Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Mircea IORGULESCU



    Mircea IORGULESCU - poza (imagine) portret












Mircea IORGULESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 23 aug. 1943, Valea Calugareasca, jud. Prahova.

Critic si istoric literar.

Fiul lui Nicolae Iorgulescu si al Zoei (n. Stavri), podgoreni.

Absolvent al Liceului din Urlati (1961) si al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1966). Colaborator extern la diverse ziare (1966-1968); redactor la ziarul Munca (1968-1970) si la Romania literara (din 1971). Stabilit in Franta din 1989, devine colaborator la Radio France International si la Radio Europa Libera. Debuteaza in Revista noua (Ploiesti, 1966), colaborand ulterior la Luceafarul (invitat de Mihai Ungheanu), unde practic redebuteaza (1968), Ramuri (cronicar literar, 1968-1969), Arges (mai ales 1969-1974), Convorbiri literare, Romania literara (invitat de Lucian Raicu), Romania libera, Astra, Ateneu, Tomis, Cronica, Tribuna etc, adesea ca titular de rubrica. Debuteaza cu voi. de critica literara Rondul de noapte (1974), urmat de mai multe voi. de foiletoane, art. si studii critice: Al doilea rond (1976), Firescul ca exceptie (1919), Critica si angajare (1981), Ceara si sigiliul (1982), Prezent (1985), de un dictionar literar. Scriitori tineri contemporani (1978) si de eseuri critice despre Panait Istrati (Spre alt Istrati, I, 1986) si IORGULESCU L. Caragiale (Eseu despre lumea lui Caragiale, 1988). A elaborat antologiile C. Dobro-geanu-Gherea ("interpretat de", 1975) si Arhipelag. Proza scurta contemporana, 1970-1980 (1981). A prefatat ed. si voi. de Mihai Eminescu (1972), T. Arghezi (1973), Dinicu Golescu (1976), A. Rau (1982), C. Dobrogeanu-Gherea (1983), Marin Preda (1983), Mihail Crama (1984), M. Sadoveanu (1986), D. Zamfirescu (1989) etc, dar si de autori obscuri (I. Mitru, Angela Nache). IORGULESCU este in critica romaneasca un adept al exprimarii energice (adesea polemice) a judecatii, cu interes pentru implicatia etica a scrisului, si un istoric literar inzestrat cu imaginatie si deschis spre revizuirea critica si reinterpretarea novatoare.



