Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Eugen SIMION - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 25 mai 1933, com. Chiojdeanca, jud. Prahova.

Critic, istoric literar si eseist.

Fiul lui Dragomir Simion si al Sultanei (n. Moise), agricultori.

Scoala primara in satul natal (1940-1944); Liceul "Sfintii Petru si Pavel" (devenit I. L. Caragiale) din Ploiesti (1944-1952), unde e coleg cu Nichita Stanescu. Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1952-1957), unde-i are ca prof. pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Alex. Graur, J. Byck s.a. Dupa absolvire, lucreaza in colectivul Eminescu al Acad., condus de Per-pessicius (1957-1964); intre 1962 si 1968, redactor la Gazeta literara; in mai 1964, numit asistent la Catedra de literatura romana a Univ. din Bucuresti; lector, din 1967; conf., din 1971; prof. din 1990. in 1969 obtine titlul dr. in filologie cu o teza despre E. Lovinescu (conducatorul tezei: S. Cioculescu).

Lector de 1b. si literatura romana la Univ. Paris IV, Sorbonne (1970-1973); bursa de studii in R.F.G. (1974). Debuteaza cu un art. despre Caietele Eminescu in Tribuna (1958). Colab. la majoritatea rev. contemporane; a detinut rubrici permanente la Gazeta literara, Romania literara, Contemporanul, Flacara, iar din 1991 la Literatorul. Din 1983 conduce rev. Caiete critice, al carei director devine in 1990. Debut editorial cu Proza lui Eminescu (1964), urmat de voi. Orientari in literatura contemporana (1965), E. Lovinescu, scepticul mantuit (1971), Scriitori romani de azi, I (1974), II (1977), III (1983), IV (1989); Timpul trairii, timpul marturisirii. Jurnal parizian (1977), Dimineata poetilor (1980), intoarcerea autorului (1981), Sfidarea retoricii (1986), Moartea lui Mercutio (1993), Convorbiri cu Petru Dumitriu (1994), Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995), Fragmente critice. I Scriitura publica, scriitura taciturna (1998). A ingrijit ed. din opera lui M. Eminescu, E. Lovinescu, L. Blaga, Mircea Eliade (Proza fantastica, MII, 1993); a prefatat ed. din Arghezi, Blaga, G. Calinescu, Marin Preda, I. Voronca, Geo Dumitrescu, Constanta Buzea, N. Baltag s.a. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1965, 1976, 1980; Premiul Acad. pe 1976. In 1991 este ales membru corespondent al Acad.; din 1992, membru titular; vicepresedinte al Acad. (1994-1998); din ian. 1998, presedinte al Acad. Romane. Din 1992, membru al Acad. Europene; presedinte al Comitetului National Roman UNESCO pentru Deceniul mondial al dezvoltarii culturale. Continuator al lui E. Lovinescu, dar fructificand adesea si sugestii cali-nesciene, el se identifica subtextual cu cel dintai, prin asumarea unui tablou cvasi-complet al literaturii din ultimele cinci decenii de istorie romaneasca. Actul critic -analitic este continuu confruntat cu perspectiva istorico-literara si cu demersul teoretic modern, ale carui tendinte si solutii SIMION le stapaneste cu finete si discernamant. Admirabil portretist, scrisul sau nu ezita sa alunece in proza curata, in eseu, jurnal si note de calatorie. Modelul lovinescian (recunoscut si nu o data invocat) este si in acest capitol al operei prezent.



