Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Dumitru MICU



    Dumitru MICU - poza (imagine) portret







Dumitru MICU - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Chis), n. 8 nov. 1928, Barsa, com. Somes-Odorhei, jud. Salaj.

Critic si istoric literar.

Fiul lui Chis Gheorghe, taran, si al Anicai (n. Lazar). Pseud. la Cluj: Marin Brustur, N. Salajan, Tudor Crisan; la Bucuresti: Dan Milcu, D. Meses, Dio-nisie Mirea. Scoala elementara din Barsa si Jibou (clasa a V-a); gimnaziul maghiar din Cluj (1940-1941); Liceul "Gh. Baritiu" din Cluj (1944-1945); Liceul "Inochentie Micu-Klain" din Cluj (1945-1948); bacalaureat, la Cluj, 1948. Facultatea de Filosofie a Univ. din Cluj (1948-1951) si din Bucuresti (1951-1952); licenta in 1953. intre 1953 si 1956, aspirantura (doctoratul) la Bucuresti; teza sustinuta abia in 1962.

Dr. in stiinte filologice. Redactor la Lupta Ardealului din Cluj, in 1947 (vacanta estivala) si 1948-
1949. Din nov. 1949, redactor la Almanahul literar. Student al Scolii de literatura si critica literara "Mihai Eminescu" din Bucuresti (oct. 1950-iun. 1951). Dupa absolvire, asistent la acea scoala (Catedra de teoria literaturii) si inspector-sef in Comitetul de arta de pe langa Consiliul de Ministri - pana la 31 dec. 1951. Din ian. 1952 pana spre sfarsitul lui 1953, redactor la Contemporanul (sectia literara). Aspirant cu frecventa (scoatere din productie): 1953-1956. Prin cumul, asistent (din 1954) la Catedra de Istoria literaturii romane, Bucuresti. Din 1956: lector. Redactor la Scanteia (1957-1960). Din 1962: conferentiar. Din 1969: prof. titular. Director al Editurii Minerva: 1990-1991. Din oct. 1998 prof. consultant, in anul scolar 1970-1971, lector de lb. si literatura romana la Univ. Lyon II; nov.-dec. 1965: prelegeri de literatura romana, in calitate de Gast-Professor (prof. invitat) la Univ. tehnica din Berlinul Occidental, la Bonn si Marburg; oct. 1976, conferinte la Univ. Otvos Lorant din Budapesta. Debutul in presa: 5 nov. 1942, in Tribuna Ardealului (Cluj), cu versuri. Debutul editorial: 1955, cu brosura Sensul etic al operei lui Sadoveanu. Colab. sustinute la periodice din tara: Tribuna noua. Cluj (1945-1948), Almanahul literar, Viata Romaneasca (1954-1984), Tanarul scriitor (1951-1954), Contemporanul (1952-1953; 1956-1970; 1975-1977; rubrica: Jurnal de lectura"), Gazeta literara si Romania literara (1954-1970; rubrica: "Cartile saptamanii" - Poezia), Limba si literatura si Limba si literatura pentru e/e vi (1960-1995), Literatorul (1991-1997; rubrica: "Sine ira et studio"). Caiete critice (1990-1998; rubrica: "Cronica editiilor"). Colab. intermitente de durata: Steaua, Amfiteatru, Tribuna, Luceafarul, Analele Universitatii Bucuresti, Scanteia. Colab. la reviste straine: Inostranaia literatura, Voprosi literaturi (Moscova), Mosaic (New Delhi), Oeuvres et critique (periodic al Seminarului de romanistica din Tubtngen). Din vasta productie editoriala a criticului si istoricului literar se detaseaza urmatoarele titluri: Romanul romanesc contemporan (1959), Opera lui Tudor Arghezi (1965), Literatura romana de azi (impreuna cu N. Manolescu; ed. in lb. germana, 1968), Lirica lui Lucian Blaga (1967), Estetica lui Lucian B/aga (1970), inceput de secol. Curente si scriitori (1970), "Gandirea" si gandirismul (1975), G. Calinescu (1979), Modernismul romanesc (HI, 1984-1985), Limbaje moderne in poezia romaneasca de azi (1986), Limbaje lirice contemporane (1987), In cautarea autenticitatii (I-II, 1992), Scurta istorie a literaturii romane (I-IV, 1994-1997). O carte de poeme: Fragmente automi-tologice (1974) si insemnari de calatorie: De la Baical la Atlantic (1999). Studii introductive la ed. de opere: Cosbuc, Arghezi, Macedonski, Fundoianu, MICU Eliade, MICU Sorescu, A. Rau etc. Coautor la Dictionarul enciclopedic roman (1962-1966; 1968), Istoria poporului roman (1970; cap. Literatura), Istoria literaturii romane. Studii (1979; cap. inceputul sec. XX), Dictionar de literatura romana (1979), Scriitori romani. Dictionar (1980), Dictionarul Scriitorilor Romani. Prezente in culegeri din strainatate: Aktualnieproblemistranitelvo izmenia literatur sotialisticeskih stran (Probleme actuale ale studierii comparative a literaturii din tarile socialiste. Moscova, 1978, voi. aparut si in lb. germana, la Berlin); Rumanisch-Deutsche Interferenzen. Akten des Bukarester Kolloquiums liber Literatur und Geistesbeziehungen zwischen Rumanien und dem deutschen Sprachraum von 13-15 Okt. 1983, Heidelberg, 1986; Rumanien und die deutsche Klassik, Miinchen, 1996; Romania and America: Cross-Cultural Perspectives. A Symposion held act the American Library, Bucuresti, 1979. Premiul Acad. pentru Romanul romanesc contemporan (1959) si al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti, pentru Modernismul romanesc, II (1986).



