Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






ION CREANGA, - Schita de portret despre Ion CREANGA



intr-un sens mai restrans, Ion Creanga a fost considerat multa vreme un talentat "prelucrator de folclor", apoi un genial "creator de povesti in "stil" popular-realis-tic, devenind, cu timpul un "jovial" povestitor baroc in linia rabelaisiana si situat in familia de spirite a marilor nostri clasici.

Intrat intre junimisti, acestia vedeau in el "o fericita achizitie pentru societatea noastra", un "tajent primitiv si necioplit", dar cu "sanatoase produceri" literare (Iacob NegruzzI). Titu Maiorescu 1-a socotit, de pe la Amintiri, inainte de toate un scriitor "nepretuit", dar ii acorda si caracterizarea de "vartosul glumet". De-abia dupa multa vreme G. Calinescu a ajuns sa-i recunoasca "eruditia paremiologica" si originalitatea de conceptie a intregii sale opere, de "extrema sublimare si concentrare" (G. MunteanU). Prin specificul operei, Creanga reprezinta stralucit un tip de cultura, fiind un profund cunoscator al folclorului nostru si neintrecut pana astazi in ordinea adancimii interpretative a literaturii populare romanesti de veacuri, innobilate la nivelul celei culte prin iscusinta si inimitabilul sau talent creator. in scrisoarea catre Iacob Negruzzi, Creanga ii amintea acestuia ca scrisul e o problema de "gust", nu de silinta, asa cum. mai inainte (10 noiembrie 1876). intr-o scrisoare trimisa lui Maiorescu, regreta faptul de a nu fi avut timp sa scrie "scurt". Reiese, in mod evident, ca el nu miza pe usurinta lui naturala de a povesti, pe talentul "primitiv", ci pe o anumita "poietica a prozei", asupra careia avea o asemenea perspectiva proprie marilor creatori, incat a stiut sa-si armonizeze scrisuljcju_insusirile native, pentru a ajunge spre supremul rafinament fara sa le denatureze. De la anumite constante de structura si stilistice, mereu in noi infatisari literare, s-au desprins, in functie de context, tot atatea "teme" cu "varlatiuni". Din mintea unui "vorbaret de geniu", modul sau de a contempla lumea ajunge, prin complicatele mestesuguri creatoare, la demnitatea unui "stil" de o rara si inimitabila complexitate. Patrunderea in intimele structuri ale oamenilor si ale lucrurilor era realizata la Creanga cu un deosebit simt vizual, care ii deschidea o perspectiva din care lumea aparea "pe dos", descrise prin formule de o mare cutezanta de gandire, in virtutea unei inteligente ce nu putea sa se impace cu privelistea unei lumi neintocmite dupa evidentele mintii sale. Prin aceasta atitudine, spre a institui un echilibru dintr-o asemenea reprezentare si judecata oamenilor, Creanga se pricepe sa faca "haz de necaz", generand forme de umor nemaiintalnite in literatura noastra. Cumpanindu-si mereu disimularile cu franchetea, in rostiri cu talc, fara vreun termen de asemuire, prin forta si expresivitate. Creanga se inscrie intre marii umoristi ai lumii.



Ne aflam in fata unui fenomen original de sintetizare a componentelor esentiale ale literaturii romane, ale potentialului expresiv al limbii. Personalitatea si opera sa reprezinta un anumit stadiu intr-o literatura, o componenta de specific national prezent in cultura, corelarile sale in planul literar stabilindu-se puternic cu cele mai diverse genuri si specii ale literaturii, cu eposul folcloric si cu disponibilitatile maxi/ne ale comunicarii artistice, in forme sintetice sau analitice depline. Artist desavarsit, creatia lui, alaturi de cea a lui Eminescu si a lui Caragiale, adanceste procesul de intelegere a spiritualitatii romanesti in intreaga ei complexitate.

