Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





I. L. Caragiale si Junimea despre Ion CREANGA



De la debutul sau in dramaturgie (1879) si pana in 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul "Junimii", desi in intregul proces de afirmare a scriitorului, "Junimea" insasi va fi, pana prin 1884-1885, tinta atacurilor concentrate ale puternicilor ei adversari. Se poate afirma ca destule dintre adversitatile indreptate impotriva lui Caragiale se datoresc si calitatii sale de junimist si de redactor la conservator-ju-nimistul ziar Timpul (1878-1881). Prima piesa a dramaturgului, O noapte furtunoasa, atat de bine primita de "Junimea" si publicata in Convorbiri literare (1879), unde vor aparea- de altfel toate piesele sale, va beneficia, la premiera, de atacuri deloc neglijabile. Dupa trei ani de colaborare, Caragiale se retrage in iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului National din Iasi, prezidat de lacob Ne-gruzzi, il numeste director de scena, postul fiind refuzat de dramaturg. Participa frecvent la sedintele "Junimii", iar la intalnirea din martie 1884, in prezenta lui Alecsandri, isi marturiseste preferinta pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie citeste, la aniversarea "Junimii", la Iasi, O scrisoare pierduta, reprezentata. Ia 13 noiembrie, in prezenta reginei, cu un mare succes. in 1888, Titu Maiorescu il numeste director al Teatrului National Bucuresti si ii prefateaza, volumul de Teatru (i899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I. L. Caragiale. in 1892, la 9 mai, Caragiale prezinta insa la Ateneu o conferinta cu titlul Gaste si gaste literare, impotriva "Junimii", determinand, impreuna cu articolul Doua note, ruptura cu Titu Maiorescu si incetarea colaborarii la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, P. P. Negulescu ii scrie lui Simion Mehedinti ca a obtinut de la Titu Maiorescu sa se ceara colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fara reluarea insa a relatiilor personale dintre critic si autorul articolului Doua note. De-abia la 15 februarie 1908 isi reia Caragiale legaturile cu Titu Maiorescu, trimitandu-i acestuia o felicitare cu prilejul aniversarii sale.



Scriind despre Comediile d-lui Caragiale (1885), si referindu-se la tipologie ("Exista aceste tipuri in lumea noastra? () Daca sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte in mod artistic"), Titu Maiorescu il apara pe marele scriitor de acuzatia de imoralitate. Articolul, care a provocat celebra polemica dintre Maiorescu si Ghereaj^evidentiaza realismul tipurilor si al mediului social: fLucrarea d-lui Caragiale este originala, comediile sale; pun pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cut semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile Jor^ cutot aparatul infatisarii lor in situatiile anume alese de autor.* Venind in intampinarea lui Ca-ragiale, Maiorescu crede ca e necesar sa eludeze fondul de realitate al artei, ce devine "fictiune artistica", prilej de a ne inalta "in lumea fictiunii ideale".

