Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creanga (1837 -1889) :: HARAP ALB



Ion CREANGA HARAP ALB
Considerata a fi o adevarata epopee a poporului roman" (G. IbraileanU), fara indoiala cel mai frumos basm al lui Creanga si din intreaga noastra literatura" (O. BarleA), veritahjl Bildungsroman al epicii noastre" (G. MunteanU), cel mai complex, nu cel mai bun basm" al lui Creanga (N. ManolescU), Povestea lui Harap-Alb ramane, fara indoiala, cel mai cunoscut basm al humulesteanului, o naratiune cu adevarat emblematica pentru intregul sau scris.

Povestile lui Ion Creanga se plaseaza, cronologic, intre scrierile cu caracter didactic, presarate prin manualele scolare elaborate de fostul institutor impreuna cu alti colegi de-ai lui de breasla, si opera sa de maturitate. Amintiri din copilarie (Partile I - III in Convorbiri literare", 1881-1882; Partea a IV-a, postum, in volum, 1892).



Povestile apar, intr-un interval de timp relativ scurt, intre 1875-1978, tot in publicatia Societatii Junimea, Convorbiri literare", incepand cu Soacra cu trei nurori (1 octombrie 1875) si sfarsind cu Povestea unui om lenes (1 octombrie 1878).

/Povestea lui Harap-Alb a aparut, de asemenea, in Convorbiri literare" la 1 august 1877; a fost republicata in aceeasi luna in ziarul Timpul", de la Bucuresti, unde redactor se afla Minai Eminescu si un an mai tarziu (aprilie-mai 1878), in Curierul de Iasi"; a fost preluata dincolo de munti, in Transilvania, de Calindarul bunului econom pe anul 1879, fiind astfel cunoscuta cititorilor din toate cele trei mari provincii istorice romanesti.





Sub aspectul compozitiei, naratiunea lui Creanga urmeaza cu fidelitate schema basmului popular traditional, binecunoscuta scriitorului din contactul nemijlocit cu creatia orala din locurile sale natale. Atat de apropiata este structura epica din Povestea lui Harap-Alb de modelul basmului folcloric, incat L. Saineanu o include, alaturi de variante populare ale temei, in Ciclul ispravilor eroice", si o rezuma, ca pe un exemplu tipic, astfel: Un fecior de imparat, pornind in lume, e nevoit a schimba pe drum rolul sau cu o fiinta inferioara (sluga ori vizitiu, span sau tigaN), care-1 insarcineaza apoi cu diferite ispravi, intre care figureaza aducerea apei miraculoase si a unei fecioare (mai adesea cu putere demonica), pentru obtinerea careia Fat-Frumos are nevoie de agenti auxiliari inzestrati cu daruri supraumane. Aceasta fecioara razbuna apoi flacaul, omorand pe tradator si inviind victima ucisa de dansul".

Calitatea de opera emblematica, reprezentativa pentru intreg scrisul lui Creanga si pentru basmul cult romanesc rezulta din capacitatea scriitorului de a realiza o sinteza originala, nu in sensul ca ar fi combinat aici mai multe basme populare, punand cap la cap episoade din naratiuni diferite, ci in sensul ca Harap-Alb inglobeaza, insumeaza intr-o constructie perfect inchegata, rotunda, toate ingredientele necesare, stiute prin traditie, pentru ceea ce trebuie sa fie un basm fantastic.