Aspectul cel mai important al scrierilor marelui humulestean il constituie forta de creatie. in basmele sale, Creanga nu se prezinta in ipostaza unui culegator de folclor sau prelucrator de povesti populare, in felul lui Slavici, de exemplu, el este, inainte de toate, un artist care, respectand canoanele basmului, ofera povestirii o aureola inefabila, extragand-o din sfera literaturii populare si devenind, cum AĞremarca G. CSlinescu, un unicat. Adanc original in lucrarile sale, Creanga dovedeste o buna cunoastere a creatiei populare, a spiritualitatii anonime, dar basmele sale devin, prin structura artistica data de marele povestitor, "opera lui Creanga". Autorul lui Harap Alb este, in fond, un umanist, el reprezinta scriitorul care a trait permanent ca un "rural autentic" (Tudor VianU), a inteles intregul spectacol feeric al lumii si 1-a interpretat asa cum numai marii artisti sunt capabili s-o faca. Din opera lui se desprinde o intelepciune taraneasca asupra lumii, o filo-sofie optimista,, lipsita de baza speculativa, convins fiind de unele inconveniente ale perfectiunii omenesti, pe care insa le priveste din doua perspective, real si fantastic, prin doua forme de observatie implicate in orice arta realista, umorul si ironia. in linii generale, opera lui Creanga este structurata in doua "campuri de forta subtil antinomice" (G. MunteanU): A) al Povestilor si B) al Amintirilor din copilarie, al fantazarii savante si chibzuite sub imperiul fabulosului, cu prototipuri de eroi si de peripetii genezici ai conditiei umane, si al reintoarcerii intr-un univers paradisiac al copilariei, retrait cu gratie prin intermediul "amintirii" in stare de a-i descoperi rostul si frumusetea.



"Prin fabulatia fantasticului si prin jovialitatea rasului, Creanga se poate raporta la Dickens sau Rabelais, chiar la Boccaccio, iar prin duiosia evocarii la M. Twain, desi masura aprecierii nu este aceeasi. Dar daca privim intre umoristii lumii, Creanga este un scriitor original prin umoral sau taranesc, expresia autentica a spiritului taranului roman din vremea lui. Si aceasta pentru ca povestitorul a invatat arta sa de la "prostimea " care isi reprezinta lumea fantastica asemeni celei reale in care traieste, si una si cealalta fiind doar doua perspective pentru a privi una si aceeasi viata pamanteasca, de jos in sus, sub forma umorului, si de sus in jos, sub forma ironiei. Arta lui de povestitor, arta de fabulist si anecdotist, trebuie cautata in primul rand in stilul oral al exprimarii lui, stil autentic popular, incarcat cu expresiile intelepciunii poporului, forme artistice ale umorului si ale ironiei sale (s.n.). Fara sa se adreseze cuiva, el rade de toti, fie intr-o forma umoristica, fie in una ironica. El ramane deci principalul personaj atat in amintiri cat si in povesti. Prin aceasta el este un povestitor in adevaratul sens al cuvantului11 (s.a.).

(Eugen Todoran, Sectiuni literare, Timisoara, Editura "Facla", 1973)



"Creanga iese din zona povestitorilor de basme populare, oricat de maiastra ar fi sintaxa lor. Capra cu trei iezi ori Danila Prepeleac ori Stan Patitul nu sunt basme decat prin tema lor, indeobste cunoscuta si la alte popoare. Creanga nu le face romanesti prin limba si amanunte caracteristice; el pune in ele o puternica suflare de creatie care invie peisagiu, om si animal, care singularizeaza in purtare si vorbire, care determina momente si scene dramatice de neuitat. Avem de a face de fapt, in unele din povestile lui Creanga, cu cele mai minunate si mai personale nuvele care s-au scris in literatura noastra".

(Mihail Sadoveanu, Comunicare sub cupola Academiei, 1 aprilie 1938)

Etape ale receptarii lui Creanga

Referintele privitoare la destinul literar al artistului sau la biografia operei acestuia impresioneaza fie ca numar, fie ca varietate de aspecte supuse judecatii istoriei si a criticii literare.