M. ilustreaza tipul criticului universitar cu o formatie intelectuala riguroasa, echilibrat in expunere, pregatit sa abordeze orice subiect de cercetare sau de sinteza istorio-grafica. A debutat editorial cu brosura Sensul etic al operei lui Mihail Sadoveanu (1955), urmata, in 1956, de studiul Poezia Mariei Banus, fixandu-si de la inceput aria preocuparilor de specialitate: cu precadere, literatura secolului al XX-lea. Marcat de cliseele ideologiei vremii. Romanul romanesc contemporan (1944-1959) este o ampla panorama a genului, prima de acest fel in critica postbelica. Apreciata la aparitie, lucrarea se constituie ea insasi intr-un document de sociologie a receptarii romanului, intr-un moment de vaga deschidere spre estetic, cu primele semne de emancipare a prozei romanesti (indeosebi a prozei scurte) de sub dogma realismului socialist. Sunt valorificate, in special, aspectele viabile, evidentiind, intr-un comentariu sobru si aplicat, opere ca Morometii sau Descult. Timpul a confirmat mai mult supletea nuantelor si aplecarea cu acribie analitica asupra textelor decat "fermitatea" principiilor sau unele diagnosticari hazardate, in special asupra romanelor din peri oada 1944-1947. Total lipsit de originalitate este capitolul intitulat Pe drumul realismului socialist, repetand locuri comune ale propagandei oficiale, dar fara agresivitate. Studiul ofera, la urma, o imagine unitara de ansamblu asupra a cincisprezece ani (transa temporala conventionala) de roman romanesc, receptat in perspectiva unei axiologii, desigur, conjunc-turale. In continuare, criticul nu s-a inhibat si n-a dat niciodata inapoi in fata marilor sinteze, pe care le-a elaborat cu rabdare si tenacitate, uneori in etape succesive, considerandu-le perfectibile de la o varianta la alta. Asa este Literatura romana la inceputul secolului XX, 1964 (cu titlul inceput de secol. Curente si autori, in 1970), rodul activitatii universitare (vezi Istoria literaturii romane, 1900-1918, MI, 1964-1965), incluzand insa si un studiu mai vechi: Poporanismul si "Viata Romaneasca" (1961). Criticul evidentiaza principalele caracteristici ale unei perioade literare aflate "in faza de tranzitie", fara valori artistice de mare insemnatate, marcata de disolutia junimismului si de disputa dintre traditionalism (samanatorismul si poporanismul) si modernism (simbolismul). Este prezentata monografic fiecare grupare literara in parte, asa cum s-a inchegat in jurul cate unei reviste fanion (Samanatorul lui N. Iorga, Viata Romaneasca a lui G. Ibraileanu, Vieata noua a lui Ov. Densusianu). Constructia sintetica de ansamblu nu are prea mult de suferit de pe urma extinderii comentariului, cu excesiva minutie pe alocuri, asupra revistelor satelit sau asupra autorilor minori. Adevarul e ca acestia din urma ilustreaza cu mai mare fidelitate doctrina unui curent sau a unei grupari decat marii scriitori, indeobste inclasificabili: Sadoveanu, Goga, iar in alt plan, Bacovia, Arghezi sau chiar Galaction, Agarbiceanu, Minulescu, Ibraileanu. in mod constant, efortul criticului si istoricului literar e de a disloca literatura propriu-zisa de programul ideologic manifest, fie si fortand cateodata nota, cand opune, bunaoara, in termeni absoluti poporanismul literar celui politic ("reactionar", "antimarxist"). MICU pastreaza in esenta, clasificarea Lovinescu-Calinescu a valorilor epocii, cu mici modificari sau reformulari personale. Samanatorismul este numai un "curent de idei", fara o estetica literara proprie, iar directia de la Convorbiri critice, revista lui MICU Dragomirescu, e definita ca fiind, structural, neojunimista. Nici samanatorismul insa si nici poporanismul nu sunt curente literare propriu-zise, ci reprezinta mai degraba o stare de spirit, "un sentiment". O atentie mai speciala e acordata simbolismului (fapt apreciat, printre altii, de Perpessicius si E. Simion), intr-un comentariu comprehensiv, aplicat (cu empatie) la text, eliberat de orice considerente de ordin doctrinar extrinsec.