I. practica din epoca debutului (Rondul de noapte, 1974) foiletonul critic (in cea de-a doua carte, Al doilea rond, 1976, predomina "critica criticii"), argumentandu-i mai ales la inceputul anilor 80 importanta (Critica si angajare, 1981), in pledoarii nelipsite de fior liric. Menirea foiletonului este afirmarea valorilor contemporane si a polemicii de idei, vizand carentele etice si estetice ale celor ce nu privesc literatura ca pe o misiune, o pozitie militanta ce-si are radacinile adanci in epoca Daciei literare. El poate si trebuie sa abordeze, prin urmare, cotele diverse ale artei cuvantului spre a lasa posteritatii peisajul viu al epocii, argument deductibil mai ales din primele volume cu aspect panoramic sau de "caleidoscop relevant" (Dan Culcer): Rondul de noapte (1974), Al doilea rond (1976), Scriitori tineri contemporani (1978). Acceptarea acestor principii, expuse cu un "sentiment al urgentei", face inoperante obiectiile privind eterogenitatea foiletonisticii lui IORGULESCU (Al. Piru), cantitatea acesteia (L. Raicu) sau dorinta afirmarii autorului intr-un "peisaj de neasezare a valorilor" (Gh. Grigurcu). Ideile directoare ale profesiei fiind "rigoarea" si "limpezimea", intelegem de ce criticul se declara "mai apropiat de ardeleni", fervoarea sa subterana apartinand totusi munteanului. Lectura antecesorilor (critici) implica sentimentul actualitatii, campurile criticului avand convergenta prin "analitica actualizarii si analitica actualitatii" (Dan Culcer). Astfel, Titu Maiorescu devine contemporan printr-un "ton al eficientei", Gherea printr-un "mod de lectura", Lovinescu prin "impersonalitate". Sectiunea Curia de rezonanta, din volumul Critica si angajare, constituie un autoportret intelectual al criticului, definit prin "necesitatea atitudinii", asumarea adevarului, orizont sociologic si estetic divergent in fata veleitarismului agresiv. Lecturile se supun principiului hermeneutic, respingand orice apriorism ("Vreau sa inteleg, nu sa demonstrez ceva ce stiu dinainte"), desi "ideal este ca metoda sa nu se vada". Importanta ramane de la inceputurile activitatii lui IORGULESCU "capacitatea de a se entuziasma in fata valorii" (Gh. Grigurcu). Convertindu-si elanul in demonstratii riguroase, criticul uzeaza cel mai frecvent de modalitatea pe care o numim portretul problematizam, functionala si in cazul amendamentului, reusind sa fixeze "temperamentul literar" (Robert Escarpit) manifestat prin opera. Spirit polemic prin excelenta (incitant si in cazul exagerarilor), IORGULESCU traseaza initial cadrul social al momentului, fara a omite motivatiile conflictuale sau coordonatele operei, sprijinite pe atente lecturi din acelasi autor, anterioare aparitiei editoriale in cauza. Se respinge astfel teoria "vidului" poetic din 1945, se afirma distorsiunea modelului Labis la succesori, "bacovianismul" acelorasi, dar si "sistemul de conventii" inhibitor (probat prin Cicerone Theodorescu). Tot in deschiderea foiletonului se contureaza structura etic-estetica a autorului ca personalitate reflectata si testata prin scris, altfel spus, o "fiziologie" irepetabila, conducand la problematizari. Ilustrative sunt asemenea portrete privindu-i pe M. Zaciu, R. Tudoran, A. Paunescu, R. Petrescu, L. Raicu, M. Papahagi, D. R. Popescu. Urmeaza analiza stringenta a operei, cu puncte de vedere comunicate transant, cu placerea si stiinta detasarii (uneori ironica); incheierea va fi de regula aforistica, uneori polemica. Criteriul etic motiveaza receptarea criticului, enunt deosebit de apasat in Critica si angajare. Motivul adeziunii in cazul criticii va fi "adevarul acesteia", demonstrat prin aceeasi strategie a portretului problematizant, polemic (fata de imagini consacrate, trase de altii la sapirograf, in cazul lui Maiorescu, Gherea, Ibraileanu, Lovinescu sau fata de falsificari, cazul Lovinescu). IORGULESCU accepta proza care se subordoneaza aforismului sau (paradoxal), rasfrant si in titlul unei carti (Firescul ca exceptie, 1979): "Adevarata exceptie este viata obisnuita", de unde elogiul implicarii existentiale din cartile lui M. Preda, A. Buzura, G. Balaita, D. R. Popescu, R. Petrescu, P. Georgescu sau acela al virtutilor cotidianului, banal in aparenta (Alexandru Papilian, Dumitru Dinulescu, Bujor Nedel-covici, Mircea Nedelciu); criticul nu respinge nici fabulosul din proza mai "artista" a lui Radu Tudoran, Lau-rentiu Fulga, Stefan Banulescu, Mircea-Horia Simiones-cu, Fanus Neagu. Poezia selectata de IORGULESCU este fie livresca (Florin Mugur, Mircea Ivanescu, Dinu Flamand, Adrian Popescu), fie incorporand experimentul (Cezar Ivanescu), caracterizata printr-o "invazie a realului" (Mircea Dinescu), prin "epicizare" sau prin structura basmului (Leonid Dimov). Infirmarea unor opere contemporane depisteaza de regula punctul estetic vulnerabil. Polemica lui IORGULESCU practica metoda reducerii la absurd, tintind sa puna in evidenta precaritatea platformei teoretice a adversarului, iar in cazul absentei unei astfel de platforme, acestuia i se demonstreaza inconsistenta intelectuala cu "rigoarea" si "limpezimea" afirmate principial. Studiul de istorie literara despre Dinicu Golescu, surpriza pentru lectorul foiletoanelor si volumelor anterioare ale criticului (dar nu trebuie uitat ca In cautarea lui Gherea aparuse in Biblioteca "Arges" inca din 1971), amplifica aceeasi structura (portretul problematizant), investindu-1 cu sensuri simbolice. Rezulta (desi doar prin cateva capitole prezente in volumul Firescul ca exceptie, 1979) o monografie interesanta prin lectura contemporana a epocii de criza fanariota. Ochiul proaspat al criticului refuza tactica insumarilor factologice spre a detecta in figura impresionanta a boierului-patriot "portretul unui intelectual opozitionalist" (N. Manolescu, prin preluarea unei sugestii de la Paul Cornea), iar in Tudor Vladimirescu, un spirit congener, conducand la ideea insasi "forta exploziva a normalitatii" (Dan Culcer). Stilul criticului, singurul potrivit analizei succint-riguroase pe care o realizeaza, consta in optiunea pentru fraza scurta, energica, cu taisuri rapide in cazul polemicii, cu propensiuni vizibile pentru enuntul aforistic si paradoxal (reportajul, de pilda, a trecut "de la cautarea frumosului [] la infrumusetare"; la Mircea-Horia Simionescu "constrangerile sunt sfidate, dar mecanismul sfidarii prolifereaza constrangeri noi"). Lirismul irumpe adesea de sub aceste suprafete geometrice prin interogatii retorice, prin patosul afirmarii, prin cate o metafora, prin expozeul istoric aproape hasdeian ca ritm sincopat al frazarii (Din vremea lui Dinicu Golescu). Armonizandu-si principiile criticii cu practica scrisului, IORGULESCU se numara printre scriitorii ce ilustreaza necesarul "spirit netranzactional" (Dan Culcer). Ceara si sigiliul (1982), simboluri carteziene ale fortei spirituale, continua substanta si strategia volumelor anterioare. Dupa sectiunea initiala ce consemneaza cu acuitate vibratiile receptate din partea actualitatii literare prin teme ca: vocatia literaturii romane de a intemeia, adevaratul curaj al scriitorului, maturitatea profesionista a gruparii de la Echinox s.a., urmeaza "vocile istoriei literare"; ele configureaza, prin Eminescu, Lovi-nescu, Iorga diada, esentiala pentru I., de demers etic / estetic exemplar. Cronicile propriu-zise despre poezie si proza strabat de fiecare data traseul intregii opere, gasind formule unificatoare pregnante pentru scriitorii "complicati" (Adrian Paunescu, D. R. Popescu; despre cel din urma criticul intentiona sa dea o monografie critica) sau pentru opere de diverse orientari stilistice si tipologice (Augustin Buzura, Octavian Paler, Constantin Toiu). Expresie a maturitatii, manifestata in precizia si eleganta demonstratiei, Ceara si sigiliul e in egala masura o marturie a configuratiei valorilor din deceniul al optulea.

