aceasta lume, pe care o detesta si cu care nu are nici o legatura spirituala, creandu-si himere asupra realitatii pe care o converteste intr-o zona existentiala superioara. Astfel, el imprumuta Emiliei trasaturi nobile, de puritate si candoare, apoi iubeste la aceasta femeie calitatile pe care el i le-a atribuit: "Ladima imprumuta tot ceea ce-i trebuie ca s-o poata iubi si o iubeste anume, pentru ceea ce i-a imprumutat". Mai mult decat orice, el nu vrea sa afle adevarul despre Emilia, deoarece are o permanenta nevoie de autoiluzionare, de automistificare pentru a-si construi universul imaginar de afectiune, de calm si de curatenie sufleteasca, fara de care n-ar putea trai. Ca si Stefan Gheorghidiu, Ladima percepe intens drama jalnica, strivitoare in propria constiinta, amagindu-se cu luciditate pentru a putea supravietui, dar este constient de neputinta Iui de adaptare in lumea plina de constrangeri materiale, de statutul sau social inferior intr-o existenta a ipocriziilor lustruite, cu care nu se potriveste, simtindu-se stanjenit ca intr-un pat procustian. De aceea, Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic si de aceea imprumuta bani, care sa fie gasiti in buzunarul sau dupa sinucidere, ca nu cumva sa se creada ca si-a pus capat zilelor din cauza saraciei, lasand o scrisoare adresata unei femei distinse, culte, delicate, pentru a inlatura banuiala ca ar fi fost in stare sa se omoare pentru o prostituata vulgara. Faptul ca Ladima se indragostise de "o femeie ordinara, o semi-prostituata, pe care el o crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale". (Ov.S.CrohmalniceanU).



Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu, industriasul multimilionar asociat in diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu (personaje conturate in romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi") si definit de Pompiliu Constantinescu ca "un fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje". Fred recompune - prin memorie afectiva - viata celorlalte personaje, a Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala, politica si economica a Romaniei interbelice, prin prezentarea manifestarilor politicianului Nae Gheorghidiu si a omului de afaceri Tanase Vasilescu, zis Lumanararu (porecla ce provine de la prima sa afacere, o pravalie de lumanarI). Autorul insita ca Fred sa-si exprime in scris impresiile care l-au marcat profund in urma citirii scrisorilor lui George Demetru Ladima adresate Emiliei, precum si propriile perceptii in legatura cu iubirea pentru doamna T., acesta intuind in tanarul monden "un soi de loialitate si delicatete, de sinceritate a vietii". Ca personaj, Fred Vasilescu este o imbinare perfecta intre esente si aparente, fiul milionarului parand sa nu aiba alte preocupari decat sportul, moda, chefurile si femeile, dar fiind, in fondul sau, un tanar sensibil, inteligent si serios.

Portretul fizic este conturat abia in epilogul al II-lea, cu prilejul mortii impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din "tanarul blond, cu obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor verzi adanci", al carui "corp vanjos" avusese "miscari mladioase de haiduc tanar, afemeiat si ganditor".



Portretul moral

Sub aparenta unui tanar superficial, pe care "banda" il considera valoros pentru ca era plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent, ale carui sondari interioare dezvaluie "acea vibratie melodioasa, calma, pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, orisicare ar fi ea: arta, politica, militarie, acrobatie, dans modern, destin de Don Juan sau box". Cu o bogata experienta de viata, fost diplomat, pilot ambitios, sportiv talentat, cu succese rasunatoare la femei, Fred considera ca trebuie sa traiasca in mod direct tot ceea ce i-a comandat amorul propriu, experienta traita constituind un adevarat "memoriu de cariera": "Toate le-am facut in viata si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera". El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil 1-a adoptat, prefacandu-se ca apartine societatii modene, meschine si dominate de parvenitism. incadrandu-se perfect in tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil Petrescu: "Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine, prefera s-o piarda pe ea. () Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T.""(Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe").

