Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RA,ZBOI de Camil Petrescu :: Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi



Camil PETRESCU Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi
Doua sunt punctele de pornire ale romanului ca modalitate artistica la Camil Petrescu. Primul se afla in Stendhal si cel de-al doilea in Marcel Proust, intrate insa intr-o sinteza absolut proprie. Din Stendhal vin autoobservarea acut lucida in dragoste si in gelozie a lui Stefan Gheorghidiu, in partea intaia a romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, si razboiul insusi, prezentat, ca si la Rebreanu de altminteri (in Padurea spanzuratiloR), fara nici un fel de eroism, in partea a doua. Fie si numai pe acest temei, G. Calinescu nu avea prea multa dreptate, altii care s-au pronuntat dupa el cu atat mai mult, sa considere cele doua parti ca doua romane de dimensiuni mai mici, dar diferite, de sine statatoare. Asezarea lor in una si aceeasi carte i se parea marelui critic arbitrara. Pentru ca chiar la intretaierea celor doua teme se afla interesul operei, in trecerea brusca, neasteptata, de la starea de pace - care insa pentru Gheorghidiu este o teribila framantare interioara cu privire la iubirea si la viata lui conjugala - la cea de razboi, cand preocuparea pentru dramele personale dispare cu desavarsire si omul, individul, devine numar in turma, infim picior al unui miriapod urias. Ochii i se deschid cu groaza asupra unei lumi intrate in convulsii absurde, cu prapastia mortii deschisa alaturi, in orice clipa. intre momentul cand eroul e gata sa-i ofere lui Vasile, soldatul de la cai, douazeci de napoleoni spre a-1 duce in crucea noptii pana la Campulung, unde era sigur (mai bine spus, voia sa-si consolideze in fata faptului implinit o certitudine definitiva pe care o gandise in cele mai mici amanuntE) ca-si va surprinde nevasta in pat cu amantul, si momentul cand comandantul de batalion ordona sublocotenentului Gheorghidiu sa ia conducerea varfului de avangarda (prin atacarea si anihilarea pichetului de graniceri austro-ungari din fata, pe creasta munteluI) se scurg cateva ore de infern interior al eroului, insa totul se spulbera ca prin miracol si un fel de amnezie totala loveste memoria cea mai acuta, indeparteaza enorm rudele ramase acasa, prietenii, tot, omul insusi, in fata mortii atat de posibile peste un ceas, pare a-si fi siesi strain.



