Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion CREANGA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 10 iun. 1839, satul Humulesti (azi Ion Creanga" class="navg">Ion Creanga), jud. Neamt - m. 31 dec. 1889, Iasi.

Prozator

Fiul lui Stefan a Petrei Ciobotariul si al Smarandei Creanga, "razesi fara pamanturi".

Dupa o copilarie lipsita de griji, incepe scoala in satul natal (1847), intrerupta dupa numai un an, dar continuata la Brosteni (1849), Targu Neamt (1853-1854) si Falticeni, la scoala de "cati-heti" (1854), unde apare inscris cu numele Ion Creanga in loc de Ion Stefanescu. Strabunicul dinspre mama se numea tot Ion Creanga.



In 1859 este hirotonisit diacon la Iasi, dupa ce absolvise cu un an inainte cursul inferior al Seminarului de la Socola, inceput in 1855.

Se inscrie la Facultatea de Teologie (1860), fara a mai apuca s-o frecventeze, aceasta desfiiritandu-se.

Din 1864 urmeaza cursurile Scolii Normale Vasiliene de la "Trei Ierarhi", unde-1 va avea ca director pe T. Maiorescu; remarcat de acesta, devine institutor inca din anul al doilea de studii.

Curand intra in conflict cu autoritatile bisericesti, vrand sa modernizeze clerul. Suspendat atat ca diacon, cat si ca institutor (1872), traieste o vreme numai din veniturile debitului de tutun, pentru care capata de indata brevetul trebuitor functionarii. Este primit in invatamant in 1874, dupa ce intre timp se despartise definitiv de sotie.

Castiga pretuirea lui Eminescu, atunci revizor scolar, care-1 introduce la Junimea. Ca pedagog, impreuna cu alti colegi, publica manuale pentru clasele primare: Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I primaria (1868), Invatatoriul copiilor (1871), Povatuitoriu la cetire prin scriere dupa sistema fonetica (1876); aici apar primele povestiri, lipsite de intentie artistica: Inul si camesa, Poveste, Pacala, Acul si barosul, Ursul pacalit de vulpe (incepand cu ed. din 1874). Debutul propriu-zis are loc in Convorbiri literare (1875), cu Soacra cu trei nurori. Pana in 1878, sunt publicate si celelalte povesti, citite toate in cenaclul Junimea, unde autorul era gustat pentru anecdotele corosive, spuse "pe ulita mare". Tot o anecdota glumeata, desi n-a iesit asa, voia sa fie si cunoscuta nuvela Mos Nichifor Cotcariul (1877). Urmeaza, in aceeasi rev., Amintiri din copilarie, opera sa capitala, dedicata Liviei Maiorescu, fiica ilustrului critic: primele doua parti in 1881, iar a treia, in 1882. Dupa imbolnavirea lui Eminescu, se simte si mai singur. Participa sporadic la Cercul Literar fondat de Neculai Beldiceanu, unde citeste partea a patra a Amintirilor (1888), publicata postum (Scrierile lui Ion Creanga, II, 1892). Au mai ramas de la el doua bucati licentioase, delicios pornografice, Povestea Povestilor si Povestea lui Ionica cel prost. Practic, cariera literara a lui CREANGA se incheiase in 1883, insumand abia opt ani. Moare in acelasi an cu marele sau prieten, in noaptea de Anul Nou. Fara Emi-nescu si fara existenta Junimii, CREANGA n-ar fi devenit vreodata scriitor. Umorul si jovialitatea care-1 caracterizau in orice imprejurare il impacau oricum cu viata. Dar scrisul sau umple o frustrare. Cand boala, epilepsia ("pedep-sia"), i se agraveaza, pur si simplu nu mai scrie. G. Cali-nescu, in inegalabila monografie pe care i-o dedica, face din el un personaj, o legenda. E posibil ca, la un moment dat, autorul insusi sa fi inceput sa emuleze cu eroii sai, sa traiasca adica la fel ca istetii si uriasii povestilor. isi exhiba uneori cu placere rolul pana la bufonerie, ca in cearta de pomina cu socrul sau la adunarile Junimii, dar nu o facea ca un actor. Avea, ca orice taran, darul natural al disimularii, iar scrisul il chinuia cumplit, tocmai pentru ca stia ca "e treaba de gust, nu de silinta". Un glas mai presus de el "ii striga vorbele si el scria, stergea si scanda frazele ca un Flaubert al Humulestilor" (G. Calines-cu). Adevarul e ca un artist precum CREANGA se iveste o singura data in istoria unui popor, si atunci numai intr-un moment de gratie. Este fara indoiala genial, ca orice scriitor despre care se poate spune ca are simtul genial instinctiv al limbii si al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simt si a unui suflet elementar, incremenit in formule neschimbatoare, eterne. In totul, un spectacol de maretie simpla inanalizabila.

A fost CREANGA un scriitor ignorat in timpul vietii?