Criticul surprinde doua linii de dezvoltare a simbolismului romanesc: din Macedonski si St. Petica, primul contand mai mult ca teoretician si animator in cadrul cenaclului Literatorul (supravietuind revistei propriu-zise). Scrisa initial din necesitati didactice, sinteza inceputului de secol ofera o imagine consistenta amplu documentata a unei epoci literare distincte, privita insa diferentiat si urmarind pana la ultimele consecinte efectul optiunilor programatice ale fiecarei grupari descrise. Varianta ultima (din 1970) aduce un plus de informatie si de restructurare de capitole, fara ca atitudinea critica sa se modifice in esenta. Criticul se revizuieste, dar cu prudenta, cum remarca E. Simion. Samanatorismul e in continuare, in viziunea lui M., un curent "diversionist" si intreaga epoca e judecata din unghi sociologic - cam reductionist - in functie de o schema identificata de critic in contradictia dintre "ideologia democratica, progresista si cea reactionara". Scriitorii sunt judecati si ei de doua ori: sub raportul ideologic si din punct de vedere estetic. Portretul ideologic prevaleaza insa cel mai adesea, asupra portretului critic. Oarecum in aceeasi maniera de investigare critica dar cu mijloace din ce in ce mai elevate, MICU va consacra un mare numar de studii si monografii unor scriitori sau curente si din alte epoci literare, aratan-du-se interesat, deopotriva de opera marilor personalitati si de contextul literar-ideologic in care acestea s-au afirmat. Daca micromonografia George Cosbuc (1965), reluand un studiu introductiv mai vechi la o editie de poeme, nu iese din tiparele consacrate, eseurile dedicate lui Arghezi si Blaga sunt contributii substantiale, exegetice, la reconsiderarea celor doi mari scriitori. Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre varstele interioare (1965), cu varianta mai succinta Tudor Arghezi (1972), reprezinta prima incercare de restituire, sub forma unui studiu critic total, a intregii creatii argheziene, privita in cresterea sa organica. Ampla sinteza biobibliografica, desi descriptiva (prin specificul acestui gen de lucrari), isi atinge in mare masura tinta. MICU depaseste fragmentaris-mul comentariilor anterioare despre Arghezi, iar excursul critic reuseste sa surprinda cu finete, strecuran-du-se prin hatisul factologic si documentar, trasaturile definitorii ale operelor analizate. Punand accentul pe "varstele interioare" ale creatiei, privite orizontal si vertical, voluminoasa monografie se constituie intr-un eseu critic relevant indeosebi pentru "biografia operei" argheziene, pornind de la nucleul ei vital, adica de la "un fond prim al individualitatii" artistice. Cele mai consistente sunt capitolele dedicate Cuvintelor potrivite (in special analizei Psalmilor), Florilor de mucigai si pamfletului arghezian. Microstudiul din 1972 este complementar primei lucrari. Criticul renunta complet la partea descriptiva in favoarea comentariului critic concentrat, mai analitic insa, cu un accent special pe situarea axiologica in contextul poeziei moderne. inainte, interpretarea viza cu precadere devenirea operei argheziene, acum se fixeaza mai mult asupra esentei acesteia, discursul criticului castigand in claritate si precizia ideilor. O prima varianta a studiului a fost tradusa in limba engleza. Probleme mult mai dificile punea insa "reconsiderarea" lui Lucian Blaga, indeosebi a ganditorului postnietzschean (conform "principiilor de valorificare a mostenirii noastre literare"). In acel context, Estetica lui Lucian Blaga (1970) reprezinta un moment crucial de prioritate in reabilitarea, inca timida, ce-i drept, a filosofului. Chiar daca da impresia, uneori, ca admiratia inabusa spiritul critic, MICU surprinde cu finete elementele unui sistem estetic difuz derivat din metafizica blagiana a valorilor sau din ideile filosofului culturii. "Noi nu voim sa «combatem» cu orice pret Ideile din Trilogia culturii (precizeaza exegetul). Ne straduim sa le descifram, sa le analizam, pe cat este cu putinta, stiintific." Mai intai, prezinta notiunile centrale, cum ar fi: stil, metafora, mister, orizont