De aici incolo totul se petrece ca un vis extrem de real. Ceea ce noteaza Camil Petrescu in acest jurnal de front (caci un jurnal de front este intreaga parte a doua a, romanului, rezultat strict al participarii autorului la ostilitati in calitate de combatant de linia intaI) nu e si nu este nevoie sa fie riguros exact din punct de vedere al amanuntelor strict materiale. De fapt, realul se transforma sub gandul apasator al mortii intr-un fantastic adesea grotesc si scenele cele mai nefiresti devin teribil de adevarate din perspectiva omenescului celui mai obisnuit, sublim totodata. Gandul osciland scurt, intre viata si moarte, intamplarile de razboi nu au nimic eroic luate in ele insele, misterul omenesc este vazut, in repezi strafulgerari de lumini, pana in adancuri: soldatii, o data cu ofiterii, marsaluiesc in noapte spre o tinta absolut obscura pentru ei si singura lor grija este sa nu faca zgomot cu bidoanele, pe care, la un ordin anume, le vara in buzunare. Cand o companie trece in rezerva, toti se bucura aproape animalic pentru cele cateva ore macar aparent smulse vietii, fata de cei plecati la atac. De atata asteptare a intaririlor din urma, un ofiter ranit grav face semne amicale cu mana celor veniti in ajutor, cu toate ca are intestinele scoase afara de explozia unui obuz. in mantaua lui neagra, cu chipiul rosu pe cap, intins pe malul Oltului, unde a fost strapuns de un glonte in timpul noptii, colonelul arata chiar ca un mort si nimic mai mult. Cineva informeaza (ne aflam la inceputul campaniei, cand trupele romane patrunsesera in TransilvaniA) ca niste femei care chefuisera cu soldatii intr-o casa ar fi spioane. Se ordona arestarea lor, cheful se transforma intr-un mormant si cand unitatea trebuie s-o ia din loc nimeni nu stie ce sa faca cu ele. in treacat, comandantii zic ca ar trebui impuscate, dar un caporal, in seama caruia sunt lasate, le baga intre randuri, silindu-le sa marsaluiasca prin glod si ploaie rece numai in camasi. (in epilog ni se spune ca una dintre ele, nu se stie de ce, a fost decorata cu Virtutea Militara.) Un calaret ungur, in recunoastere, e pandit din lanul de porumb de cincizeci de tragatori, in timp ce tanarul, nesimtind deloc pericolul, fredoneaza un cantec. Ofiterul trimis cu plutonul intr-un post inaintat sufera ingrozitor de frigul noptii de toamna, in uniforma lui prea subtire si, la indemnul soldatilor, se lasa acoperit la pamant cu trupurile lor. in sfarsit, Gheorghidiu se imbolnaveste de stomac in chipul cel mai putin eroic cu putinta. Cu toate ca, asemeni tuturor camarazilor de arme, viseaza un concediu, refuza pe medicul care este gata sa i-1 acorde, gandul de a parasi frontul pentru niste mizerabile dureri de stomac, chiar grave fiind, i se pare de-a dreptul idiot. Batalii, mai bine zis hartuieli oarbe, morti exista. insa nu se pot vedea mormane de cadavre, rauri de sange si incaierari voinicesti la baioneta, cum scrie in cartile de istorie. Nimeni nu poate decide daca marea batalie de la Verdun e deosebita prin ceva substantial fata de o intalnire de patrule adverse pe Olt, din moment ce un singur glonte e prea de ajuns pentru curmarea unei vieti.





Legatura cu prima parte a romanului se face tot atat de abrupt si de logic in acelasi timp. intors de pe front, in convalescenta, dupa o spitalizare pricinuita de explozia unui obuz de mare calibru care il ingropase sub tarana, provocandu-i si pierderea auzului (Camil Petrescu a purtat toata viata sa, in ureche, un mic aparat auditiv. Avea obiceiul sa vorbeasca cu glas tare, traind complexul surdului, voind in permanenta sa se auda si pe sirie. Dam acest amanunt ca sa argumentam conceptia sa despre roman: Scriitorul nu poate vorbi decat despre ce stie foarte precis, despre ce a vazut cu ochii lui si a auzit cu urechile lui, fictiunea imaginativa ii este interzisa), Stefan Gheorghidiu ar avea in sfarsit posibilitatea castigarii certitudinii absolute cu privire la infidelitatile sotiei, o scrisoare anonima din partea unui binevoitor indicandu-i locul de intalnire a celor doi amanti. in chipul cel mai firesc insa eroul nu mai intreprinde nimic, experienta cosmarului prin care trecuse facandu-1 astfel sa se desprinda cu totul de un trecut ce nu mai era al lui. Pur si simplu dubleaza renta pe care mai inainte i-o ceruse nevasta-sa ca recompensa a fatarniciei, a sceleratei ei iubiri", caci omul trecut prin atatea nu mai poate uri si chiar iertarea i se pare lipsita de sens.



ATENTIE



In cele scrise mai sus puteti afla principalele momente ale actiunii" din roman, o data cu sistemul compozitional adoptat si o data cu conceptia despre roman a lui Camil Petrescu. Asupra acesteia scriitorul va reveni, in amplele note din subsolul paginilor romanului urmator, Patul lui Procust, un roman mai profund, insa nu tot atat de frumos ca Ultima noapte, care lasa o puternica senzatie de fapte traite cu maxima intensitate la o varsta cand omul ramane adanc marcat temperamental pentru intreaga-i viata.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...