Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Tudor VIANU



    Tudor VIANU - poza (imagine) portret












Tudor VIANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 27 dec. 1897/ 8 ian. 1898, Giurgiu -m. 21 mai 1964, Bucuresti.

Critic si istoric literar; filosof si estetician; comparatist, stilistician, memorialist si poet.

Fiul medicului primar Alexandru Vianu (veteran al razboaielor din 1877-1878 si 1916-1918) si al Floricai.

Studii gimnaziale la Giurgiu (1908-1912); urmeaza apoi Liceul "Gh. Lazar" din Bucuresti (1912-1915). Licentiat in drept (1919) si in filosofie (1920) al Univ. din Bucuresti; absolvent al Seminarului Pedagogic Universitar (1920). In timpul primului razboi mondial, elev-ofiter al Scolii de Artilerie din Botosani; ia parte la campania din Moldova. Studii la Univ. din Leipzig (1920), Viena (1920-1921) si Tiibingen (1920-1923); in Germania reinnoada prietenia cu Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu, cu care se cunoscuse inca la Giurgiu. isi da, la Tiibingen, sub conducerea esteticianului Karl Groos, doctoratul in filosofie, cu teza Des Wertungsproblem in Schillers Poetik, sustinuta in 1923, publicata in 1924. in 1924 incepe cariera universitara: suplinitor la cursul de estetica, docent (1927), conferentiar definitiv (1930), prof. titular de estetica (1944), prof. de literatura universala si comparata (1948-1964). Membru corespondent al Acad. in 1935, membru titular in 1955. Pentru scurt timp, director al Teatrului National (1945), apoi ambasador la Belgrad (1946-1947). Secretar general al Comisiei nationale UNESCO (1957), director general al Bibi. Acad. (1958). Ambasador al tarii la UNESCO. Debut in Faclia (1916), cu un art. in apararea lui Macedonski, al carui cenaclu il frecventeaza si la a carui revista {Literatorul) este, in 1918, redactor. In 1919, semneaza "Cronica ideilor" in Sburatorul, dar in acelasi an, intr-un schimb de scrisori cu E. Lovinescu, isi anunta decizia de a renunta la "critica literara activa" curenta, intrucat e interesat de realizarea unor lucrari de o complexa amplitudine ideatica, in care "nu mai faci critica, ci istorie literara estetica, filosofia culturii". A mai colaborat la Viata Romaneasca, Gandirea, Revista Fundatiilor Regale, Adevarul literar si artistic, Revista de filosofie, Vremea, Contemporanul, Gazeta literara etc. Dupa ce in primii ani de activitate literara se manifesta prin publicistica si poezie, VIANU isi consacra capacitatea de cercetare domeniilor esteticii, filosofiei culturii, criticii si istoriei literare, tiparind numeroase lucrari de referinta in istoria culturii si literaturii romane moderne. Dualismul artei (1925), Arta si frumosul (1931), "clasicul" tratat Estetica (I. 1934; II, 1936) sau Studiile de filosofie si estetica (1939) aduna principalele contributii in estetica, dupa cum Idealul clasic al omului (1934), Generatie si creatie. Contributii la critica timpului (1936), Filosofie si poezie (1937), Rationalism si istorism (1938), Introducere in teoria valorilor (1942), Filosofia culturii (1945) alcatuiesc corpul lucrarilor de axiologie si filosofia culturii. In aceiasi ani, preocuparile permanente pentru literatura romana se concretizeaza in cercetari nu mai putin apreciate: Poezia lui Eminescu (1930), Influenta lui Hegel in cultura romana (1933), Ion Barbu (1935), Studii si portrete literare (1938), Arta prozatorilor romani (1941), capitolul despre "Junimea" din Istoria literaturii romane moderne (1944) si Trei critici literari (1944), ed. critica a operei lui Macedon-ski (4 voi., 1939-1946). Dupa 1948, VIANU se dedica problemelor de literatura comparata si celor de stilistica, preocupari divergente fata de principala directie pe care o anuntau sintezele orig. realizate in perioada 1935-1947; ampla culegere de Studii de literatura universala si comparata (1963), autobiografia intelectuala Idei traite (1958), scriere fundamentala pentru intelegerea omului si savantului V., precum si Problemele metaforei si alte studii de stilistica (1957, lucrare proiectata initial sa apara impreuna cu Simbol artistic, tiparit postum in 1966) sunt cele mai importante aparitii ale ultimei perioade. In deceniul sase, VIANU a dat si cateva trad.: Goethe (Poezie si adevar), Shakespeare (Antoniu si Cleopatra; luliu Cezar; Coriolan) etc. A fost distins cu Premiul "Nasturel" al Acad. in 1933 si cu Premiul de Stat in 1963. Participand la numeroase congrese internationale de filosofie, estetica, literatura comparata sau la variate intruniri UNESCO, VIANU devine un savant umanist de prestigiu european. Parcurgerea intregului unei opere ce insumeaza peste cincizeci de voi. releva unitatea in diversitate a unui sistem de gandire si expresie, atat in constiinta contemporaneitatii sale, cat si in posteritate, creatia lui VIANU constituindu-se ca una dintre exemplarele pilde de disciplina intelectuala pe care le are cultura romaneasca.