al misterului, categorii abisale, structuri artistice, cosmoid etc, apoi le analizeaza critic, insa nuantat, afisand tot timpul (cu ostentatie sau candoare, dupa imprejurari) o atitudine de "autoclarificare". Prin problematizare, criticul patrunde in intimitatea gandirii lui Blaga, exprimand mai multe intrebari si nedumeriri decat oferind de-a gata niste raspunsuri. Reprosul principal adus filosofului este absenta perspectivei istorice si neglijarea totala a influentei factorilor materiali in constituirea matricilor stilistice, ganditorul roman "neacceptand materialismul istoric". Reprosul poate fi unul de ordin strict formal, vizand mai degraba fundamentele exterioare ale intregului sistem filosofic ("idealist"). Mult mai nuantat prezinta criticul unele aspecte cu adevarat vulnerabile ale reflectiei blagiene despre arta: vagul unor termeni, discreditarea cam simplista a estetismului reprezentat de Mallarme si Valery, semnul de egalitate pus intre placerea estetica si emotia religioasa, distinctia nu tocmai graitoare intre talent si geniu. "Reconsiderarea" lui Blaga vine intr-un moment cand, pentru a salva ceva, trebuia neaparat incriminat altceva, in compensatie. Criticul se complace - cu cele mai bune intentii - in acest joc. In ce priveste poezia lui Blaga, lucrurile stau ceva mai simplu. Demersul lui MICU in Lirica lui Lucian Blaga (1967) e destul de echilibrat, oferind un exemplu de critica "prin afinitati". Opera poetica e urmarita pe un traseu continuu, marcand fiecare etapa a biografiei interioare de la debut pana la poemele postume, cu acces la tiparele de adancime ale constituirii lirismului. Titlurile de capitole reiau cunoscute sintagme blagiene (in lumea lui Pan, Spaima de "marele". Poezia "tristetii metafizice", "Muntele", "Sporim nesfarsirea", "Schimbarea zodiei" etc). Spiritul critic, total dezinhibat de asta data, se misca in libertate, cu naturalete, fara crisparile din alte studii, tradand o indelungata convietuire a criticului cu poezia lui Blaga, in spiritul autentic al acesteia. Rezervele, cate sunt, se adreseaza, eventual, tot metafizicianului. Ca si eseul despre Arghezi, studiile despre Blaga sunt lucrari de pionierat in materie de "revalorificare", fara indoiala utile, chiar meritorii. Un ultim exemplu similar, dar cu intentie de cercetare exhaustiva, mai ampla, il constituie "Gandirea" si gandirismul (1975), studiu indraznet de valorificare - in esenta, pozitiva - a unui moment controversat din literatura interbelica. De la bun inceput, distinctia manicheica intre gandirism, doctrina ideologica incriminata, si Gandirea, identificata cu marii scriitori grupati in jurul revistei, e pusa in serviciul actiunii critice recuperatoare. Numarul impresionant de pagini, peste o mie, rezulta din incercarea de documentare completa, lasand citatele (din abundenta) sa vorbeasca de la sine. Atitudinea explicita a criticului din primele capitole (Istoric, Fundal de epoca, Ideologia gandirista) face loc treptat unei modalitati critice imanente, cu accentul pe analiza textelor literare. Apelarea la extrase largi, multe din publicistica vremii, are ca scop reconstituirea intregii panorame a ideologiei interbelice, dezvoltand "o larga argumentatie compulsiva", cum s-a spus. Desi studiul, mai degraba, confirma adevaruri stiute, meritul criticului e de a incerca sa "legitimeze" fenomenul gandirist in toata complexitatea lui si o face, oarecum, impotriva asteptarilor imediate. Concluzia e cat se poate de clara, disociind inca o data intre literatura revistei si doctrina gruparii: "Poeti ai peisajului romanesc, exploratori ai mitosului autohton, Pillat, Maniu, Voiculescu, Blaga aveau in Gandirea, mai mult decat in toate celelalte periodice de frunte, o revista bucuroasa a le gazdui scrisul si a intretine in jurul lui o atmosfera stimulativa. Cum zice undeva Lucian Blaga, Gandirea oferea scriitorilor posibilitatea de a fi, in creatie, romani, fara sa fie samanatoristi". Degrevata de exigentele ideologice la care criticul se referise constant in lucrarile anterioare, exegeza calinesciana (G. Calinescu. intre Apollo si Dionysos, 