Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Amintiri din copilarie - romanul devenirii de Ion CREANGA



Ion CREANGA Amintiri din copilarie
Pentru Ion Creanga, Amintirile din copilarie reprezinta o modalitate de retraire subiectiva a copilariei, o proiectie fabuloasa a unui spatiu si a unui timp care se constituie in repere existentiale fundamentale, atat pentru personaj, cat si pentru cititorul dintotdeauna.

Textul cuprinde patru parti, primele trei publicate intre 1881 si 1882, in Convorbiri literare, iar ultima parte dupa moartea autorului, in 1892. Definit ca roman liric, avand izvoare autobiografice, evocare si scriere memorialistica totodata, textul este conceput circular, avand in centru, ca teme inrudite, copilaria si lumea satului traditional. Autorul se va raporta permanent la acestea, fie prin intermediul eului-personaj, fie al eului-narator, refacand mental traseul devenirii sale de la acel bot cu huma" pana la creatorul matur, ce face din viata sa un pretext artistic ajuns simbol al copilariei in genere. Amintiri din copilarie depaseste insa cu mult limitele prozei memorialistice, devenind un bildungsroman ce are in centru ideea lumii ca spectacol", a traseului prin care copilul descopera lumea.

Humulestiul are valoarea unei matrici originare, un centru al universului in functie de care se ordoneaza totul. De fiecare data, eroul va reveni la aceasta matca, deoarece toate drumurile se petrec in dublu sens. Nica va strabate un traseu intortocheat, plin de obstacole, va rataci ca intr-un labirint, in cautarea acelui centru originar. Fiind o subtila sinteza de elemente realiste, clasice si romantice, cartea cucereste prin autenticitatea evocarii satului de munte al secolului al XlX-lea, dublat de o imagine ideala generata de prezenta unui timp subiectiv, interior.



Opera este un roman al devenirii in care autorul are rolul de a ordona narativ etapele formarii copilului ca om. El isi creeaza o lume proprie, plina de haz si fantezie, un joc in care regulile sunt stabilite de el insusi. Libertatea imaginatiei implicata in termenul generic amintiri" stabileste o moderna relatie intre adevar, verosimil si imaginar, lasand scriitorului posibilitatea de a se exprima intr-o varietate de procedee, toate subordonate insa relatiei de identitate intre narator si personaj, esentiala pentru receptarea activa a textului. Vocea povestitorului se impleteste cu cea a lui Nica, dar si cu vocile altor personaje, intr-o naratiune continua, mobila, cu aspect mozaicat.

Oralitatea de tip popular, procedeele dramatice, subiectivitatea, stilul indirect liber, vorbirea aluziva, limba inmiresmata a personajelor, memoria involuntara in derularea amintirilor, voluptatea ironiei si a autoironiei, strategiile narative diverse, fuziunea real-fabu-los constituie coordonate definitorii ale artei de a povesti specifice lui Creanga.

Amintiri din copilarie nu seamana cu genul ei proxim din alte literaturi, deoarece Creanga nu numai ca isi retraieste existenta de odinioara, dar si-o traieste si pe cea prezenta, intr-o pendulare permanenta intre trecut si prezent, intre timpul narat si timpul naratiunii, la un loc cu atitudinile contrare implicate - nostalgie si regret, dezamagire si singuratate.



Creanga e un mare scriitor realist. Pornind insa de la realitate, el mitologizeaza, iar viata capata proportii uriase in opera lui (). Creanga sugereaza mai mult decat descrie." Aprecierea lui Vasile Coroban vizeaza o trasatura esentiala a stilului lui Ion Creanga, vizibila si in Amintiri din copilarie: scriitorul porneste de la realitatea traita, imediata, insa o converteste, cu mijloacele specifice literaturii, intr-o alta realitate, izvorata in primul rand din perspectiva nostalgica deschisa asupra copilariei. Pastrandu-si permanent placerea de a glumi, naratorul-erou imbina dorul cu umorul" (Ovidiu BarleA), pe fondul unui umor sanatos, taranesc, tonic, optimist.

Naratiunea este la persoana I, dand textului o nota de subiectivitate specifica scrierilor memorialistice. Creanga este narator, personaj, martor si comentator al intamplarilor evocate. Dialogul cu cititorul este viu, prin adresarea la persoana a Ii-a, acesta fiind solicitat sa participe afectiv la derularea faptelor. Autorul nu se manifesta ca un scriitor, ci ca un povestitor care isi organizeaza discursul in virtutea rigorilor oralitatii, astfel incat ceremonialul spunerii devine incantator prin duhul popular de care este patruns, amintindu-ne de Decameronul lui Boccaccio sau de sadovenianul Hanu Ancutei.

