Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb -intre realitate si fabulos - Basmul cult :: HARAP ALB



Ion CREANGA HARAP ALB
Basmul e un gen. vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie, morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anumite fiinte himerice, animale" (G. Calinescu, Estetica basmuluI) in monografia inchinata operei lui Ion Creanga, George Calinescu analizeaza povestile scriitorului humulestean si constata ca punctul de plecare al tuturor il reprezinta folclorul romanesc, ele reactualizand teme si motive de circulatie universala, cu o vechime aproape mitica". Astfel, povestile sale sunt ori adevarate nuvele de tip vechi, ori naratiuni fabuloase in care se dezvolta observatii morale milenare". in Soacra cu trei nurori este ilustrat eternul conflict dintre nora si soacra, care tine mai mult la fiul ei, Capra cu trei iezi este ilustrarea iubirii de mama, in Danila Prepeleac se exemplifica proverbul Prost sa fii, noroc sa ai", mesajul din Povestea porcului este ca, pentru o mama, si cel mai pocit copil" e un Fat-Frumos, Povestea lui Stan Patitul infatiseaza morala barbatilor cu privire la femei etc. in aceasta logica etica si populara, ideea ce pare a se desprinde din Povestea lui Harap-Alb este aceea ca omul de soi bun se vadeste sub orice strai" si la orice varsta.

Basmul a fost publicat in revista Convorbiri literare, in 1877, dupa ce in epoca aparusera primele culegeri de basme populare, realizate de Petre Ispirescu (1872).

Dincolo de eterna lupta dintre Bine si Rau, observam ca tema tratata de autor este una morala, referitoare la conditia eroului, care, inainte de a fi imparat, trebuie sa cunoasca si statutul de sluga, tocmai pentru a invata sa-si inteleaga supusii si sa-si exercite responsabil puterea.



Textul este construit prin montajul mai multor motive populare, chiar daca multe dintre ele cunosc interpretari si nuantari diferite de modelul folcloric: imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, cifra trei, probele, calatoria, drumul cu obstacole, incercarea puterii, impostorul, viclesugul, uzurparea identitatii, petirea, tovarasii devotati, animalele recunoscatoare, apa vie si apa moarta, nunta, ajutorul dat de divinitate etc.

Subiectul respecta articulatiile cunoscute ale basmului popular, chiar daca actiunea este mai complexa si implica un numar relativ mare de personaje. Expozitiunea o constituie hotararea tatalui eroului de a-si supune cei trei fii la o proba a curajului, pentru a vedea care este vrednic sa-i urmeze la tron fratelui sau, imparatul Verde. Singurul care trece aceasta proba, ajutat fiind si de Sfanta Duminica, este mezinul. El pleaca de acasa promitand a nu uita de sfatul parintesc, acela de a se feri in drumul sau de omul span" si de omul ros". Intriga consta in incalcarea, din naivitate, a acestui sfat, ceea ce are drept consecinta schimbarea identitatii si a statutului eroului. El devine sluga Spanului si primeste numele Harap-Alb. Desfasurarea actiunii cuprinde incercarile la care a fost supus craisorul, ca pedeapsa morala pentru ignorarea invataturii parintesti. Ajuns la curtea lui Verde-imparat, Harap-Alb va fi trimis de Span sa aduca salatile din Gradina Ursului, pielea cu pietre nestemate a cerbului si pe fata imparatului Ros. Ultima incercare este si cea mai dificila, eroul fiind nevoit sa parcurga un alt drum, la fel de primejdios ca primul. Acum ii va intalni, pe rand, pe cei cinci tovarasi care il vor ajuta in indeplinirea misiunii sale : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Stie sa castige, de asemenea, recunostinta reginei albinelor si a reginei furnicilor, care ii vor veni si ele in ajutor cand le va chema. La curtea imparatului Ros sunt supusi la nenumarate incercari. Cu intentia de a nu le da fata si de a-i pedepsi pentru indrazneala lor, acesta ii pune sa doarma in casa de arama inrosita in foc, sa aleaga macul de nisip, sa bea si sa manance in cantitati foarte mari, sa o gaseasca pe fata imparatului si sa o ghiceasca dintre doua fete identice. Biruind toate incercarile la care sunt supusi, o primesc pe fata si pornesc impreuna catre curtea lui Verde-imparat. Punctul culminant al naratiunii este reprezentat de demascarea Spanului de catre fata, care avea puteri magice. Drept razbunare, Spanul ii taie capul lui Harap-Alb, insa acesta va fi inviat de catreJata, cu ajutorul celor trei smicele, al apei vii si al apei moarte. Spanul moare, prabusindu-se din inaltul cerului, unde fusese dus de calul lui Harap-Alb, iar eroul se casatoreste cu fata imparatului si mosteneste imparatia unchiului sau, secventa care reprezinta si deznodamantul basmului.