Nimic nu este omis, nimic nu prisoseste, totul este perfect asezat la locul sau: imparatul batran care are trei fete, lipsindu-i, deci, mostenitorul - baiat; fratele sau, cu cei trei feciori, din care unul ar urma sa-i succeada la tron unchiului; incercarea, pe rand, a virtutilor celor trei feciori de catre Craiul, care le iese in fata, de sub un pod, imbracat intr-o piele de urs; fuga rusinoasa a fratelui cel mare si a celui mijlociu la intalnirea cu jivina; dojana aspra a tatalui (se vede lucru ca nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine [] Asa-i ca ne-am incurcat in slabiciune? [.. J Apoi, drept sa va spun, ca atunci degeaba mai stricati mancarea, dragii mei [] Cum vad eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastra; la sfantul Asteapta s-a implinit dorinta lui. Halal de nepoti ce are!"); mahnirea fiului mai mic la auzul acestor vorbe grele; aparitia primului donator", o baba garbova de batranete, care umbla dupa milostenie", si trecerea primei probe, aceea a bunatatii, caci batrana rasplateste banutul primit cu cateva sfaturi utile: Du-te la tata-tau si cere sa-ti deie calul, armele si hainele cu care a fost el mire, si atunci ai sa te poti duce, unde n-au putut merge fratii tai"; obtinerea primului ajutor nazdravan", calul care mananca jaratec, vorbeste, cunoaste gandurile stapanului si cu sprijinul caruia trece proba la care il supune, ca si pe ceilalti frati, tatal; tot sub semnul inzestrarii stau si sfaturile tatalui (in calatoria ta ai sa ai trebuinta si de rai si de buni, dar sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span, cat ii pute; sa n-ai de-a face cu dansii, caci sunt foarte sugubeti") si daruirea pielei de urs, ca o anticipare a rolului acesteia in desfasurarea naratiunii (Na-ti acum si pelea asta de urs, ca ti-a prinde bine vreodata"); aparitia, de trei ori, a Spanului care se ofera sa-1 slujeasca pe fiul de crai si care, in cele din urma, il determina sa incalce sfatul dat de tata; aducerea, prin viclesug, a fiului de crai in stapanirea Spanului (Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci"), sub numele de Harap-Alfe (- pe-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aista p>i numele, si altul nu"), adica sluga", arap", servitor" alb; impostorul - Spanul - preia prerogativele fiului de crai si ajuns la curtea imparatului Verde, il supune pe Harap-Alb la o serie de incercari grele - sa aduca salati din Gradina Ursului, pietre scumpe din Padurea Cerbului si pe fata imparatului Ros despre care se spunea ca este o farmazoana cumplita, si ca din pricina ei se fac atatea jertfe".



Aceasta a doua sectiune a basmului readuce in prim-planul naratiunii calul nazdravan (care, in ciuda calitatii sale, dar urmand logica de fier a basmului, nu intervine cand Spanul ii vicleneste stapanuL), pe batrana milostivita in gradina palatului de acasa, care se dovedeste a fi sfanta Duminica si care il ajuta, din nou, sa culeaga salatile din Gradina Ursului si sa taie capul batut cu pietre nestemate al cerbului, si introduce in povesteA© serie de tovarasi nazdravani (Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila), aparitii monstruos-grotesti, mai putin frecvente in basmul popular ca atare, dar care ii dau lui Creanga prilejul de a impinge inventia verbala spre consecinte nebanuite: Mai tartorule, nu manca haram si spune drept, tu esti Gerilal Asa-i ca taci? Tu trebuie sa fii, pentru ca si focul ingheata langa tine, de arzuliu ce esti" []. Pesemne c-aista-i Flamanzila, foametea, sac fara fund sau cine mai stie ce pricopseala a fi, de nu-1 mai poate satura nici pamantul". [] Se vede ca acesta-i prapadenia apelor, vestitul Setila, fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului" [] Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila [] Sa-i zici Pasarila nu gresesti; sa-i zici Latila nici atata; sa-i zici Lungila asemenea; sa-i zici Pasari-Lati-Lungila mi se pare ca e mai potrivit cu naravul si apucaturile lui"



Cu ajutorul acestora, al albinelor si "furnicilor crutate, din bunatate, pe drum, eroul trece si ultima si cea mai grea proba - aducerea la palatul Spanului a fetei imparatului Ros. Aici, aventura eroica dobandeste valori de epopee; feciorul de. crai si insotitorii sai trec prin proba focului, a mancarii si a bauturii, a separarii nisipului de mac, a pazirii si recuperarii fetei de imparat care pe aproape de miezul noptii [] se preface intr-o pasarica si zboara nevazuta printre cinci straji", a recunoasterii acesteia de cealalta fata a imparatului, luata de suflet". Fata insasi impune in final alte probe, inca mai grele: intrecerea intre calul lui Harap-Alb si turturica ei, aducerea celor trei smicele de mar dulce" si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete".