Seful literar al "Junimii" a aratat mult timp fata de Caragiale o foarte vie solicitudine, ducand, vreme de zece ani, la o statornica colaborare. Piesa O noapte furtunoasa (Convorbiri literare, 1 oct.-l noiembrie 1879) va avea in fruntea ei aceasta dedicatie: "D. Titu Maiorescu este cu adanc respect rugat sa primeascca dedicarea acestei incercari literare, ca un semn de recunostinta si devotamentul ce-i poarta autorul ei." Caragiale citeste la Titu Maiorescu drama Napasta, care va fi dedicata, in volum, d-nei Ana T. Maiorescu. in calitate de colaborator al revistei, dramaturgul se mentinea in relatii cordiale cu toti ceilalti membri ai "Junimii", in mod special cu lacob Negruzzi, creatorul si redactorul Convorbirilor literare (Vasile Pogor, Gh. Panu, Petre Missir, caruia ii dedica O scrisoare pierduta, N. GanE). in anii activitatii sale la Convorbiri a admirat-o pe Mite Krem-nitz (cumnata lui MaiorescU), care a si tradus mai multe texte din Caragiale, in vederea publicarii antologiei de literatura romana in Germania. Ruptura cu "Junimea devine definitiva in 1892, cand isi intrerupe colaborarea la Convorbiri literare. Ura lui impotriva vechilor prieteni literari si a lui Tiitu Maiorescu (vezi conferinta Prostie si inteligenta) devine obsesiva. De-abia peste cativa ani, colaborand Ia Epoca (1896), fostul junimist va regreta despartirea de Maiorescu, evidentiind marile calitati ale criticului, cu un rol de prima marime in cultura noastra, alaturi de Hasdeu. De la Berlin, la 15 februarie 1908, de ziua de nastere a lui Maiorescu, Caragiale ii trimite acestuia o calduroasa telegrama: "Din toata inima ca pe frumoasele vremi ale tineretii un batran scolar ureaza ilustrului invatator la multi ani cu sanatate si veselie. Traiasca Maiorescu!

    Caragiale." La raspunsul de multumire, Caragiale revine cu o alta urare: "Batranul scolar este fericit ca o pornire din inima i-a fost intampinata cu atata gratie din partea ilustrului si totdeauna neuitatului invatator. inca o data, la multi ani, cu sanatate si veselie, traiasca Titu Maiorescu." Fara sa fi reusit o reluare a colaborarii la Convorbiri literare, constient de locul urias detinut in cultura noastra de prestigioasa revista ieseana, Caragiale incearca in anul urmator (1909) "o noua si ultima expresie a unei AĞmea culpaAğ" (Serban CioculescU): "Un scolar putin insemnat, care a stiut mai mult sa te supere decat sa se foloseasca de invataturile dumitale, isi permite, cu tot respectul, a-ti trimite din departare urarea sa cordiala: Sa traiasca ilustrul nostru profesor Titu Maiorescu intru multi ani, sanatos, cuminte si vesel!

    asa cum din tinerete il stie batranul scolar I. L. Caragiale." Maiorescu consimtise in aceste imprejurari doar la o reluare a relatiilor literare, nu si a celor personale, cu acela care-1 insultase. Despre aceste manifestari ale lui Caragiale, Titu Maiorescu va realiza, intr-o scrisoare catre Duiliu Zamfirescu, o interesanta simbioza intre o mare inteligenta si nestatornicia unui caracter dificil si imprevizibil: "Convingerea ce o am despre Caragiale este ca are una dintre cele mai vioaie inteligente ce le poate produce natura, eclectic, buna memorie, momente in care aceasta extraordinara vibratilitate celulara a materiei cenusii din creieri il scoate mai presus de el insusi si-1 face capabil de scrieri literare de mare valoare. Din cauza acestei parti a lui eu inchid ochii la toate celelalte, pe care insa le cunosc." Nu mai putin revelatoare, in aceasta directie, este si parerea lui Duiliu Zamfirescu. Acesta credea ca spiritul malitios fata de lucrarile unor confrati citite la "Junimea" ar putea fi trecute cu vederea gratie "marii lui inteligente". Dramaturgul era "o fire atat de fantastica si de muncita, in care arama si diamantul sunt legate impreuna spre a da iluzia unui inel ducal" (Duiliu ZamfirescU). Structura omeneasca a lui Caragiale, ca si aceea artistica, era una duala: una de ironist si farsor, cu o rezerva nesecata in directia manifestarilor umoristice si cinice, si alta de sentimental 4"Eu sunt un sentimental, domnule!

   "), nelinistit si macinat de melancolii ascunse si ciudate la un asemenea temperament.