T. Maiores-cu vorbea, mai la urma, de "nepretuitul Creanga", iar junimistii vedeau in el un scriitor "poporal" - ceea ce nu inseamna neaparat ca-1 minimalizau din moment ce si prelegerile junimiste, pe teme din cele mai pretentioase, erau numite tot "poporale". Totusi Maiorescu n-a spus nimic esential despre CREANGA si nici n-avea ce sa spuna atunci. Junimistilor le era, poate, de-ajuns ca autorul, povestitorul insusi, in carne si oase, isi interpreta singur textele. Era nevoie doar de participarea lor stimulativa, a celor care ascultau, pentru ca sensul operei sa se implineasca. Poate ca Maiorescu nu 1-a citit cu adevarat niciodata pe CREANGA La randul lui, G. Calinescu se ocupa de opera doar in ultimele capitole din monografia amintita si mai mult citeaza decat comenteaza. Aceeasi dificultate o semnaleaza si VI. Streinu. Se pare ca o astfel de opera inhiba analiza si constructia critica monumentala. Interpretii de astazi, care nici ei - cu putine exceptii - nu spun mai mult, gusta cu precadere deliciile zicerii si spectacolul carnavalesc, ludic, sugestionati negresit si de cercetari similare universale. Am numit tot atatea formule critice avantajoase pentru autorul Amintirilor, considerat un prozator erudit, comparat cu Rabelais, Luigi Puici, Sterne, Anatole France. Fireste - ni se atrage atentia -, CREANGA este un erudit al intelepciunii populare, iar scrisul sau nu e deloc spontan, in ciuda simplitatii de expresie. in particular, in scrisori, de exemplu, sau in acte oficiale, se exprima altfel. Paradoxal, primul studiu amplu despre CREANGA 1-a dat un strain, francezul Jean Boutiere. Trebuie sa vii oarecum din afara lumii lui CREANGA pentru a putea sa-1 vezi mai bine. Boutiere nu-1 vede pe CREANGA insusi, fiindca metoda sa comparativa e defectuoasa. Aplicata mai strans, asa cum face Al. Piru, se demonstreaza ca povestile lui CREANGA seamana mai mult cu povestile universale, ca motive si tipuri, si nu cu cele romanesti, fiind totodata creatii originale puternice, culte. Apropierile de marii povestitori ai lumii, apropieri justificate, desigur (Zoe Dumitrescu-Busulenga, M. Apostolescu), nu-1 explica propriu-zis pe CREANGA In lectura operei sale se poate adopta orice formula, orice metoda de interpretare oricat de noua. Textul le suporta admirabil. Ar trebui sa le corelam insa cat de cat cu o poetica explicit-implicita a lui CREANGA insusi. Bineinteles ca o astfel de poetica nu exista inca, autorului fiindu-i caracteristic un mod al povestirii si fanteziei populare filtrat prin propria subiectivitate. in felul sau, CREANGA e un scriitor ermetic, de explicat numai prin sine insusi. Bunul sau simt structural ne obliga la un minim de bun-simt critic. Din numeroasele formule emise de-a lungul anilor in jurul operei sale au sansa de a ramane numai acelea lapidare. Cand se opreste la Mos Nichifor Cotcariul, G. Calinescu are revelatia de a descoperi nuvela romaneasca insasi, iar in Amintiri o speta anume de roman. Cu CREANGA ai sentimentul ca proza culta romaneasca se naste din nou si poate ca acum se naste de-adevaratelea, independent de orice modele exterioare: este universala, fara sa imite universalitatea. Primul care a intuit homerismul lui CREANGA a fost Iorga. Dar homeric inseamna, in acest caz, o identificare cu poporul (VI. Streinu). A insista prea mult asupra acestei laturi, asupra rasului instinctiv si geniului rapsodic e tot una cu a-i refuza lui CREANGA spiritul. Se mai sustine curent ca adevarata contributie originala in arta povestirii consta in oralitate, combinand spectacolul dictiunii cu eruditia paremiologica, uneori de tip sofistic. Orice eruditie poate fi insa greoaie si cu totul astfel ii citim pe D. Cantemir sau Odobescu decat pe CREANGA Propriu-zis, pe acesta nu-1 citim, cu el ne nastem. Opera sa, atata cata este, e un depozitar unic al spiritualitatii populare romanesti, dintr-un moment critic al acesteia, cand isi presimte poate -in contact brutal cu primii fiori autentici ai civilizatiei moderne - sfarsitul. "Epoca lui Creanga, printre altele, e si o cheie ciclica" pentru cultura noastra, sustine cu indreptatire V. Lovinescu. CREANGA nu putea sa apara mai devreme, dar pasoptistii transformasera deja folclorul in tema literara, iar Anton Pann il prelucrase in varianta lautareasca a cantecului de lume. Daca CREANGA nu se ivea acum, apoi ar fi fost prea tarziu. Desi nu e lipsit de "simtul artei impersonale" (G. Calinescu) el scoate basmul din circuitul folcloric si, chiar daca schematic nu creeaza mai nimic, il preschimba in altceva: in propria opera. Povestile sale sunt intr-adevar creatii culte, adica nuvele, cum a intuit mai demult Ibraileanu, eroii vorbind si comportandu-se ca niste tarani. Daca lumea e taraneasca, subiectul respecta tiparele basmului, cu competitia intre bine si rau si comprimarea actiunii, care strabate distantele cu viteza vantului si a gandului. Taramul de dincolo e, de asemenea, o lume terestra. Despre iad, CREANGA pune in circulatie o imagine voioasa, plina de savoare, iar Edenul este pur si simplu refuzat, in numele principiului vietii (Ivan Turbinca). S-ar putea deduce de aici ca fantasticul e tratat realist in opera lui C; concluzie insuficienta insa, chiar daca impresia de realism taranesc e accentuata si de vorbirea eroilor. Ar fi aceasta o teza prea fatis reductionista. in povesti, placerea de a fabula e la fel de mare ca si placerea de a povesti. Mai degraba, se poate vorbi de o atitudine moderata, rezonabila - in sensul cel mai obisnuit al cuvantului - fata de fantastic. Poate si sub influenta indirecta a junimistilor, care gustau umorul, iarMaiorescu fixase limite logice chiar si pentru comparatie si metafora, CREANGA zugraveste in povesti o umanitate echilibrata, lipsita de teroare si mister, adica familiara omului simplu. Personajele negative sunt intotdeauna infrante, iar cele pozitive nu sunt capabile de gesturi totalitare, care sa strice ceva din randuiala firii. Nici unul din eroi n-ar indrazni, ca intr-un cunoscut basm folcloric, sa prefaca lumea in ceva atat de mic incat sa incapa intr-o nuca, s-o bage in san si sa porneasca mai departe, intrand in stapanirea ei. Pana si Ivan Turbinca trebuie sa accepte in cele din urma conditia de muritor. La randul lor, dracii, fiinte malefice prin excelenta, sunt umanizati si apar, la drept vorbind, total lipsiti de demonie. Mai demonic este Spanul. Rasul jovial, voia buna ajuta ca fabulosul sa coboare pe pamant; CREANGA ii confera o expresivitate omeneasca. Nu trebuie sa intelegem insa de aici ca fantasticul se degradeaza. Oricat de micsorat, fantasticul in povesti e autentic si reductibil la simbolurile esentiale expuse in forma taraneasca. Colosala e bunaoara la eroii povestilor absenta memoriei. Itinerarul initiatic parcurs de ei, itinerar care acopera in intregime drumul vietii insesi, fixat de soarta, pare un itinerar de vis. Feciorul craiului din Povestea lui Harap-Alb trece exact pe la podul pazit de urs sau prin tinutul cu oameni spani, desi fusese avertizat asupra pericolului. Danila Prepeleac uita si el seria schimburilor dezavantajoase, ca si lupul din povestea caprei si a iezilor, care uita cu totul de mezin, dupa ce se ghiftuie bine (desi cantase de doua ori mai inainte "Trei iezi cucuieti / Usa mamei decuieti") etc. Totul e deci previzibil si stereotip in povesti, dar nu in sensul realist, ci fantastic. Alunecarea in poveste, in deliciile fabulatiei nu se afla mai prejos, decat efectul de reprezentatie comica sau decat minunatiile limbajului.

