Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Ion CREANGA



Ion CREANGA - poza (imagine) portret Ion CREANGA



Despre HARAP ALB

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

basmul HARAP ALB
Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb -intre realitate si fabulos - Basmul cult
POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creanga (1837 -1889)
POVESTEA LUI HARAP-ALB - basm cult -
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga - Opera si contextul cultural





POVESTEA LUI HARAP-ALB - basm cult - :: HARAP ALB de Ion CREANGA





Basmul "Povestea Iui Hara-Alb" se incadreaza in genul epic, iar ca specie literara este un basm cult, deoarece are un autor, Ion Creanga. A aparut in revista "Convorbiri literare", la 1 august 1877, apoi in acelasi an in ziarul "Timpul". impletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific ancestral al basmelor, insa, in aceasta creatie narativa, Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenesc de unde reiese si originalitatea unica a acestei creatii.



Semnificatia titlului "Harap-Alb" reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: "Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate intampla". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: "D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu." Numele lui este un oximoron si are sensul de "rob alb", deoarece "harap" inseamna "negru, rob". Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana. Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

Subiectul basmului

Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi si motive populare, "Povestea lui Harap-Alb" fiind insa un basm cult, in care naratorul Ion Creanga imbina supranaturalul cu realul personajelor taranesti din Humulesti. Actiunea are la baza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna, iar deznodamantul consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative.

Expozitiunea este asemanatoare cu a oricarui basm: faptele povestite se petrec intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la capatul lumii. Actiunea basmului "Povestea lui Harap-Alb" incepe cu evocarea timpului fabulos si a spatiului nesfarsit: "Amu cica era odata intr-o tara" un crai care avea trei feciori si un singur "frate mai mare, care era imparat intr-o tara mai indepartata", pe nume Verde imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru ca imparatia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pamantului", iar fratele mai mic traia "/o alta margine". in acest cadru spatio-temporal mitic se deruleaza intamplarile reale si fabuloase la care participa personajele basmului.

Verde imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita "grabnic pe cel mai vrednic" si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron, intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori "se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea", craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs si se intorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de neputinta lor si rosteste moralizator, "nici tu nu esti de imparat, nici imparatia pentru tine", ceea ce evidentiaza elementele reale ale basmului.

Mezinul, impresionat de amaraciunea tatalui, se duce in gradina "sa planga in inima sa". Deodata, "o baba garbova de batranete" ii cere de pomana, apoi il sfatuieste sa ceara tatalui sau "calul, armele si hainele cu care a fost el mire", desi hainele sunt "vechi si ponosite", iar "armele ruginite" si sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei ca sa aleaga acel cal care va veni "la jaratic sa manance". Urmand intocmai sfaturile babei si "dupa ce saruta mana tata-sau", voinicul pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, "numai iaca ii iesa si lui ursul inainte". Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, apoi sfatul ca in calatoria lui sa se fereasca "de omul ros, iara mai ales de cel span", sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea probei initiate de crai de catre al treilea fiu al sau.

Intriga. Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule mediane tipice, "si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua" pana cand intalnesc in codru "un om span" care se ofera t drept "sluga la drum". Voinicul il refuza de doua ori, dar a treia oara spanul ii iese in cale "imbracat altfel si calare pe un cal frumos" tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecos!. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca "aiasta-i tara spanilor" si-l angajeaza drept calauza.

Ajunsi la o fantana care "nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa", spanul intra in put, umple plosca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta tranteste capacul peste gura fantanii si-l ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, "cine esti, de unde vii, si incotro te duci", acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura "pe ascutisul palosului" ca va fi sluga supusa a spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina "pana cand va muri si iar va invia", prevestind astfel finalul basmului. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-l va sluji cu credinta, respectandu-si juramantul facut.