Autorul conduce cu maiestrie firele scenariului epic, urmand indeaproape logica basmului, potrivit careia trebuie sa se ajunga la un final fericit. Eroul se infatiseaza Spanului cu fata imparatului Ros, dar aceasta il da in vileag pe impostor (-Lipsesti dinaintea mea, Spanule! Doar n-am venit pentru tine, s-am venit pentru Harap-Alb, caci el este adevaratul nepot al imparatului Verde"), Calul nazdravan pedepseste ; miselia Spanului care ii zburase capul lui Harap-Alb ,ydintr-o singura lovitura de palos", iar fata imparatului Ros il aduce la viata pe alesul sau, folosind remediile magice dobandite mai inainte: il inconjura de trei ori cu cele-trei smicele de mar dulce, toarna apa moarta, sa steie sangele si sa se prinda pielea, apoi il stropeste cu apa vie, si atunci Harap-Alb indata invie". Basmul se incheie apoteotic, cu o nunta ca-n povesti" la care iau parte crai, craiese si-mparati, oameni in sama bagati", dar si un pacat de povestariu [adica povestitor], fara bani in buzunariu" - nota de umor care da specificul scrisului lui Creanga.





Povestea lui Harap-Alb se infatiseaza, deci, ca o naratiune obiectiva, dominant epica, desi nu lipsesc unele atitudini lirice si note de umor, dar accentul cade, firesc, pe aventura" eroului, pus in fata a nenumarate primejdii, pe care le depaseste de regula cu sprijinul ajutoarelor dobandite ca rasplata a bunatatii si omeniei sale. De fapt, traseul pe care il parcurge fiul Craiului este un traseu initiatic; tanarul isi dovedeste calitatile de barbat, lajungand - in final - la intronarea ca imparalpe scaunul unchiului sau si la casatoria cu o fata de * imparaf pe masura. Se regasesc in Povestea lui Harap-Alb toate trasaturile scrisului lui Ion Creanga uneori multiplicate, potentate la cel mai inalt nivel artistic. Ca intr-o lentila maritoare se vad aici toate calitatile de scriitor-artist ale.acestui mare clasic al literaturii romane - spiritul popular, oralitatea, jovialitatea, umorul, stapanirea inegalabila a limbii.

Avandu-si originea in productiile orale, in basmul folcloric, si adresandu-se unor mase largi de cititori, difuzate prin manualele scolare si bucurandu-se de o asa-zisa accesibilitate, povestile lui Creanga au, desigur, un pronuntat caracter popular. Aparenta simplitate - mai ales la nivelul tramei epice -, autenticitatea vorbirii personajelor, oralitatea stilului contribuie si mai mult la considerarea lui Creanga drept un autor popular. Dar, in fapt, Ion Creanga este un scriitor, un autor de literatura scrisa, care se adreseaza unui cetitoriu" indemnat sa ia cunostinta de opera ca text prin mijlocirea lecturii, ceteste, rogu-te si ceste" - cum scria el intr-o scurta Prefata la povestile mele. Arta sa care se sprijina pe un incontestabil fond folcloric asimilat in substantialitatea lui, nu este arta unui povestitor popular, ci aceea a unui autentic scriitor-artist.



Desigur, ne intampina in povestile lui Creanga, ca si |n basmele populare,-fuziunea pana la indistinct dintre real si fabulos, contopirea planurilor, omogenizarea spatiilor - sfanta Duminica (personaj care poate sa apartina mitologiei crestinE) apare, in chip de cersetoare, in gradina palatului imparatului Verde si este regasita, in postura de schimnic, intr-t-o casuta singuratica, pe care este crescut muschiu pletos de o podina de gros, moale ca matasea si verde ca buratecul" -, fuziunea sau macar amestecul dintre uman si non-uman sau supranatural -ca in cazul tovarasilor nazdravani care sunt infatisati, pe rand, ca o dihanie de om" (Gerila), o namila de om "(Flamanzila), o aratare de om"(Setila), o schimonositura de om" (Ochila), o pocitanie -de om" (Pasari-Lati-Lungila), din caracterizarea carora nu lipseste dimensiunea umana.