Proportiile operei si, mai cu seama, multimea disciplinelor in care VIANU si-a exercitat spiritul creator, sintetizator si ordonator sunt cele dintai date de care considerarea activitatii sale trebuie sa tina seama. VIANU si-a edificat opera fara graba, dar si fara pauze sau lungi relaxari, perfectionand treptat (pe masura ce apropierea si aprofundarea unor noi domenii ii impunea o reechilibrare) un proiect conceput in linii mari inca inainte de a fi implinit treizeci de ani, adica in perioada studiilor sale in Germania si in cea imediat urmatoare. Acest edificiu dominat de simetria unei - atat de rare la noi - vocatii pentru sistem, a fost produsul unei staruitoare lucrari asupra interioritatii sale mult mai tulburata in adancuri decat a lasat fizionomia sa academica sa se vada; un fond patetic-romantic si o predispozitie boema (descifrabila mai cu seama in poezii si in unele paragrafe din memorialistica) au fost stapanite de forta unei discipline inflexibile, a unei nu mai putin adanci si la fel de caracteristice vointe de configurare in "clasic". Un contact prim sau sporadic cu scrierile lui VIANU este oarecum inselator, parand fie anevoios, fie, dimpotriva, lipsit de prea mare dificultate. Prin insistenta insa, si trecand de la o disciplina la alta din multele in care VIANU s-a manifestat, cercetatorul va descoperi, gratie rigorii metodologice si claritatii textului - reflexe ale spiritului de ordine tutelar - originalitatea profunda (si nu simplu de apreciat) a personalitatii si scrisului lui V.. incepand chiar cu alegerea temei si constituirea tezei sale de doctorat de la Tiibingen - Problema valorizarii in poetica lui Schiller (1924) - se configureaza domeniile esentiale care vor interesa de aici inainte, dar, mai cu seama, ii vor structura intreaga activitate: axiologia si estetica, din prima decurgand, in fond, preocuparile sale privind filosofia culturii, cea de a doua gasindu-si terenul predilect de argumentare, aplicare si verificare in studiul literaturii nationale si universale. Cateva alte campuri de investigare se disting intr-un simetric, amplu sistem de cercuri concentrice: studii complementare de istoria filosofiei si mai cu seama a esteticii; seria cursurilor si eseurilor asupra morfologiei culturii moderne, contributiile privind "critica timpului" sau domeniul moralei, chiar atentia, neintamplatoare, pentru sociologie (V. a fost unul dintre principalii colaboratori ai Institutului Social Roman condus de D. Gusti); cercetari de istorie literara, de comparatistica, de teorie si metodologie; in fine, prezenta permanenta a criticului literar, precum si actiunea de initiator al cercetarilor de stilistica moderna. Toate aceste domenii (care nu epuizeaza totusi intregul activitatii sale) recompun organicitatea unei opere constituita dupa legile unor prioritati si ierarhii, opera intotdeauna intemeiata si pe demonstratie, structurata pe scheletul catorva idei directoare ce articuleaza o conceptie activa si discern abila in toate etajele edificiului. imbratisand ansambluri largi, reluand problemele din perspective de intelegere si cercetare provenind din discipline sau conceptii diferite, dar de cele mai multe ori invecinate si dovedindu-si intotdeauna adecvarea, VIANU a imprimat intregii sale opere un ton grav, in care probitatea a pus o caracteristica surdina originalitatii, iar vocatia superior didactica 1-a indepartat de speculatie, facand ca demersul sau sa dea cititorului, inainte de orice, sentimentul sigurantei. Si lui V., ca si altor ganditori din generatia lui, problema culturii i se impune ca o chestiune teoretica de prima importanta, efect al insusi contactului