Desfasurarea actiunii incepe odata cu sosirea la palatul imparatului Verde, unde Spanul se da drept nepotul sau si, infumurat peste masura, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi "vai de pielea ta", dandu-i si o palma - "ca sa tii minte ce ti-am spus", ca altfel "prinde mamaliga coaja". intr-o zi, avand la masa "niste salati foarte minunate", care se capatau cu multa greutate, spanul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul fabulos il duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta Duminica, iar aceasta il ajuta sa-si indeplineasca misiunea. Urmand intocmai sfatul Sfintei Duminici, Harap-Alb scapa "cu obraz curat", trecand proba si, multumindu-i "pentru binele ce i-a facut" ii duce "salatile" spanului, care, infumurat, se lauda ca de aceea i-1 daduse tata-sau, pentru vrednicia lui, "caci altfel nu-1 mai luam dupa mine ca sa-mi incurce zilele".

Dupa alte cateva zile, imparatul ii arata spanului niste pietre pretioase foarte frumoase, iar acesta isi trimite sluga sa-i aduca "pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc". Din nou calul il duce pe Harap-Alb in zbor la Sfanta Duminica pentru a-i cere ajutorul. Ascultand si de data asta sfaturile Sfintei Duminici, Harap-Alb reuseste sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau nestematele si sa le duca spanului, trecand cu bine si aceasta proba fabuloasa.

Nu trece mult si imparatul da un ospat foarte mare in cinstea nepotului sau, la care a invitat imparati, crai, voievozi "si alte fete cinstite", in timpul petrecerii, auzind despre fata imparatului Ros, spanul ii porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca degraba pe aceasta tanara, ca altfel "te-ai dus de pe fata pamantului".

Harap-Alb, infricosat, s-a plans calului, spunandu-i despre noua misiune cu omul ros si fata acestuia, de "parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a scapa din una si dau peste alta", apoi pornesc impreuna la drum. La un pod, Harap-Alb intalneste o nunta de furnici si trece prin apa ca sa nu curme "viata atator gazulite nevinovate". Regina furnicilor ii da voinicului o aripioara, ca atunci cand va crede ca are nevoie de ea sa dea foc aripii. Dupa un timp, calatorii vad un roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb isi scoate palaria, o asaza pe pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo. Voinicul ciopleste un bustean sI )e face un adapost, dupa care craiasa albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, Harap-Alb sa-i dea foc si ea va veni in ajutor.

Basmul continua cu formule mediane -"Mai merge el cat merge"- si Harap-Alb intalneste, pe rand, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator. Primul este Gerila, "o dihanie de om care se parpalea pe langa un foc de douazeci si patru de stanjeni de lemne, si tot atunci striga cat ii lua gura ca moare de frig". Harap-Alb se amuza la vederea aratarii, care ii spune tremurand: "Razi tu, razi, Harap-Alb -[] - dar unde mergi, fara de mine n-ai sa poti face nimica". Plecand impreuna mai departe, zaresc o "alta dracarie si mai mare", mirandu-se ca "o namila de om", care manca brazdele de pe urma a 24 de pluguri, "striga in gura mare ca moare de foame". Flamanzila il roaga pe Harap-Alb sa-J ia si pe el in calatorie: "Razi, tu, razi, Harap-Alb", dar altfel "n-aveti sa puteti face nici o isprava". Si nu merg ei prea mult, ca vad "alta minunatie si mai mare", pe Setila, un om care bause "apa de la 24 de iazuri si o garla" strigand "ca se usuca de sete" si-l iau cu ei Ia drum. Urmatorul este Ochila, o aratare de om care, desi avea in frunte un singur ochi mare, nu vedea nimica atunci cand il deschidea, "da chior peste ce apuca", iar daca il tinea inchis vedea "si in maruntaiele pamantului". Harap-Alb il ia cu el sa-I ajute la nevoie, pentru ca "fata imparatului Ros nu se capata asa de lesne". Ultimul care li se alatura este Pasari-Lati-Lungila, "fiul sagetatorului si nepotul arcasului, braul pamantului si scara ceriului, ciuma zburatoarelor si spaima oamenilor". Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina de peripetii, ca "pe unde treceau, parjol faceau". Harap-Alb le este tovaras "si la paguba si la castig" si se poarta prietenos cu fiecare, intrucat simtea ca va avea nevoie de ei Ia curtea imparatului Ros, despre care aflase ca "era un om paclisit (negru la suflet - n.n.) si rautacios Ia culme". De aceea, flacaul considera ca "la unul fara suflet", cum era imparatul, era nevoie de "unul fara de lege", sperand ca, " din cinci nespalati" cati erau, i-o veni "vreunul de hac", conform proverbului: "Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara." intr-un tarziu, ajung cu totii Ia imparatie - naratiunea continuand cu formula mediana "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este" - unde imparatul Ros ii supune la probe fabuloase si foarte periculoase. Mai intai ii cazeaza intr-o casa de arama, careia i se da foc pe dedesubt, dar Gerila sufla de trei ori, "cu buzisoarele sale cele iscusite" si casa ramane "nici fierbinte, nici rece", tocmai buna de dormit intr-insa. Urmatoarea proba la care ii supune imparatul Ros este un ospat cu multe bucate si bautura, pe care Flamanzila si Setila le fac sa dispara intr-o clipa, apoi incep sa strige in gura mare, unul ca "moare de foame" si celalalt "ca crapa de sete", spre disperarea imparatului, care nu-si putea crede ochilor.