1979), axata pe ideea "scriitorului total", este cea mai reusita din seria monografiilor critice ale lui MICU Masiva prin dimensiuni, cu o mai supla situare a spiritului critic intre descriptie si interpretarea proprie, cartea are in vedere opera integrala a scriitorului, oferind, in ultimul capitol, un memorabil portret interior, in care un "ego dionisiac e sever supravegheat de un alter ego apolinic" (L. Ulici). Criteriul surprinde cu ascutime dualitatea paradoxala a naturii calinesciene, incarnand, in spatiul literaturii romane moderne, alaturi de Blaga, dar la polul opus, "extremele antinomice ale spiritului romantic". Scris cu obiectivitate si comprehensiune, "calinescianizand" pe alocuri cu discretie, eseul monografic al lui MICU este "o carte cuprinzatoare, echilibrata, senina, pe care putem conta ca pe un ghid" (Alex. Stefa-nescu). Cel mai cuprinzator, insumand singur paginile unei carti, e capitolul dedicat lucrarilor monumentale ale criticului si istoricului literar, redactat intr-o maniera mai eseistica. Opera de mare travaliu, investigand toate zonele creatiei, de la poezie la publicistica, monografia are meritul de a prezenta imaginea critica nuantata, credibila a unui Calinescu cvasitotal, marcand totodata un moment de cotitura in demersul critic al lui MICU Semnele conversiunii la o alta modalitate de interpretare, diferita de monografia de tip erudit, burdusita de informatie, apar in seria de lucrari, mult mai aerisite, inceputa cu Modernismul romanesc (I De la Macedonski la Bacovia, 1984; II De la Arghezi la suprarealism, 1985). Preocupat in esenta de "personalitatea modernismului romanesc", criticul refor-muleaza mai vechea distinctie intre "national si universal" (evident, mai putin operanta in contextul poeziei interbelice). Principalul punct de reper teoretic este Hugo Friedrich cu Structura liricii moderne. MICU este adeptul unui concept larg de "modernism", care se suprapune peste acela de "poezie noua", nereductibil insa la structura unica. Criticul se concentreaza mai mult pe analiza "modurilor" lirice, in cadrul unui proces evolutiv unitar, fara mari rupturi intre perioade, scoli si curente. Caracteristica pentru modernismul specific romanesc ar fi, intai de toate, "moderatia", in opozitie vadita cu optica lui H. Friedrich despre "categoriile si tensiunile negative". Orientarile moderniste au adus o innoire doar in "litera", caci "in spirit" ar fi vorba de o revenire la Emi-nescu (dar nu la eminescianism, ci la "absolutul lirismului"). De pe tabloul modernismului poetic romanesc nu sunt exclusi nici "traditionalistii" perioadei dintre razboaie (in clasificarea lovinesciana). Este loc, in ierarhia propusa, pentru toate experientele poetice decisive din acest secol. In fond, MICU rescrie si valorifica, dintr-o noua perspectiva, aproape sincrona, cu destule ezitari totusi, comentarii mai vechi din sintezele anterioare, renuntand in mare masura la conceptualizarea pe considerente ideologice. Beneficiind de aceasta prima deschidere, criticul isi va extinde demersul si asupra poeziei romanesti contemporane, in Limbaje moderne in poezia romaneasca de azi (1986) si Limbaje lirice contemporane (1988). Conceptul de modernitate are si de asta data o semnificatie larga, nu actioneaza ca un criteriu restrictiv. Criticul este interesat mai ales de "stiluri" si "directii", de "structuri", desi nu lipsesc analizele aplicate la textele unor poeti reprezentantivi, de la G. Dumitrescu la Ana Blandiana si MICU Sorescu. Panorama poeziei romanesti contemporane a lui MICU ofera un tablou coerent, selectiv, chiar daca portretele poetilor nu au destula pregnanta axiologica. Se poate vorbi, in subsidiar, si de "o drama a inadecvarii sensibile" (Gh. Gri-gurcu) la exigentele modernitatii in general, insa nu mai putin relevant este efortul de adaptare la un alt tip de lectura si interpretare. Fara indoiala, criticul are apetitul ideilor si e un cititor avizat de literatura moderna, fapt probat de experienta nemijlocita a cronicarului literar prezent, de-a lungul anilor, cu numeroase articole in majoritatea periodicelor romanesti. MICU