Pana in 1974, data la care incepe seria de Scriitori romani de azi (4 voi., 1974-1989), SIMION isi definise suficient de limpede profilul critic, prin abordarea succesiva a trei directii de studiu: una e acaparata de observarea atenta a evolutiei scrisului contemporan; alta, de "recuperare" - atunci atat de stringenta - a valorilor clasice, trecand prin proba de foc a analizei eminesciene (abordata cu temeritate juvenila in cartea sa de debut, Proza lui Eminescu, 1964); in aceeasi linie se inscrie monografia consacrata lui E. Lovinescu ("scepticul mantuit", 1971), personalitate tutelara (recunoscuta in repetate randuri) a lui SIMION La data scrierii monografiei, directorul de constiinta al criticii interbelice era insa o "persona non grata" (in unele privinte, din motive extraliterare!), fiind supus, in deceniul precedent, unui tir de atacuri proletcultiste. Reluarea in dezbatere a marelui om, cat si a rolului decisiv pe care 1-a jucat programul sau estetic dupa 1919, era, in 1971, in chiar momentul critic al "tezelor" ceausiste de la Neptun, un act afirmat impotriva curentului oficial. Scrisa in traditia calinesciana (viata si opera), paralel cu ingrijirea seriei de Critice ale marelui critic (6 volume, 1969-1975), monografia lui SIMION semnifica tentativa restabilirii unei ierarhii valorice reale in perspectiva istorica a secolului XX romanesc si, cu toate eschivele sau rostirile neduse pana la capat, fixeaza o data importanta intr-o prima etapa de "revizuiri", implinirea acestui proces o realizeaza autorul in cele o suta de pagini ce amplifica si limpezesc in versiunea din 1994, prima editie. In fine, a treia directie de studiu careia i se consacra SIMION avea sa fie - mai precizata in deceniul al noualea, cea "teoretica", preocupata in principal de relatie autor-opera. intoarcerea autorului (1981) este, in acest sens, o carte care incearca sa "faca ordine" in "cearta", atunci inca fierbinte, a "metodologiilor" noi de lectura. Criticul isi fixeaza, prin urmare, de-a lungul unei activitati foarte laborioase, prin aceste trei proiecte, ambitii majore. Monografismului ii va acorda o atentie sporadica: de la Lovinescu, criticul se va intoarce catre micromonografiile unor "figurine" din veacul trecut: Dimineata poetilor (1980), si abia in ultimii ani la o alta reconstituire critica de anvergura: Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995). Preocuparea sa principala ramane, in tot acest interval, configurarea unei "panorame" critice a literaturii contemporane. Ciclul consacrat Scriitorilor romani de azi (1974-1989) ne-o confirma. De la bun inceput, SIMION accepta ideea "provizoratului" tabloului la care lucreaza (a se vedea Postfata din 1978 la editia a doua a primului tom); ii e limpede ca, luand in discutie fenomenul contemporan, "analiza critica ramane deschisa"; corectarea, chiar contrazicerea ei, nu sunt excluse. Cu alte cuvinte, din capul locului criticul accepta (in deplin spirit lovinescian) ideea viitoarelor "revizuiri" (care preocupa azi obsedant unele spirite). Nefiind inca o istorie a literaturii. Scriitorii romani de azi se cere judecata in substanta ei, nu in chestiuni de procedura, criterii de grupare, optiuni etc. Ea are totusi ambitia de a constitui o "etapa" catre telul final (istoria literaturii din a doua jumatate de veac XX), ceea ce si explica adaugirile, retusurile si chiar "absentele" din editia a doua a volumului prim si din cele trei urmatoare. Autorul restituie aproape 200 de portrete critice ale principalilor "actori" aflati in scena literara din ultimele decenii. Criticul construieste portretul interior al unor creatii, reusind uneori adevarate tururi de forta (in contextul acelor ani) in cazuri dificile sau extrem-vulnerabile (Mihai Beniuc, Nichita Stanescu, A. Paunescu, M. R. Paraschivescu s.a.). Traiectoria, nu o data capricioasa, a cate unui destin literar, e trasata succint, cu o distantare afabil-ironica. Rezervele moral-estetice nu lipsesc, ele sunt insa rostite cand aluziv, cand subtextual, cu o insinuare stilistica inselatoare, in genul "perfidiei" lui Perpessicius. Alteori, judecata e transanta si S., se poate observa la o noua lectura, nu are ce "revizui" in capitole suficient de severe, cum ar fi cele despre ultima creatie a unor M. Sadoveanu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu s.a. Astfel, desi situat in chiar miezul fenomenului actual, facand - de cele mai multe ori - "critica curenta", SIMION nu se desparte nici un moment de constiinta istoricului literar, care-i impune prudenta, distanta si desfacerea din hatisul intereselor contingente. Crezand in valabilitatea ideii lovinesciene despre mutatia valorilor estetice, o vede confirmata in chiar relieful framantat al celei de a doua jumatati a veacului nostru si o verifica in chiar spatiul de creatie al multora dintre autorii analizati. Principala