Cerand inca o data fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeste zece banite de "samanta de mac, amestecata cu una de nasip maruntel" si porunca de a alege pana dimineata macul de nisip. Atunci Harap-Alb isi aminteste de craiasa furnicilor, da foc aripioarei si intr-o clipa o droaie de furnici, "cata frunza si iarba" au ales "nasipul de o parte si macul de arta parte", fiind si aceasta o intamplare fabuloasa specifica basmelor. imparatul refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe, anume sa o pazeasca toata noaptea, iar "daca maine dimineata s-ar afla tot acolo, atunci poate sa ti-o dau", altfel "v-ati dus pe copca". Cei sase prieteni s-au asezat de paza de la usa fetei pana la poarta imparatiei, dar fata imparatului, avand puteri supranaturale, se preface intr-o pasarica si "zboara nevazuta prin cinci straji". Ochila si Pasarila se tin dupa ea si abia izbutesc s-oi prinda si s-o duca inapoi in odaia ei.

Plin de ciuda, imparatul le spune ca el mai are o fata luata de suflet "si nu e deosebire intre dansele nici la frumuseta, nici la stat, nici la purtat", iar daca Harap-Alb va depasi aceasta proba si le va deosebi, "ferice de tine va fi", dar daca nu va reusi vor pleca imediat de la curtea imparateasca, deoarece "nu va mai pot suferi". Harap-Alb da foc aripioarei de albina si-I ajuta sa o identifice pe fata imparatului. Trecand si aceasta proba cu bine, Harap-Alb cere fata, iar imparatul, "ovilit (ofilit -n.n.) si sarbad (palid - n.n.) de suparare si rusine", ii ureaza sa fie vrednic s-o stapaneasca, pentru ca i-o da din toata inima.

Fata vrea si ea sa-I supuna la o proba si il roaga sa nu se grabeasca. Trimite calul lui Harap-Alb impreuna cu turturica ei sa aduca "trei smicele (nuiele, crengute - n.n.) de mar dulce si apa vie si apa moarta" dintr-un loc numai de ea stiut, acolo "unde se bat muntii in capete". Calul se intoarce primul si fata imparatului Ros porneste cu ei la drum spre palatul imparatului Verde, "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este". Lui Harap-Alb i se tulbura mintile privind fata care era tanara, frumoasa "si plina de vina-ncoace" si nu ar vrea s-o duca spanului, "fiind nebun de dragostea ei".

Punctul culminant. intre timp, turturica ajunsese cu vestea la imparatul Verde si acesta se apucase sa faca pregatiri pentru primirea fetei imparatului Ros. Vazand cat este de frumoasa fata, spanul se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb, caci "el este adevaratul nepot al imparatului Verde". Turbat de furie ca a fost dat in vileag, spanul se repede la Harap-Alb "si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos", strigand ca asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la span, il insfaca de cap, "zboara cu dansul in inaltul ceriului" de unde ii da drumul si acesta se face "praf si pulbere". Fata imparatului Ros, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale si-l poate reinvia, prin leacuri miraculoase, pe Harap-Alb.Ea pune capul lui Harap-Alb la loc, "il inconjura de trei ori cu cele trei smicele de mar dulce, toarna apa moarta sa steie sangele si sa se prinda pielea, apoi il stropeste cu apa vie". Harap-Alb se trezeste ca dintr-un somn adanc, fata il saruta cu drag, apoi ingenuncheaza amandoi in fata imparatului Verde ca sa primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.