si-adunat o parte a foiletoanelor in volume ca Periplu (1974) sau Lecturi si pareri (1978). Desi acopera cateva epoci literare, de la scriitorii din secolul trecut (recititi din alt unghi) la contemporani, publicistica evidentiaza fatete noi ale criticii lui M.: pasiunea devoratoare a lecturii, rapiditatea intrarii in subiect, stilul mai degajat, polemismul subiacent, limpezimea ideilor si fluenta sporita a frazei, dar mai ales mobilitatea perspectivei si folosirea unor tehnici mai noi de interpetare. Toate aceste trasaturi se regasesc in ultimele lucrari de sinteza ale criticului (mai inainte mentionate) inchinate "modernismului romanesc". Seria e continuata, dupa 1989, cu In cautarea autenticitatii (I, 1992; II, 1994), oferind o concentrata panorama a romanului nostru interbelic. Criticul identifica insa "embleme ale modernitatii" si autenticitatii inca la pionierii romanului romanesc (Gh. Glodeanu). intreaga sinteza e asezata sub semnul unei estetici a "imperfectiunii", privita in corelatie cu "metamorfozele" si mutatiile romanului european de dupa Proust. Cea mai mare parte a primului volum fixeaza cateva solide repere teoretice, intr-o expunere pertinenta, cu aplicare apoi la H. Papa-dat-Bengescu si C. Petrescu, in care criticul identifica punctul de plecare al intregii noastre literaturi "auten-tiste". Volumul al doilea este mai aplicat, cu capitole substantiale dedicate lui MICU Eliade, A. Holban, MICU Sebastian, dar si unor prozatori care au impins mult mai departe "renovarea" romanului romanesc, cum ar fi MICU Blecher, C. Fantaneru, H. Bonciu, I. Biberi, O. Sulutiu, MICU Celari-anu, A. Odeanu. Ultimul capitol, In cautarea autenticitatii, are o tenta mai teoretica si ofera sinteza ideilor expuse mai inainte. Concluzia criticului e ca autenticitatea e o directie esentiala a romanului interbelic, dar si o tendinta fireasca a literaturii din toate timpurile. Desi incitante si realmente utile, macar ca "reper bibliografic obligatoriu", cum s-a spus, studiile din aceasta serie au fost intampinate cu destula retinere. Criticului i s-a refuzat, uneori direct, credibilitatea in noua postura de interpret modern al literaturii, lasand unora impresia ca ar forta inutil usi deschise. Mai ales dupa 1989, MICU a fost receptat ca un exponent al unei alte varste, depasite, a criticii noastre contemporane. Cu acelasi tip de reactie, cel putin ambiguu, a fost primita si Scurta istorie a literaturii romane (I-IV, 1994-1997). Recomandat de numeroasele sale lucrari de sinteza sau studii incredintate unor publicatii periodice, criticul era indreptatit sa accepte ideea scrierii unei istorii a literaturii romane, fie si una cu destinatie didactica. Compendiul e, totusi, o istorie completa, redactata cu limpezime, printr-o concentrare la maxim a informatiei, adusa la zi, cu o semnificativa repartizare a spatiului pe autori, opere si curente, dar si pe epoci literare: prezentarea literaturii contemporane ocupa aproape doua treimi din carte (de la jumatatea volumului al doilea pana la sfarsit), cu tot regretul criticului de a fi acordat literaturii romane tinere "doar o privire sumara". Profilurile scriitorilor (partea cea mai consistenta) sunt judicios schitate, surprinzand, intr-un comentariu alert, pe alocuri descriptiv si rezumativ, notele definitorii ale fiecarui portret. Rareori, criticul isi ingaduie unele accente de subiectivitate, fara a distorsiona judecatile estimative indeobste acceptate. Laudabil mai ales efortul de a nu lasa nimic esential pe de laturi. Volumul de poeme Fragmente automitologice (1974), incercarile de literatura descriptiva si de memorii {Periplu, 1974), la care se adauga, recent, insemnarile de calatorie (De la Baical la Atlantic, 1999), dezvaluie o latura mai putin cunoscuta a personalitatii criticului si istoricului literar. Spirit aplicat si erudit, de o desavarsita onestitate, dedicat cu impatimire cercetarii si studiului sistematic, autor a numeroase monografii si sinteze, unele de prioritate la momentul aparitiei, MICU ramane exponentul criticii de tip universitar, sensibil deopotriva la valorile clasice si moderne.