Simbolul central al basmului ramane, evident, drumul, metafora a descoperirii realitatii, a semenilor, a vietii si, nu in ultimul rand, a sinelui. incalcand sfatul parintesc si refuzand, astfel, experienta celor mai varstnici, eroul va fi pus el insusi in situatia de a dobandi o asemenea experienta, parcurgand traseul simbolic rde la savoir (a stI) lafaire (a facE). Stie sa depaseasca toate obstacolele ce-i apar in cale, constientizeaza greseala si isi asuma toate consecintele, incat calatoria spre tronul unchiului sau, ce parea la inceput un datum, o rasplata obtinuta fara nici un merit decat cel al apartenentei la un neam imparatesc, devine o lupta permanenta in care eroul isi testeaza inteligenta, curajul, rabdarea, generozitatea, onoarea etc. Este o lectie de viata care-1 transforma pozitiv, astfel incat suita experientelor prin care trece se incheie in mod semnificativ cu moartea si invierea lui, sugestia fiind cea a incheierii unei etape si a inceperii alteia^Creanga regandeste conditia eroica, in sensul ca raul nu mai este infrant prin lupta directa, ci printr-o multiplicare a binelui. Harap-Alb nu savarseste nimic spectaculos, el nu prezinta insusirile supranaturale specifice unui Fat-Frumos tipic, este insa onest, prietenos, iertator, loial, nu se lasa inselat de aparente si are incredere in oameni. Reprezinta, intr-un cuvant, omul ideal ale carui calitati sunt pretuite de popor. El ramane la limita umanului, iar faptele care depasesc sfera realului sunt savarsite de adjuvantii" sai, inzestrati cu trasaturi supranaturale.

Eroul savarseste un act de initiere in vederea formarii lui pentru viata. E o initiere intr-o lume in care lucrurile pot fi si altfel decat asa cum par la prima vedere, in care primejdiile apar de unde nu te astepti si esti prins in capcane. Ochiul mintii trebuie sa fie vesnic treaz pentru a putea vedea si reversul aparentelor, asemenea lui Ochila." {Dictionar de personaje literare, coordonator Constanta BarboI)

Numele primit de erou, Harap-Alb, rezuma cel mai bine aceasta fateta dubla a fiintei umane, a realitatii in genere. Avand o structura oximoronica (Harap = rob tigan + alB), el simbolizeaza evolutia personajului de la statutul de sluga la acela de stapan, traiectorie care implica experiente diverse (bine si rau, adevar si minciuna, viata si moarte etC). Folosind acest antroponim, Creanga individualizeaza un tip uman, detasandu-se de basmul popular, in care eroul ramane un nume generic - Fat-Frumos.



Extrem de modern este Ion Creanga in construirea celor cinci prieteni ai lui Harap-Alb, proiectie a viziunii folclorice in dimensiunile grotescului, atat din dorinta de a ingrosa comic realitatea, cat si din aceea de a oferi o lectie de morala. Explicatia o gasim la M. Bahtin, care comenteaza personajele lui Rabelais, construite dupa aceleasi principii: Principiul rasului si viziunea carnavalesca, aflate la temelia grotescului, distrug seriozitatea marginita si orice pretentii de valoare extratemporala si incontestabila a ideii de necesitate, ele elibereaza constiinta, gandirea si imaginatia omului in vederea unor noi posibilitati" (M. Bahtin, Frangois Rabelais si cultura populara in Evul Mediu si in RenasterE). in realizarea figurilor monstruoase, hidoase din punct de vedere fizic, dar desavarsite sub aspect moral, Creanga porneste de la motivul lumii pe dos", prezent si in schimbarea identitatii eroului. Este o ordine inversata tocmai din dorinta de a iesi adevarul la iveala de a se constitui o ierarhie fireasca a lucrurilor : Toate lucrurile cata a le privi pe dos ca sa le vezi drept" (Baltasar Gracian, CriticonuL). Ca si Rabelais, Creanga rastoarna susul si josul, amesteca intentionat planurile ierarhice ca sa dezghioace si sa scoata la iveala miezul realitatii concrete a obiectului, sa arate adevarata Lui fizionomie material-corporala, existenta lui reala si autentica, ascunsa dincolo de toate canoanele si aprecierile ierarhice" (M. Bahtin, op.cit.).



Desi pleaca de la un model folcloric, Creanga se indeparteaza fundamental de acesta, in primul rand printr-o reorganizare a limbajului, dar si prin modificarile facute la nivelul compozitiei, al personajelor si chiar al semnificatiilor. Este cunoscut faptul ca basmul popular este fundamental epic, bazat pe fapte consemnate lapidar: Omul de la tara respinge epicul gol, fara minutii de observatie si e doritor de fabulos" (G. Calinescu, op.cit.). Comparandu-1 cu alti autori de basme (Slavici, DelavranceA) care prelucreaza naratiuni populare, lasand sa se scurga toata seva", N. Manolescu observa: Creanga e altceva, nici narator taran, nici folclorist, culegator, prelucrator, basmele lui nu sunt rescrise, impodobite, alterate in structura lor (ca ale lui SlavicI). Fara a iesi din schemele basmului popular, fara a inventa nimic esential, Creanga retraieste cu ingenuitate intamplarile povestite. Geniul humulesteanului este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua in serios eroii (fabulosi sau nu, oameni sau animalE), de a retrai aventurile, de a pune cu voluptate in fiecare propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni, vicii, tulburari si uimiri, adica de a crea viata" (N. Manolescu, Lecturi infidelE).