Chiar intr-un basm dominant fantastic, cum este Povestea lui Harap-Alb, elementele realiste abunda. Distantele mari si primejdiile drumurilor din vremile acele" sunt evocate in termeni foarte realisti: Mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin " cunoscute si foarte incurcate si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Se poate vorbi chiar de un realism psihologic, cu totul necunoscut basmului popular. Fetele imparatului Verde simt, cu flerul propriu femeilor, ca Spanul nu e varul lor asteptat, mai ales dupa ce acesta il loveste fara motiv pe Harap-Alb: Si din ceasul acela au inceput a vorbi ele inde ele, ca Spanul de fel nu samana in partea lor, nici la chip, nici la bunatate; si ca Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenos. Pesemne inima le spunea ca Spanul nu le este var, si de-aceea nu-1 puteau mistui".

Senzatia de normalitate este data si de firescul replicilor, de naturaletea dialogului, chiar personajele fantastice" vorbind si ciorovaindu-se ca niste tarani din Humulesti la iarmaroc: ,,-Daruieste-mi viata, Pasarila (zice fata imparatului Ros, gabuita" dupa luna), ca te-oi darui si eu cu rriila si cu daruri imparatesti, asa sa traiesti! - Ba ca chiar ca erai sa ne daruiesti cu mila si cu daruri imparatesti, daca nu te vedeam cum ai paslit-o, farmazoana ce esti! zise Ochila. Stiu ca am tras o durdura buna catitandu-te. Ia, mai bine hai la culcus, ca se face ziua acus".



Contribuie la realizarea acestei impresii de viata adevarata nu numai dialogul, care conduce la dramatizarea actiunii, dar si frecventa extraordinara a expresiilor populare, a locutiunilor, zicatorilor si proverbelor care ritmeaza discursul si ii confera, o incarcatura sapientiala iesita din comun. Aproape ca nu exista personaj care sa nu-si ornamenteze replicile cu proverbe sau zicatori. Craiul, mustrandu-si fiii nevolnici: Lac de-ar fi, broaste sunt destule"; Fiecare pentru sine, croitor de pane"; batrana miluita de feciorul cel mic al craiului: Tine minte ce-ti spun eu, ca poale sa ne mai intalnim la vrun capat de lume: caci deal cu deal se ajunge, dar inca om cu om!" Fiul cel>nic, inainte de a-1 angaja pe Span: Rau-i cu rau, dar e mai rau far de rau". Spanul insusi, incercand sa-1 convinga pe viitorul Harap-Alb: Pesemne n-ai auzit vorba ceea: ca, de par si de coate-goale nu se plange nimene. Si cand nu sunt ochi negri, saruti si albastri!", si falindu-se. cu el in fata imparatului Verde: - Hei, hei! Nu stiti d-voastra ce poam-a dracului e Harap-Alb aista! Numai eu ii vin de hac. Vorba ceea: A«Frica pazeste bostanariaA». AH stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb, cat ii lumea si pamantul". Si exemple se pot gasi la tot pasul, confirmare a altei dimensiuni a scrisului lui Creanga care il apropie de un antecesor ilustru, dar indepartat, Francois Rabelais, si de un altul mai apropiat, Anton Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb", cum il numea M. Eminescu in Epigonii. Si Anton Pann si Creanga sunt arhivari de traditii, dar in sensul rabelaisian. Creanga este un umanist al stiintei satesti, scotand din eruditia lui un ras gros, fara a fi totusi un autor A«veselA» prin materie" (G. CalinescU).



Originalitatea povestilor lui Creanga se manifesta plenar in Povestea lui Harap-Alb si ea consta in aceea dibace deplasare a interesului de la simpla povestire, de Ia infatisarea nuda a episoadelor actiunii, la prezentarea modalitatii lor individuale", in puterea [] de a individualiza atitudinile, gusturile si tipurile", in umanizarea fantasticului, in dramatizarea epicului, in verva joviala a povestitorului" care se concretizeaza nu numai in eruditia paremiologica amintita mai sus, ci si in lungi colectii terminologice, emanate dintr-o fantezie verbala asemanatoare intrucatva cu aceea a unui Rabelais , (Tudor VianU).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...