Ion CREANGA

Ursul pacalit de vulpe

Ursul pacalit de vulpe

Opera si activitatea literara Ion CREANGA

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion CREANGA

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Amintiri din copilarie

PUPAZA DIN TEI

Inul si camasa

Povestea lui Harap Alb

HARAP ALB

Danila Prepeleac

Acul si barosul

Cinci paini

POVESTEA LUI STAN PATITUL

Pacala

Ursul pacalit de vulpe

Ursul pacalit de vulpe de Ion CREANGA (Povestire)

Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicaieri. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca sub tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare.

Sezand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de doi boi.

— Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.

Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand-o ca nici nu sufla, zice: Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: hais! Joian, cea! Bourean. Boii pornesc.

Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ia pielea vulpii.

Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, iar pestele din car cadea.

Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor! sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la bizunia sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame!

Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul. — Buna masa, cumatra! Ti!!! da’ ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!

— Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, si-i avea peste sa mananci.

— Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.

Atunci vulpea ranji dintii si zise: “Alei, cumatre! da’ nu stii ca nevoia te duce unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te deseara la baltoaca cea din marginea padurii, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu”.

Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaca din marginea padurii si-si vara-n apa toata coada!

In acea noapte incepuse a bate un vant rece, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaca, si prinde coada ursului ca intr-un cleste. De la o vreme ursul, nemaiputand de durerea cozii si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far’ de coada!

Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din bizunie si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine far’ de coada, incepu a striga:

— Hei, cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramana pesti in balta?

Ursul, auzind ca inca-l mai ia si in ras, se inciudeaza si mai tare si se repede iute spre copac; dar gura scorburii fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara si sa-i dea de cheltuiala

Dar cand apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: “Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac” Iar cand anina carligul de copac, ea striga: “Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!”

In zadar s-a necajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.