Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Dimitrie CANTEMIR



    Dimitrie CANTEMIR - poza (imagine) portret







Dimitrie CANTEMIR - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 26 oct. 1673, Iasi - m. 21 aug. 1723, Dimitrievka (Rusia).

Prozator, istoric, filosof si umanist.

Fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693), si al Anei (n. Bantas), provenind dintr-o familie de boiernasi.

Dimitrie. Cantemir - om de stiinta sau spirit stiintific.
; - pune bazele evolutionismului si cauzalitatii in istorie - Istoria cresterii si descrestermperiului otoman.
- sustine tezele etnogenezei cu argumente stiintifice - Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor.
- pune bazele etnografiei si geografiei - Descriptio Moldaviae.
- pune bazele filosofiei - Compendiul sistemului logicei generale.
- pune bazele istoriei religiilor si tfcologiei - Imaginea cu neputinta de zugravit a stiintei sacre - Sistemul religiei mahomedane.
- pune bazele muzicologiei - Tratat de muzica turceasca.

Dimitrie Cantemir- spirit iluminist.
- caracterul enciclopedic al formatiei si activitatii sale: poliglot, istoric, scriitor, etnograf, om politic, muzicolog, filozof, teolag.
- critica institutiile si moravurile feudale - Istoria ieroglifica.
- deschide drumul literaturii spre realism, creeaza specii ca
romanul, pamfletul, eseul.
-reprezintatipul domnului luminat.

Dimitrie Cantemir - reprezentantul umanismului.
- militeaza pentru inflorirea artei si culturii
-Istoria teroglijica
- creaza si modeleaza o limba apta pentru activitatea stiintifica si literara.
- aduce caracterul de specific national
- Istoria ieroglifica, Descriptio Moldaviae.
- afirma caracterul educativ al literaturii.


- realizeaza prin scris si fapta caracterul patriotic si militant.
- aduce caracterul stiintific in cultura si literatura.

Dimitrie Cantemir- intemeietorul literaturii romane
- Istoria ieroglifica - roman realist, pamflet politic - prima
creatie beletristica din literatura noastra.
- Descriptia Moldaviae - expresie a dragostei fata de tara - prima carte de etnogralie.
- Imaginea cu neputinta de zugravit a stiintei sacre - primul eseu filozofic.

Tatal lui Antioh Cantemir. Tanarul principe invata la Iasi, supravegheat de dascalul Ieremia Cacavelas, si scrie, pana la 1700, Divanul, Metafizica si Logica. Ostatic la Poarta, isi continua studiile la Acad. Greceasca a Patriarhiei din Constantinopol.

Aici a trait, cu intreruperi, mai bine de douazeci de ani, cunoscand lumea musulmana, vechea intelepciune araba, credintele si 1b. orientale; a studiat istoria, teologia, folclorul mahomedan, devenind primul nostru orientalist; patrunde in mediul ambasadelor puterilor straine, intal-nindu-i pe trimisii regelui Ludovic al XlV-lea, ai tarului Rusiei si ai Republicii olandeze. Participa, in oastea turceasca, la asediul cetatii Petravaradin si la luptele de la Zenta (1697). Se casatoreste cu fiica luiSerban Can-tacuzino, Casandra. Alcatuieste Tratatul de muzica turceasca (1703) si Istoria hieroglifica (1705). Ajungand domn al Moldovei (1710), incearca statornicirea unui stat centralizat domnesc. Tratatul de alianta cu Petru cel Mare (Lutk, 1711) si proclamatia catre toata tara (1711) stau la baza conceptiei politice dezvoltate ulterior in Descrierea Moldovei. In urma infrangerii de la Stanilesti (1711), paraseste tara, stabilindu-se in Ucraina (1711-1719), apoi la Petersburg (1719-1723). Ministru si sfetnic al tarului Petru 1 in perioada reformelor; redacteaza, impulsionat de Leibniz, Descrierea Moldovei, pe baza careia e ales membru al Acad. din Berlin (1714), la propunerea filosofului german; paralel, Istoria Imperiului Otoman (1716), tradus in lb. engleza (Londra. 1734; 1736), franceza (Paris, 1743), germana (Hamburg, 1745). In 1720 se recasatoreste (Casandra murise in 1712) cu cneaghina Trubetkoi. Ia parte la expeditia tarului la Marea Caspica (1722), scrie Sistema religiei muhammedane (1722) si Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor (versiunea latina terminata in 1717, din cea romaneasca doar tom. I, redactat intre 1717 si 1722). Moare la resedinta sa de la Dimitrievka, in varsta de cincizeci de ani. inmormantat la Moscova, osemintele i-au fost aduse in tara si reinhumate la Biserica "Trei Ierarhi" din Iasi (1935). Cel mai de seama carturar din perioada veche a literaturii noastre, precursor al Scolii Ardelene, CANTEMIR este, dupa G. Calinescu, "Lorenzo de Medici al nostru".