Tema este evidentiata printr-o serie de motive ce proiecteaza opera in sfera semnificatiilor general umane, tendinta fiind aceea de creare a unui mit, cel al copilariei: motivul labirintului, al drumului, al obstacolelor, al prieteniei, al sarbatorii, al intoarcerii la origini etc.

Amintiri din copilarie este opera de maturitate artistica a lui Creanga, abordand un univers uman necunoscut pana atunci in literatura romana. Ca specie, poate fi considerat un roman de formare traditional, deoarece urmareste procesul modelarii umane. Creatia devine un mod de a retrai trecutul, varsta fericirii, iar sentimentul dominant este nostalgia.



Subiectul respecta, in general, ordinea cronologica a evenimentelor, intercalandu-se insa multe digresiuni anecdotice. Nimic spectaculos nu intervine in derularea etapelor copilariei si ale adolescentei. Sunt experiente obisnuite, banale chiar, infatisate cu realism de scriitor. Ceea ce le unicizeaza este farmecul spunerii, mirajul limbajului, acel inefabil al exprimarii ce-1 face pe Creanga de neegalat.

Naratiunea se incheaga progresiv, de la evocarea primei scoli in care a invatat si a dascalilor pana la plecarea definitiva din satul natal, pentru a urma Seminarul Teologic din Iasi. Creanga decupeaza din copilaria sa acele episoade si intamplari care au fost esentiale nu numai pentru devenirea sa umana, ci si pentru trairea nemijlocita a farmecului varstei, intarzie mult asupra descrierii casei parintesti, a familiei, a atmosferei specifice gospodariei moldovenesti de la inceputul secolului al XlX-lea. Imaginea mamei apare in toate secventele--cheie ale textului, asupra sa autorul oprindu-se ori de cate ori este coplesit de nostalgie. Scolile pe la care a umblat (Brosteni, Targu-Neamt, FalticenI) sunt tot atatea pretexte de a descrie nu numai aventurile eroului, ci si realitatile timpului, modul in care se invata carte pe atunci. Humulestiul ramane insa punctul de referinta, personajul raportandu-se neincetat, direct sau indirect, la acesta. De aceea, ruptura ce se va produce in partea a IV-a a cartii va fi una dramatica, pentru ca semnifica nu doar indepartarea de un loc drag eroului, ci si iesirea din copilarie, din acel spatiu ideal pentru o copilarie ideala.



Textul este fundamental clasic, atat prin constructia subiectului, cat si prin coerenta si limpezimea stilului. Limbajul este savuros, absolut autentic, scriitorul imbinand cu o arta desavarsita regionalismele, arhaismele, zicerile tipice, proverbele, vorbele de duh, incat realizeaza o atmosfera specifica lumii rurale din zona Moldovei, un cadru ce indeamna la ascultarea necontenita a acelei voci unice pe care o dobandeste Creanga ca narator.

Povestitor desavarsit, Creanga a fost plasat, in evolutia artei narative romanesti, intre Ion Neculce si Mihail Sadoveanu, toti trei remarcandu-se printr-o tehnica aparte in constructia figurilor evocate, in reinvierea trecutului, in crearea unei atmosfere vii, autentice, in care se plaseaza faptele prezentate, dar mai ales in arta povestirii, prin care cititorul traieste iluzia apartenentei la lumile infatisate in opera. La Creanga remarcam in primul rand tehnica orala a spunerii; el scrie ca si cum ar trebui sa-si interpreteze textul, intrand, rand pe rand, in pielea fiecarui personaj si stabilind o relatie apropiata cu cititorul. Ceea ce impresioneaza, in al doilea rand, este dinamismul anecdotic, multitudinea de fapte si rapiditatea cu care acestea se deruleaza, incat textul are o evidenta coloratura de roman de aventuri. Umorul vine din exprimarea mucalita, poznasa, din amestecul regionalismelor cu locutiunile, din prezenta termenilor familiari si a expresiilor populare, din caracterizari ironice si autoironice, din limbajul afectiv marcat de prezenta dativului etic, a interjectiilor si a exclamatiilor.



Secretul popularitatii Amintirilor, intre toate varstele de cititori, este omenescul figurilor si sentimentelor evocate; este un fel de poezie veridica a vietii, care se degaja dintre fapte si psihologii. incadrat intr-o ereditate si intr-o suma de traditii, Creanga exprima acel echilibru clasic intre aspiratii si posibilitatea de realizare, pe care-1 naste structura milenara a satului si orizontul lui moral de un precis contur. Un fel de clopot vast, in care omul nu se poate sufoca, dar nici rataci; si este caracteristic pentru sensibilitatea lui de scriitor ca Amintirile se termina odata cu plecarea tanarului catihet la Iasi, la Socola. Dincolo de sat si de lumea lui specifica incep targul si mahalaua, in care Creanga, pasind peste copilaria si adolescenta lui rurala (), va fi un dezradacinat." (Pompiliu Constantinescu, ScrierI)



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.