cu orientarile ideatice care i-au patronat formatia: Kant si sistemele post-kantiene, Niet-zsche, Dilthey, Spengler s.a. Confesiunile din autobiografia intelectuala Idei traite (1958) releva dintru inceput acest fapt: "Daca reflectez acum la curentele de idei care se incrucisau in timpul studiilor mele, mi se pare ca toate impreuna tindeau sa impuna problema culturii () pe primul plan al interesului filosofic". Firesc a fost ca VIANU sa-si puna deci, mai intai, problema valorii, a definirii, originii si modului ei de existenta. O va face, preluand concepte ale lui Franz Brentano, in lucrarea sa, de perfecta claritate a gandirii si stilului, Introducere in teoria valorilor intemeiata pe observatia constiintei (1942), care, fara a marca un inceput ori un ultim cuvant, constituie un punct nodal in evolutia gandirii sale. Aici doua idei retin prin pregnanta: adancimea pe care valoarea o confera fiintei umane si functia determinanta ce o exercita existenta unui mediu axiologic, valoarea, ca expresie a unei relatii, fiind un factor activ al constiintei. Capacitatea acestui mediu axiologic de a determina si de a fi determinat de aparitia unor noi opere, creatii ale spiritului uman in cele mai diverse domenii, conduce pe VIANU la concluzia ca temele culturale ale lumii nu pot Fi epuizate, ca umanizarea naturii prin cultura este producatoare de armonie, ca esentiala este "capacitatea de a trai lumea aceasta sub toate aspectele ei, a o pretui in sensul tuturor valorilor pe care ea in mod virtual le inchide". Acest "postulat optimist" (G. Gana), de o intentionalitate superior si structural umanista, este si veriga ce leaga tezele axiologice ale lui VIANU de cele ale demersului sau in domeniul filosofiei culturii. Pornind de la fenomenul crizei culturii moderne, criza a carei esenta Y, impreuna cu alti filosofi, o detecteaza in tendinta spre izolare si autonomizarea valorilor, spre specializarea excesiva, autorul Filosofiei culturii (1944), mai optimist decat altii, propune idealul unui activism prin care lumea si-ar putea regasi echilibrul pierdut; si anume, o resolidarizare a valorilor (fara a se renunta la autonomia lor) in jurul aceleia pe care individul o slujeste in calitate de specialist si care reprezinta creatia sa, felul sau propriu de a imbogati lumea. Absenta unui sentiment profund al vietii, a unei atitudini cardinale - trasatura caracteristica a crizei lumii moderne - ar putea fi deci depasita prin acest cult al creatiei, al muncii ca actiune fundamentala libera a individului. In opinia lui V., dintre toate formele activitatii omenesti, cea a artistului constituie expresia superioara; de aceea, el considera arta drept finalitate suprema a intregii tehnici omenesti, modalitatea cea mai armonioasa a fuziunii spiritului cu materia: "daca arta este opera perfecta a muncii, se intelege ca munca omeneasca, oricare din formele ei, trebuie sa se straduiasca spre conditia artei". Astfel, acest ideal artistic spre care va tinde orice act creator de valoare ar putea resolidariza toate celelalte actiuni umane, toate celelate valori, VIANU propunand in mitul prometeic un model si o solutie. Simbol al creatiei, mitul prometeic este in aceasta viziune (de nuanta utopica) unul al culturii, imbinand idealul faustic cu cel clasic, pe homofaber cu homo sapiens. Prin extinderea constienta a spatiului culturii asupra celui al naturii, teza ce sta atat la baza conceptiei filosofice, cat si estetica lui V., ganditorul roman isi dezvaluie si structura de moralist, teoretizarea idealului sau stand astfel sub semnul acelei "constiinte niciodata eclipsata a istoriei culturii", al acelui "flux amplu si continuu