Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • PERPESSICIUS



    PERPESSICIUS - poza (imagine) portret












PERPESSICIUS - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui Dumitru Panaitescu), n. 21 oct. 1891, Braila - m. 29 mart. 1971, Bucuresti.

Critic, istoric literar si poet.

Fiul muncitorului Stefan Panaitescu si al Elisabetei (n. Daraban).

Scoala primara (1898-1902) si Liceul "N. Balcescu" (1902-1910) in orasul natal (bacalaureat, 1910). Debuteaza cu poezia Reminiscenta sub pseud. D. Pandara, in rev. Versuri si proza a lui I. M. Rascu si cu schita Omida. Din lumea celor care se tarasc, sub pseud. Victor Pribeagu, in rev. Flori de camp din Braila (1911). Semneaza prima oara cu pseud. Per-pessicius in rev. Cronica (1915). Licentiat in filologie romana si romanica al Univ. din Bucuresti (1914). Functionar la Biblioteca Acad. Romane (1915-1919). La intrarea Romaniei in prima conflagratie, pleaca pe frontul dobrogean si este grav ranit (1916), ramanand pentru toata viata infirm. Dupa razboi, prof. de lb. romana la licee din Arad, Tg. Mures, Braila, Bucuresti (unde va functiona, la "Matei Basarab", fara intrerupere, din 1929 pana in 1951). Colaboreaza la principalele rev. ale epocii: Flacara, Spre ziua, Miscarea literara, Cugetul romanesc, Ideea europeana, Romania noua. Revista Fundatiilor Regale s. a. Conduce Universul literar, (1925-1927), intra in redactia Cuvantului (1927-1933) si detine timp de multi ani cronica literara la "Radio Bucuresti" (1934-1938). Adunate intr-o prima culegere, Repertoriu critic (1925), urmata de "seriile" de Mentiuni critice (1928-1946), foiletoanele sale critice urmaresc cu maxima fidelitate miscarea literara interbelica. Ca poet se afirma in doua voi.: Scut si targa (1926) si Itinerar sentimental (1931). Admirabil cunoscator al spatiilor liricii moderne, intocmeste impreuna cu I. Pillat Antologia poetilor de azi, 1 - 1925, II - 1928. Din 1933 incepe munca imensa de editare a Operelor lui M. Eminescu, din care va publica voi. I (1939), II (1943), III (1944), IV (1952), V (1958), VI (1963), uneori in conditii extrem de dificile. Membru corespondent (1945) si membru titular al Acad. (1956). Director general al Bibi. Acad. (1957) si director al Muzeului Literaturii Romane (1957-1971). Colab. la diverse rev. postbelice sunt stranse in seria de Alte mentiuni de istoriografie literara si folclor (1961-1967), precum si in voi. Lecturi intermitente (1971). incepe editarea Operelor ("ed. de autor"), din care supravegheaza voi. I (1966), II (1967) si III (1971). Critic dublat de un fin erudit, fara pedanterie, adept al unui stil "artist" in analiza operelor, PERPESSICIUS lasa falsa impresie a unui spirit bonom, generos in judecati, afirmand totusi -la o lectura mai atenta- sub fraza baroca, aprecieri acide, rostite insa cu o mare curtenie. Premiul National pentru literatura (1940); Premiul de Stat (1954) pentru ed. Eminescu.