calitate a ciclului Scriitori romani de azi (dincolo de retusurile impuse de insasi perspectiva istorica) consta tocmai in fundamentarea istoric o-literara a judecatii estetice, in refuzul oricarei metafizici estetizante, in efortul de comprehensiune a totalitatii unei creatii analizata nu in laboratorul steril si abstract al metodelor de ultima ora, ci in contextualitatea ei. Astfel, autorul respinge cu egala vigoare atat absolutizarea valorilor contemporane rupte de orice traditie, sofistica in care "avangardismul" si "proletcultismul" imediat postbelic si-a gasit terenul de convergenta si de emisie a unor false ierarhii, cat si cealalta absolutizare, inversa, a negatiei estetizante, venita dintr-o asa-zisa situare "sub specie aeternitatis". Totodata, punerea in acord a analizei estetice cu dialectica istorica exclude spiritul minor al polemismului, persiflarii sau ironizarii facile, instrumente adecvate probabil publicisticii angajate intr-o batalie de zi cu zi, niciodata recomandabile insa intr-o constructie a unui tablou de epoca, unde preponderenti sunt factorii de adancime, nu atat fenomenele de suprafata, lesne supuse luarilor in raspar. in Postfata volumului III, SIMION lamureste acest aspect, sub forma unei adevarate profesii de credinta: "Am incercat, pe cat a fost cu putinta, sa cuprind integral opera unui scriitor si, intrucat opera a trecut prin mai multe cercuri ale istoriei, sa surprind sunetul ei intim in raport cu circumstantele. Sunetul isi poate regasi, daca are in el forta necesara, sunetul adevarat, inconfundabil. Criticul trebuie sa aiba rabdare si sa inteleaga, acolo unde e cazul, drama talentului coplesit de vremi. Zeflemeaua nu lamureste nimic, pamfletul ataca doar suprafetele. Gravitatea unui fenomen impune un stil al meditatiei (receptiei) si o gravitate a tonului. Nu cred nici in ruptul capului ca ne despartim de o epoca dramatica razand si, in genere, ca rasul explica si spala totul. Unele fapte din existenta noastra si din existenta istoriei trebuie privite mai atent si cu o mai mare liniste a spiritului. Avem atunci sansa sa le intelegem si sa impiedicam, cu slabele noastre forte, daca nu repetarea lor, cel putin falsificarea lor in istoria literara". Precizarea isi pastreaza, credem, actualitatea intacta in fata unor atacuri, pe fata ori piezise, la adresa luiS., dupa 1990. E limpede ca majoritatea nu se bazeaza pe o recitire a ciclului Scriitori romani de azi si nici pe luarea in seama a repetate si clare precizari ale autorului, privind pozitia sa in chestiunea "revizuirilor" s.a., pozitii ce stau la indemana oricarei judecati nepartinitoare, adunate in volumul Fragmente critice, I (1998). La o noua lectura. Scriitori romani de azi rezista in buna masura, mai ales in capitolele consacrate prozatorilor, cu mai multe rezerve posibile la panorama liricii si, fireste, cu unele lacune (unele determinate de interdictiile epocii cand a aparut!). Sunt insa capitole integral solide, cu judecati valabile esteticeste si cu inegalabile calitati portretistice, cu efecte excelente din scurte reconstituiri biografice ori dintr-o anecdotica exploatata in maniera lovinesciana. Frapante prin pitorescul si plastica lor sunt figurile lui Geo Bogza, Zaharia Stancu, Nichita Stanescu, Marin Preda, Mircea Dinescu si multi altii. Cu asemenea "personaje" inaintam nu o data intr-un spatiu cvasi-romanesc, de unde si ispita de a construi - pentru "eroii" sai - un decor adecvat: astfel, voluptatea descrierii Ploiestilor postbelici in capitolul despre Nichita Stanescu, ne atrage pe nesimtite in capcana unui inceput de adevarata opera epica. Si exemplele sunt mai numeroase. Asemenea recompuneri "arheologice", in pofida efectelor de lectura, nu trebuie totusi sa insele: accentul cade totdeauna pe judecata critica si ea e, in multe cazuri, judicioasa si rezistenta. La fel de inselatoare poate apare reconstituirea istorica din Dimineata poetilor (1980), unde SIMION pare a-si acorda o "vacanta" din "registratura" criticii curente, intorcandu-se spre "inceputurile poeziei romane". Dar strategia e numai aparenta: cand autorul se intreaba limiar "cum citim poezia veche, ce ne spune ea astazi?", e limpede ca accentele nu cad pe reconstituirea arheologica, ci pe gasirea unor punti de comunicare cu sensibilitatea estetica de azi. Smulse din uitare, fragmentele lirice "auro-rale" pot indeplini o functie catalitica asupra lectorului/producatorului de poezie noua. In directia refacerii unui credit estetic se orienteaza citirea din unghi modern a creatiei Vacarestilor, a lui Conachi, Carlova, Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, Alecsandri s.a. Daca functia lor culturala, cum arata S., nu le-a fost contestata (de la N. Iorga, la O. Densusianu, Bogdan-Duica, D. Popovici etc), controversa capacitatii lor de a putea vorbi posteritatii prin emotie, frumusete frusta mai