Pentru prima data in istoria prozei autohtone, in universul fictional al unui roman intalnim o poetica narativa. in notele de subsol atribuite naratorului, Camil Petrescu isi propune sa demonstreze cititorului ce este un roman, prin intermediul convorbirii cu doua dintre personajele universului fictional.
Naratorul ajunge la incredintarea ca doamnaT. are "un complex de experienta" existentiala, ce s-ar putea pierde inutil. in consecinta, o indeamna sa scrie sl se ofera sa-i inlesneasca aparitia "oricarei incercari pe care arfi facut-o". Surprinsa, doamnaT. refuza: n-are uzanta scrisului si cu un suras ce pastra in el "un reziduu de tristete", isi exprima temerea: "Ma intreb daca n-as face chiar greseli de ortografie?" Literatura, afirma categoric naratorul, "n-are de-a face cu ortografia"; scrisul corect "nu e obligatoriu decat pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sunt mai abundenti in greseli de ortografie decat bancherii".
Dezorientata de dispretul aruncat ca o anatema asupra ortografiei, doamna T. opune rezistenta: "Ei, nu zau, cum o sa scriu?""- Luand tocul in in mana, in fata unui caiet - decide neezitant naratorul - si fiind sincera cu dumneata insati pana la confesiune". Interlocuroarea respinge ideea, invocand lipsa "talentului". "Nici unul dintre marii seniori n-a avut talent", o linisteste naratorul, folosind notiunea empirica, dar uzuala, in locul creativitatii.
Acesta este intaiul paradox al poeticii lui Camil Petrescu, un enunt ce exprima o idee contrara adevarului unanim recunoscut, cu intentia de a surprinde si a soca. Romanul nu mai este considerat rezultatul material al unui proces de creatie mai mult sau mai putin indelungat, ci o structura realizata de un individ care exprima in scris "cu liminara sinceritate", expune faptele si trairile interioare deschis, intocmai cum gandeste. Atunci, oricine "e serios poate fi scriitor?", intreaba doamna T. "Nu!", raspunse "grav" naratorul; pot scrie "numai cei ce au ceva de spus". Conditia formulata este necesara dar nu exclusiva. Cel ce scrie nu este suficient sa fie sincer si sa aiba ceva de spus, ci trebuie sa poata transfigura realitatea, de a o absorbi intr-o constructie care sa transmita iluzia vietii.
Fred Vasilescu, intuieste naratorul, "arda la iveala lucruri de interes documentar putin obisnuit". insa tanarul il refuza cu argumente asemanatoare acelora rostite de doamna T. intalnirea cu o fosta artista a Teatrului National il hotareste sa accepte. Dar naratorul ii cere ca totul sa-i fie relatat in scris: "Povesteste net, la intamplare, totul ca intr-un proces-verbal"; textul ii va fi util, reprecizeaza, "numai daca imi dai material cat mai mult, chiar cand ti-ar pare incarcat ori de prisos, fii prolix, cat mai prolix. Foloseste cand vrei sa te explici comparatia. incolo nimic".
Folosind vocea naratorului, romancierul formuleaza un nou precept romanul trebuie sa aiba consistenta unui document autentic; insa documentul pur nu are valoare, el trebuie transformat in imagini artistice. intreaga poetica a romanului reprezinta o succesiune de enunturi paradoxale: romancierul nu trebuie sa fie scriitor profesionist, se dispenseaza de cunoasterea si stapanirea tehnicii de creatie, iar vocatia este scoasa din discutie. Confesiunile unor indivizi care scriu pentru intaia oara sunt autentice, crede naratorul, deoarece gandirea lor nu este pervertita de constrangerile institutionalizate ce le-ar deforma evocarea.
Comentand, in Arta prozatorilor romani poetica narativa expusa cu atata nonsalanta, Tudor Vianu exclama surprins: " n-am intalnit cazul vreunui scriitor care sa fi conceput lucrarea literara ca pe un exercitiu regresiv de intoarcere catre materialul brut, catre documentarul pur"?1. Ideile formulate de Camil Petrescu in
Patul lui Procust alcatuiesc o simpla conventie literara, prin care justifica aditiunea textelor de catre narator. insa o conventie inedita.
Spre a sublinia impresia de autenticitate, naratorul isi motiveaza interventia in structura paginilor: scrisorile doamnei T. sunt publicate "cu mici modificari"; in caietele lui Fred Vasilescu, "abia ici-colo de am simtit obligatia unor deslusiri, a catorva intariri de imagini"; a schimbat putine "nume si date", pentru a evita eventualele indiscretii, desi era incredintat ca autorul insusi le complicase la randul lui. intreaga tehnica are drept scop sa creeze impresia totala a unei autenticitati depline.