In critica, PERPESSICIUS nu a fost partizanul unei singure scoli literare. A imbratisat cu caldura toate directiile si formulele artistice, din convingerea ca un critic literar nu trebuie sa aiba prejudecati sau preferinte. intr-un articol publicat in 1923, in revista Spre ziua, PERPESSICIUS face in acest sens o profesiune de credinta, lamuritoare pentru activitatea sa ulterioara: "Voi plivi insa orice prejudecata sectara si ma voi sili sa comentez orice opera, din orice zona ar veni. Nu voi pretinde nici un soi de certificat, cu exceptia unui buletin care sa arate ca opera e vaccinata de un cat de relativ interes [ ]. Voi arunca cat mai hotarat, ca pe-o Satana, ipocrizia si, vorbind de o scriere, voi cauta sa transcriu cat mai lamurit ecourile abia distincte, voi vorbi, cu alte cuvinte, cu pasiune, dispretuind sau laudand dupa imprejurari. Daca blamul va fi de multe ori surazator, in loc sa fulgere o spaima ca-n Apocalipsa, entuziasmului meu insa nu-i voi pune frau si slobod il voi lasa sa masoare zarile." Criticul manifesta, in consecinta o egala curiozitate fata de o opera naturalista sau fata de o alta simbolista, primeste cu o emotie totdeauna de sarbatoare lucrarea unui scriitor cunoscut si scrierea unui debutant. Le analizeaza cu minutie, le introduce intr-un cadru larg de referinte literare, le apropie de opere ilustre, studiaza atent etiologia indepartata a motivului artistic, facand adesea lungi si voluptuoase incursiuni in literatura universala. Volumul Nelinisti de I. M. Rascu (luam un exemplu la intamplare, Mentiuni, volumul II) prilejuieste criticului referiri la Henry de R6gnier, Paul Valery, Charles van Lerberghe, Bataille, la "verva funambulesca" a lui Bainville, la arcasul lui Pellerin si-al lui Toulet, la Verlaine si Laforgue, la Gide, Proust, Mor6as, la antologia lui Laauteaud si Bever, la Thibaudet, apoi, trecand pe teren national, nu uita pe Cosbuc si "liota de cosbucieni", pe Anghel, Ion Pillat" class="navg">Ion Pillat, Bucura Dumbrava, Lovinescu, Ovid Densusianu si Ion Trivale, dupa care facand o scurta istorie a poeziei lui I. M. Rascu, comentatorul poate, in sfarsit, trece la volumul in cauza, citand versuri "concluzive", "tipice pentru arta notatiei expresive". Eruditia criticului e impresionanta si se revarsa cu generozitate, in comentarii de un gratios carturarism. Fraza e bogata, odobesciana, inflorita cu metafore uneori mai sugestive decat acelea din textul comentat. Criticul e un virtuoz al stilului "artistic". ii recunosti usor scrisul prin abundenta determinantelor, a stilului metaforic, apoftegmatic. "Impresionist cu eruditie", cum 1-a definit Lovinescu, PERPESSICIUS da, in fond, un mare prestigiu expresiei critice. Scrise in maniera lui Anghel, trecut prin toate scolile poetice mai noi, "mentiunile" releva o finete indiferenta aproape de obiectul pe care se fixeaza. PERPESSICIUS este in fond un poet fin si cult ce face o critica delicata si erudita, bizuita mai putin pe judecata ferma de valoare si reconstituirea amanuntita a universului operei (desi nici acestea nu lipsesc!), cat pe glosa subtila, inteligenta, pe comentariul marginal, de surprinzatoare efecte imagistice. Mai mult decat orice, - PERPESSICIUS ilustreaza ideea ca un critic nu este judecatorul scriitorului, ci comentatorul lui generos, decis sa descopere, chiar daca operatia i-ar cere multa energie si elasticitate a criteriilor, boabele de margaritar ale talentului ascuns in zonele lutoase ale literaturii. O "bunavointa aproape universala", decidea, in privinta lui P., Lovinescu. Criticul dovedeste, intr-adevar, o generozitate consecventa, nu insa fara justificari din punctul sau de vedere. Aerul de tinerete, de inexperienta si de stangacie, multimea locurilor comune din versurile unui debutant ii sunt, criticului, simpatice, si el face, in consecinta, elogiul spontaneitatii, al confesiunii sincere etc. Speriat, sau cu malitioasa diplomatie, intreaba, banuind o reactie din partea cititorului nevazut "va mira poate acest elogiu? il voi explica". Fireste, elogiul mira, concluziile par exagerate, dar comentariul e atat de bogat in referinte, analogii, de un atat de voluptuos carturarism, incat il parcurgi cu placere. Despre un alt debutant, criticul afirma ca planta poetica a stihuitorului arata "o cariera dintre cele mai ispititoare", despre un roman (Vioara muta, de N. Davidescu) ca ar constitui "in istoria romanului romanesc o zi de mare sarbatoare. Aproape o data". in alta parte, binecuvanteaza intamplarea "care abia