Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




basmul HARAP ALB de Ion CREANGA



Ion CREANGA HARAP ALB
Ca in toate "povestile" sale (Creanga zice, moldovenestc, "povesti" si nu "basme"), de la Soacra cu trei nurori, citita intr-una din sedintele cenaclului Junimea, la Iasi, in toamna anului 1875, cu care si debuteaza in Convorbiri literare (IX, 7, octombrie 1875), pana la Ivan Turbinca (Convorbiri, aprilie 1978) - toate scrise inaintea Amintirilor din copilarie - si in Harap-Alb (aparuta intai in Convorbiri, august 1877) Creanga nu este catusi de putin un culegator de folclor, ci un prozator cu totul si cu totul original. Harap-Alb amesteca diferite motive de basm cat se poate de tipice: imparatul are trei feciori, carora le incearca pe rand vrednicia, istetimea si curajul, avand a trimite pe unul dintre ei la fratele sau - a carui imparatie se afla peste noua mari si noua tari - sa-i fie mostenitor, acel frate, numit imparatul Verde, neavand feciori, ci numai fete. Fireste, ca in toate basmele, feciorul cel mai mic se dovedeste cel mai destoinic, trecand prin toate probele la care e supus, afara de una, aceea de a nu fi ascultat cu sfintenie sfatul tatalui sau, care, la plecare, ii pusese in vedere sa nu se insoteasca niciodata in viata lui, dar absolut niciodata, cu omul span, spanii fiind considerati oameni rai. Strabatand o padure mare si fiind in cautarea unui slujitor credincios, fiul de imparat, Fat-Frumos altfel spus, intalneste de trei ori in calea sa cate un span care isi ofera cu insistenta serviciile. Neavand incotro, inchipuindu-si ca se afla intr-o tara a spanilor (nu are perspicacitatea de a observa ca spanul care ii iesea in cale era mereu acelasI), feciorul de imparat il angajeaza pe span ca sluga si isi gaseste beleaua, spanul folosind un siretlic spre a lua locul stapanului si a se infatisa la curtea imparatului Verde ca nepotul cel mult asteptat, recomandat cu scrisoare anume de catre fratele sau. E drept ca fetele imparatului presimt ceva rau in legatura cu verisorul lor, spanul, si inclina sa-1 pretuiasca pe slujitorul sau, acum numit Harap-Alb (cuvantul "harap" inseamna "negru" - ins din rasa neagra, din randurile careia, pe vremuri, se recrutau robii, slugile; cum insa sluga spanului are culoarea pielii alba, a fost botezat de stapan cu numele de Harap-AlB). Culmea c ca si calul, un cal nazdravan suta la suta, care stia chiar sa si vorbeasca, care cunostea toata istoria cu inversarea rolurilor si miselia spanului, se lasa incalecat de acesta si nu da semne prea limpezi ca ar voi sa-si ajute pe adevaratul stapan sa iasa din napastuirca in care se afla, pasamite spre a-1 face sa sufere de pe urma neascultarii sfatului parintesc. Spanul se comporta ca un tiran cu sluga sa, punandu-1 la cele mai grele incercari (aducerea salatilor celor gustoase din gradina pazita de ursul cel fioros, aducerea pietrelor pretioase cu care era incrustata pielea cerbului celui miraculos pe care trebuise sa-1 omoare cu anume mestesug etc, mai ales aducerea ca mireasa, pentru stapanul sau aflat acum in- fruntea bucatelor, a fetei celei nazdravane si rele a imparatului Rosu, rau si el si nazuros din calc afarA). Eroul trece insa cu bine prin toate incercarile, gratie calului sau si "nameteniilor" pe care le intalneste pe lunga-i cale, un fel de monstri hazosi si simpatici, intruchipare a fortelor telurice: Flamanzila, Sctila, Gerila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, pe care ii ia cu sine in drumul spre curtile imparatului Rosu. Pana la urma, ca in toate basmele, binele invinge raul, impostura spanului este data in vileag si Fat-Frumos este pus in drepturile sale, totul sfarsindu-se cu traditionala nunta.





Asadar, compulsand felurite motive de basm, Creanga le armonizeaza intr-o compunere a lui, absolut proprie si originala.