Deznodamantul basmului consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative, asa ca nunta incepe "s-apoi da, Doamne, bine!". S-a strans lumea sa priveasca, ba chiar "soarele si luna din ceriu radea". Au fost poftiti la nunta imparateasca, pe langa craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa zanelor, crai si imparati, oameni importanti "S-un pacat de povestariu (povestitor - AŤ.AŤ.)/ Fara bani in buzunariu". S-au bucurat si au petrecut cu totii: "Veselie mare intre toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!".

Compozitional, basmul contine formule specifice finale, prezente si in creatia lui Creanga. Ca la orice nunta imparateasca din basme, veselia a tinut ani intregi, "si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda".

Caracterizarea personajelor*

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind imparati si crai, Sfanta Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila. Basmul cultiva inalte principii morale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciuna intruchipate de zmei, balauri sau spani. Personajele sunt reale st fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale, plante, insecte sau obiecte ori pot sa reinvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorati.

Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajuf, vitejia, trasaturi ce reies indirect din intamplari, fapte si direct din propriile vorbe si ganduri sau din ceea ce alte personaje spun despre el.

Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat t-eJs obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara viitorului adult.

Semnificatia numelui reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: "Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla". Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb semnificand "negru alb", deoarece "harap"1 inseamna "negru, rob". 1t 1 aptele eroului raman si ele in limita umanului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului,,care greseste pentru prima oara, netinand eoni de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span. Desi cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie. Lipsit de experienta, "boboc in felul sau la trebi de aieste", mezinul craiului devine sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau. intrucat jurase pe palos, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, este integru si demn, capabil sa-sli asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

Cinstit din fire, Harap-Alb nu-l tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului stralucea" atat de tare, incat multi crai si imparati l-au rugat sa-i "deie banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si imparatia intreaga", dar Harap-Alb si-a urmat calea lara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. O singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros, "mai nu-i venea s-o duca" spanului. i Probele la care il supune spanul sunt menite a-1 deprinde pe llaeau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-1 pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si in viata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos si Sfanta Duminica. Harap-Alb este umanizat, ei se teme, se plange de soarta,,cere numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din experienta cu spanul.f. Depasind cu bine toate probele, flacaul demonstreaza ca e "soi bun" (G.CalinescU) prin valorile morale care compun codul comportamentului taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de adaptare la diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa4e ocroteasca si sa-le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i, de asemenea, viata.

O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Calatoria spre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului, deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat ori de ciudat ar parea, poatefi de folos, tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-i ajute in orice imprejurare dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie - adevarate talente: "tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul". in aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti alepetitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti. Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, scapand de povara juramantului facut spanului, acela ca ii va fi sluga "pana cand va muri si iar va invia".

Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.



Craiul, tatal lui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivul imparatului aflat in impas. Ion Creanga scoate insa in evidenta trasaturile umane ale taranului-tata, in ipostaza Iui pedagogica. Pentru a verifica daca fiii lui au depasit varsta infantilismului, el se deghizeaza intr-o piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar limbajul sau este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare: "lac de-ar fi, broaste sunt destule", "fiecare pentru sine, croitor de pane" etc. Ironia amara a tatalui dezamagit de fiii lui este tot de natura taraneasca, umana: "Sa umblati numai asa de frunza frasinelului toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu miroasa a nas de om". Om trecut prin viata, cu o experienta solida, el nu-si pune in pericol fiii, pana nu se convinge ca sunt in stare sa invinga piedicile iminente unei calatorii in necunoscut. Ca orice tata responsabil si preocupat de soarta fiilor, le verifica nu numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata intamplarilor. Sfatul pe care-l da mezinului, acela de a se feri de omul span si de omul ros, se dovedeste esential pentru maturizarea flacaului, care trebuia totusi sa treaca personal prin aceasta experienta de viata. imparatul Verde, fratele craiului si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse in tinerete acelasi drum inifiatic pana la statutul actual de conducator recunoscut, energic, care isi castigase dreptul de a sedea la ospete, inconjurat de oameni de vaza, de a colectiona pietre pretioase scumpe, de a organiza mese luxoase, cu fast. Mandru de imparatia sa vestita in toata lumea, isi educase fetele in respectul cuvenit parintilor, chiar daca acestea aveau alte opinii, ele nu indrazneau sa incalce poruncile tatalui. Pastrator al traditiilor strabune, imparatul Verde apeleaza la fratele lui pentru a-i trimite un fiu care sa-i urmeze la tron, intrucat el avusese numai fete. Ospitalier si increzator in oameni, il primeste cu cinste pe nepotul sau, pe fata imparatului Ros si se comporta necrutator cu minciuna, atunci cand este demascat spanul.