acum imi da prilejul sa vorbesc cum se cuvine" (despre scriitorul X) sau exprima neasteptata bucurie de a se reintalni cu un autor demult pretuit si trecut in Olimpul literaturii contemporane: "De mult n-am mai avut placerea sa scriu despre" etc. Cine stie insa sa citeasca observa ca, nu de putine ori, criticul ascunde ghearele in catifea si ca, in fond, el descurajeaza pe impostori, dar nu prin judecati drastice, ci printr-o afectiune malitioasa. Rezerva e mai mult aluziva ("cineva ar putea sa obiecteze ca", "unii ar ridica aici intrebarea asupra", "ti-ar veni sa crezi ca"), dedusa din retractari disimulate. Amaraciunea e indulcita, cum zice G. Calinescu, cu "miere iblee", incat totul pare o lauda nu indeajuns de entuziasta, din pricini pe care criticul inaintea tuturora se simte mahnit. El ar fi dorit sa puna un epitet mai energic, sa fi apreciat opera cum se cuvine, dar, asa, e nevoit sa elogieze doar bunele intentii, notele izbutite, ici-colo, ale textului. Uneori comentariul, oricat de pozitiv, i se pare superfluu, si atunci recurge la tehnica citatului, sugerand ca o strofa stralucita spune mai mult cititorului decat analiza critica. Ca sa arate intreaga frumusete a creatiei, ar trebui sa citeze in intregime, dar criticul nu poate, din pacate, si aceasta imprejurare il intristeaza, de aceea acuza grave indispozitii: "cum iarasi, din nefericire, nu putem cita nici [ ], nici atatea altele din seraficele sale incantatiu-ni si nici acel minunat ". Exista un protocol al lecturii in critica lui PERPESSICIUS Mai mult o istorie, o prelectura care anticipeaza analiza propriu-zisa. Criticul nu se hotaraste usor sa paraseasca tinda (cum spune el) foiletonului, intai referinte din literatura universala, amintiri personale, note despre dificultatea subiectului si, dupa ce toate acestea au fost indeplinite, criticul se hotaraste sa treaca pragul operei, dar nu pentru mult timp. Un detaliu, o nuanta amintesc comentatorului de ceva, si atunci el deschide o noua paranteza. Discursul critic se constituie, asadar, dintr-un sistem de paranteze care prolifereaza pe tot parcursul analizei. Opera este astfel tatonata, indepartata si apropiata din nou, intr-o vesnica nehotarare a criticului de a duce investigatia pana la capat. El aplica, nu stim cat de constient, principiul simbolist al sugestiei, evitand sa distruga misterul operei printr-o definitie exacta a simbolurilor ei. Critica nu paraseste, in orice caz, decat rareori si pentru scurta vreme, aceasta zona de nuante, panza ei fina se tese, ca aceea a paianjenului, in penumbra lucrurilor. In contact cu un obiect de pret (opera), critica trebuie sa aiba insusiri asemanatoare. Critica este o forma a artei (principiu impresionist), lirismul nu-i este refuzat. Paginile din Mentiuni critice se pot citi si separat de obiectul lor, ca proza artistica. Cu o asemenea maniera, singulara in critica romaneasca, PERPESSICIUS a dat pagini substantiale despre Sadoveanu (Zodia Cancerului), Arghezi, Ion Barbu, Mateiu Caragiale, Ion Pillat, Al. Philippide, Gib. I. Mihaescu, V. Voiculescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Minulescu, N. Iorga, Adrian Maniu, Gala Galaction, C. Stere, Panait Istrati s.a., a scris, apoi, delectabile foiletoane despre mai toti scriitorii cat de cat insemnati dintre cele doua razboaie mondiale. Daca in unele judecata de valoare e discutabila, comentariul in sine produce si astazi reale satisfactii intelectuale. in polemica literara (nu prea bogata), PERPESSICIUS este, iarasi, ceremonios, retractil la modul oriental. Surprinzatoare e, de pilda, opinia negativa despre Istoria literaturii romane contemporane (volumul IV) de E. Lovinescu. Criticul face, in stilul sau, reprosul ca autorul a imbratisat prea multe directii, ca lucrarea sa are un "viciu organic" si ca priveste literatura prin sticla afumata. PERPESSICIUS apara scriitorii napastuiti, nu fara sa consemneze ironic revizuirile criticului. Impresia e ca lucrarea in cauza falsifica literatura, dar criticul, in modul sau ezitant, spune doar ca evolutia prozei, asa cum este prezentata, nu e "din nefericire, cea adevarata". PERPESSICIUS a scris si pagini inspirate, erudite, de istorie literara. Mai intai foiletoane ocazionale despre Eminescu, Alecsandri, Fili-mon, I. L. Caragiale, Ion Budai-Deleanu, Macedonski, Balcescu, s.a., si a dat, mai tarziu, studii capitale despre Eminescu, Iordache si Dinicu Golescu, V. Alecsandri, B. PERPESSICIUS Hasdeu, D. Cantemir, Anton Pann, Mateiu I. Caragiale s. a.