ce nu poate fi oprit sau intors din drum de nici un obstacol" (G. Gana). La aceasta conceptie, estetica deci, asupra culturii, VIANU a ajuns conexand aspectele axiologiei si filosofiei culturii cu cele ale esteticii, catre care, inca din tinerete, gandirea sa a fost permanent atrasa; tanarul estetician depaseste repede orientarea psihologica sub auspiciile careia se formase (curentul "Einfiihlung"-ului: Th. Lipps, J. Volkelt, K. Groos), ajungand la o pozitie mai apropiata de aceea a lui Emil Utitz si Max Dessoir, precum si de estetica fenomenologica; decisiv prin consecinte este faptul ca VIANU incepe prin a intelege arta ca o forma a culturii, supunand-o deci celei mai adanci perspective, celei filosofice. Sistemul sau abordeaza mai mult opera decat frumosul (si cu atat mai putin frumosul natural), opera considerata ca obiect al culturii - deci al omului ce se defineste prin aspiratia sa fundamentala spre forma - si analizata in sine, in procesul crearii si apoi al receptarii ei de catre consumator (v. Estetica, I, 1934; II, 1936). Totodata, facand din solidaritatea continutului cu forma o relatie functionala permanenta, stabilind autonomia valorii estetice si punand-o intr-un raport dialectic cu cele extraestetice (care formeaza continutul heterono-mic) si cu criteriile complexe si complementare ale receptarii, VIANU construieste astfel un sistem, cu un program foarte amplu, ce pledeaza in esenta pentru resolidarizarea artei cu celelalte actiuni ale omului; in activitatea artistica acesta poate afla forma cea mai perfecta a creatiei, arta alcatuind asadar telul universului si chiar modelul lui. Opera fiind inainte de toate un produs al muncii, munca artistului devine astfel exemplara ca forma superioara a creativitatii. Prin urmare, VIANU porneste de la a privi arta din perspectiva culturii si sfarseste (in Tezele unei filosofii a operei si Problemele filosofice ale esteticii) prin a recomanda in arta tiparul salvator si ordonator al culturii. Activismul prometeic se exprima prin idealul, clasic in esenta, al muncii artistice. Daca VIANU nu face din valoarea estetica o valoare suprema, el manifesta clar inclinarea de a situa arta deasupra celorlalte forme ale culturii. Din perspectiva acestor ultime lucrari, estetica lui este, in esenta, o stiinta a adancimii operei. Debutand (in 1916) prin articole de critica literara, VIANU a ramas fidel si acestei "muze", desi intr-un mod aparte, distanta fata de ceea ce se numeste "critica de intampinare", fara insa a o respinge total (cea mai buna dovada o constituie studiul Ion Barbu, 1935). Distanta inseamna la VIANU mai mult o structurala preferinta pentru valorile clasice, intrate in patrimoniul culturii, precum si o obsedanta "grija pentru latura morala a judecatii literare" (Eugen Simion). "Critic al definitiilor exacte si al judecatilor greu contestabile" (Ov. S. Crohmalniceanu), VIANU n-a practicat nici partizanatul literar, nici critica de directie. Dar cei ce vad in atitudinea sa doar "olimpiana detasare" se insala: tonul si structura deliberat impersonala a demersului ascund, in cele mai valoroase pagini de istorie si critica literara, un polemism retinut si constructiv. Actiunea - de durata deceniilor - in vederea "reabilitarii", impunerii prin analiza si editare a operei lui Macedonski, lucrarea despre Ion Barbu (care isi pastreaza pana azi intreaga actualitate), Poezia lui Emi-nescu (1930) sunt actiuni critice indreptate implicit sau explicit impotriva unor rezistente, prejudecati sau interpretari eronate, pe care le-a radiat radical sau, cel putin, le-a diminuat intr-o considerabila masura. Stralucita sinteza asupra Junimii (1944) este, cum