O trasatura distinctiva a lui CANTEMIR scriitorul - nu si a istoricului sau a filosofului - este aceea care da unitate operei atat de variate prin domeniile abordate, desi pro-priu-zis literara e numai una din lucrarile sale. Obiectivele urmarite fiind mereu altele, de la disputa inteleptului cu lumea, cresterea si scaderea Curtii aliotmanesti, pana la vechimea si unitatea romano-moldo-vlahilor, constanta a ramas pretuirea cu mult superioara a expresiei fata de actiune - manifestare a unei atitudini estetice a spiritului cantemirian. Tocmai de aceea, lauda mestesugului retoricesc al izvoditorului Divanului din scrisoarea dascalului Ieremia Cacavelas poate fi adresata in egala masura tuturor celorlalte scrieri de dupa 1698. Admirabili prin eleganta si ingenuitate, prin arta frumoasei vorbiri, numita de CANTEMIR elocventa, sunt nu numai Cicero, "marele Demostene al romanilor", sau Pericle, "bogatul in voroava", din Hronic, ci deopotriva si sultanii Istoriei Imperiului Otoman, versati in "toate partile literaturilor". Intre "facatorii minunilor" si scriitori, mai vrednici de lauda sunt acestia din urma; condeiele lor au facut nemuritoare o realitate altminteri perisabila. Sansa lui Ahile a fost Homer, in absenta caruia faptele de vitejie ale eroului ar fi fost acoperite de "tarna uitarii." Scrisorile "poeticilor" au trecut in randul "basnelor", deoarece preocuparea autorilor a fost nu istorisirea adevarata a lucrurilor petrecute odinioara, cat mai ales "adancimea limbii" si "mestesugul poeticesc". Nu alta este intentia lui CANTEMIR insusi, dornic sa-si valorifice, in totala nesupunere la modele, ideile multe si eruditia surprinzatoare. Rezultatul este o scriere criptica, plina de elemente ale stiintelor ermetice medievale (simbolism astrologie si crestin, chiromancie, geomancie, fiziognomonie, aluzii la teoria celor patru varste ale lumii, informatii rare, nesistematice), absolut deconcertanta pentru spiritele cumpatate. Uimirea inaintea universului atat de neasteptat al scrierii reediteaza "minunarea" strainului pornit in cautarea izvoarelor Nilului. intocmai personajului aceluia, cititorul strabate si el un insolit si captivant itinerar, lectura Istoriei ieroglifice fiind sinonima, in plan alegoric, cu initierea si ritualul evocate in "voroava" despre Nil. Animat nu de ambitii constructive, cat mai ales de preocupari expresive, CANTEMIR realizeaza un exercitiu de digitatie literara, dar si o demonstratie de virtuozitate verbala. Nazuind spre dobandirea "deprinderii ritoricesti", autorul este incredintat de necesitatea unei indelungate "ascutiri" a limbii neslefuite inca in primii ani ai veacului al XVIII-lea. Dislocarile numeroase din proza lui CANTEMIR sunt rezultatul actiunii constiente de actualizare a functiei unui procedeu retoric greco-latin, hiper-batul, avand drept consecinta stilistica o accentuare expresiva si o reliefare contextuala absolut surprinzatoare. Chiar daca predilectia pentru "jocul formei" favorizeaza abuzul, saturatia stilistica, importanta ramane aspiratia lui CANTEMIR spre idealul expresiv numit "iscusita limba", "minunata dulceata de voroava", la care tindeau si Miron Costin sau Stolnicul Cantacuzino. Istoria ieroglifica este un "divan", o adunare a reprezentantilor imparatiei Leului si a Vulturului, totodata galceava a pasarilor si dobitoacelor. Predispozitia lui CANTEMIR pentru efectele de contrast, verificata in Divan, se accentueaza in paginile creatoare de impresii instabile, caleidoscopice, supraabundente, ale lucrarii din 1705. Spiritul baroc al autorului, disociat in esenta, cum o demonstreaza dezbaterea inteleptului cu lumea, incearca sa-si refaca unitatea originara, sa elimine vidul interior, printr-o imensa solicitare a formei in Istoria ieroglifica. De aici, spectaculozitatea, teatralitatea, retorica grandilocventa a aparentelor, sentimentul artistului in reprezentatie, formalismul patetic, proprii textului.