Dragostea lui pentru doamna T. ramane o enigma, iar moartea lui in accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grija, ca si in cazul lui Ladima. Ambele destine sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta imaginea rasturnata a celeilalte: Ladima trebuie sa-si diminueze capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii Emiliei, Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara a doamnei T., temandu-se ca n-ar putea da atat de multa dragoste cata i se cere. Legatura celor doua destine este intamplatoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, intelegand dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care, de altminteri, comunica printr-un flux spiritual, dincolo de ratiune: "Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat poate ca filtrarea sangelui". Reactia lui de a fura scrisorile lui Ladima, care, chiar dupa moartea acestuia, l-ar fi putut compromite este determinata de simtul onoarei de a pastra secretul rusinos al omului pe care-1 cunoscuse demn si incapabil de compromisuri, inflexibil.



Personlitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau penduland intre accident de avion si sinucidere. El moare brusc, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a "cancerului" vietii lui, iubirea. Taina iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor taine ale Universului: Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universala, fara nici un Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, cititorul facand cunostinta cu acest detaliu din nota de subsol a autorului, care explica initiala cu care este semnata prima scrisoare, din cele patru, ce compun inceputul romanului: "Acest T. nu este o initiala cum s-ar parea, caci a devenit un adevarat nume, si nu stiu daca n-ar fi trebuit sa fie scris Te". O alta mentionare a numelui intreg al eroinei este amintita in trecere de Fred Vasilescu, atunci cand isi scrie testamentul si, mai accentuat, in scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adreseaza femeii inainte de sinucidere.

Autorul o rugase pe doamna T. sa primeasca un rol intr-o piesa a lui, "sa apara pe scena", deoarece ea ar fi putut sa exprime convingator "cum se gandeste, cum se iubeste, cum se sufera", sentimente pe care nu Ie poti invata "in orele de curs", asa cum procedeaza actorii profesionisti si nici "atesta prin cerificat de absolvire". Refuzul doamnei T. este categoric ("N-am nimic in mine de aratat, pe scena, lumii"), dar, dupa discutii prelungite, in care autorul pledeaza pentru ideea ca scriitorul este acela care are capacitatea de a exprima, cu sinceritate, "ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut", ea ii trimite patru scrisori in care-si dezvaluie sentimentele, conceptiile despre iubire, despre relatiile cu oamenii, despre viata, in general.

Tot in notele de subsol autorul ii face un portret fizic detaliat: "Nu inalta si inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei () era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obicinuit al cuvantului. Avea orbitele putin neregulate, usor apropiate, pronuntate, cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata, care, cand se fixau asupra unui obiect il creau parca. Barbia feminina, delicata, dar prelungirea ei, intinsa frumos pana sub ureche, cam aparenta, caci era lipsita de orice grasime. Gura, foarte mobila, vie ca o floare plina. Gatul lung, robust, cu tendoane lamurite la orice intoarcere a capului () un soi de frumusete, incerta, am spune AĞpe muche de cutitAğ". Inteligenta, distinsa si cu o profunda cultura, ea isi pune pe picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta adevarata, fata de care are 6 atractie si o pasiune de critic de arta.

Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituind un adevarat si inalt omagiu al ideii de femeie ideala: "extrem de emotiva, alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melancolice () De o tulburatoare feminitate uneori, avea ades o voce scazuta, seaca, dar alteori cu mangaieri de violoncel () o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui barbat ameteli calde si reci".

Unul dintre prietenii lui Fred, mirat de fascinatia pe care doamna T. o exercita asupra tanarului monden, cu succese legendare la femei ("N-oi fi pus gand rau uratei aceleia care sta de vorba cu Ladima? Sefule, te stiam om de gust") starneste in tanarul indragostit contradictiile personajului hipersensibil, inclinat spre analize amanuntite, care-i provoaca in constiinta perceptii profunde ale unei feminitati tulburatoare, careia "nu-i placea nici o perversiune, nici o AĞrafinerieAğ asa-zisa de femeie moderna () ma magulea gandul de a sti ca e frumoasa numai cu mine si mai ales numai prin mine". Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind la aceleasi inalte cote si din partea doamnei T. Dragostea lor este devoranta, ii duce pe amandoi la o uitare totala de sine, barbatul intrebandu-se uneori daca mai sunt "in toate mintile". Iubirea lor tainica, ascunsa de privirile lumii "atat de rea neintelegatoare", pastrand cu strasnicie trairea intensa numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, care atrage prin eternul mister feminin.