s-a observat, si produsul unei "afinitati". Sunt de consemnat si cateva polemici directe (cu Bogdan-Duica, cu VI. Streinu s.a.), pe care VIANU nu le-a purtat cu satisfactie, ci cu o melancolica amaraciune, caracteristica, de altfel, firii sale, ce facea din discretie o virtute cardinala. Contributii importante sunt si studiile despre Maiorescu, Odobescu, M. Dragomirescu, Blaga, E. Lovinescu. Acesta din urma, vazand in VIANU pe "criticul generatiei" ce a "dezertat" din critica, nu a inteles ca tanarul VIANU opta (prin 1924) pentru o cale mai dificila si mai complexa, numai in aparenta indepartata de literatura, cale ce isi propunea sa adauge criticii maiorescian-lovinesciene orientarea filosofica a stiintei culturii si a stiintei artei. "Dezertarea" insemna, in fond, o ofensiva pe un alt front, complementar, in care critica literara nu a absentat, dar nici nu a comandat, intrucat - asa cum aflam din Idei traite - "felul firesc in care s-au legat ideile mele m-au dus () catre imbratisarea ansamblurilor mai largi, catre generalizare"; de aici provine implicita extindere a ariei sale de investigare (fapt constientizat de filosof inca din vremea cand lucra la teza sa de doctorat): "indata ce stabilesti o filiatie, o comparatie, indata ce grupezi mai multe opere inlauntrul activitatii unui singur scriitor si, cu atat mai mult, intr-un curent, un tip de arta, o epoca de cultura, nu mai faci critica, ci istorie literara, estetica, filosofia culturii". Nefiind (neavand intentia sa fie) autorul unei istorii a literaturii romane, VIANU s-a oprit in repetate randuri asupra trasaturilor specifice ale acestei literaturi, insistand indeosebi asupra tendintelor ei clasice. Insistenta ce vine, evident, din perspectiva filosofului culturii: "intarirea temeliilor clasice ale culturii noastre este unul din mijloacele care o pot apara cu mai mult succes de primejdiile care o ameninta din atatea directii". Acelasi substrat adanc se poate descifra si in finalitatea ultima a studiilor si contributiilor lui VIANU privitoare la literatura universala si comparata. Acest domeniu nu ar fi ajuns sa-1 intereseze in chip special daca, in anii proletcultismului, VIANU ar fi avut posibilitatea sa-si continue preocuparile si sa publice concluziile pe care, aflat acum in plina maturitate, le putea trage in disciplinele sale predilecte: filosofia culturii si estetica. Tezele unei filosofii a operei, Simbolul artistic. Problemele filosofice ale esteticii, lucrari din cele mai valoroase si originale, au aparut postum. Timp de mai multi ani, intre 1946 si 1951, semnatura sa absenteaza aproape cu totul. Dar, desi oprit din-tr-o evolutie normala, aflata chiar la punctul implinirilor maxime, VIANU a avut disponibilitatea intelectuala de a se consacra unui nou (totusi invecinat) domeniu - literatura universala si comparata - unde, daca problemele teoretice erau mai restranse, efortul de asimilare s-a vadit considerabil. VIANU a reusit, astfel, sa faca si de data aceasta o munca de intemeietor, sa dea un mare numar de exegeze, chiar daca nu toate de valoarea celor concepute in deceniile anterioare. Consecvent cu conceptia sa asupra fenomenelor culturale si axiologice, VIANU considera ca specialistul modern intr-o singura literatura, cea nationala de pilda, nu se poate dispensa de cunoasterea literaturii universale decat cu pretul pierderii sensului esential al valorilor literare, adica al capodoperelor clasice si al relatiilor ce le leaga. Ideea mediului axiologic se regaseste astfel in ceea ce VIANU numeste "zona vitala" a fenomenului literar: patrimoniul ei universal. Absolutizarea unei singure valori, considerata ca