fusese abordata, inainte, de G. Calinescu, Perpessicius, I. Negoitescu, N. Manolescu, Paul Cornea s.a. Noua, asadar, in cartea lui SIMION nu este preocuparea, dar realizarea unei sinteze si metoda aplicata (tematismul lui J. P. Richard) unei materii pe nedrept dispretuite. Criticul demonstreaza ca deschiderea lirica angajeaza o retorica, "o retea de teme, figuri" si o "modificare a imaginarului poetic", cu sansa de a descoperi, dincolo de stratul unui limbaj "desuet", aparitia constiintei scrisului, "un mod propriu de a gandi poezia". Pe aceasta traiectorie, SIMION detecteaza neasteptate prevestiri moderne, eminesciene, argheziene s.a. Incursiunea in opera Vacarestilor sau a lui V. Carlova sunt urmate de "portretul integrator" complex al lui Heliade, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu si V. Alecsandri. .Justificarea estetica" a creatiei fiecaruia s-a mai incercat, insa autorul Diminetii cauta zonele nerecuperate, "uitate" si, intre acestea, rezultatele sunt spectaculoase in explorarea eroticii unor C. Conachi, Anton Pann, V. Alecsandri, precum si in identificarea "spatiilor securizante", a timpurilor si anotimpurilor amoroase ("inserarea", "noaptea", "matinalul") sau evolutia deplasarii de la iatac spre o natara-martor, refugiu, exil; la fel, in urmarirea unei patologii a erosului (singuratatea, uratul, mahniciunea, necazul), cu primele accente misogine (la Anton Pann), sau in semiologia "obiectelor erotice", in "carnavalul numelor" s.a. Gasim aici, pe langa justificarea lecturii tematiste, pagini persuasive, analize de subtila acuitate. Participand la "cearta metodologica" a anilor 70- 80, SIMION o face inca mai explicit in urmatoarea sa carte, intoarcerea autorului (1981). El reia aici, din perspectiva istoric o-teoretica, problema relatiei creator-opera. Problema e urmarita incepand cu celebrul opuscul proustian Contre-Sainte-Beuve, caruia i se asociaza pozitii (si inconsecvente) Paul Valery, Mallarme, ca precursori ai "criticii profunzimilor" sau ai gruparii "Tel Quel". Relatia autor-opera e urmarita apoi la Barthes, Jauss, Genette, ca si prin "recuperarea" autorului in "laboratoarele psihanalizei" (Freud, Marie Bonaparte, Ch. Baudouin, Marthe Robert s.a.), pana la recentul (atunci) Lacan. In aceasta etapa "autorul", aparent "recuperat", ramane inca prizonierul altor determinari. Abia cu Roland Barthes si cu "scoala geneveza" (indeosebi J. Starobinski) SIMION stabileste o afinitate de conceptie. Secventele comentariilor nu se rezuma doar la simpla descriptie: tonul polemic, dialogarea libera de orice complexe tutelare sporesc calitatile acestei panorame istorice a problemei. Intentia lui SIMION nu e insa rezumata la "o critica a metodelor", ci mai degraba de a releva modul cum diverse curente ale criticii contemporane au inteles prezenta (rolul, functia) sau absenta autorului. A vedea aceasta "prezenta" in opera, ca "structura unei existente", e ceea ce-si propune SIMION in a doua sectiune a cartii, acordand aici o atentie speciala textelor deschis autobiografice (jurnale, memorii, epistolare etc). J. J. Rousseau, Malraux, Camus, Sartre, Simone de Beauvoir sunt protagonistii de marca, impreuna cu Marin Preda. SIMION este, de altfel, un excelent "dia-rist" el insusi, in "jurnalul parizian" Timpul trairii, timpul marturisirii (1977) si in cel "german" Sfidarea retoricii (1986). Examinand in sectiunea urmatoare "strategia criticilor", cu excelente pagini consacrate lui Barthes, Jean-Pierre Richard s.a., SIMION isi defineste aici o formula critica proprie, reclamandu-se atat de la cei ce, sintetizand tendintele noi, redau criticii "libertatea si puterea ei de creatie", cat si de la respingerea oricarui "fanatism metodologic". Critica noua trebuie sa fie una a pregatirii sensului pierdut, "al plenitudinii si al totalitatii". Cartea lui SIMION ramane, prin problematica si calitati stilistice, acestea topind dezinvolt-elegant asperitatile celor mai "aride" aspecte, un moment semnificativ in dezbaterile critice romanesti dintr-o faza extrem de dificila (anii 80 ai dictaturii). Dincolo de abordarea istorico-teoretica, SIMION discuta pe un ton "optimist" idei grave, legate de soarta romanului, clasicism, cultul marilor valori, spirit modern, "terorism" metodologic s.a. Multe judecati sunt concentrate sub forma unor reflectii remarcabile: "Toti cei ce dau ca sigur decesul autorului, manifesta in text si in afara textului un despotism insuportabil. Iar despotismul este, cum stiti, forma patologica a constiintei personalitatii". Sau: "Acolo unde nu exista o constiinta morala mare, nu poate exista nici o constiinta estetica mare. Cine face in literatura doar fraze frumoase, nu ma intereseaza, n-am timp. Cine se hotaraste sa spuna adevarul pe fata merge in sensul artei. Minciuna frumoasa ii da doar roata". Si, in fine: "Curajul fara arta este o voce in pustiu.