Caci folcloristii n-au aflat pana acum (si e foarte posibil sa nu afle vreodatA) un basm pur popular cu elementele din Harap-Alb intrunite la un loc. Mai ales, originalitatea lui Creanga consta in introducerea in poveste a stilului narativ pe care il vom regasi in Amintiri. Asemenea lui Eminescu - daca schimbam ce se cerc schimbat - care "eminescianiza" basmul prin detalii descriptive si lirismul cel mai specific (in Fat-Frumos din lacrima, in Calin (file de povestE) etC), si Creanga introduce scene din viata curenta a satului in eposul feeric. Impresia cu care ramanem (fireste, accentuat subiectiva, caci altfel nu se poatE) este ca intamplarile din Harap-Alb au loc prin preajma Humulestilor, a Targu-Neamtului, a Falticenilor. Din lumea satului, foarte asemanatoare cu cele din Amintjri, par a fi luate si proiectate in poveste personajele. imparatul vorbeste ca un taran oarecare (dialogul in basmele lui Creanga este de rigoarE), in pilde: "- Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a implinit vorba ceea: «Apara-ma de gaini, de cani nu ma tem»?". Sau: "Cum vad eu, frate-meu se poate culca pe o urechie din partea voastra; la sfantul Asteapta s-a implini dorinta lui. Halal de nepoti are! Vorba ceea: «La placinte, inainte / Si la razboiu, inapoi»" (este modul cum tatal isi mustra cei doi feciori mai mari, care se sperie de ursul ce le iesise in cale la capul poduluI). Culmea este ca si calul vorbeste ca la Humulesti, cautand a-si mangaia adevaratul stapan, cazut in mare necaz: "- Stapane, de-acum inainte, ori cu capul de peatra, ori cu peatra de cap, tot atata-i; fii odata barbat si nu-ti face voie rea": Sau, intr-alt loc, tot calul: "Stapane nu te mai olicai atata! Dupa vremea rea, a fi el vreodata si senin [] Nu aduce anul ce aduce ceasul. Cand sunt zile cu noroc treci prin apa si prin foc si din toate scapi nevatamat. Vorba cantecului: Fa-ma mama cu noroc, / Si macar m-arunca-n foc." Dar si Sfanta Dumineca, gazda cea buna si miloasa a lui Harap-Alb, vorbeste ca o femeie oarecare cu multa experienta, din Humulesti, usor fatalista, imbarbatandu-1 si ea:



"- Ia, acum mai vii de-acasa, fatul meu: Zica cine-a zice si cum a vre sa zica, dar cand este sa dai peste pacat, daca-i inainte, te silesti sa-1 ajungi, iar daca-i in urma, stai si-1 astepti. Ma rog, ce mai la deal, la vale? asa e lumea asta si, de-ai face ce-ai face, ramane cum este ea; nu poti s-o intorci cu umarul, macar sa te pui in ruptul capului. Vorba ceea: «Zi-i lume si te mantuie». Dar ia sa lasam toate la o parte si, pana una-alta, hai sa vedem ce-i de facut eu cerbul, ca Spanul te-a fi asteptand cu nerabdare. Si, da, stapan nu-i? trebuie sa-l asculti. Vorba ceea: «Leaga calul unde zice stapanul»."



Asemenea popasuri desfatosenic, cu vorbe din cele mai curat romanesti, din viata de toate zilele, creionand de indata, foarte viu, personajul care le debiteaza, nu se gasesc in basmele folclorice originale intr-o cantitate mare, acolo predominand interesul pentru peripetiile iesite din comun, extraordinare. Aici, nu numai in vorbirea directa (vorbirea personajeloR), dar si in cea indirecta, a povestitorului, aflam expresii pitoresti, humulestene, ceea ce face si din narator un personaj, un fel de regizor imaginar care oranduieste scenele si actorii unei piese pe care insusi o joaca, avand in cititori spectatorii tot atat de imaginari (situatia seamana cu aceea intalnita in schitele lui Caragiale, chiar daca materia este cu totul altA). La un moment dat, ni se spune despre cerbul cel miraculos ca ar fi "solomonit, intors de la tata, sau dracul mai stie ce are de-i asa de primejdios". Consolarea vine tot din partea calului: "- Nu-i nimica, stapane, zise calul. Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla"