Prima judecata asupra operei lui Creanga, inca de la "Junimea", a fost aceea de "scriitor poporal", aceasta insemnand la inceput un fel de scriitor "malgre soi", considerandu-se creatiile lui Creanga drept o expresie naturala, o "putere primitiva" a poporului roman, cum spune chiar Maiorescu, si ignorandu-se total arta (artistuL). Taraniile erau considerate ca atare, chiar daca gustate. De aici porneste insa si formula fertila, care s-a transmis criticii ulterioare, aceea a unui Creanga scriitor exponential. Exponent al poporului si, pentru junimisti, exponent al "directiei noi" a lui Maiorescu. Prejudecata de "scriitor poporal" s-a metamorfozat la aceea a unui Creanga folclorist, culegator de basme. intr-un studiu din 1889, incercari de critica stiintifica Ion Creanga, cea dintai contributie notabila despre scriitor, semnaliza cel dintai confuzia. Subliniind cateva trasaturi distincte ale operei lui Creanga, se simtea Indreptatit sa conchida: "Scutit de orice influenta straina, el a pastrat neatinsa limba si gandirea Romaneasca, Si de aceea nici o alta figura mai "originala in simplicitatea ei viguroasa nu se intalneste in literatura noastra moderna. Tanarul Iorga dovedea multa intuitie si cunoastere a operei lui Creanga, considerandu-1 expresia genului artistic al poporului roman, AĞcel mai romanesc ca inspiratie si forma dintre prozatorii nostri; din cetirea operei tipul etnic al poporului romanesc are sa se desfaca in toata plenitudinea saAğ. In legatura cu ideea falsa a unui Creanga scriitor simplu (de PovestI) si pe intelesul oricui a fost si a doua eticheta care i s-a aplicat, aceea de scriitor pentru copii. in doua studii succinte si revelatoare articole (1910 si 1924, Povestirile lui Creanga), Ibraileanu enuntase totusi o parere pe care Calinescu o va impune: "Numai, intelectualii adevarati l-au priceput cum trebuie pe Creanga"- Prejudecata este clar penalizata si de*B. Fund.oianu in articolul De Ia Nica a lui Stefan la Mallarm6 (1922): "A fost gresita opinia ca scrisul lui Creanga e pentru copii". A afirma ca Ion Creanga este un taran-creativ, un rapsod popular de talent sau un culegator de basme si a-1 situa in randul harnicilor popularizatori de folclor romanesc inseamna a accepta o falsa judecata de valoare privitoare la opera sa. Fiindca dincolo de biografie, Creanga nu este nici taran, nici citadin, el nu e nici rapsod, nici folclorist. E artistul Creanga, a carui opera e compusa pe "coordonate folclorice". Ibraileanu are meritul de a fi subliniat ideea ca esenta operei lui Creanga este viata autentica a poporului roman:



"in Creanga traiesc credintele, esecurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filoso-fia poporului, cum s-au format in mii de ani de adaptare la imprejurarile pamantului dacic".

Problema trebuie inteleasa ca o reflectare intr-o structura speciala, interioara, a ceea ce era specific in viata neamului sau, intr-o continuitate de milenii, care, prin vorbe si ganduri, au statuat adevaruri, principii morale, invataturi adanci. E c ordine interioara, de comuniune spirituala, autorul interpretand si comentand experienta unui neam, si nu una exterioara, de simpla descriere sau inregistrare a unor Creatii sau obiceiuri populare.

Prin toate mijloacele, Creanga da o expresie individuala, unica, acestui fond statornic de substanta, sensibilitate, gandire si expresie lingvistica romaneasca.

Pornind de aici, autorul Spiritului critic in cultura romaneasca respinge afirmatia potrivit careia, Creanga este "unic colector talentat de basme":

"Creanga este un reprezentant perfect al sufletului romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc intre romani; al sufletului taranesc tntre moldoveni; al sufletului omului de munte intre taranii moldoveni () Expresie fidela a ideilor populare, opera lui Creanga e originala prin sensibiHtate. prin ton, prin turnura stilului, care sunt ale sale".



G. Calinescu a discreditat definitiv falsa impresie despre Creanga folclorist: "Ion Creanga e un mare prozator, si numai artistul de mare rafinament artistic il poate gusta cum trebuie". Este meritul lui Calinescu de a fi demonstrat ca basmele lui Creanga sunt scrieri literare, nu piese ale folclorului romanesc. Ideea va fi consolidata de afirmatia lui Tudor Vianu, dupa care "in Ion Creanga poporul a devenit artist suveran". El nu e un simplu raport popular, ci "unul din cei mai desavarsiti artisti literari romani". "Cine ar vedea in paginile lui Creanga o simpla culegere folclorica sau un medium intamplator, prin care se rosteste fantezia lingvistica a poporului, avertiza T. Vianu, ar comite una din cele mai grave erori ale judecatii literare".



FRAGMENT DE BIOGRAFIE



"SUNT NA,SCUT LA 1 MARTIE 1837 in satul Humulesti, judetul Neamtului plasa de sus, din parinti romani: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului intai si-ntai, am inceput a invata cruce-ajuta, dupa moda veche, la scoala din Humulesti, o chilie facuta cu cheltuiala satenilor, prin indemnul si osardia parintelui Ioan Humulescu, care avea o mana de invatatura, un car de minte si multa bunatate de mima. Dumnezeu sa-1 ierte!