Oricat eroii s-ar exprima normal, taraneste, ei se comporta ca in vis, inlantuiti fiecare in limbajul si drumul sau predeterminat. Cea mai aproape de conditia nuda a nuvelei este Soacra cu trei nurori. Subiectul e rural, reductibil la doua tipuri morale fixe, soacra si nora, aflate in vesnic conflict. Aici, malignitatea proverbiala a soacrei se infrunta cu istetimea si cruzimea nurorii. Totul pare realist daca facem abstractie de putinatatea detaliilor, in schimb, cu prostia fiilor si credulitatea nurorilor mai mari ne aflam in plin fabulos. Apoi, soacra isi pierde si ea singuranta de sine, dand crezare minciunilor care i se servesc. Are loc o inversare de roluri. inainte de a fi victima nurorilor, soacra e victima propriei credulitati. Nu mai e nimic tipic aici. "O pasiune dezindividualizata devine tendinta cosmica" (V. Lovinescu). Naratiunea aluneca insesizabil in planul paradigmatic al basmului. Cu o intuitie de autentic prozator, CREANGA evita tragismul prea accentuat. Desi gluma se ingroasa peste masura, moartea babei, ca si a Spanului din Povestea lui Harap-Alb, descreteste fruntile. Dar numai atat, deoarece CREANGA nu e un scriitor prea vesel. Rasul sau e luminos si puternic, exprimand plenar viata in totalitatea ei, din care nu putea lipsi dimensiunea ezoterica a suferintei si cruzimii (V. Cristea). in Danila Prepeleac intentia e de a arata ca nerozia n-are limite, cu toate ca in partea a doua a povestii Tandala devine Pacala (Al. Piru). Nerozia dracilor nu e mai prejos decat a lui Danila. Esential este traiectul simbolic parcurs de erou, contradictoriu dupa logica realista, dar firesc intr-o poveste unde timpul e ciclic, reversibil, pentru a face posibila intoarcerea la punctul de pornire. In prima parte, Danila Prepeleac starneste rasul, in a doua este eroizat. Ii intrece pe draci prin calitati care nu se dobandesc, adica prin istetime si simtul umorului. Trecerea de la felul de a fi ilariant la cel hatru se explica numai la modul proverbial: in prostia omeneasca exista si un dram de minte. Danila nu e omul care sa invete ceva din experienta vietii. Cand gluma se ingroasa si aici, dracul face sa-i pocneasca un ochi. Artisticeste vorbind, finalul e curat, plin de haz. Iata o definitie potrivita pentru umorul lui C: a face haz de necaz; completata, poate, cu cea extrasa din Ivan Turbinca: cine rade la urma rade mai bine. In Povestea lui Stan Patitul, eroul, care el insusi nu e prea istet, il pune de la inceput pe Chiriea la o proba de istetime. Dialogul e ambiguu, savuros, iar pactul cu "dracul impielitat" suna mai mult a tocmeala hazlie, cu toata aluzia la suflet: "- Ce fel de vorba-i asta? Poate ca tu ii barani sa-mi iei sufletul din mine, ori mai stiu eu ce dracu ti-a veni in cap sa ceri?!" Si la C, uneori, numina sunt nomina. Aceasta e, poate, singura poveste in care cititorul (ascultatorul) stie mai mult decat eroul, stabilin-du-se o complicitate intre el si povestitor, peste capul eroului. Retorica basmului, pe fondul absentei memoriei personajelor, face posibila, din cand in cand, aparitia unor asemenea situatii narative ingenioase. Ipate insa e taranul pur si simplu, flacaul tomnatic neinsurat la vreme, pe care intriga fabuloasa parca nici nu-1 atinge. Rolul sau e de a se minuna tot timpul de istetimea si nazdravaniile lui Chirica, in timp ce codoasa - la fel ca soacra sau Talpa Iadului - exprima latura maligna a feminitatii. S-a remarcat, pe drept, ca naratiunea e, in povesti, saracacioasa. Mai cu miez sunt dialogurile, punctate de zicale si proverbe si intretinute de locvacitatea eroilor, care au si pornirea de a se sfadi. Cand nu vorbesc unii cu altii, vorbesc cu ei insisi, dar cu voce tare.