principala cauza a crizei culturii moderne, echivaleaza cu specializarea oarba intr-un singur segment al intregului, iar solutia iesirii din aceasta criza, adica resolidarizarea valorilor in jurul celei slujite de specializare, isi confirma valabilitatea si in domeniul cercetarii literare. Obiectand studiului comparatistic de tip traditional-factologic excesul pozitivist si neputinta de a da explicatiile fundamentale in ceea ce priveste, de exemplu, migrarea unei teme, VIANU concepe o definitie mai putin dogmatica si mai complexa a obiectului literaturii comparate. in viziunea sa, comparatismul nu trebuie sa se mai rezume numai la studiul influentelor din unghiul emiterii, ci sa se dedice, in special, analizei receptarii si a cauzelor ei, deoarece, pana acum, s-au urmarit doar "presiunea trecutului si a strainatatii asupra prezentului si nationalului, dar nu si deschiderea acestora catre trecut si strainatate". In fine, merita remarcat totodata ecoul pe care ideile sale asupra activismului filosofic-cultural il au si in desenarea perspectivelor studierii literaturii universale si comparate, a caror abordare e menita sa "intareasca unitatea de cultura a lumii". Cele mai realizate exegeze de literatura universala si comparata ale sale sunt Din istoria unei teme: "lumea ca teatru", Shakespeare si antropologia Renasterii, Formarea ideii de literatura universala in prima perioada, precum si contributiile adunate in volumul Figuri si forme literare (1946), scria inainte de a fi initiat cercetarile sistematice in domeniul respectiv. Preocuparile lui VIANU pentru stilistica decurg firesc, pe de o parte, din cele de morfologia culturii, in prelungirea intrebarilor ridicate de capitolul stil in estetica si in istoria ei, pe de alta, din demersul criticului si istoricului literar interesat de asaltul asupra realitatii ireductibile a operei. Pe urmele unor K. Vossler, L. Spitzer si O. Walzel, V, propune o teorie si o aplicare a stilisticii egal departata de psihologism si estetism, dar si de exclusivismul metodei lingvistice, nu faptele de constatare, ci cele de apreciere (valorile) interesandu-1 in primul rand. Experimentand, VIANU "a abordat, la timpul sau, aproape toate tipurile posibile de stilistica" (S. Alexandrescu), bazate toate pe gramatica traditionala si avand ca obiectiv descoperirea "particularului" si a conexiunilor lui multiple. Apropierea de "scientismul" stilisticii exprima la VIANU si o reactie - mai intai impotriva impresionismului, apoi a sociologismului vulgar - dupa cum luarile de pozitie teoretice se impotrivesc anexarii stilisticii la istoria limbii (sau la istoria literaturii), refuzand, de asemenea, despartirea radicala a stilisticii literare de stilistica limbii comune. In fond, demersul stilisticianului VIANU nu difera, in esenta, de cel al istoricului literar (stilistica autorilor si cea a curentelor), autorul Artei prozatorilor romani (opera fundamentala, prin stabilirea si analizarea seriilor, azi binecunoscute) fiind creatorul unui limbaj critic personal, la a carui formare studiile de stilistica au contribuit in mod decisiv. Paginile literare ale lui V., desi purtand insemnele operei stiintifice, sunt mai marcate de adancurile personalitatii, de temperamentul si caracterul omului, mai liber in aceste situatii de imperativul impersonalitatii: memorialistica si portretistica sunt tutelate de structura moralistului, dar si de un cult al prieteniei si fidelitatii; insemnarile de calatorie se desfasoara sub semnul ordonarii spatiale, proprie clasicului si preocupatului de morfologia culturii; in fine, poetul, lasat decenii intregi de VIANU sa fie numai o amintire a tineretii.