Limitele temporale, riguroase in paginile cronicarilor, sunt abolite, cadrul extinzandu-se neasteptat inainte de Va-vilon, de Semiramida si Eufrat. Amplitudinea fictiunii este accentuata de continua reluare si tergiversare a rezultatelor "divanului". Mai bucuroase sa-si dispute intaietatea prin "mestesug" decat prin "tarie", personajele se abandoneaza placerii de a se rosti, amanand mereu sfarsitul galcevii. Rezumatul concis al autorului, din finalul scrierii, evidentiaza disproportia dintre cauza minora, aparata inversunat, si risipa unei imense energii verbale. Uluiala, "nedomirirea" explica lipsa de coordonare si unitate a intentiilor unor indivizi care, de fapt, nu stiu ce vor. In acest sens, Istoria ieroglifica este un univers fara solutie. Multitudinea de intentii coexistente - tradusa intr-o sintaxa arborescenta -, ca si tendinta spre multipolaritate exclud posibilitatea abordarii textului dintr-un punct privilegiat. Deschiderea si dinamismul baroc obliga pe cititor sa-si modifice permanent unghiul de lectura, pentru ca, din orice punct am privi opera, ea ne ofera de fiecare data un alt spectacol. Orizontul fictiunii are o anvergura necunoscuta cronicarilor; lumea isi extinde marginile mult dincolo de spatiul sensibilitatii uzuale, incorporand teritorii cuprinse intre pustiurile arabice, izvoarele Nilului, ostroavele cretane sau nisipurile etiopiene, muntele Etna si marea in furtuna. Descrierea universului in continua prefacere culmineaza in imagini privite cu ochi ciclopic; CANTEMIR vede si aude la proportii gigantice degringolada planetelor si zodiilor, infatisand-o in succesiunea de actiuni imperativ prezente, care schimba rosturile tuturor sub puterea unui blestem generalizat. Peisajul exotic este invadat de o vegetatie sudic-luxuri-anta, saturata de intensa lumina solara. Paginile Istoriei ieroglifice par strafulgerate de "luminos si lunecos cornul Inorogului". Lumina de speciala consistenta atribuie singurului personaj pur al scrierii insusirea de simbol al vietii, opus intunericului si mortii. Camufland trasaturi existente si, dimpotriva, afisand altele inexistente, celelalte personaje sunt intruchipari ale disimularii si ostentatiei. "Pofta lacomiei" este atotstapanitoare in lumea jiganiilor nesaturate de "sangele fierbinte" si de "starvurile imputite". incepand cu imparatii celor doua monarhii aflate in lupta si sfarsind cu cel din urma supus, personajele ilustreaza acelasi principiu al lacomiei. O foame ciclopica permanenta ii tortureaza pe fidelii zeitei din templul Epithimiei. Cu inima si cu gandul departate de "limanul linistii", in "valurile tulburarii se bat", adica "multe graiesc, dar putine ispravesc", pentru ca "viata neasezata a petrece s-au ales". in lumea netocmita si vesnic supusa surparii exista totusi un element de sumbra statornicie - "veciniea vrajba si nemutata vrajmasie amanduror monarhiilor". Personajele evolueaza pe scena unui imens teatru imaginar, risipindu-si verva polemica in tirade torentiale sau in monologuri de nesecata inventie a argumentarii. Metafora "teatrului lumii" este, ca si la alti scriitori, o schela abstracta pentru edificarea unei critici atotcuprinzatoare a epocii. Actorii sunt pasari, dobitoace, jiganii, iar "regizorul" spectacolului -Fortuna, arar buna, de cele mai multe ori neprielnica. Actiunile personajelor sunt exclusiv verbale, caci scrierea "neincetata voroava iaste". Singurul lucru nedisimulat e chiar placerea de a vorbi. Liliacului, Vidrei, Strutocamilei li se poate contesta pana si identitatea; le ramane cuvantul prin care "tot feliul de farmacuri descantatoriu prin urechile tuturor stropesc". impotriva urgiei pizmei, adversarii trebuie sa-si recunoasca meritele de abili oratori, sa admita ca sfaturile lor sunt frumoase si intelepte, iar retorica, "minunata si inaltata". Se rostesc, astfel, "zugravite si sicuite cuvinte", "undelemnoase si decat vrajile Pithii mai nemeritoare"; sfaturile sunt "inturnate", voroavele "rasturnate", gandurile "tavalite", totul este "darmoiat, cernut, gramadit, vrafuit, scuturat, spulbarat si vanturat". Disimularea functioneaza si la scara verbala, in felul acesta confuzia initiala (adunarea fusese convocata intr-un moment de generala ,,nedomirire") se mentine, amplificandu-se chiar. Lupul e singurul personaj incredintat ca, intr-o lume stapanita de ipocrizie . si minciuna, oportuna e