"Cateva pareri" - consideratii estetice

Elaborat in 1896, studiul Cateva pareri reprezinta un adevarat, "breviar" al esteticii scriitorului. Socotit de unii comentatori un naturalist, un zolist in nuvelele sale psihologice, optiunea estetica a scriitorului este categorica si definitorie pentru idealul de arta ca sinteza a fantaziei: "noi nu intelegem o opera de arta din mult, ci din ceva, intelegem un ce dintr-un cum" (s.n.). Conditia obligatorie a artei este talentul, puterea de inventie a scriitorului, expresivitatea, si niciodata considerente de scoala, de grup social sau de curent literar, saturate de teorii si de eruditie fara sens: "A crea - a apuca din haosul inform elemente brute, a. le topi impreuna si a le turna intr-o forma, care sa imbrace o viata ce se diferentiaza intr-un chip absolut hotarat de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii si a artistului. Si aceasta putere, la artist o numim talent. Talentul este deci puterea-de expresivitate ce o au indeosebi unii, pe langa iritabilitatea ce o au toti".



Raportat la doctrina naturalista, punctul central al conceptiei lui Caragiale este antinaturalist: arta (literatura nu este o copie fidela a realitatii, o transpunere sau o "fotografie a ei", ci o creatie foarte personala, care porneste, negresit, de la realitatea (umana si sociala), dar nu ramane in limitele ei brute. Artistul ordoneaza totul la nivelul fantaziei, dupa legile ei specifice, creeaza un organism in care in care individualul capata, in chip necesar, atributele generalului. Opera este o fictiune a realului, "rasfrangerea unei vedenii personale", pentru ca omul (artistuL) "vrea sa faca si el alta minune si atunci, dintr-o lume, el mai face inca una - aceasta, inchiuita, insemneaza mai mult pentru el decat cealalta in fiinta."



Premii

Pentru piesele originale care inregistrau cele mai multe reprezentatii, Teatrul National din Bucuresti acorda in primul deceniu al acestui secol premii bienale. Printre autorii premiati in luna aprilie 1912 s-au aflat: Dimitrie Anghel, pentru piesa Cometa, I. L. Caragiale, pentru piesele: D-ale Carnavalului, O noapte furtunoasa si Napasta; Victor Eftimiu, pentru piesele: Akim, Ariciul si sobolul, Ave Maria, Craciunul lui Osman si insir te Margarite.

La 25 ianuarie 1885, Caragiale mai primise un premiu, tot de la Teatrul National, pentru piesa D-ale Carnavalului, din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Grigore Ventura si V. A. Urechia.



Un patriot roman

Renuntand la tacerea ce si-o impusese in exilul sau voluntar de la Berlin, evenimentele din primavara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale sa publice in noiembrie 1907, la Bucuresti, brosura: 1907 - din primavara pana n toamna. in subtitlu: Cateva note, datate: partea intai - 1907, martie: partea a doua - 6 septembrie, si partea a treia - octombrie 1907. inainte de a-si publica AĞacest pamflet in brosura, Caragiale trimisese primul capitol ziarului vienez, Die Zeit, intaia si cea mai insemnata parte a viitoarei brosuri, care 1-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnatura: Un patriot roman, aratand tot ce s-a petrecut inainte si dupa izbucnirea revoltei taranesti din primavara anului 1907: "Cauza dezastrului in care a cazut tara este numai - da, numai, nenorocita politica ce o fac partidele si barbatii nostri de Stat, de patruzeci de ani incoace." Tot atunci ii trimite prin Delavrancea lui Mateiu o scurta scrisoare, din care amintim aceste cuvinte: "imprejurarile prin care a trecut si trece tara noastra si care-mi intristeaza asa de adanc batranetele mie, sa-ti fie indemn in dragoste pentru patrie. Dumnezeu sa-ti faca tie parte de vremuri mai bune la batranete!

    Noi am inceput cu veselie si sfarsim cu mahnire. Sa va dea voua, tinerilor. Domnul sa nu mai vedeti nici un rau aratandu-se pe biata noastra tara."