    Poate sa fi fost de vreo unsprezece ani cand am incepui a invata. Stiu ca eram atunci un baiet sfrijit, prizarit si fricos si de umbra mea.

Dascalul nostru era un holtei frumos, zdravan si voinic si-1 chema Vasile a Vasihcai. El era si dascalul bisericii din sat. Un sorcovat nemtesc platea tata pe luna dascalului ca sa ma invete. Si pe atunci imi ziceau in sat si la scoala: Ionica a lui Stefan a Petrei. Peste vrun an, vornicul prinzand la oaste cii arcanul pe badita Vasile, dascalul nostru, scoala a ramas pustie, iara noi scolarii, cari eram peste patruzeci la numar, ne-am imprastiet pe la casele noastre. Dupa vrun an iarasi s-a deschis scoala. Dar dascalul Iordache fiind cam chilaciu, a inceput a ne ridica de urechi la farta deasupra usei, si a ne prea indesi la spinare cu Sfantul Neculai, un bici de curele facut si daruit scoalei de mos Fotea, cojocariul satului Si asa, de unde pana atunci ma duceam cu drag la scoala, am inceput a umbla haciu-marginea; o zi ma duceam, doua nu, dar tot deprinsesem a ceti oleaca.

Tata nu stia carte de feliu si nici mult haz nu facea de dansa. El cam des imi zicea: logofete branza-n cui, lapte acru-n calimari, cam prea te codesti la treaba ma tem ca de atata carturarie n-a avea cine sa ne traga ciubotele. Dar mama, luand sama cum invatam eu, ajunsese a ceti la ceaslov mai bine decat mine si se bucura grozav cand vedea ca ma trag la carte. Din partea tatei puteam sa raman cum era mai bine. "Nica a lui Stefan a Petrei" om de treaba si gospodariu in sat la Humulesti. Mama insa era in stare sa toarca-n furca si sa invat mai departe Dar ce sa mai invat la Humulesti? caci in biserica ceteam si cantam pe dinafara toate troparele ca si dascalul Iordache. intr-o zi, asa prin caslegile Craciunului, aproape de carnileaga viind bunicu-meu David Creanga din Pipirig pe la noi, m-a luat si m-a dus la munte in scoala lui Alecu Balus din satul Brosteni, judetul Suceava si m-a asezat in gazda cu toata cheltuiala lui la una Irinuca, care avea doua capre pline de raie. De aice urmam la scoala, si ori s-a prins cartea de mine ori nu, dar raia capreasca stiu ca s-a prins.

Aproape de Florii, profesorul Nanu mi-a dat drumul acasa si de la Brosteni am venit cu niste plutasi pe Bistrita, la Borca. De la Borca, cu o ruda a mea, pe Plaiul Batran in Pipirig si din Pipirig la Humulesti. Si cand m-au vazut tata si mama tuns chilug si plin de raie, bucuria lor n-a fost proasta. Ce sa faca? Au inceput a ma scalda ba cu lesie de ciocalai, ba cu usuc de lana, ba a ma unge cu dohot si-ntr-o saptamana m-au izbavit de podoaba. Dar si eu le-am tras in ziua de Pasti un "ingerul a strigat" la biserica, de-.au ramas toate babele din sat cu gura cascata la mine, iar fetele numa-si dau ghiont una alteia, vazand ce poate acum Nica a lui Stefan a Petrei!

    Dascalul lordache ramasese acum pe jos, era a cincea roata la car. Biata mama, crezand ca am sa ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugaminte pe langa tata si m-a dat sa invat psaltichie la un psalt de la biserica Adormirea din Targul Neamtului, peste balta la vreo doua zvarlituri de piatra departe de satul nostru. Trei husasi platea acum tata pe luna pentru mine. O iarna am invatat si la aceasta scoala, caci iarna ce mai puteam invata, iar vara nu faceam purici multi pe la scoala, trebuia s-ajut acasa: la tras in pieptanusi, la nevedit, la facut tevi cu sucala si la tors cu roata. Cate trei-patru oca de canura torceam pe zi, ma intreceam cu fetele cele mari din tors si ele din rautate ma porecleau "Ion Torcalau".

(Publicata in voi. Scrierile Iui;L, prefata de A. D. Xenopol, biografie de Gr. 1. Alexandrescu, lasi, 1890, cu urmatoarea nota: "Aceasta biografie scrisa de insusi Ion Creanga s-a gasit intre hartiile lui. Dupa cum se vede ea este o prescurtare a Amintirilor din copilarie".)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...