OPERA

Repertoriu critic. Sugestii critice, Arad, 1923; Antologia poetilor de azi, Bucuresti, I-II, 1925-1928 (in colab. cu I. Pillat); Mentiuni critice, I-V, Bucuresti, 1928-1946; Itinerar sentimental, Bucuresti, 1932; De la Chateaubriand la Mallarme, antologie de critica franceza literara, Bucuresti, 1938 (ed. II, Cluj-Napoca, 1976); Dictando divers, Bucuresti, 1940; Jurnal de lector, completat cu Eminesciana, Bucuresti, 1944; Mentiuni de istoriografie literara si folclor (1957-1960), I-III, Bucuresti, 1961-1967; Opere, l-XII, [de la voi. V, ed. de D. D. Panaitescu], Bucuresti, 1966-1983; Memorial de ziaristica, I, Bucuresti, 1970; Lecturi intermitente, Cluj, 1971; Eminesciana, Bucuresti, 1971; Patru clasici, cuvant inainte de E. Papu, Bucuresti, 1974; Mentiuni critice, pagini alese, antologie si pref. de E. Simion, Bucuresti, 1976; Lecturi straine, ed. de D. D. Panaitescu, Bucuresti, 1981; Eminesciana, ed. ingrijita, pref. si bibliografie de D. D. Panaitescu, Iasi, 1983 (ed. II, 1989); Scriitori romani, I-V, antologia si pref. de A. Rusu, tabel cronologic de T. Vargolici, Bucuresti, 1986-1990; Studii, articole, documente, ed. de Z. Balan, Galati, 1991.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria, II; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; C. Baltazar, Scriitor si om, 1946; T. Vianu, Literatura universala si literatura nationala, 1965; S. Cioculescu, Varietati critice, 1966; Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1967 (nr. omagial); Excurs sentimental, 1967; A. Martin, Poeti contemporani, I, 1967; C. Regman, Carti, autori, tendinte, 1967; L. Baconski, Marginalii critice si istorico-literare, 1968; Al. Piru, Panorama; D. Cesereanu, Ipostaze, 1970; P Constantinescu, Scrieri, IV; T. Vargolici, Retrospective literare, 1970; FI. Manolescu, Poezia criticilor, 1971; Omagiu. D. Panaitescu Perpes-sicius, 1972; S. Cioculescu, Aspecte; Alexandrina Paulopol, in Limba si literatura, II, 1972; M. Bucur, Istoriografia; M. Ungheanu, Padurea de simboluri, 1973; T. Vargolici, Perpessicius, 1974; Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura, III; N. Davidescu, Aspecte (ed. II); E. Simion, Scriitori, II; G. Dimisianu, Opinii literare, 1978; Al. Husar, intoarcerea la literatura, 1978; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 46, 1982; D. D. Panaitescu, in Ramuri, nr. 1, 1982; idem, in Manuscriptum, nr. 1, 1982; idem, in Steaua, nr. 4, 1982; C. Trandafir, in Transilvania, nr. 10, 1982. F. Aderca, Oameni si idei, 1983; Gh. Grigurcu, Intre critici, 1983; S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; Al. Dobrescu, Foiletoane, IE, 1984; Z. Ornea, Actualitatea; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; F. Aderca, Contributii, II; Perpessicius interpretat de, 1988; G. Dimisianu, Clasici romani din secolele XIX si XX, 1996.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

PERPESSICIUS

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui PERPESSICIUS





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text



loading...