tacerea. Deliberata, atitudinea sa reprezinta un mod de a protesta fata de societatea ce refuza adevarul. Ceea ce constituie tristetea lumii evocate e constatarea vesniciei raului; monarhiile acestea n-au trait nicicand in pace; dominante au fost totdeauna pizma si dezbinarea - acestea sunt de fapt singurele "traditii" ale jiganiilor, pentru ca, in rest, fara trecut, in totala indiferenta fata de viitor, ele traiesc, epuizandu-se, intr-un prezent continuu, aprig, inversunat. Promisiunea de pace din final este iluzorie, deoarece, cum stim din Neculce, invoiala va fi nu peste mult incalcata: ,Ase au tanut aceasta paci pe cum tan canii vinerili". Schema alegorica a luptei e axul in jurul caruia sunt construite atat Divanul (lupta desfasurata in constiinta sub forma unei dezbateri interioare), cat si Istoria ieroglifica (lupta proiectata exterior, sensibilizata in personaje distincte - pasari si dobitoace). Alegorie animaliera, cartea din 1705 reprezinta in plan figurai atitudini umane cu atat mai usor sesizabile cu cat autorul alcatuieste o "scara" explicativa. Fictiunea are la baza principiul unei ierarhii - a crimei - potrivit careia personajele sunt impartite in trei oranduieli, in functie de capacitatea de a ucide. Lipsa psihologiilor distincte, egalizarea in cadrul tagmelor diferite sunt in acord cu cerintele unei viziuni conflictuale. Reducerea la o trasatura comuna - pofta de sange nevinovat - solicita scriitorului adoptarea unui model alegoric apt sa sensibilizeze cultul lacomiei: Cetatea Epithimiei. Sediu al raului capital din lumea prezentata, cetatea e alegoria spatiului inchis, derivata din mitul infernului. Daca emblema lumii pizmase si lacome este templul zeitei Epithimia sau, alteori, "Copaciul Pizmei", semnul faunei bufone si tragice care populeaza paginile operei este, in planul figurai al anatomiei cartii, "stomahul". Prin el se exprima cum nu se putea mai bine sindromul unei bulimii revelatoare si pentru dispozitia intelectuala sau afectiva a personajelor. Dominate de visceral, tot ele vorbesc, la un moment dat, de "puterea sufletului". Presimtind ca se poate trai si altfel, se intreaba, intr-un scurt ragaz de trecatoare luciditate: "Cine intre noi poate fi acela carile mai mult sufletul in filosofie sa-si fi crescut si dupa pravile trupul sa-si fi scazut", ilustrand o experienta semnificativa prin constiinta precaritatii conditiei proprii. Traind, ele se traiesc, consumandu-se intr-o experienta autode-voranta de lacomie si dezbinare, dar ajung si la clipa cand se ridica deasupra conditiei obisnuite si-si contempla nelinistite destinul. Un fior tragic strabate atunci lumea Istoriei, in momentul marii revelatii: "Toti niste atomuri putrezitoare suntem, toti din nemica in fiinta si din fiinta in putregiune pre o parte si calatori si trecatori ne aflam, una numai ramaitoare si in veci staruitoare sa tina si iaste, adeca sfarsitul carile in bunatate sa plineste". Constatarea situeaza scrierea in prelungirea Divanului, dar totodata si a Vietii lumii sau a invataturilor lui Nea-goe Basarab catre fiul sau Theodosie unde, insistandu-se asupra vremelniciei omului, se preconizeaza necesitatea faptei - dovada a trecerii cu rost pe pamant. Fara indoiala, Istoria ieroglifica reprezinta pentru autorul insusi o experienta din cele mai importante. intr-o epoca dominata de figurile unor oameni politici abili, - deopotriva si mari carturari, asemenea lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, Dositei al Ierusalimului, Constantin Brancoveanu, Nicolae Milescu, Stolnicul Can-tacuzino, pentru CANTEMIR scrisul reprezenta singura sansa de afirmare. Nobletei de sange sau de avere, el nu-i putea opune decat nobletea intelectuala, dobandita cu prisosinta si impusa cu autoritatea creatiei. Suprasolicitarea decorativului, luxurianta formala sunt epatante in Istoria ieroglifica. Acestei carti pare a-i fi incredintat autorul gandurile de razbunare impotriva numerosilor dusmani ce avea, tot ei si imensa sete de afirmare spirituala, revansa impotriva "fortunei sale neprielnice". Socotita de-a lungul timpului roman, pamflet, epopee, satira sociala, memorii, eseu, poem, spectacol cu masti etc, Istoria ieroglifica se refuza cu toate acestea incadrarii in vreuna din speciile amintite. Cartea nu se desavarseste nici intr-un pamflet, nici intr-un roman si nici intr-o scriere memorialistica numai.