Este clar ca locvacitatea lor e mai intai un mod de a fi si un semn de inteligenta. Pana si "prostovanul" care este Danila Prepeleac se pricepe sa duca cu vorba pe fratele sau mai bogat si sa-1 "pagubeasca de iapa", dupa ce "1-a usurat si de carul cu boi".Dar oricat de taraneasca, in lexic si intorsatura frazei, vorbirea aceasta e una simbolica: "- Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a intamplat vorba ceea: Apara-ma de gaini, ca de caini nu mi-e teama." Deci nu intamplarile se intampla, ci "vorba ceea". O astfel de vorbire nu individualizeaza. Toti eroii vorbesc la fel si asta nu numai pentru ca sunt interpretati pe rand de povestitor, care-si are in afara de rolul specific (facand parte din poveste) si un rol al rolurilor, de pura interpretare, exterior scenariului scris. Cu totii sunt inlantuiti intr-un limbaj paradigmatic al formulelor fixe, valabil aiurea, dar si in planul mitic al lui "a fost odata ". Impresia de oralitate, asociata cu aceea de spectacol, de reprezentatie comica e, desigur, puternica - ceea ce nu exclude existenta unui stil auctorial veritabil la CREANGA Marele povestitor si-a scris opera, si inca destul de trudnic, si nu ni-1 putem imagina altfel decat citindu-si textele, cu sau fara public, si nu declamandu-le pe de rost ca un actor sau un rapsod popular. Pe de alta parte, oralitatea bizuita pe proverbe si zicale, dar si pe fictiune, dezvolta un aspect elementar (imanent) al narativitatii. Proverbul e, in fond, o specie epica. Nimic nu rezuma mai bine o intamplare decat un proverb, deoarece reproduce, in forme condensate, intamplarea insasi cu morala ei cu tot.