Dubla vocatie a lui I., aceea de a fi un observator atent al realitatii literare, dar si un sistematizator al ei in cateva puncte nodale sau controversate se vadeste si in Prezent (1985). Pasiunea autorului pentru istoria literara nu e, desigur, o incalcare a domeniului criticii, cat, mai degraba, o edificare din interior a insesi ratiunii sale. Prilejuite de aparitii editoriale, reflectiile autorului despre cativa dintre protagonistii trecutului mai mult sau mai putin apropiat (Maiorescu, Gherea, Lovinescu, Petre Pandrea) pot fi citite ca tot atatea revendicari ale statutului moral si intelectual al propriei conditii. IORGULESCU e un critic al convingerilor ferme: nu e un retor, desi expresia literara il slujeste foarte bine, se pliaza necesitatilor unui stil elastic si energic, ce nu dispretuieste paranteza descriptiva si "artista" (ca in articolul despre E. Uricaru) dar nici generalizarea de istorie literara, ramanand in continuare in aceasta faza un adept al utilitatii "criticii publicistice": "Cronica si recenzia nu au disparut: isi au rostul lor important si bine stabilit, in miscarea literara contemporana, atat la noi cat si in alte parti, mai vestice". Cartea contine remarcabile analize despre "eruptia demonicului" la Nicolae Breban, despre Bujor Nedel-covici, Norman Manea (doi prozatori la a caror afirmare IORGULESCU a contribuit substantial), Radu Mares, Dana Dumitriu dar si despre cea mai noua generatie de prozatori (Adina Keneres, Gheorghe Craciun, Bedros Horasangian, Ioan Lacusta, Cristian Teodorescu). Despre Marin Sorescu, D. R. Popescu, Paul Georgescu, Octavian Paler, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Geo Bogza, Geo Dumitres-cu, Ion Horea, L, spirit partizan, dar nu intolerant sau dogmatic, scrie propozitii ferme sau paradoxale tinzand la formulele generatoare, intre care, cu titlul de simplu exemplu se poate aminti cea despre Mircea Dinescu in a carui poezie apare "limbajul strazii si al aglomeratiilor democratice, manuit insa cu un rafinament arghezian". Dar cartea cuprinde si cateva studii de istorie literara, intre care sunt demne de toata atentia c ateva piese pentru un "dosar Panait Istrati", ce anticipeaza primul volum al unei noi monografii critice dedicate autorului Chirei Chiralina. Avem de-a face cu o noua interpretare a scriitorului brailean, caci IORGULESCU vorbeste, de pilda, despre refuzul literaturii la un scriitor din care s-a facut un fel de campion al pitorescului dunarean si sud-est european. incercarea de a-1 scoate pe Panait Istrati din conditia servila si pana la urma injositoare de "exponat", pentru a vedea in el un "exponent" (sunt sugestivii termeni antitetici ai autorului) e demna de tot interesul: "Structural, Panait Istrati nu este un povestitor in sensul clasic al termenului si cu atat mai putin unul oriental: e un om care vine din infern si scrie pentru a depune marturie. Vrea sa zguduie, nu sa placa", scrie I., inclinat sa nu accepte linia idilizarii pitorescului si sa nu ignore tematica tragica a constiintei istratiene. E acesta un fel de a-si construi obiectul, pe care IORGULESCU il amplifica la nivelul unei prime parti a unei adevarate monografii in Spre alt Istrati (1986): criticul vrea sa construiasca un "alt Istrati" decat acela "pitoresc, feeric, poetic", dar inainte de a examina proza descopera ca, si in cazul acestui scriitor despre care se parea ca totul se stie, totul e inca de descoperit, inainte de a se acorda cel mai larg spatiu interpretarii. El supune unei revizuiri integrale "cazul Istrati" fara a se improviza in biograf de circumstanta si fara pedestra aplicatie caracteristica a unui anumit gen de istorie literara, ci cu competenta criticului ce isi asuma investigatia documentara pe cont propriu. Spre alt Istrati e astfel o recunoastere biografica si psihologica scrisa dintr-un jet, cu energie si suplete, transmitand pasiunea interpretului, atractia sa fata de propriul personaj, rasturnand polemic afirmatii si date consacrate si trasand cu siguranta si impetuozitate un nou chip, mai putin feeric, mai accentuat tragic, al prozatorului. Criticul recurge in chip adecvat la cateva sugestii psihanalitice pentru a identifica, in final, in bastardul nascut intr-o mahala braileana un "fiu al c artii" (capitolul pe aceasta tema, inclus in Prezent, e reluat