Organizarea formala a fiecareia ar fi pretins o anume "inchidere", delimitare. Istoria ieroglifica pare mai curand crearea Istoriei ieroglifice, in sensul in care o opera baroca este in acelasi timp opera si crearea ei, o etapa dintr-o geneza infinita. Opera de ura si razbunare, ea isi sacrifica acest caracter pentru a putea vorbi despre om si nelinistile lui de totdeauna. De la un nivel al sau, cartea inceteaza sa fie numai o "istorie ieroglifica", devenind o istorie a situatiilor fundamentale. Astfel, departe de a fi o aparitie singulara, surprinzatoare pana la a fi considerata "improbabila", Istoria ieroglifica poate fi inscrisa intr-o traditie a literelor romanesti, ilustrata cu stralucire de cateva carti scrise pana in 1705. E vorba de acele opere avand caracter de interogatie asupra rosturilor si sanselor omului, situate pe un segment evolutiv avand la celalalt capat Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie. Initiere in descifrarea sensurilor existentei, Istoria ieroglifica este una din acele carti menite sa ne dea presentimentul viitoarelor noastre posibilitati de literatura majora. Simbolul ales de Lucian Blaga pentru a caracteriza in chip fabulos figura lui CANTEMIR este o fiinta pe jumatate reala, pe jumatate de poveste si de legenda: unicornul. Fara indoiala, una din plasmuirile cele mai sugestive ale imaginatiei mitologice, inorogul nu reia, repetand doar, un vechi simbol, ci-1 sublimeaza - potrivit anumitor forme, atitudini, orizonturi launtrice proprii literelor medievale romanesti - intr-un insemn al puterii si dainuirii noastre spirituale.