Dar si arta fara curaj nu are bataie lunga" - "Acolo unde nu exista arta nu poate exista nici adevar". Asemenea luari de pozitie, in contextul socio-istoric dat, justifica ideea - aparata de SIMION dupa 1990 - a "rezistentei prin cultura", care a facut sa curga multa cerneala polemica in presa literara din ultimii ani. In Moartea lui Mercutio si in Fragmente critice, I, SIMION raspunde diversilor preopinenti, incercand sa-si expliciteze (consecvent-ponde-rat) idei si optiuni relativ la "autonomia esteticului", "rezistenta prin cultura", apararea figurilor de varf din literatura anilor 1944-1989 de tendinte demolatoare, fara a nega nici o clipa nevoia unor "revizuiri", intelese in deplin spirit lovinescian.

OPERA

Proza lui Eminescu, Bucuresti 1964; Orientari in literatura contemporana. Bucuresti 1965; E. Lovines-cu, scepticul mantuit, Bucuresti, 1971 (ed. II, 1994); Scriitori romani de azi, I-IV,, Bucuresti 1974-1989 (voi. I, ed. II, 1978); Timpul trairii, timpul marturisirii. Jurnal parizian. Bucuresti, 1977 (ed. II, 1979; ed. III, 1986); Dimineata poetilor. Eseu despre inceputurile poeziei romane, Bucuresti, 1980 (ed. II, 1995; ed. III, 1998); intoarcerea autorului. Eseuri despre relatia creator-opera, Bucuresti, 1981 (ed. II, 1993); Sfidarea retoricii, Bucuresti, 1986; Moartea lui Mercutio, Bucuresti, 1993; Convorbiri cu Petru Dumitriu, Bucuresti, 1994 (ed. II, revazuta si adaugita, 1998); Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii. Bucuresti, 1995; Fragmente critice. I Scriitura publica, scriitura taciturna, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