In povesti, totul se petrece la modul proverbial. in Capra cu trei iezi se vorbeste de lup si lupul este la usa, in Danila Prepeleac prostul are pana la urma noroc, in Povestea lui Ionica cel prost prostul doar face pe prostul etc. Prostia reprezinta una din temele predilecte ale lui CREANGA Sunt insa cu adevarat eroii sai niste masti ale povestitorului? Povestile animaliere {Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani) sau unele istorioare didactice {Acul si barosul, Inul si camesa) dau aceasta impresie. Nu e mai putin adevarat ca par scrise pentru copii, nu pentru adulti, evidentiind de departe un registru epic minor si o constructie epica pur formala. Dar si asa, eroii nu sunt diferentiati in corpul povestirii decat ca niveluri de expresivitate, datorita dialogului, si n-au nici adancime psihologica, desi despre psihicul lor se rostesc unele vorbe de duh. Au cu totii o conformatie identica, fiind care de care mai mucalit, mai siret, mai istet sau mai vorbaret. O nota aparte totusi pentru eroii pozitivi melancolici. Pe acestia fortele raului nu-i pot supune total, fiindca nu le pot ghici gandurile. Puterea lor reala sta in gandul propriu, in gandul lor bun. Stan e milostiv, Harap-Alb omenos, fata mosului e cuminte. Pana sa ajunga imparat, fiindca asa ii este scris, fiul craiului trebuie sa se lepede de ispita puterii, sa invete pe pielea lui ca puterea nu e un joc: "Of! craisorule! crede-ma, ca sa aibi tu puterea mea, ai vantura tarile si marile, pamantul l-ai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o uite asa, pe degete, si toate ar fi dupa gandul tau." Aici, CREANGA complica putin lucrurile, dar astfel de interventii prind bine in Povestea lui Harap-Alb, care se intinde pe un registru complet al comicului, de la duiosie la grotesc, si in care se extinde rolul povestitorului, fara a incomoda personajele, intr-o naratiune preponderent obiectiva. in ciuda lungimii si a fragmentarii in doua parti, scrierea este unitara. Acest ocol in actiune, ca si dezvoltarea peste masura a dialogului si descriptiei, alaturi de dexteritatea portretistica, nu caracterizeaza si basmul popular. Fiii cei mari ai craiului, pusi la incercare, se comporta las, dand cinstea pe rusine. Mezinul nu e nici el de la inceput eroul fara frica, dar incearca si el, mai mult de rusinea fratilor si a craiului. E ajutat cu sfaturi intelepte de o batranica, sub care se ascunde Sfanta Duminica, si de calul nazdravan. Totul se desfasoara in logica basmului, punand mai intai raul si apoi binele, fiindca "rau ii cu rau, dar mai rau fara rau". De aici incolo, actiunea se complica, desi in chip previzibil, cu numeroase repetitii si stereotipii. Dar in poveste acestea nu supara. Datorita zicalei "de ce ti-e frica nu scapi", Harap-Alb nu scapa nici de Span, nici de imparatul Ros. In ultima mare aventura pleaca anume ca sa aiba de unde se intoarce, pentru a se implini astfel cercul initierii si al rabdarii. Redus la tacere de Span, dupa ce, simbolic, se naste a doua oara, eroul vorbeste mai mult de unul singur sau cu calul, asa cum vorbesc taranii. Cand da peste Gerila si ceilalti uriasi (comparati cu eroii lui Rabelais, Luigi Puici sau Giambattista Basile), in care personifica forte ale naturii, devine subit vorbaret si ironic, iar cu slugile si imparatul e pus pe cearta. In sfarsit, fiindca dragoste cu sila nu se poate, fata de imparat il prefera pe Harap-Alb, iar Spanul e pedepsit. Restul, mai ales portretistica si pitorescul dialogic al scenei din Casa de Arama, nu se poate reproduce. Fireste, Povestea lui Harap-Alb poate fi citita si ca un roman initiatic (V. Lovinescu), dar numai in masura in care orice basm contine in sine si un scenariu initiatic, in sens purificator si moralizator. Mos Nichifor Cotcariul este o nuvela de tip veclii, "cu erou stereotipic" (G. Calinescu). Subiectul, de aspect anecdotic licentios - insa fara urma de perversitate -, este ca si inexistent.