OPERA

Divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul, Iasi, 1698; Scrisoarea Moldovei, manastirea Neamt, 1825 (reeditata in 1868, cu o Precuvantare de T. Boldur-Latescu); Hronicul romano-moldo-vlahilor, tom I-II, Iasi, 1835-1836; Descrierea Moldaviei, Precuvantare de CANTEMIR Negruzzi, ed.
II, Iasi, 1851; Operele principelui -, tom I Descriptio Moldaviae. Cu charta geografica a Moldaviei si un facsimil, Bucuresti, 1872; tom II Descrierea Moldaviei, tradusa din textul original latinesc aflat in muzeul asiatic al Acad. imper[iale] stiintifice de la St. Petropole. Cu charta geografica a Moldaviei si un facsimil, Bucuresti, 1875; tom III Istoria Imperiului Otoman. Cresterea si scaderea lui. Cu note instructive, trad. romana de Jos. Hodosiu, Bucuresti, 1876; tom IV Partea a doua a istoriei osmane care cuprinde scaderea imperiului osman de la domnia lui Mohamed IV pana la domnia lui Ahmed III, adeca de la anul 1683 pana la anul 1712, Bucuresti, 1876; tom V Partea I Evenimentele Cantacuzinilor si Brancovenilor; Partea II Divanul, publicate si insotite cu o pref. si un glosar de G. Sion, Bucuresti, 1878; tom VI Istoria ieroglifica. Compendiolum universal logices institutionis, Bucuresti, 1883; tom VII Vita Constantini Cantemyrii cognomento Senis, Moldaviae principis. Collectanea orientalia, publicate dupa manuscrisele din biblioteca muzeului asiatic din St. Petersburg, Bucuresti, 1883; tom VIII Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, publicat de pe originalul manuscript al autorului de Gr. G. Tocilescu, Bucuresti, 1901; Din hronicul romano-moldo-vlahilor. Bucuresti, 1896; Descrierea Moldovei, pref. de I. N., Bucuresti, 1909; Descrierea Moldovei, cu o notita introductiva, note explicative, un portret si o charta de M. Nicolescu, Bucuresti, 1909; Descrierea Moldovei, trad. de pe originalul latinesc de G. Pascu, Bucuresti, 1923; Viata lui Constantin Voda Cantemir, text latin revazut si trad. romaneasca de N. Iorga, Bucuresti, 1925 (ed. noua, 1943); Despre Coran, dupa copia latineasca de la Acad. Romana, acum mai intai talmacit si tiparit in romaneste de I. Georgescu, Cernauti, 1927; Lupta dintre inorog si corb (Roman alegoric). Pe intelesul tuturor, cu o pref si note de Em. CANTEMIR Grigoras, Bucuresti, 1927; Metafizica, din latineste de N. Locusteanu, cu o pref. de Em. CANTEMIR Grigoras, Bucuresti, 1929; Povesti, publicate cu o pref. si note explicative de Em. CANTEMIR Grigoras, Bucuresti, 1933; Sententii, publicate dupa categorii, cu un vocabular mai ales pentru uzul scolar de Em. CANTEMIR Grigoras, Bucuresti, 1933; Descrierea Moldovei, trad. de G. Pascu, Bucuresti, 1933 (ed. II, revazuta si completata cu indice, 1938); Descrierea Moldovei, tradusa de Gh. Adamescu, Bucuresti, 1935 (ed. II, 1941); Descrierea Moldovei, trad. (din germana) de P. Pandrea, cu o pref. de CANTEMIR I. Gulian, Bucuresti, 1956; Viata lui Constantin Cantemir, in romaneste de R. Albala, Bucuresti, 1960; Descrierea Moldovei, pref. si note de CANTEMIR Maciuca, Bucuresti, 1961 (ed. II, 1965; ed. III, 1967; ed. III, 1978); Istoria ieroglifica, HI, ed. ingrijita si studiu introductiv de P. P. Panaitescu si I. Verdes, Bucuresti, 1965; Divanul, ed. ingrijita si studiu introductiv de V. Candea, Bucuresti, 1969; Descrierea Moldovei, trad. dupa originalul latin de Gh. Gutu, introd. de Maria Holban, comentariu istoric de N. Stoi-cescu. Studiu cartografic de V. Mihailescu, indice de Ioana Constantinescu, cu o nota asupra ed. de D. M. Pippidi, Bucuresti, 1973; Istoria ieroglifica, ed. ilustrata de Simona Runcan, postfata de I. Verdes, Bucuresti, 1973; Melanholia neasemuitului inorog. Povestiri exemplare din Istoria ieroglifica, selectia textelor, pref., note si glosar de Doina Curticapeanu, Cluj, 1973; Viata lui Constantin Cantemir, text stabilit si trad. de R. Albala, introd. de CANTEMIR C. Giurescu, Bucuresti, 1973; Opere complete (ed. critica publicata sub ingrijirea lui V. Candea), IV Istoria ieroglifica, text stabilit si glosar de Stela Toma, pref. de V. Candea, studiu introductiv, comentariu, note, bibliografie si indici de N. Stoicescu, Bucuresti, 1973; I Divanul, ed. ingrijita, studiu introductiv si comentarii de V. Candea, text grecesc de Maria Marinescu-Himu, Bucuresti, 1974; III Sistemul sau intocmirea religiei mahomedane, trad., studiu introductiv, note si comentarii de V. Candea, text rus ingrijit de Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 1987; IX De antiquis et hodiermis Moldaviae nominibus si Historia Moldo-Vlahia, pref. de V. Candea, ed. critica, trad., introd., note de Dan Slusanski, Bucuresti, 1983; Descrierea Moldovei, postfata si bibliografie de Magdalena Popes-cu, Bucuresti, 1973 (alte ed.: 1976, 1986); Istoria ieroglifica, antologie, tabel cronologic, pref. si note de I. Verdes, Bucuresti, 1977; Sistemul sau intocmirea religiei mahomedane, trad., studiu introductiv si comentarii de V. Candea, Bucuresti, 1977; Istoria ieroglifica, I-II, ed. ingrijita, note, glosar de I. Verdes si P. P. Panaitescu, pref. si tabel cronologic de Al. Dutu, Bucuresti, 1978 (ed. II. 1983); Descrierea Moldovei, pref. si tabel cronologic de L. Maniu, Bucuresti, 1981; Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, text ales si stabilit, tabel cronologic, pref. si note de Stela Toma, Bucuresti, 1981; Istoria ieroglifica, postfata de Elvira Sorohan, Iasi, 1988; Scurta povestire despre starpirea familiilor lui Branco-veanu si a Cantacuzinilor, ed. studiu introductiv, note si comentarii de P. Cernovodeanu, transcriere, trad. si indici de E. Lazea, Bucuresti, 1995; Mic compendiu asupra intregii invataturi a logicii, trad., din lb. latina de D. Slusanschi, studiu introductiv, note de Al. Surdu, Bucuresti, 1995; Descrierea Moldovei, Chisinau, 1997; Istoria ieroglifica, ed. ingrijita de P. P. Panaitescu si I. Verdes, studiu introductiv de Adriana Babeti, Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