Sfanta Duminica este un personaj secundar si fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data ca cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menita a face sa invinga binele, ajutand pe cei care merita, care au calitatile necesare sa razbata in viata.

Ea este in acelasi timp femeia inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la ananghie. La inceput, Harap-Alb este neincrezator, "Ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara", desi ea ii da un sfat, devenit adevar universal-valabil, "nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate veni ajutor". Sub infatisarea unei babe garbovite, "care umbla dupa milostenie", Creanga sugereaza umilinta inteleptului care vazuse destule in viata lui si sub care se ascunde harul prorocirii, dezvaluindu-i Iui Harap-Alb destinul si secretul reusitei, prin reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii le ignora, sfatuindu-I sa ia armele si hainele tatalui sau de cand acesta fusese ginere.



Fata imparatului Ros, personaj fabulos, este la fel de faimoasa ca si tatal ei, se spunea despre ea ca e "farmazoana" (vrajitoare, sireata -AŤ.AŤ.), ca stia sa poarte "lumea pe degete", dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care "este cea adevarata". Ea pare "o zgatie de fata"(ca Smarandita din "Amintiri") sau "un drac bucatica rupta tata-sau in picioare, ba inca si mai si", dar atunci cand se convinge de vrednicia lui Harap-Alb, dovedeste demnitate si onoare: "trebuie sa merg cu Harap-Alb si pace buna!". indragostindu-se de ea ca un nebun, Harap-Alb o caracterizeaza direct: "un boboc de trandafir din luna lui mai, scaldat in roua diminetii, dezmerdat de cele intai raze ale soarelui, leganat de adierea vantului si neatins de ochii fluturilor", portret fizic asemanator cu cel al Ilenei Cosanzene din basmele populare. Ion Creanga transpune idila pastorala in basm, evidentiind ideea ca Harap-Alb, ca un flacau din Humulesti, o vede ca pe o fata de la tara, "frumoasa de mama focului: Ia soare te puteai uita, iar la dansa ba" si "o prapadea din ochi de draga ce-i era". Fata il indrageste si ea pe voinic, ghiceste adevarul despre Harap-Alb si-l dezvaluie imparatului Verde, apoi, pentru ca fusese prevazatoare, adusese cu ea cele trebuincioase (smicelele, apa moarta si apa viE), reuseste sa-si salveze barbatul, atunci cand spanul il ataca pe neasteptate.

Spanul intruchipeaza forta raului in basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamana in lume teroare, rautate si violenta. El este personaj negativ specific basmului si intruchipeaza nedreptatea, rautatea, minciuna - trasaturi condamnate in orice basm popular sau cult.

Omul span este prin nastere un om rau, "vita de boz tot ragoz", viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-I atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni.

Trasaturile Iui morale reies in mod indirect din faptele sale si din relatiile cu celelalte personaje. Impostor si grosolan, se comporta ca un stapan tiran, considerand ca slugile seamana cu animalele, "ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii". Din proprie experienta, stie ca "Sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja", deoarece el, obraznic si prost crescut, cum vede ca "i s-au prins minciunile de bune" si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatul Verde, devine amenintator cu sluga, ii da o palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica".