aici). E reconstituit in mod credibil si portretul militantului socialist, din care se face un martor esential al renasterii unei stangi romanesti. IORGULESCU denunta si "asasinatul moral" ce 1-a avut ca victima pe Istrati, dupa ce publicase in 1928, la intoarcerea din URSS, Confession pour vaincus, si indica in Henri Barbusse pe principalul responsabil. Un revoltat, militant consecvent, un "idealist", un om avand cultul prieteniei, libertatii, frumosului, adevarului, un nelinistit, asa apare autorul Haiducilor din aceasta carte ce scoate critica panaitistratiana dintr-un impas, reveland in scriitor un intelectual modern, de o tragica, absoluta consecventa cu sine. Anuntata initial sub titlul Marea trancaneala, aparuta in cele din urma sub unul mai general si mai cuminte, Eseu despre lumea lui Caragiale, (1988) se inscrie in seria noilor lecturi ale operei cara-gialiene (Alexandru Calinescu, Ion Vartic, Stefan Ca-zimir, V. Fanache, Maria Voda-Capusan etc.) concurand, toate, la crearea unei noi paradigme interpretative: dincolo de caracterul "delectabil" al textului, dincolo de comic, aceste noi cercetari cauta seriosul si gravitatea, resorturile retorico-poetice ale limbajului caragialian sunt demontate pentru a se putea circumscrie "arta", sub deghizarea de carnaval se cauta drama, sub "trancaneala" discursul tragic. In ceea ce-1 priveste, IORGULESCU pleaca de la constatarea catorva contradictii: "trancaneala", "statul de vorba" reprezinta ocupatia principala a personajului caragialian, dar natura lui nu e propriu-zis "colocviala", caci limbajul sau, oricat de particularizant, de fapt omogenizeaza, iar valentele sale nu sunt propriu-zis conotative, el nu e plastic, ci "expresiv", adica ridica individualitatea personajului in universal. Doua sunt, fundamental, intr-o reductie schematica, infatisarile lumii lui Caragiale: "sectia", instanta autoritatii, si "carnavalul" (existenta curenta a personajelor). Cea dintai supravegheaza prin diversi agenti, ipistati (Ipingescu, Pristanda etc.) mersul celeilalte: de o parte grotescul zgomotos al unei lumi haotice; de alta, forta care dirijeaza sau reprima, dupa caz, orice iesire din cor ("«Nu zbiera» si «Vorrba!» sunt consemne ce traduc, desigur, o preocupare si poate chiar o obsesie profesionala []"); caci, spune autorul, "Sectia este vital interesata in perpetuarea carnavalului si in protectia mecanismelor de mistificare". Morala acestei lumi e consecinta fireasca a felului cum este ea intemeiata: tipul admirat va fi "pisicherul", "convietuirea in ilegitim si fraudulos" constituie "un puternic factor de unitate colectiva si de armonie sociala", ideea de raspundere individuala lipseste, "oamenii ordinii si ai legii parafrazeaza un mod de viata structural necinstit", atitudinile oscileaza intre asprimea intransigenta in aparenta si rapida "schimbare a macazului", intre o sentimentalitate de cel mai prost gust si frica. Fondul analizei vizeaza, in esenta, tot functia trancanelii, al carei veritabil "trop", spune I., ramane anacolutul. Vorbaria nesfarsita apare ca o colcaiala, ca o "hiperactivitate verbala" ce construieste un "infern fanfaron", in spatele ei se ascund "confortul complacerii" sau teama. In corelatie cu "trancaneala" apare "violenta", o agresivitate orientata de obicei de sus in jos, cu scopul esential al mentinerii unui statu-quo. Bruftuluiala, "umflatul", "turnatul la sectie", procesul verbal, fluieratul din tignal dau cadrul unei existente globale in care "violenta este [] si un ritual halucinatoriu". Caragiale nu e, desigur, numai un spirit sarcastic si critic, altfel nu s-ar explica induiosarea ce-1 cuprinde cand isi contempla personajele ("nu vezi ce draguti sunt!"); dar ca el, iubitorul de muzica clasica si de echilibru moral, a avut oroare de "pitoresc" si de "mahala" ramane neindoielnic, iar lectura lui IORGULESCU prelungeste, cu deformari admisibile in orice eseu construit pe o teza, tocmai aceasta constatare. Componenta etica, aplecarea spre o perspectiva socio-antropologica, rigoarea logica a demonstratiei, sunt caracteristici ce s-au conturat tot mai pregnant in critica lui I., marcand o semnificativa evolutie de la "impresionismul" generic al cronicarului, la acceptarea sugestiilor metodologice (din sociologie sau psihanaliza, de pilda) in cartile de maturitate.