G. Calinescu, Istoria; P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir, 1958; D. Badarau, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, 1964; P. Vaida, Dimitrie Cantemir si umanismul, 1972; Manuela Tanasescu, Despre Istoria ieroglifica, 1970; M. Anghelescu, Literatura romana si Orientul, 1975; Doina Curticapeanu, Orizonturile; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; E. Negriei, Expresivitatea involuntara, 1977; E. Papu, Din clasicii nostri, 1977; Dimitrie Cantemir interpretat de, 1977; Elvira Sorohan, Cantemir in Cartea ieroglifelor, 1978; A. Sasu, In cautarea formei, 1979; M. Muthu, La marginea geometriei, 1979; Tr. Cantemir, Studii de literatura, 1983; CANTEMIR Ciopra-ga, Propilee, 1984; D. Oprescu, Etic-estetic in gandirea romaneasca, 1984; A. Cosma, Geneza romanului romanesc, 1985; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1986; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; I. Ianosi, Literatura sifilosofie, 1986; S. Ciocules cu, Itinerar critic. V, 1989; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 5, 1996; N. A. Ursu, in Cronica, nr. 4, 1997; A. Rau, in Steaua, nr. 1, 1997; G. Mihaila, in Romania literara, nr. 43, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Dimitrie CANTEMIR

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Dimitrie CANTEMIR




Dimitrie Cantemir - personalitate multilaterala a culturii romane si europene
DIMITRIE CANTEMIR - incercare de portret - intre umanism si iluminism
O SCRIERE A LUI DIMITRIE CANTEMIR

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Romane

Istoria ieroglifica

- citeste textul
Istoria ieroglifica -capodopera literara a lui Dimitrie Cantemir.
ISTORIA IEROCUFICA, - prezentare generala - Modalitati artistice