Vazandu-se ajuns urmas la tronul imparatesc, spanul devine arogant si laudaros, insusindu-si toate meritele lui Harap-Alb, ba mai mult, falindu-se ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile: "Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. [] Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul". Insolent si infatuat, spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu "sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale" o sa schimbe regulile acestuia care, "prea intri in voia supusilor", iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, "n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt", pentru ca "omul sfinteste locul".

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga este o specie epica de mare intindere, o naratiune cu intamplarile reale si fantastice, a caror imbinare compune principalul mijloc artistic al acestei creatii epice, fabulosul. Personajele basmelor sunt fiinte imaginare, inzestrate cu puteri supranaturale, ce intruchipeaza binele si raul, din a caror confruntare iese invingator, intotdeauna, binele. Cadrul de desfasurare a actiunii este fantastic, alcatuit, de regula, din lumea reala si "taramul celalalt", spatiul mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice si obiecte cu puteri magice.

Limbajul artistic al basmului "Povestea lui Harap-Alb" este presarat cu zicatorl, proverbe si fraze rimate, personajul vorbind limba moldoveneasca autentica, specifica lui Ion Creanga: "sa-1 vad cand mi-oi vedea ceafa", "Poftim, punga, la masa, / Daca ti-ai adus de-acasa"; "Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-1-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati".

Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata, pe care a povestit-o "sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice". (Pompiliu ConstantinescU)

*

Elemente folclorice preluate din basmul popular » Motivul probelor este specific nu numai basmului popular, ci si basmului cult, spanul supunand pe Harap-Alb la incercari primejdioase, cu speranta ca va scapa de el: sa-i aduca "salati din gradina ursului"; capul si pielea unui cerb fabulos, batute in nestemate; sa o aduca pe fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminica, de furnici si de albine, de prieteni si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga toate probele.



» Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila ("care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea cealalta: numai pe sine nu se vede cat e de frumosel."), Setila ("fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului"), Gerila ("o dihanie de om care se perpelea pe langa foc"), Flamanzila ("foametea sac fara fiind sau cine mai stie ce pricopseala a fi, de nu-l mai poate satura nici Pamantul") si Pasari-Lati-Lungila ("fiul sagetatorului si nepotul arcasului") il ajuta sa invinga piedicile ivite in incercarea de a o aduce pe fiica imparatului Ros la curtea lui Verde-imparat. Aici sunt intampinati cu toate onorurile, dar fata imparatului Ros il respinge pe span si dezvaluie celor de fata taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-imparat.

» Motivul razbunarii malefice. Dat in vileag, spanul se repede ca un "cane turbat si reteaza capul iui Harap-Alb, dar fata il inconjoara "cu cele trei smicele de mar dulce", il stropeste cu apa vie si-1 invie, acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe span si "mi ti | azvarle in inaltul cerului", de unde cade pe pamant si moare.

» invingerea binelui. Verde-imparat ii casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-fmparat, iar la nunta lor au fost poftiti toti prietenii care I-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie mare, "chiar si saracimea ospata si bea!"

» Finalul basmului este hiperbolizat, fiindca veselia a tinut ani intregi si mai tine si acum, iar "cine se duce acolo, be si mananca, iar cine nu, se uita si rabda".

» Formulele specifice basmului popular:

-formule tipice initiale (de incepuT): "Amu cica era odata intr-o

tara un crai care avea trei feciori."; "Si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi. Si cine apuca a se duce pe atunci intr-o parte a lumii, adeseori dus ramanea pana Ia moarte";

-formule tipice mediane (de mijloC): "Si merg ei, si merg cale lunga sa le-ajunga, trecand peste noua mari, peste noua tari si peste noua ape mari, si intr-o tarzie vreme ajung la imparatie"; "porneste spre imparatie, Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este";

-formule tipice finale: "Dupa aceasta se incepe nunta, s-apoi da, Doamne, bine! Lumea de pe lume s-a strans de privea/ Soarele si luna din ceriu radea."; "S-apoi fost-au poftiti la nunta: Craiasa furnicilor/ Craiasa albinelor/ Si craiasa zanelor,/ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!"; "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda".



*Basmul cult "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele {calatoria, incercarea puterii, petitul, probelE), personajele fabuloase, ajutoarele venite in sprijinul binelui, formulele tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosuluI) prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.