Tot efectul provine din vorbirea cu subintelesuri, pe ocolite. ,Am scris lung, pentru ca n-am avut timp sa scriu scurt", se lamenta cu siretenie CREANGA fata de Maiorescu. Mos Nichifor nu e un harabagiu oarecare, ci unul "cotcariu", cu chef de vorba, pus mereu pe sotii, ca orice barbat aflat mai mult pe drumuri, determinand-o pe Maica sa ramana cu el in padure o noapte. Totul se petrece ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat; este echivocul insusi dintre realitate si irealitate. Ca toti eroii lui C, mos Nichifor isi are drumul sau simbolic, drumul vietii insesi de asta data, care-1 inspira si excita. Povestirea, cu dialog cu tot, se face numai din punctul de vedere al barbatului. Maica nu conteaza decat accidental. Povestitorul e, asadar, partinitor, fortand si mai mult echivocul. Desi scriere de tip memorialistic, Amintiri din copilarie reprezinta opera de maturitate a lui CREANGA si trebuie citita ca un roman, cum presimtise inca T. Maiorescu. Faptul ca ne-a lasat si o Autobiografie nu pare sa fie de tot lipsit de talc. Autorul descrie deci in Amintiri nu copilaria in sens biografic, ci o copilarie ideala, pe care el n-a trait-o intocmai, dar pe care ar trai-o poate, daca ar mai fi o data copil. Ca e vorba de copilaria insasi, ne avertizeaza chiar C: "Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice". Nu mai putin ludicul, inclinatia spre joc, e un aspect existential al continutului acestei lumi simple, elementare ("Daca-i copil, sa se joace; daca-i cal, sa traga; si daca-i popa, sa ceteasca"), nu o trasatura a viziunii artistice. La fel si carnavalescul. Povestitorul are doar nostalgia varstei fericite a jocului, nu etaleaza el insusi o inclinatie ludica, in sensul ca joaca oamenilor mari este intotdeauna putin ridicola. Evocarea e scurta si concentrata. Fiecare capitol incepe melancolic si sfarseste ironic, in registrul firesc de jovialitate si buna dispozitie atat de caracteristic operei lui CREANGA Normal ni se pare si inceputul de capitol, fiindca eroul in acest moment e povestitorul insusi in carne si oase (de aceea e melancolic). Apoi se retrage in sine si in fictiune, facand loc lui Nica si pataniilor acestuia. Rolul povestitorului nu se incheie cu totul, el fiind chiar mai tiranic decat in Povestea lui Harap-Alb, dar se obiectiveaza ca in roman. Finalul marcheaza iesirea din timpul romanesc, asa cum finalul ironic in povesti marcheaza iesirea din timpul paradigmatic al lui "a fost odata". Prin extinderea rolului povestitorului, care mai reduce din dialog, fara sa diminueze oralitatea sau spectacolul de reprezentatie scenica, se poate vorbi in Amintiri si mai apasat decat in povesti de un stil auctorial autentic. Valoarea de document este relativa. Autorul incearca sa reinvie o lume fermecatoare, si totusi aspra, creand iluzia ca nu s-a instrainat de tot de ea. Tarania e disimulata, cu toate acestea, ca si prostia, cu ironie fina: "Nu mi-ar fi ciuda, incaltea, cand ai fi si tu ceva si de te miri unde, imi zice cugetul meu, dar asa, un bot cu ochi ce te gasesti, o bucata de huma insufletita in sat de la noi, si nu te lasa inima sa taci; asurzesti lumea cu tiraniile tale!" Poate ca, in sinea lui, CREANGA gandea despre conditia taranului la fel ca Trasnea: "Decat taran, mai bine sa mori!" Daca in povesti fantasticul era micsorat, de asta data pataniile lui Nica si unii eroi sunt monumentalizati. Placerea de a fabula, de a inventa este inepuizabila. Nica, urmarit de niste "hojmalai" de scolari, se ascunde incredibil in tarana de la tufa unui "cuib de popusoi"; fugarit prin gradina de matusa Marioara, face toata canepa "palanca la pamant"; mama are puteri vrajitoresti, Oslobanu duce - asemenea lui Chirica - o caruta de lemne in spinare, iar catihetii se paruiesc in casa lui Pavel Ciubotarul, ca uriasii inchisi in Casa de Arama. Fiindca cele mai multe sunt colective, pataniile lui Nica se pot atribui oricarui copil, dar si ceilalti eroi simbolizeaza insusiri elementare stereotipe. Mama este cu dragoste pentru copii si vrea sa-si vada neaparat baiatul preot: tatal e taranul gospodar, intreg la minte si la fire; popa Ciucalau este betiv, matusa Marioara, barfitoare si zgarcita, unchiul Vasile, pestrit la inima, Mogorogea, egoist, popa Oslobanu "paclisit", Trasnea, idiot. Nica este copilul pur si simplu. ii place sa se joace, sa smantaneasca oalele, se intrece la tors lana cu fetele si-i "miroase de timpuriu a catrinta", fuge la scaldat peste cuvantul mamei, apoi vine spasit sa-1 ierte, fuge si de la scoala, surpa casa Irinucai, omorandu-i caprele, si atatea altele. Toate la un loc alcatuiesc un "roman al copilului universal" (G. Calinescu). Caracteristic e registrul eroic si de buna dispozitie in care sunt evocate atat intamplarile placute, cat si cele neplacute. S-ar zice chiar ca amintiri neplacute nici nu exista, din moment ce apar transfigurate de fiorul nostalgic al copilariei ca utopie morala regeneratoare. Miscarea in Amintiri nu e deci una de surpare (VI. Streinu). Se stie ca orice rememorare dusa pana la capat culpabilizeaza. Nu e cazul in Amintiri din copilarie, care respira o alta atmosfera, paradisiaca, izvorata din firea luminoasa si nealterara a omului simplu. Povestirile Mos Ion Roata si Unirea, Mos Ion Roata si Cuza Voda etc, pagubite de cadrul fabulos si de observatia morala mai adanca, sunt productii epice modeste, fara relief. Artist genial de factura populara, cu o intuitie amestecata a genurilor, CREANGA este unul din marii clasici ai literaturii romane.