OPERA

Rondul de noapte. Bucuresti, 1974; Al doilea rond. Bucuresti, 1976; Scriitori tineri contemporani, Bucuresti, 1978; Firescul ca exceptie, Bucuresti, 1979; Critica si angajare, Bucuresti, 1981; Ceara si sigiliul, Bucuresti, 1982; Prezent, Bucuresti, 1985; Spre alt Istrati, Bucuresti, 1986; Eseu despre lumea lui Caragiale, Bucuresti, 1988 (ed. II, cu titlul Marea trancaneala, 1994).

REFERINTE CRITICE

I. Vlad, in Tribuna, nr. 23, 1974; L. Petrescu, in Tribuna, nr. 28, 1974; C. Regman, in Ateneu, nr. 4, 1974; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 36, 1974; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 29, 1974; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 1, 1975; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 32, 1979; L. Raicu, Printre contemporani, 1980; Gh. Grigurcu, Critici ; D. Culcer, Serii si grupuri, 1981; E. Simion, in Romania literara, nr. 40, 1981; C. Stanescu, in Scanteia, nr. 12176, 1981; M. Zaciu, in Steaua, nr. 9, 1981; IORGULESCU Buduca, in Amfiteatru, nr. 4, 1981; V. Cristea, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1982; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 19, 1982; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 37, 1985; idem, in Tribuna, nr. 32, 1986; idem, in Tribuna, nr. 46, 1988. M. Papahagi, Fragmente despre critica, 1994; IORGULESCU Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 4, 1995; G. Dimisianu, ibidem, nr. 18, 1996.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Mircea IORGULESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mircea IORGULESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...