revine in ultimii ani spre a arata ca numai renuntarea lucida, deliberata la modul de existenta specific genului 1-a impiedicat sa devina autorul unei opere poetice. Se retin din versurile sale accentele de melancolie si tulburare, precum si fericita formulare a inaltimilor gandului, in stransa inrudire cu restransa, dar nelinistita sa aforistica. O fundamentala perspectiva a filosofului guverneaza si unifica, asadar, opera lui VIANU si este de observat ca aceasta particularitate nu a fost decat rareori luata in considerare de exegeti (fac exceptie I. Biberi si G. Gana), acestia limitandu-se, in genere, la analiza contributiilor lui VIANU separat, in cadrul strict al fiecarei discipline in care s-a manifestat. In schimb, portretul, spiritul, comportamentul academic profesoral, caracteristicile discursului "intr-un stil de o demnitate de expresie abstracta", cum observa E. Lovinescu) si tipul de demers intelectual si critic au fost pregnant surprinse in cateva sinteze (Ov. S. Crohmalniceanu, E. Simion, Mircea Martin). Structura sa junimista, afinitatile in idee si in atitudine cu Paul ValeYy, iradierile primite din contactul cu opera lui Goethe au preocupat si ele, fara a se fi stabilit insa unde si in ce mod toate aceste date constitutive certe, precum si altele, mentionate sau nementionate aici, se transforma intr-o gandire original articulata, chiar daca lipsita de stralucirea insolita a geniului. Respingand diletantismul si improvizatia, VIANU a trudit ani intregi pentru clarificarea unor probleme a caror dificultate le facea inaccesibile impresionismului si amatorismului, devenind astfel unul dintre fondatorii gandirii teoretice romanesti moderne.

OPERA

Das Werungsproblem in Schillers Poetik, Bucuresti, 1924; Dualismul artei, Bucuresti 1925; Fragmente moderne, Bucuresti, 1925; Charles Maurras, Viitorul inteligentei, trad. de ~, Bucuresti, 1925; Masca timpului. Schite de critica literara, Arad, 1926; Poesia lui Eminescu, Bucuresti; 1930; Arta si frumosul. Din problemele constitutiei si relatiilor, Bucuresti, 1931; O. Han, cu 25 reproduceri, Craiova, 1931; Arta actorului, Bucuresti, 1932; Imagini italiene, Bucuresti, 1933; Influenta lui Hegel in cultura romana, Bucuresti, 1933; Idealul clasic al omului, Bucuresti, 1934; Istoria esteticei de la Kant pana azi, in texte alese, Bucuresti, 1934; Estetica, I-II, Bucuresti, 1934-1936 (ed. , 1939; ed. III, 1945); Ion Barbu, Bucuresti, 1935; Medrea. Avec 31 reproductions, Bucarest, l935;Generafie si creatie. Contributii la critica timpului, Bucuresti, 1936; Filosofie si poesie, Oradea, 1937; Rationalism si istorism. Studiu de filosofia culturii, Bucuresti, 1938; Studii si portrete literare, Craiova, 1938; Henri Bergson, Bucuresti, 1939; Mihail Dragomirescu, Bucuresti, 1939; Studii de filosofie si estetica, Bucuresti 1939; Arta prozatorilor romani, Bucuresti, 1941 (altaed., Chisinau, 1991; 1996); Introducere in teoria valorilor intemeiata pe observatia constiintei, Bucuresti, 1942; Transformarile ideii de om, Bucuresti, 1942; Filosofie si poesie. Filosofi si poeti. Catre o conceptie estetica a lumii. Bucuresti, 1943; Gheorghe Petrascu, Bucuresti, 1943; Istoria literaturii romane moderne, I, in colab. cu S. Cioculescu si VI. Streinu, Bucuresti, 1944; Filosofia culturii, Bucuresti, 1944 (ed. II, 1945); Trei critici literari (Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu), Bucuresti, 1944; Figuri si forme literare, Bucuresti, 1946; Transformarile ideii de om si alte studii de estetica si morala, Bucuresti, 1946; Shakespeare, Antoniu si Cleopatra, trad. de ~, Bucuresti, 1951; S. Tregub, N. Ostrovski, trad. in colab. cu S. Varzaru, Bucuresti, 1951; N. L. Stepanov, N. VIANU Gogol, trad. in colab. cu Irina Butmy, Bucuresti, 1952; Cervantes, Bucuresti, 1955; Anton Pann, Bucuresti 1955; Probleme de stil