OPERA

Scrierile lui Ion Creanga, I-II, Iasi, 1890-1892; Opere complete, I-V, biografie de Grig. I. Alexandrescu, cu portretul si pref. autorului. Bucuresti, 1902; Opere complete, pref. de II. Chendi si St. O. Iosif, Bucuresti, 1902; Opere complete, I-III, studiu biografic de E. Lovi-nescu, Bucuresti, 1928; Opere complete, pref., lista de cuvinte si ed. revazuta de G. T. Kirileanu, Bucuresti, 1932; Opere, ed. critica, note, variante si glosar de G. T. Kirileanu, Bucuresti, 1939; Povesti. Amintiri. Anecdote si istorioare, ed. ingrijita de I. Cretu, Bucuresti, 1939: Povesti, ed. ingrijita de L. Rebreanu. ilustratii de Th. Kiriakoff, Bucuresti, 1940; Opere complete, introd. de CREANGA Botez, pref. si lista de cuvinte de G. T. Kirileanu si II. Chendi, Bucuresti, 1942; Opere, ed. ingrijita, pref. si glosar de G. Calinescu, desen de CREANGA Baba, Bucuresti, 1953; Opere, ed. ingrijita de G. T. Kirileanu, Bucuresti, 1957; Pagini alese, ed. ingrijita de G. T. Kirileanu, pref. de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1959; Amintiri, povesti, povestiri, ed. ingrijita de G. T. Kirileanu, pref. de Al. Piru, 1960; Opere I Oeuvres, ed. bilingva, ingrijita si pref. de G. Calinescu, Bucuresti. 1963; Povesti, amintiri, povestiri, ed. ingrijita de I. Iordan si Elisabeta Brancus, Bucuresti. 1964 (alte ed.: 1975; 1978; 1983); Opere, I-II. ed. ingrijita de I. Iordan si Elisabeta Brancus, introd. de I. Iordan, Bucuresti, 1970; Amintiri din copilarie, postfata de M. Tomus, Bucuresti, 1971; Povesti. Amintiri din copilarie. Povestiri. Varia. Corespondenta, Bucuresti, 1972; Povesti, postfata si bibliografie de A. Isac, Bucuresti, 1974; Amintiri din copilarie, pref., tabel cronologic, note, bibliografie si glosar de G. I. Tohaneanu si I. Funeriu, Bucuresti, 1976; Amintiri din copilarie. Povesti si povestiri, ed. ingrijita si pref. de I. Rotaru, Bucuresti. 1977 (ed. II. 1984); Povesti si povestiri, postfata si bibliografie de M. Braga, Bucuresti, 1981 (ed. II, 1987); Povesti, amintiri, postfata de P. Cornea, Bucuresti, 1982 (ed. II, 1985); Povesti, povestiri, amintiri, cuvant inainte de Domnica Filimon, Bucuresti, 1987; Povesti, amintiri, povestiri, pref. si tabel cronologic de Al. Piru, Bucuresti, 1989; Povestea lui Ionica cel Prost (poreclit si Irimiea). Povestea povestilor, studiu introductiv de P. Anghel, Bucuresti, 1990; Povesti si povestiri. Timisoara, 1990; Povestea lui Harap-Alb. Amintiri din copilarie, ed. de I. Iordan si Elisabeta Brancus, Bucuresti, 1991; Povestea lui Harap-Alb, Chisinau, 1991; Fata babei si fata mosneagului, Bucuresti, 1992; Povesti, amintiri, povestiri. Chisinau, 1992; Amintiri, povesti, povestiri. Bucuresti, 1994; Scrieri alese, ed. de A. Ghermanschi, Brasov, 1994; Amintiri din copilarie, studiu introductiv si comentarii de I. Duna, Bucuresti, 1996; Povesti. Amintiri din copilarie. Povestiri, Chisinau, 1996.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Critice, IX, 1923; G. Ibraileanu, Scriitori; J. Boutiere, La vie et l oeuvre de Ion Creanga, 1930 (versiune romaneasca, 1976); L. Predescu, loan Creanga - viata si opera, I-II, 1932; N. Timiras, Ion Creanga, 1933; N. Iorga, Ist. Ut. cont., I; idem, Oameni cari au fost, I, 1934; G. Ivascu, /. Creanga, 1937; V. Ghetea, Ion Creanga - pedagog si invatator, 1938; G. Calinescu, Viata lui Ion Creanga, 1938; B. Munteano, Panorama; I. Diaconii, Sensuri si aspecte la Ion Creanga, 1938; Cora Valescu-Hurmuz, Opera lui Ion Creanga, 1938; Gh. Ungureanu, Din viata lui Creanga. Documente inedite, 1940; G. T. Kirileanu, De-ale lui Creanga, 1940; L. Morariu, Creanga, 1940; M. Ispir, Ion Creanga, 1941; T. Vianu, Arta; G. Calinescu, Istoria; VI. Streinu. Clasicii nostri, 1943; S. Cioculescu, VI. Streinu, T. Vianu, Istoria; P. Manoliu, Creanga, 1944; L. Morariu, Crengene, 1944; B. Lazareanu, Ion Creanga, 1947; M. Sadoveanu, Evocari, 1954; Zoe Dumitrescu-Busulenga, Ion Creanga, 1963; S. Cioculescu, Varietati critice, 1966; N. Manolescu, Lecturi; V. Ardeleanu, insemnari despre proza, 1966; Ov. Barlea, Povestile lui Creanga, 1967; P. Constantinescu, Scrieri, II, 1967; S. Bratu, Ion Creanga, 1968; M. Tomus, Carnet critic, 1969; G. I. Tohaneanu, Stilul artistic al lui 1. Creanga, 1969; VI. Streinu, Ion Creanga, 1971; Al. Dima, Arta populara si relatiile ei, 1971; I. Rotaru, O istorie, I; Al. Piru, Varia, II, 1973; idem, Analize si sinteze critice, 1973; M. Gafita, Fata ascunsa a lunii, 1974; G. Munteanu, Introducere in opera lui Ion Creanga, 1976; Ion Creanga interpretat de, 1977; M. Apostoles-cu. Ion Creanga intre marii povestitori ai lumii, 1978; P. Rezus, Ion Creanga. Intre mit si adevar, 1981; I. Cheie-Pantea, Palingeneza valorilor, 1982; I. Holban, Ion Creanga - spatiul memoriei, 1984; Irina Petras, Un veac de nemurire: Mihai Eminescu, Ion Creanga, Veronica Miele, 1989; V Lovinescu, Creanga si Creanga de aur, 1989; V Cristea, Despre Creanga, 1989; D. Furtuna, Cuvinte si marturii despre Ion Creanga, 1990; A. Rau, in povesti cu Ion Creanga, 1994; G. Munteanu, in Luceafarul, nr. 35, 1995; Doina Curticapeanu, in Steaua, nr. 1, 1997; V. Cristea, Dictionarul personajelor lui Creanga, Bucuresti, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