Caragiale si ASTRA

I. L. Caragiale s-a bucurat de un mare respect in randurile tuturor artistilor si ale militantilor pentru cauza nationala. in acest sens sunt edificatoare cateva randuri dintr-o scrisoare pe care V. Goldis i-a trimis-o la 26 februarie 1911 in perioada colaborarii sale la Romanul: "Poate nici nu poti sa-ti dai seama ce mare serviciu ai facut cauzei noastre nationale. Sa ne ajuti acum cu puterea de leu a d-tale la biruinta. Sa ne scrii. Fie articole de fond, fie vreo schita literara, fie, in fine, orice, numai sa fie iesit din sufletul lui Caragiale si sa fie iscalit numele Caragiale. Atat ne trebuie si invingerea noastra e sigura." in acest timp la Brasov, Andrei Barseanu a introdus opera lui Caragiale in activitatea didactica si in manifestarile anuale ale Societatii de lectura a studentilor. Printre militantii societatilor culturale romanesti din Transilvania care l-au cunoscut pe Caragiale se aflau si Valeriu Braniste, George Moroianu si Zaharia Barsan, ultimul scriind chiar si un articol consacrat lui Caragiale la implinirea a 25 de ani de activitate literara (1901): "Este un fapt imbucurator aceasta afectiune din partea publicului, mai ales in tara romaneasca unde munca scriitorilor e rasplatita asa de ingrat." in Gazeta Transilvaniei de la Brasov apar articole si informatii despre sarbatorirea lui Caragiale la Bucuresti. Cel mai important moment ai legaturilor lui Caragiale cu ASTRA este reprezentat de adunarea generala jubiliara a Asociatiunii, prilejuita de implinirea a 50 de ani de activitate (Blaj, 28-30 august 1911). Au fost prezenti Gheorghe Pop de Basesti, Vasile Goldis, Octavian Goga, Oct. C. Taslauanu, Andrei Barseanu, Horia Petra Petrescu. La sarbatorirea jubileului de 50 de ani de activitate a ASTREI, de la Blaj, in zilele de 14-17 august 1911, au participat peste patruzeci de mii de romani, veniti din toate judetele tarii. Printre delegatii trimisi de organizatiile culturale de la Bucuresti s-au aflat si scriitorii: N. Iorga, George Cosbuc, Octavian Goga, St. O. Ios if, Victor Eftimiu. in programul serbarilor, pe langa expozitii, conferinte sau alte actiuni, a fost prevazut si un zbor demonstrativ al aviatorului Aurel Vlaicu: "Caragiale a plans de emotie vazand cutezanta si maiestria lui Vlaicu" (V. EftimiU). Serbarea a fost apreciata, in ansamblu, ca "cea mai impunatoare manifestatie romaneasca, din Transilvania, de la 1848 si pana atunci". Au mai fost prezenti la manifestari Sextil Puscariu si J. Urban Zarnic.




"De la inceput Asociatia a fost a lui Saguna si a lui Sulutiu, si a sibienilor si a blajenilor si aceasta alcatuieste insusirea ei de capetenie si cea mai scumpa.!

   . Unde dezbina legea uneste cartea, lumina" (Nicolae IorgA)

Asociatia transilvana pentru literatura si cultura poporului roman - ASTRA, cum i s-a spus in mod curent, a fost infiintata la 21 octombrie 1861 la Sibiu, de catre "inteligentiile romanesti ardelene, cum erau numiti intelectualii vremii.

Statutele Asociatiei precizau urmatorul scop al acestui for cultural: "inaintarea literaturii romane si cultura poporului roman in deosebitele ramuri prin studii, elaborare si editare de opuri, prin premii si stipendii pentru diferitele specialitati de stiinta si arte si alte asemenea. Asociatia va avea un presedinte, un vicepresedinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar si arhivar, un casier, un controlor - toti alesi pe trei ani."