D. Cesereanu, in Tribuna, nr. 12, 1966; N. Ciobanu, in Orizont, nr. 6, 1966; V. Felea, in Steaua, nr. 4, 1966; Al. Piru, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1966; L. Raicu, in Gazeta literara, nr. 5, 1966; C. Regman, in Luceafarul, nr. 13, 1966; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 14, 1971; SIMION Cioculescu, in Romania literara, nr. 18, 1971; V. Cristea, in Arges, nr. 4-5, 1971; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 20, 1971; Al. Dobrescu, in Romania literara, nr. 9, 1971; Gh. Grigur-cu, in Familia, nr. 3, 1971; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 32, 1971; A. Marino, in Tribuna, nr. 24, 1971; M. Nitescu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1971; M. Ungheanu, in Romania literara, nr. 23, 1971; I. Vlad, in Tribuna, nr. 17, 1971; SIMION Cioculescu, in Romania literara, nr. 38, 1974; G. Dimisianu, in Luceafarul, nr. 41, 1974; M. Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1974; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1974; M. Tomus, in Transilvania, nr. 8, 1974; C. Ungureanu, in Orizont, nr.24, 1974; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 19, 1974; I. Vlad, in Tribuna, nr. 25, 1974; M. Mincu, in Amfiteatru, nr. 8, 1976; C. Arion, in Flacara, nr. 3, 1977; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 6, 1977; I. Maxim, in Orizont, nr. 11, 1977; D. Mincu, in Contemporanul, nr. 11, 1977; FI. Mihailescu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1977; M. Berceanu, in Echinox, nr. 6-7, 1978; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1978; P. Georgescu, in Contemporanul, nr. 6, 1978; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 11, 1978; E. Negriei, in Ramuri, nr. 2, 1978; M. Zaciu, in Steaua, nr. 2, 1978; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 32, 1978; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 3, 1979; Ov. SIMION Crohmalniceanu, in Flacara, nr. 29, 1979; L. Petrescu, in Romania literara, nr. 7, 1979; V. Podoaba, in Familia, nr. 7, 1979; M. Zaciu, in Romania literara, nr. 7, 1979; M. Anghelescu, in Transilvania, nr. 12, 1980; SIMION Cioculescu, in Romania lite-rara, nr. 46, 1980; D. Cristea, in Luceafarul, nr. 52, 1980; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 49, 1980; L. Raicu, in Romania literara, nr. 43, 1980; L. Ciocarlie, in Orizont, nr. 12, 1981; S. Cioculescu, in Flacara, nr. 10, 1981; V. Cristea, in Romania literara, nr. 11, 1981; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 3, 1981; G. Dimisianu, in Contemporanul, nr. 13, 1981; V. Popovici, in Amfiteatru, nr. 7, 1981; L. Raicu, in Viata Romaneasca, nr. 4-5, 1981; I. Simut, in Familia, nr.12, 1981; I. Vlad, in Tribuna, nr. 26, 1981; M. Zaciu, in Steaua, nr. 3, 1981; Al. Andriescu, in Cronica, nr. 10, 1982; I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 4, 1982; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1982; L. Ciocarlie, in Romania literara, nr. 33, 1982; Ov. SIMION Crohmalniceanu, in Contemporanul, nr. 13, 1982; M. D. Gheorghiu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1982; R. G. Teposu, in Astra, nr. 6, 1982; M. Zaciu, in Romania literara, nr. 11, 1982; Al. Simion, in Convorbiri literare, nr. 5, 1983; V. Cristea, in Romania literara, nr. 21, 1983; Al. Dobrescu, in Ateneu, nr. 5, 1983; M. Mihaies, in Familia, nr. 12, 1983; P. Poanta, in Steaua, nr. 5, 1983; L. Raicu, in Romania literara, nr. 21, 1983; L. Ciocarlie, Eseuri critice, 1983; G. Dimisianu, Lecturi libere, 1984; M. Dinescu, in Ramuri, nr. 3, 1984; V. Felea, in Steaua, nr. 7, 1984; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 13, 1984; Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1984; Al. Stefanescu, in Convorbiri literare, nr. 6, 1984; M. Zaciu, in Romania literara, nr. 35, 1984; Ileana Corbea-N. Florescu, Biografii posibile, 1984; Al. Calinescu, in Cronica, nr. 18, 1985; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 17, 1985; I. Simut, in Familia, nr. 10, 1985; Monica Spiridon, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1986; M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1986; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 40, 1986; Cristian Moraru, in Viata Romaneasca, m. 1, 1986; N. Oprea, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1986; Monica Spiridon, in Romania literara, nr. 19, 1987; H. Zalis, in Ramuri, nr. 4, 1988; G. Rusu, in Tomis, nr. 5, 1988; FI. Mihailescu, in Steaua, nr. 2-3, 1997; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 3; 4, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Eugen SIMION

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Eugen SIMION



APRECIERI CRITICE

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Critica literara

MARIN PREDA. OMUL MORAL SI BLESTEMATELE CHESTIUNI INSOLUBILE

- citeste textul