Dar, trecand peste multe altele, ce poate fi mai caracteristic decat comportamentul omului flamand venit de la drum lung, cand gazda, imparatul Rosu, ii imbie la mancare pe Jiarap-Alb si ceata lui, dccfat replica tocmai a lui Flamanzila: "imparate luminate, parca ti-a iesit un sfant din gura!" (Metafora este extraordinara, si numai, la Humulesti s-a realizat, eternizata prin gura, prin condeiul lui Creanga: pronuntand invitatia la masa - si inca ce masa - Flamanzila are viziunea iesirii din gura imparatului a unui sfant!)





Comportamentul personajelor de basm, caracterele lor sunt foarte asemanatoare, daca stim sa trecem peste hiperbole (obligatorii in basmE), cu unele din Amintiri (caci, in fond, in povestile sale, Creanga tot amintirile din copilarie si le-a spuS). Flamanzila, de exemplu, seamana prin uriespnia si prin pofta neostoita pentru mancare (nu importa ce anumE) cu Oslobanu cel din gazda din ulita Radasenilor din Falticeni, care manca, zice povestitorul, "cat saptesprezece". Mai ales sfada care se incinge, pe punctul de a degenera in paruiala, in casa de arama inrosita in foc, numai buna de dormit peste noapte pentru frigurosul Gerila, cu care ceilalti nu se impaca la acest capitol, seamana - prin gestica protagonistilor si prin dialog - cu cearta catihetilor din casa lui Paval Ciubotariul:



"- Ia ascultati, mai! zise Gerila: «Vorba lunga, saracia omului». Mai bine haidem la culcare, ca ne asteapta omul imparatului cu masa intinsa, cu facliile aprinse si cu bratele deschise [].

Si odata pornesc ei, teleap, teleap, teleap! Si, cum ajung in dreptul usei, se opresc putin. Atunci Gerila sufla de trei ori cu buzisoarele sale cele iscusite si casa ramane nici ferbinte, nici rece, cum e mai bine de dormit intr-insa. Apoi intra cu totii inlauntru, se tologcste fiecare care unde apuca, si tac ma cheama. Iara credinciosul imparatului, incuind usa pe din afara cu rapegiune, le zice cu rautate:

Las , ca v-am gasit eu ac de cojoc. De-acum dormiti, dormire-ati somnul cel de veci, ca v-am asternut eu bine! Va veti face scrum pana mane dimineata!



Ba inca Gerila se intindea de caldura, de-i treceau genunchele de gura. Si hojma morocanea pe ceilalti, zicand:

- Numai din pricina voastra am racit casa; caci pentru mine era numai buna, cum era. Dar asa patesti daca te iei cu niste bicisnici [. ..]. Voi sa va lafaiti si sa huzuriti de caldura, iara eu sa crap de frig. Buna treaba! Sa-mi dau eu linistea mea pentru hatarul nu stiu cui? Acus va tarnaiesc prin casa, pe ruda pe samanta; incaltea sa nu se aleaga nimica nici de somnul meu, dar nici de-al vostru.

- Ia taca-ti gura, mai Gerila; zisera ceilalti. Acus se face ziua, si tu nu mai stinchesti cu brasoave de-ale tale. []. Numai gura lui se aude in toate partile

- Ia ascultati, mai, dar de cand ati pus voi stapanire pe mine? zise Gerila. Apoi nu ma faceti din cal magar [].

- Zau, nu suguiesti, mai Buzila? Da amarnic mai esti la viata [].

- Da nu mai taceti, mai? Ca ia acus trec cu picioarele prin pareti si ies afara cu acoperamantul in cap, zise Lati-Lungila []" etc.



ATENTIE

- Prin acest ultim citat mai lung, am voit sa marcam vioiciunea dialogului in povestea Harap-Alb. Comparati pasajul, completandu-l, cu celalalt, indicat in Amintiri, si observati asemanarile si deosebirile.

- Schema basmului, enuntata la inceput, nu va scuteste catusi de putin de (rE)citirea lui atenta, in vederea examenului. Noi am voit sa marcam doar principalele momente ale naratiunii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.