Personalitate complexa a literaturii interbelice, Camil Petrescu este creatorul unui univers fascinant, nelinistit si marcat de tensiunea ideilor. Diversitatea preocuparilor sale si a directiilor de creatie argumenteaza vocatia literara si aspiratia spre totalitate, spre absolutul spiritual.
Publicistul Camil Petrescu a condus si a intemeiat reviste, a colaborat la Sburatorul, Contimporanul sau Viata literara cu articole, studii culturale, filosofice, estetice. Dintre eseuri se detaseaza Teze si antiteze, Modalitatea estetica a teatrului si Noua structura si opera lui Marcel Proust. Eruditia, jocul ideilor vor fi dublate de un stil digresiv si o tenta satirica. in volumele de versuri Ideea, Ciclul mortii, Transcedentalia, cititorul descopera un discurs erotic delicat, o confesiune despre nelinistile cauzate de razboi sau vibratia intelectuala inalta.
Esentiala ramane contributia autorului la dezvoltarea dramaturgiei, atat la nivel teoretic, cat si in spatiul creatiei. Afirmandu-se ca autor dramatic, cronicar, teoretician, regizor si indrumator, Camil Petrescu apare ca un om de teatru complet. El este fara indoiala primul teatrolog serios pe care-1 cunoaste literatura romana", aprecia Marian Popa in monografia Camil Petrescu.
Piese ca
Jocul ielelor, Act ventian, Suflete tari,
Danton, Balcescu sunt autentice drame de idei, ale absolutului", conturand personaje de esenta superioara, ce refuza compromisul si mediocritatea. Se impune astfel un teatru al cunoasterii, cu drame de constiinta care angajeaza sau detaseaza individul, in maniera lui J.-P. Sartre. Daca absolutul se refuza eroului in lumea exterioara, acesta il va cauta in sine insusi, in interior. Acest tip de teatru de probleme, si nu de situatii include concepte ca: fatalitatea de destin antic, tipicul, patologicul, absurdul - categorii estetice ce vor pune problema teatralitatii pieselor (a.reprezentarii lor scenice dificilE).
Cele doua mari romane (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul lui ProcusT) dezbat epic aceeasi tensiune a cunoasterii, fie in relatie cu societatea, fie in procesul comunicarii interumane. Prozatorul reface traseul interior al constiintei, al intelegerii de sine prin iubire, cunoastere, arta, creatie.
Camil Petrescu se impune ca romancier de personala factura", cu insusiri de observator realist si subtil analist al cazurilor de constiinta" (Pompiliu ConstantinescU).
G. Calinescu aprecia proza superioara", sufletul clocotitor de idei si pasiuni", inteligenta, patrunderea psihologica ale autorului. Din monologul nervos al personajelor se desprinde treptat o viata sufleteasca nedeterminata precis, dar reala, iar elementele disparate se intretes intr-o adevarata simfonie inelectuala".
Conceptia despre literatura
Preocupat de teoretizarea creatiei, a actului creator, Camil Petrescu completeaza realizarile sale artistice cu argumente, explicatii, referiri la tehnica narativa, fie integrate in structura romanului {Patul lui ProcusT), fie grupate in articole, studii, interviuri. in acest sens, edificator este articolul intitulat Noua structura si opera lui Marcel Proust. Pentru scriitorul roman, Proust este un reper al literaturii analitice si un model de tehnica narativa.
Noua structura" pe care Camil Petrescu o identifica in unele romane al secolului XX se opune prozei traditionale clasice, romantice, realiste sau naturaliste care foloseste tipuri si arhetipuri predictibile in comportament".
Directia noua, moderna se revendica din filosofia lui Schopenhauer si Nietzsche, din intuitia bergsoniana, din noile stiinte sau teorii stiintifice. Scriitorul mentioneaza in acest sens mecanica ondulatorie, teoria cuantelor si cea a relativitatii, noutati endocrinologice, psihopatologia sau psihanaliza. Sugestiile vor fi transferate in domeniul creatiei. Dizolvarea notiunilor solide, instalarea ipoteticului mobil", promovarea fluidului, a devenirii sufletesti in locul staticului" arata ca noua structura se infatiseaza sub semnul covarsitor al subiectivitatii in locul obiectivitatii". Cunoasterea in mod absolut presupune privirea in interior, in adancul sufletesc, rasfrangandu-se in noi insine". Astfel, romanul psihologic trebuie sa puna probleme de constiinta" si sa fie o curgere de stari interioare, de imagini, de reflectii, de indoieli, de ceea ce constituie materialul imaginatiei si al gandirii".
Autenticitatea este o importanta trasatura a prozei moderne, fiind un termen ce revine obsesiv in formularile teoretice. in Teze si antiteze, autorul nota: Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai", iar in
Patul lui Procust scriitorul era definit ca un om care exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata, lui, si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite".
Adevarul e mai presus de stil, iar anticalofilia decurge firesc dintr-o asemenea conceptie : intre a face frumos si a spune adevarul, creatorul de viata nu poate alege - e destinat sa spuna adevarul". Stilul frumos inseamna cautare fortata, ipocrizie, falsitate, iar dispretul autorului pentru calofilie ia forme acute, ajungand la solutia paradoxala de a scrie: Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie" {Patul lui ProcusT). Eroului Fred Vasilescu (din romanul mentionaT) i se sugereaza: Povesteste net, la intamplare, totul ca intr-un proces verbal". in Jurnal, Camil Petrescu scrie : Stilul e moartea insasi", fara a ajunge insa la teoretizarea dicteului automat al gandirii. Din contra, luciditatea este o constanta a viziunii sale asupra romanului si a scrisului, in general. Atentia si luciditatea r omoara voluptatea reala, ci o sporesc", afirma in Ultima noapte, iar in Jocul ielelor apare formula memorabila ce ar putea deveni un moto al creatiei petresciene: Cata luciditate, atata constiinta, cata constiinta, atata pasiune si deci atata drama".
Problema scrisului este la Camil Petrescu o problema de raport intre notiune si cuvant, acesta prefigurand inca din 1924 planurile sintagmatic si paradigmatic ale limbii si existenta functionala a cuvintelor numai prin context" (Marian PopA).
La nivel teoretic, Camil Petrescu contureaza cateva repere majore ale artei moderne, de la conceperea acesteia ca mijloc de cunoastere", de la surprinderea corespondentelor dintre literatura si psihologie, stiinte, filosofie, intr-un context cultural amplu, pana la trunderea in intimitatea actului creator si a mecanismelor de creatie.
Parcurgerea operei sale (poezie, teatru, proza, critica) conduce la o adevarata teorie a romanului", cu referiri la scriitorii lumii, la noua structura a romanului modern si cu deschideri spre inovatia discursului romanesc.