Pentru D., doamna T. este fascinanta, "farmecul ei supunandu-1 total pe bietul ratat, care o iubea necontenit de cincisprezece ani si care este convins ca este iubita "de toti barbatii", parand imposibil ca cineva sa ramana insensibil la frumusetea distinsa delicata si eleganta a femeii.

Doamna T. emana sensibilitate si mister, este inzestrata cu o spiritualitate superioara, inclinata spre meditatie, ca urmare a preocuparilor ei pentru arta si literatura, avand "acea permanenta tensiune intelectuala", fiind adesea "absenta si ganditoare, inregistrand interior si lin cele mai mici nuante ale clipei".

George Calinescu afirma ca nu exista in viata reala decat femei ca Emilia,"femeia de toate zilele" ce se poate caracteriza, pe cand "Doamna T. este fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian".



Emilia Rachitaru este cocota de lux si actrita fara talent care starneste o pasiune mistuitoare si inexplicabila in sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care ea este frumoasa, pura si candida. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru Fred, Emilia este proasta ca femeie, insensibila, total lipsita de talent ca actrita, pe scena fiind "dezastruoasa ca o bucatareasca patetica".



Portretul fizic creioneaza o femeie a carei frumusete "caligrafica e uneori jignitoare. Are capul rotund de tot, cu parul pieptanat lipit, cu o frunte ca un fragment de sfera () asa de limpede, de parca nici unul dintre milioanele ei de stramosi n-a incretit-o vreodata din cauza vreunui gand". Fred vede o blonda spalacita, grasuta si vulgara atat in gesturi, cat si in vocabular. Pentru Cibanoiu, Emilia este "o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica, in carnea careia inflorea numai ochiul diavolului", care 1-a si distrus pe intelectualul rasat si hipersensibil, Ladima, acesta neavand forta de a i se incredinta total lui Dumnezeu, singurul care l-ar fi putut salva.

Emilia este de o gravitate prosteasca, mereu incruntata, grava si impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu duhul, neputinciosi sa inteleaga ceva in profunzime. De aceea, indiferent de rolul care i se dadea, ea interpreta la fel, cu un fel de dramatism ridicol, "un fel de suferinta, fara frunte, aproape fizica, pe care Emilia o crede totul pe lume".

Dragostea ei este pentru Fred penibil de dramatica, de serioasa si calculata, Emilia avand "constiinta valorii animalitatii eiexploateaza totul la rece, cu randuiala si socoteala; gandeste vulgar si grijuliu despre sexul ei, ca un taran despre marfa si hambar". Cocota de lux este innobilata cu puritatea sufletului de copil, Ladima vazand in ea idealul de femeie, care n-are insa nici o legatura cu femeia reala. Dominata de interes, relata ei cu Ladima se justifica prin eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face, fie favoarea unei notite laudative strecurate in vreun ziar, fie un bilet de favoare la spectacol ori chiar obtinerea unui rol, prin influenta pe care o exercita asupra directorului teatrului, mai ales cand era un director de temut la "Veacul". Incapabila de ganduri profunde, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-1 face lui Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l "arunca" afara din casa, desi o plictisea cu grija lui exagerata, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale.

Fred mediteaza la structura sufleteasca a femeii, concluzionand ca "rautatea Emiliei nu e agresiva, ci probabil, crancen defensiva. Daca nu-i sunt interesele in joc, e desigur miloasa".

Insensibila la sentimente puternice, iubirea ei "jigneste, cum jigneste conversatia ei atunci cand vorbeste cu importanta si cu AĞradicaleAğ", fapt ce-1 face pe George Calinescu sa o numeasca "bestie inculta".

Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o literatura intelectuala, situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, "o experienta spirituala, o forma de confesiune destinata sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie existentiala" (Ov.S.Crohmalniceanu - "Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale").



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.