Creanga insista mult pe starile sufletesti ale eroilor, urmareste efectele pe care faptele le au asupra lor, nu se multumeste doar a le consemna, scriind, astfel, involuntare pagini de psihologie literara empirica, asa cum se intampla in cazul craiului care constata lipsa de barbatie a fiilor si sufera lamentandu-se : Din trei feciori cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica?". Putem face, astfel, constatarea ca arta povestirii la Creanga nu este dominata de actiune, ci de observarea particularului, a detaliului de viata. intalnim la Creanga si tendinta de dramatizare a actiunii prin dialog, personajele nefiind caracterizate exterior, ci in evolutie sub ochii nostri, infruntandu-se direct in secvente cu puternice accente scenice si dramatice, cum este episodul petrecut la curtea imparatului Ros, cand sunt pusi sa doarma in casa de arama inrosita in foc. Calinescu comenteaza scena ca fiind de un realism bufon", strain viziunii folclorice si apropiat lumii din Amintiri: Gerila, Ochila si celelalte fiinte monstruoase de basm, intrate in casa de arama infierbantata a imparatului Ros, se cearta intocmai ca dascalii in gazda la ciubotarul din Falticeni sau ca Smaranda cu copiii si cu barbatul".



La Creanga, asadar, fantasticul este umanizat si localizat. El nu infatiseaza lumi inexistente (gen taramul celalalt") si personaje neverosimile, structuri umane total inventate si fara legatura cu realitatea imediata. Creanga dramatizeaza realistic basmul" (G. Calinescu, op.cit.), animalele si fiintele supranaturale sunt la Creanga tarani de-ai lui, incat in cadrul extraordinar al basmului se constituie scenele unui realism poporal" (T. Vianu, Studii de literatura romana moderna).

Spre deosebire de povestitorul popular, Creanga nu da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste povestirea in dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea faptelor dialogul personajelor, ceea ce ii da putinta sa intre in psihologia lor, sa ni-i arate cum gandesc si cum sunt, cum ezita si cum se hotarasc." (T. Vianu, op.cit.)

Prin detalii realiste, lumea fabuloasa coboara intr-un plan al existentei care poate fi localizat geografic si istoric. Povestea lui Harap-Alb reprezinta o initiere a eroului, o sacralizare a cunoasterii intr-un discurs amintind de o lume concreta, humulesteana.

Comicul este o alta trasatura care diferentiaza basmul lui Creanga de cel popular, realizat nu numai la nivelul limbajului, ci si la acela al continutului. Observam exprimarea mucalita, poznasa, care starneste rasul pastrand un aer de seriozitate (sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri"), ironia (Doar unu-i imparatul Ros, vestit prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui nemaipomenita"), zeflemisirea (Tare-mi esti drag ! Te-as vari in san, dar nu incapi de urechi!"), poreclele si apelativele caricaturale (Buzila", mangositi"), diminutivele cu valoare augmentativa (buzisoare", bauturica"), expresiile si vorbele de duh (Da-i cu cinstea, sa peara rusinea."), caracterizarile pitoresti (caracterizarea lui Gerila: O dihanie de om, care se parpalea pe langa un foc de douazeci si patru de stanjeni de lemne si tot atunci striga, cat il lua gura, ca moare de frig [] omul acela era ceva de spariet: avea niste urechi clapauge si niste buzoaie groase si dabalazate."), scenele comice (cearta dintre Gerila si ceilalti din casa de arama inrosita in foC).

Oralitatea este o constanta a intregii opere a lui Creanga, care confera acesteia o tonalitate fireasca, de exprimare vie, autentica, astfel incat Vladimir Streinu observa: Cu ochii pe carte, ascultam o voce apropiata, care, prin intamplarile comunicate, are variatii de ton, este serioasa si glumeata in sunetul ei, intervine ca a doua expresie pe langa expresia literara". Indicii lexicali, semantici si sintactici ai oralitatii sunt: expresiile onomatopeice, interjectiile si verbele imitative (hat", alelei", trosc", pleosc", a bocani", teleap-teleap"), zicerile tipice (toate ca toate", de voie, de nevoie"), expresiile populare (vorba ceea", si pace buna"), interogatii si exclamatii (Ce rau s-a spariet! ", Ce-i de facut? "), fraze ritmate (De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi."), rime si asonante (feciori de ghinda, fatati in tinda"), dativul etic (Si mi ti-1 insfaca cu dintii de cap.").

Basmul Povestea lui Harap-Alb este o ilustrare magistrala a genialitatii lui Ion Creanga, un exemplu de opera culta impregnata de spirit folcloric, avand, dincolo de valoarea estetica dovedita, si o valoare moralizatoare - Creanga, participand la esenta eticii populare prin originea si existenta lui, a cernut lumea prin sita acestei etici si rezultatul cunoasterii 1-a infatisat, conform specificului geniului sau, reluand mijloacele satirei populare si ducandu-le la o culme rar atinsa in literatura noastra" (Zoe Dumitrescu-Busulenga, Ion Creanga).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...