si arta literara, Bucuresti, 1955; Voltaire, Bucuresti, 1955; Johann Wolfgang Goethe, Din viata mea. Poezie si adevar, I-II, trad. de ~, Bucuresti, 1955; Shakespeare, Opere, II, trad. de ~, Bucuresti, 1955, Literatura universala si literatura nationala, Bucuresti, 1956; F. M. Dos-toievski, Bucuresti, 1957; Problemele metaforei si alte studii de stilistica. Bucuresti, 1957; Versuri, cu postfata autorului, Bucuresti, 1957; Ideile lui Stendhal, Bucuresti, 1959; Alexandru Odobescu, Bucuresti, 1960; Studii de literatura universala si comparata, Bucuresti, 1960 (ed. II, 1963); Jurnal, Bucuresti, 1961 (ed. il, 1970); Schiller, Bucuresti, 1961; Dictionar de maxime comentat, Bucuresti, 1962; Goethe, Bucuresti, 1962; Shakespeare, Opere, X, trad. de~, Bucuresti, 1962; Arghezi, poet al omului. "Cantare omului" in cadrul literaturii comparate, Bucuresti, 1964; Despre stil si arta literara, cuvant omagial de Al. Philipide, ed. si pref. de M. Bucur, Bucuresti, 1965; Studii de literatura romana, Bucuresti, 1965; Postume. Istoria ideii de geniu. Simbolul artistic. Tezele unei filosofii a operei, postfata de I. Ianosi, Bucuresti, 1966; Studii de stilistica, ed. si studiu introductiv de S. Alexandrescu, Bucuresti, 1968; Corespondenta, ed. si studiu introductiv de H. Zalis, Bucuresti, 1970; Scriitori romani, MII, ed. de Cornelia Botez, antologie si pref. de P. Mareea, Bucuresti, 1970; Opere, I-XIV, ed. ingrijita, note si postfata de S. Alexandrescu, G. Ionescu si G. Gana, Bucuresti, 1971-1990; Scrieri despre teatru, ed. si studiu introductiv de Viola Vancea, Bucuresti, 1977; Scrieri de calatorie, Bucuresti, 1978; Studii de filosofia culturii, ed. ingrijita de G. Gana, Bucuresti, 1982; Gandirea estetica. Bucuresti, 1986; Scriitori romani din secolul XX, antologie de M. Dascal, Bucuresti, 1986; intregul si fragmentul. Pagini inedite, ed., pref., trad. si note de H. Zalis, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria; idem, Memorii, II, 1932; P. Comarnescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1935 si nr. 7, 1936; E. Papu, Raspantii, 1936; Al. Dima, Gandirea romaneasca in estetica, 1943; E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, 1943; I. Biberi, Tudor Vianu, 1966; G. Calinescu, Ulysse, 1967; E. Papu, Din luminile veacului, 1967; C. Ciopraga, Portrete si reflectii literare, 1967; Tudor Vianu. Bio-bibliografie, 1967; A. Marino, in Cronica, nr. 33, 1968; I. Pascadi, Estetica lui Tudor Vianu, 1968; L. Petrescu, in Tribuna, nr. 40, 1968; VIANU Streinu, Pagini, I; IV; N. Tertulian, Eseuri, 1968; P. Constantinescu, Scrieri, V; Al. George, Semne si repere, 1971; S. Cioculescu, Aspecte; T. Podgoreanu, Umanismul lui Tudor Vianu, 1973; L. Raicu, Structuri literare, 1973; M. Zaciu, Ordinea; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III; FI. Mihailescu, Conceptul de critica literara in Romania, I, 1976; M. Papahagi, Exercitii de lectura, 1976; E. Simion, Scriitori, II; I. Vlad, Lecturi constructive, 1976; M. Zaciu, Teritorii, 1976; M. Martin, Identificari, 1977; M. Ralea, Scrieri, II, 1977; Gh. Toma, Permanente filosofice romanesti, 1979; N. Manolescu, Romania literara, nr. 52, 1982; I. Biberi, Interviuri din literatura romana, 1983; P. Mareea, Concordante si controverse, 1983; C. Ciopraga, Propilee, 1984; Ecaterina Taralunga, Tudor Vianu, 1984; S. Anghelescu, Portretul literar, 1985; E. Manu, Spatiu etern, 1985; E. Simion, Sfidarea retoricii, 1985; C. Baltag, Paradoxul semnelor, 1996; H. Zalis, Viata lui Tudor Vianu, 1997; Tudor Vianu in constiinta criticii, 1997; D. Mamica, Perspective critice, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Tudor VIANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Tudor VIANU




TUDOR VIANU SAU DEMNITATEA CRITICII
VIANU IN 1936-1949

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...