Dupa aprobarea infiintarii Asociatiei, cei 212 membri inscrisi s-au intalnit in sedinta inaugurala, la Sibiu, in ziua de 23 octombrie 1861, aleg andu-i sa conduca Asociatia pe mitropolitul Andrei Saguna - presedinte, Timotei Cipariu -vicepresedinte, si George Baritiu - secretar. Adevaratele teluri urmarite de Asociatie erau conturate din prima zi: dorinta fierbinte: Sa fim o singura natiune!

   

Pana la Unire, in fruntea ASTRE1 au fost ca presedinti personalitati politice si culturale proeminente: Andrei Saguna, Vasile Pop, Iacob Bologa, Timotei Cipariu, George Baritiu, Ioan Micu- Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sulutiu-Sterca, Andrei Barseanu, initiatori de mari infaptuiri, ideologi si animatori inflacarati.

Dupa ani de munca laborioasa a ASTREI (conferinte^ editari de carti, infiintari de scolI), Cipariu declara in 1867 urmatoarele:

"Simtul national s-a desteptat in toata romanimea. Natiunea romana a venit la cunostinta pozitiei care i se cuvine intre natiunile Europei; ea va face toti pasii cuveniti pentru a ocupa aceasta pozitiune cu demnitate. Am inceput a ne elibera patria, am inceput a ne elibera limba."

Publicatiile ASTREI:

1) Transilvania - editata la Brasov (1 ian. 1868 - 15 dec. 1878) si la Sibiu (1 ian. 1881 - 1946), cu unele intreruperi (in prezent apare la SibiU);

2) Analele Societatii Academice Romane, publicatie de prestigiu in istoria stiintei si a culturii romanesti. Apare la Bucuresti in 1868, in volume anuale care cuprindeau rapoartele sesiunilor, comunicarile si conferintele tinute la Academie, alegerile colectivelor de conducere, premierile anuale;

3) Tribuna. Apare la Sibiu, de la 14 aprilie 1884 si pana la 16 aprilie 1903, si a fost condusa, in primii ani, de Ioan Slavici. Ziarul a insemnat, dupa opinia lui I. Breazu, "triumful Convorbirilor literare in Transilvania", datorita activitatii lui I. Slavici si a lui G. Cosbuc.



Sarbatorirea maestrului

La 23 februarie 1901, un grup de prieteni sarbatoresc 25 de ani de activitate literara a lui Caragiale. Pentru consemnarea evenimentului, scriitorul pune aceasta data si pe una dintre cele mai reusite fotografii ale sale. Evenimentul devine "national". Marii sai prieteni - scriitori, artisti, ziaristi, oameni politici - ii organizeaza un banchet prezidat de Petre Gradisteanu. Au luat cuvantul atunci, spre a-1 omagia pe marele sarbatorit: Delavrancea, Constantin Miile, Take Ionescu, Alexandru Ciurcu si actorul lancu Brezianu. B. P. Hasdeu ii trimite o felicitare foarte elogioasa si prieteneasca. La banchet i se ofera maestrului cateva daruri simbolice: o calimara de bronz, un ceasornic de buzunar, o pana de argint si un tablou pictat de 1. V. Voinescu. in acea zi a fost tiparit un numar festiv si unic, de revista, cu titlul Caragiale (8 paginI). Are pe coperta un desen de N. S. Petrescu si o caricatura de Jiquidi, iar textele - proza si poezii - sunt semnate de cei mai de seama prieteni ai sarbatoritului.

Evenimentul a consolidat argumentul cel mai convingator pentru etapa de consacrare deplina a marelui scriitor, care, prin comediile, schitele si nuvelele lui, a caror forta satirica o simtim pana azi neintrecuta, ramane cel mai mare creator de tipuri de la noi, concurand, ca si Balzac, starea civila. El a reconstituit o ampla imagine a societatii contemporane, vazuta mai ales din unghiul comicului, dovedind un adevarat geniu al situatiilor dramatice si al limbajului, care il situeaza printre marii comediografi ai lumii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.