Ion CREANGA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion CREANGA



Ion Creanga - Universul satului romanesc
Umorul - semn al apartenentei scriitorului la realism - Ion Creanga
Locul lui Ion Creanga in cadrul realismului romanesc
Ion Creanga - universul creatiei - Romanul traditional
Ion Creanga - arta naratiunii
ION CREANGA, - Schita de portret
I. L. Caragiale si Junimea
Ion Creanga - povestitor de talie nationala
Ion Creanga



Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Amintiri din copilarie

- citeste textul
Amintiri din copilarie - primul roman rural romanesc (Compozitia, Subiectul)
Povestire pe parti
AMINTIRI DIN COPILA,RIE (PUPA,ZA DIN TEI) - Diferitele episoade - comentariu
Amintiri din copilarie - romanul devenirii
Amintiri din copilarie - capodopera a creatiei lui Ion Creanga.
Caracterizare - Smaranda - personaj din opera Amintiri din copilarie
AMINTIRI DIN COPILARIE - comentariu pe subiecte si fragmente (proverbe si zicatori - copilaria)
Ion Creanga, Amintiri din copilarie, partea I - Interpretare de text la prima vedere
AMINTIRI DIN COPILA,RIE - analiza pe fragmente
EXERCITII
AMINTIRI DIN COPILA,RIE - Geneza operei
Portretul lui Nica si al mamei sale Smaranda
Sursele umorului
AMINTIRI DIN COPILA,RIE - Studiul textului

PUPAZA DIN TEI

- citeste textul
PUPAZA DIN TEI - analiza literara



Poezie

Inul si camasa

- citeste textul

Frunzuleaua micșunele

- citeste textul

Frunza verde, iarba neagra

- citeste textul



Basm popular

Povestea lui Harap Alb

- citeste textul
Povestea lui Harap Alb
Interpretare de text la prima vedere Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb
Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb - intelegerea textului, Oralitatea stilului
POVESTEA LUI HARAP-ALB rezumat
POVESTEA LUI HARAP - ALB - Repere

HARAP ALB


Relatiile dintre doua personaje studiate intr-un text narativ de Ion Creanga: Povestea lui Harap-Alb
Particularitatile de constructie ale unui personaj dintr-un text narativ de Ion Creanga: Povestea lui Harap-Alb
Relatia dintre incipit si final intr-un basm: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
Relatia dintre doua personaje studiate intr-un basm cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga
basmul HARAP ALB
Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb -intre realitate si fabulos - Basmul cult
POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creanga (1837 -1889)
POVESTEA LUI HARAP-ALB - basm cult -
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga - Opera si contextul cultural
Momentele subiectului - Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou

Danila Prepeleac

- citeste textul
Basmul Danila Prepeleac de Ion Creanga

Acul si barosul

- citeste textul

Cinci paini

- citeste textul



Povestiri

POVESTEA LUI STAN PATITUL

- citeste textul
POVESTEA LUI STAN PATITUL - analiza literara

Pacala

- citeste textul

Ursul pacalit de vulpe

- citeste textul

Mos Nichifor cotcariul

- citeste textul

Povestea unui om lenes

- citeste textul

Mos Ion Roata

- citeste textul

Popa Duhu

- citeste textul

Ioan Roata si Voda Cuza

- citeste textul

Povestea Povestilor

- citeste textul