OPERA

Sensul etic al operei lui Sadoveanu, Bucuresti, 1955; Poezia Mariei Banus, Bucuresti, 1956; Romanul romanesc contemporan, Bucuresti, 1959; Poporanismul si "Viata Romaneasca", Bucuresti, 1961; Literatura romana la inceputul secolului XX, Bucuresti, 1964; George Cosbuc, Bucuresti, 1965 (in lb. maghiara); Istoria literaturii romane. 1900-1918, Bucuresti, I-II, 1964-1965; Tudor Arghezi, Bucuresti, 1965 (in lb. engleza); Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre varstele interioare, Bucuresti, 1965; Literatura romana de azi, in colab. cu N. Manolescu, Bucuresti, 1965; George Cosbuc, Bucuresti, 1966; Lirica lui Lucian Blaga, Bucuresti, 1967; Rumanische Literatur der Gegenwart (in colab.), Miinchen, 1968; Estetica lui Lucian Blaga, Bucuresti, 1970; Inceput de secol. Curente si scriitori, Bucuresti, 1970; Tudor Arghezi, Bucuresti, 1972; Periplu, Bucuresti, 1974; Fragmente automitologice, poeme, Bucuresti, 1974; Prelegeri de literatura romana contemporana (in colab.), Bucuresti, 1974; "Gandirea" si gandirismul, Bucuresti, 1975; Lecturi si pareri, Cluj-Napoca, 1978; G. Calinescu. Intre Apollo si Dionvsos, Bucuresti, 1979; Scriitori, carti, reviste, Bucuresti, 1980; Modernismul romanesc, I-II, Bucuresti, 1984-1985; Limbaje moderne in poezia romaneasca de azi, Bucuresti, 1986; Limbaje lirice contemporane. Bucuresti, 1987; In cautarea autenticitatii, I-II, Bucuresti, 1992-1994; Scurta istorie a literaturii romane , I-IV, 1994-1997; De la Baical la Atlantic, insemnari de calatorie, Bucuresti, 1999.

REFERINTE CRITICE

P. Georgescu, Pareri literare, 1964; E. Simion. Orientari in literatura contemporana, 1965; MICU N. Rusu, Utopica, 1969; D. Cesereanu, Ipostaze, 1970; Perpessicius, Lecturi intermitente, 1971; FI. Manolescu, Poezia criticilor, 1971; C. Stanescu, Poeti si critici, 1972; N. Ciobanu, Critica in prima instanta, 1974: C. Regman, Colocvial, 1976; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; P. Georgescu, Volume, 1978; G. Dimisianu, Opinii literare, 1978: I. Caraion, Jurnal I, 1980; T. Popescu, Carti cu iesire la mare, 1980: Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, 1981; Gh. Grigurcu, Critici romani de azi, 1981; Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989; Ov. Ghidirmic, in Literatorul, nr. 22, 1992; A. Grigor, in Literatorul, nr. 42, 1992; Dorina Grasoiu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 102, 1993; MICU Barbu, in Literatorul, nr. 4. 1994; I. Mihut, in Literatorul, nr. 12, 1995; A. Spanu, in Luceafarul, nr. 23, 1995; Gh. Glodeanu, in Tribuna, nr. 15, 1995; idem, in Poesis, nr. 1-2, 1996; FI. Mihailescu, in Steaua, nr. 3, 1996.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Dumitru MICU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Dumitru MICU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text




loading...